Decizia civilă nr. 183/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 183/R/2011
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții A. L., L. A., R. A., S. S., R. A., R. V., P. T., O. L., C. G., H. M., F. I., C. A., M. C., I. ANA, C. V., P. V.-M., A. V., A. I., D. E., H. E., H. M., R. R. împotriva sentinței civile nr. 2331 din 28 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC P. SA B., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamanților recurenți av. Coroian O. și reprezentanta pârâtei intimate av. F. Ana-M., lipsă fiind reclamanții recurenți.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu reclamantul recurent P. M.
V..
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-a omis citarea reclamantului recurent P. M. V., lipsa de procedură cu acesta fiind însă acoperită prin prezența apărătorului ales, urmând a fi introdus și acest recurent în citativ.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosarul cauzei întâmpinare, pe care o comunică și reprezentantei reclamanților recurenți care arată că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării și că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul acordării sumelor reprezentând participarea angajaților la cota de profit ce le revine conform prevederilor Contractelor colective de muncă la nivel de unitate și la nivel național, pentru considerentele expuse în memoriul de recurs. F. cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârea instanței de fond pentru considerentele invocate în întâmpinarea formulată. F. cheltuieli de judecată.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.
C U R T E A P rin Sntința civilă nr. 2331 din 28 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și excepția prematurității promovării acțiunii.
A fost respinsă acțiunea formulata de reclamanții A. L., L. A. C., R. A. O., S. S., R. A. S., R. V.,P. T. P., O. L., C. G. O., H. M., F. I. M., C. A., M. C. M., I. ANA, C. V., P. V. M., A. V., A. I., D. E., H. E. I., H. M. G., R. R. în contradictoriu cu parata SC OMV P. SA B..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță analizând excepția lipsei calitățiiprocesuale active a reclamanților, invocata de către pârâta, a reținut că în cauza se reclama neîndeplinirea unor obligații contractuale, de către o parte a contractului colectiv de munca. Or, acțiunea în răspundere contractuala poate fi promovata de oricare dintre părțile contractului, astfel că, în cauza, reclamanții, ca părți în contractul colectiv de munca la nivel P., au legitimare procesuala activa, astfel ca excepția a fost respinsă.
În examinarea excepției prematurității, tribunalul a pornit, din nou, de la obiectul acțiunii: acțiune în răspundere contractuala. D. de a formula o acțiune prin care sunt supuse analizei instanței aspecte care țin de neexecutarea culpabila a unor obligații contractuale de către una dintre părți nu poate fi îngrădit de faptul ca aceasta obligație este sau nu afectata de modalități. N., existenta, întinderea, executarea sau neexecutarea culpabila a obligației, fie ea chiar afectata de modalități, țin de însăși esența litigiului, astfel ca excepția prematurității a fost respinsa.
În privința fondului, tribunalul a pornit în analiza situației reclamate
(neexecutarea culpabila de către angajator, a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de munca) de la dispozițiile contractului invocate in susținerea acțiunii.
Astfel, potrivit prevederilor art. 139 din CCM la nivel P. pentru anii (...):
";Cota de participare a salariaților SNP P. la profitul anual este de 1.. Cota de participare a salariaților P. la profitul anual, modalitatea concreta de acordare, precum și condițiile de diferențiere au fost stabilite prin negociere cu F. P..
Aceste dispoziții contractuale sunt în acord deplin cu prevederile art. 42
CCM unic la nivel național pentru anii 2005-2006, respectiv CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010, conform căruia salariații au dreptul la alte venituri constând în cota-parte din profit, ce se repartizează salariaților, care este de pana la 10% în cazul societăților comerciale și până la 5% în cazul regiilor autonome.
