Decizia civilă nr. 2209/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2209/R/2011
Ședința 20 iunie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : G.-L. T. G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții M. J. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 331 din 15 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. C., și pe pârâții intimați TRIBUNALUL MARAMUREȘ și CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție spor de confidențialitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
C. constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 331 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, M. F. P., CURTEA DE APEL CLUJ, T. M. și, în consecință:
Au fost obligați pârâții Tribunalul Maramureș, C. de A. C., M. J. să calculeze și să-i plătească reclamantei drepturile bănești, actualizate cu indicele de inflație la plata efectivă, reprezentând sporul de confidențialitate de
15% calculat cu începere din (...) până la (...).
S-a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății drepturilor bănești datorate reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 46 din (...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție - S. U. în dosarul nr. 27/2008, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î. C. de C. și Justiție
și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din L. nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
P. art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
D. pronunțată ulterior de Curtea Constituțională, în exercitarea atri- buției reglementate de art. 146 lit. e) din Constituție, prin care s-a statuat că Î- nalta Curte de C. și Justiție „nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționa- litate a acestora";, nu poate avea efect asupra deciziei pronunțate anterior în re- cursul în interesul legii, întrucât printre atribuțiile C. C. nu se regăsește și aceea de a desființa o hotărâre a Î. C. de C. și J., pronunțată în temeiul art. 329 Cod procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 3 din L. nr. 47/1992, repu- blicată, deciziile și hotărârile C. C. sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Prin urmare, fără a afecta caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 46/2008, modul de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritățile publice de către Curtea Constituțională va fi avut în vedere la pronunțarea hotărârilor ulterioare de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, chiar în cuprinsul Deciziei nr. 838 din (...), C.a C. a statuat că efectele acesteia nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională, ceea ce confirmă aplicarea în speță a Deciziei nr. 46/2008, anterioară celei a C. Constituționale.
De altfel, D. nr. 838 din (...) a C. C. nu vizează D. nr. 46/2008 a Î. C. de
C. și J.
Deciziile C. C. nu restrâng posibilitatea instanței de judecată de a aplica normele internaționale, respectiv art. 14 din C. Europeană pentru apărarea drepturilor omului și art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeași convenție, care au forță ierarhică superioară legislației naționale, conform art. 20 din Constituția României.
Reclamanta a fost numită în funcția de grefier debutant la T. M. la data de (...), iar la data de (...) raportul de muncă al acesteia a fost suspendat pentru concediu de maternitate, prin D. nr. 182/(...).
Raportat la considerentele mai sus-expuse instanța a admis acțiunea formulată, a obligat pârâții 1-3 să calculeze și să-i plătească reclamantei drepturile bănești, actualizate cu indicele de inflație la plata efectivă, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% calculat cu începere din (...) până la (...), a dispus efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei și a obligat pârâtul M. F. P. să aloce sumele necesare plăților. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și M inisterul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M..
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. s-a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanți.
În motivarea recursului pârâtul arată că dreptul la sporul de confidențialitate nu este recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare, nu face obiectul art.14 al C.i pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la C., ratificat de R. prin L. nr.103/2006 consacră expres la art.1 ca:
„Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fărănici o discriminare bazată, în special pe sex, rasă, culoare, limbă, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație ";, astfel că nu poate fi aplicată în speță câtă vreme nu exista nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate;
De asemenea, sporul de confidențialitate nu face obiectul reglementărilor constituționale din art.16.
Statutul personalului din sistemul autorității judecătorești precum și drepturile de care aceștia beneficiază, formează obiectul unor reglementări speciale.
Actele normative aplicabile acestei categorii de personal au stabilit, în mod constant, drepturile și obligațiile acestora, cu regim de salarizare distinct față de alte categorii de personal.
Reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu cea a altor categorii socio-profesionale, atât timp cât pe lângă obligațiile specifice funcției, salariații din sistemul judiciar se bucură de o serie de drepturi și beneficii suplimentare care li se adresează numai lor, nefiind aplicabile altor categorii de salariați.
Situațiile diferite în care se regăsesc diferite categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității.
Legislația specifică autorității în care-și desfășoară activitatea reclamanții este O. nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților precum și L. nr.50/2996 privind salarizarea și alte drepturi ale organelor autorității judecătorești, în ceea ce privește salarizarea personalului auxiliar de specialitate. P. art.40 din O. nr.92/2004 funcționarii publici beneficiază de sporuri sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției în care își desfășoară activitatea, Dispozițiile O. nr.92/2004 se completează cu prevederile art.188/1999, republicată. Această prevedere se referă la unele drepturi specifice unor domenii de activitate de care beneficiază persoanele care se încadrează în acele dispoziții legale.
Acțiunea reclamantei nu poate fi privită a fi întemeiată prin prisma normelor generale vizând interzicerea discriminării prevăzute de O. nr. nr.137/2000. În conformitate cu modificările aduse acestui act normativ prin O. nr.75/2008 sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a C. N. pentru Combaterea Discriminării. Această instituție nu mai poate fi investită a se pronunța, în calitate de expert, cu privire la o afirmată discriminare salarială la altă categorie de salariați bugetari.
De asemenea, jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că nu există discriminare decât în situația în care, persoane aflate în situații analoge sau comparabile beneficiază de tratament diferențiat că nu are nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Reclamanții nu sunt în situațiile de mai sus, diferențierile salariale invocate având justificări raportate la categoriiprofesionale deosebite, fiecare având un statut propriu și sisteme de funcție diferite de stabilire a drepturilor salariale (cazul THKIMMELO - versus Grecia -
2000).
Prin recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI s-a solicitatadmiterea acestuia, casarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În motivare recursului pârâtul arată că, hotărârea este criticabilă pentru motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.4 și pct.9 C.pr.civ.
Relativ la primul motiv de recurs s-a arătat că în considerentele hotărârii recurate se critică o soluție legislativă pe care instanța o apreciază ca fiind discriminatorie, constatând că o categorie profesională este tratată în mod diferențiat față de categorii profesionale din sistemul bugetar fără justificare. Prin soluția pronunțată, instanța de fond completează dispozițiile legale, ceea ce reprezintă imixtiune în atribuțiile puterii legislative.
Atribuția de a analiza un eventual tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, fiind cunoscut că în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
În aceeași ordine de idei, învederează instanței că în ședința din data de
3 iulie 2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se prin mai multe decizii
(nr.818/819/820/(...) a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea
I, din (...)) asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul
Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
S-a mai învederat că nu există nici un act normativ în vigoare care s prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate.
Confidențialitatea apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă. În nici un caz sistemul de salarizare nu este conceput după „principiul"; potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept, așa cum sugerează instanța de fond.
Categoriile de personal salarizat de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege, astfel încât nu pot fi reținute susținerile potrivit cărora între personalul auxiliar de specialitate și alte categorii de salariați din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, pentru ca așa cum s-a statuat și de Curtea Constituțională prin decizii, „. indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază… pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă…";. De asemenea, în continuarea argumentației, Curtea Constituțională statuează că „… în acord cu practica constantă a C. Europene a Drepturilor Omului (de exemplu cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979) principiul egalității în drepturi și ale nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat, instituit în baza unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări";.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, C. de A. apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând să le respingă pentru următoarele considerente:
Deoarece deși sunt structurate diferit, o parte dintre motivele invocate de recurenți sunt similare, cele două recursuri nu vor fi analizate separat.
Referitor la primul motiv de recurs invocat de Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 Cod procedură civilă, se reține că prima instanță în temeiul art.27 alin. (1) din O.G nr.137/2000 nu a adăugat la lege, nu a legiferat și nu și-a depășit atribuțiile, ci a acordat despăgubiri conform art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă, iar art. 3 din Codul civil interzice denegarea de dreptate.
De asemenea, art. 1 paragraful 1, din Protocolul nr. 12 la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu (cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din C. față de celelalte texte ale acesteia care garantează numai anumite drepturi. Ca atare, toate persoanele, aflate sub jurisdicția statelor contractante ale C.i, pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute în C., ci și cu privire la orice alt drept prevăzut în legislația internă a statului respectiv. C. art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.(1) din Codul muncii, ale art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr. 12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile C. C. invocate de recurent), conform art. 11 și art. 20 din Constituție.
Mai mult, art. 6 paragraful 1 al C.i europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează fiecărei persoane dreptul ca o instanță să soluționeze orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale civile, consacrând astfel dreptul la un tribunal, instanța română trebuind să aibă jurisdicție deplină, respectiv să analizeze toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, așa cum a statuat constant C. Europeană a Drepturilor Omului (de exemplu, Hotărârile Terra Woningen B.V. contra Olandei din 17 decembrie 1966 și Rotaru contra României din 29 martie 2000).
În ceea ce privește criticile ambilor recurenți privind fondul cauzei se reține că prin D. nr. X. din 2008 pronunțată în Dosarul nr. 27/2008 de S. U. ale Î. C. de C. și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din L. nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din L. nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul laun spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Referitor la incidența în cauză a Deciziei C. C. nr. 838 din (...) se constată că în considerentele acestei decizii se reține că „sesizarea C. pentru îndeplinirea atribuției referitoare la soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la analiza conduitei părților de către Curte, sub aspectul îndeplinirii competențelor conform prevederilor constituționale, precum și decizia prin care se stabilește existența unui conflict și modul de soluționare a acestuia nu pot constitui elementele exercitării unei căi de atac, ce ar avea ca scop lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătorești. Astfel, asimilarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. e) din
Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând C. într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței C. C..
Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea
Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul de procedură civilă";.
În consecință, întrucât D. nr. X. din (...) pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție este anterioară Deciziei C. C. nr. 838 din (...) această din urmă decizie nu poate produce nici un efect cu privire la decizia Î. C. de C. și
Justiție menționată anterior.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă.
În consecință, se apreciază că tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se vor respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile numărul 331 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 20 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. S. D. G.-L. T.
G.,
C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: B.G.
| ← Decizia civilă nr. 3704/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 552/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
