Decizia civilă nr. 2370/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2370/R/2011

Ședința publică din data de 28 iunie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.

JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M.

G. : N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent I. I. împotriva sentinței civile nr. 320 din 11 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) privind și pe pârâta intimată S. T. și pe reclamantul intimat P. A. Ș., având ca obiect litigiu de muncă drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul recurent și reclamantul intimat în stare de arest, lipsind pârâta intimată.

Procedura de citare este realizată.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Curtea pune în discuția reclamantului recurent excepția nulității recursului declarat, acesta nefiind motivat.

Reclamantul recurent lasă la aprecierea instanței iar reclamantul intimat arată că a renunțat la judecata acțiunii însă a fost citat și adus în fața instanței.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 320 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului P. A. - Ș., în contradictoriu cu pârâta S. T.

S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul I. I., în contradictoriu cu pârâta S. T., având ca obiect drepturi bănești.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul P. A. S. în ședința publică din (...) a învederat instanței în înțelege să renunțe la judecată.

În ceea ce-l privește pe reclamantul I. I. instanța a reținut în situația în care contractul de muncă nu a fost încheiat în formă scrisă, se prezumă că a fost încheiat pe o durată nedeterminată, iar reclamantul nu a dovedit existența raportului de muncă cu pârâta prin alte mijloace de probă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal reclamantul I. I. recursul fiind nemotivat.

În ședința publică din 28 iunie 2011, Curtea a pus în discuție din oficiu excepția nemotivării recursului în termen legal, în temeiul art.303 alin. (1) coroborat cu art.306 alin. (1) C.pr.civ.

Asupra acestei excepții, Curtea reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art.303 C.proc.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit art.306 C.proc.civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

Față de cele expuse, reținând că sentința a fost comunicată recurentului la data de (...), iar recursul nu a fost motivat, urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Constată nul recursul declarat de recurentul reclamant I. I. împotriva sentinței civile nr.320 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosar nr.(...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 iunie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. T. D. C. G. C. M.

G. N. N.

Red.DCG Dact.SzM/2ex.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2370/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă