Decizia civilă nr. 902/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 902/R/2011
Ședința din 09 martie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâta SC T. L. & D. SA împotriva sentinței civile nr. 3296 07 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat M. D. A., având ca obiect obligație de a face.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 07 martie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3296 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...) a fost admisă cererea de chemare în judecată, modificată, formulată de reclamantul M. D. A. în contradictoriu cu pârâta S.C T. L. & D. S.A și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 940 lei reținută cu titlu de garanție și să plătească dobânda legală calculată de la data de (...) și până la plata debitului.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente perioadei de 15 zile de preaviz și dobânda legală calculată de la data de (...) și până la plata debitului.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant reconvențional S.C T. L. & D. S.A în contradictoriu cu reclamantul - pârât reconvențional M. D. A..
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 3.700 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit copiei
Contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 41 în Registrul General de E. a S., reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte în funcția de șef coloană începând cu data de (...) (f.8-10 din Dosarul nr. (...)).
Raporturile de muncă dintre reclamant si pârâta au încetat la data de
(...) ca urmare depunerii cererii de demisie (f.11 din dosarul nr. (...)).
Din analiza documentelor existente la dosarul cauzei nu rezultă ca la data de (...) reclamantul ar fi preluat mijloacele fixe din cadrul Coloanei C. în urma efectuării unui inventar. A. acesta,la data de (...), a răspuns cererii conducerii pârâtei arătând că nu este de acord cu preluarea acestor mijloacefixe pentru că nu are posibilitatea de a verifica zilnic mijloacele inventariate și nici încredere în firma care asigura paza (69-88).
Apoi pârâta, printr-o notă internă nedatată, i-a cerut reclamantului să verifice dacă autovehiculele din tabelul anexat ,fabricate în perioada anilor
1990-2002, pot fi valorificate fie la fier vechi, fie pentru completarea altor autovehicule. Între aceste autovehicule de regăsesc și cele cinci pentru care pârâta a depus la ultimul termen de judecată fotografii color pentru a-și justifica cererea reconvențională( (...),(...),(...) , (...), (...), f.77-78 din dosar (...) și f. 97-101 din dosar nr.(...)).
Este de remarcat de asemenea că pârâta nu a depus la dosarul cauzei documente justificative, inclusiv o expertiză de specialitate , din care să rezulte prețul de achiziție al autovehiculelor, gradul de uzură al acestora și prețul acestora la data de (...). Raportul de evaluare parc auto cuprinde valoarea estimată a tuturor coloanelor auto din cadrul societății pârâte la data de (...), când un euro era cotat la 3,3447 lei
Așa cum rezultă din declarațiile martorilor T. S. ,P. A. și D. M. nu toate mașinile din parcul auto erau în stare de funcționare și se întâmpla destul de des ca atunci când era nevoie de o piesă pentru mașinile în funcțiune, aceasta era luată de la celelalte mașini din parcul auto dacă era compatibilă(f.69 din dosar (...) și f.84-85 din dosar nr.(...)).
Procesele verbale de predare-primire invocate de pârâtă în cererea reconvențională nu poartă număr de înregistrare și nici nu cuprind membrii comisiei care au asistat la predarea efectivă a bunurilor așa cum prevedea O. M. nr.1753/2004 ce a fost abrogat ulterior prin O. M. nr.2681/(...) (f.75-76,
79-80 din dosar (...)).
Cu privire la actul unilateral al salariatului de a-și da demisia trebuie arătat că este un act definitiv de desfacere a contractului individual de muncă, operând de drept ce este condiționat dosar de preavizarea societății cu 15 sau
30 zile lucrătoare, nefiind necesară aprobarea angajatorului. Pe această perioadă, salariatul beneficiază de toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă, potrivit art. 79 alin. 5 din C. Muncii.
Față de cele ce preced, având în vedere că pârâta avea obligația să îi achite reclamantului drepturile salariale și pe perioada de preaviz instanța, în temeiul art. 283 și urm. din C. Muncii, a admis cererea precizată a reclamantului și pe cale de consecință, a obligat pârâta să achite acestuia sumele cuvenite corespunzătoare a 15 zile de lucru.
Cu privire la cererea formulată de către reclamant privind restituirea garanției, trebuie arătat că potrivit dispozițiilor art. 11 din L. nr. 22/1969, așa cum a fost modificat prin L. nr.54/(...), constituirea garanției se face prin contract încheiat în formă scrisă și se reține în rate lunare de 1.-a parte din salariul tarifar lunar sau din câștigul mediu pe o lună.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din L. nr. 22/1969, garanția în numerar și dobânda aferentă, pot fi ridicate de către gestionar la încetarea contractului individual de muncă.
În temeiul acelorași prevederi legale instanța a respins cererea reconvențională întrucât pârâta-reclamantă reconvențională nu a produs dovezi din care să rezulte că reclamantul-pârât reconvențional i-ar fi cauzat un prejudiciu în cuantum de 68.164 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată acesta au fost admise, respectiv pentru suma de 3700 lei deoarece, potrivit disp.art. 274 Cod Procedură Civilă, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, săsuporte cheltuielile de judecată, obligație de restituire fiind întemeiată pe culpa procesuală.
Prevederile mai sus arătate se coroborează cu disp.art. 276 Cod
Procedură Civilă în cazul în care pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte.
În cazul în care există cereri ale ambelor părți admise total sau parțial, instanța va compensa, după caz, în întregime sau doar în parte cheltuielile de judecată. Poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii si rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Așa fiind, compensarea sub aspectul cheltuielilor de judecată se poate face si în cazul în care a fost admis numai unul dintre capetele de cerere. A., dacă ambele părți efectuează cheltuieli de judecată în legătură cu judecarea litigiului, se impune compensarea lor in raport cu valoarea pretențiilor admise si obligarea părții care a făcut cheltuieli mai mici la suportarea diferenței respective.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta S. T. L. D. S.A a declarat recurs prin care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului și admiterii cererii reconvenționale .
În motivarea recursului s-a invocat omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra excepției necompetenței materiale și teritoriale a T.ui C. în baza art. 1 și art.17 C.pr.civ., asupra excepției nulității cererii de chemare în judecată (ca urmare a nesemnării acțiunii, a neindicării temeiului de drept și a cuantumului pretențiilor), precum și că prima instanță nu a luat act de renunțarea reclamantului la judecata primelor două cereri, neaplicând corespunzător dispozițiile privind cheltuielile de judecată
În privința fondului cererii principale s-au invocat și dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ. apreciindu-se că prima instanță nu a indicat argumentele pe care se întemeiată soluția pronunțată și nici cele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei.
În acest sens, se critică omisiunea primei instanțe de a se referi la contractul de garanție semnat între părți și la angajamentul asumat de reclamant pentru acoperirea oricărui prejudiciu, acte care atrag aplicarea Legii nr.22/1969 în baza căreia angajatorul poate indisponibiliza garanția reținută.
În acest context, recurentul susține că nu au fost luate în considerare răspunsul la întrebarea nr.5 din interogatoriul luat reclamantului, care justifică reținerea garanției.
Se critică neindicarea cuantumului sursei acordate cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei de preaviz și a temeiului legal de acordare, ceea ce, în raport de plata benevolă a sumei de 485 lei, înlătură obligația sa de a plăti și dobânda.
În privința cererii reconvenționale se susține că prejudiciul imputat reclamantului rezultă din raportul de evaluare și din factura de achiziție a bunurilor, iar prima instanță nu putea înlătura aceste înscrisuri decât în baza unei expertize tehnice, pe care era datoare în baza rolului activ să o încuviințeze.
Se contestă veridicitatea declarațiilor testimoniale ale martorilor T. Ș., P. A. și D. M. care contravin înscrisurilor depuse la dosar și răspunsurilor la interogatoriu, invocându-se în acest sens și că martorii au fost audiați la termene de judecată diferite, putându-și corela declarațiile.
În fine, deficiențele contestate în procesul de inventariere, conform ordinului Ministerul Finanțelor Publice nr.2681/2009 nu îl exonerează pe reclamant de răspundere, deoarece acesta a recunoscut că a fost unicul salariat responsabil de administrarea parcului auto.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, Curtea de A. va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Este real că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate de pârâtă, însă această omisiune poate fi complinită de instanța de recurs prin analizarea și soluționarea corespunzătoare a mijloacelor de apărare, nefiind incidente în mod automat dispozițiile art.312 alin.3 C.pr.civ. privind casarea hotărârii, deoarece prima instanță a cercetat fondul litigiului dedus judecății.
În acest sens, Curtea de A. constată că obiectul litigiului este un conflict de drepturi în sensul art.240 alin.3 C. muncii, generat de executarea contractului de muncă al reclamantului respectiv eliberarea carnetului de muncă, emiterea deciziei de concediere, plata unor drepturi salariale, precum și pe cale reconvențională antrenarea răspunderii patrimoniale a salariatului.
Prin urmare, natura juridică a litigiului este cea a unui conflict de drepturi, care atrage sub aspect material competența tribunalului, conform art.2 alin.1 lit. c C.pr.civ., iar sub aspect teritorial, determină judecarea cauzei de către instanța de la domiciliul reclamantului, în C.-N. conform art.284 alin.2 C. muncii.
În raport de normele citate anterior, Curtea de A. constată că nu sunt întemeiate excepțiile necompetenței teritoriale și materiale ale primei instanțe invocate de pârâtă.
De asemenea, nu se confirmă pretinsă nulitate a cererii de chemare în judecată datorită nesemnării de către reclamant, deoarece acțiunea a fost semnată de avocatul reclamantului, care și-a justificat calitatea de reprezentant prin împuternicirea avocațială anexată acțiunii (fila 4 dosar nr.(...)), conform art.68 alin.1 C.pr.civ.
Omisiunea indicării temeiului de drept al acțiunii nu atrage sancțiunea nulității acțiunii conform art.133 alin.1 C.pr.civ., pârâtul având sarcina de a demonstra vătămarea produsă astfel, ceea ce în speță nu s-a realizat.
Necuantificarea pretențiilor deduse judecății nu poate fi asimilată cu lipsa obiectului cererii, deoarece pretențiile formulate sunt clar enunțate, iar indicarea valorii obiectului cererii de plată a drepturilor salariale nu este relevantă în raport de obligația angajatorului de a dovedi plata integrală a drepturilor cuvenite salariatului, conform regulii impuse de art.278 C. muncii.
În fine, sub aspectul criticilor privind cheltuielile de judecată aferente cererilor la a căror judecată s-a renunțat, Curtea observă că prima instanță nu a luat act de manifestarea de voință a reclamantului în acest sens, nefiind constatat un asemenea act de dispoziție prin încheierea din (...) (f.12-13 fond).
A., s-a consemnat declarația reprezentantei reclamantului de renunțare la judecata primelor două petite ca rămase fără obiect, însă critica recurentei nu are în vedere că nu s-a luat act de instanță de renunțare la judecată, că nu s-a verificat existența mandatului special pentru valabilitatea renunțării și nici contradicția între renunțarea la judecată și rămânerea fără obiect. Prin urmare, Curtea consideră că nu a operat o renunțare la judecată în temeiul art.246 C.pr.civ. care să aibă efecte asupra cheltuielilor de judecată în sensul pretins de reclamant.
În privința fondului, Curtea reține că pârâta opune dreptului reclamantului de a beneficia de restituirea garanției de 940 lei împrejurareaproducerii de către reclamant a unui prejudiciu, ceea ce atrage în opinia sa, aplicarea dispozițiilor Legii nr.22/1969.
În acest context, Curtea este datoare să examineze în prealabil cererea reconvențională referitoare la acest prejudiciu, pentru a putea verifica incidența în cauză a Legii nr.22/1969.
Art. 16 din L. nr.22/1969 dă posibilitatea angajatorului de a-și recupera paguba în gestiune din garanția în numerar constituită de gestionară însă ipoteza premisă a acestei norme legale constă în existența unui prejudiciu.
Or, constatarea prejudiciului imputat salariatului gestionara trebuie să respecte regulile edictate de O. nr.1753/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice în vigoare la data pretinsă a prejudiciului.
Actul normativ ce reglementează organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de active și pasive, stabilește prin pct.7 că inventarierea „se efectuează de către comisia de inventariere, formată din cel puțin două persoane, numite prin decizie scrisă, precum și că în decizia de numire se menționează în mod obligatoriu componența comisiei.
De asemenea pct.47 prevede obligativitatea menționării numelui membrilor comisiei de inventariere în procesul verbal cuprinzând rezultatele inventariere ocazionată și de predarea -. gestiunii.
Or, reclamantul a avut calitatea de angajat al pârâtei începând cu data de (...), iar preluarea mijloacelor fixe în gestiunea sa trebuie efectuată, conform pct.3 lit.c din O. nr.1753/2004 în urma inventarierii generale a elementelor de active și pasive din cadrul Coloanei C., ceea ce însă nu s-a realizat.
Prin urmare, nu se poate reține existența unui prejudiciu în absența inventarierii elementelor de active cu ocazia preluării gestiunii de către reclamant, iar răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere conform Legii nr.82/1991 revine administratorului după cum prevede pct.6 din O. nr.1753/2004, așadar chiar angajatorului.
În raport de imposibilitatea verificării existenței prejudiciului imputat reclamantului, cererea reconvențională nu este întemeiată, deoarece condiția esențială a răspunderii patrimoniale constă în producerea unui prejudiciu, fiind superfluă examinarea apărărilor subsecvente ale pârâtei ce privesc celelalte condiții ale răspunderii patrimoniale sau necesitatea completării probatoriului cu o expertiză tehnică sau legitimitatea refuzului de restituire a garanției.
Lipsa unui prejudiciu împiedică angajatorul să rețină garanția constituită de salariat, în baza Legii nr.22/1969, ceea ce determină înlăturarea criticii recurentei în acest sens.
În fine, în privința drepturilor salariale aferente perioadei de preaviz, Curtea constată că pârâta nu a dovedit plata salariului în condițiile art.163 C. muncii, deși a susținut constant plata sumei de 458 lei și în consecință stingerea datoriei în condițiile în care sarcina probei îi revine (art.278 C. muncii).
În acest context, Curtea nu împărtășește opinia recurentei referitoare la imposibilitatea acordării drepturilor salariale în absența indicării temeiului legal deoarece, chiar fără indicarea dispoziției legale de recurs elementele esențiale ale contractului individual de muncă sunt prestarea muncii și plata salariului.
De asemenea, necuantificarea sumei acordate reclamantului nu împiedică angajatorul să o calculeze, având caracter determinabil prin raportarea termenului de preaviz la salariul cuvenit reclamantului.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de A., în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. T. L. & D. S. împotriva sentinței civile nr. 3296 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. D. G. L. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond.I. P./E. B.
| ← Decizia civilă nr. 2578/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1194/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
