Decizia civilă nr. 763/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
D. CIVILĂ NR. 763/R/2011
Ședința publică din 28 februarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - D. G. A F. P. A J. S. împotriva sentinței civile nr. 3881 din 06 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată R. C., și pe pârâtul intimat TRIBUNALUL SĂLAJ, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție DNA - DIICOT.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
C. constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 3881 din (...) a T. S., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. N. PENTRU C. D. B., excepție invocată din oficiu de către instanță.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P., excepție invocată de acest pârât.
A fost admisă în parte acțiunea reclamantei R. C. în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL SĂLAJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, M. E. ȘI F. B. și în consecință, au fost obligați pârâții de rândul 1-3 să calculeze și să achite reclamantei diferența dintre indemnizația încasată efectiv și cea corespunzătoare procurorilor de la DNA și DIICOT, începând cu data de (...) și până la data de (...) pentru perioada efectiv lucrată.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Sălaj să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
A fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare acestor plăți.
A fost respinsă ca nedovedită cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. N. pentru C. D. este întemeiată întrucât întreacesta și reclamantă nu există raporturi de serviciu și nici nu are atribuțiuni în asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor solicitate de reclamantă.
Calitatea procesuală pasivă a M.ui E. și F. a fost reținută în temeiul dispozițiilor Legii nr.500/2002 și a H.G nr.208/2005 și a H.G nr.386/2007.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acesteia fiind guvernate de C. muncii, conform dispozițiilor art.1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța a cercetat situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio- profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantei la personalul salarizat în baza OUG nr.2., aceștia fiind și personalul auxiliar de specialitate și conex.
Prin O. nr. 2. a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art. 11 alin. 1 din O. nr. 2. și a art. II din L. nr.45/2007, procurorilor din cadrul Direcției N.e Anticorupție și celor din cadrul Direcției de I. a I. de C. O. și T. li se acordă o salarizare corespunzătoare P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin O. nr. 2., este de remarcat faptul că, potrivit art.3 alin. 1 din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art. 86 din L. nr. 303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Însă, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus menționate de stabilire a salarizării nu au o existență și o aplicabilitate de sine stătătoare și izolată. Dimpotrivă, aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
Astfel, în primul rând, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanță fără criteriul vechimii în magistratură, care reprezintă condiția „sine qua non"; pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau la un parchet de un anumit nivel (de exemplu, pentru numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este necesară o vechime minimă de cel puțin 8 ani, conform art. 44 alin. 1 lit. c din L. nr.303/2004). De asemenea, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor nu are nicio relevanță pentru salarizarea funcționarilor publici de specialitate juridică, precum cei din aparatul administrativ al M.ui J., Școlii N.e de G. și I. N. de C., funcționari care sunt doar asimilați magistraților numai strict pe durata îndeplinirii funcției lor (conform art. 87 din L. nr.303/2004), șicare în mod evident nu funcționează în cadrul instanțelor sau parchetelor, dar sunt salarizați în baza O. nr. 27/2007 (în funcție de vechimea în magistratură).
În al doilea rând, nici criteriul funcției deținute nu are o relevanță proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza OUG nr.2., pentru funcții diferite.
Rezultă că vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de O. nr.2., acest element explicit sau implicit, de la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
Totuși, în cazul procurorilor din D.I.I.C.O.T., a fost în mod privilegiat eliminată corelație obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art.44 alin.1 lit.c din L. nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art. 87 alin. 2 și art. 75 alin. 4 din L. nr.304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesare acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr.2., este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T.) li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
În plus, nu toți procurorii din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. funcționează efectiv în aparatul propriu al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind analogă structurii celorlalte instanțe și parchete (potrivit art.5 alin.1 din O. nr.43/2002 și art.4 alin.3 din L. nr.508/2004). De asemenea, competența, în instrumentarea actelor acestor structuri, revine de regulă, în primă instanță, tribunalelor, iar nu Înaltei Curți de C. și J.
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că D.N.A. și D.I.I.C.O.T. sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este vorba de instituții diferite conform alin.1 din OUG nr.43/2002 și art.1 din L. nr.508/2004.
Instanța supremă a statuat prin D. V. că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției. Întocmai acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul D.I.I.CO.T., care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură,precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Prevederile din O. nr.2. privind salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A.
și D.I.I.C.O.T. cărora li se aplică indici de multiplicare superiori comparativ cu ceilalți magistrați au un caracter discriminatoriu și nu sunt justificate obiectiv de un scop legitim (diferit de cel al activității desfășurate de toți magistrații) și nu se poate susține că aceste prevederi cuprind metode adecvate și necesare.
Deci, reclamanta este discriminată în sensul art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât i-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparține la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii (art. 2 alin. 1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din
Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr.12 la această C. (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din L. nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
În temeiul art. 1 și 3 din D. nr. 92/1976 instanța a obligat pârâtul
Tribunalul Sălaj să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de munca al reclamantei.
Reclamanta a mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța a găsit-o admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din C. civil și art. 161 alin. 4 din C. muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Având in vedere faptul că reclamanta nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecata, instanța a respins-o ca nedovedită aceasta cerere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs CURTEA DE APEL CLUJ solicitând în principal, casarea sentinței și, în rejudecare după casare, respingerea acțiunii; iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei R. C. pentru plata diferențelor de salarii dintreindemnizațiile efectiv încasate și cele corespunzătoare procurorilor, respectiv personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT.
În motivare recursului, pârâta a arătat că considerentele sentinței sunt străine de natura pricinii.
Instanța a analizat cererea pornind de la premisa că reclamanta ar fi salarizată în baza O. nr. 2. privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (v. pagina 3 din sentință, par. 7). Or, această reținere este nereală, personalul auxiliar al instanțelor judecătorești a fost salarizat, în perioada de referință a cauzei, conform O. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției. O. nr. 8/2007 a fost publicată în
Monitorul oficial al României la data de 31 ianuarie 2007.
Astfel, deși reclamanta face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, după cum observă instanța de fond, prin sentința în prezent recurată s-a dispus plata în favoarea sa a diferențelor față de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT.
În întregul lor, considerentele sentinței se referă la discriminarea între judecători și procurorii DNA și DIICOT din punctul de vedere al salarizării superioare a celor din urmă, pentru a conchide, în final, că prin reglementarea salarizării procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, se creează o situație inegală între aceștia și ceilalți judecători și procurori. T. argumentele prezentate fac parte din analiza unei eventuale discriminări între aceste categorii de personal - magistrați, fără a menționa în nici un punct, în termeni, nici faptul că această concluzie s-ar putea extinde la categoria personalului auxiliar, nici în ce fel și în temeiul căror elemente, în afară, eventual, de „. reclamantei la categoriile de personal salarizate conform O. nr. 2."; - ceea ce nu este real după cum s-a precizat.
Func ții le de ju de căto r s a u pr ocu ro r și ce le de pe rso nal aux ili ar nu su nt as imi lab ile din punctul de vedere al statutului sau al atribuțiilor îndeplinite și, în consecință, nu se poate susține existența vreunei discriminări din punctul de vedere al salarizării între personalul auxiliar sau conex al instanțelor și procurorii DNA și DIICOT.
În subsidiar, pârâta a arătat că diferențele de salarizare prevăzute de art. 3 alin.(7) din O. nr. 8/2007 sunt prevăzute în considerarea calității DNA - ca structură autonomă în cadrul M.ui P. și DIICOT - ca structură organizate în cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. E. limpede deci că aceste diferențe de salarizare au fost acordate având în vedere situarea acestor structuri pe poziții diferite din punctul de vedere al gradului instanței sau parchetului la care funcționează.
În materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal auxiliar de specialitate, întrucât criteriul este prea general, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri, care sunt diferențiate atât din punctul de vedere al funcției, și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară, cu incidență în ceea ce privește condițiile pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoarece acesta vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au același fel al muncii, aceleași cerințe și condiții de muncă și aceleași atribuții de serviciu, nu și identitatea de tratament juridic.
Invocarea condițiilor de încadrare sau promovare în funcție a procurorilor din cele două structuri nu are relevanță în speță. Cât despre condițiile de încadrare a personalului auxiliar, credem că, de asemenea, analiza acestora nu poate susține pretențiile reclamanților, de vreme ce aceste pretenții vizează despăgubiri întemeiate pe discriminarea în privința drepturilor salariale, iar nu discriminare în privința accesului la funcții.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta D. G. a F. P. S.solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, iar pe fond respingerea acțiunii formulate de reclamantă, ca fiind neîntemeiate.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta consideră criticabilă sentința pronunțată ca fiind netemeinică și nelegală deoarece instanța de fond nu a motivat în cuprinsul hotărârii atacate respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care înțelege să invoce această excepție și în fața instanței de recurs.
Pârâta solicită instanței de recurs, ca soluționarea prezentei cauze să ia în considerare și D. Curții Constituționale pronunțată în data de (...) prin care
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Conform acestei decizii numai legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri se acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați.
Prin recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI s-a solicitat în temeiul art. 304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că în primul rând, este de observat că prin hotărârea pronunțată s-a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamantei a unor drepturi salariale în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării magistraților, respectiv O. nr.8/2007 privind personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Văzând și temeiul acțiunii reclamanților, solicită să se observe că atribuția de a analiza un tratament discriminatoriu instituit prin dispoziții legale aparține altor organe, în măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art.16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Instanța de fond a reținut în considerente că în prezenta cauză exist ă o situație discriminatorie care determină incidența dispozițiilor OG nr.137/2000, art.16 din Constituție, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor
Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, art.5 și 6 din C. muncii, întrucât reclamantei - personalul auxiliar de specialitate i-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparține la o anumită categorie socio- profesională și sub pretextul locului de muncă, criterii declarate de lege ca discriminatorii.
În sens contrar celor învederate de instanță se apreciază că dispozițiile OG nr.137/2000 nu sunt aplicabile întrucât despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de OG nr.137/2000 sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite prin care se restrânge sau se înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Nu se poate pune în discuție incidența dispozițiilor O. nr. nr.137/2000, în lipsa unui text de lege care să recunoască reclamantei dreptul pretins prin prezenta cerere.
Salarizarea reclamantei a fost reglementată în perioada de referință prin
L. nr.50/1996 și prin O. nr. nr.8/2007.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, C.de A. reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de pârâta C. de A. C. se constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat să se recunoască discriminarea, să se calculeze și să se plătească drepturile reprezentând diferențele salariale dintre indemnizația sa și cele ale procurorilor, respectiv personalului auxiliar de specialitate din cadrul DNA și DIICOT.
Deși instanța de fond a reținut că reclamanta este grefier, a analizat acțiunea acesteia pornind de la premisa greșită că aceasta este salarizată conform OUG 2. privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, toate considerentele sentinței referindu-se la discriminarea dintre judecători și procurorii din cadrul DNA și DIICOT.
Având în vedere statutul și atribuțiile diferite îndeplinite de personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și procurorii din DNA și DIICOT, C. apreciază că nu se poate reține existența vreunei discriminări între salarizarea acestor două categorii de personal. Și, constatând și faptul că reclamanta a solicitat să se constate și discriminarea în raport de personalul auxiliar de specialitate din cadrul DNA și DIICOT (salarizat în mod diferit prin art. 3 alin. (7) din OG 8/2007, act normativ care reglementa și salarizarea reclamantei în perioada pentru care se solicită drepturile salariale), iar instanța de fond a omis să analizeze acest aspect, C. apreciază că nu s-a cercetat fondul cauzei deduse judecății.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de pârâta C. de A. C., se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare T. S.
În ceea ce privește recursul declarata de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, se reține că în mod corect a respins instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive. Astfel, art.118 din L. nr.304/2004 privindorganizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit art.19 din L. nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin.1 pct. 6 din HG 34/2009 privind organizarea și funcționara M.ui F. P. (dispoziție care este similară cu reglementarea anterioară din HG 386/2007) „elaborează pe bază de metodologii proprii, menținând în permanență un echilibru bugetar corespunzător, proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportulasupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare, se află în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata diferențelor bănești solicitate.
Ministerul Finanțelor Publice este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea M.ui F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Într-adevăr, Ministerul Finanțelor Publice este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din L. nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar).
Pe cale de consecință, Ministerul Finanțelor Publice are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a respins judicios excepția invocată, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Referitor la motivele de recurs invocate de Ministerul Finanțelor Publicerelative la fondul cauzei și la recursul declarat de Ministerul Justiției, se constată că acești pârâți au invocat motive de casare și de modificare a hotărâriiinstanței de fond, iar în cadrul recursului Curții de A. C. s-a reținut incidența unui motiv de casare.
Având în vedere necesitatea de a se soluționa în mod unitar cauza, precum și natura raporturilor dintre recurenți, (recurentul-pârât Ministerul
Justiției fiind obligat la plata în solidar a drepturilor salariale solicitate de intimata-reclamantă, iar recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății acelorași drepturi) în temeiul art. 312 alin. (3) teza finală Cod procedură civilă și art. 48 alin. (2) Cod procedură civilă se apreciază că admiterea recursului pârâtei C. de A. C. profită și celorlalți recurenți, analiza motivelor de recurs invocate de ceilalți pârâți fiind astfel superfluă. În consecință, vor fi admise și recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și, în consecință, casată în parte sentința recurată și trimisă spre rejudecare T. S. acțiunea formulată de reclamanta R. C. în contradictoriu cu pârâții C. de A. C., Tribunalul Sălaj, Ministerul Justiției și M. E. și F.
Pentru considerentele expuse în cadrul recursului M.ui F. P. se vor menține dispozițiile sentinței de fond referitoare la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului menționat anterior. De asemenea,întrucât nu a făcut obiectul prezentului recurs se va menține dispoziția din hotărârea de fond referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a C.ui N. pentru C. D..
În rejudecare, instanța de fond urmează să analizeze discriminarea invocată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată în raport de situația personalului auxiliar de specialitate din cadrul DNA și DIICOT.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și C. de A. C. împotriva sentinței civile nr. 3881 din (...) a T. S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o casează în parte și în consecință, trimite spre rejudecare T. S., acțiunea formulată de reclamanta R. C. în contradictoriu cu pârâții C. de A. C., Tribunalul Sălaj, Ministerul Justiției și M. E. și F.
Menține restul dispozițiilor sentinței de fond referitoare la soluționarea excepțiilor procesuale.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. S. D. D. G.
GREFIER, A. B.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond:P.D. și A.B.
| ← Decizia civilă nr. 3247/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3380/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
