Decizia civilă nr. 2161/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2161/R/2011
Ședința publică din data de 15 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL C. B. împotriva sentinței civile nr. 521 din 3 februarie 2011, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P.
C. și pe pârâta intimată Ș. CU C. I-V. B., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 7 aprilie
2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat, prin reprezentant, a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care se solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
De asemenea, se constată că la data de 8 aprilie, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus și întâmpinare prin care solicită judecarea și în lipsă.
Instanța constatând că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, fiind în stare de judecată lasă cauza în pronunțare.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 521 din 3 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. AL I. P. C. în numele membrilor de sindicat V. P. C., J. C. I., M. L. G., B. L., C. B. S., L. A., D. A., S. A., B. C., P. D., M. D., C. R., C. P., C. D. și I. C. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. B. și C. LOCAL AL C. B.
Pârâta de rândul 1 a fost obligată la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea L. nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile L. nr. 2. pentru aprobarea OG nr. 1., începând cu 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Pârâta Ș. cu C. I-V. B. a fost obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă și evidențele salariale.
Pârâtul C. Local al C. B. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze pentru membrul de sindicat reprezentat în prezentul litigiu.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că membrii de sindicat care au calitatea de cadre didactice în unitatea de învățământ ce ființează în cadrul localității B.
Curtea Constituțională a României prin D. nr. 93/(...) a constatat că L. 2. privind aprobarea OG 1. este constituțională, însă Guvernul României a emis OUG 136/2008 care limitează efectele creșterilor salariale dispuse prin L. 2. și prin OUG 1. ceea ce face inaplicabilă respectiva lege.
Împotriva acestor două ordonanțe a fost ridicată excepția de neconstituționalitate privind prevederile art. 1,2 și 4 din OUG 136/2008 și prevederile art.I pct.2 și 3 din OUG nr. 1..
Prin D. nr. 843/(...) și D. nr.989/(...) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că disp.art. I pct.2 și 3 din OUG nr. 1. pentru modificarea și completarea O.G. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ și art.2 și art.3 din OUG nr.1/2009 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a folosit aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității OUG nr. 136/2008 și a statuat că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă prevederile art. 1 alin. 4, art. 61 alin. l și art. 115 alin. 4 din legea fundamentală și este contrară dispozițiilor art. 115 alin.6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 7 din Constituția Românei.
Atât prin dispozițiile art.2 și art.3 din OUGnr.1/2009 cât și prin dispozițiile art.2 și art.3 din OUGnr.31/2009 și art.2 din OUG nr.41/2009 se aduc modificări ale unor prevederi introduse prin art.I pct.2 și 3 din OUG nr.1. ce au fost declarate neconstituționale.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute de lege. R. din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
Conform prevederilor art.169 alin.1 din Codul Muncii angajatorul este obligat, în temeiul principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pe de altă parte neplata de către angajator la scadența a drepturilor salariale cuvenite dă naștere, în plus față de achitarea salariului restant și obligației de plată a daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumei solicitate.
Având în vedere că cei reprezentați de către reclamant nu și-au primit toate drepturile salariale și faptul că prevederile OG nr. 1. privind creșterile salariale ce urmau a se acorda în anii 2008 si 2009 personalului din învățământ au fost în vigoare în condițiile în care aceste prevederi au fost aprobate prin L. 2., până la apariția L. nr. 3., s-a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. LOCAL AL C. B.solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, s-a arătat că deși prin decizii succesive, Curtea
Constituțională a constatat neconstituționalitatea ordonanțelor de urgență ale guvernului prin care se reglementa salarizarea personalului din învățământ, totuși, potrivit art.11 alin.3 din L. nr.47/1992 republicată, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, iar potrivit art. 31 alin. (3) din același act normativ, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale,dacă în acest interval de timp, P. sau G., după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate neconstituționale sunt suspendate de drept.
Efectele pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale reprezintă o aplicare a principiului neretroactivității, ca garanție a realizării drepturilor constituționale, în strânsă legătură cu securitatea raporturilor juridice constituite potrivit reglementărilor legale în vigoare la un moment dat.
Așadar, OUG nr. 136/2008 și-a produs efectele vizând perioada reglementată, 1 octombrie 2008 - 2 decembrie 2008, prevederile art. 1 pct. 2 și
3 din OUG nr. 1. și-au produs efecte pentru perioada 1 octombrie 2008 - 6 iulie 2009, iar prevederile art. 2 și art. 3 din OUG nr. 1/2009 aprobată cu modificări prin L. nr. 1. și-au produs efectele în perioada 1 ianuarie 2009-31 iulie 2009 data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 989 din 30 iunie
2009 a Curții Constituționale.
De asemenea, în perioada 1 aprilie 2009 - 31 decembrie 2009, creșterile salariale pentru personalul din învățământ au fost stabilite potrivit art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 aprobată prin L. nr. 259 din 7 iulie 2009, respectiv OUG nr.41/2009, aprobată prin L. nr. 300 din 6 octombrie 2009.
Ulterior, prin art.48 alin. 1 pct.16 din L. - Cadru nr.3. au fost abrogate în mod expres, începând cu data intrării în vigoare a acestei legii, prevederile OG nr.1. aprobată cu modificări prin L. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare.