Analizându-se clauza din CCM P. cu privire la cota-parte din profit la care pot participa salariații se constată că obligația este afectata de o condiție suspensivă. De regulă, condiția care afectează un raport de obligații este stabilită prin voința părților. De aceea, existența, dovada și interpretarea sa sunt reglementate de dreptul comun în materia contractelor, iar verificarea și constatarea realizării ei se face, de asemenea, în considerarea acestei voințe. În acest sens, art. 1011 cod civil prevede: „Îndeplinirea condiției trebuie să se facă astfel cum au înțeles părțile săi fie făcută";. De asemenea, C. civil reglementează minuțios problema determinării momentului realizării condiției. În situația de fata, fiind în prezența unei condiții pozitive, sunt incidente prevederile art. 1012
Cod civil, care distinge după cum s-a stabilit sau nu, s-a stabilit termenul în care evenimentul se va produce. În primul caz, condiția este considerată ca neîndeplinită dacă timpul a expirat fără ca evenimentul să se producă, iar în cel de al doilea caz evenimentul se poate realiza oricând „și nu este considerată ca fiind căzută (nerealizata) decât când este sigură că evenimentul nu se va mai întâmpla";.
În cauza de față nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției care afectează obligația angajatorului de plata a cotei-parți din profitul anual și nu se poatereține nici incidența dispozițiilor art. 1014 Cod civil, potrivit cărora: „Condiția este reputata ca îndeplinita când debitorul obligat sub aceasta condiție a împiedicat îndeplinirea ei"; întrucât reclamanții nu au dovedit existența comportamentului culpabil al angajatorului în nerealizarea condiției.
T. a reținut, în analiza apărărilor formulate de pârâta, ca în cauza se găsește în situația unui drept condițional, iar nu a unui drept eventual, astfel cum susține pârâta. D. condițional are întrunite toate elementele pentru a fi un drept perfect, doar că nașterea sa depinde de un eveniment viitor și nesigur, stabilit prin voința părților. E.-condiție este întotdeauna un fapt exterior raportului obligațional și dreptului care intra în conținutul sau, ambele concepute, formate, dar încă nenăscute. Spre deosebire de dreptul condițional, dreptul eventual este, dimpotrivă, un drept căruia îi lipsește cel puțin unul dintre elementele intrinseci necesare formării sale. A. este și explicația că drepturile creditorului condițional se deosebesc de drepturile creditorului eventual.
Raportat la considerentele de mai sus, reținând neîndeplinirea condiției suspensive și, implicit, faptul ca dreptul reclamanților la plata cotei-părți din profitul anual al companiei parate nu s-a născut, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiata.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A. L., L. A. C., R. A.
O., S. S., R. A. S., R. V.,P. T. P., O. L., C. G. O., H. M., F. I. M., C. A., M. C. M., I. ANA, C. V., P. V. M., A. V., A. I., D. E., H. E. I., H. M. G., R. R. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul acordării salariaților a sumei reprezentând participarea angajaților la cota de profit ce le revine conform prevederilor CCM
/unitate și CCM Unic la N. N.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că au avut calitatea de angajați ai SC P. S. în perioada anilor 2004-2007 mai puțin R. R. care a încetat raportul de munca în anul 2006. Raporturile de munca dintre recurenți și societatea pârâta au fost reglementate atât prin contracte individuale cât și prin contractele colective de munca.
Art.139 din Contractul Colectiv de M. încheiat pe anul 2005 și menținut fără nici o modificare și în contractele pe anii 2006 si 2007, prevede
„. de participare a salariaților P. SA la profitul anual, modalitatea concreta de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P.. A. obligație asumata de către societatea pârâta deriva din reglementarea cuprinsa în art. 41 (2) lit. a și art.42 (2) lit. a din CCM Unic la nivel național pe anii 2005-2006 și respectiv 2007- 2010, în care se prevede în mod expres; „. parte din profit ce se repartizeaza salariaților este de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome";.
Totodată, potrivit prevederilor cuprinse în aceste CCM-uri art.41 alin 3 pentru anii 2006 respectiv art.42 alin 2 pentru anii 2007-2010, părțile, la nivel de unitate, au libertatea de a stabili condiții de diferențiere, de diminuare sau chiar de anulare a participării la fondul de stimulare din profit. Potrivit art.139 din CCM la nivel de unitate din anii 2005-2007 părțile NU au hotărât diminuarea sau anularea participării la profit deși erau liberi să o facă, astfel încât, rezultă că acest drept de natura salarială a fost recunoscut salariaților.
Din cele 3 variante prevazute de CCM la nivel national - diferențierea, diminuarea cotei sau anularea participării la profit - părțile s-au oprit în mod limitativ numai la cea a diferențierii, precizând că doar aceasta chestiune punctuala, împreuna cu modalitatea concreta de acordare, vor fi stabilite prin negocieri separate, deci prin act adițional.
Existența dreptului de participare la profit este indiscutabilă, în primul rând, datorită faptului ca nu s-a stabilit anularea participării la profit sau nu s-a stabilit că aceasta participare ar fi facultativa - sub forma „poate"; fi acordata.
Numai modalitatea de acordare, nu și dreptul însuși, urmau să fie lămurite distinct.
În al doilea rând, existența dreptului la cota parte din profit este garantată de art. 30 din Legea 130/1996 raportat la art. 41 al.5 din Constitutie aceste prevederi fiind incluse în CCM constituie o obligație imperativa, iar neîndeplinirea unei asemenea obligatii expres asumate, atrage răspunderea juridică, inclusiv patrimonială , a societatii pârâte conform dispozițiilor mai sus amintite. Pârâta invocă și instanța a reținut ca nu s-au purtat negocieri pentru stabilirea cuantumului acestui drept. Aceste susțineri sunt răsturnate de A. adițional la C. înregistrat sub nr. 15928/(...) prin care se prevede la art. 139 „. de participare a salariaților P. la profit este de 10%". În aceste condiții, intimata își invocă propria pasivitate și pentru a se exonera de răspunderea legală ce îi incumbă în mod expres și imperativ și pentru a eluda obligația de plată a cotei de participare la profit. Dar, încălcarea unei obligații nu poate fi niciodata o cauză de nerăspundere sau un mod de eliberare de executare a unei obligații, deoarece principiul forței obligatorii a contractelor este aplicabil în această materie, conform art.7 alin 2 din Legea 130/1996, art.295 alin.1 C. Muncii, raportate la art.961 alin 1 cod civil.
În al treilea rând, art.139 din C. nu poate fi interpretat greșit, considerându- se ca dreptul salarial ar fi supus unei condiții pur potestative din partea pârâtei. O asemenea condiție este prohibita de art. 295 alin 1 cod munca, raportat la art.1010 Cod civil, fiind astfel caduca și inopozabilă salariaților. Nu sunt în prezența unui drept eventual sau a unei simple vocații ci sunt în prezența unui drept determinat și numit, a cărui existență și întindere nu puteau depinde de un element aleatoriu-voința pârâtei.
În al patrulea rând, prevederile CCM la nivel de unitate art. 9 si art.145 interzic orice limitări ale drepturilor salariale și obligarea la interpretarea clauzelor contractuale în favoarea salariaților, reguli imperative statuate de art. 38 din C. Muncii.
Pentru aceste motive reclamanții au solicitat admiterea recursului și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, S. OMV P. S. a solicitat respingerearecursului.
În motivare arată că nu au existat negocieri cu sindicatul având acest obiect, nu s-au stabilit în mod bilateral patronat - sindicat nici cota de participare la profit, nici modalitatea concreta de acordare și nici condițiile de diferențiere între salariați.
Mai mult Adunarea Generală a Acționarilor nu a aprobat distribuirea profitului către salariați.
D. pretins de recurenții - reclamanți nu există.
Contractul colectiv de munca încheiat la nivel național prevede la art. 42 alin. 2 categoriile de „. venituri"; - între care, la lit. a), cota-parte din profit; aceste
„. venituri"; nu au natura juridica a unor drepturi salariale, astfel încât creează numai vocația de a fi agreate în urma negocierii sindicat - patronat la nivel de unități.
În redactarea CCM, în art.139, se regăsește copiată reglementarea din
Contractul Colectiv de M. încheiat la nivel național, astfel încât nu semnifică angajament contractual al P., suplimentar față de efectul juridic general al normelor Contractului Colectiv de M. încheiat la nivel național.
Este vorba de un drept afectat de o condiție suspensivă, neîndeplinită - de unde rezultă cel puțin imposibilitatea ca acest drept să fie exercitat - datorată lipsei oricărei determinări a conținutului dreptului - dacă nu chiar inexistențadreptului: prima condiție suspensivă este realizarea de profit de către P. SA; a doua condiție suspensivă, cumulativă față de prima, este negocierea cu F. P..
Niciodată în cadrul perioadei de valabilitate a fiecărui CCM anual F. P. nu a solicitat patronatului demararea de negocieri pe tema participării salariaților la profitul P. SA.
Totala pasivitate a F. P. - neformularea nici unei cereri de negociere în cadrul duratelor de valabilitate a celor 3 CCM anuale - semnifică indubitabil renunțare implicită la dreptul pretins.
Negocierea cu F. P. putea fi îndeplinită numai înăuntrul unui termen: durata de valabilitate a C. A. durata a fost de 1 an pentru fiecare din cele 3 CCM invocate de salariați: pe anul 2005, 2006 și 2007.
Întrucât aceasta condiție nu a fost îndeplinită până la expirarea valabilității CCM însuși, dreptul invocat, afectat de condiție suspensivă, s-a stins prin încetarea efectelor juridice ale CCM prin ajungere la termen.
În drept a invocat dispozițiile art. 115 și urm. C.pr.civ., art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. P și art. 79 alin. (1) din Constituție, art. 29 Legea nr. 4711992, art. 62 și art. 63 din Legea 24/2000 și art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare.
Curtea reține că analiza are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii
2005-2006 și art. 42 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „. venituri sunt … cota-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la
10% în cazul societăților comerciale";.
De asemenea, potrivit alin.3 din aceleași dispoziții legale, „condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.
Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „. de participare a salariaților P. S. la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..
Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de salariat are caracterul unei facilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 Cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.
Curtea consideră că nu poate fi vorba în speță de o condiție pur potestativă din partea celui care se obligă, prohibită de dispozițiile art. 1010 Cod civil, având în vedere definiția pe care doctrina o dă unei atari condiții: acea condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința debitorului. În mod evident, în cazul dreptului ce face obiectul prezentului litigiu, nu se poate vorbi despre atârnarea nașterii dreptului de singură voința și placul debitorului, având în vedere că nașterea dreptului depinde în egală măsură de inițiativa pe care în egală măsură ar fi putut să o ia salariații prin sindicatul lor.
Se invocă de către reclamanți faptul că prin neacordarea acestei cote de participare la profit de către angajator, cu justificarea inexistenței negocierilor care să concretizeze detaliile de acordare, practic se invocă propria culpă a angajatorului. Curtea nu poate reține ca întemeiat acest motiv de recurs, dat fiind că art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncăstabilește la alin. 5 faptul că inițiativa aparține patronului, iar la alin. 6 că în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are lor la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de
15 zile de la formularea cererii.
Culpa este deci comună, atât a patronului, cât și a salariaților, în primul rând raportat la modul în care, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a ignorat rolul acestei negocieri (soldate cu încheierea contractului colectiv de muncă), acela de a concretiza, printre altele, drepturile pe care contractul colectiv de muncă la nivel național le prevede într-o formă prea generală pentru a se putea vorbi despre un drept concret, format, născut.
Astfel, așa cum se observă, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate preia formularea din contractul colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care ar fi trebuit să stabilească (așa cum stipulează art. 41 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.3 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010) condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților. Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se trimite la o altă negociere cu F. P., prin care să se detalieze aceste condiții de acordare.
Caracterul deficitar a redactării contractului la nivel de unitate este în egală măsură imputabil părților ce îl semnează.
În al doilea rând, chiar pornind de la modul de prevedere a dreptului în cuprinsul acestui contract, se constată, necontestată, pasivitatea angajaților, care nu au apelat la instrumentul dat de prevederile art. 3 alin. 6 din Legea nr.
130/1996 citate mai sus, astfel încât nu se poate sancționa angajatorul pentru culpa egală a angajaților, de a nu iniția negocieri în vederea concretizării dreptului la cota de participare la profit. A. în egală măsură își invocă propria culpă, situație în care nu se poate aplica sancțiunea solicitată indirect de ei, de a se considera efectuate negocierile de care textul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate condiționează practic nașterea dreptului.
Chiar dacă acest text nu indică modul condițional la adresa dreptului în sine (dreptul de a participa la profit), ci doar la adresa cotei în care se va face această participare, a condițiilor de diferențiere și a modalității de acordare, dat fiind caracterul esențial al stabilirii acestor detalii, fără de care punerea în aplicare a dreptului este practic imposibilă, chiar dreptul devine unul condițional.
Nu se poate substitui voinței părților contractante nici instanța, nicireclamanții prin fixarea aleatorie a unei anume cote de participare la profit și fără a se distinge între diferitele categorii de salariați (în funcție de vechime, profesie, competențe profesionale sau alte criterii pe care, de asemenea, părțile trebuia să le negocieze).
Prin instituirea tuturor normelor de protecție față de angajați în cuprinsul
C.ui muncii și al celorlalte acte normative ce reglementează derularea acestor raporturi juridice, s-au furnizat pârghiile prin care angajații se pot proteja de abuzul de putere din partea angajatorului, astfel încât în speță, Curtea nu poate constata o încălcare a drepturilor angajatului prin abuzul angajatorului de poziția sa dominantă, raportat la considerentele ce preced.
Nu se verifică în speță nici încălcarea dispozițiilor art. 165 C. muncii, ce instituie inadmisibilitatea renunțării la drepturile salariale, având în vedere că, așa cum s-a arătat în cele de mai sus, practic nu se poate vorbi despre un drept născut, nefiind îndeplinită condiția prevăzută în textul incident pentru nașterea dreptului. Oricât de largă ar fi interpretarea pe care am agrea-o în ce privește sintagma „drepturi salariale";, în opinia Curții, aceasta nu poate include situațiilesimilare celei de față, în care dreptul este afectat de o condiție suspensivă. Totodată, în opinia Curții, nu se poate considera incompatibilă cu prevederile art. 165 C. muncii reglementarea unor drepturi bănești condiționale în favoarea salariaților.
Sensul interdicției aduse de art. 165 C. muncii este de a nu se permite renunțarea la drepturile salariale a căror existență este neîndoielnică, pentru a nu da loc abuzurilor din partea angajatorului, care prevalându-se de poziția sa dominantă economic, să impună, prin anumite constrângeri obscure, renunțarea la drept din partea angajatului vulnerabil.
Nici motivul de recurs prin care se invocă principiul de interpretare în favoarea salariaților a prevederilor ambigui, dedus din interpretarea sensului pe care legiuitorul l-a atașat dispozițiilor art. 38 C. muncii (privitor la interdicția renunțării la drepturile recunoscute salariatului) și ale art. 287 C. muncii (prin care se răstoarnă sarcina probei, aceasta revenind angajatorului) nu poate fi reținut, întrucât după cum rezultă din dispozițiile de drept comun în materia interpretării, anume, art. 983 Cod civil, pentru a se face interpretarea unor clauze în favoarea uneia sau alteia din părți, trebuie să existe îndoială. Or, în opinia Curții, în speță nu există nici o îndoială cât privește calitatea de drept condițional nenăscut datorită neîndeplinirii evenimentului condiție a celui dedus judecății.
Nici argumentul referitor la aplicarea prioritară a prevederilor art. 41 alin. 2 din CCM la nivel național nu poate fi reținut, față de împrejurarea că nici acest contract colectiv de muncă nu prevede un drept pur și simplu al salariaților de participare la cota de profit, ci doar un drept condițional, fiind valabile în continuare considerentele similare referitoare la prevederile identice ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Nu pot fi primite nici argumentele deduse din dispozițiile art. 8 din Legea nr.130/1996, întrucât nu se verifică în cauză prevederea unor clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, ci dimpotrivă prevederile din contractele de muncă la diferite niveluri sunt similare.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul nefondat, fără a mai fi nevoie a se analiza celelalte motive de recurs invocate.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. L., L. A. C., R. A. O., S. S., R. A. S., R. V., P. T. P., O. L., C. G. O., H. M., F. I. M., C. A., M. C. M., I. ANA, C. V., P. V. M., A. V., A. I., D. E., H. E. I., H. M. G., R. R. împotriva Sentinței civile nr. 2331 din 28 iunie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER G . C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: M. F. B. și P. U.
| ← Decizia civilă nr. 1864/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Sentința civilă nr. 16/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
