Decizia civilă nr. 5094/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ N. 5094/R/2011
Ședința publică din data de 6 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: I. T. JUDECĂTOR: L. D. JUDECĂTOR: C. M. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1425 din 6 septembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții intimați I. Ș. J. M., Ș. CU C. I - V. N. 2 „. B. S. și M. E., C., T. ȘI S., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbrul judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de 22 noiembrie 2011 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare.
Curtea, văzând că atât recurentul prin recurs cât și intimatul prin întâmpinare au solicitat judecata în lipsă, apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1425 din 6 septembrie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Învățământ M. în contradictoriu cu pârâții I. Ș. al județului Maramureș, Ș. cu cls. I-V. nr.2 „A. B. S., M. E., C., T. și S. B., Ministerul Finanțelor Publice B..
Au fost obligați pârâții I. Ș. al județului Maramureș, Ș. cu cls. I-V. nr.2 "A. B.S., M. E., C., T. și S., Ministerul Finanțelor Publice să le plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant: H. E., H. D., Ilc V., M. K., M. M., P. M. I., S. E., T. A., V. M., B. M., B. V., R. M., S. M., A. I., B. E., C. G., C. M. I., C. M., C. S., C. I., C. M., C. R. A., D. V. D., F. E. ajutorul financiar prevăzut de L. 3. pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității activității didactice în învățământul preuniversitar, pentru anul 2009, reprezentând diferența dintre echivalentul în lei a sumei de 100 E. calculat la cursul de schimb valutar
B.N.R. de la data plății și suma de 130 lei achitată în luna decembrie 2009.
A fost obligat pârâtul I. Ș. al județului M. să aloce unității de învățământ sumele necesare plății ajutorului financiar.
A fost obligat M. F. P. să aloce M. E., C., T. și S. sumele necesare plății ajutorului financiar.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de M. E., C., T. și S. împotriva M. F. Publice B., prin D. G. a F. P. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Membrii de sindicat reprezentați de reclamant în prezenta cauză sunt cadre didactice cu norma de bază la unitățile școlare pârâte.
Conform art. 1 și 2 din L. 3. se recunoaște cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar dreptul la un ajutor financiar anual în cuantum de 100 E., în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice.
Potrivit art. 6 din Normele metodologice „responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar prevăzut la art.1 alin.2 revine directorului instituției de învățământ, inspectorului școlar…";.
Cadrele didactice, membre de sindicat și-au înregistrat cererile în termenul stabilit de normele metodologice, dar nu au primit echivalentul a 100 euro, ci a primit în luna decembrie 2009 câte 130 lei/persoană fila 35-39.
În temeiul art.4 din L. 3. și art.5 din H.G.453/2007 M. E., C. și Inovării are calitatea de ordonator principal de credite, a prezentat propunerile pentru proiectul de buget, inclusiv anexele pentru anul 2009, a fost propusă suma de
514.786 mii lei, din care suma de 103.103 mii lei reprezintă achiziționare de cărți conform Legii 3..
Prin L. 18/2009 s-a aprobat bugetul pe anul 2009, din cei 514.786 mii lei solicitați s-a aprobat suma de 241.796 mii lei.
M. E., C. și Inovării a solicitat rectificare de buget pe anul 2009 aducând la cunoștință M. F. P. că există o restanță de 102.614 mii lei pentru programul prevăzut de L. 3..
Așadar având în vedere rolul M. F. P. de ordonator al acțiunilor de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, precum și atribuțiile vizând analizarea propunerilor de buget în etapele de elaborare a bugetelor, de monitorizare a execuției bugetare, instituite prin art. 15 și 19 din L. 500/2002, instanța a admis cererea de chemare în judecată și împotriva acestui pârât pe care l-a obligat să aloce M. E., C., T. și S. sumele necesare plă- ții ajutorului financiar stabilit prin prezenta hotărâre în favoarea membrilor de sindicat reprezentați de reclamant.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de M. E., C., T.
și S. împotriva M. F. P. ca rămasă fără obiect.
În consecință, în temeiul Legii 3. și H.G. 453/2007 acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii obligării acestuia la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul citează dispozițiile art. 1 și 2 din L. nr.3., cu sublinierea că responsabilitatea privind asigurarea acestui ajutor financiar revine directorului la nivelul instituției de învățământ conform art.5 din normele metodologice de aplicare a legii, citate de asemenea.
Drepturile pretinse de reclamanți s-au născut în baza contractului colectiv de muncă la nivelul I. Ș. al județului M. în care Ministerul Finanțelor
Publice nu are calitate de parte, iar potrivit art.167 alin.3 din L. nr.84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Prin Decizia nr.10/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție stabilind că:
„în aplicarea dispozițiilor art.60 din C.pr.civ., raportat la art.19 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și art.1-4 din O.G. nr. nr.2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulari și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. nr.3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
În rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor bugetele și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 noiembrie 2011 reclamantul S . L. din Î. M. a solicitat respingerea.
În motivare, reclamantul a arătat că recurentul nu contestă dreptul cadrelor didactice reprezentate în acest dosar la fondul de carte în cuantum de
100 euro, ci doar faptul că nu ar avea nici o atribuție în sensul alocării sumelor necesare efectuării plăților.
Sub acest aspect, citează dispozițiile art.19 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la atribuțiile principale ale M. F. P. .
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Ministerul Finanțelor Publice elaborează în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 28 din L. nr. 500/2002, legea finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Ministerul Finanțelor Publice are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite acele sume care au fost prevăzute de legea bugetului de stat revenindu-i obligația de a elabora proiectul legii bugetului și a bugetului de stat în conformitate cu dispozițiile legale, ținând seama de sumele corespunzătoare drepturilor salariale acordate prin dispoziții legale speciale, în cazul de față L. nr. 3..
Ministerul Finanțelor Publice are atribuții însemnate în ceea ce privește fundamentarea și asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor cuvenite salariaților unităților din învățământ, care rezultă din H.G. 2192/2004, H.G. nr.1618/2009.
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și Consiliul General al Municipiului B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Art.45 din aceeași hotărâre prevede că ordonatorii terțiari de credite întocmesc trimestrial și anual situații financiare privind execuția bugetară, în conformitate cu normele metodologice ale M. F. P..
Inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului B., prin compartimentele de contabilitate și informatizare, centralizează situațiile privind execuția bugetară pe unități de învățământ prevăzute în anexele nr. 3 și 4 și le transmit Consiliului Național pentru Finanțarea Î.ului Preuniversitar și comisiilor județene de finanțare a învățământului preuniversitar.
De asemenea, potrivit art.46 din hotărâre, Consiliul Național pentru
Finanțarea Î.ului Preuniversitar, pe baza datelor transmise de inspectoratele
școlare județene, respectiv al municipiului B., analizează modul în care se respectă prevederile legii bugetului de stat și criteriile și principiile finanțării învățământului preuniversitar de stat, precum și eventualele fenomene perturbatoare care se manifestă în acest domeniu și cauzele care le determină. Pe baza acestor analize se întocmesc rapoarte trimestriale/anuale care se înaintează conducerii M. E. și C., însoțite de propuneri de îmbunătățire a sistemului de finanțare și execuție bugetară în sistemul de învățământ preuniversitar de stat.
Conform art.3 alin.3 din H.G. nr.1618/2009, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.
Prin urmare, rolul Ministerul Finanțelor Publice este acela de administrator al bugetului statului și, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurentul își îndeplinește obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Nu poate fi reținută temeinicia motivului de recurs prin care se invocă responsabilitatea directorului instituției de învățământ, ca exonerând de răspundere pe recurent, în condițiile în care, conform celor ce preced, finanțarea cheltuielilor cu salarizarea cadrelor didactice își are resursele în bugetul de stat, iar recurentul chiar arată că dimensionarea acestuia nu a cuprins întreaga sumă necesară achitării integrale a drepturilor litigioase.
Este ineficientă și apărarea prin care se trimite la normele metodologice ale Legii nr. 3., din (...), prin care se condiționează acordarea ajutorului financiar de încadrarea în limitele creditelor bugetare aprobate.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că L. nr. 3. nu adaugă nici o condiție la beneficiul acordării ajutorului financiar în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, textul legii fiind imperativ: „se acordă un ajutor financiar…";, „ajutorul financiar … se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro";,
„sumele necesare acordării ajutorului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației și Cercetării";.
Ca urmare, obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurentului, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prin lege plata ajutorului financiar pentru achiziționare de cărți în favoarea salariaților din învățământ din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării prevederilor legale și convenționale în vigoare, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești în cuantumul legal, să rămână doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizează asemenea venituri.
În plus, un alt aspect este cel dat de specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a Ministerul Finanțelor Publice se face în considerarea acestui raport juridic suis generic, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Raportat la motivul de recurs prin care se trimite la decizia în interesul legii nr. 10/2001, trebuie observat că în speță a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de M. E., C. T. și S. împotriva recurentului, astfel încât nu este aplicabilă această decizie în interesul legii, ce indică modul corect de soluționare a cererii de chemare în garanție.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1425 din 6 septembrie 2011 a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 6 decembrie 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI, I. T. L. D. C. M.cu opinia separată N . N.
G.,
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. C. M.cu opinie separată a doamnei judecător L. D. în sensul admiterii recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, modificării parțiale a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive.
Prin decizia nr. 10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la
19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În acest sens, instanța supremă a reținut că:
„În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea dechemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul căreprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.";
Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M. F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, constat că în considerentele deciziei menționate anterior instanța supremă a statuat, contrar opiniei majoritare, că nu se poate formula cerere de chemare în garanție tocmai pentru că pretențiile menționate anterior nu pot forma obiectul „unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță";, așa cum s-a formulat în prezenta cauză..
De asemenea, reclamantul a solicitat prin acțiune obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M. F. P. la plata ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți.
Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M. F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
În consecință, față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.
Având în vedere atât acest aspect, cât și caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept conform art.3307 alin.3 C.pr.civ. apreciez că în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9
C.pr.civ. recursul trebuia admis, iar sentința modificată în parte în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
JUDECĂTOR L . D.
Red.DL
2 ex./(...)
| ← Decizia civilă nr. 2951/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4830/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
