Decizia civilă nr. 2113/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2113/R/2011
Ședința publică din data de 8 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta SC A. S. împotriva sentinței civile nr. 2198 din 21 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat V. Ș. G., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 1 iunie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 2198 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul - pârât V. Ș. - G. în contradictoriu cu pârâta - reclamantă S. A. S. S.
A fost obligată pârâta - reclamantă S. A. S. la plata către reclamantul - pârât V. Ș. - G. a sumei de 5356 E., reprezentând diferență diurnă, la cursul oficial al Băncii Naționale a României din ziua plății și a sumei de 286 lei, reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în perioada (...)-(...), la care se adaugă dobânda legală aferentă, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv (...), până la achitarea integrală a debitului, ce se va stabili la nivelul dobânzii de referință a B. diminuat cu 20%.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei - reclamante la plata orelor suplimentare.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă S. A. S., în contradictoriu cu reclamantul - pârât V. Ș. - G.
A fost obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a cheltuielilor ocazionate de stagiul de formare profesională cu o durată de 65 de zile cu privire la care s-a încheiat actul adițional nr. 6. din (...), proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită de 3 ani de la promovarea examenului de absolvire.
Au fost respinse celelalte cereri formulate de pârâta-reclamantă.
A fost obligată pârâta - reclamantă la plata către reclamantul - pârât a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul V. Ș. - G. a fost angajat al pârâtei S. A. S. în perioada (...)-(...), pe postul de agent turism.
În această perioadă, reclamantul a efectuat un număr de 328 zile de delegare în străinătate, respectiv 200 zile în Spania, 68 zile în Italia și 60 zile în Germania, așa cum rezultă din foile colective de prezență depuse la dosar, aspect confirmat de lucrarea de expertiză întocmită în cauză.
Potrivit art. 45 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, salariații unităților trimiși în delegație în țară sau străinătate beneficiază de diurnă de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică instituțiilor publice.
De asemenea, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, aplicabil în perioada 2006-2008, ce face obiectul prezentei cauze, în art. 40 lit. b), stipulează că salariații trimiși în delegație vor beneficia de diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabilește conform legii și nu poate depăși nivelul deductibil fiscal stabilit prin legea anuală a bugetului de stat și reglementările privind impozitul pe profit.
Potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți, înregistrat sub nr. 4. din (...) (filele 89-92), punctul J6, în situația în care este trimis în delegare sau detașare, salariatul beneficiază de diurnă negociabilă, în limite legale.
Între părți nu s-a încheiat ulterior un act adițional la contract, care să cuprindă negocierea diurnei datorate.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat aplicabile în speță dispozițiile H.G. nr. 5., care prevăd un cuantum al diurnei de 35 E. pe zi.
Pentru cele 328 zile de delegare în străinătate, reclamantul este îndreptățit la plata unei diferențe de diurnă de 5.356 E., așa cum rezultă din concluziile lucrării de expertiză contabilă efectuată în cauză.
Potrivit mențiunilor cuprinse în contractul individual de muncă nr. 4. din (...) și art. 140 alin. 2 din Codul muncii, reclamantul avea dreptul în perioada (...)-(...) la un concediu legal de odihnă de 21 zile lucrătoare, proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.
În conformitate cu prevederile art. 141 alin. 4 din Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de (...), conform mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului.
Reclamantul este îndreptățit la plata unei diferențe în sumă de 286 lei, reprezentând contravaloarea actualizată a indemnizației de concediu neefectuat, compensabil în bani, pentru 7 zile de concediu, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză (fila 410).
Astfel, pentru perioada lucrată, reclamantul a avut dreptul la 50 zile concediu, din care au fost efectuate 22 zile și au fost compensate în bani 21 de zile, rămânând o diferență de 7 zile.
Potrivit art. 118 alin. 1 din Codul muncii, la solicitarea angajatorului, salariații pot efectua muncă suplimentară, cu respectarea prevederilor art. 111 sau 112, după caz.
Prin urmare, întrucât angajatorul este cel care va plăti remunerația, în plus față de salariu, este necesar să existe solicitarea acestuia pentru efectuarea muncii suplimentare.
În lipsa solicitării scrise sau verbale, exprese sau implicite, a angajatorului, munca prestată de salariat din inițiativa sa peste programul normal de lucru nu are regimul juridic al orelor suplimentare și nu conferă salariatului dreptul la compensare sau plată.
Potrivit lucrării de expertiză efectuate în cauză, pentru activitatea desfășurată în întreaga perioadă, atât în agențiile din țară cât și din străinătate, reclamantul a beneficiat de salariul de încadrare integral, chiar și în situațiile în care nu a fost pontat 8 ore pe zi.
Conform pontajelor și statelor de plată, pentru zilele lucrate duminica reclamantul a primit timp liber în compensare, pentru zilele lucrate sâmbăta a beneficiat de tarif orar suplimentar de 75%, iar pentru zilele lucrate în sărbători legale a beneficiat de spor de 1..
Analizând înscrisurile depuse la dosar, declarațiile martorilor audiați, coroborate cu raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța a apreciat că reclamantul nu a dovedit prestarea unui număr mai mare de ore suplimentare, decât cele pentru care i-au fost acordate drepturile legale cuvenite.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă
S. A. S., instanța a reținut că, prin actul adițional nr. 6. din (...) la contractul de muncă (filele 104-105), pârâta-reclamantă s-a obligat să inițieze și să finanțeze integral participarea reclamantului la un curs de învățare a limbii spaniole în perioada (...)-(...), cu durata de 50 de ore.
Reclamantul-pârât s-a obligat să suporte toate cheltuielile ocazionate de desfășurarea cursului, respectiv 750 lei și cazare - 25 lei pe noapte, în situația în care va avea inițiativa încetării raporturilor de muncă, în termen de 3 ani de la data promovării examenului de absolvire.
Între părți, s-a încheiat, de asemenea, actul adițional nr. 6. din (...) la contractul individual de muncă, privind participarea reclamantului-pârât la un stagiu de formare profesională cu o durată de 65 zile, cu scoaterea din producție
3 ore pe zi, în vederea formării profesionale pe postul de agent turism (fila 97).
Reclamantul-pârât s-a obligat să nu aibă inițiativa încetării contractului de muncă pe o durată de cel puțin 3 ani de la promovarea examenului de absolvire, urmând a suporta toate cheltuielile ocazionate, în caz contrar.
Conform punctului 5 din actul adițional, valoarea stagiului a fost de 5.000 lei.
Instanța a apreciat că efectuarea cursurilor de formare profesională a fost dovedită în cauză prin încheierea actelor adiționale la contract, semnate de ambele părți, programul de stagiu și repartizarea activităților desfășurate (filele
262-265), certificatul de absolvire nr. 6. din (...), aflat la fila 266 din dosar, din care rezultă că reclamantul-pârât a urmat stagiul de adaptare profesională pentru funcția de agent de turism, în perioada (...)-(...), absolvit cu nota 9.
În conformitate cu dispozițiile art. 195 din Codul muncii, salariații care au beneficiat de un curs sau stagiu de formare profesională mai mare de 60 de zile în condițiile art. 194 alin. 2 lit. b), respectiv cu scoaterea din activitate pentru o perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru, cum este cazul în speță, nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursurilor sau stagiului de formare profesională.
Potrivit art. 195 alin. 3 din Codul muncii, nerespectarea de către salariat a dispoziției prevăzute la alin. 1 determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate cu pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
La încheierea contractelor colective și individuale de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Prin urmare, actul adițional la contractul individual de muncă nu poate să prevadă dispoziții mai puțin favorabile pentru salariat, decât cele minimale prevăzute de art. 195 alin. 3 din Codul muncii.
Chiar dacă actul adițional este semnat de reclamantul-pârât, tribunalul a reținut că, potrivit art. 38 din Codul muncii, salariații nu pot renunța la drepturile ce se sunt recunoscute prin lege.
Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Reclamantul - pârât a absolvit stagiul de formare profesională cu durata de
65 de zile la data de (...), conform certificatului de absolvire nr. 6. din (...), iar raporturile de muncă dintre părți au încetat la (...), din inițiativa salariatului, acesta putând fi obligat, în conformitate cu art. 195 alin. 3 Codul muncii, la restituirea cheltuielilor ocazionate, doar proporțional cu perioada rămasă nelucrată din perioada de 3 ani de la promovarea examenului de absolvire.
În ceea ce privește suma de 750 lei, reprezentând contravaloarea cursului de învățare a limbii spaniole și cheltuielile cu cazarea de 25 lei pe noapte, conform actului adițional nr. 6. din (...), instanța a reținut că acestea au fost acoperite din garanția constituită, așa cum rezultă din lucrarea de expertiză efectuată în cauză.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, instanța a admis în parte atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională.
În baza art. 274 alin. 1 și art. 276 din Codul muncii, instanța a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, apreciate ca fiind proporționale cu partea din pretenții admisă.
Pârâta-reclamantă nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC A. S. solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de acordare a diurnei conform HG nr. 5..
În motivarea recursului, s-a arătat că instanța trebuia să interpreteze și să aplice unitar dispozițiile HG nr. 5., privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, în sensul art. 1, art. 2 și art.16 din HG 5. privesc în mod special misiunile cu caracter temporar și instituțiile față de care se acordă drepturile în condițiile reglementate de art.1, 5 și art. 7 din hotărâre.
Pentru ca HG 5. să fie aplicabilă trebuie îndeplinite două condiții: aceea a îndeplinirii uneia din misiunile cu caracter temporar limitativ prevăzute de art. 1, și aceste misiuni să fie îndeplinite de către personalul expres și limitativ specificat de art. 1 și 16 din HG nr. 5..
Personalul delegat care trebuie să facă parte din ministere, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, precum și alte instituții publice; misiunea cu caracter temporar să reprezinte vizite oficiale, tratative, consultări, participări la târguri și expoziții, documentare, schimb de experiență, cursuri și stagii de practică specializate sau perfecționare, participări la congrese, conferințe, primiri de titluri, grade profesionale, desfășurarea unei activități științifice, culturale, artistice sau sportive, control și îndrumare la misiuni diplomatice, executări de lucrări de construcții, reparații și amenajări la imobilele misiunilor diplomatice, asigurarea protecției demnitarilor români pe timpul cât aceștia se deplasează în străinătate de către personalul specializat din cadrul Serviciului de protecție și pază.
Consideră că HG nr. 5. este un act normativ ce nu are aplicabilitate în cazul societăților comerciale ce funcționează în baza Legii nr. 31/1990, opinie împărtășită și de instanțele de judecată din țară.
Recurenta a arătat că a admite acțiunea echivalează cu faptul că postul ocupat de agentul de turism la o societate este echivalentul postului de înaltdemnitar, magistrat, funcționar public sau a administratorului societății. Admiterea acțiunii înseamnă o îmbogățire fără justă cauză deoarece patrimoniul reclamantului se mărește pe seama micșorării patrimoniului societății fără a exista un temei.
Intimatul reclamant V. Ș. G. prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, asolicitat respingerea recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
Criticile societății recurente vizează doar modul de soluționare al petitului din acțiunea principală vizând acordarea unor diferențe de diurnă, apreciindu-se că în mod greșit s-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor din HG nr. 5. privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
Curtea constată că temeiul de drept invocat de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile din Contractele colective de muncă încheiate la nivel național și la nivelul ramurii de transporturi, astfel că aceste prevederi se impun a fi avute în vedere la soluționarea litigiului.
Așadar, Curtea reține că în cuprinsul art. 45 lit. b din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010 nr. 2. în Monitorul O. din 29 ianuarie 2007 s-a stipulat faptul că: ";Salariații unităților trimiși în delegație în țară sau străinătate vor beneficia de următoarele drepturi: diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica la instituțiile publice";.
În cuprinsul dispozițiilor art. 46 lit. b din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramura transporturi pentru anii 2006-2007 nr. 357 publicat în Monitorul O. din 17 aprilie 2006, s-a menționat faptul că: „Salariații unităților, trimiși în delegație în țara și în străinătate, vor beneficia de următoarele drepturi: b) diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de grupuri de unități sau de unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica în instituțiile publice";.
Prevederi cu conținut identic au fost inserate și în art. 47 lit. b din
Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008-
2010 nr. 722 publicat în Monitorul O. din 18 februarie 2008.
În conformitate cu dispozițiile art. 241 alin. 1 lit. c și d din Codul muncii și ale art. 11 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, și respectiv, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național.
Prin urmare, din moment ce dispozițiile contractelor colective de muncă fac trimitere la nivelul minim al diurnei stabilit prin actele normative ce se aplică în instituțiile publice, devin aplicabile prevederile cu caracter minimal din HG nr. 5., care stabilesc un nivel minim de 35 euro/zi pentru angajații trimiși în Franța,
Italia sau Spania.
În speță, din actele depuse la dosar, și respectiv din raportul de expertiză contabilă efectuat în fața primei instanțe, reiese că în perioadă (...)-(...), intimatul reclamant în calitate de angajat al recurentei a fost trimis în străinătate (Germania, Italia, Spania) pentru un număr de 328 zile, pentru care a beneficiat de o diurnă în cuantum mai mic decât cea calculată conform HG nr. 5..
Este real că HG nr. 5. a fost adoptat pentru a reglementa în principal drepturile și obligațiile personalului trimis în străinătate din cadrul ministerelor,organelor de specialitate ale administrației publice, precum și altor instituții publice, personalului din regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și că nu creează obligații direct în sarcina altor angajatori, însă în speță devin aplicabile din acest act normativ doar dispozițiile cu privire la cuantumul minim al diurnei ca urmare a coroborării cu dispozițiile obligatorii din Contractele colective mai sus amintite.
Art. 238 alin. 1 din Codul muncii prevede că: „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior, iar potrivit alin. 2 „contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă";.
Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că, un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Prin urmare, chiar dacă la nivel de unitate a existat un contract colectiv de muncă, în cauză se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național sau de ramură în vigoare în perioada decembrie 2006 - decembrie 2007, întrucât acestea din urmă stabilesc drepturi în favoarea salariaților la un nivel superior contractului colectiv de muncă de la nivelul angajatorului.
Față de considerentele expuse anterior, se constată că prima instanță în mod corect a ținut cont de aplicabilitatea, în cauză, a dispozițiilor privitoare la diurnă cuprinse în Contractele colective de muncă menționate, care fac trimitere doar la nivelul minim al diurnei din HG nr. 5., nu și la calitatea angajaților sau scopul deplasării.
Susținerea recurentei cu privire la faptul că prin admiterea acțiunii s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului, se constată a fi nefondată, deoarece micșorarea patrimoniului societății își găsește izvorul în dispozițiile contractelor colective de muncă mai sus indicate.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legale și temeinice a hotărârii atacte.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatului V. Ș. G. suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. A. S. S. împotriva Sentinței civile nr. 2198 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatului V. Ș. G. suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
G.
G. C.
Aflată în concediu de odihnă Semnează Prim G. M.LENA T.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: D. M. H.
| ← Decizia civilă nr. 2746/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 403/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
