Încheierea civilă nr. 4177/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA 1 CIVILĂ

Dosar nr. (...)

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 4177/R/2011

Ședința publică din 28 octombrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A.-A. P. JUDECĂTORI: C.-M. CONȚ

I.-D. C. GREFIER : A.- A. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. J. S., împotriva sentinței civile nr. 2408 din 11 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată V. M. și pe pârâții intimați S. J. DE U. Z., D. DE S. P. S.

și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, având ca obiect obligație de a face - rejudecare dosar nr. (...) al T.ui S.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtului recurent, consilier juridic C. A.-C., reprezen-tantul pârâtului intimat S. J. de U. Z., consilier juridic M. C. M. și reprezentanta pârâtei intimate D. de S. P. S., consilier juridic L.-M. J., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtului intimat Ministerul Sănătății.

Recursul declarat de pârâtul C. J. S. a fost introdus și motivat în termen legal, a fost comunicat părților adverse și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 15 lit. a din L. nr.

146/1997.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul pârâtului recurent, consilier juridic C. A.-C., reprezentantul pârâtului intimat S. J. de U. Z., consilier juridic M. C. M. și reprezentanta pârâtei intimate D. de S. P. S., consilier juridic L.-M. J., . la dosar delegațiile de reprezen-tare.

Curtea constată că la data de (...), pârâtul recurent C. J. S. a înregistrat la dosar o cerere de renunțare la judecarea recursului care formează obiectul prezentului dosar.

Curtea pune în discuția reprezentanților părților, prezenți azi în instanță, cererea de renunțare la judecarea recursului care formează obiectul prezentului dosar, formulată de către pârâtul recurent C. J. S.

Reprezentantul pârâtului recurent C. J. S. solicită instanței să ia act de cererea de renunțare la judecarea recursului declarat partea pe care o reprezintă.

Reprezentantul pârâtului intimat S. J. de U. Z. și reprezentanta pârâtei intimate D. de S. P. S. arată că sunt de acord cu cererea de renunțare la judecarea recursului care formează obiectul prezentului dosar, formulată de către pârâtul recurent C. J. S.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 2.408 din 11 aprilie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. S. și excepția inadmisibilității invocate de pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității și excepția prematurității, invocate de pârâtul C. J. S. precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a D. de S. P. S., invocată de pârâta D. DE S. P. S.

S-a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul S. J.

DE U. S. și în consecință, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea precizată formulată de reclamanta V. M. în contradictoriu cu pârâții S. J. DE U. Z., D.

DE S. P. S., C. J. S., MINISTERUL SĂNĂTĂȚII având ca obiect:

- obligarea S.ui J. de U. Z. la stabilirea și întocmirea documentației necesare în vederea transformării postului reclamantei din asistent medical cu studii medii în asistent medical cu studii superioare începând cu date de

1 decembrie 2009 și la înaintarea acesteia către pârâtul C. J. S. cu propunerea de aprobare a statelor de funcții astfel modificate;

- obligarea pârâtul C. J. S. la aprobarea statelor de funcții întocmite de pârâtul S. J. de U. Z., pentru transformarea postului reclamantei în asistent medical cu studii superioare începând cu data de 1 decembrie 2009;

- obligarea pârâtului S. J. de U. Z. să elaboreze bugetul propriu de venituri și cheltuieli în care să includă creșterea salarială de până la 20% care urmează a fi determinată conform legii, pentru transformarea locului de muncă al reclamantei și să-l înainteze spre avizare pârâtului C. J. S.

- obligarea pârâtului C. J. S. să avizeze bugetul de venituri și cheltuieli astfel elaborat de pârâtul S. J. de U. Z.

- obligarea pârâtului S. J. de U. Z. să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă al reclamantei.

- obligarea pârâtei D. de S. P. S. la aprobarea statelor de funcții și la avizarea bugetului de venituri și cheltuieli;

- obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la aprobarea schimbării organizatorice a S.ui J. de U. Z.

- obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la introducerea modificărilor corespunzătore în structura bugetului de stat și a M. S. și pentru obligarea la încheierea unui contract cu D. de S. P. S.

S-a respins cererea reclamantei pentru obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în cauză părțile au invocat o serie de excepții.

Astfel, Ministerul Sănătății a invocat lipsa calității sale procesuale pasive - dar și inadmisibilitatea acțiunii. Aceste excepții au fost respinse având în vedere că obiectul prezentei acțiuni este, printre altele, și plata unor sume de bani. Or, Ministerul Sănătății este cel care alocă sume de bani C. de A. de S. și este ordonatorul principal de credite. Tot el este cel care repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru instituțiile publice ierarhic inferioare.

De asemenea, elaborează, criteriile privind angajarea, promovarea în funcții, grade și trepte profesionale, precum și criteriile de evaluare a performanțelor profesionale individuale. Prin urmare, nu s-a susținut excepția invocată.

Prin întâmpinarea depusă în cauză - C. J. S. - invocă la rândul său o serie de excepții privind lipsa calității sale procesuale pasive, a inadmisibilității acțiunii și a prematurității acesteia.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, aceasta a fost respinsă având în vedere tocmai protocolul de predare-primire nr.7.400 din (...) încheiat între DSP S. și C. J.. Acesta a fost încheiat în timpul procesului, iar atribuțiile au fost transferate acestei instituții care a devenit de la această dată ordonator secundar de credite.

Excepția inadmisibilității și a prematurității invocată de această pârâtă pe motiv că nu au fost respectate toate etapele procedurii administrative, nu a putut fi reținută având în vedere chiar demersurile efectuate de S. J. de U. care a solicitat transformarea posturilor de asistenți medicali cu studii medii în posturi cu studii superioare.

Pe de altă parte, nici de la declanșarea prezentului litigiu, care se află în rejudecare - după casare - nu s-a constatat vreo modificare de atitudine a pârâtelor din prezentul litigiu care au solicitat în mod constant respingerea oricăror pretenții ale reclamantei.

D. de S. P. susține lipsa calității sale procesuale pasive, invocând în apărare, existența „Protocolului"; încheiat cu C. J. S., potrivit căruia toate atribuțiile și competențele exercitate de Ministerul Sănătății P. au fost transferate către autoritățile administrației publice locale. Susținerea este doar în parte adevărată, în realitate reclamanta a formulat acțiunea în perioada în care S. se afla încă în rețeaua M. S., deci are calitate procesuală pasivă.

Art.18 alin. 1 din O.U.G. 115/2004 menționează că „promovarea în condițiile legii a persoanelor încadrate pe funcția de debutant și acelor ce au absolvit studii de nivel superior într-un domeniu care să cu prindă activitatea respectivă - se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior „.

Această transformare nu este posibilă în cazul reclamantei deoarece este angajată temporar pe acel post, până la terminarea suspendării contractului de muncă al titularului.

Conform art.49 alin.2 din Codul Muncii suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator dar locul și felul muncii rămâne același.

La momentul încetării motivelor care au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular, durata contractului individual de muncă al celui care-l înlocuiește expiră (art.82 alin.2 Codul muncii) titularul revenind pe postul deținut anterior suspendării.

Dacă acest post ar fi transformat ar avea loc o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al titularului postului, fapt care ar contraveni procedurilor Codului Muncii.

Prin urmare, s-a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul S. J. de U. S. și în consecință, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea precizată formulată de reclamanta V. M. în contradictoriu cu pârâții S. J. de U. Z., D. de S. P. S., C. J. S., Ministerul Sănătății. Pe cale de consecință și cererea privind cheltuielile de judecată a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul C. J. S. a declarat recurs, în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacateîn sensul respingerii acțiunii.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de succesiunea actelor normative în timp și de cadrul legal care reglementează promovarea ca urmare a absolvirii unor studii de nivel superior și nici de reglementările care guvernează raporturile de muncă.

La data de (...), S. J. de U. Z. se afla în subordinea M. S., fapt pentru care statele de funcții și bugetul acestuia erau aprobate de D. de S. P. S.

Ca urmare a Protocolului din data de (...), aceste atribuiții revin consiliului județean, însă ele pot fi exercitate numai pentru viitor.

Transformarea posturilor ca urmare a absolviri unor studii de nivel superior reprezintă indiscutabil o promovare, așa cum reiese din art. 18 din

O.U.G. nr. 115/2004. Promovarea se realizează însă în condițiile legii, prin act de decizie al angajatorului și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pe fiecare an bugetar.

Din interpretarea art. 186 alin. 9 și art. 191 alin. 9 din L. nr. 95/2006, rezultă că bugetul de venituri și cheltuieli al spitalului este parte integrantă a bugetului județean, iar acesta nu se avizează ci se aprobă anual, prin hotărâre, de către consiliul județean.

Deși reclamanta și-a precizat acțiunea introductivă în sensul că a solicitat soluționarea petitelor pe două etape, respectiv (...) - (...) și (...), pentru viitor, tribunalul a soluționat acțiunea fără a ține seama de precizările aduse, acordând ceea ce nu s-a cerut prin obligarea pârâtului la o conduită nelegală. Prevederile art. 12 și art. 25 din O.U.G. nr. 115/2004 au fost abrogate prin L. nr. 3., la rândul ei abrogată prin l. 2..

În drept se invocă prevederile art. 304 pct. 4, pct. 6 și pct. 9 C.pr.civ.

Reclamanta intimată V. M. și pârâții intimați S. J. DE U. Z., D. DE S. P.

S. și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, deși legal citați, nu și-au delegat reprezentant în instanță și nu au depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.

Prin cererea înregistrată la data de (...), pârâtul recurentul C. J. S. a arătat că înțelege să renunțe la judecata recursului întrucât cererea de recurs a fost înregistrată din eroare, sentința fiindu-i favorabilă (f.14).

Potrivit art. 316 C.pr.civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice în acest capitol.

Art. 298 C.pr.civ. statuează că dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.

Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că prevederile art. 246 C.pr.civ. sunt aplicabile și în recurs. Astfel, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, conform art. 246 alin. 1 C.pr.civ.

Având în vedere cererea înregistrată la data de (...) de pârâtul recurent C. J. S. prin care acesta a învederat instanței că înțelege să renunțe la judecata recursului care formează obiectul prezentului dosar, iar pârâții intimați S. J. de U. Z., D. de S. P. S., prin reprezentanții lor au arătat că sunt de acord cu cererea de renunțare la judecată, Curtea, în temeiul art. 316 C.pr.civ. raportat la art. 246 alin. 1 C.pr.civ., va constata renunțarea recurentului C. J. S. la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2.408 din 11 aprilie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o va menține.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII DISPUNE:

Constată renunțarea recurentului C. J. S. la judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2.408 din 11 aprilie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A.-A. P. C.-M. CONȚ I.-D. C.

GREFIER, A.-A. M.

Red.A.A.P. Dact.H.C./2 ex./(...) Jud.fond: B. A.;

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 4177/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă