Decizia civilă nr. 3448/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori si familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3448/R/2011
Ședința publică din data de 05 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: A. B.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de pârâtele CURTEA DE APEL CLUJ și C. J. DE P. C., împotriva sentinței civile nr.
1479 din 21 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanții intimați O. R. S., I. ANA M., B. S., R. L., N. E., M. E., intervenienții intimați M. V., B. C., T. E., G. M., R. A., R. L., R. F. I. și pârâții intimați M. J., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și TRIBUNALUL CLUJ, având ca obiect completare dispozitiv.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de
28 septembrie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursurilor pentru data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 1479 din 21 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis cererea formulata de reclamanții O. R. S., I. ANA M., B. S., R. L., N. E. și M. E. în contradictoriu cu pârâții C. J. DE P. C., M. J., M. E. SI F., TRIBUNALUL CLUJ, CURTEA DE APEL CLUJ și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2. pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr. (...) în sensul că a fost obligată pârâta C. J. DE P. C. să efectueze recalcularea pensiilor reclamanților ținând seama de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din L. nr. 50/1996, începând cu data de (...).
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prin acțiunea introductiva reclamanții au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Cluj, C. de A. C. la plata drepturilor salariale actualizate, rezultând din acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihica de 50%, obligarea pârâților Tribunalul Cluj și C. de A. C. la efectuarea cuvenitele rectificări în carnetele de munca ale reclamanților și obligarea pârâtei C. J. de P. C. la recalcularea pensiilor ținând seama de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin sentința civilă nr. 2. pronunțata de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr.
(...) a fost admisă in parte acțiunea reclamanților, instanța omițând, însă să se pronunțe și asupra capătului de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta C. J. de P. C.
In aceste condiții, în temeiul art. 281 indice 2 Cod procedura civilă tribunalul a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței.
Analizând fondul pretențiilor cuprinse în petitul asupra căruia instanța a omis să se pronunțe s-au reținut prevederilor art. 82 alin. 2 și 6 din L. nr.
303/2004 republicata, art. 68 din L. nr. 567/2004, în forma aflată in vigoare la data soluționării cererilor de pensionare ale reclamanților.
S-a apreciat că în situația în care reclamanții, în calitatea lor de magistrați și respectiv grefieri au beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din L. nr. 50/1996, acest spor urmează a fi avut în vedere la calculul pensiilor de serviciu.
Pentru considerentele mai sus expuse instanța a dispus completarea dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele CURTEA DE APEL CLUJ și C. J. DE P. C.
Recurenta pârâtă C. de A. C. a solicitat modificarea sentinței în sensulrespingerii petitului privind recalcularea pensiilor reclamanților I. Ana M., N. E. și
M. E.
În motivarea recursului, s-a arătat că prin efectele produse de completarea de dispozitiv dispusă se încalcă efectul autorității de lucru judecat față de D. nr.
112/R/(...) a Curții de A. C., pronunțată în recurs, în dosarul nr. (...), prin care sentința nr. 2. a T. C. a fost modificată în sensul respingerii a acțiunii reclamanților I. Ana M., N. E. și M. E. pentru plata sporului de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică, întrucât la data de la care instanța de fond a acordat drepturile, respectiv (...), aceștia nu mai aveau calitatea de judecători sau personal auxiliar de specialitate, fiind pensionați după cum urmează: I. Ana M. din data de (...), N. E. din data de (...) și M. E. din data de (...).
Petitul referitor la recalcularea pensiilor reclamanților, cel la care se referă completarea dispozitivului sentinței nr. 2. trebuie să urmeze soarta petitului principal, acela prin care s-a solicitat recunoașterea și plata unor diferențe salariale.
Or, în măsura în care acel petit principal a fost respins printr-o hotărâre irevocabilă, pronunțată înainte de data la care tribunalul a soluționat cererea de completare a dispozitivului cu privire la petitul accesoriu este limpede că în cauză acest petit ar fi trebuit respins, iar cererea de completare formulată de reclamanți trebuia respinsă.
Recurenta pârâtă C. J. de P. C. a solicitat modificarea sentinței curespingerea acțiunii.
În motivare a arătat că până la apariția OUG nr.1., pe anii 2006 -2007, actualizarea pensiilor de serviciu nu a mai avut în vedere sporurile intrate în baza de calcul la acordarea pensiei.
Or, cum celor din activitate aceste sporuri nu le-au fost recunoscute, înseamnă că nici la pensie, chiar dacă ar fi să se câștige sporurile în relația cu angajatorul, nu vor putea fi luate în calcul.
Reclamanții O. R. S. și N. E. prin întâmpinare au solicitat menținerea calegală și temeinică a sentinței civile nr. 1. pronunțată de Tribunalul Cluj.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate încererile de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, C. reține următoarele:
Cu ocazia soluționării cererii de completare a dispozitivului hotărârii, în mod eronat nu a fost avută în vedere D. nr. 112/R/(...) a Curții de A. C., pronunțată în recurs, în dosarul nr. (...), prin care sentința nr. 2. a T. C. - a cărei completare s-a solicitat în prezentul dosar - a fost modificată în sensul respingerii a acțiunii reclamanților I. Ana M., N. E. și M. E. pentru plata sporului de 50% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică.
Astfel, în considerentele deciziei pronunțate în recurs s-a reținut faptul că la data de la care instanța de fond a acordat drepturile, respectiv (...), aceștia nu mai aveau calitatea de judecători sau personal auxiliar de specialitate, fiind pensionați după cum urmează: I. Ana M. din data de (...), N. E. din data de (...) și M. E. din data de (...).
În aceste condiții, văzând că la data pensionării nu era recunoscut dreptul cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, se constată ca fiindnefondată cererea formulată de reclamanții I. Ana M., N. E. și M. E. având ca obiect recalcularea pensiilor de serviciu în funcție de acest spor.
În ceea ce privește pe reclamanții O. R. S., R. L. (foști judecători) și B. S.
(fost grefier), instanța de fond a obligat pârâta C. J. de P. C. la recalcularea pensiilor de serviciu începând cu data de (...), fără a observa faptul că aceștia încă nu aveau calitatea de pensionar la aceea dată.
Astfel, cum reclamanții s-au pensionat ulterior datei de (...), se impune modificarea sentinței recurate în sensul precizării momentului corect de la care pârâta C. J. de P. C. va proceda la recalcularea pensiilor cuvenite, respectiv O. R. S. de la data de (...), B. S. de la data de (...), iar R. L. de la data de (...).
Criticile formulate de către recurenta C. J. de P. C. în sensul că foști judecători nu ar fi îndreptățiți la recalcularea drepturilor de pensie, chiar dacă printr-o hotărâre judecătorească li s-a recunoscut dreptul cu privire la acordarea de către angajator sporului pretins la momentul pensionării, se constată a fi nefondate.
Astfel, pentru perioada (...) - (...) actualizarea pensiilor magistraților era prevăzută de dispozițiile art. 85 alin. 2 din L. 303/2004 prind statutul judecătorilor și procurorilor care prevedea în forma modificată prin L. 2. că „. de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează anual în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni a judecătorilor și procurorilor în activitate";.
De asemenea, pentru perioada (...) - (...) actualizarea pensiilor de serviciu ale magistraților se efectua în temeiul art. 85 alin. 2 din L. 303/2004, așa cum a fost modificat prin OUG 1.. Conform acestei dispoziții legale „. de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. D. în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia aflată în plată";.
Drept urmare, constatându-se prin sentința civilă nr. 2. a T. C., astfel cum a fost modificată de D. nr. 112/R/(...) a Curții de A. C. pronunțată în recurs în dosarul nr. (...), că reclamanții judecători trebuiau să beneficieze de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică la data pensionării, C. apreciază, contrar celor invocate de recurenta C. J. de P. C., că sporul menționat anterior trebuia să fie avut în vedere la calculul pensiei de serviciu și anterior intrării în vigoare a OUG
1., în condițiile în care media veniturilor realizate de un magistrat în ultimele 12 luni (criteriul în funcție de care se realiza actualizarea pensiei magistraților anterior actului normativ menționat anterior) trebuia să fie calculată prin luarea în considerare și a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
D. s-ar considera altfel, atunci efectele hotărârii judecătorești de acordare a acelui spor nu ar fi depline, ci doar parțiale, deoarece s-ar recunoaște doar dreptul la plata acelui spor, iar nu și celelalte beneficii care rezultă din plata acelui spor, cum este în speță dreptul de a beneficia de o pensie corespunzătoare.
De asemenea, nu se poate imputa reclamanților că angajatorul nu a plătit la timp aceste drepturi. D. sporul ar fi fost acordat pentru perioada pentru care solicită reclamanții actualizarea pensiei lor de serviciu, aceștia ar fi beneficiat la stabilirea pensiei și de acest spor.
Ținând seama de aceste considerente, C. apreciază ca hotărârea fondului este în parte nelegală, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează să admită recursul declarat de pârâta C. de A. C. și să admită în parte recursul declarat de pârâta C. J. de P. C. împotriva sentinței tribunalului pe care o va modifica în parte potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I DE :
Admite recursul declarat de pârâta CURTEA DE APEL CLUJ și admite în parte recursul declarat de pârâta C. J. DE P. C. împotriva sentinței civile nr. 1479 din (...) a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că pârâta C. J. de P. C. va recalcula pensia reclamantei O. R. S. începând cu data de (...), pensia reclamantei B. S. începând cu data de (...) și pensia reclamantului R. L. începând cu data de (...).
Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanții I. ANA M., N. E. și
M. E. având ca obiect recalcularea pensiilor.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)
Jud. fond: M.F.B.
GREFIER A. B.
← Decizia civilă nr. 3205/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2746/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|