Decizia civilă nr. 2085/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2085/R/2011
Ședința publică din data de 7 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 355 din 24 ianuarie 2011 pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamantul S. L. AL Î. P.
C.EAN, precum și pe pârâta intimată G. „. C. N., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 24 martie
2011 reclamantul intimat a înregistrat la dosar concluzii scrise.
Având în vedere că atât recurentul, prin memoriul de recurs, cât și reclamantul prin întâmpinarea formulată, au solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 355 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Local al municipiului C.-N., invocată de acesta.
A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. M. A., R. E., G. ANA, P. D., C. O. B., B. V., C. M., C. E., I. (KOVACS) TECLA, R. LUCRETIA, MAXIM M., FARAGAU M., F. MAR., FARCAS R. M., C. L. M., C. A. L., S. F., M. N., BOJAN V., PASTOR R., ARI. M., MOLNAR A., LAPUSAN L., ZSEKERAN ANA, BUTIKA ANA, BOB D., MARGINEAN A., TECAR M., BUTIKA HAJNALKA, MATHE A., CATINEAN M., BALC M., BUCUR CRENGUTA COSMINA, PASCUTA C., M. M., BUTIKA M., prin S. L. AL Î. P. C.EAN și reclamanta C. V. în contradictoriu cu pârâții G.
„. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N., astfel cum a fost precizată.
A fost obligată pârâta de rândul 1, în calitate de angajator, la plata primei de vacanță, în cuantum de un salariu de bază, pentru 3 ani școlari anteriori introducerii cererii, anume (...)-2008 și 2008-2009, actualizată în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
A fost obligată pârâta de rândul 1 să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale membrilor de sindicat.
A fost obligat pârâtul de rândul 2 la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. Local al municipiului C.-N. că este nefondată în raport de dispozițiile art. 167 din L. nr. 84/1995:
„unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat si din alte surse, potrivit legii"; și ale art. 16 din H.G. nr. 2192/2004: „finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
A., punerea în executare a unei eventuale hotărâri judecătorești de admitere a pretențiilor reclamanților implică aprobarea și repartizarea de credite bugetare de către ordonatorii de credite, respectiv alocarea concretă de fonduri necesare pentru plata drepturilor salariale, obligație care cade în sarcina pârâtului de rând 2.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că în perioada de referință reclamanții au fost angajați ai pârâtei G. „., după cum sunt detaliate perioadele concrete prin tabelele anexate și confirmate prin adeverința nr.211/(...) emisă de angajator.
Potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de M. U. la nivel național pe anii 2007-2010, „. contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din C. C. de M. încheiate la N. de R. Î. pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în judecată (anii școlari 2006-2009), în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de „o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În analiza cauzei de față trebuie pornit, în principal, de la verificarea aspectelor care vizează legalitatea clauzei din CCM la nivelul de ramură de învățământ prin care părțile au convenit plata unor prime de vacanță în cuantumul unui salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Deși legalitatea și validitatea acestei clauze nu a fost contestată de către pârâți, câteva aspecte se impun a fi subliniate.
Conform prevederilor art. 8 alin 1, 3 și 4 din L. nr. 130/1996, „Clauzelecontractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) C. colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.(…)
(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În situația instituțiilor bugetare, categorie din care fac parte semnatarii Contractelor colective de muncă supuse atenției instanței, dispozițiile legale mai sus citate se completează cu prevederile art. 12 alin 1 din același act normativ, potrivit cărora „C. colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
Interpretând sistemic și per a contrario prevederile legale mai sus citate, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că salariații bugetari pot negocia, prin contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale citate. A., scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin CCM-uri exclusiv în privința drepturilor ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Apoi, pe aceeași linie logică, trebuie reținut că salarizarea personalului didactic este reglementată prin L. nr. 1. care, prin art. 48 statuează că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi salariale suplimentare. Potrivit alin. 2 al art. 48 din L. nr. 1., drepturile salariale suplimentare al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii. Apoi, potrivit art. 50 alin. 12, „personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă"; iar potrivit prevederilor art. 146 din aceeași lege, „în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică în totalitate normele din legislația muncii, respectiv prevederile contractelor colective de muncă";.
Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale mai sus citate a rezultat că personalul didactic are dreptul de a negocia prin contracte colective de muncă acele drepturi salariale suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Întrucât legea specială aplicabilă raporturilor de muncă ce se derulează între părțile din litigiul de față reglementează exclusiv acordarea și modul de calcul a salariului de bază, recunoscând existența unei părți variabile a salariului, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare (a căror acordare și mod de calcul nu o reglementează), a rezultat că această parte variabilă a salariului poate face obiectul negocierii prin CCM-uri.
Ca un argument suplimentar (fără a fi definitoriu) în susținerea acestei opinii, este de remarcat faptul că la înregistrarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură, supuse analizei instanței, M. Muncii și Protecției
Sociale nu a sesizat încălcarea prevederilor art. 8 din L. nr. 130/1996, cu toate că, în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normative, intră în atribuțiile acestei instituții să verifice legalitatea clauzelor contractuale.
În considerarea argumentelor mai sus expuse, în soluționarea litigiului dedus judecății se pornește de la premisa legalității clauzei inserate în cuprinsul Contractelor colective de muncă, privind obligația angajatorului de a plăti o primă de vacanță.
Pornind de la această premisă și în conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Continuând raționamentul, în situația în care pârâții nu au negat încălcarea obligației contractuale de plată a unei prime de vacanță, putându-se apăra exclusiv prin invocarea lipsei fondurilor necesare plății acestor prime, se ridică întrebarea în ce măsură aceste apărări pot fi reținute ca fiind pertinente iar situația invocată de natură să lipsească de efecte clauza contractuală.
În CCM la nivel de ramură de învățământ 2005-2006 părțile au inserat clauza potrivit căreia angajatul „are dreptul la o primă de vacanță din venituri proprii";. Conform prevederilor art. 170 alin. 3 din L. învățământului nr.
84/1995, "Instituțiile și unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri dobândite în condițiile legii: venituri proprii, subvenții, donații, sponsorizări și taxe de la persoane juridice și fizice";.
Or, clauzele CCM evocate trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil. A., rezultă fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală iar nu o facultate a angajatorului. De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. A., părțile nu au menționat „plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii"; ci
„plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli. Pentru exemplificare, o situație similară se întâlnește în contractele colective de muncă încheiate la nivel S. cu privire la ajutorul pentru Ziua feroviarului.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din culpa pârâtei de rând 1 iar aceasta nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin C. C. de M..
A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
În privința mențiunilor cuprinse în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2007-2008 precum și în CCM unic județean la nivel de ramură învățământ 2008-2009, prelungit până la (...), conform cărora „prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului, conform O.U.G. nr.146/2007";, această trimitere nu impietează asupra existenței dreptului la prima de vacanță, aceasta neavând decât scopul de a stabili un criteriu de cuantificare a primei. De altfel, admițând că acest criteriu de cuantificare nu mai este valabil urmare a suspendării O.U.G. nr.
146/2007 prin legile succesive de aprobare a bugetului de stat, mai rămâne un criteriu de cuantificare, prevăzut de aceleași părți, respectiv ";un salariu de bază al angajatului";.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauză se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care s-a dispus obligarea pârâtei G. „., în calitate de angajator, la plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază, în favoarea reclamanților indicați prin tabelele anexă, pentru 3 ani școlari anteriori introducerii cererii. De asemenea, în temeiul art. 161 alin. 4 teza finală raportat la art. 78 alin. 1 din Codul muncii, s-a dispus actualizarea primelor datorate în funcție de indicele de inflație până la data efectivă a plății.
Văzând dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 92/1976, actualizat, pârâta de rând 1 a fost obligată la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale membrilor de sindicat.
În temeiul art. 167 din L. nr. 84/1995, pârâtul C. Local al municipiului C.-N. a fost obligat la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
În temeiul art. 291 Codul muncii raportat la art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
S-a formulat opinie separată de către asistentul judiciar I. R. în sensul respingerii acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C. LOCAL AL M. C.-N.solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acesta.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul invocă dispozițiile art. 304 pct.9 C.pr.civ., reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive. Instituția pârâtă poate aloca sumele necesare plății drepturilor salariale condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect și să fi fost virate în contul bugetului local, având în vedere faptul că aceste sume provin de la bugetul de stat, instituția făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ art. 39 alin
.6 din L. nr. 273/2006).
Potrivit Legii nr.1., unitățile de învățământ au calitatea de angajator și deci obligația de a calcula și achita drepturile salariale.
Potrivit dispozițiilor art.167 din L. nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Față de prevederile art. 50 alin. 2 lit. a din L. nr. 273/2006, Direcția Generală a Finanțelor P.e asigură repartizarea pe unități administrativ- teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în M. O. al R., P. I, după consultarea consiliului județean și a primarului și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă și solidaritate socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Bugetul pe anul 2010 a fost aprobat prin HCL nr.30/2010, însă nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantului.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24 martie 2011, S. L. al Î. P. C. a solicitat respingerea recursului.
În motivare, reclamantul a reiterat considerentele legate de temeinicia acțiunii, prin invocarea prevederilor art. art.50 alin.12 și art. 48 alin. 1 și 2 din L. nr. 1., precum și din C. colective de muncă încheiate atât la nivel de ramură învățământ pe anul (...), (...)-2008, cât și la nivel județean 2008-2009, valabil până în 2010 și art. 59 din Contractului Colectiv de M. U. la N. N. 2007-2010.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței, în sensul obligării pârâtului recurent la alocarea fondurilor necesare plății primelor de concediu aferente anilor școlari 2007-2008 și 2008-
2009, deci prin excluderea sumelor aferente cu acest titlu anului școlar 2006-
2007 din obligația pârâtului recurent de a aloca fonduri.
Se reține, în acest sens, faptul că anterior înregistrării contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ C. înregistrat la D. C. sub nr.
35/(...), prin care nu se mai precizează că acordarea primei se va face din venituri proprii, în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nr.
596/15/(...), precum și în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pentru anii 2003-2004, înregistrat sub nr. nr.
5521/01/(...), prelungit cu încă un an prin nedenunțare, se stipula mențiunearespectivă, anume, că plata primei de vacanță se va face din venituri proprii, astfel încât, prin raportare la dispozițiile art. 167 din L. nr. 84/1995 a învățământului, se concluzionează în sensul că pentru anul școlar 2006-1007, plata primei de vacanță nu poate fi făcută din sumele asigurate de la bugetul de stat sau din bugetul unității administrativ teritoriale, ci din și cu condiția existenței unor venituri proprii ale unității școlare angajatoare.
A., se constată că art.167 alin. 12 din L. nr. 84/1995 stipulează:
„Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține venituri proprii.
Acestea nu diminuează finanțarea de bază și finanțarea complementară.
Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot organiza activități finanțate integral din venituri proprii, aprobate prin hotărâre a consiliului de administrație";, situație în care, prin raportare și la prevederile art. 37 lit. g) din contractele colective de muncă la nivel de ramură învățământ nr. 596/15/(...) și nr. 5521/01/(...), unde apare expres stabilită sursa de acordare a primei, se impune admiterea recursului și înlăturarea obligației pârâtului recurent de a aloca sumele necesare plății primei de vacanță aferentă anului școlar 2006-
2007.
În schimb, pentru anii școlari următori prevăzuți în sentință, criticile din recurs nu sunt eficiente.
Se constată că pentru acești ani școlari, art. 36 lit. g) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ C. înregistrat la D. C. sub nr.
35/(...) stipulează acordarea primei de vacanță fără o condiționare de existența unor venituri proprii ale unității școlare.
Or, așa cum a arătat prima instanță, în condițiile în care contractul colectiv de muncă a fost înregistrat și astfel a primit girul autorității în materie pentru a-și produce efectele juridice, condiția de eficiență a acestuia este obligarea pârâtului recurent la alocarea sumelor necesare plății primei de vacanță. În acest sens statuează prevederile art. 167 din L. nr. 84/1995, conform cărora unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Prevederile art. 40 din H.G. nr. (...) sunt în sensul că „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. (2) Consiliile locale
adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele a locate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de î nvățământ.
B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități. (3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică.
Evident că împrocesuarea C.ui local s-a făcut tocmai în considerarea acestei calități, deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale, aspect care reiese din modul de formulare a cererii introductive de instanță. Altfel spus, ceea ce urmărește reclamanta/ul este obținerea unor surse financiare din cadrul bugetului local.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din L. nr. 215/2001 C. Local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din L. nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. (...) privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ., va fi admis recursul conform dispozitivului, fiind menținute dispozițiile sentinței care nu au făcut obiectul recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 355 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâtul recurent să aloce fondurile necesare plății primelor de vacanță aferente anilor școlari 2007-2008 și 2008-
2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 7 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. T. D. C. G. C. M.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.A.G.C.
| ← Decizia civilă nr. 2554/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4023/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
