Decizia civilă nr. 655/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 655/R/2011

Ședința 21 februarie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D.

JUDECĂTOR : L. D.

JUDECĂTOR : D. G.

GREFIER : C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. T. B. - PRIN P., C. LOCAL AL C. T. B., P. C. T. B. împotriva sentinței civile nr. 4. din 30 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. G., și pe pârâta intimată Ș. G. T., având ca obiect calcul drepturi salariale L. 2..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus din partea reclamantei intimate prin U. J. a S. L. din Î. B. N. întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților; respingerea ca nefondat a recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

De asemenea, se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin.

2 C.pr.civ.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4. din (...) pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosarul nr.(...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. LOCAL AL COMUNEI T. B. și P. COMUNEI T. B. .

A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta/ul C. G., prin U. J. A S. L. DIN Î. B.-N., Ș. G. T., C. LOCAL AL COMUNEI T. B. și P. COMUNEI T. B., ca fiind întemeiată și în consecință a fost obligată pârâta Ș. G. T. să calculeze și să plătească reclamantului/ei drepturile salariale restante din aplicarea dispozițiilor L. nr.2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr.2., pentru perioada 1septembrie 2009 - 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele la data plății efective; obligați pârâții C. LOCAL AL COMUNEI T. B. și P. COMUNEI T. B. să aloce pârâtei Ș. G. T. fondurile necesare plății sumelor restante datorate.

Totodată a fost obligată pârâta Ș. G. T. să plătească reclamantei suma de 30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta/ul face parte din rândul personalului din învățământul preuniversitar și, în perioada

1 septembrie 2009 - 31 decembrie 2009 a funcționat în cadrul pârâtei de rând

1, unitate școlară de învățământ cu personalitate juridică, salarizarea sa fiind reglementată de dispozițiile L. nr. 1., modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8., act normativ care a stabilit că salariul de bază se determină pe baza următoarelor elemente: 1. valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, care se stabilește anual prin hotărâre de G. și 2. coeficientul de multiplicare specific în raport de funcție, de nivelul studiilor și de vechimea în învățământ, prevăzut în anexele, parte integrantă a ordonanței. Anexele au cunoscut modificări succesive, urmare a creșterii anuale a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a modificării coeficienților de multiplicare pentru funcțiile didactice, modificări realizate printre alte acte normative și în baza O. G. nr. 1.. Această ordonanță a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., act normativ conform căruia începând cu 1 octombrie

2008 salariile personalului didactic din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare. A., pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut de la

291,678 lei la valoarea de 400 lei.

Această lege nu a fost pusă în executare de către angajator așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitate, nefiind alocate fonduri pentru creșterea efectivă a coeficientului de multiplicare.

Prin acte normative succesive, de forță juridică inferioară legii, s-a încercat justificarea refuzului de a se pune în aplicare L. 2., însă ordonanțele de urgență adoptate de guvern au fost ulterior fie respinse, fie declarate neconstituționale după cum urmează:

Prin OUG nr. 1., adoptată în ziua publicării legii menționate și publicată la 31 octombrie 2008, s-a prevăzut că în perioada octombrie-decembrie 2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic se stabilește la 266,026 lei, respectiv 299,933 lei, cu mult sub nivelul prevăzut de lege.

Prevederile ordonanței de urgență au fost declarate ca fiind neconstituționale prin D. nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 a C. C. , cu motivarea că „adoptarea de către G. a O. de urgenta nr. 1. nu a fost motivata de necesitatea reglementarii intr-un domeniu in care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei masuri de politica legislativa in domeniul salarizării personalului din învățământ adoptata de P. Asa fiind, in condițiile in care legiuitorul primar a stabilit deja prin L. { H. "http://www.legestart.ro/L.-221-2008-aprobarea-O.-G.-15-2008-cresterile- salariale-ce-se-vor-acorda-anul-2008-personalului-invatamant-%..htm" |nr. 2.} pentru aprobarea O. G. { H. "http://www.legestart.ro/O.-15-2008-cresterile- salariale-ce-se-vor-acorda-anul-2008-personalului-invatamant-

%28Mjk5NzE1%29.htm" |nr. 1.} privind creșterile salariale ce se vor acorda inanul 2008 personalului din învățământ, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, condițiile si criteriile de acordare a acestor creșteri salariale, G.ul, prin intervenția sa ulterioara, intra in conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii".

Ulterior, OUG nr. 1. a fost respinsă prin L. nr. 5..

Este lipsită de relevanță împrejurarea că prevederile OUG nr. 31. și 41., care reiau și modifică dispozițiile actelor normative anterioare, declarate ca fiind neconstituționale, nu au mai fost analizate pe fond de către Curtea Constituțională, excepțiile devenind inadmisibile prin prisma faptului că la data controlului de constituționalitate ele au fost abrogate.

Nu poate fi acceptată teza potrivit căreia prevederile art.2 din OUG nr.

31. și art. 2 din OUG 41. și-ar fi produs efectele de vreme ce ele vizează doar modificarea perioadelor la care se referă articolul nr.1¹ lit. a și b din OUG nr.

1., introdus prin OUG nr. 1., text de lege care a fost declarat în întregime ca fiind contrar dispozițiilor Constituției prin D. C. C. nr. 842/(...) și 9., și care a fost suspendat și mai apoi abrogat în virtutea prevederilor art. 31 alin.3 din L.

47/1992.

