Decizia civilă nr. 4983/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4983/R/2011
Ședința publică din data de 30 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta S. C. S. împotriva sentinței civile nr. 3462 din 23 MAI 2011 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) privind și pe reclamantul intimat Z. V., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.
Mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierile ședințelor publice din data de 22 noiembrie 2011 și 29 noiembrie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3462 din (...) a T. S. pronunțată în dosar nr. (...) a fost admisă acțiunea reclamantului Z. V. și s-a dispus anularea deciziei nr.19/(...) emisă de pârâta S. C. SA B. reprezentată de administratorul judiciar B. B. R. S. B. și s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior concedierii, fiind obligat angajatorul la plata drepturilor salariale indexate de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data concedierii și până la reîncadrare cu dobânda legală de la data scadenței până la data achitării efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Decizia nr.19/(...) încheiată de pârâta SC C. SA având ca administrator judiciar B. B. R. S. B. având în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 5. s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva SC C. SA, s-a dispus în temeiul art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006 raportat la art.65 alin.1 din C. Muncii încetarea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu (...), acordându-se un preaviz de 20 zile lucrătoare.
Decizia de desfacere a contractului de muncă a fost semnată de administratorul judiciar B. B. R. S. prin N. B.
Aceasta în condițiile în care din 27 august 2010 este numit ca și administrator special al pârâtei H. S., iar mandatul administratorului judiciar este conducerea parțială de activitate întrucât prin sentința comercială nr.4952/30 iunie 2010 Tribunalul București a ridicat în parte dreptul de administrare a debitorului dispunând ca efectuarea plăților curente și încheierea de contract să se efectueze cu avizarea administratorului judiciar și a comitetului creditorilor (f.27-44 din Dosar 368/2011 a T. S.).
Așadar dacă încheierea contractului se face cu avizarea administratorului judiciar rezultă că și desfacerea acestora la fel, și intră în atribuția administratorului special în condițiile în care art.18 lit.e din Legea nr.85/2006 prevede că administratorul special are ca atribuție administrarea activității debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar.
Atribuția de administrare a activității a activității cuprinde și măsura închiderii sau desfacerii contractului de muncă și conform textelor de mai sus administratorul special este cel care trebuie să ia această măsură cu avizarea administratorului judiciar.
Cum decizia de desfacere a contractului de muncă nu a fost semnată decât de administratorul judiciar nu rezultă că aceasta a avizat măsura luată de administratorul special, ci rezultă că această măsură s-a luat doar de către administratorul judiciar deși acestuia îi revenea atribuția de a aviza măsura luată de administratorul special, condiție în care decizia de desfacere a contractului de muncă a reclamantului a fost nelegală și a fost anulată.
În baza art.80 alin.2 din C. Muncii s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior concedierii și a fost obligată pârâta la plata drepturilor salariale începând cu data concedierii și până la reîncadrarea efectivă cu dobânda legală de la data scadenței până la achitarea efectivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. C. S. prinadministrator judiciar B. B. R. S. solicitând modificarea în tot a sentinței însensul respingerii acțiunii.
În motivare s-a arătat că instanța în mod greșit a apreciat că mandatul administratorului judiciar este conducerea parțială de activitate a pârâtei revenindu-i atribuția de a viza desfacerea contractelor de muncă, și nu de a desface efectiv contractele de muncă ale salariaților, această atribuție revenindu-i administratorului special.
Împotriva pârâtei a fost deschisă procedura generală a insolvenței în cauza ce face obiectul dosarului nr. (...) aflat pe rolul T. B. - Secția a VII-a C. și a fost desemnat în cauză administrator judiciar. A., în îndeplinirea atribuțiilor ce-i incumbă conform L. nr.85/2006, trebuie să întreprindă toate măsurile necesare în vederea creșterii la maximum a valorii averii debitoarei, inclusiv va proceda la efectuarea de disponibilizări de personal.
La nivelul sucursalei Z. a fost dispusă măsura restructurării de personal de către administratorul judiciar motivată în principal de analiză financiară a activității economice desfășurată de societatea pârâtă, astfel că măsura reducerii personalului prin desfacerea unor posturi, ca urmare a reorganizării judiciare a societății apare ca fiind absolut necesară.
În acest sens, în cuprinsul deciziei de concediere contestată a înțeles să invoce următoarele dispoziții legale:
- dispozițiile art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, care prevăd „Prin derogare de la prevederile L. nr. 5. - C. muncii, cumodificările și completările ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către administratorul judiciar/., fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Administratorul judiciar/. va acorda personalului concediat doar preaviz de 15 zile lucrătoare";.
- dispozițiile art.65 din C. muncii (cel în vigoare la data emiterii deciziei de concediere) care prevăd „(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinate de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia; (2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă cauza reală și serioasă";.
Astfel, dispozițiile art.86 alin. 6 din Legea nr.85/2006 sunt imperative și de strictă interpretare, reprezentând excepția în materia legislației muncii, conferind în mod expres administratorului judiciar, prin derogare de la prevederile C. muncii, atribuția de desfacere a contractelor de muncă ale personalului debitoarei.
În speță, reclamantul nu a criticat decizia de concediere sub aspectul îndeplinirii condițiilor impuse de textele de lege invocate în cuprinsul deciziei de concediere, ci a susținut nelegalitatea măsurii din prisma faptului că acesta trebuia semnată de către administratorul special al pârâtei.
Conform dispozițiilor art.86 alin. 1 din Legea nr.85/2006, administratorul judiciar/. poate să mențină sau să denunțe orice contract în derulare. În acest sens sunt și dispozițiile art. 20 alin.1 lit.j din Legea nr.85/2006 care prevăd ca și atribuții ale administratorului judiciar „. sau denunțarea unor contracte încheiate de debitor";, inclusiv contractele individuale de muncă, având ca scop creșterea la maximum a valorii averii debitorului, chiar dacă debitorului nu i-a fost ridicat dreptul de conducere/administrare a activității.
Concedierea angajaților intervine din motive care nu țin de persoana angajatului ci este o urmare a intrării societății în insolvență.
Legea insolvenței, la art.18 alin.2, stabilește în mod expres și limitativ atribuțiile administratorului special, iar printre acestea nu intră și atribuția desfacerii contractelor individuale de muncă a personalului debitoarei, această atribuție fiind conferită în mod expres administratorului judiciar.
Procedurii desfacerii contractului de muncă prin denunțarea acestora de către administratorul judiciar nu îi sunt aplicabile prevederile C. muncii referitoare la concediere, astfel că măsura disponibilizării intimatului- reclamant se prezintă ca fiind o măsură de oportunitate adoptată de administratorul judiciar.
Mai mult de atât, având în vedere faptul că pârâta se afla în procedura generală a insolvenței, toate măsurile întreprinse de către aceasta în desfășurarea activității sale sunt reglementate de dispozițiile speciale ale L. nr.85/2006 privind procedura insolvenței, aceasta aplicându-se cu prioritate față de orice alte norme cu caracter special.
În drept sunt invocate prevederile art. 3041 și art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursului.
În motivare a arătat că invocă excepția tardivității cererii de recurs; excepția lipsei calității procesuale active a recurentei și excepția lipsei calității de reprezentant.
1. Referitor la excepția tardivității recursului, invocă prevederile art. 104
C.proc.civ., subliniind că în cazul de față pârâta-recurentă nu a respectat formalitatea predării recomandate, cererea de recurs fiind trimisă într-un plic pe care era atașat un timbru și era inscripționată o ștampilă cu data poștei; nu se poate identifica numărul oficiului poștal.
2. Referitor la calitatea procesuală activă a recurentei S. C. S. precizez că instanța de fond s-a pronunțat în contradictoriu cu pârâta S. C. S. - B. reprezentată de administrator judiciar B. B. R. S., care de altfel a și emis decizia de concediere nr. 19/(...) anulată de Tribunalul Sălaj. R. SC C. SA reprezentată prin avocat nu are calitate procesuală activa în cauză; calitate procesuală avea în cazul în care pârâta SC C. SA ar fi formulat recursul prin reprezentantul legal administratorul judiciar B. B. R. S. care a și semnat decizia de concediere contestata.
3. Referitor la lipsa calității de reprezentant al avocatului arată că acesta nu a făcut dovada reprezentării acesteia și a administratorului judiciar B. B. R. S. și în consecință solicit anularea cererii de recurs pentru acest motiv.
Pe fondul arată că principiului maximizării averii debitorului nu se respectă. În cazul de față, procedura insolvenței a fost deschisă prin sentința
5270/(...), prin aceeași sentință stabilindu-se o perioadă de observație de 60 zile, care însă a durat 2 ani. În toată această perioadă și în prezent unitateaaflată în insolvență desfășoară o activitate de producție normală, se onorează contracte încheiate deja, mai mult conform încheierii pronunțată de judecătorul sindic în data de (...) se recomandă încheierea unor noi contracte conform obiectului de activitate al societății. Astfel, activitatea condusă de administratorul judiciar este PROFITABILĂ și nu se impun concedieri pentru maximizarea averii debitoarei.
Referitor la specificul activității societății - specific raportat la care decizia de desfacere a contractului de muncă este nelegală - obiectul de activitate al societății este prelucrarea conductorilor din sârmă în laminoare. Reclamantul este pompier, iar în conformitate cu prevederile legale în vigoare unitatea nu poate funcționa fără a avea un Serviciu Privat pentru Situații de U., acest serviciu fiind reorganizat prin decizia nr. 1l36/(...) din categoria a VI-a în categoria a III-a. Raportat la angajații necesari satisfacerii acestui obiect de activitate se aplică în continuare prevederile C. Muncii, nefiind posibil ca, odată cu deschiderea procedurii insolvenței, personalul angajat să fie concediat în mod discreționar prin simpla trimitere la prevederile art. 86 alin.6 din Legea nr.
85/2006.
Este de menționat faptul că toți cei 5 angajați pe posturile de pompieri au fost disponibilizați de către angajator, iar pentru a evita anularea deciziilor de concediere angajatorul a încadrat pe posturile vacante personal din alte departamente ale societății. Activitatea de pompier este are un statut special, astfel că pentru a desfășura o asemenea activitate angajatul trebuie să aibă un curs special de calificare în domeniu. Angajatorul a investit în perfecționarea noului personal, astfel că nu se poate reține faptul că disponibilizările s-au făcut pentru maximizarea averii debitoarei și eficientizarea activității acesteia.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Conform prevederilor art. 137 C.proc.civ., se vor analiza cu prioritate excepțiile invocate, cu consecința respingerii acestora.
Excepția tardivității recursului nu poate fi admisă, în condițiile în care, potrivit art. 109 alin. 1 C.proc.civ., termenele încep să curgă de la data comunicării lor, dacă legea nu dispune altfel.
Corelativ, art. 215 din legea 62/2011 prevede că termenul de recurs este de 10 zile și curge de la data comunicării.
Ca atare, data de la care începe să curgă termenul pentru declararea recursului este data comunicării hotărârii. Or, din procesul verbal de predare (filele 36-37 dosar fond) rezultă că agentul procedural a comunicat recurentei copie după dispozitivul hotărârii civile nr. 3.. Această comunicare nu poate fi asimilată comunicării hotărârii înseși, dispozitivul acesteia fiind doar o parte a hotărârii, astfel încât aceste termen nu poate semnifica momentul în care începe să curgă termenul de recurs împotriva acestei părți.
În consecință, în lipsa unei alte dovezi de comunicare a hotărârii atacate potrivit art. 90 și urm. C.pr.civilă, Curtea va respinge excepția tardivității invocate de intimatul reclamant.
Nefondată este și excepția lipsei calității procesuale active, în condițiile în care recursul este formulat de către parte, anume, pârâta S. C. S., chestiunea reprezentării acesteia de către administratorul judiciar neținând de calitatea procesuală activă, care este dată în recurs de calitatea de parte în cauză. Or, reprezentarea părților nu se confundă cu calitatea procesuală a acestora în cauză.
În ce privește excepția lipsei calității de reprezentant, se reține incidența art. 68 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., atestarea făcută de avocat înlocuindînscrisul sub semnătură legalizată cerut în mod normal pentru dovedirea procurii date pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată.
Recursul este nefondat.
Prima instanță a soluționat cauza, deși în complet specializat pentru conflicte de muncă, prin raportare la nerespectarea atribuțiilor administratorului special, în condițiile L. nr. 85/2006, cu ocazia desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului, judecând în final cauza ca pe o pricină de competența judecătorului sindic (art. 11 lit. i), prin raportare la verificările ce se fac în cadrul procedurilor judiciare în competența acestuia.
Având în vedere modificările aduse C. de procedură civilă prin dispozițiile
L. nr. 2. și faptul că prima instanță a intrat în cercetarea fondului, dar din perspectiva arătată, Curtea urmează a respinge recursul, cu schimbarea considerentelor, prin abordarea cauzei din perspectiva prevederilor imperative ale C. muncii, conform specializării instanței și motivelor de fapt și de drept invocate în acțiune.
Practic, prin acțiune, reluându-se apoi considerentele și prin întâmpinarea la recurs, reclamantul intimat invocă nelegalitatea concedierii sale raportat la modul discreționar în care s-a procedat, mai arătând că nu era oportună concedierea sa, că exercitarea profesiei sale este imperativă pentru desfășurarea activității societății, că prin deschiderea procedurii insolvenței
„nu se creează un vid legislativ în ceea ce privește raporturile de muncă";, invocând prin aceasta nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la drepturile sale legale în ce privește protecția împotriva concedierilor nelegale.
Observând conținutul deciziei de concediere și motivele de recurs, se constată că în accepțiunea recurente pârâte, raportat la dispozițiile art. 86 alin.
6 din Legea nr. 85/2006, citate in extenso, „concedierea angajaților intervine din motive care nu țin de persoana angajatului ci este o urmare a intrării societății în insolvență. (…) Procedurii desfacerii contractului de muncă prin denunțarea acestora de către administratorul judiciar nu îi sunt aplicabile prevederile C. muncii referitoare la concediere, astfel că măsura disponibilizării intimatului-reclamant se prezintă ca fiind o măsură de oportunitate adoptată de administratorul judiciar";.
Cu alte cuvinte, angajatorul apreciază că se sustrag de la prevederile imperative ale C. muncii concedierile dispuse în baza L. nr. 85/2006.
Or, așa cum chiar recurenta citează aceste dispoziții de excepție din conținutul legii, „prin derogare de la prevederile L. nr. 5. - C. muncii, cu modificările și completările ulterioare, după data deschiderii procedurii,
desfacerea contractelor individuale de m uncă ale personalul ui debitoarei se va f ace de urgență d e către administratorul judiciar/., fără a fi necesară p arcurgerea proced urii de concediere c olectivă . Administratorul judiciar/. va acorda personalului concediat doar preaviz de 15 zile lucrătoare";.
Rezultă cu suficientă claritate că nu se derogă, în cazurile speciale de concedieri dispuse după data deschiderii procedurii în temeiul L. nr. 85/2006, de la toate garanțiile oferite angajaților împotriva concedierilor abuzive, ci doar de la cele privitoare la parcurgerea procedurii concedierii colective.
Nu există nici un motiv de a extinde aceste prevederi de excepție la cazul concedierilor individuale, excepțiile fiind de strictă interpretare și în plus, fiind firesc a nu se da lor arbitrariului nici în cazul în care societatea este în procedură de insolvență, cu atât mai mult cu cât se afirmă că nici măcar oportună nu era măsura concedierii luată.
Or, în dreptul muncii, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 272 C. muncii republicat, astfel încât față de motivele din acțiune, era în sarcina pârâtei recurente să probeze oportunitatea măsurii.
Anterior verificării acestui aspect, se impune însă verificare întrunirii condițiilor minime de legalitate de către decizia de concediere atacată.
Curtea trebuie să se raporteze în primul rând la conținutul deciziei de concediere, în condițiile în care art. 79 C. muncii (art. 77 înainte de republicare) statuează că în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Or, pornind de la această dispoziție imperativă de ordine publică a codului muncii, se constată că decizia contestată în litigiu nu întrunește minime condiții de descriere a împrejurărilor care au stat la baza concedierii, pentru a permite tranșarea atât a împrejurării oportunității măsurii, cât și a măsurii în care se verifică în cauză condițiile impuse de art. 65 C. muncii pentru concedierea individuală pentru motive care nu țin de persoana salariatului, așa cum a fost întemeiată în drept decizia contestată.
Astfel, se reține, din coroborarea celor două texte de lege invocate în cele ce preced, că inclusiv în cazul concedierii în baza art. 65 C. muncii, este necesar ca decizia de concediere să cuprindă toate motivele de fapt și de drept care au stat la baza măsurii.
În cauză, sub acest aspect, se constată lipsa totală a oricărei descrieri sau menționări a motivelor de fapt ce au stat la baza măsurii concedierii, practic decizia cuprinzând doar enunțarea faptului că s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență în anul 2008, dispoziția de concediere, perioada de preaviz, termenul și instanța la care decizia poate fi atacată.
Lipsește însă elementul principal care raportat la prevederile art. 76
(fostul art. 74) C. muncii trebuie să se regăsească într-o atare decizie: motivele care determină concedierea.
Sub nici o formă nu s-ar putea accepta că indicarea faptului că societatea se află în procedura de insolvență ar putea reprezenta unicul motiv al concedierii, suficient a fi menționat pentru a da legalitate deciziei de concediere, mai cu seamă că prin procedura insolvenței se încearcă salvarea societății comerciale de la faliment, societatea de producție continuând a-și desfășura activitatea, așa încât practic, acesta nu este un motiv de concediere în sine.
Așa fiind, Curtea constată că nu se poate verifica, față de motivele de fapt și de drept cuprinse în decizia contestată, realitatea și seriozitatea cauzei ce a stat la baza desființării locului de muncă al reclamantului, situație care din perspectiva dreptului muncii, echivalează cu emiterea unei decizii nelegale de concediere.
În baza art. 312 alin. 1, raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează a respinge pentru aceste considerente recursul, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate, raportat la considerentele dezvoltate de instanța de recurs și la prevederile art. 78-80 C. muncii (art. 76-78 înainte de republicare).
Nefiind depusă chitanță care să ateste plata onorariului avocațial de către intimatul reclamant, va fi respinsă cererea acestuia de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Respinge excepțiile tardivității cererii de recurs, lipsei calității procesuale active a recurentei și lipsei calității de reprezentant.
Respinge ca nefondat recursul declarat de S. C. S. prin administrator judiciar B. B. R. S. împotriva sentinței civile nr. 3462 din (...) a T. S. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o menține.
Respinge cererea intimatului Z. V. de obligare a recurentei la cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 30 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. C. G. C. M. I. T.
N. N.
GREFIER,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. K. M.
| ← Decizia civilă nr. 2110/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3032/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
