Decizia civilă nr. 228/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 228/R/2011
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTOR: I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către pârâta S. F. P. T. S. împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat J. A. C., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierea
ședinței publice din data de 18 ianuarie 2011, respectiv în încheierea ședinței din data de 20 ianuarie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4. din 14 iunie 2010 pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul J. A.-C., împotriva pârâtei SC „. P. T. S. C., și în consecință:
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma brută de 3350 lei, din care se vor deduce contribuțiile și impozitul datorate de angajat, cu titlu de drepturi salariale restante, din care: 3024 lei reprezintă salariul de bază și sporul de vechime pentru lunile mai, iulie, august și septembrie 2009 și 326 lei reprezintă sporul de noapte pentru 240 de ore de noapte prestate în lunile mai și iunie 2009, din care 182 lei reprezintă sporul de 25% pentru 172 de ore de noapte din zile lucrătoare și 144 lei și reprezintă sporul de 50% pentru 68 de ore de noapte prestate sâmbăta și duminica;
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma brută de 504 lei, din care se vor deduce contribuțiile și impozitul datorate de angajat, cu titlu de indemnizație pentru concediul de odihnă aferent perioadei lucrate din anul
2009.
S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului având obiect obligarea pârâtei la plata salariului de bază și a sporului de vechime pentru luna iunie 2009 și cererea având obiect obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, aferente cererilor respinse.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajatul pârâtei pe postul de conducător auto începând cu data de (...), cu un salariu de bază de 720 lei lunar și 36 lei spor de vechime(5%), până la (...) când, potrivit deciziei nr.199/(...) contractul individual de muncă încheiat între părți a încetat prin acord (decizie contestată în dosarul nr.(...) al T.ui B. N. cu termen de judecată la 17 iunie 2010).
Deși reclamantul susține că a negociat un alt cuantum al salariului mult mai mare decât cel indicat în forma scrisă a contractului individual de muncă și că semnătura de pe acest înscris nu-i aparține, nu a probat faptul că salariul ar fi fost altul decât cel indicat de angajator în acest înscris și de altfel și reclamantul a solicitat ca pârâta să-i plătească acest salariu și celelalte drepturi care se calculează în funcție de salariul de bază( sporul de noapte și sporul pentru orele suplimentare).
T. a reținut că cererea reclamantului prin care solicită obligarea pârâtei la plata salariului de bază, de 720 lei și a sporului de vechime de 36 lei lunar este întemeiată în parte, în sensul pârâta nu a achitat reclamantului aceste drepturi pentru lunile mai, iulie, august și septembrie 2009, fiind achitate doar pentru o singură lună (iunie 2009) pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 162 din C. muncii salariul se plătește direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta iar, conform art.163 din același cod, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Pârâta nu a probat faptul că a achitat reclamantului drepturile salariale aferente lunilor respective nici prin semnarea statelor de plată și nici cu alte documente justificative care să demonstreze cu certitudine că salariul a fost plătit reclamantului.
Astfel, statele de plată depuse de pârâtă la dosar aferente lunilor mai- august 2009 deși apar ca fiind semnate de către pârât, semnătura acestuia este diferită de la o lună la alta și, urmare a comparării acestora cu semnătura reclamantului de pe acțiune, tribunalul a reținut că aceste semnături nu au fost executate de reclamant.
Că angajații pârâtei nu semnează pe statele de plată pe care societatea le depune la ITM și alte instituții și ale căror copii sunt depuse la dosar de către pârâtă, atunci când primesc salariul lunar, rezultă chiar din apărările pârâtei care , pentru a dovedi încasarea salariului de către reclamant, a depus la dosar tabele întocmite lunar de pârâtă cu ocazia achitării drepturilor salariale, întitulate „Tabel de salarii";, tabele în care nu se arată suma pe care ar fi încasat-o fiecare persoană care a semnat aceste tabele. Aceleași aspecte rezultă și din declarația martorilor audiați, martori propuși de pârâtă, care au descris modalitatea în care angajații semnau de primire drepturile salariale, respectiv semnau personal pe tabelele aflate la dispecerat (cele depuse la dosar în copie), de primirea unor plicuri sigilate sau aceste plicuri erau transmise de dispeceră titularului, prin alt angajat al pârâtei, atunci când angajatul solicitat expres aceasta. Însă nici unul din martori nu a putut confirma cu certitudine ce sume se aflau în plicurile sigilate pe care le primeau ceilalți angajați.
Conform tabelului da salarii pentru luna mai, plicul cu salariul reclamantului a fost „. prin T. (o altă societate de transport), la cererea acestuia"; și în condițiile în care pârâta nu a probat că în acest plic se afla salariul reclamantului în cuantum de 756 lei și că acesta a fost efectiv primit de reclamant, nu s-a probat plata salariului pentru luna mai.
În ce privește salariul aferent lunii iunie 2009, reclamatul a arătat că este posibil ca semnătura de pe tabelul întocmit de pârâtă să-i aparțină și deși nu se menționează suma ce ar fi fost încasată de reclamant coroborat cufaptul că acesta recunoaște că în perioada (...)-(...) a încasat efectiv cu titlu de salariu suma de 500 lei ceea ce reprezintă aproximativ cuantumul net al salariului pe care-l încasează un salariat ce are salariul brut de 756 lei (după deducerea contribuțiilor datorate de angajat și a impozitului) tribunalul a reținut că reclamantul a încasat salariul de bază și sporul de vechime aferent lunii iunie 2009.
Pârâta a susținut că salariul aferent lunii iulie a fost „Trimis cu T.";, conform tabelului, însă nu a probat încasarea efectivă de către reclamant a sumei de 756 lei.
Plata salariului pentru luna august, se susține de pârâtă că a fost efectuată prin transmiterea plicului prin intermediul martorului B. (angajat și el al pârâte dar, pe tabel nu se menționează cuantumul sumei iar semnătura presupus efectuată de B. pentru primirea plicului destinat reclamantului este diferită față de cea efectuată de acesta la poziția numelui său (poziția 10 din tabel). Audiat fiind, martorul nu a putut preciza cu exactitate pentru ce lună a dus plicul cu salariul pentru reclamant, menționând doar că era destul de cald. F. că reclamantul nu a formulat obiecțiuni sau reclamații după ce a primit plicul, precum și aspectul că martorului nu i s-a întâmplat niciodată ca în plicul lui să nu fie întreaga sumă cuvenită sau că alți colegi nu s-au arătat nemulțumiți față de sumele ce erau puse de pârâtă în plicuri, nu reprezintă o probă certă că pentru luna august 2009 reclamantului i-a fost plătit salariul.
În ce privește salariul aferent lunii septembrie 2009, tribunalul a reținut că statul de plată pentru luna respectivă nu poartă nici o semnătură la rubrica reclamantului iar în tabelul de salarii pentru luna septembrie apare o semnătură indescifrabilă urmată de mențiunea „. prin A..
Din declarația martorului A. reiese că salariul era plătit la începutul lunii, pentru luna precedentă, că acest martor a ridicat de la dispecerat plicul care ar fi conținut salariul reclamantului și i l-a predat însă nu a fost în măsură să precizeze cu exactitate luna când a predat acest plic, arătând totodată că el nu a semnat de primirea plicului și că, ulterior predării plicului, reclamantul nu a făcut reclamație în sensul că în plic nu s-ar afla salariul .
Având în vedere că în luna octombrie 2009 reclamantul nu mai era angajatul pârâtei, că reclamantul susține că acest martor i-a adus plicul cu salariul său, la începutul activității lui la pârâtă, în luna mai pentru aprilie
2009 și nu salariul aferent lunii septembrie 2009, că pe tabelul cu luna septembrie apare o semnătură iar martorul a declarat că nu a semnat că pârâta nu aprobat că în plicul ce ar fi fost înmânat de martor reclamantului la începutul lunii octombrie 2009 a fost suma de 756 lei, ce reprezintă salariul de bază și sporul de vechime pentru luna septembrie 2009, tribunalul a reținut că pârâta nu a probat faptul că reclamantul a încasat această sumă, aferentă lunii septembrie 2009.
Chiar dacă în perioada (...)-(...) reclamantul a avut permisul de conducere suspendat și nu a condus efectiv autovehiculul ci acesta a fost condus de fratele său și reclamantul stătea în dreapta șoferului, având în vedere că din pontajele depuse de pârâtă, pârâta l-a pontat pe reclamant și în această perioadă precum și dispozițiile art.108 din C. muncii conform căruia timpul de muncă reprezintă nu numai perioada în care salariatul prestează efectiv munca în speță conducerea autovehiculului), ci și perioada în care se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale și cum reclamantul s-a aflat la dispoziția angajatorului, mergând efectiv în cursă cu autovehiculul, tribunalul a reținut că și pentru această perioadă reclamantul este îndreptățit să primească salariul.
Deși din extrasul cardului tahograf (nefiind depuse și foi de parcurs) reiese că, în luna septembrie reclamantul a efectuat curse doar până la data de (...) cum pârâta l-a pontat pentru toată luna și pentru această lună reclamantul este îndreptățit să primească salariul pentru o lună întreagă
În consecință, cererea de obligare la plata salariului de bază și a sporului de vechime a fost admisă în parte
Cum, din pontajele depuse de pârâtă la dosar reiese că, în perioada (...)- (...), reclamantul a prestat activitate și nu a beneficiat de concediu de odihnă și cum contractul său de muncă a încetat, potrivit art. 141 alin.4 din C. muncii este permisă compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat și cum pentru un an reclamantul a negociat 21 de zile lucrătoare de concediu de odihnă, aferent perioadei lucrate din anul 2009, i se cuvin 14 zile de concediu de odihnă și corespunzător acestora îi revine o indemnizație brută, pentru concediul neefectuat de 504 lei.
Pârâta a aratat că această indemnizație a vrut să o achite reclamantului dar că acesta nu s-a prezentat pentru a o ridica, dar nu a probat faptul că această indemnizație a fost comunicată prin poștă reclamantului sau că a fost achitată în altă modalitate, motiv pentru pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma brută de 504 lei, din care se vor deduce contribuțiile și impozitul datorate de angajat cu titlu de indemnizație pentru concediul de odihnă aferent perioadei lucrate din anul 2009.
Cererea prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare aferente perioadei (...)-(...) apare ca neîntemeiată și a fost respinsă.
În acest sens tribunalul a reținut că, potrivit art.109 din C. muncii
„pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână"; (în medie 170 ore lunar, în funcție de numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună) că, potrivit art. 117 alin.1 doar munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 109, este considerată muncă suplimentară, că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, conform art. 119 și doar atunci când compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 119 alin. 1 în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia, așa cum prevede art.120 din același cod.
Aceleași dispoziții, cu privire la durata muncii și munca suplimentară se regăsesc și în art.11 din C. colectiv de muncă nr.722/2008 la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, publicat în M. Of. din 11 februarie 2008.
Datorită specificului activității pârâtei, acela de transport călători, repartizarea timpului de muncă al reclamantului s-a efectuat în funcție de orarul curselor pe traseul pe care conducea autovehiculul reclamantul, respectiv C.-N.-M. și retur și Prundu Bârgăului - C. N. -T. și retur, fără a se depăși durata normală a timpului de lucru iar pentru lunile în care s-a depășit această durată s-a realizat compensarea cu timp liber.
Din diagramele și transcrierea cardului tahograf al reclamantului pentru cursele efectuate de acesta în perioada mai-septembrie 2009 și din foile de parcurs pentru cursele efectuate de reclamant în perioada respectivă rezultă că, în perioada (...)-(...) reclamantul a prestat efectiv activitate o durată totală de timp de 637 ore astfel: 178 ore în luna mai; 171 ore în luna iunie; 101 ore în luna iulie; 139 ore în luna august și 48 ore în luna septembrie, în timp ce,potrivit zilelor lucrătoare din fiecare lună din perioada de referință durata normală a timpului de lucru , calculată la 8 ore pe zi, este de 856 ore.
În consecință timpul total de muncă al reclamantului este sub durata normală a timpului de muncă, cele 18 ore prestate în plus în luna mai și 3 ore în luna iunie (171 față de 168) fiind, pe deplin, compensate cu zile libere în luna iulie 2009 când a prestat efectiv activitate doar 101 ore.
Referitor la cererea având obiect obligarea pârâtei la plata sporului pentru orele de noapte prestate de reclamant în perioada (...)-(...) tribunalul a reținut că este întemeiată în parte.
Munca de noapte reprezintă munca prestată între orele 22,00 - 6,00, așa cum prevede art.122 din codul muncii precum și art.17 din C. colectiv de muncă nr.722/2008 la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 iar salariatul de noapte reprezintă, după caz:fie salariatul care efectuează muncă de noapte cel puțin 3 ore din timpul său zilnic de lucru;fie salariatul care efectuează muncă de noapte în proporție de cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru, conform art.122 din C. muncii sau cel puțin jumătate din timpul său de muncă, conform art.17 din CCM nr.722/2008.
Atât din foile de parcurs, din diagramele depuse cât și din declarațiile martorilor audiați reiese că pe traseul C. N. - M. plecarea se făcea la ora 21,30 din C.-N. și se ajungea în M. între orele 10 și 11 și pentru retur se pleca din M. la ora 22 și se ajungea în C. N. în jurul orei 11.
Așa fiind, pentru fiecare cursă tur-retur C. N. - M., atât conducătorul auto care conducea efectiv cât și celălalt conducător auto din echipaj (fiind obligatoriu 2 șoferi să fie efectiv pe autovehicul) presta muncă în timpul nopții timp de 16 ore.
Cursa Prundu-Bârgăului - T. se efectua pe timp de zi astfel că în perioada în care reclamantul a efectuat acest traseu nu a prestat activitate în timpul nopții.
În luna mai 2009 reclamantul a efectuat 8 curse C. N. - M. și retur cu mențiunea că cea de-a opta cursă terminându-se în data de 1 iunie 2009 în jurul orei 11. În această lună reclamantul a prestat activitate în timpul nopții
122 ore (8x16-6 ore aferente lunii iunie), din care 80 în zile lucrătoare și 42 ore în zile de sâmbăta și duminica. În luna iunie a efectuat 7 curse C. N.-M. și retur, adică 112 ore de noapte la care se adaugă 6 ore din data de 1 iunie
2009, în total 118 ore de noapte din care 92 de ore în zile lucrătoare și 26 ore în zile de repaus săptămânal. În luna iulie a efectuat o singură cursă pe traseul C. N.- M. și retur astfel că a prestat activitate în timpul nopții 16 ore. În luna august a efectuat două curse pe acest traseu prestând 32 de ore de activitate în timpul nopții.
Potrivit art.17 din CCM anterior arătat, munca prestată în timpul nopții se plătește sub formă de spor dacă reprezintă cel puțin jumătate din programul de muncă iar potrivit art.122 din C. muncii dacă munca de noapte reprezintă cel puțin 30 % din programul de lucru.
În timp ce conform art.123 din C. muncii, sporul prevăzut pentru salariatul de noapte, pentru orele de noapte este de 15%, conform art.42 din
CCM la nivel de ramură transporturi, sporul pentru orele de noapte este de
25%, pentru orele de noapte din timpul săptămânii lucrătoare și de 50% pentru orele de noapte prestate sâmbăta și duminica.
Cum în luna mai și în luna iunie reclamantul a prestat activitate în timpul nopții mai mult de 50% din programul de lucru sporul prevăzut de CCM este mai favorabil și se va aplica dispoziția din art.42 din CCM la nivel de ramură transporturi astfel că, pentru cele 172 de ore de noapte din zilelucrătoare(80+92), din cele două luni reclamantului i se cuvine un spor de 25% din salariul de bază brut, adică 182 lei (720 lei brut:170 ore x 25%= 1,05882 lei /oră x 172 ore=182 lei) iar, pentru cele 68 de ore de noapte din timpul zilelor de repaus săptămânal (42+26) i se cuvine un spor de 50% adică 144 lei, în total drepturile bănești ce reprezintă sporul de noapte pentru cele două luni fiind de 326 lei brut.
Pentru lunile iulie și august reclamantului nu i se cuvine spor de noapte întrucât orele prestate în timpul nopții nu reprezintă cel puțin 30% din timpul de muncă pentru a beneficia cel puțin de sporul de 15% prevăzut de art.123 din C. muncii.
Pârâta, în apărare, a susținut că reclamantul nu este îndreptățit la plata sporului pentru orele de noapte întrucât a beneficiat de diurnă, apărare pe care tribunalul o înlătură deoarece cele două drepturi sunt drepturi distincte, diurna achitată reclamantului fiindu-i cuvenită conform art.47 din CCM la nivel de ramură transporturi astfel că plata acesteia nu înlătură obligația angajatorului de a plăti salariatului sporul pentru orele de muncă prestate în timpul nopții.
În consecință tribunalul a admis în parte cererea de obligare a pârâtei la plata sporului pentru orele de noapte prestate în lunile mai și iunie 2009, în cuantum de 326 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. F. P. T. S. C.-N. solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului J. A.-C.
O primă critică adusă sentinței recurate este legate de înlăturarea practic, în totalitate a întreg probatoriului testimonial administrat în cauza, soluția adoptată conducând implicit la îmbogățirea fără un just temei a reclamantului.
Potrivit art.162 din C.M. salariul se plătește direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta. Ori, în speța, toți martorii audiați în cauza au precizat clar faptul ca salariul intimatului a fost trimis acestuia prin diferiți colegi - la fel procedându-se în multe alte cazuri -, insa exclusiv la solicitarea expresa prealabila a sa, pentru ca după ajungerea plicului în cauza la destinatar, dispecerul să se asigure în legătură cu această împrejurare, însuși intimatul recunoscând acest fapt. per a contrario, pe de o parte intimatul ar fi reclamat de îndată faptul că nu a intrat în posesia banilor, iar pe de altă parte este greu de crezut ca cineva ar fi dispus să presteze "muncă patriotică" din luna mai și până în luna septembrie 2009, ci verosimila pare a fi mai degrabă varianta refuzului de a mai presta activitatea până la încasarea c/valorii prestației, ceea ce nu s-a întâmplat în speța, acesta continuând să lucreze "chiar și în lipsa banilor" luni de zile.
Totodată, din depozițiile martorilor audiați în cauză, rezultă fără echivoc faptul că nici unul dintre angajați nu a reclamat vreodată faptul că nu ar fi intrat în posesia banilor trimiși prin intermediul colegilor.
O a doua critica adusa sentinței recurate vizează punctul de vedere absolut personal și nelegal totodată al instanței fondului, legat de interpretarea data de către aceasta dispozițiilor art.108 din C.M. Intimatul a fost angajatul societății exclusiv pentru a conduce autovehicule și nu pentru a sta la dispoziția acesteia sau pentru a ocupa locul din dreapta șoferului, implicit pentru a se "plimba" cu mijlocul de transport. In momentul în care s-a pierdut, chiar temporar, dreptul de a presta o anumita activitate, în speța dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, a dispărut și obiectul muncii, subscrisa neavând nici o culpa în această ecuație, astfel că susținereainstanței vis-a-vis de perioada (...) - (...) când intimatul a avut permisul de conducere suspendat, apare ca fiind superfluă. Insa, chiar și pentru acea perioada, pârâta i-a achitat acestuia salariul.
O a treia critică adusă sentinței recurate vizează faptul ca instanța fondului s-a pronunțat ultra petita în ceea ce privește acordarea în favoarea intimatului a sumei brute de 504 lei cu titlu de indemnizație pentru concediul de odihnă neefectuat. Astfel, atât prin acțiunea introductiva de instanța, cât și prin precizările formulate ulterior, reclamantul nu a investit instanța cu soluționarea unui capăt de cerere în acest sens. Mai mult decât atât, prin întâmpinarea depusă la dosar pentru termenul de judecată din data de (...), pârâta a recunoscut punctual faptul că intimatul urma să ridice în numerar c/val concediului de odihnă aferent celor 8 luni lucrate, însă "acesta nu s-a mai prezentat pentru a-și ridica decizia și banii de concediu".
O a patra critica adusă sentinței este legată de înlăturarea apărării pârâtei privind nedatorarea sporului pentru orele de noapte ale intimatului prin prisma diurnei de care acesta a beneficiat.
Își menține această apărare și susține că intimatul nu este îndreptățit la acordarea acestui spor, pe de o parte în considerarea faptului că diurna reprezintă o facultate din partea angajatorului și nu o obligație așa cum în mod eronat a reținut instanța fondului, întemeindu-și poziția pe prevederile art.47 din CCM la nivel de ramura transporturi, inopozabil și inaplicabil în speță, pârâta neavând încheiat nici măcar CCM prin prisma numărului redus de angajați, aceasta nefiind prevăzută în contractul individual de munca și cu atât mai puțin cu cât cazarea era asigurată, iar pe de altă parte prin prisma faptului că această diurnă este într-un cuantum foarte mare - 70 de lei/cursa - și în CCM la nivel de ramura de transporturi, cuantumul maxim prevăzut în cuprinsul acestuia fiind de 32,5 lei/12 ore de munca prestată (ori intimatul presta efectiv 12 ore/cursa de M. dus-intors). Calculul făcut în cauză de către instanța fondului al acestui spor de noapte, în condițiile în care a mai și dat preeminenta prevederilor art.42 din CCM, nu are cum să fie opozabil, câtă vreme aceasta nu se afla enumerata printre cei cărora le este aplicabil CCM la nivel de ramura de transporturi.
A cincea critică adusă sentinței este legată de modul absolut arbitrar și vădit neîntemeiat al modului de calcul în baza căruia instanța fondului a stabilit obligația în sarcina intimatului a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial. D. s-ar fi raportat la cuantumul pretențiilor acestuia, atunci ar fi observat că intimatul, așa cum și-a precizat acțiunea, a solicitat plata salariilor aferente lunilor mai - octombrie 2009 în suma de aprox. 14.000 lei, plata orelor suplimentare care la un calcul simplu ar depăși 14 ore/săptămână, precum și la plata pentru munca prestată pe timp de noapte. Din tot ceea ce a solicitat acesta, instanța a considerat ca este îndreptățit în total la doar la 3.350 lei brut (ceea ce înseamnă 2.468 lei net), precum și separat la 504 lei (ceea ce înseamnă 410 lei net) ultra petita. Prin urmare, deși a acordat intimatului sub 20 % din ceea ce acesta a solicitat, instanța a redus cu 71,5 % cheltuielile de judecata efectuate de către recurentă.
Reclamantul J. A. C. prin întâmpinare (f.13) a solicitat respingerea recursului.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea deliberând, reține următoarele:
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curteadeliberând, reține următoarele:
1și 2. Motivul de recurs privind netemeinicia obligării pârâtei la plata sumei de 3024 lei reprezentând salariu de bază și spor vechime pentru lunile mai, iulie, august și septembrie 2009 ( critica unu și doi din recurs).
Potrivit art. 162 C. muncii, salariul se plătește direct titularului sau persoanei îndreptățite, iar plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Ca atare, in opinia majoritară a Curții, legiuitorul a înțeles să nu facă o enumerare exhaustivă a mijloacelor de probă admisibile pentru dovedirea plății salariului, lăsând angajatorului o libertate larga în demonstrarea efectuării plății către salariatul îndreptățit.
Concluzia de mai sus se impune și din perspectiva interpretării coroborate a acestor texte de lege cu prevederile art. 8 din C. muncii, de instituie principiul consensualismului și al bunei credințe în relațiile de muncă. Or, în condițiile în care, dat fiind specificul raportului de muncă dedus judecății - salariați cu domicilii diferite, plecați de regulă în curse în alte localități,- salariul a fost plătit într-o formă agreată de salariați, obligarea angajatorului din nou la plata acestuia, ar echivala tocmai cu încălcarea acestui principiu fundamental al dreptului muncii. Aceasta ar însemna ca salariul să nu mai reprezinte în acest caz o contraprestație a muncii prestate ci, pur și simplu, o îmbogățire fără justă cauză, soluție ce nu poate fi admisă.
F. că reclamantul intimat a agreat această formă de plată rezultă răspunsul dat de acesta la întrebarea trei din interogatoriu ( fila 70 dosar fond), probă ce se coroborează și completează cu declarațiile martorilor, după cum se va arăta mai jos.
În acest sens, Curtea reține că declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond ( martora M. A. A. - filele 54-55, Măhălean C. D. - filele 64-65) relevă următoare procedură de plată a salariilor către șoferii ce aveau domiciliul în alte localități. P. cu salariile sigilate însoțite de un tabel cu numele salariaților erau înmânate de către dispecer unor șoferi ce aveau cursă către localitățile de domiciliu ale salariaților. La rândul lor, aceștia înmânau plicurile salariaților îndreptățiți. Această modalitate de plată a fost agreată de către salariați, ușurând plata cu rapiditate a salariilor. Martora Man C.a M. a relatat instanței ( fila 66) că salariul era trimis reclamantului intimat lunar prin colegii de pe ruta T. - P. și că niciodată nu a avut vreo sesizare de la reclamant vis a vis de neplata salariului. Mai mult, reclamanta L. I. ( f.69), ce se ocupa de acest procedeu în societate, a arătat că de fiecare dată când trimitea plicul cu salariul către reclamant îl suna ulterior și că în fiecare lună reclamantul i-a confirmat telefonic primirea salariului. Or, în condițiile în care martorii arată că în plicurile trimise se aflau bani datorați cu titlu de salarii către toți angajații aflați în această situație și nu a existat nici o situație în care cuantumul acestuia să fi fost ulterior contestat, în mod greșit tribunalul a reținut că nu există probe certe în sensul primirii salariului de către reclamant pe lunile deduse judecății.
Față de ansamblul probator analizat mai sus, Curtea, cu opinie majoritară, constată că recurenta pârâtă a făcut dovada achitării salariului către reclamant, astfel încât pretențiile acestuia sunt nefondate sub acest aspect și ca atare acest motiv de recurs apare ca fondat.
3. Critica privind obligarea recurentei la plata indemnizației de concediu. Analizând cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului litigiu, Curtea reține că instanța de fond nu a fost investită cu un capăt de cerere privind obligarea pârâtei recurente la plata indemnizației pentruconcediul de odihnă. Prin cererea inițială reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale restante începând cu luna (...), cererea pe care și-a precizat-o în ședința publică din data de 24 martie 2010, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata salariului, a contravalorii orelor suplimentare și a muncii prestate pe timp de noapte.
Ca atare, Curtea reține că instanța de fond s-a pronunțat ultra petita, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct.6 C.pr.civilă.
4. Cu privire la critica referitoare la obligarea recurentei la plata orelor de noapte, Curtea înlătură apărările acesteia vizând includerea acestora în diurna plătită salariatului.
Curtea reține astfel că diurna este un drept salarial distinct de sporul pentru orele de noapte, neputându-se reține așadar că plata unei diurne ar exonera angajatorul de plata acestui spor.
Astfel, diurna este destinată în situația deplasării salariatului pentru a acoperi costuri legate de transport, cazare, masă etc. F. că angajatorul a ales să plătească diurna într-un cuantum mai mare decât cel prevăzut la nivel de contracte colective de muncă este o obligație pe care singur și-a asumat-o și nu o poate imputa salariatului pentru a se exonera de plata unor drepturi născute în temeiul legii.
Munca de noapte este reglementată în mod imperativ de prevederile art. 122 și 123 din codul muncii, lit.b din acest din urmă articol prevăzând un spor de minim15% din salariu de bază pentru fiecare oră de noapte lucrată.
Însă, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, C. colectiv de muncă nr.722/2008 la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 cuprinde prevederi mai favorabile, acesta urmând așadar a fi aplicat cu prioritate.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei referitoare la inaplicabilitatea acestui contract. Astfel, potrivit art. 3 alin.1 din acest ccm, clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora. Or, societatea recurentă are ca obiect de activitate tocmai desfășurarea de transporturi rutiere, prevederile contractului amintit fiindu-i așadar pe deplin aplicabile. Potrivit art. 241 alin. 1 din C. muncii și art. 11 din Legea nr.
130/1996 privind C. colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Față de cele de mai sus, Curtea reține că instanța de fond a dat o corectă dezlegare acestui capăt de cerere, acest motiv de recurs apărând așadar ca nefondat.
5. Cu privire la cheltuielile de judecată acordate la fond, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art. 276 C.pr.civilă, dispunând compensarea cheltuielilor de judecată. Compensarea presupune însă o operațiune de apreciere a judecătorului,acest termen fiind folosit în mod expres de legiuitor, și nu un calcul rigid așa cum în mod greșit susține recurenta.
În consecință, față de ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 6 și 9 C.pr.civilă, va admite recursul declarat de pârâta SC F. P. T. S. împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) pe care o va modifica în parte în sensul că va înlătura din dispozițiile sentinței obligarea pârâtei la plata sumei de 3024 lei reprezentând salariu de bază și spor vechime pentru lunilemai, iulie, august și septembrie 2009 și respectiv a sumei de 504 lei cu titlu de îndemnizație pentru concediul de odihnă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta SC F. P. T. S. împotriva sentinței civile nr. 4. din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că înlătură din dispozițiile sentinței obligarea pârâtei la plata sumei de 3024 lei reprezentând salariu de bază și spor vechime pentru lunile mai, iulie, august și septembrie 2009 și respectiv a sumei de 504 lei cu titlu de îndemnizație pentru concediul de odihnă.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 24 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI C . M. I. T. D. C. G.
Cu opinie separată în sensul modificării sentinței prin înlăturarea dispoziției privind plata indemnizației pentruconcediul de odihnă neefectuat cumenținerea celorlalte dispoziții N . N.
GREFIER R ed.DCG/(...) Dact.SzM/3ex.
MOT.EA OPINIEI SEPARATE
Consider recursul întemeiat doar sub aspectul reținut și în opinia majoritară, privind pronunțarea ultra petita asupra plății indemnizației pentru concediul de odihnă neefectuat.
Apreciez însă nefondat, pe lângă motivul reținut în opinia majoritară, privitor la plata sporului pentru munca de noapte, și motivul de recurs privitor la plata drepturilor salariale pentru lunile mai, iulie, august și septembrie
2009.
În acest sens, consider că proba actului juridic al plății, deci al remiterii sumei reprezentând salariul poate fi făcută cu înscrisuri, singura excepție acceptată de doctrină de la obligativitatea respectării probei cu înscrisuri impusă de art. 1191 Cod civ. pentru actele juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei fiind cea a imposibilității materiale sau morale de a cere creditorului o asemenea chitanță, ceea ce nu este cazul în speță.
Este adevărat că angajatorul a probat o modalitate de transmitere a salariului prin intermediari, anume, prin șoferi din cadrul firmei și din cadrul altor firme de transport, dar în dreptul muncii, defectuozitatea probațiunii este suportată de angajator, în condițiile în care art. 287 C. muncii statuează că sarcina probei revine angajatorului. Cu alte cuvinte, în condițiile în care angajatorul nu probează cu acuratețe și convingător fiecare plată invocată, fiind vorba despre plăți lunare a fiecărui salariu, se consideră că proba nu este făcută și deci că angajatorul nu a îndeplinit obligația sa prevăzută de art. 154
C. muncii.
În plus, față de dispozițiile art. 287 C. muncii, angajatorul nu își poate invoca propria culpă, așa cum o face prin prezentarea modului în care asigura plata salariilor, fără preconstituirea unor dovezi, ci prin predarea acestor sume, se afirmă de către martorii angajați în cadrul societății pârâte, unor membri ai familiei angajaților sau unor prieteni ai acestora, evident, fără consemnarea acestor plăți în cuprinsul unor chitanțe și fără semnătura acestor terți față de care se făcea plata.
În mod evident, nu au existat motive care să împiedice debitorul să ceară eliberarea unor chitanțe de către acești împuterniciți ai reclamantului, despre care se afirmă că ar fi primit plata drepturilor salariale ale acestuia, chitanțe care să ateste atât persoana împuternicitului, cât și suma primită, pentru a se putea verifica în mod convingător susținerile pârâtei.
În plus, așa cum a reținut în amănunt prima instanță, martorii nu au putut atesta cu certitudine plata drepturilor salariale aferente celor 4 luni, în condițiile în care reclamantul primea, așa cum acesta recunoaște, și diurna aferentă, astfel încât atestările cu caracter general și fără a se putea preciza de către martori cu exactitate luna pentru care se afirmă plata de drepturi salariale și cuantumul acestora nu au căderea de a convinge asupra îndeplinirii obligațiilor contractuale din partea angajatorului pentru aceste luni.
Aceasta cu atât mai mult, cu cât în cuprinsul interogatoriului luat reclamantului, acesta a arătat cu claritate că a primit, în cele 4 luni, doar diurna, din care, față de situația generală de criză economică, putea trăi cu familia, și doar ca excepție a primit o dată suma de 200 de lei iar altă dată suma de 300 lei din salariu, datorită faptului că trebuia să meargă la o nuntă.
Or, dacă art. 1096 Cod civ. permite ca plata să se facă creditorului sau împuternicitului acestuia, este în mod evident necesar ca aceasta să poată fi probată convingător, ceea ce societatea pârâtă nu a reușit în cauză.
Față de aceste considerente, apreciez nefondat motivul de recurs privitor la plata drepturilor salariale pentru lunile mai, iulie, august și septembrie
2009, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
JUDECĂTOR,
I. T.
Red., dact. I.T. (...)
| ← Decizia civilă nr. 4231/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2767/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
