Decizia civilă nr. 3380/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3380/R/2011
Ședința 03 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. C. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 1706 din 04 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat T. I. F., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâtul recurent P. municipiului C.-N. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1706 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr.
(...), a fost admisă acțiunea formulata de reclamantul T. I. F. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N. și s-a dispus anularea Dispoziției P.ui M. C.-N. nr.
3361/2010.
A fost obligat pârâtul la calcularea și plata drepturilor salariale conform Dispoziției nr. 1247/(...), precum și la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre sumele achitate în temeiul Dispoziției P.ui M. C.-N. nr.
3361/28 mai 2010 și cele la care reclamantul avea dreptul în temeiul
Dispoziției nr. 1247/2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În vederea aplicării dispozițiilor L. nr. 3. privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, pârâtul P. M. C.-N. a emis Dispoziția nr. 1247/(...) (fila 19) prin care s-a dispus reîncadrarea reclamantului în funcția de execuție contractuala de guard, gradația 2 la la S. O. și S. P.. Prin aceeași dispoziție s-au stabilitdrepturile salariale cuvenite reclamantului începând cu data de (...): salariul de baza de 977 lei care cuprinde și sporul de dispozitiv, sporul de vechime și sporul de stabilitate avute în luna decembrie 2009 și sporul pentru condiții periculoase de 67 lei, egal cu suma calculata pentru luna decembrie 2009.
Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor L. nr. 3. au fost emise O.le nr.42/(...) și nr. 32/(...) ale M. M. F. și P. S., prin care s-a aprobat organizarea unui sistem de monitorizare și control al aplicării L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale prin A. T. pentru P. S. și Direcțiile Generale ale finanțelor publice teritoriale. Potrivit acestor ordine ordonatorii de credite aveau obligația ca în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate și să retransmită situațiile prevăzute la alin. 2.
În temeiul Ordinului comun al M. M., F. si P. S. si M. F. P. nr. (...), A. J. de P. S. C., a efectuat un control cu privire la aplicarea actelor normative privind reîncadrarea si restabilirea salariilor personalului bugetar din administrația publica locala si a transmis rezultatul verificării acestor documente prin A. nr. 3., solicitând refacerea actelor administrativ (fila 16).
În acest context, pârâtul a emis Dispoziția nr. 2142/(...) (f. 15), prin care s-a dispus modificarea Statului de personal al P. M. C.-N. si al serviciilor publice in subordinea Consiliului Local al M. C.-N., in conformitate cu A. nr.
386/R/(...) a Agenției Județene de P. S. C. in sensul eliminării sporului de dispozitiv și a sporului de stabilitate din salariul de baza, potrivit prevederilor art. 30 din L. nr. 3. a OUG nr. 1/2010 si a HCL nr. 545/2009.
Ca efect al Dispoziției nr. 2142/2010 pârâtul a emis Dispoziția nr.
3361/(...) (f.20) prin care reclamantul a fost reîncadrat în funcție și i s-a stabilit salariul începând cu data de (...), în sensul reducerii drepturilor salariale prin eliminarea sporului de dispozitiv și a sporului de stabilitate.
Analizând legalitatea și temeinicia Dispoziției nr. 2882/(...) prin prisma prevederilor art. 3 lit. c, art. 30 din L. nr. 3., art. 10 din OUG nr. 1/(...), instanța a reținut că aceasta a fost emisă cu încălcarea normelor legale, întrucât sporul de dispozitiv și cel de stabilitate (fidelitate) au fost acordate în urma negocierilor colective. Legislația în vigoare interzicea doar negocierile colective privind drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Cum cele două sporuri nu erau prevăzute de nici o dispoziție legale, instanța a concluzionat că acestea puteau constitui obiectul negocierilor colective.
La data de (...) a fost publicată în Monitorul Oficial nr.762 L. nr.
330/(...), privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, legea intrând in vigoare la data de 1 ianuarie 2010.
De asemenea, tribunalul a înlăturat și apărările privind D. nr. 3. a ÎCCJ. Totodată a reținut că A. J. de P. S. nu era abilitată legal să efectueze nici un control privind legalitatea clauzelor contractului colectiv de muncă.
Pentru considerentele arătate a fost admisă acțiunea, potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. M. C.-N. solicitândmodificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea recursului s-a arătat că legalitatea dispoziției de reîncadrare contestate rezidă din dispozițiile art. 157 al. 2 din Codul M., art. 10 din OUG nr. 1/(...) și art. 30 din legea nr. 3..
În scopul aplicării dispozițiilor legale menționate au fost emise O.le nr.
42/(...) si nr. 32/(...) ale Ministrului M. F. si P. S., prin care s-a aprobat organizarea unui sistem de monitorizare si control al aplicării L.-cadru nr. 3., privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor si autorităților publice ale administrației locale prin agențiile teritoriale pentru prestații sociale si direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale.
Potrivit acestor ordine ordonatorilor de credite le revenea obligația ca, în termen de 5 zile lucrătoare, de la data comunicării, sa corecteze eventualele reîncadrări eronate si sa retransmită situațiile prevăzute la alin.2.
La finele lunii decembrie 2009, salariul intimatului-reclamant era compus din salariul de baza, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de stabilitate si spor de vechime. A., recurentul a emis Dispoziția nr. 1247/2010 prin care acorda intimatului, începând cu data de (...), salariul cu componentele: salariu de baza, spor de pericol, spor de dispozitiv, spor de vechime si spor de stabilitate.
Sporul de stabilitate si cel de dispozitiv excedează prevederilor L.-cadru si nu pot luate in considerare la stabilirea salariului de baza al intimatei- reclamante, deoarece contravin prevederilor art. 12 alin. 2 din L. nr.130/1996 potrivit cărora, nu pot fi negociate prin contracte colective de munca, la nivelul instituției bugetare, clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Or, așa cum am precizat deja, in anexa 1/3 din L. nr.3. cele doua sporuri sunt cuprinse in coeficientul prevăzut in coloana "Baza".
Recurentul a făcut, de asemenea, trimiteri și la D. nr. 1011/(...), nr.1250/(...), nr.1280/(...), nr. 1414/(...) ale C.i Constituționale , precum și la jurisprudența C.
De asemenea, acesta s-a raportat și la D. Î. C. de C. și Justiție nr. 3.. Mai mult acesta a arătat că sporul de stabilitate nu era prevăzut de legislația salarizării aplicabilă până la (...) pentru personalul din primării, consilii județene și servicii publice din subordinea acestora.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. vaadmite recursul pentru următoarele considerente:
Principalele motive de drept pe care se întemeiază acțiunea dedusă judecății sunt principiile consacrate prin art. 3 lit. c și art. 7 al. 2 din L. nr. 3..
Conform dispozițiilor art. 3 lit. c din actul normativ evocat, legiuitorul a statuat principiul „luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte denegociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale";. Aceste dispoziții se completează cu prevederile art. 7 al. 2 din aceeași lege, care stabilesc că la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009.
În contextul legal expus, reclamantul intimat apreciază că este îndreptățit să beneficieze de sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate și ulterior intrării în vigoare a L. nr. 3., deoarece aceste sporuri erau cuprinse în salariul care i-a fost acordat în luna decembrie 2009, temeiul acordării constituindu-l contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...). Din această perspectivă, dispoziția de reîncadrare contestată este considerată nelegală.
Curtea apreciază că interpretarea reclamantului intimat, confirmată de instanța de fond, este eronată, întrucât se raportează la principiile menționate, omițând însă să aibă în vedere o condiție esențială de natură să confere legitimitate pretențiilor formulate.
În acest sens, Curtea reține că principiile menționate în L. nr. 3. au eficiență numai în măsura în care sporul de dispozitiv și de stabilitate au fost acordate/stabilite prin acte de negociere colective legal încheiate.
Deși legiuitorul prin dispozițiile L. nr. 3. nu a prevăzut în mod expres această cerință, Curtea apreciază însă că această condiție este una implicită, legiuitorul neavând intenția de a recunoaște decât convențiile încheiate cu respectarea normelor legale.
În acest sens, conform dispozițiilor art. 7 al. 2 din L. nr. 130/1996
„contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ";.
De altfel, o manifestare expresă de voință a legiuitorului în sensul arătat se regăsește în art. 10 din OUG nr. 1/2010, prin care se dispune în mod expres că „în conformitate cu prevederile art. 30 din L. cadru nr. 3., la stabilirea salariului personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. cadru nr. 3.";.
Coroborând dispozițiile legale menționate, Curtea notează că în cauză contractul colectiv de muncă pe care se întemeiază pretențiile reclamantului intimat - contractul colectiv de muncă nr. 2. încheiat la nivelul P. M. C. N. la data de (...) și înregistrat la D. la data de (...), nu a fost legal încheiat, întrucât acesta încalcă dispozițiile art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/2006 coroborat cu art. 157 alin.2 din Codul M..
Astfel, potrivit art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/2006 „contracte colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.";
Așadar, aceste prevederi legale instituie în cadrul instituțiilor bugetare interdicția negocierii colective cu privire la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, neputând constitui obiectul unui contract colectiv de muncă.
Or, potrivit interpretării reclamantului intimat, confirmată de prima instanță, contractul colectiv menționat a fost legal încheiat, deși prin acesta au fost negociate sporul de dispozitiv și cel de stabilitate (fidelitate), ale căror acordare și cuantum nu erau prevăzute prin dispoziții legale.
Curtea nu împărtășește această interpretare, în raport de dispozițiile art. 12 alin.1 din L. nr. 130/1996 a căror corolar legal este art. 157 alin. 2 din Codul M., care statuează că „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.";
Tot astfel, conform art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 „clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege";.
În acest context, trebuie evocată și jurisprudența C.i Constituționale care prin nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, a statuat că "încheierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste convenții sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecință, convențiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie"; în caz contrar "s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale. [_] În consecință, negocierea convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente (...)" (A se vedea, în acest sens, și nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995).
De asemenea, prin D. nr.874/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar s-a statuat că „ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Rațiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea. În caz contrar, s-ar ajunge la discriminări salariale chiar în interiorul aceleiași categorii de personal, ceea ce este inadmisibil.";
Având în vedere că potrivit art. 155 din Codul muncii salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri și reținând că dispozițiile art. 12 alin.1 din L. nr. 130/1996 se coroborează cu art. 157 alin. 2 din Codul M. și art. 8 alin.2 din L. nr. 130/1996, Curtea consideră că sporul de dispozitiv și cel de stabilitate (fidelitate) acordat reclamantului nu puteau fi negociate printr-un contract colectiv de muncă, acestea putând fi stabilite exclusiv de către legiuitor.
Pentru considerentele expuse anterior, în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă Curtea va admite recursul pârâtului și va modifica în întregime sentința, în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul P. M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 1706 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în întregime și, în consecință, respinge ca nefondată acțiunea reclamantului T. I.
F.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. L. D. D. C. G.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.M. F.B.
Cu opinie separată a doamnei judecător D. C. G. în sensul casării cu trimitere spre rejudecare.
În soluționarea recursului, ca o chestiune de ordine publică premergătoare fondului litigiului ar fi trebuit discutată problema competenței de soluționare a cauzei în primă instanță și consecutiv, a legalei compuneri a completului de judecată.
În acest sens, trebuie observat că petitul acțiunii vizează anularea unei
dispoziții a primarului , cu consecința revenirii la actul administrativ de r eîncadrare și stabilire a drepturilor salariale corect și legal e mis ante rior și cea a obligării pârâtei la plata drepturilor bănești în consecință.
Inițial, instanța a fost investită și cu petitul subsecvent de suspendare aplicării prevederilor dispoziției atacate, acest petit fiind disjuns și trimisă cauza spre competentă soluționare în aceste limite la completul de contencios administrativ .
Se invocă, drept motiv de nelegalitate a actului a cărui anulare se solicită, încălcarea prevederilor L. nr. 3., anume, art. 30 alin. 5 și art. 7 alin. 2.
În mod evident, petitul acțiunii vizează anularea unui act administrativ, intrând astfel în sfera de acoperire a L. nr. 5., care la art. 2 lit. c) definește actul administrativ ca fiind „. unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice";, iar la art. 8 definește obiectul acțiunii judiciare de contencios administrativ: „persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. (…)";.
Tot contenciosului este specifică și măsura suspendării executării actului administrativ unilateral atacat în instanță, conform art. 14 din L. nr. 5., deși în prezenta cauză suspendarea a fost solicitată pe calea unei ordonanțe președințiale, dar cu trimitere la o cauză similară soluționată în jurisdicție de contencios administrativ.
Se mai constată că în motivarea acțiunii, reclamantul/a afirmă că a efectuat și procedura prealabilă prevăzută de L. nr. 5. și procedura specială prevăzută de art. 34 din L. nr. 3..
Art. 34 din L. nr. 3. statuează:
„(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
(2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la
cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale , la sediulordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana
nemulțumită se poa te adresa instanței de contencios admi nistrativ sau, după c az, instanței judecă torești competente p otrivit legii , în termen de 30 de zile dela data comunicării soluționării contestației";.
Textul legal citat indică fără dubiu instanța de contencios administrativ ca fiind competentă să soluționeze contestațiile împotriva deciziilor de stabilire a drepturilor salariale în domeniul bugetar. Trimiterea făcută alternativ la „. judecătorească competentă potrivit legii"; nu poate fi interpretate ca vizând instanța specializată în soluționarea litigiilor de muncă, în speță, întrucât potrivit legii, după cum s-a arătat în cele ce preced, competența de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrative, cum este cel contestat în speță, aparține și pe dreptul comun tot instanțelor de contencios administrativ.
Faptul că actul administrativ supus cenzurii instanței în prezenta cauză poartă asupra salarizării personalului bugetar, anume, asupra unui caz individual, nu atrage o altă interpretare a legii în speța de față, întrucât chiar legiuitorul definește, la alin. 2 al art. 34 din L. nr. 3., citat mai sus, ca fiind administrativ actul de stabilire a drepturilor salariale emis în baza acestei legi.
De altfel, în același sens se conturează și rațiunea legii, întrucât prin principiile edictate în partea introductivă a legii, la art. 1 (stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, cu drepturi salariale în mod exclusiv cele prevăzute în această lege), se precizează intenția legiuitorului de a scoate din sfera contractuală drepturile salariale ale personalului bugetar și a le așeza exclusiv în sfera dreptului public, nenegociabil, imperativ, astfel încât sunt consecvente acestei tendințe dispozițiile legale citate din art. 34 al legii.
Față de toate aceste considerente, constatând caracterul de act administrativ al celui a cărui anulare se solicită prin acțiune, apreciez că soluționarea litigiului s-a făcut de către completul specializat pe litigii de muncă și în compunerea specifică acestuia cu încălcarea dispozițiilor legale.
Judecata în prima fază procesuală a fost făcută de o instanță necompetentă, anume, prin încălcarea principiului specializării instanței, instituit de art. 35, 36 și 39 din L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
În acest sens, consider că este o problemă de competență respectarea principiului specializării instanței și a judecătorilor, în condițiile în care, cum s-a arătat, specializarea a fost ridicată la nivel de principiu. A. deci cu evidență că în explicarea noțiunii de competență trebuie înglobată și noțiunea de specializare, doar aceasta asigurând o cunoaștere adâncită, aprofundată a domeniului în care se fac dezlegările în drept și asigurând o reală competență de soluționare a litigiului.
În plus, nu au fost respectate dispozițiile imperative privitoare la compunerea completului de judecată, în condițiile în care art. 304 pct. 1
C.proc.civ. prevede ca un motiv de casare a sentinței nealcătuirea acesteia potrivit dispozițiilor legale.
Văzând deci dispozițiile art. 312 alin. 1 și 6 raportat la art. 304 pct. 1 și
3 C.proc.civ., apreciez că trebuia admis recursul formulat față de excepțiile ce ar fi trebuit invocate de Curte din oficiu, cu consecința casării sentinței pronunțate și a trimiterii cauzei spre competentă soluționare în jurisdicție de contencios administrativ la Tribunalul Cluj.
Judecător D. G.
| ← Decizia civilă nr. 763/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4192/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
