Decizia civilă nr. 310/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 310/R/2011
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta S. L. & G. T. S. B. împotriva sentinței civile nr. 3493 din 26 aprilie
2010 a Tribunalului B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul M. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 25 ianuarie 2011, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față.
Prin acțiunea înregistrată sub nr.1444/112/(...), astfel cum a fost precizată, reclamantul M. M. a chemat în judecată pe pârâta S. „.&G. T. S.
B. solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2200
E. în lei, reprezentând diferențe de drepturi salariale neachitate pentru munca prestată pentru lunile ianuarie-februarie 2008.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat ca șofer la societatea pârâtă, sens în care a încheiat contractul de muncă nr.2. din 9 ianuarie 2008. În completarea acestui contract a convenit cu reprezentantul pârâtei să plece în străinătate pentru societate pentru o perioadă de trei luni, sens în care va fi plătit pentru munca prestată cu 1500 E..
Reclamantul a mai arătat că a primit la plecarea din țară 800 E. și a lucrat efectiv 2 luni, respectiv ianuarie și februarie 2008, iar la întoarcerea în țară pârâta a refuzat să-i plătească diferența la salariu, conform înțelegerii care, deși a nu a fost consemnată în formă scrisă, își produce efectele juridice.
S-a mai arătat că obligativitatea de a încheia în formă scrisă contractul individual de muncă sau modificarea acestuia nu transformă acest act într- un contract solemn, el rămâne consensual. În lipsa actului de modificare în formă scrisă, invocă prevederile art.16 alin.2 Codul muncii, în conformitate cu care raporturile de muncă, respectiv prevederile contractuale și prestațiile efectuate se pot dovedi cu orice mijloc de probă.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținerile reclamantului referitoare la obligația achitării unui salariu de 1500 E. pentru o perioadă de trei luni nefiind reale, raporturile de muncă, inclusiv cele privind salariul, fiind stabilite prin contractul de muncăînregistrat la ITM sub nr.2./19 ianuarie 2008, salariul fiind de 600 lei, iar perioada angajării fiind nedeterminată și nu determinată .
Pârâta a arătat că imediat după angajare l-a trimis în cursă pe reclamant, că salariul pentru luna ianuarie de 600 lei l-a achitat chiar înaintea plecării, nefiind întocmit stat de plată care să poată fi semnat datorită timpului scurt în care șoferul a trebuit să plece de la momentul angajării, urmând să semneze la întoarcere. E. adevărat faptul că i-a înmânat reclamantului suma de 800 E. însă nu cu titlu de plată a salariului ci pentru realimentare cu combustibil (mașina plecând din firmă cu plinul făcut), precum și ca rezervă de bani care se dă oricărui șofer pentru drum
(având în vedere transportul extern) urmând ca această sumă să fie restituită la revenire sau justificată cu chitanțe doveditoare. La reîntoarcerea reclamantului din cursă între părți au apărut discuții datorită raportării unui consum de carburant al mașinii mult mai mare decât cel mediu normal, aspect neacceptat de reprezentanții societății care mai efectuaseră transporturi cu aceeași mașină, reclamantul fiind acuzat de fraudarea societății prin vânzarea motorinei cumpărată din banii societății și însușirea sumelor de bani. D. discuțiilor tensionate și a fraudei descoperite, reclamantul a plecat fără să semneze statul de plată pe luna ianuarie privitor la încasarea salariului de 600 lei și nu a restituit nici cei 800 E. pentru combustibil și alte cheltuieli și nici nu a prezentat chitanțe doveditoare privind modul de cheltuire a acestor bani.
Angajatorul a mai susținut că pentru cele două luni de prestare a activității a intervenit compensația legală între salariul pe care trebuia să-l dea reclamantului (1200 lei) și suma de bani pe care acesta trebuia să o restituie (800 E.).
Prin sentința civilă nr. 3493 din 26 aprilie 2010, Tribunalului B.-N. a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul M. M. împotriva pârâtei
S. „.&G. T. S. B., și in consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea în lei a sumei de 2200 E., la data plății, cu titlu de drepturi salariale.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM B.-N. sub nr.2./9 ianuarie 2008, reclamantul M. M. a fost încadrat la pârâta S. „.&G. T. S. B., în calitate de șofer în curse externe.
Pretenția dedusă judecății vizează remunerarea activității prestate pentru perioada 09.01- (...), în care salariatul a prestat muncă pentru societatea pârâtă în baza acestui contract.
Tribunalul a reținut că actualul Cod al Muncii instituie forma scrisă ad probationem pentru contractul individual de muncă pe durată nedeterminată, orice element al contractului, inclusiv salariul, putând fi probat în condițiile art.16 alin.2 prin orice mijloc de probă, excepția instituită de textul legal permițând părților să poată face dovada prevederilor contractuale și a prestațiilor efectuate „prin orice mijloc de probă";.
E. adevărat că în contractul individual de muncă s-a stabilit atât durata timpului de lucru, 8 ore/zi 40 ore/săptămână (litera H), cât și salariul de bază lunar brut de 600 lei (litera J), plătibil la data de 2 a fiecărei luni.
Prima instanță a constatat însă că apărarea pârâtei în sensul că salariul înscris în act este cel convenit nu poate fi reținută, probele testimoniale demonstrând unitar formalismul înscrierii celor două elemente ale contractului: durata muncii și salariul. În realitate, angajatorul șiangajatul au convenit ca prestația muncii să nu fie normată (șofer în străinătate, plecare din țară - 9 ianuarie 2008, revenire în țară - 5 martie
2008) și remunerarea angajatului în perioada în care este în străinătate să fie de 1500 E..
S-a mai reținut că în privința celui dintâi aspect nu există dispute, iar în ceea ce-l privește pe secundul, edificatoare sunt depozițiile martorilor P. F. V. (f.52) și Albețel Alin (f.54) care au asistat la discuțiile purtate între litiganți cu ocazia angajării, când, urmare a negocierilor, s-a stabilit că pentru cursele externe reclamantul trebuia să fie remunerat cu 1500 E. pe lună, sumă care se încadra în cea practicată și de alte firme în situații similare. Uzanța în conformitate cu care „când ești angajat ca șofer primești salariul în lei, în țară, și pentru perioada când ești în străinătate se plătește în E."; este confirmată și de soția administratorului pârâtei care, în depoziția sa
(f.51), arată că reclamantul „a fost angajat cu salariul minim pe economie, așa procedează mai toate firmele";, demonstrându-se suplimentar formalismul înscrierii în act a salariului de 600 lei. Pe de altă parte, contabila societății a arătat (f.10) că pentru cursele externe se datorează, legal, diurnă, în cazul Belgiei, țară în care reclamantul a prestat activitate, aceasta fiind de 35 E. (f.55-57), diurnă neacordată. Dând eficiență convenției părților se conchide că pentru cele două luni de muncă în străinătate pârâta datorează reclamantului 3000 Eur(...)).
Faptul predării, la plecarea în cursă, a sumei de 800 E. către reclamant a fost confirmată de acesta, ca atare, astfel încât prima instanță a reținut că, în temeiul art.157, 161 și 166 Codul Muncii, pretenția dedusă judecății, de obligare a pârâtei la plata diferenței de salariu de 2200 E. în lei la data plății, este întemeiată, cercetarea judecătorească purtând în limitele investirii, în limitele fixate prin acțiunea promovată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs pârâta S. „. & G. T. S.
B., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greșit prima instanță, prin interpretarea eronată a disp.art.16 alin.2 din Codul muncii, a reținut că prestațiile la care s-au obligat părțile pot fi probate prin orice mijloc de probă și în ipoteza în care contractul de muncă s-a încheiat în formă scrisă.
Practic, se susține că salariatul invocă existența unei simulații în ceea ce privește salariul ce a fost negociat de către părți, fără a fi invocat însă actul ascuns întocmit de către acestea.
Recurenta susține în acest sens că în mod greșit prima instanță a admis în cauză proba testimonială, pe de o parte, întrucât simulația se putea dovedi doar cu un contraînscris, iar pe de altă parte, această dovadă a fost administrată cu încălcarea disp.art.1191 din Codul civil.
În ceea ce privește depozițiile martorilor audiați în cauză, prieteni ai reclamantului, recurenta susține că sunt subiective, susținerile acestora în sensul că au asistat la negocierile purtate de către părți la încheierea contractului de muncă fiind nereale.
În recurs s-au depus înscrisuri noi.
Analizând recursul formulat de către pârâta S. „. & G. T. S. B., prinprisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este în parte fondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a reținut, din înscrisurile depuse la dosar și recunoașterile ambelor părți, că în perioada 09.01-(...) între părți au existat raporturi de muncă ce au avut ca temei contractul individual de muncă nr.2. din (...).
Instanța de fond nu a clarificat însă obiectul acțiunii, dovada în acest sens fiind confuzia pe care o face în considerentele hotărârii recurate între salariul negociat între părți și diurna datorată reclamantului.
Astfel, prima instanță reține că reclamantul a solicitat prin acțiunea, astfel cum a fost precizată, doar plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite, întreaga sa motivare fiind în sensul că, deși părțile au convenit, prin contractul de muncă încheiat în scris, un anumit salariu, de 600 lei, martorii audiați în cauză au declarat că părțile ar fi căzut de acord asupra unui salariu lunar de 1500 E. În sprijinul acestei soluții instanța de fond reține însă și faptul că, pentru cursele externe se datorează salariaților, legal, diurnă de 35 E., diurnă ce nu a fost acordată.
Aceste considerente conduc la concluzia că instanța de fond a rămas nelămurită cu privire la obiectul prezentei cauze, că nu a dat dovadă de rol activ în acest sens, nesolicitând, potrivit disp.art.129 alin.4 și 5 Cod. proc. civilă, explicații părților și ajungând la confuzia a două instituții distincte de dreptul muncii, cu regim legal diferit, salariul și diurna, chiar dacă acestea se materializează în final în plata unor drepturi bănești salariatului.
Aceste lămuriri erau necesare și nu erau greu de obținut, cu atât mai mult cu cât, la interogatoriul administrat înaintea primei instanțe, reclamantul recunoaște că a primit suma de 800 E. la plecarea în deplasare, cu titlu de avans diurnă (răspunsurile la întrebările nr.3 și 7) și depune la dosar chiar o anexă ce prevede diurne plătite pentru diferite state.
Clarificări în acest sens au fost solicitate de către instanța de control judiciar, reclamantul-intimat arătând că suma de 1500 E. solicitată lunar reprezintă de fapt diurnă. Desigur, acesta, astfel cum a precizat și înaintea primei instanțe, nu recunoaște nici primirea de la angajator a salariului de
600 lei lunar.
Având în vedere regimul juridic diferit al sumelor datorate de către un angajator cu titlu de salariu și cu titlu de diurnă, motivarea soluției primei instanțe apare ca fiind în totalitate eronată.
Având în vedere însă că soluția de obligare a angajatorului la plata drepturilor bănești solicitate de către reclamant este în parte fondată, se va modifica doar în parte hotărârea pronunțată, procedându-se la substituirea motivării.
Astfel, prin contractul individual de muncă părțile au convenit ca salariul reclamantului-intimat să fie cel de 600 lei lunar.
Având în vedere faptul că acest contract de muncă a fost încheiat în scris și a fost semnat de către ambele părți, Curtea reține că salariul negociat de către acestea este cel înscris în actul depus în copie la dosar, nefiind nici invocat, nici dovedită în cauză existența unui viciu de consimțământ la încheierea convenției.
În mod eronat prima instanță a reținut astfel aplicabilitatea disp.art.16 alin.2 din Codul muncii, pentru a dovedi contra unui înscris, permițând astfel dovedirea cuantumului drepturilor salariale cuvenite reclamantului cu proba testimonială, deși între părți contractul era încheiat în scris.
Prin urmare, Curtea reține că reclamantului i se cuvine, pentru perioada în care a prestat muncă în favoarea recurentei un salariu de 1200 lei, la plata căruia societatea va fi obligată, întrucât aceasta nu a dovedit, potrivit disp.art.163 și 287 din Codul muncii, că și-ar fi îndeplinit această obligație legală.
Suma de 1500 E. pe care reclamantul pretinde că a negociat-o cu angajatorul și pe care acesta o solicită prin acțiune și precizări, în sensuldrepturilor ce i se cuvin pentru munca prestată în străinătate, nu constituie însă un drept de natură salarială, ci diurna cumulată pentru zilele în care a prestat munca în Belgia.
Astfel, suma de 1500 E. reprezintă un drept ce salariatul pretinde că i se cuvenea în perioada în care a fost delegat să presteze munca în străinătate, în temeiul disp.art.43 din Codul muncii, acesta fiind și motivul pentru care, prin precizările formulate, reclamantul, prin apărător, face vorbire despre drepturi cuvenite în perioada modificării contractului reclamantului sub aspectul locului muncii, nu sub aspectul salariului, astfel cum în mod greșit a reținut prima instanță, nesolicitând lămuririle necesare părților.
Conform disp.art.44 alin.2 din Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Potrivit disp.art.45 lit.b) din Contractul Colectiv de M. la N. N., cuantumul diurnei de deplasare se stabilește prin negociere la nivel de ramură, grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică la instituțiile publice.
În speță, Curtea reține că nivelul minim al diurnei pentru activitatea prestată în Belgia este de 35 de E. pe zi, conform Anexei nr.1 la H. nr.518/1995, astfel cum a reținut și prima instanță. Având în vedere faptul că în cauză nu s-a dovedit că, în cadrul contractelor colective de muncă aplicabile s-ar fi negociat un alt cuantum, mai ridicat, al diurnei zilnice, reclamantul este îndreptățit la plata diurnei minime zilnice prevăzute de H. nr.518/1995, conform art.45 lit.b) din Contractul Colectiv de M. la N. N., pentru zilele în care a fost delegat în străinătate.
Întrucât din fișele tahograf depuse de către reclamant la dosar în recurs rezultă că acesta a fost delegat în Belgia un număr de 55 de zile, pentru a presta activitatea de șofer, Curtea reține că acestuia i se cuvenea o diurnă totală de 1925 E., din care chiar intimatul recunoaște că a primit la plecare 800 de E., rămânând astfel de achitat de către angajator o sumă de
1125 E.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă, se va admite recursul declarat de pârâta S. L. & G. T. S. B. și se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantului M. M. suma de 1200 lei cu titlu de salariu și contravaloarea în lei a sumei de 1125 euro la data plății cu titlu de diferențe diurnă.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta S. L. & G. T. S. B. împotriva sentinței civile nr. 3493 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului B.-N. pronunțată în dosar (...) pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta săplătească reclamantului M. M. suma de 1200 lei cu titlu de salariu și contravaloarea în lei a sumei de 1125 euro la data plății cu titlu de diferență diurnă.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 28 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. T. D. C. G. C. M.
GREFIER, N. N.
Red./Tehnored.:C.M.;
2 ex.-(...);
Jud.fond.:- Tribunalul Bistrița Năsăud:- C. N.;
- M. L. B..
| ← Decizia civilă nr. 3229/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5085/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
