Decizia civilă nr. 2110/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2110/R/2011
Ședința publică din data de 8 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
I.A T.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F.
DE C. C. C. SA și R. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 411 din
27 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat C. T. I., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantului intimat și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 411/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamantul C. T.-I., încontradictoriu cu pârâții S. N. de T. F. de C. C. C. SA și R. de T. F. de C. C. și în consecință:
Au fost obligați pârâții în solidar să acorde reclamantului pentru anii
2007 și 2008, câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat în raport cu rata inflației.
Au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamantului premiul pentru Z. F. pentru anii 2007 și 2008, la nivelul valorii clasei I de salarizare, actualizat în raport cu rata inflației.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit art. 32 alin. l din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei de rd. l si valabil inclusiv în anii 2007-2009, „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Potrivit art. 33 alin. l din C.., criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din anexa nr. 6, respectiv neaplicareasancțiunii retrogradării în funcție, desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, trecerii în altă muncă, inexistenta unor absente nemotivate mai mult de o zi, respectiv o tură, neaplicarea repetată sau cumulată a sancțiunilor, neaplicarea reducerii salariului de bază si/sau a indemnizației de conducere, neaplicarea reducerii salariului de bază pe o durată de 11-3 luni.
Potrivit art. 69 lit. b din C.., salariații pârâților primesc de Z. C. o premiere stabilită de C. de administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Potrivit art. 236 alin.4 din Codul Muncii, contractele colective muncă au forță obligatorie, constituind legea părților, iar conform art. 243 alin.2 din
Codul Muncii, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care sunt vinovate de aceasta.
Dreptul instituit de art. 69 lit. b din C.. este un drept pur si simplu, astfel că acordarea sa nu este condiționată de producerea unui eveniment viitor și incert. În lipsa unui calcul efectuat de C. de administrație cu consultarea reprezentanților sindicatelor, acest drept salarial se acordă într- un cuantum minim, anume prevăzut de contractul colectiv de muncă (clasa I de salarizare).
Prin urmare, pârâta avea obligația să plătească salariaților reprezentați de către sindicat drepturile salariale prevăzute de art. 32 și 69 lit. b din C..
Potrivit art. 283 alin. l lit. c) din Codul muncii, termenul de prescripție extinctivă al dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune deoarece salariul suplimentar constituie o indemnizație care potrivit art.155 din Codul Muncii are caracter salarial.
Instanța a mai reținut că pârâta nu a făcut dovada potrivit art. 287 din Codul Muncii, că reclamantul ar fi fost sancționat disciplinar si astfel nu ar fi întrunite în privința sa criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar, prevăzute de A. nr. 6 la C., iar conform copiei carnetului de muncă al acestuia reclamantul a avut calitatea de salariat al pârâtelor în perioada (...)-(...).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele S. N. de T. F. de C . C. C. SA și R. de T. F. de C. C.
1. Prin propriul recurs, pârâta S. N. de T. F. de C. S. B. - S. R. de T. F. de C. C. a solicitat modificarea în totalitate a sentinței atacate, arătând în motivare că instanța de fond a reținut greșit faptul ca R. de T. F. de C. C. are calitate procesuala pasiva in cadrul acțiunilor izvorâte din contractele de munca asupra unor drepturi salariale obținute ca urmare a negocierii intre reprezentanții legali ai Societății Naționale de T. F. de C. S. B. si reprezentanții salariaților (Federațiile reprezentative menționate in lista semnatarilor Contractului Colectiv de M.).
Menționează faptul ca D. general al Societății Naționale de T. F. de C. C. C. S. a delegat D. Regionalei de T. F. de C. C. competența de a încheia contracte de munca cu personalul care ocupa funcții de execuție in cadrul unității proprii si a subunităților din structura acesteia, in temeiul prevederilor art. 19 alin. 2 din Statutul Societății Naționale de T. F. de C. - C. C. S., iar in temeiul prevederilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii ii revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din Contractul Colectiv de M. aplicabil.
Într-adevăr, sub aspectul obligației plății drepturilor salariale, este indirect si in subsidiar si obligația Regionalei de T. F. de C. C., dar potrivit doctrinei in materie contractuala, calitatea procesuala activa/pasiva potavea doar părțile semnatare ale contractului nu si unitățile care fac parte din structura vreunei părți semnatare.
Arată recurenta că, în măsura in care R. de T. F. de C. C. prin reprezentant legal ar fi semnatar al Contractului Colectiv de M. cu reprezentanții salariaților, calitatea procesuala pasiva a acesteia ar fi fost indubitabila, însă nu este cazul in speța de fata.
2. Prin recursul formulat, pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. S. a solicitatmodificarea hotărârii primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii.
Un prim motiv de recurs invocat de pârâta recurentă vizează soluția de respingere a excepției prescrierii dreptului material la acțiune, recurenta arătând că reclamantul invocă nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, respectiv cele care prevăd acordarea premierii de Z. C., a ajutorului material de P. și a salariului suplimentar, speța de față fiind un conflict de drepturi, în cauză fiind incidente prevederile art.5 coroborat cu art.67 lit. b) din Legea nr.168/1999.
Atât premierea de Z. C., ajutorul material de P., cât și salariul suplimentar, deși sunt drepturi stabilite in bani, acestea nu sunt de natura salarială, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de munca, cu un regim juridic distinct.
Raportat la prevederile art. 154 și 155 din Codul Muncii, recurenta arată că nici premierea de Z. C. și nici salariul suplimentar nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul acestor dispoziții legale, pentru că nu sunt stipulate în contractul individual de muncă, nu reprezintă contraprestația muncii depuse de angajați (au caracterul unui drept suplimentar decurgând dintr-un contract colectiv de muncă) și nu se plătesc cel puțin o dată pe lună, ci au caracter anual.
Mai mult, cele doua drepturi echivalează cu recompense acordate de angajator, astfel că premierea de Z. C. se acordă salariaților în virtutea unei calități, aceea de ceferiști, iar salariul suplimentar se acordă salariaților drept urmare a îndeplinirii de către aceștia, ireproșabil, a obligațiilor de serviciu. A. recurenta că dreptul de a acorda o recompensă aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație.
Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc din clauze ce nu au fost executate întocmai de către angajator, consideră că în cauză sunt incidente prevederile art.283 aliniatul 1 lit. e) din Codul Muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecată trebuie introdusă "în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Prin urmare, consideră că dreptul material la acțiune privind acordarea premierii pentru Z. C. pentru anul 2009 și a salariului suplimentar pentru anii 2007 si 2008 este prescris.
- Recurenta a criticat sentința și în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii, susținând că în mod greșit instanța și-a fundamentat soluția pe prevederile art. 32 alin. 1 și art. 69 lit. b) din contractul colectiv de muncă, întrucât prin apărările formulate, pârâta a arătat că drepturile solicitate pot fi acordate doar în concordanță cu prevederile legale care reglementează fundamentarea fondului de salariu.
Invocând prevederile art.982 C.civ., conform cărora: "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg", consideră recurenta că art. 32 alin. (1) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2007-2008 la nivelul C. C. și prevederile din anexa nr. 6 la aceste contracte, sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordăfață de criteriile menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2007 și 2008 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
În conformitate cu prevederile art.69 alin. 1 lit. b din Contractul colectiv de muncă la nivel C. C. valabil pe anii 2007 - 2008, acordarea primei ocazionate de "Z. ceferistului" pe anii 2007 și 2008 se putea face sub condiția ca organul decizional al subscrisei, respectiv, C. de A., cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor să aprobe premierea pentru „Z. C.";, raportat la prevederile legale din veniturile realizate.
Susține recurenta că, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, nu se putea obliga să acorde salariul suplimentar, pentru că nu avea fonduri pentru acordarea acestora, si, chiar daca și-a asumat această obligație, ea se va executa numai dacă există fonduri necesare pentru acordarea acestor drepturi. Dar câtă vreme societatea lucrează in pierdere, aceasta clauză contractuala este imposibil de executat.
A mai susținut recurenta că dispozițiile art. 12 din Legea nr.130/1996 se aplică prin analogie si salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, cum este societatea recurentă, unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobata prin hotărâre de guvern, dispoziție prevăzuta de O. nr. 7..
Prin O. nr. 7. s-a prevăzut obligativitatea aprobării prin act normativ a bugetului de venituri si cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat, respectiv și pentru recurentă.
Din dispozițiile art.236 alin. 4 Codul Muncii rezulta ca un contract colectiv de munca poate fi izvor de drepturi si obligații numai daca se înscrie in limitele legii, in caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice. C. de norma convenționala a contractului colectiv de munca face ca acesta sa devina inaplicabil in situația in care vine in contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum este salariul suplimentar si premierea pentru "Z. ceferiștilor", fara ca acestea sa poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plata.
Prin urmare, clauzele din contractul colectiv de munca ce prevedeau aceste drepturi nu pot avea eficienta decât in măsura in care fondul de salarii al angajatorului este suficient pentru plata acestor sume, obligația de plata luând naștere doar in condițiile existenței surselor de venit care se aproba prin actele normative emise pentru aprobarea acestora.
Mai arată recurenta că, fiind o societate cu unic acționar statul român, aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O. nr. 7., avea obligația respectării prevederilor art. 7 alin. 1, în conformitate cu care i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri
și cheltuieli aferente anilor 2006, 2007 si 2008.
Conform înscrisurilor depuse la dosar execuția bugetară realizată pe anul 2007 a fost sub sumele prevăzute în buget, ceea ce a condus la imposibilitatea acordării drepturilor solicitate, iar pentru anul 2008, diferența a fost mult prea mică pentru a permite acordarea drepturilor conform CCM.
Subliniază recurenta că la data semnării Contractului Colectiv de M. valabil pe anii 2007-2008 nu avea aprobate bugetele de venituri și cheltuieli pe anii respectivi. Ca atare, clauzele contractuale privitoare la drepturile bănești, nu puteau fi aplicate de recurentă decât în limitele acestor acte normative apărute ulterior semnării contractului colectiv de muncă,solicitând astfel să se constate că s-a aflat în imposibilitatea legală de a executa clauzele contractuale referitoare la acordarea salariului suplimentar și a premierii de Z. C. pentru anii 2007 și 2008.
În drept, recurenta a invocat prevederile art.304 pct. 9 și art.3041
C.proc.civ.
Reclamantul intimat nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare pentrua-și susține poziția procesuală.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și adispozițiilor legale incidente Curtea reține următoarele:
1.Recursul pârâtei R. de T. F. de C. C.
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații angajatorului, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel, cum este situația în cauza dedusă judecății.
Astfel, obligația de plată a dreptului recunoscut de acordul colectiv încheiat la nivelul S. S.A B. în favoarea tuturor salariaților săi, revine angajatorului direct, care este S. R. de T. F. de C. C. C. dacă recurenta nu este semnatară a contractului colectiv de muncă, constituie o structură din cadrul S. S.A B. și este obligată, conform art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Or, în speță, tocmai acest acord colectiv de muncă este aplicabil membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, în considerarea calității lor de salariați în cadrul S. S.A B..
Delegarea de competență dată directorului Regionalei pentru încheierea contractelor individuale de muncă nu are semnificația aplicării unui regim salarial diferit angajaților Regionalei decât cel al celorlalți salariați din cadrul S. S.A B., deoarece acordul colectiv se aplică în mod nediferențiat de organizarea și structura regională a societății.
Pentru aceste considerente, Curtea de A. constată ca fiind nefondate criticile formulate de această recurentă referitoare la greșita soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
2. Recursul pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. S.
- Criticile formulate de către această recurentă referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune sunt fondate în parte.
Astfel, Curtea reține că pretențiile solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale negociate, care își au izvorul în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Potrivit disp.art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci, așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 154 și urm. din Codul muncii, acesta semnifică și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor, care în final guvernează regimul juridic aplicabil.
Dincolo de denumirea dată de părți prin contractul colectiv de muncă, drepturilor respective, un ajutor bănesc sau un premiu acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât înconsiderarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial.
Art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
De asemenea, conform disp.art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Curtea mai reține că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Astfel, se reține că art. 283 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în cauză, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 166 și 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere că acțiunea reclamantului a fost înregistrată în (...), iar dreptul la acțiune al reclamantului în ceea ce privește salariul suplimentar pentru anii 2007 și 2008 s-a născut la data de 1 ianuarie a anului următor, iar cel privind premiul de Z. F. pentru anul 2008 s-a născut la data de (...), se constată că în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă în ceea ce privesc aceste drepturi.
Curtea constată însă că la data promovării acțiunii dreptul reclamantului la acțiune în ceea ce privește premiul pentru Z. F. aferent anului 2007 era prescris, dat fiind faptul dreptul la acțiune al reclamantului cu privire la acest premiu s-a născut la data de 23 aprilie 2007, iar la data promovării acțiunii termenul de prescripție de 3 ani era împlinit.
- În ce privește fondul cauzei Curtea reține că în mod temeinic și legal a considerat instanța de fond că cererile reclamantului privind acordarea premierii pentru Z. F. 2008 și a salariului suplimentar pentru anii 2007 și
2008 sunt întemeiate.
Astfel, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conformdispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Conform dispozițiilor art. 69 lit. b din Contractul Colectiv de M. pe anii
2007-2008 salariații S. „. C. SA vor beneficia de Z. ceferiștilor de o premiere stabilită de C. de A. cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că acordarea acestui premiu este condiționată de o aprobare ulterioară, instanța de fond apreciind în mod corect că acest drept se cuvine reclamantului la nivelul minim prevăzut în contractul colectiv de muncă.
În ce privește salariul suplimentar art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea 130/1996 și art. 236 din Codul muncii,
„contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea apreciază ca fiind nefondate motivele din recursul pârâtei ce vizează calitatea acesteia de societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii și de agent economic monitorizat în baza prevederilor O. nr.7..
Faptul monitorizării recurentei nu este de natură a o exonera de obligațiile pe care și le-a asumat prin încheierea unor contracte colective de muncă valabile, neputându-se reține în temeiul actului normativ invocat existența unei situații de exonerare de răspundere contractuală a angajatorului.
De altfel, recurenta nu a probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata drepturilor solicitate prin acțiune, deși prin C. colective de muncă invocate în cauză, și-a asumat această îndatorire, de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
În egală măsură, se reține că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 12 din Legea nr. 130/1996, care sunt incidente doar în cazul salariaților instituțiilor bugetare, pârâta recurentă nefiind o atare instituție, ci o societate pe acțiuni, neavând relevanță în raport de forma sa de organizare, persoana acționarului majoritar.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod procedură civilă, cu referire la art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, Curtea va admite în parte recursurile și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va fi respinsă ca prescrisă cererea reclamantului C. T. I. având ca obiect obligarea pârâtelor la plata premiului pentru Z. F. aferent anului
2007.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursurile declarate de pârâtele S. N. DE T. F. DE C.
„. C. SA și R. DE T. F. DE C. C. SA împotriva sentinței civile nr. 411 din 27 ianuarie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca prescrisă cererea reclamantului C. T. I. având ca obiect obligarea pârâtelor la plata premiului pentru Z. F. aferent anului
2007.
Menține restul dispozițiilor din sentință. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. G.-L. T. I.A T.
Red.GLT/dact.MS/3 ex./(...) Jud.fond: I.P.
G. C.
GREFIER
| ← Decizia civilă nr. 1133/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4983/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