Prin decizia nr. 838 din 17 mai 2009 a Curții Constituționale s-a reținut că doar P. și G., prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor subiective.
Pe de altă parte, prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) din OG nr. 1., astfel cum a fost aprobată, cu modificări, prin L. nr. 2. au fost abrogate expres prin art. 4 din OUG nr.136/2008.
Potrivit art. 64 alin. (3) din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. Fac excepție prevederile din ordonanțele care au prevăzut norme de abrogare și care, ulterior, au fost respinse prin lege de către P.
Or, constatarea neconstituționalității OUG nr. 136/2008 nu este de natură să repună în vigoare texte abrogate expres.
S. L. al I. P. C. prin întâmpinare (f.8-9) a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Prin OG nr. 1., aprobată și modificată prin nr. 2., valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul de învățământ a fost stabilită la
400,00 lei, valoare care a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care, așa cum arată și recurentul, au fost apoi declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale.
În ceea ce privește dreptul reclamanților la plata drepturilor salariale rezultate din neaplicarea L. nr. 2. pentru aprobarea OG nr. 1. pentru perioada
1 octombrie 2008 până la data de 31 decembrie 2009, acest drept a fost consacrat prin D. nr. 3 din 4 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție publicată în Monitorul oficial nr. 350 din 19 mai 2011, acărei obligativitate este impusă de dispozițiile art. 329 C.pr.civ, având în vedere că dezlegarea problemelor de drept judecate de Î.C.C.J. în soluționarea unui recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe.
Astfel, prin D. nr. 3. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit următoarele: „ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G.ui nr. 136/2008, nr. 1. și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței G.ui nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie
2008 și până la data de 31 decembrie 2009";.
Este real că potrivit art. 31 alin. 1 din L. nr. 47/1992 privind organizarea
și funcționarea Curții Constituționale, deciziile acesteia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi aflate în vigoare sunt definitive și obligatorii, iar potrivit alin. 3 al aceluiași articol, dispozițiile din legile în vigoare constatate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval de timp P. sau G. nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile declarate neconstituționale sunt suspendate de drept.
Față de aceste reglementări, în cazul în care legiuitorul nu acționează în termenul impus de textele de lege indicate, dispozițiile declarate neconstituționale încetează să producă efecte juridice.
Prin D. nr. 62/2007 a Curții Constituționale s-a stabilit că, în cazul constatării neconstituționalității unei dispoziții de abrogare, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. 1 din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte juridice.
Față de această interpretare dată de Curtea Constituțională efectelor unei decizii prin care s-a declarat neconstituțional un text de abrogare face ca susținerile recurentului, în sensul că deciziile Curții Constituționale nu pot activa un text abrogat, să fie nefondate.
În ceea ce privește argumentul invocat în recurs în sensul că pe perioada dintre intrarea în vigoare a fiecărei ordonanței și până la declararea lor ca neconstituționale, acestea și-au produs efectele, Curtea apreciază că este nefondat.
Astfel, Curtea Constituțională în D. nr. 124/2010, a reamintit considerentele de principiu din D. nr. 983/2009, unde a reținut că "nici modificarea sau completarea dispoziției legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituționalitatea constatată de către
Curtea Constituțională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de același viciu de neconstituționalitate în măsura în care confirmă soluția legislativă declarată neconstituțională". Prin D. nr.
989/2009 prin care s-a constat neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG
1. de modificare a OG nr. 1., Curtea Constituțională a afirmat că "ar fi discriminatoriu ca numai unele prevederi dintr-o ordonanță de urgență să se aplice și să își producă efectele pentru perioada de până la 30 aprilie 2009 și celelalte care vizează perioada de după 1 mai 2009 să fie neconstituționale și să își înceteze aplicabilitatea, prin efectul unei decizii de admitere".
Potrivit art. 11 alin. (3) din L. nr. 47/1992, republicată, deciziile Curții
Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că ele trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează.
Așadar, în mod corect prima instanță s-a conformat deciziilor Curții Constituționale și nu a dat eficiență ordonanțelor de urgență al guvernului declarate neconstituționale, pe perioada dintre intrarea în vigoare a fiecărei ordonanței și până la declararea ei ca neconstituțională.
Așa cum se arată în considerentele Deciziei nr. 3. pronunțată de Î. Curtea de C. și Justiție, „. aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de constituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată.";
Recurentul a mai invocat D. 838/27 mai 2009 prin care Curtea
Constituțională a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, și prin care s-a reținut că doar P. și G., prin delegare legislativă, au competența de a institui, modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția.
Numai că, însăși Curtea Constituțională în decizia de mai sus a reținut faptul că, „este unanim acceptat că atribuțiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă. Astfel, în activitatea sa de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu.";
Or, în speță nu se reține că judecătorul fondului s-a substituit autorităților legislative, în adoptarea soluției sale, ci doar a aplicat legea în cadrul litigiului dedus judecății cu privire la existența și întinderea drepturilor părților.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și 304 pct. 9 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL C. B. împotriva sentinței civile nr. 521 din 3 februarie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I . R. M. G. L. T. S. C. B.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud.fond:B. E.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 4389/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2949/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
