Decizia civilă nr. 2637/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de M. și A. S., pentru Minori și F.
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2637/R/2011
Ședința publică din 7 iulie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. C.
JUDECĂTOR: ANA I. JUDECĂTOR: A. C. GREFIER : C. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. A. R. prin S.
L. „. F. C. precum și recursul declarat de pârâta R. DE T. F. DE C. C., împotriva sentinței civile nr. 2. din 10 februarie 2011, pronunțată de
Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind-o și pe pârâta S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta pârâtei- recurente R. DE T. F. DE C. C., consilier juridic Roman M., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 29 iunie 2011, pârâta-recurentă R. DE T. F. DE C. C. și pârâta-intimată SN TFC
„. C. SA au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinări prin care solicită respingerea recursului promovat de reclamant.
La termenul de azi, reprezentanta pârâtei-recurente a depus la dosar nr. (...) delegația de reprezentare pentru toate dosarele aflate pe rol la termenul de azi, la completul C4R, o copie de pe contractul colectiv de muncă și actele adiționale acestuia, încheiat la nivel de societate națională, și cu titlu de practică judiciară decizia civilă nr. 8. din 4 martie 2011, pronunțată de Curtea de A. C. în dosarul nr. (...).
Întrebată fiind, reprezentanta pârâtei-recurente dacă art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități transport feroviar prevede pentru anul 2009 dreptul angajaților la plăți suplimentare de P., C. și Z. F., aceasta arată că într-adevăr art. 71 din acest Contract colectiv de muncă prevede aceste drepturi ale angajaților.
La întrebarea instanței, dacă există o dispoziție de suspendare sau înlăturare a anumitor categorii de drepturi salariale, pentru o anumită perioadă de timp, reprezentanta pârâtei-recurente precizează că o astfel de dispoziție există doar în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care din punct de vedere ierarhic, se află pe treapta cea mai de jos.
Curtea, pune în discuția reprezentantei pârâtei-recurente motivul din recursul reclamantului întemeiat pe prevederile art. 71 din Contractul colectiv de muncă, respectiv împrejurarea că reclamantul-recurent prin al treilea motiv de recurs, și-a schimbat temeiul juridic al pretențiilor, raportat la temeiul juridic invocat în cuprinsul acțiunii introductive, respectiv art. 69 din Contractul colectiv de muncă. Cu privire la acest motiv de recurs al reclamantului, intimata S. N. de T. F. de C. „. C. SA a invocat excepția inadmisibilității.
Reprezentanta pârâtei-recurente apreciază că este inadmisibilă schimbarea temeiului juridic în recurs, motiv pentru care solicită respingerea ca inadmisibil a respectivului motiv de recurs.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtei-recurente susține propriul recurs așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea acestuia, și în consecință modificarea în tot a sentinței pronunțate de prima instanță, în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamant. Cu privire la recursul declarat de reclamant pune concluzii în sensul respingerii acestuia ca nefondat, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
C U R T E A P rin sentința civilă nr. 2./(...) a T. B. N., pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. "C. C." S. B. și, în consecință, a fost respinsă acțiunea față de această pârâtă.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. C.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune privind acordarea salariului suplimentar pentru anii (...), a ajutorului material de P. și C. pentru anul 2009, a premiului anual de „. C. pentru anul 2009 și a c/v tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009
- la zi.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul B. A. R., reprezentat prin S. L. "Căi F." C., împotriva pârâtei R. de T. F. de C. C. și, în consecință:
Pârâta R. de T. F. de C. C. a fost obligată să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, sumă actualizată cu rata inflației la data plății.
A fost respinsă cererea având ca obiect obligarea pârâtei R. de T. F. de C. C. la plata ajutorului materiale de P. și de C. pentru anul 2009, a premiului anual de „. C. pentru anul 2009 și a c/v tichetelor de masă începând cu aprilie 2009 - la zi, ca neîntemeiată.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C.
