Decizia civilă nr. 1753/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1753/R/2011

Ședința publică din data de 18 mai 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S.-C. B.

JUDECĂTORI: I.A-R. M.

G.-L. T.

GREFIER: G. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții G. I., G. M., P. V. și D. I. împotriva sentinței civile nr. 3175 din 4 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat SC OMV P. SA, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate, av. I. D., lipsă fiind reclamanții recurenți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru considerentele expuse în întâmpinarea formulată. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține în vederea pronunțării în baza actelor de la dosar.

C U R T E A P rin sentința civilă nr. 3175 din 4 octombrie 2010 pronunțată de T ribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins excepția prematurității cererii,invocată de pârâta SC P. SA.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată de aceeași pârâtă.

S-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții G. I., G. M., P. V. și D. I. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA.

S-a respins ca nefondată solicitarea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că reclamanții au fost angajații societății pârâte P. S A în perioada 2005 - 2007.

Potrivit prevederilor art. 139 din CCM la nivel P. pentru anii 2005, 2006 și 2007, "C. de participare a salariaților SNP P. la profitul anual este de 10%. C. de participare a salariaților P. la profitul anual; modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P.

Aceste dispoziții contractuale sunt în acord deplin cu prevederile art. 42

CCM unic la nivel național pentru anii 2005-2006, respectiv art. 42 CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010, conform cărora salariații au dreptul la alte venituri constând în cota-parte din profit, ce se repartizează salariaților, care este de pana la 10% în cazul societăților comerciale și până la 5% în cazul regiilor autonome.

Analizând clauza din CCM P. cu privire la cota - parte din profit la care pot participa salariații, s-a constatat că obligația instituită în sarcina angajatorului este afectată de condiția suspensivă a stabilirii concrete a modalității de acordare și a condițiilor de diferențiere, care trebuie să facă obiectul negocierii dintre S.C P. S.A și F. P.

În acest sens, condiția care afectează un raport obligațional este stabilită prin voința părților, iar existența, dovada și interpretarea sa se realizează tot În considerarea acestei voințe. Astfel, art. 1011 cod civil prevede că îndeplinirea condiției trebuie să se facă astfel cum au înțeles părțile să fie făcută. De asemenea, Codul civil reglementează minuțios problema determinării momentului realizării condiției.

In speță, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției care afectează obligația angajatorului de plată a cotei-părți din profitul anual și nu se poate reține nici incidenta dispozițiilor art. 1014 Cod civil, potrivit cărora: condiția este reputată ca îndeplinită când debitorul obligat sub această condiție a împiedicat îndeplinirea ei, întrucât reclamanții nu au dovedit existenta comportamentului culpabil al angajatorului, în sensul refuzului de a negocia cu F. P. pentru în realizarea condiției.

T. a reținut, de asemenea, că este drept condițional, iar nu un drept eventual, astfel cum susține pârâta. D. condițional are întrunite toate elementele pentru a fi un drept perfect, doar că nașterea sa depinde de un eveniment viitor și nesigur, stabilit prin voința părților. E. - condiție este întotdeauna un fapt exterior raportului obligațional și dreptului care intră în conținutul său, ambele concepute, formate, dar încă nenăscute. Spre deosebire de dreptul condițional, dreptul eventual este, dimpotrivă, un drept căruia îi lipsește cel puțin unul dintre elementele intrinseci necesare formării sale.

Raportat la considerentele expuse, reținând neîndeplinirea condiției suspensive și, implicit, faptul că dreptul reclamanților la plata cotei-părți din profitul anual al companiei pârâte nu s-a născut, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții G. M., G. I., P. V.

ȘI D. I. solicitând admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, recurenții au arătat că existența dreptului de participare la profit este indiscutabila, în primul rând datorită faptului că nu s- a stabilit anularea participării la profit sau nu s-a stabilit ca această participare ar fi facultativă.

In al doilea rând, existența dreptului la cota parte din profit este garantată de art. 30 din Legea 130/1996 raportate la art. 41 alin 5 din

Constituție. Aceste prevederi fiind incluse în CCM constituie o obligație imperativă, iar neîndeplinirea unei asemenea obligații expres asumare atrage răspunderea juridică, inclusiv patrimonială, a societății pârâte conform dispozițiilor mai sus amintite. Susținerile pârâtei sunt răsturnate de actul adițional la CCM /. înregistrat sub nr. 15928/(...) prin care se prevede la art.139 "C. de participare a salariaților P. la profitul anual este de 10%".

În al treilea rând, art. 139 din CCM/. nu poate fi interpretat greșit, considerându-se că dreptul salarial ar fi supus unei condiții pur potestative din partea pârâtei. O asemenea condiție este prohibită de art. 295 alin. I din C muncii, raportat la art. 1010 din C. civil, fiind astfel caducă și inopozabilă salariaților. Nu sunt în prezența unui drept eventual sau a unei simple vocații ci suntem în prezența unui drept determinat și numit, a cărui existență și întindere nu poate depinde de un element aleatoriu - voința pârâtei.

În al patrulea rând, prevederile CCM la nivel de unitate art. 9 și art. 145 interzic orice limitări ale drepturilor salariale și obligă la interpretarea clauzelor contractuale în favoarea salariaților, reguli imperative statuate de art. 38 din C muncii.

In concluzie, dreptul de participare la profit nu poate fi negat salariaților acestora li se cuvine aplicarea cotei de 10% din profit, cota prevăzută de art. 41alin. 2 din CCM la nivel național, prioritar aplicabil conf. art. 8 alin 2 din Legea

130/1996.

Intimata SC OMV P. SA prin întâmpinare (f.11-13) a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulateîn cererea de recurs, prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din C.proc.civ., îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:

Analiza fondului litigiului dedus judecății are ca punct de pornire interpretarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art.42 alin.2 lit. a din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, conform cărora „Alte venituri sunt …. C.-parte de profit ce se repartizează salariaților care este de până la 10% în cazul societăților comerciale";.

De asemenea, potrivit alin. 3 din aceleași dispoziții legale, „condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate";.

Or, potrivit art. 139 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, 2006 și 2007, „. de participare a salariaților P. SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu F. P..

Prin urmare, rezultă că acest venit pretins de reclamanți are caracterul unei facilități, a unei simple posibilități, a cărei acordare se stabilește în urma negocierilor ce constituie o condiție suspensivă, conform art. 1017 Cod civil și de a căror realizare depinde însăși nașterea dreptului sau transformarea unei posibilități într-un drept pur și simplu, neafectat de modalități.

În acest sens, Curtea reține că art. 41 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art. 42 din Contractul Colectiv de M. unic la nivel național pe anii 2007-2010, având conținut identic, enumeră categoriile de venituri care pot fi acordate salariaților în mod distinct de salariu, cum ar fi adaosul de acord, premii, tichete de masă, tichete cadou, tichete de creșă (prevăzut de articolele anterioare), fără a reglementa în mod expres cota de participare la profit ca un drept al angajatului, precum în cazul menționat anterior al salariului.

De asemenea, alineatul 3 al art. 41 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2006, respectiv al art. 42 Contractul colectiv de muncă pe anii 2007-

2010 confirmă caracterul facultativ al pretențiilor în litigiu prin instituirea expresă a posibilității ca prin negocierile purtate la nivel de unitate pentru încheierea contractului colectiv de muncă să se stabilească nu numai diferențierea participării la profit, dar și diminuarea sau anularea participării la profit, ceea ce are semnificația că acest venit nu este un drept la care salariatul să nu poată renunța, conform art. 38 Codul muncii, ci doar o facilitate care se poate concretiza în anumite situații.

Prin urmare, datorită caracterului suplimentar față de salariu, cota de participare la profit nu reprezintă un drept pur și simplu, neafectat de modalități și înzestrat prin sine însuși cu forță obligatorie în raport cu angajatorul, putând fi calificat ca un drept doar în cazul în care angajatorul consimte să-și asume prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate o obligație corelativă în condițiile reglementate prin art. 183 alin. 4 și 5 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care impun necesitatea aprobării participării la profit de către adunarea generală extraordinară.

Imposibilitatea calificării ca drept neafectat de modalități a venitului pretins prin acțiune îl lipsește de protecția art. 154 și art. 165 din Codul muncii, privind interdicția renunțării la drepturile salariale, care au ca premisă recunoașterea legală sau prin acorduri colective a unui drept salarial.

Or, reclamanții nu sunt titularii unui drept pur și simplu de natură să justifice acordarea unei cote din acest profit.

Se invocă de către reclamanți faptul că prin neacordarea acestei cote de participare la profit de către angajator, cu justificarea inexistenței negocierilor care să concretizeze detaliile de acordare, practic se invocă propria culpă a angajatorului. Curtea nu poate reține ca întemeiat acest motiv de recurs, dat fiind că art. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește la alin. 5 faptul că inițiativa aparține patronului, iar la alin. 6 că în cazul în care patronul nu angajează negocierea, aceasta are loc la cererea organizației sindicale sau a reprezentanților salariaților, după caz, în termen de

15 zile de la formularea cererii.

Culpa este deci comună, atât a patronului, cât și a salariaților, în primul rând raportat la modul în care, prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a ignorat rolul acestei negocieri (soldate cu încheierea contractului colectiv de muncă), acela de a concretiza, printre altele, drepturile pe care contractul colectiv de muncă la nivel național le prevede într-o formă prea generală pentru a se putea vorbi despre un drept concret, format, născut.

Astfel, Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate preia formularea din contractul colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care ar fi trebuit să stabilească (așa cum stipulează art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006 și art. 42 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010) condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada pentru care se acordă cota de profit salariaților. Prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se trimite la o altă negociere cu F. P., prin care să se detalieze aceste condiții de acordare.

Caracterul deficitar a redactării contractului la nivel de unitate este în egală măsură imputabil părților ce îl semnează.

În al doilea rând, chiar pornind de la modul de prevedere a dreptului în cuprinsul acestui contract, se constată, necontestată, pasivitatea angajaților, care nu au apelat la instrumentul furnizat de prevederile art. 3 alin. 6 din Legea nr. 130/1996 citate mai sus, astfel încât nu se poate sancționa angajatorul pentru culpa egală cu a reclamanților, de a nu iniția negocieri în vederea concretizării dreptului la cota de participare la profit. R. în egală măsură își invocă propria culpă, situație în care nu se poate aplica sancțiunea solicitată indirect de aceștia, de a se considera efectuate negocierile de care textul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate condiționează practic nașterea dreptului.

Chiar dacă acest text nu indică modul condițional la adresa dreptului în sine (dreptul de a participa la profit), ci doar la adresa cotei în care se va face această participare, a condițiilor de diferențiere și a modalității de acordare, dat fiind caracterul esențial al stabilirii acestor detalii, fără de care punerea în aplicare a dreptului este practic imposibilă, chiar dreptul devine unul condițional.

Nu se poate substitui voinței părților contractante nici instanța, nici reclamanții prin fixarea aleatorie a unei anume cote de participare la profit și fără a se distinge între diferitele categorii de salariați (în funcție de vechime, profesie, competențe profesionale sau alte criterii pe care, de asemenea, părțile trebuia să le negocieze).

Prin instituirea tuturor normelor de protecție față de angajați în cuprinsul Codului muncii și al celorlalte acte normative ce reglementează derularea acestor raporturi juridice, s-au furnizat pârghiile prin care angajații se pot proteja de abuzul de putere din partea angajatorului, astfel încât în speță, Curtea nu poate constata o încălcare a drepturilor angajatului prin abuzul angajatorului de poziția sa dominantă, raportat la considerentele ce preced.

Nici argumentul din cererea de recurs prin care se invocă principiul de interpretare în favoarea salariaților a prevederilor ambigui, dedus din interpretarea sensului pe care legiuitorul l-a atașat dispozițiilor art. 38 Codul muncii (privitor la interdicția renunțării la drepturile recunoscute salariatului) și ale art. 287 Codul muncii (prin care se răstoarnă sarcina probei, aceasta revenind angajatorului) nu poate fi reținut, întrucât după cum rezultă din dispozițiile de drept comun în materia interpretării (răsturnate, ca sens în care se impune favorizarea, în materia dreptului muncii), anume, art. 983 Cod civil, pentru a se face interpretarea unor clauze în favoarea uneia sau alteia din părți, trebuie să existe îndoială. Or, în opinia Curții, în speță nu există nici o îndoială cât privește calitatea de drept condițional nenăscut datorită neîndeplinirii evenimentului condiție a celui dedus judecății.

Nu se poate invoca aplicarea prioritară a prevederilor art. 41 alin. 2 din

CCM la nivel național, față de împrejurarea că nici acest contract colectiv de muncă nu prevede un drept pur și simplu al salariaților de participare la cota de profit, ci doar un drept condițional, care însă nu poate fi apreciat ca fiind supus unei condiții pur potestative din partea pârâtei.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenți, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

PEMTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G. M., G. I., P. V. ȘI D. I. împotriva sentinței civile nr. 3175 din 4 octombrie 2010 a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 18 mai 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.A-R. M. G.-L. T.

Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...)

Jud.fond:B. MF; C. AM.

G. C.

GREFIER

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1753/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă