Decizia civilă nr. 2811/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2811/R/2011
Ședința septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. G. împotriva sentinței civile nr. 1022 din 14 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. M. R. S., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC M. R. SA, avocat R. C., lipsă fiind reprezentanta reclamantului recurent.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 31 august
2011, prin serviciul de registratură al instanței, reprezentanta reclamantului recurent a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea recursului în baza motivelor de recurs depuse la dosarul cauzei pe care le susțin în totalitate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar împuternicire avocațială
și note scrise la care a anexat practică judiciară și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, susținând pe larg motivele expuse pe larg în scris prin notele de scrise depuse la dosar. Nu solicită obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1022 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar numărul (...), a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de pârâta.
A fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul B. G., împotriva pârâtei S. M. R. S. B., având ca obiect constatarea faptului ca începând cu data de (...) și până la data de (...), reclamantul a desfășurat activitate la locul de munca ce se încadrează in condiții deosebite, obligarea pârâtei la recunoașterea acestei încadrări prin emiterea unei adrese în acest sens, și la efectuarea viramentelor aferente către bugetul asigurărilor sociale.
A fost respinsă cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, referitor la excepția inadmisibilității ca urmare a neîndeplinirii procedurii speciale, excepție invocată de societatea pârâtă, Tri că aceasta se impune a fi analizată cu prioritate, întrucât aceasta se poate soluționa fără a fi necesară administrarea unor probe comune cu fondul, în concret, expertiza tehnică în protecția muncii.
Cu privire la procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, instanța a reținut următoarele:
În baza L. nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr.
68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, M. M. și Ocrotirilor S., Ministerul Sănătății și Comisia Naționala pentru Protecția M. au emis Ordinul nr. 50/1990, prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării.
Conform acestui ordin, în grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar în grupa II de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Conform art. 2 din H. nr. 559/1990, personalul care este în activitate din unitățile de profil, aparținând M. Industriei Chimice și Petrochimice, necuprins în grupa I de munca prin reglementările în vigoare, beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de munca în vederea pensionării, pe întreaga perioada lucrata după data de 18 martie 1969.
A.e reglementări legale și-au găsit aplicabilitate practică în cazul reclamantului, prin inserarea la punctele 85, 94, 107 din carnetul său de muncă a mențiunii conform căreia, în perioadele (...)-(...), (...)-(...) (...)-(...) a lucrat 100% în grupa a II de muncă.(f.21, 22, 25).
Articolul nr. 198 din Legea nr. 19/(...) prevede că la data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă Ordinul nr. 50/1990, iar art. 196 că prezenta lege intra în vigoare în termen de un an de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 3, 140,
141, 143, 168, 173, 174, 175, 176, 177, 178, 179, ale art. 180 alin. (2)-(4), ale art. 182 și 186, care intra în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul
Oficial al Român.
A. ultim act normativ suprimă clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și constituie o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite sau speciale.
Conform art.19, alin.(1) "În sensul prezentei legi, locurile de munca în condiții deosebite reprezintă acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esențial capacitatea de munca a asiguraților datorită gradului mare de expunere la risc.
(2) Criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de munca în condiții deosebite se stabilesc prin hotărâre a G., pe baza propunerii comune a M. M. și P. S. și a M. S.
(3) Hotărârea G. prevăzută la alin. (2) se va adopta în termen de 3 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4) Locurile de munca în condiții deosebite se stabilesc prin contractul colectiv de munca sau, în cazul în care nu se încheie contracte colective de munca, prin decizia organului de conducere legal constituit, cu respectarea criteriilor și metodologiei de încadrare prevăzute la alin. (2).
(5) Avizul inspectoratului teritorial de munca este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de munca în condiții deosebite.";
La data de 22 februarie 2001 a fost adoptată Hotărârea de G. nr. 261/(...) privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite care, conform art. 20, a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2001.
Conform art. 2 alin.(2), încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se face cu îndeplinirea cumulativă a criteriilor prevăzute la alin.(1) lit. a și b sau la alin.(1) lit. a și c. A.e criterii sunt: a)prezenta în mediul de munca a noxelor profesionale fizice constând în zgomot, vibrații, unde electromagnetice, presiune, radiații ionizante, radiații laser de putere neprotejate, precum și a noxelor profesionale chimice sau biologice prevăzute în Normele generale de protecție a muncii, care nu respecta limitele admise prevăzute în aceste norme;b) răspunsul specific al organismului la agresiunea noxei profesionale, evidențiat prin indicatori de expunere și/sau de efect biologic, stabiliți prin ordin al ministrului sănătății și familiei; c)morbiditatea, exprimată prin boli profesionale înregistrate la locul de munca în ultimii 15 ani.
Metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite cuprinde o serie de etape, a cărei succesiune a fost recomandată de legiuitor. P. operațiune vizează nominalizarea în vederea încadrării locurilor de munca în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru aceasta încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în munca, acolo unde acesta este înființat. După nominalizarea efectuată de această comisie paritară, se recomandă expertizarea locurilor de munca din punct de vedere al protecției muncii iar apoi efectuarea determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1). Textul de lege prevede că buletinele de determinări trebuie sa cuprindă cel puțin următoarele date: unitatea, secția, atelierul, locul de munca, noxa profesională, valoarea măsurată, valoarea limita admisă, metodele de măsurare.
Următoarele operațiuni, menționate la literele d, e, f și i se referă la solicitarea de către angajator de la instituțiile abilitate de Ministerul Sănătății și F. a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de munca în condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului; efectuarea evaluării locurilor de munca nominalizate la lit. a), care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în munca acolo unde acesta este înființat, conform anexei nr. 2 sau 3; stabilirea măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de munca și factorilor de mediu specifici locului de munca; obținerea avizului inspectoratului teritorial de munca în conformitate cu prevederile art. 4 și stabilirea locurilor de munca în condiții deosebite în conformitate cu art. 19 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Articolul 15 care prevede că locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale încadrate în grupele I și a II-a de munca pana la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri sunt considerate activități desfășurate în condiții deosebite, cu excepția celor care, conform prevederilor L. nr. 19/2000, sunt prevăzute ca fiind activități desfășurate în locuri de munca în condiții speciale la care face referire reclamantul în cererea de chemare în judecată nu suprimă metodologia de încadrare prevăzută prin norme legale imperative, ci reprezintăreperul de nominalizare a locurilor de muncă în vederea încadrării la condiții deosebite, respectiv condiții speciale.
Conform art.16, angajatorii care au locuri de munca, activități și categorii profesionale încadrate în grupele I și a II-a de munca vor face reevaluarea acestora, în vederea încadrării locurilor de munca în condiții deosebite, respectând dispozițiile prezentei hotărâri, în cel mult 90 zile de la data intrării în vigoare a acesteia. A. termen a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2001, prin H. nr. 676/(...), apoi până la 30 iunie 2002, prin H. nr. 1. și ulterior, până la data de 31 decembrie 2002, prin H. nr. 613/(...).
Prin H. nr. (...), H. nr. 2. privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de munca în condiții deosebite s-a abrogat, instituindu-se prin acest nou act normative metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.
Conform acestui act normativ, perioada de valabilitate a avizelor reînnoite nu poate depăși data de 31 decembrie 2008. Perioada de valabilitate a fost succesiv modificată, prin H. nr. 1., H. nr. 1. și H..
A.e hotărâri de guvern care prevăd metodologia de reînnoire nu este aplicabil prezentei acțiuni, întrucât se referă doar la angajatorii care au obținut în prealabil aviz de încadrare, au obținut succesiv avize de reînnoire și nu au realizat măsurile necesare în vederea normalizării condițiilor de muncă.
De asemenea, conform art. 29 din Legea nr. 263/2010 prevede că sunt încadrate în condiții deosebite locurile de muncă stabilite în baza criteriilor și metodologiei prevăzute de legislația în vigoare la data încadrării acestora.
În speță, S. S. S. a cărei succesor în drepturi și obligații este pârâta, a nominalizat locurile de muncă în vederea determinări de noxe și obținerii avizului obligatoriu al I.T.M. , necesar încadrării acestora la condiții deosebite.(f. 73-75).
Apoi printr-o adresă înregistrată la ITM în data de 27 iunie 2001(f.76)a solicitat efectuarea de verificări în vederea încadrării acestor locuri de muncă în condiții deosebite.
Expertizarea s-a făcut în data de 28 iunie 2001 în prezența inspectorului de muncă C. M. și a numiților S. I., șef birou, Coste Aurel, lider de sindicat și
Z. Dan, membru CSSM.(f. 77)
Cu această ocazie, ITM S. a întocmit procesul verbal nr. 395/2001 în care se arată că, s-au efectuat verificări pentru acordarea, conform art. 4 alin.(1) și alin.(2) din H. nr. 2., a avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite pentru locurile de muncă prevăzute în anexă.
În urma efectuării acestor determinări, s-a concluzionat că "determinările de noxe s-au desfășurat în condiții normale de muncă, mai puțin la recuperare folie polietilenă unde nu există sistem de ventilație.";
Concluzia, defectuos formulată,este interpretată de instanță ca fiind o constatare a inexistenței unor condiții de muncă care să impună încadrarea locurilor de muncă la condiții deosebite. Această interpretare se întemeiază pe neemiterea de către ITM a avizului prevăzut de art. 4 din H. nr. 2., care se constituie într-o condiție sine-qua-non în cadrul metodologiei de încadrare.
Față de aceste concluzii, sindicatul a avut o atitudine pasivă, de acceptare, până la data de 12 februarie 2002 când a formulat o adresă către P. J. S., cu mențiunea";spre știință:conducerea S.S. S., M. Românie, I. de M. M. S., I. T. de M. S., F. și C. M..
Adresa a fost înregistrată în aceeași zi la P. J. S., la ITM și la S. J. Z.
Prin aceasta, S. S. și-a exprimat nemulțumirea față de nedepunerea dosarului de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite la ITM, solicitând monitorizarea modului în care se aplică prevederile L. nr.19/2000 și a HG 2..
Cu toate însă că nu i s-a furnizat nici un răspuns, sindicatul, în reprezentarea membrilor săi și inclusiv a reclamantului, nu a atacat în instanță refuzul nejustificat de a răspunde cererii sale, în termen legal.
De asemenea, față de atitudinea pretins pasivă a pârâtei, nu a înțeles să uzeze de prevederile L. nr.168/1999 și să declanșeze un conflict de interese. P. prevede ca în prealabil sindicatul sau reprezentanții aleși ai salariaților să sesizeze în scris revendicările salariaților motivate și propunerile de soluționare.
În cazul neformulării unui răspuns de către angajator sau a unui răspuns nesatisfăcător, conflictul de interese se putea declanșa. Caracterul obligatoriu al concilierii nu exclude dreptul părților de a se adresa instanței în caz de insucces a concilierii, iar prin mediere care este o etapă facultativă, nu se urmărește evitarea introducerii acțiunii în instanță , ci evitarea escaladării conflictului și declanșării formei lui extreme:greva.
Etapa succesivă, facultativă la rândul său, este arbitrajul, hotărârea arbitrară fiind atacabilă la instanța de judecată, în condițiile art. 364-366
C.Proc.Civ..
A.e pârghii au fost la dispoziția reclamantului, reprezentat în condițiile L. nr. 54/2003, de S. S. S. Z. Prin urmare, argumentul invocat cu privire la necunoașterea concretă a demersurilor efectuate de pârâtă în vederea încadrării locurilor de muncă nu poate subzista..
Comisia paritară constituită din 5 membrii de sindicat și 5 membrii din partea patronatului, au negociat și semnat anual contractul colectiv de muncă care cuprinde și reglementări referitoare la condițiile de muncă.
Solicitarea de încadrare a locurilor de muncă direct de către instanță nu este admisibilă, întrucât o soluție pe fond ar presupune depășirea limitelor puterii judecătorești.
Accesul la justiție prevăzut de art.21 din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor O. nu înseamnă puterea de a examina orice chestiune de fapt și de drept, aceasta având limite inerente rolului și statutului puterii judecătorești într-un stat de drept supus principiului separației puterilor în stat. Instanța nu refuză soluționarea prezentei cauze pentru motivele prevăzute de art. 3 C., așa cum susține reclamantul, ci reține că valorificarea efectivă a dreptului de acces la justiție se putea realiza pe altă căi, ignorate de reclamant.
Pentru toate aceste argumente de fapt și de drept, văzând neîndeplinită procedura specială prevăzută de lege, instanța a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâta și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul S. S. S. Z., în numele membrului de sindicat B. G., împotriva pârâtei S. M. R. S., având ca obiect constatarea faptului ca începând cu data de (...) si până la data de (...), reclamantul a desfășurat activitate la locul de munca ce se încadrează în condiții deosebite, obligarea pârâtei la recunoașterea acestei încadrări prin emiterea unei adrese în acest sens, și la efectuarea viramentelor aferente către bugetul asigurărilor sociale.
Întrucât pârâta nu a căzut în pretențiuni, văzând dispozițiile art. 274
C.Proc.Civ., instanța a respins cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În termen legal, a declarat recurs reclamantul B. G. solicitând casarea întotalitate a sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primeiinstanțe, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a textelor de lege, atât în ceea ce privește aspectele procedurale, cât și în ceea ce privește normele de dreptul muncii incidente în speță. Cu toate că prima instanței a reținut excepția inadmisibilității acțiunii,totuși face aprecieri trunchiate asupra înscrisurilor, analizând implicit fondul cauzei fără a preciza clar procedura prealabilă obligatorie.
Cu privire la calificarea și caracterul "inadmisibilității acțiunii" arată că deși pârâta a intitulat susținerile ca fiind o "apărare de fond", instanța a denaturat înțelesul vădit dat de parte și a soluționat "excepția inadmisibilității".
Susține că este eronată reținerea excepției inadmisibilității, deoarece, în realitate, pârâta nu a înțeles să invoce o astfel de excepție prin întâmpinarea formulată și nici la ultimul termen de judecată și nici prin notele de ședință depuse pentru pronunțare.
Apărarea constantă a pârâtei intimate, este că la nivelul anului 2001, lalocul de muncă al reclamantului nu erau condiții deosebite de muncă, nefiindastfel întrunite condițiile pentru emiterea avizului.
Problema inadmisibilității, ridicata de pârâta este în mod cert o apărare de fond și era firesc și judicios corect ca instanța să intre în cercetarea fondului cauzei, să administreze probele pertinente și utile și să pronunțe o soluție asupra fondului. Instanța avea obligația legala de a verifica, prin probele ce se impun, afirmația pârâtei privind inexistența sau existența condițiilor deosebite la locul de muncă al reclamantului pe perioada solicitată.
Instanța a calificat în mod eronat procedura prevăzuta de H. nr. 2. ca fiind o "procedura prealabila", fără parcurgerea căreia reclamantul nu se poate adresa instanței. Nu exista nicio prevedere expresă privind îndeplinirea unei proceduri prealabile sesizării instanței ca o veritabilă condiție specială, a cărei neîndeplinire să poată să producă efectul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.
Apreciază că singura interpretare corecta a problemei îndeplinirii pașilor "recomandați" de H. nr. 2., invocată de pârâta prin întâmpinare și prin notele de ședința este ca aceasta reprezintă o apărare de fond.
Atâta timp cât pârâta analizează și evocă fondul dedus judecății prin toate actele depuse, nu se poate admite că aceasta a dorit valorificarea în acest cadru procesual a unei excepții peremtorii și dirimante, cum în mod greșit a susținut instanța.
De altfel, în măsura în care instanța a apreciat totuși că se impune o analiză a fondului cauzei, ar fi trebuit să o facă în mod complet, prin unirea excepției cu fondul și administrarea întregului probatoriu pertinent și util soluționării cauzei.
S-a invocat eronata apreciere a instanței cu privire la "depășirea limitelor puterii judecătorești și încălcarea principiului separării puterilor în stat", din moment ce consideră I. T. de M. o "putere de stat" față de care instanța de judecată ar depăși limitele puterii judecătorești dacă ar analiza fondul în prezenta cauză.
Întrucât I. T. de M. nu face parte din nici una dintre puterile de stat, în mod evident instanța de judecată se poate pronunța asupră oricărei probleme asupra căreia ar avea atribuții și această instituție, fără încălcarea principiului și fără depășirea limitelor puterii judecătorești.
Din moment ce instanța de judecată, în virtutea plenitudinii de jurisdicție, are posibilitatea de a se pronunța asupra unor probleme stabilite inițial în sarcina altor entități, în mod evident că pentru identitate de rațiune, instanța de judecată are posibilitatea, în baza aceluiași principiu, să se pronunțe și asupra existenței sau întinderii unor drepturi subiective recunoscute de lege și afirmate în prezentul cadru procesual.
Cu atât mai mult, într-un litigiu de dreptul muncii, apreciază că instanța de judecată nu numai că se poate pronunța, ci este obligată să se pronunțe asupra fondului drepturilor reglementate legal care fac obiectul prezentei cauze, respectiv asupra încadrării condițiilor în care reclamantul își desfășoară activitatea într-o anumită clasificare legală.
Prin refuzul instanței de analiza fondul cauzei, sub pretextul că drepturile reclamantului "se putea realiza pe alte căi, ignorate de acesta" și sub pretextul "depășirii limitelor puterii judecătorești" apreciază că instanța de fond a încălcat flagrant dispozițiile art. 21 din Constituție și art. 6 din CEDO, astfel cum sunt ele conturate de practica C. E. a D. O., respectiv a refuzat să recunoască reclamantului/ei dreptul de a se adresa unei instanțe de judecată care să se pronunțe cu privire la existența unor drepturi recunoscute prin lege.
Cu privire la procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite arată că din motivarea făcută de instanță nu reiese care sunt pașii din cadrul așa-zisei "proceduri prealabile" pe care reclamantul nu i-a respectat. De asemenea, instanța face referire la "alte căi" ignorate de reclamant, fără însă a preciza care sunt acelea.
Arată că instanța a reținut eronat existența procedurii prealabile obligatorii din H. nr. 2., deoarece nu există nicio prevedere care să susțină decăderea reclamantului din dreptul de a sesiza instanța de judecată pentru a verifica îndeplinirea condițiilor reglementate de actul dedus judecății.
În cauza, s-ar fi impus declanșarea procedurii de încadrare a locului de muncă al reclamantului în condiții deosebite prin prisma prevederilor art. 2 alin. 1 lit. a) și a art. 3 lit. b raportat la anexa 1, pct. 49.
Din textele art. 1 și art. 3, rezulta în mod clar că angajatorul ar fi trebuit să realizeze expertize tehnice ale locurilor de muncă pentru identificarea factorilor de risc și expertiza medicală care să evalueze efectele factorilor de risc asupra capacitații de muncă și stării de sănătate a angajaților, în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite.
În ceea ce privește actele întocmite de pârâtă în temeiul HG nr. 2., s-a arătat că I. T. de M. S. a întocmit procesul verbal nr. 325/2001, iar concluzia acestuia interpretată de instanță ca fiind o constatare a inexistenței unor condiții de muncă care să impună încadrarea locurilor de muncă la condiții deosebite, este vădit greșită și subiectivă.
"Expertizarea" la care face referire instanța nu a fost depusa de pârâta la dosarul cauzei. Aceasta "expertizare", mai exact determinare de noxe profesionale, nu se realizează de către I. T. de M., ci, conform anexa 1 din H. nr. 2. de către instituții abilitate care au în structura lor laboratoare abilitate pentru efectuarea acestor determinări.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei șase buletine de determinare a nivelului de noxe întocmite la data de 26 iunie 2001 și 7 iulie 2001, din carerezultă tocmai depășirea nivelului de noxe profesionale admis la locurile de muncă expertizate, care însă nu au intrat în raza de analiză a instanței.
Este falsă susținerea conform căreia procesul verbal întocmit de I. T. de M. reprezintă un buletin de determinare a noxelor profesionale de la locul de muncă al reclamantului. A. proces verbal nu face decât să constate că determinările de noxe, care sunt efectuate de laboratoare abilitate, s-au desfășurat în condiții normale de muncă, anume că procesele tehnologice specifice locului de muncă erau în desfășurare normala.
Procesul verbal întocmit de I. T. de M. nu are nicio relevanta în ceea ce privește verificarea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, vizând doar constatarea a corectitudinii și regularității măsurilor. A. proces verbal nu poate produce, prin înscrierile făcute în conținutul său, efectul neemiterii de către I. T. de M. a avizului de încadrare. R. în mod clar, din prevederile art. 4 din H. nr. 2. care sunt documentele în baza cărora se acorda avizul de încadrare.
Față de aceasta îndeplinire defectuoasă și de rea credință a procedurii de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, sindicatul a formulat ladata de (...) o sesizare/adresa către P. J. S. (nr. 118/2002), conducerea unității
S., LT.M. S. (nr. 357/(...)), I. de M. M. S., S. J. S. (1549/(...)) și C. Meridian.
În această sesizare, sindicatul menționează că "patronatul a acționat cu intenția vădită de a ocoli prevederile legale, care ar duce la îndeplinirea condițiilor necesare încadrării în condiții deosebite de muncă" încălcându-se prevederile art. 3 și art. 16 din H. nr. 2.. Se menționează totodată că "neefectuarea la S. S. S. de ani de zile a controlului medical periodic face ca astăzi să nu se dispună de datele privind starea reala de sănătate a salariaților";.
Totuși nici aceasta sesizare nu a fost interpretata de instanța de judecata în sensul dovedirii culpei angajatorului în încălcarea dreptului reclamantului de încadrare corecta a locului de muncă în condiții deosebite și mai ales în dovedirea exercițiului de poziție dominantă a angajatorului față de angajații săi.
Instanța a reținut însă că, față de lipsa de reacție a tuturor instituțiilor sesizate, sindicatul ar fi trebuit să facă plângere și că ar fi avut obligația de a declanșa față de angajator procedura conflictului de interese în baza L. nr.
168/1999, însă acest conflict se declanșează doar cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă. Or, încadrarea locului de muncă în condiții deosebite nu se face prin contractele colective de muncă, ci prin prevederile HG nr. 2..
S-a arătat că este un drept al sindicatului și nu o obligație de a declanșa greva, medierea, arbitrajul, iar instanța nu putea să constate decădereareclamantului din dreptul de a sesiza instanța, motivat de faptul că sindicatul nu a declanșat greva, medierea arbitrajul.
Consideră că întreaga procedură inițiată de angajator în baza prevederilor H. nr. 2. a fost incompletă, rezultatul fiind încălcarea dreptului angajatului de a i se recunoaște condițiile deosebite de muncă în care își desfășoară activitatea.
Intimata pârâtă S. M. R. S., prin întâmpinare, a solicitat respingerearecursului, arătând, în esență, că la fondul cauzei a pus în discuție problema inadmisibilității, atâta timp cât lipsește avizul comisiei specializate, iar încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite nu se poate face pe cale judecătorească.
S-a învederat că nu a fost îngrădit dreptul reclamantului de a se adresa unei instanțe, întrucât acesta a avut la dispoziție suficiente pârghii legale pentru a acționa.
Consideră că nu sunt întemeiate primite susținerile recurentei privind necesitatea prevederii exprese a caracterului obligatoriu al proce3duri prealabile.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. varespinge recursul pentru următoarele considerente:.
Reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat să seconstate că începând cu data de (...) a desfășurat activitate la un loc de muncă ce se încadrează în condiții deosebite, iar pârâta, în calitate de angajator, să fie obligată să o recunoască ca atare și să elibereze o adeverință care să ateste perioada lucrată în condiții deosebite.
Prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, la pct. II, pârâta a invocat în mod explicit inadmisibilitatea acțiunii promovate de reclamant, motivat de faptul că lipsește avizul I.ui T. de M., care să certifice încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite după parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de lege.
Măsura dispusă de prima instanță, la ultimul termen de judecată, în temeiul prerogativelor conferite de art. 129 alin. 4 C.proc.civ., de a pune îndiscuția părților inadmisibilitatea demersului juridic inițiat de către reclamant sub forma unei excepții, nu este de natură să denatureze înțelesul apărării pârâtei.
Astfel, excepția este mijlocul procedural prin care puteau fi invocate și analizate aspectele invocate în apărare de către pârâtă cu privire la inadmisibilitatea pretențiilor formulate de către reclamant, astfel încât sunt nefondate criticile ce susțin că pârâta nu a formulat o asemenea excepție.
