Decizia civilă nr. 1715/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1715/R/2011
Ședința publică din data de 17 mai 2011
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Ș. CU C. I - V. „. A. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1687 din 22 octombrie 2010 a T. M. pronunțate în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâtul intimat I. Ș. J. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că atât recurenta, în cadrul memoriului de recurs, cât și reclamantul prin întâmpinarea formulată, au solicitat judecata în condițiile art. 242 C.proc.civ.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A, Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul T. M. sub nr.3374/100/(...), reclamantul S. L. D. Î. M., în calitate de reprezentant al reclamantei S. R. A., a chemat în judecată pe pârâții: Ș. CU C. I- V. „. A. B. M. și I. Ș. J. M., solicitând obligarea pârâților la plata ajutorului pentru nașterea copiilor, prevăzut de art.35 alin.4 lit.g) din Contractul Colectiv de M. U. la nivelul I. Ș. M., actualizat în raport de indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, sindicatul a arătat că reclamanta este salariata unității școlare pârâte, fiind îndreptățită la plata a două salarii de bază avute înaintea nașterii copiilor, în temeiul art.36 alin.5 lit.f) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ și art.35 alin.4 lit.g) din Contractul Colectiv de M. U. la N. I. Ș. M..
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare, I. Ș. J. M., a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.
Pârâta Ș. cu C. I- V. „V. A. B. M. a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată, întrucât art.50 din L. nr.128/1997 se putea aplica doar până la data de (...).
Prin sentința civilă nr. 1687 din (...), Tribunalul Maramureș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de I. Ș. al J. M. și arespins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, a admis acțiunea formulată de S. L. din Î. M., în numele reclamantei S. R. A., în contradictoriu cu unitatea de învățământ pârâtă, care a fost obligată la plata ajutorului pentru nașterea fiecărui copil, potrivit disp. art.35 alin.4 lit.g) din Contractul Colectiv de M. U. la N. I. Ș. M., actualizat în raport de indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
I. Ș. al J. M. nu are calitate procesuală pasivă, neavând nici calitatea de angajator, nici cea de ordonator de credite în cauză.
Reclamanta este salariata unității de învățământ pârâte și este îndreptățită la plata ajutorului pentru nașterea copiilor, în temeiul disp.art.35 alin.4 lit.g) din Contractul Colectiv de M. U. la N. I. Ș. M. pe anii
2008-2009, valabil încheiat și care este în vigoare până la data de (...).
S-a mai reținut că, astfel cum rezultă din certificatele de naștere depuse la dosar, reclamanta S. R. A. a născut doi copii gemeni la data de
(...). Deși aceasta a solicitat unității școlare pârâte plata ajutorului prevăzut în contractul colectiv de muncă și cu toate că cererea sa a fost aprobată de către consiliul de administrație al școlii, acesteia nu i-au fost achitate aceste drepturi bănești.
Prima instanță a mai constatat că prevederile art.3 și 10 din O.U.G. nr.1/2010 se aplică doar contractelor colective de muncă ce vor fi negociate după intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Ș. cu clasele I- V.
„V. A. B. M. considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a admis acțiunea formulată de către reclamantă, deși art.50 alin.12 din L. nr.128/1997 a fost abrogat prin L. nr.330/2009, astfel încât aceasta nu mai putea beneficia și de ajutorul de naștere prevăzut de disp. art.35 alin.4 lit.g) din Contractul Colectiv de M. U. la N. I. Ș. M. pe anii 2008-2009.
S-au mai invocat în acest sens și prevederile art.1 alin.2 și 40 din L. nr.330/2009, în sensul că, după intrarea în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.1 sunt și rămân cele prevăzute de această lege.
Prin întâmpinarea formulată, S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând motivele de recurs formulate și dispozițiile legale șiconvenționale aplicabile în speță, Curtea constată că recursul Școlii cu clasele I - V. „V. A. B. M. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.35 alin.4 lit.g) din Contractul Colectiv de M. U. la N. I. Ș. M. pe anii 2008-2009, personalul din învățământ beneficiază de două salarii de bază, plătite de angajator mamei, pentru nașterea fiecărui copil.
Se mai reține că aceste dispoziții își produc efectele, potrivit art. 241 alin. 1 lit. b) din Codul muncii, pentru toți salariații încadrați la grupul de angajatori pentru care s-a încheiat acest contract, printre aceștia aflându-se
și unitatea de învățământ recurentă.
Potrivit disp.art.3 alin.3 din același contract colectiv de muncă, părțile contractante garantează aplicarea clauzelor contractului colectiv de muncă pentru membrii S.ui liber din Î. M..
Ceea ce se invocă de fapt prin recurs este inaplicabilitatea prevederilor
Contractului Colectiv de M. U. la N. I. Ș. M. pe anii 2008-2009 în cazulajutorului de naștere solicitat de către salariata reclamantă, având în vedere faptul că, la data nașterii copiilor, era deja intrată în vigoare L. nr.330/2009.
Potrivit disp.art.6 alin.2 din Codul muncii, tuturor salariaților ce prestează o muncă le este recunoscut dreptul la negocieri colective.
La data negocierii Contractului Colectiv de M. U. la N. I. Ș. M. pe anii
2008-2009, drept garantat tuturor salariaților, în condițiile legii, deci și reclamantei, era în vigoare atât art. 48 alin.2 din L. nr.128/1997, ce prevedea că drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii, cât și art50 alin.12 din aceeași lege, conform căruia personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de munca.
Prin urmare, până la data de (...), data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, personalului din învățământ i-a fost garantat dreptul la negocieri colective în privința drepturilor prevăzute în aceste dispoziții legale, din categoria cărora face parte și ajutorul acordat pentru naștere.
Prin urmare, și contractele colective de muncă încheiate în aceste condiții sunt valabil încheiate și obligatorii pentru părți, impunându-se a fi executate și după intrarea în vigoare a Legii unice de salarizare.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul formulatde Ș. cu clasele I- V. „V. A. B. M. și se va menține sentința primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Ș. cu clasele I- V. „V. A. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1687 din 22 octombrie 2010 a T. M. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 17 mai 2011
PREȘED.TE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. C. M.
G.
N. N.
Red./Tehnored.: C.M.; (...)-2 ex.;
Jud.fond.: - Tribunalul Maramureș:- H. D. M.;
- C. M..
← Decizia civilă nr. 5195/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2614/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|