Decizia civilă nr. 34/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 34/R/2011
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: S. D. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 540 din 30 martie 2010 a T.ui Maramureș, pronunțată în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați C. C., C. D. și M. G., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente - avocat C. R. din cadrul Baroului Maramureș, lipsind reclamanții.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se complinește de către reprezentanta recurentei lipsa parafei de pe memoriul de recurs, acesta purtând inițial numai semnătura avocatului.
Reprezentanta recurentei declară că nu are cereri de formulat în probațiune și nici excepții de invocat.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat în cauză.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, cu consecința respingerii acțiunii promovate de reclamanți. S. și excepția prescripției cererii reclamanților motivând că venitul la care se referă art. 176 alin.1 CCM Ramură nu poate fi considerat drept salarial.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 540 din 30 martie 2010 a T.ui Maramureș pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanții C. C., C. D. I. și M. G. în contradictoriu cu pârâta S. OMV P. S. și în consecință a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a unui salariu minim pe ramură pentru anul 2005, reprezentând suplimentarea drepturilor salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, în sumă de 550 lei pentru fiecare reclamant, actualizat în raport de indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au avut calitatea de angajați ai pârâtei, conform contractelor individuale de muncă depuse la dosar.
Reclamantul C. C. a încetat raportul de muncă cu pârâta la data de (...), C. D. I. - la data de (...), iar M. Gheorghe - la data de (...).
Potrivit contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurii e- nergie electrică, termică, petrol și gaze nr. 288/02 din (...) și nr. 53346/ 06 din (...), fiecare salariat este îndreptățit la plata unor drepturi salariale suplimentare în luna octombrie a fiecărui an pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură.
Potrivit art. 238 din C. muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salari- ații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, așa cum statuează art. 241 alin. 1 lit. c din C. muncii și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996.
Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. S.rea pârâtei în sensul că drepturile salariale solicitate au fost incluse în salariul de bază nu au fost dovedite în cauză, cu toate că, în temeiul art. 287 din C. muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de în- fățișare.
Pe de altă parte, o astfel de includere ar determina un mod arbitrar de a stabili un salariu de bază de către angajator, în care să fie incluse toate dreptu- rile bănești cuvenite salariaților, fără a exista posibilitatea exercitării unui con- trol cu privire la acordarea acestora.
Potrivit art. 155 din C. muncii, salariul cuprinde salariul de bază și, în mod distinct, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Lipsa negocierilor este imputabilă patronatului, care trebuia să aibă ini- țiativa acestora și nu exonerează pârâta de obligația executării contractului co- lectiv de muncă, respectiv de obligația acordării suplimentării drepturilor sala- riale.
Potrivit adresei nr. 313 din (...), aflată la fila 58 din dosar, salariul minim pentru anul 2005 a fost în cuantum de 550 lei.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, în baza art. 166 și art. 287 din C. muncii, instanța a admis acțiunea formulată, conform dispozitivului.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând că a căzut în pre- tenții, fiind în culpă procesuală, instanța a obligat pârâta la plata către recla- manți a sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând ono- rariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. OMV P. S. solicitândmodificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată invocă prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ.
Intimații nu au calitate procesuală activă, deoarece protecția unui drept subiectiv se poate realiza doar în măsura în care acesta nu a fost respectat.
În speță, reclamanții își precizează creanța pretinsă prin invocarea art. 176 CCM ramură - limitat însă la alin. 1 și 2. si 187 alin 1 din același contract.
Aparența temeiniciei acțiunii reclamanților rezidă în prezentarea trunchiată a dispozițiilor art. 176 si 187 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006.
Această limitare este nelegală, întrucât art. 176 CCM ramură instituie o reglementare unitară a adaosurilor la salariu - ca măsură de protecție socială.
În continuarea alin. 1 și 2, art. 176 CCM ramură prevede următoarele:
„(3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.
(4) Cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adausuri, vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
(5) În contractele colective de muncă încheiate la nivel inferioare pot fi stabilite, cu ocazia altor evenimente, și alte facilități sub forma de adausuri, stimulente, etc.
(6) Fiecare din adausurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază";.
Alin. 1 și 2, invocate de intimați nu pot fi disociate de alin. 3 și următoarele (sus-citate) din art. 176 CCM Ramură.
O analiză completă a acestor prevederi duce la concluzia că art. 176 stabilește doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului constând în venitul anual din luna octombrie pentru „aprovizionare de toamnă- iarnă";, nu dă naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu. Acest din urmă drept ar fi luat naștere în condițiile unui rezultat în acest sens al negocierii speciale cu sindicatul.
În fapt, asemenea negocieri nu au mai existat începând cu anul 1999.
Sindicatul nu a mai solicitat patronatului inițierea unor negocieri pe tema acordării DISTINCTE (conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură) a venitului anual în luna octombrie pentru „aprovizionare de toamnă-iarnă";, datorită faptului că aceste venituri au fost introduse, din martie 1998, în salariul de bază al fiecărui salariat P. - majorat ori de cate ori salariul de bază a fost majorat - și în acest mod dreptul pe care îl invocă intimații din prezentul dosar s-a stins prin executarea de către recurentă a obligației corelative dreptului invocat.
În ceea ce privește stabilirea naturii juridice a venitului solicitat, se arată că CCM ramură conține două capitole distincte, cu reglementări specifice pentru tipul de reglementare avut în vedere, și anume: un capitol referitor la salarizare, (ce conține reglementări cu privire la salarii, sporurile la acestea de orice natură - drepturi salariale) și un capitol referitor la protecția socială a salariaților.
Din extrasele din contractele colective de muncă depuse reiese că art. 176 din CCM ramură este plasat în capitolul VIII intitulat „Protecția socială a salariaților";, împreună cu „indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă determinată de boală profesională, boală în legătură cu profesia, accidente de muncă sau cazuri asimilate acesteia, tuberculoză, SIDA, cancer de orice tip etc.";; compensații pentru salariatul care se află în incapacitate temporară de muncă, ce necesită spitalizare; trimiteri în stațiuni de odihnă și tratament, pe baza biletelor procurate sau avizate de federații și repartizate de sindicat etc., capitol ce cuprinde reglementări distincte de cele referitoare la salarizare, care sunt incluse în Capitolul VI, intitulat „Salarizarea"; .
Sumele acordate cu acest titlu sunt determinate de nevoia specială în care se găsește persoana căreia i se acordă și nu reprezintă contraprestația efectivă a muncii, așa cum o reprezintă de fapt salariul, raportat la art. 154 din C. Muncii.
Față de cele de mai sus, pârâta consideră că acțiunea reclamantului este prescrisă, fiind incidente prevederile art. 283 lit. e) C. muncii, adică termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Incidența art. 283 lit. e) C. muncii se confirmă și prin celalalt temei juridic al cererii reclamantului: art. 243 C. muncii, care se referă la executarea contractului colectiv de muncă. În aceste condiții, în mod indubitabil o acțiune prin care se invocă încălcarea contractului colectiv de muncă poate fi formulată înăuntrul termenului de prescripție extinctivă prevăzut de art. 283 lit. e) C. muncii, fiind vorba de „. neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia";.
Toate termenele de prescripție enumerate de legiuitor în alineatul 1 al art.283 C. Muncii sunt în egală măsu ră termene speciale de prescripție și constituie tot atâtea excepții de la regula termenului de prescripție generală de
3 ani instituit de alineatul 2 al art. 283 C. Muncii.
Or, potrivit principiului că excepția este de strictă interpretare, instanța nu putea să extindă cadrul prevăzut de lege în această materie, și pe cale de consecință, hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală.
Faptul că prin aliniatul 2 al CCM care arată că „fiecare din suplimentările de mai sus va avea un cuantum minim în valoare de un salariu"; nu semnifică însă că acest drept este unul de natură salarială.
Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, deoarece reclamanții primesc prin sentința recurată sume de bani care le-au fost deja achitate, validând prin conținutul hotărârii o îmbogățire fără justă cauză.
Înscrisurile depuse în probațiune la dosarul primei instanțe demonstrează că această suplimentare salarială a fost inclusă în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1998 și a fost plătită până în prezent. Neevidențierea ei distinctă nu înseamnă că ea nu a fost acordată, iar promovarea de către reclamanți a acțiunii având un astfel de obiect este o dovadă de abuz de drept și de rea credință.
La nivelul pârâtei s-a respectat principiul păstrării drepturilor câștigate ale salariaților;
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Raportat la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea apreciază corectă interpretarea primei instanțe, care a considerat că dreptul solicitat se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 155 C. muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă constituie tocmai un astfel de alt adaos. Faptul că ajutorul de aprovizionare de toamnă a fost stipulat într-un capitol distinct al contractului colectiv de muncă, cel privitor la protecția socială, iar nu în cel destinat salarizării, nu semnifică scoaterea dreptului de sub incidența art. 155 C. muncii, dată fiind calitatea de normă imperativă a acestui text de lege, astfel încât părțile nu pot reduce sfera de acoperire a sintagmei „componente ale salariului"; prin contractele pe care le încheie. Dincolo de modul de organizare a contractului colectiv de muncă, un ajutor bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial și astfel, să facă maiatractiv postul, sau să își fidelizeze angajații, sau să mențină salariile la un nivel competitiv pe piață.
Potrivit art. 166 alin. 1 și art. 283 alin. 1 lit. c) C. muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Art. 283 alin. 1 lit. e) C. muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 283 alin. 1 lit. c) C. muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Raportat la ce-a de-a doua excepție invocată, Curtea reține că motivarea recursului sub acest aspect se suprapune cu motivele de netemeinicie raportat la fondul cauzei, motiv pentru care va cerceta această excepție odată cu fondul.
Trebuie doar subliniat că și contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură pot produce efecte directe în persoana salariaților, așa cum cel încheiat la nivel național poate produce astfel de efecte, indiferent de încheierea unor contracte colective de muncă la nivele inferioare. În acest sens stipulează art. 11 din Legea nr. 130/1996.
Pe fondul cauzei, Curtea reține temeinicia și legalitatea sentinței.
Astfel, art. 40 alin. 2 lit. c din C. muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin C. Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la M. sub nr. 53346/06/(...), prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.430/(...) și CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M. sub nr. 288/02/(...) a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 397/(...) pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 176, că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă cu ocazia unor evenimente anuale, P., Z. meseriei, Crăciun, precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, fiecare adaos fiind în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor acestui contract.
Potrivit art. 241 alin. 1 din C. muncii și art. 11 din Legea nr. 130/1996 privind C. colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Este adevărat că în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S. P. S. în anul 1998 se stipulează, la art. 168 alin. 2, că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază conform telexului 2412/1998, însă acest telex nu cuprinde nici o referire la sucursala din județul Maramureș a acestui angajator. Pe de altă parte, telexul în sine nu probează includerea efectivă a acestui adaos în salariile angajaților de la acea vreme, proba pertinentă putând fi făcută doar printr-o expertiză care să atestecreșterea efectivă a salariilor prin includerea adaosului în salariul de bază sau prin reliefarea în cărțile de muncă a acestei includeri.
În plus, se constată că încă din anul 1997 s-a exprimat, în cuprinsul art. 168 alin. 3 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, dezideratul de a se include în salariul de bază această suplimentare, începând cu (...), „ după un mod de calcul ce v a face obiectul un ui act adițional la prezentul contract";. Or, pârâta nu a putut depune un astfel de act adițional asumat de părți, care să constate includerea acestui adaos în salariul de bază.
Se mai observă că în cuprinsul adresei emise de S. N. a P. „. S. B. și F. P. către toate sucursalele din țară, nedatată, depusă în copie la fila 59 dosar fond, vol. I, se afirmă majorarea salariilor de bază brute ale personalului cu un procent de 5 % reprezentând indexarea salariilor în conformitate cu prevederile H.G. nr. 208/(...), iar apoi majorarea încă o dată, în baza aceleiași hotărâri, a salariilor brute valabile la data de (...). Prin urmare, înscrierile în cărțile de muncă ale unora dintre reclamanți a acestor indexări nu poate fi privită ca o reflectare a includerii în salariul de bază al acestora a suplimentării pentru aprovizionare toamnă iarnă.
Astfel, Curtea constată că nu a fost făcută proba celor afirmate de recurenta pârâtă, deși art. 287 C. muncii așează sarcina probei pe umerii săi.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestei suplimentări, obligativitatea acordării ei a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură. Nu poate fi agreată interpretarea dată de recurentă acestor dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, ca instituind doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 176 alin. 1 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că „salariații vor beneficia de (…) o suplimentare a drepturilor salariale";, la alin. 3 stipulându-se nu o condiție de care să depindă nașterea dreptului, cum consideră recurenta, ci o contextualizare a modalității în care se va pune în executare obligația.
Se au în vedere prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, conform cărora contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță
Cât privește adresa comună din 2008 la contractul colectiv de muncă, aceasta nu poate produce efecte pentru o perioadă anterioară încheierii sale, decât cu încălcarea principiului neretroactivității care este aplicabil și în privința clauzelor interpretative din contractul colectiv de muncă, după cum stipulează art. 31 din Legea nr. 130/1996
Nu poate fi reținut nici argumentul conform căruia prin semnarea contractelor colective de muncă la nivel de unitate ulterioare fără menționarea suplimentării pentru aprovizionare toamnă-iarnă s-a făcut o acceptare tacită din partea reprezentanților sindicali a includerii anterioare a suplimentării pentru aprovizionare toamnă-iarnă în salariul de bază, întrucât în cazul pe care Curtea îl constată, anume, că această suplimentare nu a fost astfel introdusă în salariul de bază, acceptarea tacită pe care recurenta o deduce apare ca o renunțare la drepturi salariale, prohibită de art. 38 C. muncii și astfel ineficientă, în cazul în care ar fi acceptată ca existentă.
În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 ind. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA împotriva sentinței civile nr. 540 din (...) a T.ui MM pronunțată în dosar nr.
(...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 11 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. I. T. S. D. cu opinie separată
G., N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond. D.M.H. și M.C.
Motivarea opiniei separate a judecătorului C. M.
Analizând recursul formulat de S. „. S., prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale și a prevederilor contractuale aplicabile în cauză, consider că recursul este în parte fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Astfel cum s-a reținut și prin opinia majoritară motivată în cauză, art. 283 al. 1 lit. e) din C. muncii nu este aplicabil în speță, întrucât prin prezenta acțiune reclamanții nu au invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci au solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.155 din C. muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 166 și 283 alin.1 lit.c) din C. muncii, în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Opinez însă că în cauză sunt incidente motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 3041 Cod. Proc. civilă.
Astfel, prima instanță a reținut ca temei juridic al acțiunii reclamanților dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură.
Alin. 1 al art. 176 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură, invocat de reclamanți, prevede că de P., Z. meseriei, Crăciun, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos.
Alin. 2 al aceluiași articol prevede că acest adaos va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Instanța de fond nu a avut însă în vedere la pronunțarea soluției și dispozițiile alin. 6 al art. 176 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură,potrivit cărora adaosurile se acordă „în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază";. De asemenea, potrivit alin.3 al aceluiași articol, „condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare";.
Ori, în cazul societății pârâte, prin C. colectiv de muncă la nivel de unitate din anul 1997 s-a prevăzut, la art. 168 alin. 3, că, începând cu (...), suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Prin adresa nr. 2328/(...), P. R.A. B. a adus la cunoștința sucursalelor că salariații R. A. a P. „., aflați la data de (...) în evidențele unității, vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de 441.000 lei/persoană brut pentru aprovizionare de toamnă - iarnă, în conformitate cu prevederile art. 168 alin. 1 din C.C.M. în vigoare.
Ulterior, în C. colectiv de muncă încheiat la nivelul S. „. în anul 1998, s-a precizat la alin.2 al art. 168, că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998).
Acest telex arată că, pentru aplicarea prevederilor art. 168 alin. 3 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 1997 (menționat mai sus), începând cu data de 1 martie 1998, salariile de bază brute ale personalului parte în acest contract, valabile la 28 februarie 1998, se vor majora astfel: cu
10 % salariile de bază în cuantum de până la 1.000.000 lei, cu 7 % salariile brute de bază cuprinse între 1.000.001 lei - 2.000.000 lei și cu 5 % salariile brute de bază în cuantum de peste 2.000.000 lei.
Prin O.U.G. 49/(...) a luat ființă S. N. a P. „. S. B., prin reorganizarea R. A. a P. „. B., care s-a desființat .
La data intrării în vigoare a O.U.G. 49/1997, societățile comerciale din domeniul rafinării și distribuției petrolului și produselor petroliere (prevăzute în anexa 2) au fuzionat cu S. P. S., fiind absorbite de aceasta.
În art. 7 alin. 2 din O.U.G. 49/1997 se prevede că toate drepturile și obligațiile R. A. a P. „. B., precum și cele ale societăților comerciale care au fuzionat, prevăzute în anexa 2, sunt preluate de către S. P. S..
Reclamanții din prezenta cauză au fost salariați ai S. Peco S.
Maramureș, societate prevăzută în anexa 2 a O.U.G. 49/1997 și care a fuzionat cu S. P. S.A, devenind Sucursală PECO.
Urmare a fuzionării, acești salariați au fost transferați în interesul serviciului la S. P. S..
În atare condiții, la data când a fost trimis telexul 2412/(...) și a fost încheiat C. colectiv de muncă la nivelul S. P. S. pentru anul 1998 (în care se menționează la art. 168 alin. 2 faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază conform telexului 2412/1998), reclamanții deveniseră salariați ai S. P. S..
Ca urmare, intimaților-reclamanți le devenise aplicabil C. colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 1998, care prevedea includerea suplimentărilor salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă în salariul de bază, astfel încât, fiind incidente dispozițiile art. 176 alin. 3 și 6 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură, aceștia nu mai pot beneficia de drepturile prevăzute de art. 176 alin. 1 și 2 din acest contract, așa cum greșit a reținut prima instanță.
Raportat tuturor considerentelor expuse, consider că se impunea admiterea recursului formulat de S. „. S. și modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Judecător ,
C. M.
Red./Tehnored.: C.M..
| ← Încheierea civilă nr. 4177/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia civilă nr. 25/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