Pe de altă parte, prin creșterea salarială prevăzută de OUG nr. 1., așa cum a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., reclamanta a dobândit cel puțin o speranță legitimă că va beneficia de drepturile bănești solicitate, iar urmare a caracterului neconstituțional al actelor care au blocat aplicarea prevederilor legii, cel puțin pentru perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie

2009, dreptul reclamantei a devenit unul câștigat, și nu poate fi înlăturat fără încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.

În practica C. Europene a Drepturilor Omului s-a reținut în mod constant faptul că speranța legitimă echivalează cu un bun, respectiv valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel că intră sub incidența drepturilor ocrotite de această prevedere.

Așa cum s-a subliniat printre altele și în cauza Weissman și alții împotriva României în legătură cu noțiunea de "speranță legitima", interesul patrimonial poate fi considerat o "valoare patrimoniala" atunci când are o bază suficienta in dreptul intern.

Or, nu s-ar putea afirma că prevederile unei legi adoptate de P. și publicată în Monitorul Oficial al României, nu ar fi o bază suficientă pentru a conferi reclamantei speranța legitimă că dreptul său de creanță constând în creșterea salarială menționată va fi respectat de statul a cărui reprezentant l-a acordat.

Așa fiind, tribunalul a reținut că pretențiile formulate de către reclamant/ă sunt întemeiate, astfel că urmează să le admită , respectiv începând cu data de 1 septembrie 2009 și până la data de 31 decembrie 2009.

Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza L. nr. 2., potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii, sumele ce urmează a fi achitate au fost actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.

Cum pârâții de rând 2 și 3 sunt autoritățile care în conformitate cu art. 167 din L. nr. 84/1995, republicată, asigură finanțarea unităților de învățământ preuniversitar, aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății către reclamant/ă a sumelor restante datorate, în aceleași condiții în care asigură plata celorlalte drepturi salariale ale personalului didactic. Chiar dacăîntre reclamantă și pârâții C. LOCAL AL COMUNEI T. B. și P. COMUNEI T. B. nu există raporturi de muncă, având în vedere că reclamanta a chemat în judecată pe acești pârâți pe calea acțiunii oblice, solicitând să aloce fonduri către unitatea de învățământ angajatoare excepția lipsei calității procesuale invocată de acești pârâți este neîntemeiată și a fost respinsă.

Cum C. LOCAL AL COMUNEI T. B. este entitatea din bugetul căreia se asigură finanțarea unității pârâte iar P. COMUNEI T. B. este ordonatorul de credite, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, republicată, aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate reclamantei.

În baza art.274 C.pr.civ. unitatea de învățământ a fost obligată să plătească reclamantei suma de 30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform împuternicirii avocațiale și chitanței depusă în copie în dosar.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C. local al comunei T.-

B. și P. comunei T.-B., solicitând modificarea ei în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților.

În motivarea recursului, s-a susținut că tribunalul a reținut în mod corect că unitățile din învățământul preuniversitar funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte sume, potrivit art.167 alin.(1) din L. nr. 84/1995, cu precizarea că finanțarea unităților de învățământ de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară, drepturile salariale fiind asigurate prin bugetul local, dar cu sume alocate de la bugetul de stat.

Prin urmare, P. comunei T.-B. și C. local al comunei T.-B. nu au capacitatea de a aloca fondurile bănești necesare plății sumelor restante datorate reclamantei, sumele cu această destinație fiind alocate de la bugetul de stat.

Instanța de fond trebuia să ridice din oficiu în baza art.129 alin.(5)

C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

Intimata prin întâmpinare depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând recursul prin prisma motivelor și a excepției invocate, curtea reține următoarele:

Respectând hotărârea judecătorească pronunțată în contradictoriu și cu ei, pârâții-recurenți nu trebuie să își îndeplinească decât obligațiile ce decurg în sarcina lor din legile în vigoare, incidente în cauză.

A., calitatea procesuală pasivă a pârâtului C. local al comunei T.-B. este dată de prevederile art. 4 alin.(1) din Hotărârea G. nr.1618/2009, conform cărora consiliul local răspunde de repartizarea sumelor și de aprobarea bugetului fiecărei unități de învățământ, iar calitatea procesuală pasivă a pârâtului P. comunei T.-B., care nu a fost chemat în judecată în nume propriu, ci în calitate de ordonator de credite al unității administrativ teritoriale, respectiv în calitatea de reprezentant al C. T.-B., rezidă în dispozițiile în acest sens ale art. 62 al. 1 și art. 63 alin.(4) din L. nr. 215/2001.

Conform art.167 alin.(1) și (3) din L. nr. 84/1995 și art.1 alin.(3) din Hotărârea G. nr.1618/2009, plata drepturilor salariale în învățământul preuniversitar se face de către unitatea de învățământ în calitate de angajator, iar sumele necesare sunt alocate prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din TVA.

Având în vedere aceste dispoziții legale, rezultă că pârâții C. local al comunei T.-B. și P. comunei T.-B. au calitate procesuală pasivă la prima instanță, în limitele stabilite de lege, situație în care în baza art.137 alin.(1) coroborat cu art. 304 pct.9, art. 3041 și art. 312 alin.(1) C.pr.civ., se va respinge recursul lor ca nefondat.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin.(1) C.pr.civ., recurenții vor fi obligați să îi plătească intimatei cheltuieli de judecată ocazionate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL C. T. B.

ȘI P. C. T. B. împotriva sentinței civile nr. 4982 din (...) a T.ui B. N. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține.

Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei C. G. suma de 15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

D. este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. D. L. D. D. G.

GREFIER C. M.

Red.S.D./S.M.D.

2 ex./(...)

Jud.fond.I. C/S. I

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 655/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă