Decizia civilă nr. 3445/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
DOSAR NR. (...)*
D. CIVILĂ NR. 3445/R/2011
Ședința publică din data de 5 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 937 din
21 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...)*, privind și pe reclamanții intimați T. C., B. C. A., L. O. R., C. M., S. C., T. C., C. L., D. M., B. A. P., P. G., C. A. L., P. A., P. I., U. L., C. D., S. S., T. G., S. C., H. C., C. E., M. G., M. N., D. L., P. A., U. I., Z. M., T. C., S. G., V. S., S. N., F. G., B. V., T. A., T. D., K. D., G. A., B. L., M. C., H. T., O. P., S. M., D. M., B. C., C. M., G. N., M. Z., R. O., B. M., B. D. și pârâții intimați TRIBUNALUL CLUJ și C. N. PENTRU C. D., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierile de ședință din 21 și, respectiv, 28 septembrie 2011, încheieri care fac parte din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 937 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...)*, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții T. C., B. C. A., L. O. R., C. M., S. C., T. C., C. L., D. M., B. A. P., P. G., C. A. L., P. A., P. I., U. L., C. D., S. S., T. G., S. C., H. C., C. E., V. A., M. G., M. N., D. L., P. A., U. I., Z. M., T. C., S. G., V. S., S. N., F. G., B. V., T. A., T. D., K. D., G. A., B. L., M. C., H. T., O. P., S. M., D. M., B. C., C. M., G. N., M. Z., R. O., B. M. Și B. D. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și M. F. P. B.
Au fost obligați pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, TRIBUNALUL CLUJ și
MINISTERUL JUSTIȚIEI la calcularea și la plata în favoarea reclamanților a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale dintre îndemnizațiile personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT și drepturile salariale încasate, începând cu data de (...) la zi și pentru viitor, sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestora.
A fost obligată pârâta CURTEA DE APEL CLUJ să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării drepturilor salariale respective.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B. să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a drepturilor salariale mai sus arătate.
S-a luat act de renunțare la judecarea acțiunii formulate de reclamanta V.
A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții fac parte din personalul din sistemul justiției, personal auxiliar de specialitate și conex la Tribunalul Cluj.
Instanța a constatat că este competentă material să soluționeze cauza, deoarece conform art. 27 alin.1 din O.G nr. 137/2000, în calitatea reclamanților de persoane discriminate, aceștia au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin. 2 și art. 295 alin.1 din C. muncii (care instituie aplicabilitatea C. muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art. 5 din C. muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Potrivit Legii nr. 500/2002, a H.G nr. 208/2005 și a H.G nr. 386/2007, M. E. și F. coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul M. E. și F., este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a M. E. și F. se justifică și prin dispozițiile art. 1 din O.G nr. 22/2002, aprobată prin L. nr. 2., potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Având în vedere aspectele reținute instanța a respins excepțiile invocate de pârâtul M. E. și F.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de C. muncii, conform dispozițiilor art.1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, în lumina Deciziilor nr. 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale C. C. a României raportate la prevederile art. 1, art. 2 și art. 27 din OUG nr. 137/2000, instanța a apreciat că se impune a se cerceta situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei
2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
De asemenea potrivit art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a
Drepturilor Omului, se garantează dreptul tuturor la o protecție egală a legii împotriva oricăror discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Conform art. 11 alin. 1 din O. nr. 2. și a art. II din L. nr. 45/2007, personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Direcției N.e Anticorupție și celor din cadrul Direcției de I. a I. de C. O. și T. li se acordă o salarizare corespunzătoare P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. 6-13 de lalit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin O. nr. 2., este de remarcat faptul că, potrivit art. 3 alin. 1 din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art. 86 din L. nr. 303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței. Situația este aplicabilă și personalului auxiliar de specialitate salarizat în baza O. nr. 8., unde criteriul definitoriu în stabilirea salarizării precizat la art. 3 și urm., este vechimea în specialitate, în relaționare directă cu nivelul instanței sau al parchetului și funcția deținută.
Însă, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus menționate de stabilire a salarizării nu au o existență și o aplicabilitate de sine stătătoare și izolată. Dimpotrivă, aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
În al doilea rând, nici criteriul funcției deținute nu are o relevanță proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza OUG nr. 2., pentru funcții diferite (de exemplu, una și aceeași salarizare prevăzută la lit. A, nr. crt. 28 din anexa ordonanței, poate reveni deopotrivă specialiștilor din domeniul informatic, ofițerilor de poliție judiciară, personalului de instruire de la Ș. N. de grefieri, personalului de specialitate juridică asimilat din aparatele administrative, procurorilor, asistenților judiciari, judecătorilor, potrivit art. 11 alin. 2 și 3, art. 16 din OUG nr. 2., lit. A, nr. crt. 28 și lit. B nr. crt. 13 și 10 din anexa ordonanței.
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece personalului din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr. 2., este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T.) li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
Doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare.
Potrivit art. 6 alin.2 din C. muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a aplicat, doar prin analogie, prevederile art. 11 alin. 1 din O. nr.
27/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din C. civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din C. civil și art.161 alin.4 din C. muncii. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții C. de A. C., Ministerul F inanțelor Publice B. și Ministerul Justiției B.
Prin recursul declarat de pârâta C. de A. C. s-a solicitat respingerea acțiuniireclamanților pentru plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salarialecuvenite reclamanților și acelea ale personalului D.N.A. și D.I.I.C.O.T. aflat în funcții de execuție sau de conducere analoage cu cele ale reclamanților.
În motivarea recursului pârâta arată că nu există temei legal pentru obligarea acesteia la calcularea și plata despăgubirilor egale cu diferențele între drepturile salariale primite de reclamant ca judecător și acelea ale procurorilor din cadrul D.N.A și D.I.I.C.O.T.
Reclamanții sunt personal auxiliar, respectiv personal conex (U. I.-agent procedural și R. O.-șofer) al instanțelor judecătorești.
Reclamanții V. S., S. N., F. G., T. A., T. D., G. N., M. Z. au făcut parte până la data de (...) din categoria grefierilor informaticieni, fiind reîncadrați, din data de (...), ca specialiști IT, și beneficiind de drepturile salariale stabilite de art.11 alin.2 din O. nr. 2., adică, la fel ca și specialiștii IT din cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de drepturile prevăzute în anexa la O. nr. 2., lit. A. nr. crt. 38.
Pe fond, nu există temei legal pentru obligarea acesteia la plata sumelor solicitate, hotărâtă prin sentința atacată prin prezentul recurs. Diferențele de salarizare prevăzute de art. 3 alin.(7) din O. nr. 8. sunt prevăzute în considerarea calității DNA - ca structură autonomă în cadrul M. P. și DIICOT - ca structură organizate în cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. E. limpede deci că aceste diferențe de salarizare au fost acordate având în vedere situarea acestor structuri pe poziții diferite din punctul de vedere al gradului instanței sau parchetului la care funcționează.
Instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoarece acesta vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au același fel al muncii, aceleași cerințe și condiții de muncă și aceleași atribuții de serviciu, nu și identitatea de tratament juridic.
În ceea ce privește dispoziția ca drepturile să fie achitare "începând cu data de (...) la zi și pentru viitor", precizează că L. nr. 330/2009 - lege - cadru pentru salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 762 din 12 noiembrie 2009, a instituit un nou sistem de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar, inclusiv pentru personalul instanțelor judecătorești, iar aplicarea ei s-a realizat din momentele precizate de art.47 și conform prevederilor art. 29-40 din lege precum și a art.4 alin.1 și 49-52 din Anexa VI la lege.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B. s-a solicitatrespingerea acțiunii formulată de reclamanți.
În motivarea recursului pârâtul apreciază hotărârea instanței ca fiind netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
Un prim aspect pe care îl critică constă în faptul că instanța de fond în mod eronat a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice atâta vreme cât dispozițiile legale incidente sunt foarte clare în sensul admiterii acestei excepții.
În acest sens, solicită instanței să constate ca instituția nu a avut raporturi de nici un fel cu reclamanții, astfel încât, aceștia să se îndrepte împotriva acestuia, pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar. Calitatea de pârât aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.
În contextul prezentat de reclamanți, consideră ca fiind inadmisibilă cererea în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
În sensul celor de mai sus, învederează instanței faptul ca, rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casa bugetara revine Guvernului respectiv P., potrivit art.17 alin.1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, P.ul fiind acela care adopta legile bugetare anuale și legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul Guvernului la art. 18 din aceeași lege, stabilește ca acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara și a contului general anual de execuție.
În asemenea condiții, admiterea cererii formulată împotriva M. F. P., în nume propriu, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu (și nu din bugetul statului) a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu se număra printre angajații M. F. P. încălcându-se astfel regulile prevăzute la art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției B. s-a solicitatmodificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Ca argument în acest sens, solicită să se ia act că în ședința din data de 4 decembrie 2008, Curtea Constituțională, pronunțându-se asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat ca dispozițiile ordonanței menționate sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Soluția primei instanțe este nelegala și prin prisma motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În soluționarea cauzei instanța de fond s-a raportat, în mod greșit la prevederile OUG nr. 2. privind salarizarea magistraților ignorând că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate.
Or personalul auxiliar de specialitate a fost salarizat în perioada de referință a cauzei, conform OG nr.8. privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Instanța de fond fără a avea în vedere că reclamanții sunt personal auxiliar de specialitate a dispus plata în favoarea acestora a diferențelor față de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT.
În cadrul considerentelor instanța de fond se referă strict numai la discriminarea între judecătorii și procurorii DNA și DIICOT privind salarizarea superioară a celor din urmă.
Motivarea sentinței privitoare la discriminarea judecătorilor și procurorilor față de acei procurori din structurile DNA și DIICOT nu se poate aplica prin analogie analizării unei discriminări între personalul auxiliar sau conex din cadrul instanțelor și aceeași procurori DNA, DIICOT, categoriile arătate neaflându-se în situații comparabile.
Totodată, în mod eronat, instanța de fond reține în considerente că, în prezenta cauză, există o situație discriminatorie care determină incidența dispozițiilor O. nr.137/2000, art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor omului, art. 2 pct. 2 din C. nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, art. 5 și 6 din C. Muncii, întrucât personalul auxiliar de specialitate este salarizat diferențiat față de personalul auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor fără a îndeplini criteriile imperative impuse de OUG nr. 8., în baza unor dispoziții legale existente în același act normativ.
În sens contrar celor reținute de prima instanță apreciem că dispozițiile O. nr. 137/2000 nu sunt aplicabile, întrucât despăgubirile și acțiunea în despăgubiri avute în vedere de OG nr.137/2000 sunt în legătură cu fapte sau acte de discriminare, înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite prin care se restrânge sau se înlătură folosința ori exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor omului si a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Nu se poate pune în discuție incidenta dispozițiilor OG nr.137/2000, în lipsa unui text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin prezenta cerere.
Cu privire la admiterea capătului de cerere referitor la acordarea pentru viitor a despăgubirilor egale cu diferențele de drepturi de natură salarială până la încetarea stării de discriminare, solicită să se constate că acesta este inadmisibil, pentru mai multe considerente.
Astfel, această cerere a reclamanților nu poate fi primită întrucât se referă la un drept pe viitor, care nu s-a născut încă.
De asemenea, menționează că prin acțiunile în justiție pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. C. vreme drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, iar dispoziția în cauză nu a fost abrogată, modificată ori declarată neconstituțională, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, apreciază că astfel de cereri nu pot fi soluționate de către instanțele judecătorești care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege ar depăși limitele puterii judecătorești și și-ar aroga atribuții de legiferare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, C. reține următoarele:
Cu privire excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P., C. constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice,
Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție iar potrivit art. 3 alin.1 pct. 2 din HG nr.
34/2009 privind organizarea și funcționarea M. E. și F. și a Agenției N.e de A. F., în realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: „… elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Ministerul Finanțelor Publice este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea M. F. P. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, M. E. și F. are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
E. adevărat că Ministerul Finanțelor Publice este ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art. 47 alin. 4 din L. nr. 500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice, însă în cauza dedusă judecății el este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), sens în care a și fost obligat la alocarea fondurilor necesare pentru efectuarea plăților privind drepturile recunoscute reclamantului.
Pe de altă parte, potrivit art.15 din HG nr. 83/(...), publicată în Monitorul
Oficial, partea I din (...), instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art.118 din L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Prin urmare, revine M. F. rolul de a cuprinde, în executarea dispozițiilor legale incidente, în bugetul de venituri și cheltuieli sumele necesare plății drepturilor stabilite în favoarea reclamantului.
Ca atare, Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.
Referitor la soluția pronunțată pe fondul cauzei, C. constată că prima instanță, soluționând cererea prin raportare la dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din O.. nr. 137/2000, interpretate în lumina deciziilor C. C. a
României nr. 819, 820, 821 din 2008, având în vedere și celelalte temeiuri de drept invocate de reclamanți, și anume, printre altele, art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr. 2. (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din C. europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr.12 la această C. (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin L. nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din L. nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii), în mod corect a apreciat în sensul existenței discriminării reclamanților în raport de situația comparabilă categoriei socio-profesională din care aceștia fac parte, luată ca termen de comparație.
Astfel, chiar în situația în care instanțele nu se mai pot raporta la dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din O.. nr. 137/2000, considerate, așa cum s-a văzut mai sus, neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența săanuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, soluționarea cauzei trebuie făcută cu cercetarea temeiniciei pretențiilor și în raport de celelalte temeiuri juridice invocate.
Se constată, așadar, că dreptul reclamanților de a nu fi salarizați discriminatoriu trebuie constatat în raport cu dispozițiile legale menționate.
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare, despăgubirile fiind solicitate potrivit dreptului comun al muncii, art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din C. muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție.
Instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor P.ui nr. 12 la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui.
Același raționament judiciar, ca și cel expus anterior, a fost consacrat recent, cu forța obligatorie conform art. 329 alin. 3 C.pr.civ., prin D. nr. X. mai
2007, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația similară a dreptului complementar la sporul de vechime. E. foarte important de remarcat faptul că, în considerentele acestei hotărâri judecătorești, a fost reținută existența unei decizii a C. C. prin care s-a considerat nediscriminatorie eliminarea sporului de vechime, în raport de dispozițiile art.16 alin.1 din Constituție (D. nr. 284/2001). Și totuși instanța supremă a statuat în sensul existenței și înlăturării discriminării, întemeindu-se direct pe dispozițiile C. muncii (lege organică) și ale C.i pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Într-adevăr, conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 1 alin. 2 și art. 295 alin.1 din C. muncii, ale art.14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale P.ui nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne
(inclusiv față de deciziile C. C.), conform art.11 și art.20 din Constituție.
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din C. muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale P.ui nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi. Competența instanței de contencios constituțional se rezumă doar la soluționarea unor aspecte de drept (stabilirea compatibilității doar cu Constituția a unor acte normative, potrivit art.2 din L. nr.
47/1992), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecății (această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, potrivit art.126 alin.1 și alin.3 din Constituție).
Drept urmare, se apreciază că interpretând corect dispozițiile legale menționate anterior, tribunalul a analizat în concret pretențiile reclamanților, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C.pr.civ..
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9
C.pr.civ., invocat de recurenți, referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor OG nr.137/2000, se reține ca fiind nefondat.
Astfel, vechimea în funcția deținută, nivelul de studii, precum și nivelul instanțelor sau parchetelor, reprezintă criteriul definitoriu în stabilirea salarizării personalului prevăzut de O. nr. 8., însă în cazul personalului auxiliar de specialitate din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T., a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel.
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, întrucât personalului auxiliar din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului personalului auxiliar de la Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fără a se ține seama de criteriile instituite prin art. 3 alin. 1 din OUG nr. 8..
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr. 8., este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Î.
Curte de C. și Justiție sau P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (personalul auxiliar din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T.) se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că, pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru personalul auxiliar din cadrul D.N.A. sau D.I.I.C.O.T.
În ceea ce îi privește pe reclamanții care au calitatea de specialiști IT, aceștia sunt asimilați personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor potrivit dispozițiilor art. 3 din L. nr. 567/2004.
Totuși, recursurile se găsesc a fi fondate sub aspectul perioadei pentru care au fost acordate drepturile solicitate de reclamanți, fiind necesar a se avea în vedere, pe de o parte, perioada în care reclamanții au avut calitatea de angajați ai T. C., desigur cu respectarea termenului general de prescripție, iar, pe de altă parte, faptul că prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 - lege - cadru pentru salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 762 din 12 noiembrie 2009, s-a instituit un nou sistem de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar, inclusiv pentru personalul instanțelor judecătorești, iar aplicarea ei s-a realizat din momentele precizate de art.47 și conform prevederilor art. 29-40 din lege precum și a art. 4 alin.1 și 49-
52 din Anexa VI la lege, despăgubirile acordate urmând a fi limitate astfel la data de (...).
De asemenea, în ceea ce îi privește pe reclamanții ce au calitatea de specialiști IT, C. va avea în vedere faptul că aceștia au făcut parte până la data de (...) din categoria grefierilor informaticieni, fiind reîncadrați, din data de (...), ca specialiști IT, și beneficiind de drepturile salariale stabilite de art.11 alin. 2 din O. nr. 2., adică, la fel ca și specialiștii IT din cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de drepturile prevăzute în anexa la O. nr. 2., lit. A. nr. crt. 38..
Totodată C. va avea în vedere faptul că, în speța dedusă judecății, existența discriminării se analizează în ceea ce privește categoria personalului auxiliar de specialitate, neintrând însă în această categorie agenții procedurali, aprozii și șoferii, care, potrivit dispozițiilor art. 3 din L. nr. 567/2004, fac parte din personalul conex personalului auxiliar de specialitate.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, C. va admite în parte recursurile declarate, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursurile declarate de pârâții CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva Sentinței civile nr. 937 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...)*, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanții T. C., B. C. A., L. O. R., C. M., S. C., T. C., C. L., D. M., B. A. P., P. G., C. A. L., P. A., P. I., U. L., C. D., Ș. S., Ț. G. C., Ș. C., H. C., C. E., M. G., M. N., D. L., P. A., Z. M., T. C., S. G., V. S., S. N., F. G., B. V., T. A., T. D., K. D., G. A., B. L., M. C., H. T., O. P., S. M., D. M., B. C., C. M., G. N., M. Z., B. M. și B. D. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Cluj, C. de A. C., Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință:
Obligă pârâții Tribunalul Cluj, C. de A. C., Ministerul Justiției la plata în favoarea reclamanților T. C., C. M., S. C., T. C., C. L., D. M., B. A. P., P. G., C. A.
L., P. A., P. I., U. L., C. D., Ș. S., Ț. G. C., Ș. C., H. C., C. E., M. G., M. N., D. L., P. A., Z. M., T. C., S. G., K. D., G. A., B. L., M. C., H. T., D. M., B. C., B. M. și B. D., a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT și drepturile salariale încasate, pentru perioada (...)-(...), sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Obligă pârâții Tribunalul Cluj, C. de A. C., Ministerul Justiției la plata unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT și drepturile salariale încasate în favoarea reclamantei B. C. A. pentru perioada (...)-(...), în favoarea reclamantei L. O. R. pentru perioada (...)-(...), în favoarea reclamantului O. P. pentru perioada (...)-(...), în favoarea reclamantei S. M. pentru perioada (...)-(...), în favoarea reclamantei C. M. pentru perioada (...)-(...), sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Obligă pârâții Tribunalul Cluj, C. de A. C., Ministerul Justiției la plata în favoarea reclamanților V. S., S. N., F. G., T. A., T. D., G. N., M. Z., a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT și drepturile salariale încasate, pentru perioada (...)-(...), sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Obligă pârâții Tribunalul Cluj, C. de A. C., Ministerul Justiției la plata în favoarea reclamantului B. V. a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile personalului auxiliar din cadrul DNA și DIICOT și drepturile salariale încasate, pentru perioada (...)-(...), sume actualizate cu rata inflației la data plății efective.
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții U. I. și R. O. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de (...).
PREȘEDINTE JUDECATORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
Red.I.R.M/Dact.S.M/2 ex./(...) Jud. fond: M.-F. B.
GREFIER G . C.
| ← Decizia civilă nr. 5411/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1096/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