"C. C." S. este întemeiată, întrucât, litigiul de față are natura juridică a unui conflict de drepturi, reclamantul salariat deducând judecății pretenții izvorând din neîndeplinirea unor obligații ce decurg din contractul colectivde muncă și din lege, obligații care aparțin, conform art. 40 alin. 2 lit. c din C. muncii, exclusiv angajatorului, respectiv, pârâtei R. de T. F. de C. C., calitate pe care pârâta R. de T. F. de C. nu o contestă.
În schimb, pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C." S. B. nu este parte în raportul de muncă în litigiu, neavând calitatea de angajator, astfel că în persoana sa nu sunt întrunite condițiile pentru a i se atribui legitimare procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. C. nu este întemeiată, raportat la prevederile art. 41 alin. 2 C., aceasta având calitatea de angajator, calitate pe care pârâta R. de T. F. de C. nu o contestă.
Excepția prescripției dreptului la acțiune privind acordarea salariului suplimentar pentru anii (...), a ajutorului material de P. și C. pentru anul
2009, a premiului anual de „. C. pentru anul 2009 și a c/v tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009 - la zi a fost respinsă, cu motivarea că drepturile pretinse de reclamant prin petitele cererii de chemare în judecată au caracter salarial, astfel încât, în speță, își găsesc aplicare prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din C. muncii, în sensul că termenul în care pot fi solicitate astfel de drepturi este de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În speță, acest termen de 3 ani a fost respectat, având în vedere că pentru anul 2007, termenul începe să curgă la începutul anului 2008 și se epuizează la începutul anului 2011, pentru anul 2008, primul termen se situează la începutul anului 2009 și se sfârșește la începutul anului 2012, în timp ce prezenta acțiune a fost formulată la data de 10 februarie 2010, deci înăuntrul termenului de prescripție.
În ceea ce privește fondul cauzei, respectiv, solicitarea reclamantului privind acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009, prima instanță a constatat că această pretenție a reclamantului este întemeiată, având în vedere următoarele:
Conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul C. C. pentru anii 2007-2008, înregistrat sub nr. 1625/(...) și prelungit prin actele adiționale nr. 1753/(...) și 437/(...), prevedea în art. 32 alin. 1 și 3 și art. 33 că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Același contract colectiv de muncă pentru anii 2007, 2008, prevedea la art. 69 și că salariații vor beneficia de un ajutor material stabilit la cel puțin nivelul clasei 1 de salarizare cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., precum și de „. C..
Reclamantul a solicitat acordarea acestor din urmă drepturi, aferente anului 2009, în temeiul dispozițiilor art. 69 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2007, 2008, însă, această solicitare nu este întemeiată, întrucât, prin acte adiționale succesive, părțile semnatare au convenit prelungirea valabilității contractului colectiv de muncă pe anii 2007 - 2008 până la data de (...), iar mai apoi, pentru perioada (...) - (...).
Contractul colectiv de muncă pentru anii 2009 - 2010 a fost înregistrat doar la data de (...), sub nr. 1/2450/(...), însă, prin act adițional părțile semnatare au convenit că art. 69 anterior citat, ce reglementează tocmai acordarea ajutoarelor și premiilor în discuție, să primească aplicare numai cu începere din (...).
Prin urmare, pretențiile reclamantului, privind acordarea ajutorului de P., de C. și a premiului pentru „. C., toate aferente anului 2009, sunt neîntemeiate, întrucât, nu au la bază un act, respectiv, un contractindividual de muncă, un contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau o lege.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de acordare a tichetelor de masă începând din luna aprilie 2009 - la zi, la zi însemnând data pronunțării sentinței, adică (...), T. a reținut că, în conformitate cu art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, coroborat cu art. 2 din H. nr. 5/1999 și cu D. Î. C. de C. și Justiție nr. 14/(...), acestea nu pot fi acordate, întrucât,
„aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă";.
În speță, chiar dacă în contractul colectiv de muncă pentru anul 2007
- 2008, în art. 81, s-a prevăzut să salariații S. N. de T. F. de C. "C. C." S. beneficiază de 20 de tichete de masă / lună pentru fiecare salariat, în condițiile legislației în vigoare, totuși, acestea nu pot fi acordate, întrucât, din actele dosarului rezultă că în cauză nu este îndeplinită cerința capacității financiare a Regionalei de a plăti.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pe de oparte, pârâta R. de T. F. de C. C., iar pe de altă parte, reclamantul S. L. "Căi F ." C.
1.Prin recursul declarat de reclamant s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea fondului, în sensul admiterii acțiunii în întregime astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, s-a arătat că în mod eronat prima instanță a reținut că S. N. de T. F. de C. "C. C." S. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, câtă vreme aceasta a încheiat contractul colectiv de muncă, iar plata drepturilor salariale se face de pârâta R. de T. F. de C. C., dar numai după ce a fost aprobată de pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C." S.
Primele pentru P., C. și „. F. sunt întemeiate pe prevederile art. 297 din C. muncii, rap. la prevederile art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.
Acordarea tichetelor de masă este o obligație care revine în exclusivitate angajatorului, independent de faptul că sumele aferente acestor plăți au fost sau nu incluse în bugetul de venituri și cheltuieli.
2. Prin recursul declarat de pârâta R. de T. F. de C. C. s-a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C., admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul: respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. "C. C." S. admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune; respingerii acțiunii reclamantului.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a S. N. de
T. F. de C. "C. C." S., s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă de către instanța de fond, raportat la prevederile art. 18 alin. 1 și art. 19 alin. 2 din
H. nr. 584/1998.
În mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, câtă vreme, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din C. muncii, fiind vorba despre cereri în vederea soluționării unui conflict de muncă, în cauză nefiind incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din C. muncii, așa cum nefondat arată prima instanță.
Acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009 s-a făcut cu aplicarea greșită a legii, câtă vreme, nu s-a ținut seama de faptul că pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C." S. nu a avut venituri pentru constituirea fondului, prev de art. 32 și 33 din Contractele colective de muncă aplicabilela nivel de unitate, și câtă vreme, prin prisma art. 12 din Legea nr.
130/1996, art. 236 alin. 4 C. muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Î., un contract colectiv de muncă poate fi izvor de drepturi și obligații numai dacă se înscrie în limitele legii, în speță, în limitele prevăzute de O. nr. 7., acest din urmă act normativ fiind aplicabil în cauză, întrucât, S. N. de T. F. de C. "C. C." S. este o societate cu unic acționar Statul Român, sub autoritatea M. T.ului și Infrastructurii.
Tot în motivarea recursului, au fost reiterate exhaustiv bilanțurile contabile ale S. N. de T. F. de C. "C. C." S., precum și bugetele de venituri și cheltuieli ale societății pe anii 2007, 2008 și 2009, susținându-se că la data semnării contractului colectiv de muncă pentru anii 2007-2008, S. N. de T. F. de C. "C. C." S. nu avea aprobate bugetele de venituri și cheltuieli pentru anii 2007 - 2008.
Astfel, contractul colectiv de muncă pentru anii 2007 - 2008 a fost semnat la (...), iar bugetul pentru anul 2007 a fost aprobat abia la (...), în timp ce bugetul pentru anul 2008 a fost aprobat abia la (...).
Ca atare, prin prisma art. 969 C.civ., clauzele contractuale privitoare la drepturile bănești nu puteau fi aplicate, mai ales că bugetul de venituri și cheltuieli ale societății se aprobă prin H. de G., inițiată de M. T., cu avizul M.
Finanțelor P.e, al M. Muncii, F.i și Protecției S., conform art. 5 lit. a din O. nr. 7., coroborate cu art. 15 alin. 1 din O. nr. 37/2008.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, S. N. de T. F. de C. "C. C." S. asolicitat respingerea recursului reclamantului, cu motivarea că această societate nu are calitate procesuală pasivă în cauză; primele pentru P., C. și
„. F., aferente anului 2009, nu pot fi acordate, întrucât, aplicarea dispozițiilor art. 69 din Contractul colectiv de muncă a fost amânată până la data de (...); acordarea tichetelor de masă se poate face doar în condițiile stipulate de art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 și de D. Î. C. de C. și
Justiție nr. 14/(...).
S. N. de T. F. de C. "C. C." S. a formulat întâmpinare și la recursuldeclarat de pârâta R. de T. F. de C., solicitând admiterea în parte a recursului, respectiv, respingerea acțiunii reclamantului în ceea ce privește solicitarea de acordare a salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 și
2009, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea celorlalte motive din recursul pârâtei.
Analizând recursurile declarate în cauză, Curtea reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C.
"C. C." S. nu este întemeiată.
Este adevărat că, în cauza dedusă judecății, membrii de sindicat, în numele cărora a fost promovată acțiunea, sunt angajați ai pârâtei R. de T. F. de C. C., cu această pârâtă fiind încheiat contractul individual de muncă al membrilor de sindicat, această pârâtă având, în limitele delegărilor de competență date de S. C. C. SA, calitatea de angajator direct, raporturile de muncă în baza cărora se revendică drepturile de natură salarială fiind stabilite între aceasta și membri de sindicat.
Cu toate acestea, deși nu are calitate de angajator al membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, pârâta S. C. C. SA are calitate de ordonator de credite, în raport de prevederile art. 18 alin 1 din HG nr.
584/1998 potrivit cărora: ";C.F.R. își stabilește bugetul propriu de venituri și cheltuieli care include subvențiile, alocațiile și compensațiile de la bugetul de stat și care se aproba de către G., la propunerea M. T., cu avizul M. Muncii și Protecției S. și al M. Finanțelor.";
De asemenea, pârâta S. C. C. SA a semnat contractele colective de muncă în temeiul cărora se solicită drepturile care fac obiectul prezentei cauze, iar R. de T. F. de C. C., constituită în temeiul art. 1 alin. 3 din H. nr.
584/1998 are statut de sucursală, neavând personalitate juridică conform art. 43 din Legea nr. 31/1990. În plus, conform art. 6 alin. 2 pct. 10 din același act normativ, S. N. de T. F. de C. „. C. SA înființează sucursale, agenții și reprezentanțe în țară și în străinătate și coordonează activitatea acestora.
Așadar, pentru efectuarea de către angajator a plații drepturilor de natură salarială este necesar ca acestea sa fie prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli, a cărui elaborare intră în sarcina S. C. C. SA, calitatea sa procesuală fiind justificată sub acest aspect.
Astfel, potrivit art. 18 alin. 1 lit. a din H. nr. 584/(...), privind înființarea S. N. de T. F. de C. "C. C." S., C. de A. al S. N. de T. F. de C. "C. C." S. elaborează proiectul bugetului anual de venituri și cheltuieli al C. C., în timp ce potrivit art. 18 alin. 1 lit. l din același-i act normativ, același C. de A. aprobă proiectul contractului colectiv de muncă ce urmează a fi negociat cu reprezentații salariaților.
Potrivit art. 19 alin. 1 lit. d din același act normativ, directorul general al S. N. de T. F. de C. "C. C." S. „. contractul colectiv de muncă în limita mandatului dat de C. de A., iar conform art. 19 alin. 1 lit. b, acesta
„angajează, promovează și concediază personalul C. C..
Drept urmare, Curtea constată că în cauză S. N. de T. F. de C. "C. C."
S. justifică pe deplin calitatea procesuală pasivă, astfel încât, în mod nelegal prima instanță a admis această excepție a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. "C. C." S.
Așa fiind, Curtea constată acest motiv din ambele recursuri este fondat, impunându-se admiterea ambelor recursuri sub acest aspect, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. N. de T. F. de C. "C. C." S., cu consecința admiterii acțiuni reclamantului și în contradictoriu cu această pârâtă.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constată căaceasta în mod legal a fost respinsă de către prima instanță, motivat pe următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 din C. Muncii, „Cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin. 1 din C. Muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. 1 lit. a - d din C. Muncii a reglementat termenespeciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, iar prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate, ce fac parte, potrivit dispozițiilor art. 155 din C. Muncii, din categoria drepturilor salariale, Curtea apreciază că termenul de prescripție aplicabil pentru drepturile ce formează obiectul cauzei deduse judecății este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din C. Muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, respectiv, critica din recursul pârâteireferitor la greșita acordare de către prima instanță a salariului suplimentar pentru anii (...), Curtea reține că, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că „Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește O. nr. 79/2001 și O. nr. 7., deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariații recurentei erauîndreptățiți la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea mai reține că aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale (adaosurile făcând parte din salariu, conform dispozițiilor art.155 din Codul muncii), nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
De altfel, se reține că recurenta nu a probat în cauză că ar fi solicitat aprobarea fondurilor pentru plata primelor solicitate prin acțiune, deși, potrivit art.21 din Contractele colective de muncă invocate în cauză, și-a asumat această îndatorire, de a constitui fondurile necesare plății drepturilor negociate.
Drept urmare, Curtea constată că în mod legal prima instanță a admis cererea reclamantului, având ca obiect acordarea salariului suplimentar aferent anilor (...), astfel încât, acest motiv din recursul pârâtei urmează să fie respins ca nefondat.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de acordare a tichetelor de masă, Curtea constată că în mod legal prima instanță a respins aceastăsolicitare, având în vedere următoarele:
Art. 81 din Contractele colective de muncă la nivel de societate pe anii
2007-2008 și 2009-2010 prevede „Acordarea a câte un tichet de masă pe zi pe angajat începând cu drepturile lunii noiembrie 2007, conform prevederilor legale";.
Conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 „tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori";.
În consecință, acordarea tichetelor de masă de către angajator este o posibilitate determinată de resursele financiare proprii, în același sens statuând și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 14 din (...), pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, în care s-a menționat expres că tichetele de masă „nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație";.
Drept urmare, întrucât, în bugetul de venituri și cheltuieli al C. pe anul 2009 s-au alocat sume pentru plata tichetelor de masă numai pentru lunile ianuarie-martie, iar prin bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul
2010 (aprobat prin H. nr. 3.) nu s-au alocat sume pentru plata tichetelor de masă, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond nu a obligat pârâta (pârâtele) la plata tichetelor de masă începând cu luna aprilie 2009 până la zi, mai ales că, tichetele de masă, odată acordate, pot fi folosite până la sfârșitul anului pentru care au fost efectiv acordate, valabilitatea acestor tichete de masă expirând la finele anului pentru care au fost acordate.
În consecință, chiar dacă s-ar acorda în prezent aceste tichete de masă aferente perioadei aprilie 2009 - la zi, acestea nu ar mai putea fi valorificate, întrucât, perioada lor de valabilitate a expirat.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv din recursul reclamantului este nefondat, impunându-se a fi respins ca atare.
Referitor la motivul de recurs, din recursul reclamantului, privitor laacordarea primelor pentru P., C. și „. F., aferente anului 2009.
Motivul de recurs referitor la neacordarea premierii pentru Z.
Ceferiștilor ((...)), a ajutorului material de P. ((...)) și a ajutorului material de C ., aferente anului 2009, este întemeiat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007 - 2008 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. a M. B. sub nr.1625/(...), fiind valabil conform art. 2 alin. (2) pe o perioadă de un an de la data înregistrării. Prin A. adițional înregistrat sub nr. 1753 din (...) valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...), iar prin A. adițional înregistrat sub nr. 437 din (...) valabilitatea contractului s-a prelungit până la data de (...).
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 a fost înregistrat la D. de M., S. S. și F. a M. B. sub nr.2572/(...), fiind valabil conform art. 2 alin. (2) pe o perioadă de un an de la data înregistrării.
Susținerile pârâtei, în sensul că în perioada (...) - (...) nu a existat contract colectiv de muncă la nivelul societății sunt corecte, însă, Curtea constată că în speță acordarea acestor prime se cuvine a fi dispusă nu în temeiul art. 69 lit. a și b din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ci în temeiul art. 71 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Este adevărat că prin cererea introductivă de instanță înregistrată pe rolul T. B. N., reclamantul a solicitat acordarea acestor prime, de P., de C. și pentru „. F.ilor";, aferente anului 2009, în temeiul art. 69 lit. a și b din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, dar nu este mai puțin adevărat că în drept, la finalul expunerii motivelor invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că „în drept invocăm dispozițiile contractelor colective de muncă aplicabile perioadelor pentru care s-au solicitat despăgubirile în echivalentul drepturilor salariale neachitate";.
Cu alte cuvinte, reclamantul și-a fundamentat din punct de vedere juridic, acțiunea pe prevederile tuturor contractelor colective de muncă aplicabile perioadelor pentru care au fost solicitate despăgubirile în echivalent a drepturilor salariale neachitate.
Acest aspect, al temeiului de drept în baza căruia a fost formulată acțiunea, trebuia lămurit de către instanța de fond care în baza rolului activ prevăzut de art.129 C. avea obligația să pună în discuția părților și apoi să tranșeze problema înainte de a purcede la judecarea cauzei.
În conformitate cu prevederile art. 247 C. muncii, în cazul în care, la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură, nu există Contract colectiv de muncă se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Prin prisma art. 247 C. muncii, ca urmare a suspendării prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada (...) - (...), în cauză au devenit aplicabile prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
Potrivit art. 71 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar, „în afara ajutoarelor la care au dreptul, potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei unu de salarizare; pentru „. F. se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A. la nivelul clasei unu de salarizare";.
Drept urmare, prin prisma art. 71 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar coroborat cu art. 247 C. muncii, Curtea constată că se impune a fi admis recursul reclamantului, modificată sentința recurată, în sensul obligării pârâtelor la plata către reclamant a premiului de P., de C. și de „. F., aferente anului 2009.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei R. de T. F. de C. C., reiterată de pârâtă prin motivele de recurs, Curtea constată că aceasta se impune a fi respinsă, motivat pe faptul că această pârâtă are calitatea de angajator, calitate necontestată, astfel încât, prin prisma art. 41 alin. 2 C., această pârâtă, chiar dacă nu are personalitate juridică, dar are organe proprii de conducere, numite de societatea-mamă, poate sta înjudecată ca pârâtă.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv din recursul pârâtei este nefondat.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C. și art. 312 alin. 1 C., Curtea va admite în parte ambele recursuri, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursurile declarate de reclamantul B. A. R. prin S. L.
"Căi F." C. și pârâta R. de T. F. de C. C. împotriva sentinței civile numărul
282/(...) a T. B.-N., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale pasive apârâtei S. N. de T. F. de C. "C. C." S. și în consecință admite acțiunea reclamantului și față de pârâta S. N. de T. F. de C. "C. C." S.
Obligă ambele pârâte să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii (...), echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, precum și ajutorul material de P. și C. 2009 și premiul anual de Z. F. 2009, toate actualizate cu rata inflației la data plății.
Menține restul dispozițiilor din sentință. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 07 iulie 2011.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
A. A. C.
ANA I.
A. C.
GREFIER, C. B.
Red.A.C./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: C.I.
| ← Decizia civilă nr. 4318/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2213/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