Prezentarea de către prima instanță a împrejurărilor de fapt și de drept care țin de fondul raporturilor juridice deduse judecății nu califică apărarea formulată de către pârâta ca fiind o apărare de fond și nu o excepție. De asemenea, o analiză judicioasă a acțiunii deduse judecății nu putea fi realizată fără examinarea aspectelor de fapt și de drept invocate de pârâta sub forma excepției, care sunt indisolubil legate de fondul cauzei și asupra cărora ambele părți și-au expus concluziile, beneficiind de aplicarea principiului contradictorialității, ceea ce înlătura soluția propusă de casare a hotărârii.
Curtea observă că, pentru o bună administrare a justiției, este firesc ca instanțele, în virtutea prevederile art. 137 alin. 1 C.pr.civ., să soluționeze cu prioritate acele excepții pentru a căror soluționare nu este necesară administrarea altor probe, regula principală constituind-o soluționarea separată a excepțiilor, întrucât dispozițiile art. 137 alin. 2 C.pr.civ. instituie o derogare, care este de strictă interpretare și aplicare.
Se constată că prevederea legală care conferă posibilitatea soluționării cauzei în temeiul unei excepții, întrucât nu este necesar să administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a cauzei, dă expresie tocmai exigențelor constituționale privitoare la dreptul la un proces echitabil și oferă premisa soluționării cu celeritate a procesului, iar o prelungire exagerată și nejustificată a duratei procesului - prin obligația instanței de a uni excepția cu fondul, așa cum s-a susținut prin recurs - ar conduce tocmai la încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept reglementat de art. 6 al. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor O., așa încât, nici critica formulată sub acest aspect, nu este întemeiată.
Prin urmare, prima instanță constatând că probele administrate până la un moment dat au fost suficiente pentru a lămuri aspectele privitoare la modul în care au fost respectate dispozițiile legale ce au instituit procedura specială de încadrare a locurilor de muncă din cadrul societății pârâte în condiții de muncă deosebite, în mod corect nu a mai continuat în administrarea altor probe privind fondul cauzei.
Deși în cuprinsul HG nr. 2. nu există nicio prevedere expresă care să stabilească ca fiind inadmisibile acțiunile promovate de către angajați fără îndeplinirea procedurii reglementate de aceste acte normative, Curtea apreciază că o astfel de prevedere nici nu era necesară, deoarece admisibilitatea unei cereri în justiție se apreciază în fiecare cauză în parte în funcție de întrunirea condițiilor referitoare la exercitarea acțiunii.
Instanța de fond a arătat că, în speță, o soluție pe fond ar presupune depășirea limitelor puterii judecătorești și ar conduce la încălcarea separației puterilor în stat. Curtea constată, referitor la acest aspect că, potrivit art. 3 lit. g și art. 4 din HG nr. 2., avizul de încadrare în condiții deosebite se acordă - în urma analizării dosarului, de către I. T. de M., S. având posibilitatea de contestare în cazul refuzului de acordare a avizului.
Așadar, nu este posibilă încadrarea direct de către instanță a unor locuri de muncă în condiții deosebite, cu ignorarea procedurii și metodologiei obligatorii și a competențelor instituite în sarcina altor instituții ale statului, prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 3 - 11 din HG nr. 2..
În acest context, nu se poate reține în cauză o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție sau a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile O., deoarece instanța nu a fost chemată să se pronunțe cu privire la existența unor drepturi deja recunoscute de lege reclamantului, ci acesta a urmărit crearea în favoarea sa a unei noi situații juridice printr-o procedură ce intră în sfera de competență a altor instituții ale statului.
P. instanță a expus pe larg care sunt etapele obligatorii în cadrul metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, astfel cum au fost enumerate la art. 3 și urm. din HG nr. 2., precum și demersurile care trebuiau făcute de către sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii, în situația în care angajatorul nu a declanșat procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.
Curtea reține că, prin dispozițiile HG nr. 2. adoptată în temeiul art. 19 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, legiuitorul a stabilit în primul rând criteriile ce se impuneau a fi întrunite în mod cumulativ pentru încadrarea unor locuri de muncă în condiții deosebite.
Chiar dacă în cazul reclamantului, potrivit susținerilor acestuia, au fost întrunite toate aceste criterii, trebuia să fie îndeplinită o procedură obligatorie, stabilită prin dispozițiile art. 3 și urm. din HG nr. 2., care cuprindea mai multe etape, și anume: nominalizarea în vederea încadrării locurilor de munca în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru aceasta încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă, acolo unde acesta este înființat; expertizarea locurilor de munca din punct de vedere al protecției muncii; efectuarea determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art. 4 alin.
1; solicitarea de către angajator de la instituțiile abilitate de Ministerul
Sănătății și F. a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de munca în condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului; efectuarea evaluării locurilor de munca nominalizate; stabilirea măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de muncă și factorilor de mediu specifici locului de munca; obținerea avizului inspectoratului teritorial de munca; stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite în conformitate cu art. 19 alin. 4 din
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 10 din HG nr. 2., încadrarea salariaților în locurile de muncă în condiții deosebite se face numai în cazul în care activitatea lor se desfășoară efectiv în aceste locuri de munca potrivit programului normal de lucru.
Parcurgerea acestor etape era condiționată de rezultatul verificării de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, angajatorul fiind obligat să depună la casa teritorială de pensii avizul inspectoratului teritorial de muncă prin care se dovedește încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite și lista cuprinzând categoriile profesionale care lucrează în aceste locuri de munca.
Chiar dacă solicitarea încadrării în condiții deosebite putea fi făcută și de către cei mai sus indicați, nu numai de angajator, Curtea apreciază că ceea ce prezintă relevanță în cauza de față nu este culpa - societății sau a celorlalte entități cărora legea le recunoaște anumite atribuții în această procedură - în neefectuarea demersurilor prevăzute de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite, ci împrejurarea că locurile de muncă din cadrulsocietății pârâte nu au fost încadrate ca fiind în condiții deosebite prinparcurgerea tuturor acestor etape.
Așadar, în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că o cerere de constatare a desfășurării activității într-un interval de timp determinat la un loc de muncă în condiții deosebite, fără ca anterior locul de muncă respectiv să fi fost încadrat în condiții deosebite potrivit procedurii obligatorii descrise mai sus, este inadmisibilă, iar soluția astfel pronunțată este legală.
În considerente sentinței, prima instanță a prezentat exhaustiv întreaga evoluție legislativă privitoare la încadrarea locurilor de muncă în grupe de muncă, în condiții deosebite, context în care a analizat dispozițiile HG nr. 2. din punct de vedere al procedurii ce ar fi trebuit să fie urmată.
De asemenea, au fost redate în cuprinsul hotărârii demersurile - efectuate sau care puteau fi efectuate începând cu anul 2001 - de către cei cărora li s-au conferit atribuții legale în procedura de încadrare la nivelul societății, în condiții deosebite, începând cu nominalizarea locurilor de muncă de către antecesoarea pârâtei, continuând cu efectuarea expertizării și obținerea avizului ITM, procedură care însă nu a avut consecința încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite.
Or, această analiză efectuată pe larg de către instanță nu este de natură să evidențieze culpa vreuneia dintre entitățile implicate în această procedură, ci de a sublinia faptul că locurile de muncă din cadrul societății pârâte nu au fost încadrate în condiții deosebite de muncă, ca urmare nefinalizării etapelor din cadrul metodologiei stabilite de HG nr. 2..
Cum intenția legiuitorului a fost aceea de a crea prin intermediul HG nr.
2. o procedură obligatorie, în cadrul căreia sunt conferite în mod expres drepturi și obligații doar anumitor instituții în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite, în mod corect s-a constatat că demersul efectuat de către salariat în afara acestui cadru legal este inadmisibil.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., să respingă ca nefondat recursul declarat, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
Reținând dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă, respectiv faptul că recurenta a căzut în pretenții, Curtea va respinge solicitarea acesteia de obligare a societății pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de B. G. împotriva sentinței civile numărul 1022 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 septembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. PT. S. D. L. D.
În C.O. semnează P REȘEDINTELE INSTANȚEI V . M.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: P. A. R.
| ← Decizia civilă nr. 2697/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2650/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
