Decizia civilă nr. 1986/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1986/R/2011
Ședința publică din data de 1 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. M. I. împotriva sentinței civile nr. 125 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de
Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe pârâții intimați
MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL CLUJ ȘI TRIBUNALUL MARAMUREȘ, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâților intimați și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 martie 2011, prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosarul cauzei din partea pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.
De asemenea, se constată că la data de 27 mai 2011, tot prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus întâmpinare și din partea pârâtului Ministerul Justiției, prin care se solicită respingerea recursului.
Constatând că întâmpinările au fost depuse în termenul procedural, C. apreciază că nu se impune comunicarea acestora cu reclamantul recurent.
Instanța, având în vedere că prin cererea de recurs și prin întâmpinarea formulată de pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice s-a solicitat judecarea în lipsă, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării, în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. M., formulată împotriva sentinței civile nr. 1503/(...), pronunțată de T. M. în dosarul nr. (...), contestatorul reclamant P. M. I. a solicitat anularea sentinței civile contestate și în rejudecarea cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea contestației a arătat că pentru termenul de judecată din data de (...) când s-a judecat cauza, procedura de citare a reclamantului nu a fost legal îndeplinită, la dosarul cauzei lipsind dovada de realizare a acestei proceduri.
Un al doilea motiv de contestație în anulare invocat constă în aceea că dezlegarea dată de instanță este rezultatul unei greșeli materiale.
În acest sens s-a susținut că instanța în mod greșit a reținut că reclaman. nu are calitatea de personal auxiliar de specialitate ci este angajat contractual, deoarece reclamantul nu mai este angajat contractual din anul
2007, când meseria de șofer, alături de aprod și agentul procedural a fost trecută la categoria personalului auxiliar. Și reclamantul este expus riscului
și solicitării neuropsihice, fiind îndreptățit la acordarea acestui spor.
Prin întâmpinarea depusă, intimații au solicitat respingerea contestației în anulare formulate.
Prin sentința civilă nr. 125/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-a admis contestația în anulare formulată de P. M. I., îm-potriva sentinței civile nr. 1503/(...), pronunțată de T. M. în dosarul nr. (...) care a fost anulată.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. M. I., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Maramureș, C. de A. C., Ministerul
Justiției și L. C. și Ministerul Finanțelor Publice, privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prinsentința civilă nr. 1503/(...), pronunțată de T. M. dosarul nr. (...), s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. M. I. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Maramureș, C. de A. C., M. J. și L. C., Ministerul Finanțelor Publice, privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, fiind redate pe larg considerentele avute în vedere de prima instanță de fond pentru a pronunța hotărârea respectivă.
Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, tri- bunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. 1 pct. 1 C., se poate formula contestație în anulare atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat procesul, nu a fost îndeplinită conform prevederilor legale. În prezenta cauză, pentru termenul de judecată din (...), când in- stanța de fond a judecat cauza, nu există la dosar dovada de citare cu recla- man., astfel că este incident motivul de contestație în anulare reglementat de art. 317 alin. 1 C.
În raport de considerentele expuse anterior, rezultă fără putință de tăgadă că procedura de citare a contestatorului pentru termenul din (...) nu a fost legal îndeplinită.
Cu privire la cel de al doilea motiv al contestației în anulare, s-a reținut că în sensul art. 318 C., prin greșeală materială trebuie să se în- țeleagă greșeala de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite.
O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs pentru a cărei verificare să nu fie necesară o reexa- minare a fondului sau reapreciere a probelor, cu alte cuvinte contestația în anulare prevăzută de art. 318 C. este o contestație specială, care urmărește neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu probleme de fond, astfel ca prin exercitarea sa să nu se deschidă părților calea recursului la re- curs, care să fie soluționat sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt.
În speță, constatându-se că motivele contestației vizează modul de soluționare a cererii, deci o problemă de fond, tribunalul a concluzionat că nu pot fi incidente dispozițiile art. 318 C.
Pentru considerentele reținute, față de dispozițiile art. 317 alin. 1 C., s-a admis contestația în anulare, s-a anulat sentința civilă atacată și rejudecând cauza, s-a respins acțiunea introductivă, menționându-se că instanța achiesează la motivarea în drept a hotărârii primei instanțe de fond care a soluționat cauza.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul P. M. I., solicitând în principal, modificarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul admiterii acțiunii, respectiv obligarea pârâților în solidar la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, începând din data de (...) la zi, iar în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei în rejudecare pentru soluționare pe fond.
În motivarea recursului recurentul a arătat că înțelege să critice sentința doar sub aspectul respingerii acțiunii în rejudecare, nu și sub aspectul admiterii contestației în anulare, care îi este favorabilă.
Sub aspectul respingerii acțiunii în rejudecare arată că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 teza I C. proc. civ.
În mod greșit prima instanță a achiesat la motivarea în drept a hotărârii pe care chiar o anulase ca urmare a admiterii contestației în anulare. Apreciază recurentul că nu se poate achiesa la motivarea în drept a unei hotărâri anulate.
Pentru a se putea achiesa la o hotărâre, acea hotărâre trebuie să fie în vigoare. Mai mult, chiar dacă hotărârea ar fi fost în vigoare (neanulată) prima instanță nu putea achiesa numai la motivarea în drept, ci trebuia să achieseze si la motivarea în fapt.
Invocând dispozițiile art. 261 alin.1 C., recurentul arată că lipsa motivării în fapt din sentința recurată echivalează cu necercetarea fondului cauzei ceea ce atrage casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei în rejudecare.
Mai arată recurentul că motivarea în fapt din sentința civilă nr. 1503 din 11 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr.
(...), nu se mai potrivește raportat la motivarea pe fond din contestația în anulare, la precizările reclamantului si la înscrisurile pe care le-a depus la termenele din (...) și (...) în dosarul având ca obiect contestația în anulare și care nu se regăsesc în dosarul nr. (...), întrucât nu mai este personal contractual conex.
Precizează recurentul că în motivarea contestației în anulare, a invocat, printre altele, faptul că nu mai este personal contractual, după anul
2007 fiind trecut la personal auxiliar conex ; că este șofer specializat pentru instanța de judecată, J. Tg. L., fiind împuternicit în mod special să transporte, să predea și să primească corespondenta clasificată, de asemeni este autorizat în mod special să aibă acces la informațiile secrete de serviciu astfel că are o obligație în plus, aceea de a păstra secretul de serviciu, fiind și el predispus riscului și solicitării neuropsihice, așa că și el este îndreptățit la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică tot așa cum se acordă și restului de personal auxiliar de specialitate.
A mai invocat faptul că așa zisul personalul auxiliar conex din cadrul instanței este în legătură cu personalul auxiliar de specialitate și face parte din acesta si că nu este deloc echitabil ca lui să i se respingă acțiunea în timp ce altui personal auxiliar, inclusiv aprodului Cupșa Reghina șiagentului procedural Petrut I. V., care și ei fac parte tot din personalul auxiliar conex, să li se admită o astfel de acțiune.
De asemenea, prin precizările și înscrisurile ce le-a depus pentru termenul de judecată din (...), a invocat în favoarea sa faptul că prin hotărâri judecătorești irevocabile altor persoane care fac parte din personal auxiliar conex al Judecătoriei Tg. L. le-a fost admisă o astfel de acțiune; că admiterea prezentei contestații nu este de natură a înfrânge principiul securității raporturilor juridice, atâta timp cât în practica judiciară românească li s-a admis astfel de acțiuni și altor șoferi de la alte instanțe, reclamantul aflându-se în aceiași situație cu ceilalți șoferi care primesc demult acest spor. În acest sens, invocă hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Stefănică și alții contra României.
Arată recurentul că prima instanță nu motivează de ce înlătură toate apărările sale sus menționate, dovedite prin înscrisurile invocate.
Astfel, apreciază că sentința recurată este dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prima instanță a încălcat dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 din C proc. civ.
De asemenea, sentința recurată este dată cu încălcarea principiilor egalității și echității, de vreme ce reclamantului i s-a respins acțiunea, în timp ce altor conducători auto și altui personal conex de la alte instanțe li s-a admis o astfel de acțiune.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 C.
Prin întâmpinarea formulată (f. 23-25), intimatul pârât Ministerul F inanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. a solicitat respingerea recursului canefondat și menținerea sentinței recurate, ca legală și temeinică.
A arătat intimatul că art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art. l pct.42 din O.G nr.83/2000.
Astfel, art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat cu mult înainte de intrarea în vigoare a O.U.G nr. 177/2002.
În prezenta cauză nu este vorba de ordonanțe ale Guvernului care să fi fost respinse prin lege de către P.
Nici în cazul în care abrogarea art. 47 din Legea nr.50/1996 ar fi intervenit odată cu adoptarea O.U.G nr.177/2002, nu se poate spune că abrogarea acestui din urmă act normativ ar fi putut duce la repunerea în vigoare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996.
Sporul de risc si suprasolicitare nu decurge dintr-o prevedere legala ci, dintr-o dispoziție legala abrogata care deci, nu mai exista, si nici nu deriva dintr-o jurisprudența constanta a instanțelor naționale.
Împrejurarea ca persista condițiile de risc si suprasolicitare neuropsihica nu poate conduce la aplicabilitatea unui text legal abrogat, atâta timp cât, în actuala reglementare nu mai exista o dispoziție legala care sa prevadă acordarea în favoarea magistraților si a personalului auxiliar de specialitate a unui spor pentru munca desfășurata în aceste condiții.
În data de (...) intimatul pârât Ministerul Justiției a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 33-35), prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanței ca temeinică și legală.
Arată intimatul că art. 3 alin. 3 din Legea nr. 567/2004 a fost modificat prin art. 1 pct. 3 alin. 3 din Legea nr. 17/2006, care prevede că: "Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești șl al parchetelor de pe lângă acestea, funcțiile de agent procedural, aprod si șofer". Conform art. 7 din Legea nr. 17/2006 acest act normativ a intrat în vigoare la data intrării în vigoare a legii speciale de salarizare, până la dataintrării in vigoare a O. nr. 8/2007 șoferii nu aveau calitatea de personal conex, ci aveau calitatea de personal contractual, fiind salarizați conform O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
Mai arată intimatul că O. nr.8/2007 nu prevede pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex beneficiul acordării sporului de
50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că pretențiile recurentului-contestator sunt neîntemeiate, neexistând niciun act normativ în vigoare care să recunoască acest drept.
Mai mult, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a avut în vedere acordarea acestui spor doar categoriilor profesionale ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate. Ori, conducătorii auto nu se încadrau și nu se încadrează nici în prezent în aceste categorii socio-profesionale, astfel ca aceștia nu pot pretinde un astfel de spor.
Cât privește Decizia nr. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, aceasta are în vedere doar categoriile profesionale ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, neincluzând si categoria personalului conex, respectiv a șoferilor, astfel că pretențiile recurentului sunt în mod vădit neîntemeiate.
În raport de aspectul invocat de recurent în sensul că face parte din personalul conex din cadrul Judecătoriei Târgu L. și de dispozițiile D. nr. 2., intimatul susține că după data de (...), data intrării în vigoare a O. nr.
8/2007, pretențiile recurentului - contestator sunt nefondate.
Față de susținerile recurentului contestator privind existența unei discriminări în raport de pronunțarea de către instanțele judecătorești a unor soluții diferite în spețe despre care arată că sunt similare, intimatul consideră că în prezenta situație nu este aplicabil niciunul dintre criteriile stabilite de art. 2 al. 1 din OG nr. 137/2000 și că, pe cale de consecință, în afara legii nu putem vorbi de discriminare în sensul impus de acest act normativ, se impune concluzia că noțiunea de discriminare nu se poate raporta la soluțiile unei instanțe, singura investita sa aplice legea, practica judiciara neunitara nefiind o problema ce poate fi apreciata din punctul de vedere al discriminării, ci ca o aplicare corecta ori greșita a legii.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate C. reține cărecursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.261 pct.5 C. proc. civ., care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor, judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
C. constată că, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra acțiunii formulate de reclamantul P. M. I., prima instanță a menționat în considerentele sentinței doar faptul că achiesează la motivarea în drept a primei instanțe de fond care a soluționat cauza.
C. constată astfel că instanța de fond nu a arătat argumentele pentru care a apreciat că cererea reclamantului referitoare la acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu este întemeiată și nici nu a analizat susținerile acestuia cu privire la faptul că nu mai este personal contractual și nici înscrisurile noi depuse în dosarul nr. (...), probe ce nu fuseseră depuse în dosarul nr. (...).
Raportat la aspectele menționate, C. apreciază că hotărârea nu conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede în mod expresart. 261 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ, ceea ce practic echivalează cu necercetarea fondului.
Prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. au fost edictate atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să fie inspirată justițiabililor, cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a realiza controlul judiciar.
Obligația instanțelor de a-și motiva în mod corespunzător deciziile reprezintă și una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în jurisprudența sa, C. Europeană a Drepturilor Omului a statuat „dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful
33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.";
De asemenea, conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.
În cauză C. constată că hotărârea T. nu răspunde acestor exigențe; simplul fapt că instanța a reamintit hotărârea adoptată în speță de către prima instanță care a soluționat în fond acțiunea reclamantului, nu putea să o scutească de obligația de a examina problemele ridicate de către reclamant, din moment ce prima hotărâre a fost anulată. Pe de altă parte, această examinare se impunea cu atât mai mult cu cât în cauza de față reclamantul a depus și alte înscrisuri și a adus și alte argumente care nu fuseseră analizate cu ocazia primei judecăți.
Având în vedere aceste considerente, C. reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art.304 pct. 7 C.pr.civ., motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 și 5 C.pr.civ., urmează a admite recursul, va casa în parte hotărârea instanței de fond, respectiv în ceea ce privește soluționarea pe fond a acțiunii formulată de reclamant, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în limitele precizate, cu respectarea dispozițiilor art.261 pct.5 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul P. M. I. împotriva sentinței civile nr. 125 din (...) a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează în parte în ceea ce privește soluționarea pe fond a acțiunii formulată de reclamant și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în limitele precizate.
Menține dispozițiile sentinței privind soluția pronunțată asupra contestației în anulare.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 1 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
G.
G. C.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: V.C.
| ← Decizia civilă nr. 655/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2532/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
