Decizia civilă nr. 269/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 269/R/2011
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
I.-R. M.
JUDECĂTORI: G. L. T.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în rejudecare după casare, recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 1977 din 2 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați N. G., T. T., B. G. și V. (C.) D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente av. P. M. și reprezentantul reclamanților intimați av. M. D., lipsă fiind reclamanții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentantul pârâtei recurente arată că a făcut verificările necesare și nu are alte aspecte de învederat instanței.
Reprezentanții părților arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar modificarea sentinței ca nelegală și respingerea acțiuni reclamanților ca nefondată. În motivare susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a cerceta fondul cauzei, respectiv a admis petitul privind obligarea la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de indemnizație minimă de concediere, fără a motiva în nici un fel această soluție. De asemenea, apreciază sentința instanței de fond ca fiind nelegală și acțiunea nefondată, motivat pe faptul că sentința a fost dată fără a se pronunța asupra apărărilor pârâtei privind aplicabilitatea dispozițiilor pct. 4 ale P.ui Social, astfel cum au fost ele completate de amendamentul din (...) și din (...), în Anexa 2, aceste prevederi fiind în vigoare la data concedierii reclamanților, iar indemnizațiile aferente s-au achitat în momentul disponibilizării acestora. Reclamanții au fost disponibilizați la data de (...), adică mult înainte de data de (...) prevăzută în adresa nr. 396/(...), care dădea dreptul plății unei astfel de indemnizații. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamanților intimați solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, motivând în esență că recurenta nu contestă modul de calcul și sumele solicitate ci, invocă admiterea recursului având în vedere două amendamente la P. social. S-au depus la dosar copii ale cărților de muncă ale unor salariați care au beneficiat de majorări salariale datorită faptului că au rămas angajații P., creându-se astfel o situație discriminatorie în cadrul aceleiași categoriisocio-profesionale în privința salariilor compensatorii pentru cei cărora li s- a desfăcut contractul de muncă până în luna martie - aprilie. Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, conform chitanței pe care o depune la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1977/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții N. G., T. T.,
B. G. și V. (C.) D., în contradictoriu cu pârâta SC P. SA - M. OMV G. și în consecință, a fost obligată pârâta să plătească în favoarea fiecărui reclamant diferența dintre sumele reprezentând plățile compensatorii acordate și cele cuvenite, în conformitate cu prevederile pct. 4 din P. Social P., în sumă de
1689 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație începând cu data rămânerii definitive a prezentei și până la data plății efective, precum și la plata sumei reprezentând indemnizația minimă de concediere în cuantum de 2 salarii nete, în cuantum de 2174 lei.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de
1600 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta a emis deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă al reclamanților în temeiul art. 65 și 66 C. muncii, la data de (...).
La art. 6 din aceste decizii se prevede că valoarea netă a indemnizației de concediere ce va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 CCM, completate cu prevederile planului social, ținând cont de vechimea în P. a salariatului este de 15947 lei.
Astfel, potrivit prevederilor art. 50 C.C.M. la concedierile care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește o indemnizație de concediere de
2 salarii medii nete pentru vechimea de la 3 la 10 ani, iar conform prevederilor art. 128 pct. 6 C.C.M. salariații P. aflați in evidență la data de
(...) vor beneficia de o creștere medie cu 10% a salariilor de bază.
P., în calitate de angajator, și F. P. au semnat P. social la data de (...) care constituie o anexă la CCM și face parte integrantă din acesta.
Acest plan social a fost modificat la data de (...) și la art. 4 prevedea că în funcție de vechimea în P. angajații vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, respectiv de 12 salarii medii brute pe P. pentru vechime de la 5 la 15 ani.
S-a menționat că salariul mediu brut pe P. care va fi luat în calcul pentru stabilirea indemnizației de concediere se stabilește ca medie a tuturor salariilor brute acordate de P. în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
În speță, reclamanții au fost concediați la data de (...) și li se cuvin 12 salarii medii brute la P., cu titlu de indemnizație de concediere.
Cu privire la modalitatea de calcul a sumelor cuvenite, instanța a reținut că salariul mediu brut lunar luat în calcul este cel din anul 2005 cu creșterea de 10% prevăzută expres de art. 128 pct. 6 din CCM aplicabil care arată că creșterea de 10% se aplică salariaților care erau în evidența societății la data de (...).
Indemnizația de concediere stabilită prin deciziile de concediere la data de (...) a fost incorect calculată.
Astfel, pornind de la salariul mediu brut pe anul 2005, în cuantum de
1400 lei, reclamanților li se cuveneau un număr de 8 salarii, totalizând
11.200 lei. La acest total se aplică majorarea de 10% prevăzută de art. 128 pct. 6 din CCM, astfel că suma cuvenită era de 12320 lei.
Cum reclamanților li s-a plătit suma de 10631 lei, rezultă că diferența de plată este de 1689 lei.
Cum aceste drepturi sunt considerate drepturi salariale restante, în cauză este aplicabil termenul de 3 ani de la data nașterii respectivelor drepturi salariale prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
Având în vedere faptul că acțiunea a fost înregistrată la data de (...), instanța a constatat că reclamanții se află în termen pentru a solicita drepturile salariale aferente plăților compensatorii datorate ca urmare a încetării contractului individual de muncă, conform pct. 4 din P. social P.
Pentru a repara în întregime prejudiciul creat reclamanților, instanța a dispus ca sumele cuvenite acestora să fie actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1600 lei - onorariu avocațial în favoarea reclamanților, fiind în culpă procesuală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta OMV P. S., solicitândcasarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar modificarea sentinței ca nelegală și respingerea acțiuni reclamanților ca nefondată. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului recurenta a arătat că sentința instanței de fond este pronunțată fără cercetarea fondului, întrucât a admis petitul reclamanților privind obligarea sa la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de indemnizație minimă de concediere, fără a motiva în niciun fel această soluție, recurenta apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin.5
C.proc.civ., sens în care a solicitat casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ., recurenta a mai arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra apărărilor sale, prin care a susținut că sunt aplicabile dispozițiile pct.4 ale P.ui Social, astfel cum au fost ele completate de A. din (...) și din (...), în Anexa 2.
Aceste prevederi erau în vigoare la data concedierii reclamanților, iar indemnizațiile aferente s-au achitat în momentul disponibilizării acestora.
Referitor la indemnizația de 2.500 lei, așa după cum rezultă din Adresa nr. 396/(...), depusă la fondul cauzei, erau îndreptățiți să primească această indemnizație angajații care erau în evidență la data de (...).
Așa după cum rezultă din actele de la dosar, reclamanții au fost disponibilizați la data de (...), adică mult înaintea datei prag care dădea dreptul plătii unei astfel de indemnizații.
Prin întâmpinarea formulată (f. 12-13), reclamanții intimați N. G., T. T.,
B. G., V. (C.) V. au solicitat respingerea recursului promovat de SC P. SA și menținerea acesteia ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecata și în recurs.
Arată intimații că le erau aplicabile prevederile CCM/unitate completate cu prevederile P.ui Social anexa la CCM (art. I din P. Social).
Recurenta nu contesta modul de calcul si sumele solicitate, ci solicita admiterea recursului având în vedere doua amendamente la P. social. Aceste Amendamente nu au fost înregistrate la D. așa cum rezulta din adresa
4242/(...) a D. B.. Nefiind înregistrate, aceste Amendamente nu pot produceefecte juridice, iar instanța de fond, in mod just, nu a luat in considerare aceste amendamente.
În ceea ce privește necercetarea fondului, în mod greșit recurenta arata ca instanța a admis petitul referitor la suma de 2500 lei deoarece, lecturând dispozitivul sentinței nu vom regăsi aceasta suma, ci doar sumele solicitate respectiv 1689 lei reprezentând diferența plății compensatorii si
2174 lei reprezentând indemnizația minima de concediere, motiv pentru care solicita respingerea si acestui motiv de recurs.
Prin neacordarea salariilor compensatorii in mod unitar, la toți angajații, si a celorlalte drepturi bănești solicitate s-ar crea o situație discriminatorie pentru unii angajați, angajați care au avut ghinionul sa li se desfacă contractul de munca pana in luna martie - aprilie. Astfel, s-a ajuns la crearea unei situații de discriminare în cadrul aceleași categorii socioprofesionale in privința salariilor compensatorii.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, Curtea de A. constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1689 lei către fiecare reclamant, reprezentând drepturi salariale cuvenite ca urmare a executării necorespunzătoare a obligației de acordare a plăților compensatorii datorate ca urmare a încetării contractului individual de muncă conform pct. 4 din P. social P. și la plata sumei de 2174 lei reprezentând indemnizația minimă de concediere în cuantum de 2 salarii medii nete conform art. 50 din contractul colectiv de muncă.
Se constată că reclamanții nu au formulat un capăt de cerere având ca obiect obligarea societății pârâte și la plata sumei de 2500 lei conform prevederilor art. 128 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2007, astfel că din eroare instanța de fond a reținut în sentința atacată că reclamanții au formulat și o cerere în acest sens.
Curtea constată însă că instanța de fond nici nu s-a pronunțat și nici nu a analizat în considerentele sentinței o asemenea cerere, astfel că motivul de recurs formulat de pârâtă sub acest aspect se apreciază a fi lipsit de interes, câtă vreme pârâta nu a fost obligată la plata unei sume cu acest titlu către reclamanți.
Referitor la celelalte motive de recurs Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 67 din Codul muncii, salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Astfel cum rezultă din copiile carnetelor de muncă ale reclamanților, aceștia au fost concediați conform art. 65 din codul muncii, astfel: reclamantul N. G. A. - la data de (...), reclamantul T. T. A. - la data de (...), reclamanta V. (C.) D. - la data de (...), iar reclamantul B. G. - la data de (...).
La art. 6 din deciziile de concediere este prevăzut cuantumul indemnizației de concediere de care a beneficiat fiecare reclamant, în sumănetă de 10.631 lei, conform dispozițiilor art. 50 din Contractul colectiv demuncă, completate cu prevederile P.ui Social.
Conform art. 50 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă al S. pe anul 2006, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, după cum urmează: de la 6 luni-3 ani - 1 salariu medii nete; de la 3-10 ani - 2 salarii medii nete, de la 10 la 15 ani - 3 salarii medii nete și peste 15 ani, patru salarii medii nete.
Potrivit alin. (2) din același articol, în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu F. P.
Conform ultimului alineat, prevederile domeniului vizat în prezentul
articol se completează cu prevederile P.ui social însușit de părți.
Analizând aceste prevederi contractuale, Curtea reține că părțile au stabilit cu claritate că salariații S. sunt îndreptățiți la acordarea unei indemnizații/compensații în caz de concediere pentru care doar limita minimă este prevăzută în acest articol, cuantumul ce va fi acordat efectiv urmând a fi stabilit prin negociere cu F. P.
În acest sens, la pct. 4 din P. Social-anexă a contractului colectiv de muncă cu valabilitate până la data de (...), punct intitulat „Pachete financiare";, partenerii sociali au stabilit că, în funcție de vechimea în P., angajații vor primi următoarele pachete: 0,5-5 ani - 8 salarii; 5-15 ani - 12 salarii; peste 15 ani -15 salarii.
S-a mai prevăzut la același articol că pentru anul 2005 salariul ce va fi luat în calcul va fi salariul mediu brut din P. pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional, cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă).
În ceea ce privește ultimul alineat al art. 50 din Contractul colectiv de muncă, Curtea reține că prevederile acestui articol au fost într-adevăr completate cu cele ale P.ui social însușit de părți, fiind adăugate dispozițiilor privind limita minimă a indemnizației de concediere, cele privind cuantumul efectiv al compensațiilor ce vor fi primite de către salariații ce vor fi concediați.
Se reține astfel că prevederile Contractului colectiv de muncă pe anul
2006, astfel cum au fost stabilite de către părți, exclud orice posibilitate de interpretare în sensul acordării cumulate a celor „două indemnizații de concediere"; pretinse de către reclamanți prin acțiunea formulată.
De altfel, pe lângă faptul că o cumulare a compensației prevăzute la art.50 din Contractul colectiv de muncă al S. cu cea prevăzută la pct. 4 din P. Social excede oricărei logici de interpretare a prevederilor contractuale și cu siguranță nu corespunde voinței partenerilor sociali ce au stabilit aceste dispoziții, o asemenea solicitare ar aduce atingere și principiului consensualității și bunei-credințe ce trebuie să guverneze relațiile de muncă, conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Codul muncii. Aceasta pentru că nu se pot acorda două compensații, de aceeași natură, pentru aceeași concediere.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că reclamanții puteau beneficia doar de indemnizația de concediere stabilită conform pct. 4 din P. Social, ce a completat dispozițiile de protecție minimală ale art. 50 din Contractul colectiv de muncă.
În ceea ce privește cuantumul indemnizației stabilite conform pct. 4 din P. Social, ce constituie o anexă la contractul colectiv de muncă, fiind înregistrat la D., Curtea reține că acesta în mod corect a fost stabilit și plătit de către angajator.
Susținerile reclamanților referitoare la faptul că P. social și amendamentele din (...) și (...) nu au fost înregistrate la D. G. de M. și P. S. B. și astfel nu sunt în aplicabile în cauză, conform art. 25 alin. (2) din Legea
130/1996, sunt întemeiate, intimata nefăcând dovada contrară.
Soluția instanței de fond este însă greșită întrucât la pct. 4 din P. social-anexă la contractul colectiv de muncă (înregistrat sub nr. 2643/(...)) s- a prevăzut modul de stabilire a bazei de calcul în raport cu care secalculează indemnizația de concediere, în sensul că, pentru anul 2005, salariul ce va fi luat în calcul va fi salariul mediu brut din P. pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional, cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă).
Astfel, angajatorul în mod corect a calculat indemnizația reclamanților, conform pct. 4 din P. Social, luând în calcul salariul mediu brut din P. pe anul 2005, neputând fi reținute susținerile reclamanților, în sensul că baza de calcul a indemnizației de concediere trebuia să o constituie salariul mediu brut pe anul 2006, întrucât din prevederile enunțate anterior rezultă că voința părților a fost ca la stabilirea acestor compensații să fie luate în considerare veniturile salariale medii brute pe anul anterior acordării compensației pentru concediere.
În consecință, în mod corect valorile indemnizațiilor de concediere pentru salariații ale căror contracte au încetat în anul 2006 au fost stabilite de către intimată prin luarea în considerare, ca bază de calcul, a salariului de 1582 lei.
Curtea reține astfel că nu au fost încălcate de către angajator dispozițiile art. 7 din Contractul colectiv de muncă, indemnizația acordată reclamanților neputând fi considerată ca fiind cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale, întrucât astfel cum s-a precizat anterior, salariații P. nu beneficiau de două drepturi distincte de compensație pentru concediere, ci de un singur drept, care a fost prevăzut inițial într-o limită minimă de protecție a salariaților și care, ulterior, a fost completat, în sensul stabilirii efective a modului de calcul a acesteia.
Pentru aceleași considerente, nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, întrucât reclamanții nu au fost puși în situația de a renunța la un drept care să le fie recunoscut de lege, prin neacordarea unor compensații cumulate.
Angajatorul a respectat dispozițiile art.7 și 8 din Legea nr.130/1996 și ale art.243 din Codul muncii, întrucât a executat prevederile contractuale privind indemnizațiile cuvenite salariaților concediați, astfel cum acestea au fost negociate de către partenerii sociali.
Se mai reține și faptul că indemnizațiile compensatorii acordate în caz de concediere au doar rolul de protecție a salariatului, de compensare a lipsirii acestuia de drepturi salariale pe o anumită perioadă de timp, până la obținerea unui nou loc de muncă, nu de despăgubire a acestuia. Astfel, atât timp cât salariatul a fost de acord cu măsura concedierii, necontestând-o în termenele legale, fiind exclusă culpa ambelor părți în ceea ce privește desființarea locului de muncă, care să presupună repararea integrală a prejudiciului suferit, respectiv plata salariilor de care ar fi beneficiat angajatul în situația în care nu s-ar fi dispus încetarea contractului său de muncă, partenerii sociali nu pot fi obligați să ia ca bază de calcul a compensațiilor salariile pe care acesta le realiza la momentul concedierii.
Pentru aceste considerente Curtea apreciază că recursul formulat de pârâta OMV P. S. este fondat, astfel că, în baza disp. art. 312 alin. 1-3 cod proc. civ., urmează să îl admită și va modifică în tot sentința atacată în sensul că acțiunea civilă formulată de reclamanți va fi respinsă ca neîntemeiată și va fi înlăturată dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta OMV P. S. împotriva sentinței civile nr. 1977 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în tot în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții N. G., T. T., B. G. și V. (C.) D. în contradictoriu cu pârâta S. OMV P. S.
Înlătură dispoziția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G. L. T.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: M.F.B./F.S.B.
| ← Decizia civilă nr. 2717/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4227/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
