Decizia civilă nr. 3205/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3205/R/2011
Ședința din 26 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. C. împotriva sentinței civile nr. 1862 din 11 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat H. C., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat H. C., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 20 septembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare prin care nu se invocă aspecte noi față de cele existente la dosar și la fondul cauzei, la care a anexat un set de acte.
Reclamantul intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond pentru motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1862 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă contestația formulata de contestatorul H. C. in contradictoriu cu paratul P. M. C..
S-a constatat nulitatea absoluta a Deciziei de concediere nr. 4. august
2010 emisa de parat.
S-a dispus reîncadrarea contestatorului in postul și funcția deținute anterior si a fost obligat intimatul la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data de (...) si pana la reîncadrarea efectiva.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între părți a fost încheiat contractul individual de munca nr. 1059/(...) in temeiul căruia contestatorul a desfășurat activitatea de îngrijitor pentru vârstnici la domiciliu. . a fost încheiat pentru perioada nedeterminata, cu fracțiune de norma, durata timpului de lucru fiind de 4 ore pe zi, 20 de ore săptămânal.
Prin dispoziția nr. 4687/(...) intimatul a dispus încetarea contractului individual de munca încheiat cu contestatorul in temeiul art. 61 lit. c din Codul muncii si ca urmare a concluziilor medicale consemnate in cuprinsul Fisei de aptitudine nr. 931/(...) eliberata de C. de medicina muncii din cadrul Spitalului Clinic Municipal C.-N. prin care s-a constata inaptitudinea fizica a contestatorului in privința desfășurării activității de îngrijitor persoane vârstnice.
Instanța a analizat dispoziția contestata cu precădere sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 74 Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute.
Conform prevederilor art. 74 lit. d Codul muncii decizia de concediere trebuie sa conțină in mod obligatoriu lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariații urmează sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant in condițiile art. 64.
Conform prevederilor art. 64 alin 1 din Codul muncii : „În cazul în care concedierea sa dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c si d precum si in cazul in care contractul individual de munca a încetat de drept in temeiul art. 56 lit. f, angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregătirea profesionala sau, după caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina a muncii.";
Analizând dispoziția contestata instanța a constatat ca din cuprinsul acesteia lipsește lista locurilor de munca disponibile in unitate la data de (...), intimatul emițând dispoziția cu nerespectarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 74 lit. d Codul muncii.
Nerespectarea unor prevederi legale imperative face inutila analiza temeiniciei dispoziției de încetare a contractului individual de munca, aceasta dispoziție fiind lovita de nulitate absoluta.
Pentru considerentele mai sus expuse instanța a constatat nulitatea absoluta a Dispoziției nr. 4687/(...) iar in temeiul art. 78 Codul muncii a dispus reîncadrarea contestatorului in postul si funcția deținute anterior si a obligat intimatul la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data de (...) si pana la reîncadrarea efectiva.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul P. municipiului C.-N. a declarat recursprin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, invocând în acest sens tardivitatea contestării deciziei de concediere de către reclamant.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamantul și-a ridicat carnetul de muncă la data de (...), moment în raport de care formularea contestației la data de (...) nu se încadrează în termenul legal de 30 de zile.
Ulterior recurenta a depus adresa nr.(...)/(...) emisă de C. N. P. R. care atestă predarea către reclamant la data de (...) a recomandatei nr.2..
Reclamantul H. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerearecursului ca nefondat arătând că decizia contestată i-a fost înmânată la data de (...), împreună cu carnetul de muncă.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. varespinge recursul pentru următoarele considerente:
Prin recursul declarat de către pârât se susține că termenul legal de 30 de zile prevăzut de art.283 alin. 1 lit. a Codul muncii curge de la data de (...), când reclamantului i s-a înmânat carnetul de muncă, astfel încât acțiunea reclamantului înregistrată la (...) este tardiv formulată.
Curtea observă însă că reclamantul a trimis acțiunea dedusă judecății prin poștă la data de (...), după cum rezultă din ștampila aplicată pe plic (fila 7 fond), ceea ce semnifică, potrivit art.104 C.pr.civ. raportat la art.283 alin.1 lit. a Codul muncii, că acțiunea formulată împotriva unei decizii comunicate reclamantului la data de (...) expediată prin poștă la data de (...) se încadrează în termenul legal de 30 de zile.
Deși pârâtul a susținut ulterior că decizia de concediere i-a fost comunicată reclamantului la data de 13.09.201 prin recomandata nr.2., invocând în aceasta adresa nr.(...)/(...) emisă de C. națională P. R. (fila 9) și o declarație olografă a reclamantului dată în fața lucrătorului poștal (fila 10), Curtea constată că înscrisurile de care se prevalează pârâtul nu atestă obiectul expediției poștale.
Astfel, nu rezultă din adresa menționată că prin recomandata nr.2. reclamantului i-a fost comunicată decizia de încetare a contractului de muncă, după cum nici din declarația olografă a reclamantului nu reiese actul transmis prin poștă.
Or, potrivit art.75 Codul muncii „decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului…"; fiind posibile mai multe modalități de comunicare: comunicarea deciziei prin condica de expediție sub luare de semnătură, atestarea primirii deciziei pe un alt exemplar al acesteia sub luare de semnătură, comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și cu declararea la oficiu poștal a conținutului expedierii sau prin modalități utilizate în cadrul procedurii de citare conform art.92 C.pr.civ.
Cum pârâtului, în baza art.287 Codul muncii în calitate de angajat îi revenea sarcina probei comunicării deciziei de concediere, trebuie să dea dovadă de minimă diligență impusă de normele de procedură pentru a-și conserva proba respectării dispozițiilor art.75 Codul muncii în variantele arătate anterior.
De altfel, Curtea coroborează lipsa caracterului probator al înscrisurilor invocate de pârât și cu poziția procesuală oscilantă a acestuia cu privire la data comunicării deciziei de concediere, respectiv (...), conform motivelor de recurs
și (...), potrivit apărării ulterioare îndoială care îi profită reclamantului în absența unei probe certe a nerespectării termenului legal de art.283 alin.1 lit.a Codul muncii.
Având în vedere că unicul motiv de recurs s-a referit la tardivitatea acțiunii reclamantului, Curtea de A. își va limita controlul judiciar la acest aspect.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A. în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile numărul 1862 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar numărul
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. L. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.M. F. B.
← Decizia civilă nr. 1342/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3448/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|