Decizia civilă nr. 3139/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)*
DECIZIA CIVILĂ NR. 3139/R/2011
Ședința publică din data de 21 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F. I. împotriva sentinței civile nr. 806 din 13 aprilie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...)*, privind și pe pârâta intimată SC I. SA B. și pe chemata în garanție intimată A. N. DE A. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei intimate, av. Ș. P., lipsă fiind reclamanta intimată și reprezentantul chematei în garanție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată a depus la dosarul cauzei, prin reprezentant, întâmpinare, împuternicire avocațială și un set de acte, iar reclamanta recurentă a depus note de ședință și înscrisuri în dovedire.
Reprezentantul pârâtei intimate depune la dosar extrase de pe portalul instanței reprezentând practică judiciară și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca neîntemeiat pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei intimate, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele expuse prin întâmpinarea formulată, pe care le susține și oral. Solicită obligarea reclamantei recurente la plata cheltuielilor de judecată conform facturii și chitanței pe care le depune la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin S. civilă nr. 806 din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosar nr. (...)*, au fost respinse ca nefondate excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I. SA B., excepții invocate de pârâtă.
Au fost respinse ca nefondate excepțiile inadmisibilității acțiunii și cererii de chemare în garanție, excepții invocate de chemata în garanție A. N. de A. F..
A fost admisă excepția prematurității formulării acțiunii ridicată de tribunal și în consecință, a fost respinsă ca prematur formulată acțiunea civilă formulată de reclamanta F. I. împotriva pârâtei SC I. SA B.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC I. SA B. împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. B. F. cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâtă a fost respinsă pentru că reclamanta a acționat în calitate de fostă salariată a pârâtei angajator, a invocat expres prevederile art. 281-283 Codul muncii ce reglementează scopul jurisdicției muncii, părțile conflictului de muncă și termenul pentru formularea cererilor în materie dintre salariați și angajatori, reclamanta nu a chemat în judecată și pe A. ca pârâtă, acest lucru fiind la latitudinea reclamantei în baza principiului disponibilității procesuale, reclamanta fiind cea care alege cu cine se judecă în calitate de pârât. A. reclamantei nu este inadmisibilă față de angajator chiar dacă prin dispozițiile legale speciale se reglementează o procedură specifică de restituire a sumelor solicitate prin acțiune pârâtei, însă de la altă persoană,respectiv organul fiscal competent, iar nu de la angajator. A. civilă formulată ar fi inadmisibilă doar în condițiile în care ar exista dispozițiile legale prin care s-ar interzice expres posibilitatea formulării unei acțiuni îndreptate împotriva angajatorului, ori nu există asemenea prevederi legale, caz în care acțiunea reclamantei împotriva pârâtei este admisibilă, fiind exercitată în condițiile dreptului la acces liber lajustiție prevăzut de art.21 din Constituție.
De asemenea excepția lipsei calității procesule pasive a pârâtei a fost respinsă, pentru că din moment ce acțiunea reclamantei întemeiată pe prevederile art. 281-283 Codul muncii a fost introdusă împotriva pârâtei în calitate de fost angajator, aceasta în mod evident are legitimitate procesuală pasivă în acest cadru procesual, vizând obligațiile acesteia prin prismalegislației muncii, urmând a se verifica în ce măsură pretențiile concrete ale reclamantei, dacă se va cerceta fondul cauzei în acest cadru procesual, sunt ori nu fondate.
T., a respins ca nefondate și excepțiile inadmisibilității acțiunii, cât și a cererii de chemare în garanție invocate de către chemata în garanție A., privindlipsa procedurii prealabile, pentru că, față de pretențiile concrete deduse judecății de reclamant împotriva pârâtei în calitate de angajator, în condițiile în care reclamanta nu a înțeles ca prin acțiunea formulată să se judece și cu organul fiscal, acest lucru fiind posibil în baza principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, tribunalul, raportat și la considerentele anterior evocate, a apreciat că atât acțiunea dedusă judecății de fostul salariat împotriva angajatorului pârât, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă sunt admisibile. Chiar dacă există prevederi legale ce instituie o procedură administrativă specifică de restituire a sumelor achitate cu titlu de impozite și contribuții reglementată prin norme juridice procesual fiscale, aceste prevederi legale speciale nu pot fi interpretate că ar fi singurele mijloace procesuale prin care un fost salariat ce se consideră îndreptățit să acționeze ar putea să-și recupereze sumele de bani reținute cu acest titlu, mai ales că nu există vreo dispoziție legală prohibitivă în acest sens, caz în care atât acțiunea dedusă judecății e admisibilă, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.
În ce privește excepția necompetenței secției civile invocate de pârâtă,tribunalul la termenul din 11 aprilie 2011 a respins cererea de sesizare a C. de A . C., statuând că, raportat la dispozițiile procesuale în vigoare, nu poate existaconflict negativ de competență între secțiile aceluiași tribunal, nefiindaplicabile prevederile art. 158 Cod procedură civilă, noțiunea de instanță competentă fiind interpretată în sensul larg a instanțelor judecătorești instituite prin lege, iar nu ca instanță în sens strict, adică complet de judecată sesizat cu un litigiu concret, pe de o parte, iar pe de altă parte, tribunalul a considerat că este competent material să soluționeze acțiunea dedusă judecății de reclamantă în calitate de fost salariat, împotriva pârâtei angajator, pentru drepturi bănești, ținând cont de principiul disponibilității procesuale, reclamanta nechemând în judecată organul fiscal, iar în privința cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă operează prorogarea legală de competență în condițiile art. 17 Cod procedură civilă, fiind o cerere incidentală. Competența materială de soluționare a cauzei se determină de pretențiile formulate prin acțiune de reclamantă împotriva doar a angajatorului, iar nu în funcție de cele indicate în cererea de chemare în garanție.
În ce privește excepția prematurității acțiunii, invocată de tribunal, aceastaa fost admisă pentru următoarele considerente:
Reclamanta a chemat în judecată fostul angajator solicitând obligarea acestuia să restituie suma reținută cu titlu de impozite și contribuții la asigurări sociale, apreciind că pârâta a reținut și virat nelegal și aceste sume la bugetul de stat în lipsa unui titlu de creanță, aceste argumente invocate de reclamantă neavând natura juridică a unui capăt de cerere distinct, ci reprezentând motive pentru care s-ar impune în opinia reclamantei restituirea sumelor reținute de angajator cu titlu de impozite și taxe contribuții din plățile compensatorii acordate cu ocazia concedierii colective.
T. a observat că, potrivit art.117 Cod procedură fiscală și O.ui MFP 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, persoanele interesate pentru restituirea unor sume de bani reținute cu titlu de impozite și contribuții la buget, trebuie să formuleze o cerere adresată organului fiscal competent, în cauză unitatea A. de la domiciliul contribuabilului, iar acest organ urmează a admite or respinge cererea prin act administrativ fiscal, în funcție de prevederile legale incidente. În cazul respingerii cererii de restituire prin act administrativ fiscal ce se comunică celui ce a făcut cererea, acesta poate să introducă contestație la tribunal la secția de contencios administrativ și fiscal, ocazie cu care în acel cadru procesual, instanța competentă pentru aplicarea legislației fiscale, sesizată legal, în contradictoriu cu organul fiscal, urmează să analizeze dacă în mod corect și legal s-a realizat reținerea și virarea sumei de bani cu titlu de impozit și contribuții de asigurări sociale de către angajator din plățile compensatorii acordate salariatului cu ocazia concedierii colective. De asemenea, în situația în care cererea de restituire formulată nu este soluționată, cel interesat este îndreptățit să acționeze organul administrativ pentru refuzul de rezolvare a cererii, în condițiile legii contenciosului administrativ.
T. a constatat că reclamanta nu a urmat aceste prevederi legale ce instituie o procedură specifică de restituire, situație în care, deși acțiuneaîmpotriva pârâtei angajator nu este inadmisibilă pentru că dreptul reclamantei de acces liber la justiție este garantat, totuși tribunalul a considerat că dreptul subiectiv dedus judecății nu este încă actual, caz în care acțiunea civilă formulată de către fostul salariat împotriva angajatorului este prematur formulată, atât timp cât reclamanta are posibilitatea de a se adresa pe cale administrativă organului fiscal competent să-i solicite restituirea sumei de bani solicitate prin acțiune. În condițiile în care reclamanta va urma procedura administrativă specială reglementată de normele procesual fiscale evocate și în acel cadru se va constata că pârâta a reținut nelegal suma solicitată ori că nu le-a virat la bugetul de stat, reclamanta poate formula o altă acțiune în acestsens împotriva pârâtei dacă suma respectivă nu i-a fost restituită, în condițiile în care s-a stabilit că acestea au fost nelegal reținute, nefiind aplicabil principiul autorității de lucru judecat întrucât acțiunea civilă nu a fost analizată în acest cadru procesual pe fond de către această instanță.
Așadar, statuând că reclamanta pentru a obține restituirea unor sume de bani reținute cu titlu de impozite și contribuții trebuie să apeleze în principal la procedura legală specială instituită în acest sens prin normele procesual fiscale, iar aceasta nu a făcut acest lucru, tribunalul a apreciat că dreptul dedus judecății împotriva pârâtei nu este încă actual, motiv pentru care, va fi admisă excepția prematurității acțiunii și în consecință, va fi respinsă acțiunea ca prematur formulată.
Întrucât acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâtei a fost respinsă ca prematur introdusă, tribunalul constată că pârâta nu a căzut în pretenții, motiv pentru care a respins-o, în baza art. 60 Cod procedură civilă, și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC I. SA B. împotriva Agenției N. de A. F..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta F. I. solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței pronunțate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond.
În motivarea recursului s-a arătat că excepția admisă de tribunal, excepția prematurității acțiunii, prin invocarea în cadrul motivării a art. 117 din Codul de procedură fiscală și O. MFP 1., se referă în exclusivitate la reclamantul din cererea de chemare în garanție, respectiv SC I. SA B., fără a aduce atingere reclamantului din cererea principală, întrucât art. 117 alin. 1
Cod procedură fiscală se referă în exclusivitate la procedura fiscală urmată de contribuabilii persoane juridice, regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoane fizice și care se restituie din oficiu persoanelor fizice fiind prevăzută de alineatele 2, 3 și 4 din același articol.
Cel care poate face cerere pentru restituirea sumei de 1658 lei reținută ilegal de la salariatul concediat, este reclamanta din cererea de chemare În garanție, adică SC I. SA B.
Din cele prezentate, reiese în opinia recurentei că tribunalul a confundat intenționat, calitatea de reclamant din cererea principală cu calitatea de reclamant din cererea de chemare în garanție, respectiv că nu a obligat pârâta
SC I. SA B., să depună la dosar, dovada faptului că unii salariați concediați, la îndemnul pârâtei și a sindicatului s-au adresat A.-ului B.
S-a mai invocat că prima instanță ignoră dispozițiile date de Curtea de A.
C. în alte dosare, respectiv practica T. B. N. în materie, hotărârea pronunțată în aceste dosare făcând posibilă invocarea excepției puteri de lucru judecat, ținând cont că există tripla identitate, parte - obiect - cauză.
Dacă prin absurd, reclamantul din cererea principală ar urma cele precizate de T. B.-N., în S. civilă recurată, iar A.-ul ar da o dispoziție, care ar reprezenta un act administrativ, atunci în baza art. 1, alin. 1 din Legea
554/2004, Legea contenciosului administrativ, reclamantul din cererea principală ar trebui să se adreseze secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului cu o nouă cerere.
E. clar precizat în soluția dată de Curtea de A. C., în dosarul
2340/11212009, că, cauza este dată spre rejudecare către T. B.-N., secția civilă. Acesta a fost motivul pentru care cauza acestui dosar a fost trecută de la secția contencios administrativ și fiscal la secția civilă, a T. B.-N.
Nu există dispoziție fiscală de recuperare, restituire a rețineri lor ilegale săvârșite de angajator, dar există dispoziție din Codul muncii (Legea 53/2003,reactualizată), art. 283, alin. 1 , lit. c și art.73, lit. d, din Legea 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă.
Prin întâmpinarea formulată (f. 22-29) pârâta S. I. S. B. a solicitatrespingerea recursului pentru lipsa calității procesuale pasive a I.; respingerea recursului întrucât cererea de recurs formulata nu este întemeiată, iar pe cale de consecință, menținerea în totalitate, a sentinței civile atacate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că recursul este nefondat, având învedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Contrar celor invocate de recurentă, în lipsa unor prevederi exprese, art. 117 alin. 1, respectiv O. nr. 1. din C. pr. fiscală nu se aplică numai contribuabililor persoane juridice. E. adevărat că art. 117 alin. 2, 3 și 4 se referă expres la persoane fizice, însă este o situație de excepție care se referă la regularizarea anuală a impozitului pe venit.
De asemenea, obligația angajatorului de a calcula și reține impozitele și contribuțiile de asigurări sociale pentru angajații săi nu îl transformă pe acesta într-un debitor în sensul art. 25 alin. 1 din C.pr. fiscală, întrucât reținerea și virarea impozitelor și contribuțiilor datorate de salariați este o operațiune pe care angajatorul o efectuează în calitate de mandatar al organelor financiare, iar raportul juridic de drept fiscal se încheie între contribuabil (salariat) și organul fiscal. În consecință, primul aspect invocat în recurs nu este întemeiat.
În condițiile în care recurenta nu a invocat că a urmat procedura indicată de instanța de fond, faptul că unii salariați ai pârâtei au urmat-o nu influențează modul de soluționare al prezentei cauze, astfel încât nu era utilă cauzei administrarea probei indicată de reclamantă.
Recurenta este în eroare cu privire la secția T. B. N. care a soluționat dosarul la fond, respectiv secția civilă.
Hotărârile de casare pronunțate de instanța de recurs nu sunt obligatorii decât în cauza în care au fost pronunțate conform art. 315 alin. 1 C., astfel încât nu se poate reține că tribunalul a ignorat dispozițiile instanței superioare.
Referitor la ultimul aspect invocat în recurs, se constată că excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată conform dispozițiilor art. 1201
Cod civil întrucât nu există identitate de părți, obiect și cauză între prezentul dosar și dosarele indicate de recurentă, respectiv: (...); (...); (...); (...), chiar recurenta recunoscând că în aceste cauze au fost părți alte persoane.
În lipsa unui recurs declarat de pârâta SC I. SA, în temeiul art. 316 raportat la art. 296 C. excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de aceasta, excepție care a fost respinsă la fondul cauzei, nu poate fi analizată în recursul reclamantei pentru că i s-ar agrava acesteia situația în propria cale de atac.
În temeiul art. 274 alin. 1 C. va fi obligată recurenta, aflată în culpă procesuală, la plata în favoarea intimatei SC I. SA a sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACE. MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. I. împotriva Sentinței civile nr. 806 din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosar nr. (...)*, pe care o menține.
Obligă pe recurentă să plătească intimatei SC I. SA suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: M. L. B.
| ← Decizia civilă nr. 112/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2543/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
