Decizia civilă nr. 2376/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2376/R/2011
Ședința publică din data de 28 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : I. T.
JUDECĂTOR : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M. GREFIER : N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă C. A. R. împotriva sentinței civile nr. 1128 din 3 martie 2011 pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe pârâtul intimat P. M. C. N., având ca obiect litigiu de muncă - contestație act.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată .
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 27 iunie
2011 pârâtul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare.
Având în vedere că recurenta a solicitat judecata cauzei în condițiile art. 242 C..proc.civ., Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1128 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta C. A. R. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect un conflict de drepturi.
Pentru a pronunța această sentință a reținut că reclamanta este angajata pârâtului cu un salariu de bază lunar brut lunar stabilit la data de (...) 1000 lei, în care s-a inclus pe lângă salariul de bază de 800 lei sporul de vechime de
200 lei la care s-a adăugat și sporul pentru condiții periculoase în cuantum de
80 lei.
La data de (...), pârâtul a emis Dispoziția nr.3275 prin care salariul de bază de 1000 lei cuprinde sporul de vechime avut în luna decembrie 2009 și sporul pentru condiții periculoase de 80 lei egal cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Potrivit art. 157 alin.2 din Codul M. sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În baza acestei prerogative statul, prin instituțiile sale, poate stabili și diferenția indemnizațiile și salariile de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar. În acest sens legiuitorul este în drept să instituie modalități de salarizare în funcție de categoriile de personal și de importanța socială a muncii, tratamentul juridic diferențiat, stabilit de legiuitor nereprezentând acordarea unor privilegii ori instituirea unor discriminări.
Astfel, în virtutea acestor prerogative, la data de (...) a fost publicată în
Monitorul Oficial nr.762 L. nr.330/(...) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit prevederilor art. 3 lit.";c"; din această lege sistemul de salarizare are la bază, printre altele, principiul luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat în salariul brut.
Așa cum rezultă din prevederile art. 22 și art. 23 alin. 1 din lege sporurile care, potrivit prezentei legi sunt incluse în salariul de bază sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege, iar suma acestora nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor, funcțiilor de bază sau a îndemnizațiilor lunare de încadrare, după caz.
În anexa I/3 la L. 3. privind „Administrația publică locală"; se prevede că în coeficientul prevăzut la coloana „. sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv.
Ulterior, la data de (...), după publicarea L. nr.3. în Monitorul Oficial, salariații aparatului de specialitate precum și salariații serviciilor publice înființate în subordinea Consiliului Local C.-N. încadrați cu contract individual de muncă și pârâtul au încheiat C. colectiv de muncă la nivel de instituție nr.2., înregistrat la D. C. la data de (...), contract care prevede la art. 16 alin. 5 literele „d"; și „e"; că pe lângă sporurile de bază, salariații vor beneficia și de sporul de fidelitate și de loialitate față de instituție în diferite procente, în funcție de vechime în instituție și de neaplicarea unei sancțiuni și de sporul de dispozitiv în cuantum de 25% pentru protecția civilă și P., poliția comunitară, serviciul voluntar pentru situații de urgență și dispeceratele pentru intervenții pe timp de iarnă.
Conform art. 10 din O.U.G. nr. 1/(...) în conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu data de (...) nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru 3..
Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale mai sus amintite au fost emise Ordinele nr.42/(...) și nr. 32/(...) a Ministrului M. F. și Protecției Sociale, prin care s-a aprobat organizarea unui sistem de monitorizare și control al aplicării L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale prin agențiile teritoriale pentru prestații sociale și direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale.
Astfel, potrivit acestor ordine ordonatorii de credite aveau obligația ca în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate și să retransmită situațiile prevăzute la alin.2 .
La finele lunii decembrie 2009, salariul reclamantei era compus din salariul de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate și vechime în muncă. Apoi, pârâtul a emis la data de (...), Dispoziția nr. 1482 princare acordă reclamantei,începând cu data de (...), salariul cu componentele: salariu de bază, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate și vechime în muncă .
La data de (...) pârâtul a emis Dispoziția nr.2973 prin care modifică Dispoziția nr.1482/(...) în sensul înlăturării sporului de stabilitate și de dispozitiv.
Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv au fost negociate după publicarea L. nr.3. în Monitorul Oficial, și ca atare aceste reglementări exced prevederilor acestei Legi-cadru și nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de bază al reclamantei, deoarece contravin și prevederilor art. 12 alin. 2 din L. nr.130/1996 care arată că, nu pot fi negociate prin contracte colective de muncă la nivelul instituției bugetare, clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Or, așa cum s-a arătat anterior, în anexa I/3 din L. nr.3. cele două sporuri sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „ Bază";.
Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr. 1011/(...), nr. 1250/(...)
și 1280/(...) asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 pct.5, art.50 lit.b din L.-cadru nr. 3. și art. 16 alin.1 si 2 din Ordonanța de U. a G. nr. 1. ce au fost abrogate prin L.-cadru nr. 3., excepții care au fost respinse
.
Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare .
De asemenea, a arătat că încheierea Convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii și deși aceste convenții sunt izvor de drept, forța lor juridică nu poate fi superioară legii.
În acest context Curtea a amintit că prin decizia nr. 1414 din (...) a mai statuat că dispozițiile art. 41 alin.5 din Constituție, privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective nu exclud posibilitatea legiuitorului de a intervenii, din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat.
Pe de altă parte, s-a arătat că, nu trebuie absolutizat caracterul obligatoriu a convențiilor colective deoarece legiuitorul poate să intervină, din rațiune de interes general pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat. În acest context sporurile , primele și stimulentele nu se subsumează sintagmei de măsuri de protecție socială și ca atare, nu se poate vorbi de vreo intervenție a legislativului în sfera puterii executive sau judecătorești.
Curtea Constituțională a stabilit că prin această reglementare, respectiv L.-cadru nr. 3., nu s-au încălcat prevederile art. 41 alin.2 și alin.5, art. 1 alin.4 și art.16 din Constituția României deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază.
S-a reținut de asemenea, că efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată. Curtea a reținut că recalcularea cuantumului salarialului/indemnizației / soldei , ca un corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune în vederea stabilirii unui sistem unitar de salarizare a personalului plătit din bugetul general consolidat al statului și care să fie sustenabil.
Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, C.i Europene a D. O..
După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției României, fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său Curtea E. a D. O.(C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C. ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt.
Curtea E. a D. O. (C.E.D.O.), verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită.
În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților,plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi.
Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1 nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor.
În jurisprudența C. Europene a D. O. (C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată.
Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Pentru a se verifica dacă recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din
04.2007, Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs.Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
De asemenea, s-a arătat că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex.prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată ). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poateintroduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare.
În acest context recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece , așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar.
Ca atare în spețele anterior menționate Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite.
Pe de altă parte Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege, drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M..
Față de cele ce preced, instanța în temeiul art. 283 și următoarele Codul
M., având în vedere că ingerința statului a fost prevăzută printr-un act normativ cu putere de lege, a existat un scop legitim pentru recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei-reglementarea salarizării unitare a tuturor categoriilor de personal plătite din fonduri publice conform importanței, răspunderii, complexității activității și nivelul studiilor necesare pentru desfășurarea activității-și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite reclamantei, a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C. A. R. solicitândadmiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și dispunerii anulării Dispoziției primarului municipiului C.-N. nr.3275/(...) ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului a arătat că în mod eronat tribunalul a reținut că cererea nu este fondată rezumându-se la motive în funcție de care a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile legate incidente în cauza. Instanța de fond constată că sporul de stabilitate si cel de dispozitiv exced prevederilor L. nr.3. și nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de baza, deși în cuprinsul hotărârii recurate sunt invocate disp. art.22 și ale anexei 1/3 din L. nr.3..
Arată că nici unul din aceste două sporuri nu exced prevederilor L. nr.3. dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa I/2 și I. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici, din administrația publică din municipii reședință de județ. Astfel, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază în temeiul art.3 lit.c
, art.7 alin.2, art.30 alin.5 coroborat cu notele de la anexa I/2 și I. din L. nr. 3..
Legalitatea contractului colectiv de muncă și respectiv a sporului de stabilitate au fost confirmate din 2003, când instanța de judecată prin sentința civilă nr.150/2003 a T. C. a statuat legalitatea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul P. municipiului C.-N. De asemenea, acordarea sporului de dispozitiv a fost stabilită încă din 2007, prin actul administrativ deautoritate reprezentat de HCL nr. 61/(...) prin care s-a aprobat în mod expres acordarea sporul de dispozitiv personalului din Primăria municipiului C.-N.
Cât privește argumentul invocat de către prima instanță în sensul că nu se poate negocia salariul sau acordarea unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege, salariile fiind stabili te de legiuitor și nu pot fi negociate, arată că practica Inaltei Curți de C. și Justiție și a C. C. a concluzionat raptul că toate convențiile colective cuprind prevederi prin care salariații beneficiază de unele drepturi suplimentare celor expres prevăzute de lege, drepturi având ca temei juridic principiul negocierilor colective, în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărei instituții care realizează venituri proprii. In aceste condiții, interpretând sistemic și per a contrarie dispozițiile art. 8 și
12 din L. nr. 130/1996, ținând seama și de principiile care stau la baza raporturilor de munca, rezultă că personalul din instituțiile bugetare poate negocia, prin acorduri/contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilire prin dispoziții legale.
În ce privește motivele de nelegalitate și netemeinicie a Dispoziție! P.ui municipiului C.-N. nr.3023/(...), arată că această dispoziție a fost emisă în urma controlului și a Adresei nr.386/R/(...) a Agenției de P. J. C., control efectuat în baza Ordinului comun al M. M., F. și protecției Sociale și a M.
Finanțelor P.e nr.(...) și are ca temei aceste acte.
Curtea de A. C. a anulat Ordinul nr.(...) declarându-l nelegal pe considerentul lipsei de atribuții de control a M. și MFP, implicit a instituțiilor subordonate acestora, asupra actelor administrației publice locale.
La data emiterii Dispoziției nr.3275/2010, ordinul nr.(...) era abrogat.
Instanța de fond a considerat legală o dispoziție emisă în baza unui text abrogat și a unei recomandări a unei instituții locale fără atribuții în acest sens, în detrimentul unei dispoziții, cea anterioară din februarie, emisă în temeiul L. nr.3..
Pe fondul problemei arată că Dispoziția P.ui nr.3275/(...) prin care se impune modificarea Dispoziției inițiale nr.1344/(...), privind reîncadrarea reclamantei și stabilirea drepturilor salariale, prin neincluderea în salariul de bază a sporului de dispozitiv și a sporului de stabilitate încalcă principiul ca la trecerea la noul sistem de salarizare nicio persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009, principiul luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale. La nivelul P. municipiului C.-N., sporul de stabilitate și cel de dispozitiv au fost prevăzute prin contractul și respectiv acordul colectiv de muncă.
Dispoziția P.ui nr.3275/2010 neagă efectele acestor acte de negociere colectivă, suspendând unilateral și fără declararea nulității clauzelor contractuale de către o instanță printr-o hotărâre judecătorească aplicarea lor, iar în ce privește raporturile individuale modifică în mod unilateral și abuziv drepturile salariale ca și componentă esențială a contractului individual de muncă a raportului de serviciu, contrar art.41 alin.1 din C.muncii.
Arată că Dispoziția primarului nr.3275/2010 modifică drepturile salariale ale reclamantei prin eliminarea celor două sporuri, ceea ce conduce la o diminuare a drepturilor salariale ce i se cuvin. La momentul intrării în vigoare a L. nr.3., sporul de dispozitiv și cel de stabilitate erau recunoscute prin acte de negociere colectivă, prin acte administrative cu putere de lege la nivel local.
Temeiurile legale ale acordării acestor sporuri în decembrie 2009, sunt: actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr.61/(...) prin care s-a aprobat acordarea sporului de dispozitiv; prevederea în contractul colectiv de muncă și acordul colectiv de muncă negociate, încheiate și înregistrate conform legii; sentința civilă nr.150/2003 a T. C. prin care s-a statuat legalitatea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul primăriei
M. C.-N. încă din 2003; HCL nr.545/(...), art.8 prin care se aprobă acordul și respectiv contractul colectiv de muncă și alocarea sumelor necesare respectării clauzelor acestora și încadrarea în prevederile bugetare; HCL nr.122/(...) de aprobare a bugetului local pe anul 2009 și HCL nr.30/(...) de aprobare a bugetului local pe anul 2010, prin care sunt alocate și încadrate efectiv în bugetele locale pe anii 2009, respectiv 2010, sumele necesare acordării sporului de stabilitate și a celui de dispozitiv.
Temeiurile legale ale includerii sporului de stabilitate și sporului de dispozitiv acordate în decembrie 2009 în salariul de bază, începând cu ianuarie
2010 sunt: art.3 lit.c și art.7 alin.2 din L. nr.3.; art.30 alin.5 din Lege anr.3. coroborat cu notele de la anexa I/3 unde este specificat sporul de dispozitiv în administrația publică locală; art.10 din OUG nr.1/2010 este explicit în privința luării în considerare la stabilirea drepturilor salariale începând cu (...) a drepturilor stabilite prin contractele și acordurile colective de muncă sau prin acte administrative.
În concluzie, arată că dispoziția P.ui M. C.-N. emisă în baza unui act normativ abrogat și a unei simple opinii, a negat două drepturi salariale câștigate prin negociere colectivă, consfințite prin acte administrative și judecătorești, ceea ce a condus la diminuarea drastică a drepturilor salariale ale reclamantei.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
În soluționarea recursului, ca o chestiune de ordine publică premergătoare fondului litigiului se conturează cea a competenței de soluționare a cauzei în primă instanță și consecutiv, a legalei compuneri a completului de judecată.
În acest sens, trebuie observat că petitul acțiunii vizează anularea unei
dispoziții a primarului , cu consecința revenirii la actul administrativ de r eîncadrare și stabilire a drepturilor salariale corect și legal e mis anterior și cea a obligării pârâtei la plata drepturilor bănești în consecință.
Inițial, instanța a fost investită și cu petitul subsecvent de suspendare aplicării prevederilor dispoziției atacate, acest petit fiind disjuns și trimisă cauza spre competentă soluționare în aceste limite la completul de contencios administrativ (fila 20).
Se invocă, drept motiv de nelegalitate a actului a cărui anulare se solicită, încălcarea prevederilor L. nr. 3., anume, art. 30 alin. 5 și art. 7 alin. 2.
În mod evident, petitul acțiunii vizează anularea unui act administrativ, intrând astfel în sfera de acoperire a L. nr. 5., care la art. 2 lit. c) definește actul administrativ ca fiind „. unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice";, iar la art. 8 definește obiectul acțiunii judiciare de contencios administrativ: „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau înparte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. (…)";.
Tot contenciosului este specifică și măsura suspendării executării actului administrativ unilateral atacat în instanță, conform art. 14 din L. nr. 5., deși în prezenta cauză suspendarea a fost solicitată pe calea unei ordonanțe președințiale, dar cu trimitere la o cauză similară soluționată în jurisdicție de contencios administrativ.
Se mai constată că în motivarea acțiunii, reclamantul/a afirmă că a efectuat și procedura prealabilă prevăzută de L. nr. 5. și procedura specială prevăzută de art. 34 din L. nr. 3..
Art. 34 din L. nr. 3. statuează:
„(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
(2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la
cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale , la sediulordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana
nemulțumită se poa te adresa instanței de contencios admi nistrativ sau, după c az, instanței judecă torești co mpetente potrivit legii, în termen de 30 de zile dela data comunicării soluționării contestației";.
Textul legal citat indică fără dubiu instanța de contencios administrativ ca fiind competentă să soluționeze contestațiile împotriva deciziilor de stabilire a drepturilor salariale în domeniul bugetar. Trimiterea făcută alternativ la „. judecătorească competentă potrivit legii"; nu poate fi interpretate ca vizând instanța specializată în soluționarea litigiilor de muncă, în speță, întrucât potrivit legii, după cum s-a arătat în cele ce preced, competența de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrative, cum este cel contestat în speță, aparține și pe dreptul comun tot instanțelor de contencios administrativ.
Faptul că actul administrativ supus cenzurii instanței în prezenta cauză poartă asupra salarizării personalului bugetar, anume, asupra unui caz individual, nu atrage o altă interpretare a legii în speța de față, întrucât chiar legiuitorul definește, la alin. 2 al art. 34 din L. nr. 3., citat mai sus, ca fiind administrativ actul de stabilire a drepturilor salariale emis în baza acestei legi.
De altfel, în același sens se conturează și rațiunea legii, întrucât prin principiile edictate în partea introductivă a legii, la art. 1 (stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, cu drepturi salariale în mod exclusiv cele prevăzute în această lege), se precizează intenția legiuitorului de a scoate din sfera contractuală drepturile salariale ale personalului bugetar și a le așeza exclusiv în sfera dreptului public, nenegociabil, imperativ, astfel încât sunt consecvente acestei tendințe dispozițiile legale citate din art. 34 al legii.
Față de toate aceste considerente, constatând caracterul de act administrativ al celui a cărui anulare se solicită prin acțiune, Curtea va constata că soluționarea litigiului s-a făcut de către completul specializat pe litigii de muncă și în compunerea specifică acestuia cu încălcarea dispozițiilor legale.
Judecata în prima fază procesuală a fost făcută de o instanță necompetentă, anume, prin încălcarea principiului specializării instanței, instituit de art. 35, 36 și 39 din L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În acest sens, Curtea consideră că este o problemă de competență respectarea principiului specializării instanței și a judecătorilor, în condițiile în care, cums-a arătat, specializarea a fost ridicată la nivel de principiu. A. deci cu evidență că în explicarea noțiunii de competență trebuie înglobată și noțiunea de specializare, doar aceasta asigurând o cunoaștere adâncită, aprofundată a domeniului în care se fac dezlegările în drept și asigurând o reală competență de soluționare a litigiului.
În plus, nu au fost respectate dispozițiile imperative privitoare la compunerea completului de judecată, în condițiile în care art. 304 pct. 1
C.proc.civ. prevede ca un motiv de casare a sentinței nealcătuirea acesteia potrivit dispozițiilor legale.
Văzând deci dispozițiile art. 312 alin. 1 și 6 raportat la art. 304 pct. 1 și
3 C.proc.civ., urmează a se admite recursul formulat față de excepțiile invocate de Curte din oficiu, cu consecința casării sentinței pronunțate și a trimiterii cauzei spre competentă soluționare în jurisdicție de contencios administrativ la Tribunalul Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C. A. R. împotriva sentinței civile nr. 1128 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o casează în tot și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță T. C., în jurisdicție de contencios administrativ.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 28 iunie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.
GREFIER N. N.
Red.DCG/26 iulie 2011
Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia civilă nr. 3321/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3782/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
