Decizia civilă nr. 1729/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1729/R/2011

Ședința publică din data de 17 mai 2011

Instanța constituită din: PREȘED.TE: I. T.

JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M.

G. : N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de F. P. prin D. G. a F. P. M., precum și recursurile formulate de P. M. B. M. și C. LOCAL B. M. împotriva sentinței civile nr. 2205 din 22 decembrie 2010 a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâta intimată Ș. CU C. I - V. „. B. B. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 9 mai

2011 reclamantul intimat a formulat întâmpinare.

Având în vedere că atât recurenții, în cadrul memoriilor de recurs, cât și reclamantul intimat prin întâmpinarea formulată, au solicitat judecata în condițiile art. 242 C.proc.civ., Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2205 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nmr.(...) s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților: C. Local B. M., P. M. B. M. și Ministerul Finanțelor Publice, invocate de aceștia;

S-a admis cererea formulată de reclamantul S. L. din Î. M., în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. „N. B. „ B. M., C. Local B. M., P. M.

B. M. și Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință:

Pârâții au fost obligați să plătească următorilor membrii de sindicat reprezentați de reclamant: A. C., B. F., B. M., B. R., B. M., B. F., B. Ian, B. L.,

C. maria, Cototiu A., Demidiv A., Denciut D., Dragos Gratiana, Grigor I., F. C., Kovari Robert, Lohan C., Marchis A., Meze M., Martucean C., Mica Ana C., M. R., O. S., Petrovan Onorica, Pocol Aurica, P. D., P. S., Poran Ana, Riscou Gifel, Serban C., S.ca M., Soponar L., Tuba E., Tantas C., Vasut A., Zahoranszki Edina și Suba Agneta, prima de vacanță aferentă anului școlar 2008/2009, în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că potrivit art. 11 alin. 1 lit. a, c și d din Legea 130/996 a contractelor colective de muncă, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte „. toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, „. toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă";, respectiv „. toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel - național";, iar potrivit art. 8 al. 2 din același act normativ „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";.

Art. 48 al. 2 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic prevede că sunt supuse negocierii unele drepturi salariale suplimentare și materiale, în afara salariului de bază și a sporului de vechime.

Prevederile oricărui contract colectiv de muncă la nivel superior sunt considerate niveluri minime de la care începe negocierea contractelor de muncă la nivelurile inferioare, astfel încât contractele colective de muncă la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, acestea din urmă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Prin art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de M. U. la nivelul I. Ș. al județului M. pentru anii 2008-2009 s-a stipulat că „toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu";.

Reclamantul a dovedit prin adeverințele depuse în probațiune că membrii de sindicat pe care îi reprezintă în prezenta cauză au făcut parte din personalul din învățământ în anul școlar 2008-2009 fiind îndreptățiți, în baza dispozițiilor contractului colectiv evocat, să beneficieze de primă de vacanță.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. LOCAL AL M. B.

M. și P. M. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M..

Pârâtul C. Local al M. B. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivarea recursului a arătat în ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale că în conformitate cu art.41 coroborat cu prev. art.26 alin.1 din Decretul 31/1954 și art.21 din Legea 215/2001, consiliul local nu are personalitate juridică și buget propriu, situație în care nu poate sta în judecată în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri bănești.

C. local este, potrivit art.23 din Legea nr.215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale , în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ în problemele de interes local.

Cum între reclamantul în numele membrilor săi de sindicat și pârâtul

C. Local B. M. nu există nici un raport juridic de genul angajat-angajator sau unitate de învățământ-unitate administrativ teritorială, rezultă faptul că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă într-un litigiu în care se solicită plata drepturilor salariale pentru cadre didactice, o astfel de calitate având doar angajatorul.

În consecință, C. local al mun. B. M. și P. mun, B. M. sunt autoritățile unității administrativ-teritoriale - Municipiul B. M., care nu au personalitate juridică proprie, nu au capacitate și nici patrimoniu.

Prin recursul său P. M. B. M. a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului a arătat că instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a P.ui.

Cum între reclamantul în numele membrilor săi de sindicat și pârâtul

C. Local B. M. nu există nici un raport juridic de genul angajat-angajator sau unitate de învățământ-unitate administrativ teritorială, rezultă faptul că pârâtul nu are calitate procesuală pasivă într-un litigiu în care se solicită plata drepturilor salariale pentru cadre didactice, o astfel de calitate având doar angajatorul.

P. M. B. M. nu este angajatorul reclamantei și între părți nu există raporturi juridice de muncă.

În consecință nu există absolut nicio prevedere legală care să menționeze imperativ faptul că prima de vacanță aferentă unui an școlar se plătește de către primar în calitate de ordonator principal de credite, așa cum a fost formulată acțiunea și cum este obligat primatul prin sentință.

Ministerul Finanțelor Publice prin D. M. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul obligării pârâtului la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.

În motivarea recursului a invocat lipsa calității procesuale pasive întrucât nu are raporturi juridice cu reclamanții.

Rolul esențial în procesul bugetar și în execuția bugetară revine Guvernului respectiv parlamentului potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.

Admiterea cererii formulate împotriva M.ui F. P. ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane și care nu se se numără printre angajații săi.

Obligarea pârâtului la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsită de suport legal și imposibilă deoarece aceste sume trebuie propuse de ordonatorii principali de credite conforma rt.34 alin.1 din Lege anr.500/2002 privind finanțele publice iar pârâtul să fie autorizat în acest sens de către legiuitor.

S. L. din Î. M., prin întâmpinare (f.15-18) a solicitat respingerea recursurilor.

Analizând recursul recursurile declarate de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, C. LOCAL AL M. B. M. și P. M. B. M., se reține că acesta sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Obligația de a plăti salariul revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.

Aceste drepturi se asigură din surse bugetare, așa cum o indică suficient de clar art. 167 alin (1) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.

Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din legea nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.

Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.

Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.

Se reține astfel că, deși pârâții au atribuții în ceea ce privește alocarea și fundamentarea fondurilor necesare unităților de învățământ, acesta a fost în mod greșit obligat de către prima instanță chiar la plata drepturilor bănești cuvenite reclamanților.

În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă, se voradmite recursurile declarate de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, C. LOCAL AL M. B. M. și P. M. B. M. și se va modifica în parte sentința pronunțată de către prima instanță, în sensul de a se admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât în cauză și, în consecință, a se respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursurile declarate de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, C. LOCAL AL M. B. M. și P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 2205 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensul că admite excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții recurenți și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți.

Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 17 mai 2011

PREȘED.TE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.

Red.DCG/(...) Dact.SzM/2ex.

G. N. N.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1729/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă