Decizia civilă nr. 2767/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE M. ȘI ASIGURARI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI F.
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 2767/R/2011
Ședința publică din 8 iulie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTORI:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. A. precum și recursul declarat de pârâta R. DE T. F. DE C. C., împotriva sentinței civile nr. 2. din 10 februarie, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind-o și pe pârâta SN TFC „. C. SA având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 6 iulie 2011, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 4507 din (...) la Tribunalul Cluj, reclamantul S. „. CĂI F. C. în numele membrilor săi de sindicat le-a chemat în judecată pe pârâtele S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA B. și R. DE T. F. DE C. C.-N., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor în solidar la plata indexată către fiecare salariat cu titlu de daune, a următoarelor drepturi salariale: salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009 echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului pe luna decembrie a anului pentru care se acordă; ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. pe anul 2009, echivalent cu un salariul de bază la nivelul clasei unu de salarizare; premiul anual acordat de „. F. pentru anul 2009, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare; contravaloarea bonurilor de masă neeliberate din luna aprilie 2009, în echivalentul zilelor lucrătoare prestate.
Prin sentința civilă 2325 din 28 iunie 2010 a T. C. s-a admis excepția necompetenței teritoriale a T. C. și în consecință s-a declinat competența de soluționare a cererii reclamantului S. „. CĂI F. C. împotriva pârâtelor R. DE T. F. DE C. C.-N. și S. N. DE T. F. DE C. B., în favoarea T. B. N..
După înregistrarea sub nr. (...) la Tribunalul Bistrița Năsăud, prin încheierea din 30 septembrie 2010 s-a dispus disjungerea cererii reclamantului și formarea de noi dosare separate pentru fiecare reclamant în parte.
Prin sentința civilă nr. 2./(...) a T. B. N., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA B. și înconsecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamant față de această pârâtă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. DE
T. F. DE C. C..
S-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune privind acordarea salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009, a ajutorului material de P. și C. pentru anul 2009, a premiului anual de „. C. pentru anul 2009 și a contravalorii tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009 și până la zi.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta P. A. prin S.
„. CĂI F. C., împotriva pârâtei R. DE T. F. DE C. C. ca întemeiată și în consecință a fost obligată pârâta R. de T. F. de C. C. să plătească reclamantei salariul suplimentar pentru anii (...) echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, sumă actualizată cu rata inflației la data plății.
S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant împotriva pârâtei R. de T. F. de C. C., având ca obiect obligarea pârâtei la plata ajutorului material de P. și C. pentru anul 2009, a premiului anual de
„. C. pentru anul 2009 și a contravalorii tichetelor de masă începând cu luna aprilie și până la zi, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că S. N. de
T. F. de C. C. C. SA B. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu este parte în raportul de muncă în litigiu, neavând calitate de angajator.
În schimb, au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. C., a prescripției dreptului la acțiunea privind cererea de acordare a salariului suplimentar aferent anilor 2007 și 2008, a prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea premiilor anuale a
„Zilei C. pentru anul 2009 și a ajutorului material pentru sărbătorile de P.
și de C. din același an, precum și a prescripției dreptului la acțiune cu privire la acordarea tichetelor de masă pentru perioada aprilie 2009 și până la zi.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că în privința salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009 Contractul Colectiv de M. încheiat la nivel C. C. pentru anii 2007 - 2008 a fost înregistrat sub nr.
1625 din 29 martie 2007 prelungit prin actele adiționale nr. 1753/(...) și nr.
437/(...), astfel că în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (3) din l Legea nr. 130/1996 și în lipsa stipulării vreunui alt moment, dispozițiile sale se aplică de la data înregistrării contractului 29 martie 2007.
Nu au fost găsite întemeiate capetele de cerere privind acordarea premierii pentru „. C. aferentă anului 2009 și a ajutorului material de P. și de C. pentru anul 2009, deoarece nu au la bază vreun contract individual de muncă prin contract colectiv de muncă sau lege care să recunoască acest drept pe anul 2009, precum și cele referitoare la acordarea tichetelor de masă începând din luna aprilie 2009 și până la zi, 10 februarie 2011.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul și pârâta R. de T. F. de C. C.
În recursul declarat de reclamantul S. L. „. F. C. pentru și în numele lui P . A., solicitând în baza art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc. Civ.,, casarea sentinței
și rejudecând fondul, admiterea acțiunii și obligarea angajatorului la plata drepturilor neonorate.
În motivarea recursului, s-a susținut că în mod greșit prima instanță a reținut că S. N. de T. F. de C. SA B. nu ar avea calitate procesuală pasivă, deoarece ea a încheiat contractul colectiv de muncă, aprobă și virează drepturile salariale.
În ceea ce privește primele pentru „. F., P. și C., prima instanță nu a
ținut cont de prevederile art. 247 C.Muncii, care prevede că în cazul în care Contractul Colectiv de M. nu mai este valabil, se aplică Contractul Colectiv de M. încheiat la nivel superior. Față de acest prevederi, pentru perioada (...)
- (...) s-a aplicat Contractul Colectiv de M. la nivel de G. de U. din T. F., art. 71.
Referitor la neacordarea tichetelor de masă, în mod greșit a reținut prima instanță că nu pot fi acordate, pentru că nu au fost incluse în bugetul de venituri și cheltuieli, întrucât obligația elaborării bugetului și includerii în el a cheltuielilor salariale, este obligația exclusivă a angajatorului. Tichetele de masă au fost prevăzute în Contractul Colectiv de M. pentru a suplimenta veniturile salariaților. Lipsa profitului anual nu se justifică din moment ce acordarea drepturilor salariale, constituie o obligație și nu o facultate a angajatorului.
În recursul declarat de pârâta R. de T. F. de C. C. s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, pârâta a susținut că în mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S. N. de T. F. de călători C. C. SA B. și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Regionalei de transport F. de C. C.
S. N. de T. F. de C. „. C. SA B. a fost înființată în baza HG nr.
584/1998, are personalitate juridică, stabilește bugetul de venituri și cheltuieli al societății, sau consiliul de administrație stabilește prin contractul colectiv de muncă drepturile salariale și celelalte drepturi de personal.
Drepturile bănești reprezentând prima aferentă Zilei F., ajutoarele materiale de P. și de C., salariul suplimentar și bonurile de masă sunt izvorâte din CCM încheiat la nivel de societate, iar părțile lui semnatare sunt reprezentanții salariaților prin indicate și directorul general al S. „. C.
SA.
În mod greșit prima instanță a respins excepției prescripției dreptului la acțiune pentru salariul suplimentar aferent anului 2007 și 2008, a primei pentru Z. F. și a ajutorului material de P. aferente anului 2009, deoarece nu au caracterul unor drepturi salariale, conform art. 155 și 156 Codul Muncii, nu au fost determinate prin contractul individual de muncă, ci reprezintă o recompensă acordată de angajator pentru munca ireproșabilă depusă.
În ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009, este dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. Civ.
Din dispozițiile art. 236 alin.(4) Codul Muncii, rezultă că un contract colectiv de muncă poate fi izvor de drepturi și obligații numai dacă se înscrieîn limitele legii, în caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice.
Atât timp cât instanța a admis contrariul, acest lucru echivalează cu a admite ca părțile unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate pot negocia drepturi de natură salarială fără nici un fel de limite, ca lege a părților având eficiență chiar cu încălcarea legii.
De asemenea, a mai susținut pârâta că în mod greșit prima instanță a acordat salariul suplimentar pe perioada (...) - (...) întrucât, potrivit art. 32 alin. (1) din CCM, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază din luna decembrie a anului respectiv.
Pentru a beneficia de drepturile bănești reprezentând salariul suplimentar, salariații trebuie să presteze efectiv activitatea unui an calendaristic integral și nu fracționat.
Or, prima instanță nu a luat în considerare faptul că reclamantul nu a desfășurat activitate pe parcursul întregului an calendaristic.
Intimata S. N. de T. F. de C. „. C. SA B. prin întâmpinări depuse la dosar, a solicitat respingerea recursurilor declarate de reclamant și de pârâtă.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T . F. de C. "C. C." S.
Este adevărat că în cauza dedusă judecății, membrii de sindicat în numele cărora a fost promovată acțiunea, sunt angajați ai pârâtei R. de T. F. de C. C., cu această pârâtă fiind încheiat contractul individual de muncă al membrilor de sindicat, această pârâtă având în limitele delegărilor de competență date de S. C. C. SA, calitatea de angajator direct, raporturile de muncă în baza cărora se revendică drepturile de natură salarială fiind stabilite între aceasta și membrii de sindicat.
Cu toate acestea, deși nu are calitate de angajator al membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, recurenta S. C. C. SA are calitate de ordonator de credite, în raport de prevederile art. 18 alin (1) din H. G. nr.
584/1998 potrivit cărora: ";C.F.R. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care include subvențiile, alocațiile și compensațiile de la bugetul de stat și care se aprobă de către G., la propunerea M. T., cu avizul M. Muncii și Protecției Sociale și al M. Finanțelor.";
De asemenea, recurenta a semnat contractele colective de muncă în temeiul cărora se solicită drepturile care fac obiectul prezentei cauze, iar R. de T. F. de C. C., constituită în temeiul art. 1 alin. (3) din H. G. nr.
584/1998, are statut de sucursală, neavând personalitate juridică conform art. 43 din Legea nr. 31/1990.
În plus, conform art. 6 alin. (2) pct. 10 din același act normativ, S. N. de T. F. de C. „. C. SA înființează sucursale, agenții și reprezentanțe în țară și în străinătate și coordonează activitatea acestora.
Așadar, pentru efectuarea de către angajator a plății drepturilor de natură salarială, este necesar ca acestea să fie prevăzute în bugetul devenituri și cheltuieli, a cărui elaborare intră în sarcina pârâtei-recurente, calitatea sa procesuală fiind justificată sub acest aspect.
Astfel, potrivit art. 18 alin. (1) lit. a) din H. G. nr. 584/(...), privind înființarea S. N. de T. F. de C. "C. C." S. B., C. de A. al S. N. de T. F. de C. "C. C." S. B. elaborează proiectul bugetului anual de venituri și cheltuieli al C.
C., în timp ce potrivit art. 18 alin. (1) lit. l) din același act normativ, același Consiliu de A. aprobă proiectul contractului colectiv de muncă ce urmează a fi negociat cu reprezentanții salariaților.
Potrivit art. 19 alin. (1) lit. d) din același act normativ, directorul general al S. N. de T. F. de C. "C. C." S. „. contractul colectiv de muncă în limita mandatului dat de C. de A., iar conform art. 19 alin. (1) lit. b), acesta
„angajează, promovează și concediază personalul C. C..
Drept urmare, Curtea constată că în cauză S. N. de T. F. de C. "C. C."
S. B., justifică pe deplin calitatea procesuală pasivă, astfel încât, în mod nelegal prima instanță a admis această excepție a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. "C. C." S.
Așa fiind, Curtea constată că acest motiv din ambele recursuri este fondat, impunându-se admiterea ambelor recursuri sub acest aspect, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. "C. C." S., cu consecința admiterii acțiuni reclamantului și în contradictoriu cu această pârâtă.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată că aceasta în mod legal a fost respinsă de către prima instanță, motivat pe următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. (1) din Codul muncii,
„Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. (1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții referitoare la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior, constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată acontractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile ce formează obiectul cauzei deduse judecății este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, respectiv critica din recursul pârâteireferitor la greșita acordare de către prima instanță a salariului suplimentarpentru anii (...), Curtea reține că potrivit art. 243 alin. (1) din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. (3) precizează că „din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții, rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative, ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7. și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
7., deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.(2) din Legea nr. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erau îndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale (adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii), nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De altfel, se reține că recurenta nu a probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art. 21 din contractele colective de muncă invocate în cauză, și-a asumat această îndatorire, de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
Drept urmare, Curtea constată că în mod legal prima instanță a admis cererea reclamantului, având ca obiect acordarea salariului suplimentar, însă, doar aferent anilor (...), având în vedere că reclamantul îndeplinește condițiile impuse de prevederile A. nr. 6 doar pentru anii (...), întrucât doar în această perioadă s-au derulat raporturi de muncă între părți și doar în această perioadă reclamantul nu a fost sancționat disciplinar.
Așa fiind, acest motiv din recursul pârâtei urmează să fie respins ca nefondat.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de acordare a tichetelor demasă, Curtea constată că în mod legal prima instanță a respins aceastăsolicitare, având în vedere următoarele:
Art. 81 din contractele colective de muncă la nivel de societate pe anii
2007-2008 și 2009-2010, prevede „acordarea a câte un tichet de masă pe zi pe angajat începând cu drepturile lunii noiembrie 2007, conform prevederilor legale";.
Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori";.
În consecință, acordarea tichetelor de masă de către angajator este o posibilitate determinată de resursele financiare proprii, în același sens statuând și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. XIV din (...), pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, în care s-a menționat expres că tichetele de masă „nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație";.
Drept urmare, întrucât în bugetul de venituri și cheltuieli al C. pe anul
2009 s-au alocat sume pentru plata tichetelor de masă numai pentru lunile ianuarie-martie, iar prin bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2010 (aprobat prin H. G. nr. 3.) nu s-au alocat sume pentru plata tichetelor de masă, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond nu a obligat pârâta (pârâtele) la plata tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009 până la zi, mai ales că tichetele de masă, odată acordate, pot fi folosite până la sfârșitul anului pentru care au fost efectiv acordate, valabilitatea acestor tichete de masă expirând la finele anului pentru care au fost acordate.
În consecință, chiar dacă s-ar acorda în prezent aceste tichete de masă aferente perioadei aprilie 2009 - la zi, acestea nu ar mai putea fi valorificate, întrucât, perioada lor de valabilitate a expirat.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv din recursul reclamantului este nefondat, impunându-se a fi respins ca atare.
Referitor la motivul de recurs, din recursul reclamantului, privitor laacordarea primelor pentru P., C. și „. F., aferente anului 2009.
Motivul de recurs referitor la neacordarea premierii pentru Z.
Ceferiștilor ((...)), a ajutorului material de P. ((...)) și a ajutorului material de
C., aferente anului 2009, este întemeiat.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 - 2008 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. a M. B. sub nr.1625/(...), fiind valabil conform art. 2 alin. (2) pe o perioadă de un an de la data înregistrării. Prin A. adițional înregistrat sub nr. 1753 din (...), valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...), iar prin A. adițional înregistrat sub nr. 437 din (...) valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...).
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. a M. B. sub nr.2572/(...), fiind valabil conform art. 2 alin. (2) pe o perioadă de un an de la data înregistrării.
Susținerile pârâtei în sensul că în perioada (...) - (...) nu a existat contract colectiv de muncă la nivelul societății sunt corecte, însă Curtea constată că în speță acordarea acestor prime se cuvine a fi dispusă nu în temeiul art. 69 lit. a) și b) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ci în temeiul art. 71 alin. (1) și (2) din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Este adevărat că prin cererea introductivă de instanță înregistrată pe rolul T. B.-N., reclamantul a solicitat acordarea acestor prime de P., de C. și pentru „. F., aferente anului 2009, în temeiul art. 69 lit. a) și b) din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dar nu este mai puțin adevărat că în drept, la finalul expunerii motivelor invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că „în drept invocăm dispozițiile contractelor colective de muncă aplicabile perioadelor pentru care s-au solicitat despăgubirile în echivalentul drepturilor salariale neachitate";.
Cu alte cuvinte, reclamantul și-a fundamentat din punct de vedere juridic, acțiunea pe prevederile tuturor contractelor colective de muncă aplicabile perioadelor pentru care au fost solicitate despăgubirile în echivalent a drepturilor salariale neachitate.
În conformitate cu prevederile art. 247 Codul muncii, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există Contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Prin prisma art. 247 Codul muncii, ca urmare a suspendării prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada (...) - (...), în cauză au devenit aplicabile prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Potrivit art. 71 alin. (1) și (2) din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar, „în afara ajutoarelor la care au dreptul, potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare; pentru „. F. se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A. la nivelul clasei unu de salarizare";.
Drept urmare, prin prisma art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar coroborat cu art. 247 Codul muncii, Curtea constată că se impune a fi admis recursul reclamantului, modificată sentința recurată, în sensul obligării pârâtelor la plata către reclamant a premiului de P., de C. și de „. F., aferente anului 2009.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. C., reiterată de pârâtă prin motivele de recurs, Curtea constată că aceasta se impune a fi respinsă, motivat pe faptul că această pârâtă are calitatea de angajator, calitate necontestată, astfel încât, prin prisma art. 41 alin. (2) C.pr.civ., această pârâtă chiar dacă nu are personalitate juridică, are organe proprii de conducere, numite de societatea-mamă, astfel că poate sta în judecată ca pârâtă.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv din recursul pârâtei este nefondat.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C.pr.civ. coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) C.pr.civ., Curtea va admite în parte ambele recursuri, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursurile declarate de reclamantul(a) P. A. și pârâta R. DE T. F. DE C. C. împotriva Sentinței civile nr. 2. din 10 februarie 2011 a T. B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. „. C. SA și în consecință admite acțiunea reclamantului(ei) și față de pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. SA.
Obligă ambele pârâte să plătească reclamantului(ei) salariul suplimentar pentru anii (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, precum și ajutorul material de P. și C.
2009 și premiul anual de Z. F. 2009, toate actualizate cu rata inflației la data plății.
Menține restul dispozițiilor din sentință. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 08 iulie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M.-C. V. T.-A. N. T. D.
Red. T.A.N. dact. GC G REFIER M. T.
2 ex/(...)
Jud.primă instanță: C.I.
| ← Decizia civilă nr. 228/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5134/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
