Decizia civilă nr. 2321/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ N. 2321/R/2011

Ședința din 27 iunie 2011

Instanța constituită din:

PREȘED.TE : S. D.

JUDECĂTOR : D. G.

JUDECĂTOR : L. D.

G. : C. M.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL B. M., P. M. B. M., M. F. P. - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 564 din 15 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâta intimată G. CU P. P. (...)A M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 iunie

2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î.

M. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea sentinței recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, se constată că prin motivele de recurs toți pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.564 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), au fost respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților: C. Local B. M., P. M. B. M. și Ministerul Finanțelor Publice, invocate de aceștia;

A fost admisă cererea formulată și precizată de reclamantul S. L. din Î.

M. în contradictoriu cu pârâții G. cu program prelungit nr. 30 B. M., C. Local

B. M., P. M. B. M. și Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință au fost obligați pârâții să le plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant:

M. A., S. A., G. M., T. V., M. I., B. G., drepturile bănești reprezentând tranșasuplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din Legea 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la data de (...), la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.

Pentru a hotărî astfel în privința excepțiilor invocate prima instanță a reținut că potrivit art. 1 din H.G. 538/2001 „ începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.

Art. 167 al. 3 din Legea 84/1995 stabilește că „finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal în categoria cărora se înscriu și primele de vacanță se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ";.

Apoi, potrivit art. 36 al. 4 din Legea nr. 215/2001 , consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art.23 al.1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative.

Pârâtul C. local B. M. a fost chemat în judecată ca pârât datorită calității lui de finanțator al instituției de învățământ, iar P. în calitate de ordonator principal de credite.

Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal , iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.

Față de aceste considerente, instanța va respinge excepțiile lipsei calității procesuale active invocate de pârâții menționați.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție

Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța a apreciat legitimarea procesuală pasivă a M.ui F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, a respins excepția invocată de acesta.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

M. A., S. A., G. M., T. V., M. I., B. G., cadre didactice la G. cu program prelungit nr. 30 B. M., au împuternicit reclamantul, prin prisma prevederilor art. 28 din Legea 54/2003, să promoveze prezenta acțiune.

D. adeverința nr. 238/(...), eliberată de G. cu program prelungit nr. 30 B.

M., aflată la fila 10 dosar, rezultă că, la data emiterii acesteia d-na M. A. aveao vechime în învățământ de 32 ani, S. A. de 34 ani, G. M. de 34 ani, T. V. de 36 ani, M. I. de 35 ani și B. G. de 36 ani.

Aceste mențiuni se coroborează cu datele din carnetele de muncă ale membrilor de sindicat reprezentați în cauză.

În conformitate cu dispozițiile art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997 cu modificările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Începând de la data de (...), conform prevederilor art. 10 din Anexa II a

Legii nr. 330/2009 se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.

Cadrele didactice reprezentate îndeplinesc condițiile legale de vechime care îi îndreptățesc la tranșa suplimentară de vechime, însă începând de la data de (...) aceste tranșe nu le-au fost însă acordată, fapt care se deduce din înscrierile din carnetele de muncă, care nu cuprind vreo majorare determinată de aplicarea art. 50 al. 2 din Legea 128/1997, până la data de (...).

Pârâții, cărora prin prisma prevederilor art. 287 Codul muncii le revenea sarcina probațiunii, nu au combătut susținerile reclamantului.

Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că cererea reclamantului privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzută de art. 50 din Legea 128/1997 cu modificările la zi este întemeiată și, în consecință, a admis cererea conform dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. Local al municipiului B. M., P. municipiului B. M. și Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M..

1. Prin propriul recurs, pârâtul P. M. B. M., a solicitat în temeiul art.304pct.9 Cod procedură civilă modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a P.ui M. B. M..

În susținerea excepției, pârâtul invocă inexistența raporturilor de muncă cu salariații reprezentați de sindicat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

2. Prin recursul formulat, pârâtul C. Local al M. B. M., a solicitat în temeiulart.304 pct.9 Cod procedură civilă modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a C.ui Local al M. B. M., justificată de inexistența raporturilor de muncă cu salariații reprezentați de sindicat.

3 Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F . P. a județului M.,a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.

Pârâtul apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, prin prisma faptului că acesta nu are raporturi juridice cu reclamanții.

Rolul esențial in procesul bugetar și în execuția bugetara revine

Guvernului, respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, P.ul fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.

Reglementând rolul Guvernului la art.18 din aceeași lege, stabilește că acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.

Obligarea M.ui F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal si în același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.

În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.

În data de (...), reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus întâmpinare (f.

16-19), prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate de pârâții

Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., C. Local al M. B. M. și P. M. B. M., cu menținerea hotărârii instanței de fond.

Subliniază că potrivit dispozițiilor art. 19 din legea nr. 500/2002 pârâtul

MFP are obligația de a aloca sumele necesare efectuării plății. De asemenea, apreciază că și pârâții C. Local al M. B. M. și P. M. B. M. își justifică în cauză calitatea procesuală pasivă, respectiv capacitatea procesuală pasivă.

Nu au fost administrate probe noi.

Examinând sentința recurată, Curtea de A. reține următoarele:

1. Recursurile P.ui M. B. M. și C.ui Local al M. B. M.

Obiectul acțiunii deduse judecății este de obligare, printre alții, și a pârâților C. Local al municipiului B. M. și P. M. B. M. la plata în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant a drepturilor salariale repre- zentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997, pentru ultimii 3 ani anteriori înregistrării acțiunii, respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din Legea 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la valoarea actuali- zată în funcție de rata inflației la data plății.

În raport de pretențiile formulate de reclamant, în măsura în care au fost soluționate prin hotărârea atacată, aspect care însă nu mai poate fi examinat în recursul pârâților, Curtea reține că cererea de obligare a pârâților C. Local al municipiului B. M. și P. M. B. M. la plata unor sume pretinse cu titlu de drepturi salariale este lipsită de temei legal.

O asemenea cerere este legată indisolubil de existența unor raporturi juridice de muncă din care ar izvorî obligația angajatorului de a achita drepturile salariale angajatului corespunzător muncii prestate conform contractului individual de muncă.

Or, în absența oricărui raport juridic de muncă între părți, recurenții C. Local al municipiului B. M. și P. M. B. M. nu pot fi obligați la plata unor drepturi salariale către persoane care nu sunt angajații săi.

Conform art.167 alin. din Legea nr.84/1995 finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Conform art. 5 alin. (1) lit. b din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.

Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal membrilor de sindicat reprezentați de reclamantrămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ.

Conform art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.

P. M. B. M. este de ordonator principal de credite al bugetului M. B. M. conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv B. M., art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres că

„primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.

În consecință, Curtea constată că reclamantul face o confuzie între calitatea de angajator și cea de ordonator de credite (finanțator), doar aceasta din urmă putând justifica legitimarea procesuală a recurenților în cadrul unui eventual litigiu al cărui obiect l-ar reprezenta obligarea acestora la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale datorate de angajator.

Într-adevăr prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a susținut calitatea procesuală pasivă a pârâților din perspectiva obligației acestora de a aloca fondurile necesare, însă această cerere nouă nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs, conform dispozițiilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 Cod de procedură civilă.

Drept urmare, Curtea consideră că, în speță, raportat la pretenția concretă dedusă judecății, este incidentă cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților, care va fi soluționată în sensul admiterii sale, conform considerentelor expuse anterior.

2. Recursul M.ui F. P.

Ministerul Finanțelor Publice este cel care, potrivit art. 19 din Legea nr.

500/2002, privind finanțele publice, „coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție";, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționarea M.ui F. P., „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.

Totodată, legea instituie răspunderea M.ui F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.

Însă toate aceste aspecte sunt de natură să justifice calitatea procesuală pasivă a acestui pârât numai în măsura în care acesta a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumitefuncțiile specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).

Or, în cauza dedusă judecății, rezultă fără nici un dubiu că reclamantul nu a avut în vedere acest rol, în contextul în care a solicitat prin acțiunea promovată la data de (...) obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M.ui F. P. la plata drepturilor salariale reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din Legea 128/1997, ultimii 3 ani anteriori înregistrării acțiunii, respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din Legea 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.

Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.

Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.

Într-adevăr prin întâmpinarea depusă în recurs, reclamantul a susținut calitatea procesuală pasivă a pârâtului din perspectiva obligației acestuia de a aloca fondurile necesare, însă această cerere nouă nu poate fi formulată pentru prima dată în recurs, conform dispozițiilor art. 316 coroborate cu cele ale art. 294 Cod de procedură civilă.

În consecință, Curtea constată că față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul dispozițiilor legale menționate și ale art. 312 al. 1 și 3 Cod de procedură civilă coroborat cu art. 304 pct. 9 cod de procedură civilă, Curtea va admite recursurile declarate de pârâții P. M. B. M., C. Local al M. B. M. și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 564 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge acțiunea civilă a reclamantului S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții P. M. B. M., C. Local al M. B. M. și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu au făcut obiectul prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții P. M. B. M., C. Local al M. B. M., și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 564 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul cărespinge acțiunea civilă a reclamantului S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâții P. M. B. M., C. Local al M. B. M. și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței instanței de fond care nu contravin prezentei decizii.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 27 iunie 2011.

PREȘED.TE JUDECĂTORI

S. D. D. G. L. D.

G. C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud.fond.G. Brîndușa

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2321/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă