Decizia civilă nr. 3479/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3479/R/2011
Ședința data de 07 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M.
GREFIER : A. B.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de către reclamanta I. R. și de pârâta SC B. S., împotriva sentinței civile 1853 din
11 aprilie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 04 octombrie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării asupra recursurilor pentru data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1853 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta I. R. în contradictoriu cu pârâta S. B. S. C.-N., pârâta fiind obligată la plata către reclamantă a unei compensații egală cu trei salarii brute în cuantum egal cu salariul brut al reclamantei de la data concedierii.
S-au respins restul capetelor de cerere ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că pe baza contractului individual de muncă nr. 82711/(...) încheiat între reclamantă în calitate de salariat si pârâtă în calitate de angajator, pentru o durată de 3 luni, reclamanta a ocupat postul de chimist, pentru un salariu de bază brut de 880 lei. Nu s-a stabilit dreptul la suplimente salariale, tichete de masă ori alte asemenea drepturi salariale.
Prin actul adițional nr. 3/(...), durata contractului a devenit nedeterminată, nefiind modificate alte elemente ale raportului de muncă.
Prin D. nr. 11 din (...) de desfacere a contractului individual de muncă, pârâta a decis încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, invocându-se art. 65 lit. a din C. muncii, iar ca motiv de fapt „. activității";.
Nu au fost încălcate prev. art. 74 lit. a din C. muncii privind obligația de a indica motivele concedierii în cuprinsul deciziei atacate deoarece s-a arătat, sintetic, un motiv de concediere pertinent, respectiv reducerea activității. Nici art. 62 al. 2 din C. muncii care impune indicarea temeiului de drept în cuprinsul deciziei de concediere nu a fost încălcat deoarece s-a indicat art. 65 din C. muncii, este adevărat, adăugându-se litera a) care nu există în realitate, însă această mențiune are caracterul unei erori materiale care nu este aptă să producă o vătămare reclamantei deoarece întregul articol 65 din C. muncii se referă la desființarea locului de muncă, așadar nu există posibilitatea generării unei confuzii de natură a afecta dreptul la apărare al reclamantei. De asemenea, coroborând trimiterea la art. 65 din C. muncii cu indicarea temeiului de fapt constând în reducerea activității, decizia îndeplinește condiția de a indica în mod clar și pertinent motivul de fapt și de drept al concedierii.
În ceea ce privește chestiunea de fond a concedierii, respectiv caracterul real și serios al concedierii, instanța constată că și această condiție este îndeplinită în speță deoarece profitul net al pârâtei a scăzut în anul 2009 și
2010 față de 2008, cheltuielile cu mărfurile au crescut, iar vânzările au scăzut.
În aceste condiții de scădere a veniturilor societății, măsura reducerii unor posturi este justificată și nu constituie o măsură fictivă, ci una reală și serioasă.
În mod judicios s-a hotărât în practica judiciară că nu se poate justifica desființarea locului de muncă și salariatul nu poate fi concediat dacă angajatorul apelează la alte persoane pentru a exercita atribuții identice cu cele aferente postului pe care l-a desființat. de serviciu, nu s-ar mai fi procedat la încheierea contractului de prestări servicii, or, în speță, pârâta a desființat efectiv postul ocupat de către reclamantă.
În consecință, s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere accesorii privind reintegrarea în muncă și plata salariilor ulterioare deciziei de concediere.
Neîntemeiat este și capătul de cerere privind plata valorii unor tichete, acesta nefiind un drept negociat și stabilit de către părți, astfel cum reiese din contractul individual de muncă și din actul adițional la acesta.
Potrivit art. 27 al. 1 din C. colectiv de muncă nr. 4. la nivelul ramurii chimie și petrochimie pe anii 2007-2010, „. convin ca la concedierea pentru unul sau mai multe motive ce nu țin de persoana salariatului, să li se acorde salariaților aflați în această situație o compensație echivalentă cu cel puțin trei salarii brute avute la data concedierii."; Prin urmare, reclamanta este îndreptățită la plata unei compensații în cuantumul prevăzut de art. 27 al. 1 din C. colectiv de muncă nr. 4. la nivelul ramurii chimie și petrochimie pe anii
2007-2010.
Pentru aceste motive, în baza art. 65 din C. muncii, instanța a admis în parte acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta I. R. și de pârâta SC B. S.
Pârâta SC B. S. a solicitat modificarea sentinței în sensul obligării acesteia la plata unei compensații egale cu 1 salariu brut.
În motivarea recursului a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală sub aspectul obligării pârâtei la plata unei compensații egale cu 3 (trei) salarii brute în baza C.ui colectiv de munca la nivelul ramurii chimie și petrochimie. Pârâtei nu îi sunt aplicabile prevederile C.ui colectiv de munca menționat, ci prevederile CCM la nivel național. Sub acest aspect, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a art. 27 alin. 1 din CCM la nivelul ramurii chimie si petrochimie (motiv de recurs încadrabil la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
In Anexa nr. 1 pct. A la C. colectiv de munca nr. 4. la nivelul ramurii chimie și petrochimie sunt enumerate societățile care beneficiază de prevederile acestui contract, pârâta nu se regăsește printre societățile semnatare ale C.ui colectiv de munca la nivelul ramurii chimie și petrochimie.
In Anexa 1 pct. B la C. colectiv de munca la nivelul ramurii chimie și petrochimie se menționează că acesta este aplicabil tuturor societăților care au în profilul de activitate producția chimica și petrochimica precum si servicii conexe pentru aceasta și care desfășoară activitățile cu codurile CAEN menționate în Tabelul ce face parte din Anexa 1 pct. B la C.
Pârâta este o societate având ca obiect de activitate "comerț cu ridicata alproduselor chimice", obiect de activitate inclus în cod CAEN nr. 4675, astfel că prevederile CCM nr.4. la nivelul ramurii chimie și petrochimie pe anii 2007-
2010 nu este aplicabil acesteia.
Reclamanta I. R. a solicitat modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii contestației formulate de subsemnata împotriva deciziei nr. 11 din data de (...) de desfacere a contractului individual de muncă, emisă de pârâta S. B. S., și, în consecința anularea deciziei nr. 11/(...) emisă de pârâta, reintegrarea în funcția avută anterior, respectiv de chimist, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor cu titlu de drepturi salariale calculate de la data emiterii deciziei de desfacerea contractului individual de muncă și până la reintegrarea în funcția avută, în cuantum indexat, majorat și actualizat cu coeficientul de devalorizare monetară la data plății efective, la care să se adauge și dobânda legală, obligarea pârâtei la piața contravalorii tichetelor valorice pe lunile octombrie, noiembrie și decembrie până la data emiterii deciziei, care nu i-au fost achitate, sumă indexată, majorată și actualizată cu coeficientul de devalorizare monetară la data plății efective, la care să se adauge și dobânda legală, obligarea pârâtei la plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat inclusiv contravaloarea tichetelor valorice, începând cu data emiterii deciziei, sume indexate, majorate și actualizate cu coeficientul de devalorizare monetară la data plății efective, la care să se adauge și dobânda legală, precum și la plata cheltuielilor de judecata in fata instanței de fond și în recurs.
În motivarea recursului a arătat că instanța a făcut o greșita aplicare a dispozițiilor art. 74 lit. a, art. 62 alin. 2 si art. 76 din C. muncii, reținând ca nu au fost încălcate dispozițiile art. 74 lit. a din C. muncii referitoare la "obligația de a indica motivele concedierii în cuprinsul deciziei atacate deoarece s-a arătat, sintetic, un motiv de concediere pertinent, respectiv reducerea activității.
Consideră ca decizia nr. 11 din data de (...) este nelegală, intrucat nu cuprinde în mod explicit motivele .de fapt pentru care s-a dispus desfacerea contractului de munca.
In preambulul deciziei sunt utilizați termeni standard din care nu se poate înțelege cu claritate care este motivul pentru care s-a dispus desfacerea contractului de munca.
Prima instanța a aplicat greșit și dispozițiile art. 62 alin. 2 din C. muncii, potrivit cărora: (2) D. se emite În scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contestă. "
Nu se poate susține ca decizia nr. 11/(...) a fost intr-adevăr motivata in drept, de vreme ce este menționat ca și temei de drept al concedierii art. 65 lit. a din C. muncii, temei de drept care nu este corect, având în vedere dispozițiile art. 65 din C. muncii (" (1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinat de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
(2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Din modul de redactare a deciziei nu rezultă certitudinea dacă desfacerea contractului individual de muncă s-a făcut pentru reducere de activitate, conform art. 65 alin. 1 din C. muncii ("Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. "") ori pentru alt motiv,fiindcă nu s-a barat nimic din imprimatul tipizat utilizat de intimată. Având în vedere motivele expuse anterior, apreciază ca sunt criticabile considerentele primei instanțe, potrivit cărora ""decizia îndeplinește condiția de a indica in mod clar si pertinent motivul de fapt si de drept al concedierii": Reținând legalitatea deciziei de concediere, instanța a nesocotit și prevederile art. 76 din C. muncii: "Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.
Arată că decizia de concediere contestata este lovita de nulitate absoluta ca urmare a încălcării prevederilor art.74, alin.(1 ) lit.a din C. M.. Potrivit art.74, alin.(1), lit. a din C. M., legiuitorul a instituit obligativitatea motivării în fapt și în drept a Deciziei de concediere, lipsa acestor mențiuni obligatorii fiind sancționata cu nulitatea absoluta, potrivit art.76 din C. M., sens în care s-a pronunțat si Curtea Constituționala prin D. nr.350/2005 și 5..
In cauza dedusa judecății nu se poate reține ca D. de concediere atacată cuprinde o dezvoltare a motivelor de fapt care l-au determinat pe angajator sa dispună concedierea contestatarului, întrucât în decizia de concediere se menționează doar temeiul de drept al concedierii, mențiunea făcută având un caracter general.
Or, în lipsa evidențierii motivelor concrete și efective care au determinat angajatorul sa ia o astfel de măsura, nu este posibila stabilirea gravității situației de natura sa justifice desființarea postului contestatorului și nu se poate exercita controlul judecătoresc doar la motivele de drept precizate în D. de concediere, conform regulii impuse de art. 77 C. M., care pledează în acest fel pentru necesitatea precizării motivelor de fapt și de drept.
Fata de necuprinderea în D. de concediere a motivelor care au determinat măsura concedieri și ținând seama de prevederile art.77 C.muncii, potrivit cărora, în caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele prevăzute în decizia de concediere, solicită să se constate nulitatea absoluta a acestei decizii.
Instanța de fond a aplicat greșit și dispozițiile art. 65 alin. 2 din C. muncii "Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă "", reținând ca: "In aceste condiții de scădere a veniturilor societății, măsura reducerii unor posturi este justificata și nu constituie o măsura fictiva, ci una reală și serioasă."
Contrar susținerilor primei instanțe, desființarea locului de munca al recurentei nu a avut o cauza reala și serioasa, în condițiile în care, raportat la perioada anilor 2008-2009, cifra de afaceri si profitul societății comerciale B. S. era în ascensiune. Activitatea profitabila a acestei societăți s-a menținut și spre finele anului 2009, cifra de afaceri și profitul erau în creștere.
Consideră că în mod nejustificat instanța de fond a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind reintegrarea în munca și plata salariilor ulterioare deciziei de concediere.
Procedând în această manieră, instanța nu a respectat dispozițiile art. 78 din C. muncii: "(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. (2) La solicitarea salariatului instanța care a dispus anularea concedierii va repune părțile în situația anterioară emiterii actului de concediere.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a apărărilorformulate, Curtea, deliberând, reține următoarele:
Curtea observă că măsura concedierii reclamantului intimat prin decizia nr. 57/(...) se fundamentează - aparent cel puțin - pe „. locului de muncă"; în condițiile art. 65 din C. M..
Curtea notează că prerogativa, recunoscută prin art. 65 din C. M. de legiuitor angajatorului, de a dispune concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, nu este însă una discreționară, ci aceasta se subsumează unor condiții de legalitate instituite prin al. 2 al articolului menționat.
În concret, legiuitorul circumscrie legalitatea concedierii de caracterul efectiv al desființării locului de muncă, respectiv stabilește că aceasta trebuie să aibă o cauză reală și serioasă.
Așadar, sunt instituite criterii obiective de natură să justifice o astfel de măsură, criterii care însă nu se regăsesc cumulativ în cauza dedusă judecății.
În acest sens, se reține că o cauză este reală când prezintă un caracter obiectiv, respectiv este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice, independentă de buna sau reaua credință a angajatorului, și este serioasă, când aceasta se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Dificultățile economice, ca motiv de desființare a unor locuri de munca trebuie să prezinte o asemenea gravitate, încât angajatorul să fie obligat să ia măsuri de desființare a unor locuri de munca, neintrând în această sferă dificultățile economice accidentale, ocazionale sau declarative.
În vederea verificării respectării imperativelor legale mai sus arătate,
Curtea notează că, potrivit art. 74 C. muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele ce determină concedierea; iar potrivit art. 77 în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele cuprinse în decizia de concediere.
Ca atare, analiza Curții se va rezuma la cuprinsul deciziei atacate și va conchide că elementele cuprinse în acestea, o mențiune standard privind reducerea activității, nu permit analizarea condițiilor de legalitate ale măsurii luate raportat la persoana reclamantului recurent, ceea ce contravine exigențelor impuse de textele legale citate mai sus. Mai mult, nu este indicat în cuprinsul deciziei nici măcar motivul încetării contractului de muncă - ce se susține a fi desființarea postului acesteia - , fiind subliniat ca motiv de încetare a contractului cererea angajatului în acest sens.
Limitându-se la a invoca ca motiv al desfacerii contractului de muncă al reclamantului recurent desființarea locului de muncă, fără a se indica în vreun fel motivele ce determină această măsură, Curtea reține că angajatorul nu a făcut dovada că măsura concedierii reclamantei a avut la bază o cauză reală și serioasă.
Pe de altă parte, dată fiind gravitatea unei măsuri având ca obiect încetarea contractului de muncă a unui salariat, imperativele legale sunt absolut firești și rezonabile, un minim de efort al angajatorului în redactarea deciziei de desfacere a contractului de muncă fiind necesar pentru evitarea posibilele abuzuri ale acestuia.
În consecință, constatând că decizia nr. 11/(...) emisă de intimată este lovită de nulitate absolută, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică. Ca atare, în temeiul art. 304 pct.9 raportat la art. 312 C., Curtea va admite recursul declarat de reclamanta I. R. împotriva sentinței civile numărul 1853 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o va modifica în parte, în sensul că va admite contestația formulată de reclamanta I. R. în contradictoriu cu pârâta SC B. S. C. N. și în consecință:
Va anula decizia numărul 11/(...) emisă de pârâtă.
Va dispune reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior.
Va obliga pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Va respinge restul capetelor de cerere.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâta SC B. S., Curtea reține că acesta privește modul de soluționare a unor capete de cerere subsidiare, care, în urma admiterii recursului reclamantei, au fost respinse, recursul intimatei rămânând așadar fără obiect.
În temeiul art. 274 C., va obliga pe intimata SC B. S. să plătească recurentei I. R. suma de 350 lei, cheltuieli de judecată în recurs și la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta SC B. S.
Admite recursul declarat de reclamanta I. R. împotriva sentinței civile numărul 1853 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o modifică în parte, în sensul că admite contestația formulată de reclamanta I. R. în contradictoriu cu pârâta SC B. S. C. N. și în consecință:
Anulează decizia numărul 11/(...) emisă de pârâtă.
Dispune reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior.
Obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul începând cu data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Respinge restul capetelor de cerere.
Obligă pe intimata SC B. S. să plătească recurentei I. R. suma de 350 lei, cheltuieli de judecată în recurs și la fond.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I . T. D. C. G. C. M.
GREFIER A. B.
Red.DCG/(...) Dact.SzM/3ex.
| ← Decizia civilă nr. 1553/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2228/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
