Decizia civilă nr. 137/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 137/R/2011
Ședința din 17 ianuarie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D. JUDECĂTOR : I.-R. M. JUDECĂTOR : D. G. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. T.-O. împotriva sentinței civile nr. 4. din 28 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul
Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe pârâtul intimat I. Ș. AL J. B.-
N., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent B. T.-O. și reprezentanta pârâtului intimat I. Ș. al J. B. N., consilier juridic O. M.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtului intimat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 16 decembrie 2010, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus din partea pârâtului intimat întâmpinare, un exemplar înmânându-se reclamantului recurent.
Reclamantul recurent arată că nu solicită lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea studierii întâmpinării și depune la dosar două extrase de la site-ul I. Ș. J. B. N.
Reprezentanta pârâtului intimat depune la dosar delegație.
Reclamantul recurent și reprezentanta pârâtului intimat arată că nu mai au alte cereri în probațiune de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului întrucât consideră că motivul de respingere a acțiunii ca tardivă este neîntemeiat potrivit motivelor arătate prin înscrisurile depuse la dosar.
Reclamantul recurent arată că este o concediere colectivă și a așteptat ca pârâtul intimat I. Ș. J. B. N. să aplice L. și să fie rechemat la serviciu. De asemenea, arată că din 18 inspectori în data de 14 septembrie 2009, 12 inspectori au fost rechemați pe posturi și întrucât nu se încadrează într-o structură politică a fost lăsat pe dinafară, iar colegii săi și-au recâștigat posturile prin instanță și nu vede de ce el nu este rechemat atâta timp cât postul nu a fost desființat. Solicită obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta pârâtului intimat I. Ș. J. B. N. solicită respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței recurate ca fiind legală șitemeinică pentru motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar. Nu solicită obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4756 din (...) a T.ui B. N. pronunțate în dosar nr. (...), a fost respinsă ca tardiv formulată contestația reclamantului B. T. O. în contradictoriu cu pârâtul I. Ș. al județului B.-N.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 2. iunie
2008 (f. 7) reclamantul a fost numit în funcția de inspector școlar pentru managementul resurselor umane, urmare a promovării concursului pentru ocuparea acestei funcții.
În baza acestei decizii, la data de 30 iunie 2008, între reclamant și pârât s-a încheiat contractul de management educațional nr. 3626/2008 pe o perioadă de 4 ani, cu începere de la data emiterii dispoziției de numire în funcție (f. 5).
Prin decizia nr. 1033/(...) (f. 25) emisă pe parcursul derulării contractului de management educațional s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de inspector școlar pentru managementul resurselor umane cu începere din data de (...), urmare a reorganizării structurii instituției pârâte.
Decizia de concediere s-a comunicat reclamantului la data de (...), acesta semnând de primire chiar pe actul comunicat, așa cum rezultă din copia deciziei atacate depusă la dosar.
Prin urmare, în mod cu totul nejustificat, în cuprinsul acțiunii introductive, reclamantul face referire la o „. presupusă"; deciziei de concediere, atâta timp cât din copia deciziei nr. 1033/2009 depusă la dosar de pârât, rezultă cu claritate și fără nicio putință de tăgadă că în realitate concedierea reclamantului s-a dispus printr-o decizie încheiată în formă scrisă, comunicată reclamantului la data de (...).
Ca atare, este cert că reclamantul a avut cunoștință de concedierea sa cel mai târziu la data comunicării deciziei obiect al prezentului dosar.
În cauză nu s-a invocat faptul că obiectul acțiunii ar privi o altă decizie decât cea cu nr. 1033/(...) și nici nu s-a contestat, ulterior depunerii acestui act, primirea deciziei de reclamant sub propria semnătură.
În aceste condiții, s-a reținut faptul că litigiu are ca obiect constatarea nulității sau anularea deciziei de concediere nr. 1033/(...), comunicată personal reclamantului la data de (...), conform semnăturii sale olografe aplicată pe actul de concediere, fiind vorba în speță de un conflict de muncă.
Totodată, invocarea de reclamant a necunoașterii deciziei de concediere nu au putut fi reținută în condițiile în care la data de 14 septembrie 2009 reclamantul revine la catedră, prestând activitate didactică la C. N. „. M., așa cum rezultă din mențiunile cuprinse în carnetul de muncă (poziția 112 - f. 18) și din foaia colectivă de prezență întocmită de unitatea de învățământ (f. 31).
Este dificil de imaginat că o persoană cu pregătire superioară, căreia nu i se înmânează un act de concediere, de al cărui conținut să ia cunoștință, părăsește postul bazându-se numai pe niște zvonuri.
Conform art. 283 alin. 1 lit. a din C. muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.
Dat fiind faptul că reclamantul nu are calitatea de funcționar public, întrucât dispozițiile Legii nr. 1. republicată nu sunt aplicabile cadrelor didactice (art. 6 lit. d din lege), iar funcția de inspector școlar nu constituie o funcție publică în sensul art. 2 alin. 4 din L. nr. 1., republicată, nefiind prevăzută în anexa la L. nr. 1., republicată, contractul în baza căruia reclamantul și-a exercitat atribuțiile are natura juridică a unui contract de muncă, fiind incidente dispozițiile C.ui muncii, act normativ la care face trimitere și art. XI al contractului de management educațional.
Raportat la prevederile legale mai sus amintite, reclamantul avea obligația contestării deciziei de concediere în termenul de 30 de zile calculat de la data comunicării actului, respectiv de la data de (...).
Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 283 din C. muncii este unul legal, imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a mai acționa.
Nu a putut fi reținută apărarea reclamantului în sensul imprescriptibilității acțiunii, pe considerentul că este vorba de o acțiune în constatarea nulității absolute a unui act, acțiune imprescriptibilă extinctiv.
C. muncii constituie o normă specială în raport cu legea generală în materia prescripției, Decretul nr. 167/1958, astfel că acesta are prioritate în aplicare.
Prin urmare, indiferent de motivele invocate (de nulitate sau anulare), decizia unilaterală a angajatorului de încetare a contractului de muncă trebuie contestată în instanță în termenul imperativ de 30 de zile calculat de la data comunicării acesteia.
În prezenta cauză s-a constatat că reclamantul, deși a primit decizia de concediere la data de (...), a rămas în pasivitate aproape 8 luni de zile, până la data de 4 iunie 2010, dată la care a înțeles să conteste măsura concedierii, după ce în tot anul școlar 2009-2010 a prestat activitate didactică.
Potrivit art. 103 C.proc.civ., neexercitare căii de atac în termenul imperativ prevăzut de legea specială atrage decăderea, cu excepția cazului în care legea dispune altfel sau reclamantul dovedește că a fost împiedicat dintr-o împrejurare mai presus de voința sa să acționeze în termenul legal, ipoteză în care calea de atac se exercită în 15 zile de la încetarea împiedicării.
În cauză nu s-a relevat și dovedit niciun motiv temeinic pentru repunerea în termen, care să fi pus în imposibilitate reclamantul să acționeze în termenul legal de 30 de zile.
Existența unor promisiuni în sensul rezolvării situației reclamantului fără intervenția instanței, relevate în cuprinsul acțiunii introductive ori invocarea nulității deciziei contestate nu constituie motive care să justifice repunerea în termen.
Sunt motive temeinice pentru repunerea în termen acele situații care sunt exterioare voinței și câmpului de activitate al reclamantului și care, prin intensitatea lor, îl împiedică să exercite dreptul în termenul legal.
Faptul că reclamantul și-a reluat activitatea de cadru didactic la data de
14 septembrie 2009 denotă cu certitudine inexistența unei împiedicări în acțiune mai presus de voința sa.
Întrucât reclamantul nu a respectat termenul legal de contestare, acesta a decăzut din dreptul de a mai ataca decizia de concediere, astfel că sancțiunea care intervine în cazul atacării peste termenul prevăzut de lege, este respingerea contestației ca tardiv formulată.
Neatacarea deciziei în termen împiedică instanța să analizeze legalitatea și temeinicia deciziei contestate, pe fondul dreptului pretins.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârât.
În baza art. 55 alin. 2 din L. nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. T.-O. solicitândîn considerarea art.81 din L. nr.168/1999, art.304/1, art.312 C.pr.civ. (în aplicarea Deciziei XXI/2006 a Înalta Curte de Casație și Justiție, S. U.), admiterea recursului și casând sentința atacată să fie trimisă cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea atacată, pentru a se pronunța pe fond asupra contestației acestuia. Menționează că în cauză sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că sentința atacată este netemeinică și esențialmente nelegală întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra motivelor de nulitate absolută pe care le-a invocat în cerere sau pe parcursul "soluționării" cauzei, motive de nulitate care erau concomitente cu emiterea actului contestat și care, astfel, nu putea produce nici un efect, nici măcar acela de a se putea constata comunicarea deciziei "în termen legal ", pentru a se putea lua în discuție tardivitatea atacării actului prin prisma dispoziției conțiunută de art. 283 C. muncii.
Pe de altă parte, s-a precizat că deși tribunalul a făcut trimitere la prevederile art. 103 din C. de procedură civilă referitor la "neexercitarea căii de atac în termen" și a redat integral textul articolului menționat, a omis să analizeze contestația noastră și inaplicabilitatea tezei la care face trimitere, prin însăși conținutul altei teze din text "afară de cazul când legea dispune altfef", cu raportare la dispozițiile cuprinse în conținutul art. 105 (2) C.pr.civ., în special prevederile ultimei fraze „În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie";.
Extinderea textului se impne astfel a fi făcută și la conținutul art. 62 alin. (2) și art. 76, în raport de prevederile art. 291, toate din C. muncii.
În același context și în raport de excepția ridicată de către pârâta- intimată, cea a tardivității contestației, excepție la care instanța i-a dat curs, se impune a se face trimitere la dispozițiile art.108 alin.(4) C.pr.civ., în raport de omisiunea pârâtei de a menționa în conținutul deciziei de concediere "termenul în care poate fi contestată și instanța judecătorească la care se contestă", mențini a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
Astfel, instanța în mod nelegal a apreciat că „neatacarea deciziei în termen împiedică instanța să analizeze legaitatea și temeinicia deciziei contestate pe fondul dreptului pretins";, în condițiile în care nu era însă împiedicată de nici o normă legală de a analiza motivele de nultiate absolute ale deciziei, în raport de apărările reclamantului, prin prisma lipsurilor prevăzute de art. 62 (2) C. muncii (lipsa motivării în fapt și în drept și în special lipsa mențiunii referitoare la termenul de atacare și instanța la care se poate ataca) și numai dacă nu ar fi constatat lipsa uneia dintre condițiile de formă expuse de legiuitor, ar fi putut să aprecieze asupra tardivității contestației.
Procedând în acest mod instanța nu a făcut decât să asaneze nulitatea absolută evidentă a actului și să-i consacre astfel un caracater de legalitate, situație inadmisibilă prin prisma principiilor de drept.
Invocându-se implicit, pe cale incidentală, de excepție, și nulitatea/ nelegalitate pretinsului act administrativ-normativ, această situație ar fi impus instanței aplicarea prin analogie a art. 4 din L. 554/2004, care stabilește că legalitatea unui act administrativ poatifi cercetată oricând, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
S-a mai arătat că restructurarea, reorganizarea ori schimbarea structurilor organizatorice, efectuată la nivelul instituțiilor descentralizate ale statului, se face în raport și (aproape doar) funcție de dinamica schimbăriistructurilor politice conducătoare de la un nivel sau altul, funcție de
(a)sentimentele sau (ne)convergențele de natură politică, cu încălcarea principiului constituțional a nediscriminării, menționat ca atare în conținutul art. 5 din C. muncii.
În opinia recurentului nici intimata nu este scutită de dinamica pretinselor reorganizări, în afara exigențelor impuse de prev. art. 65 alin (2) C. muncii, deseori urmată nu numai de modificarea artificială a denumirii funcției
(postului), fără modificarea atribuțiilor postului, dar chiar de crearea de noi posturi, consecința fiind doar pretext pentru îndepărtarea unuia sau altuia dintre salariați (neagreați sau neangajați politic), cu consecința încetării contractului de management (în condițiile dobândirii postului prin concurs !), urmată de încadrarea altei persoane "agreate" din afara unității, ca și regulă generală prin "detașare" .
Această situație a fost remarcată, de altfel, de către instanța de judecată investită cu soluționarea altor cazuri de "restructurare" din cadrul instituției, cu aceeași ocazie, instanța admițând contestațiile persoanelor "disponibilizate"
(anexele 1 și 2 la prezentul recurs), situație care ar impune, chiar și pentru acest motiv, o egalitate de tratament juridic sancționator referitor la concedierea colectivă, efectuată în totală neconcordanță cu legea.
Dispoziția legală menționată face trimitere la termenul de 30 de zile calendaristice, la care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate, respectiv de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului, referitoare și la "încetarea contractului individual de muncă", trimitere făcută astfel generic la "decizia unilaterală a angajatorului", în sensul (în cauză a încetării contractului individual de muncă), deci cu trimitere la întreaga componență a "Capitolului V Încetarea contractului individual de muncă".
Cum se poate observa, sintagmele în discuție sunt sinonime, fără a distinge între: concedierea din motive care țin de persoana salariatului sau concedierea pentru motive ce nu țin de persoana acestuia, între concedierea colectivă sau concedierea individuală, cu cele două componente menționate anterior (acestea fiind analizate în secțiuni diferite), textul excluzând doar "încetarea de drept a contractului individual de muncă" (când evident că nu este cazul emiterii unei decizii de încetare care să poată fi atacată, dat fiind însăși încetarea de drept a contractului).
Singura distincție pe care o face legiuitorul este cea de la art. 283 lit. b
(deși conține exact același termen) din necesitatea impusă de extinderea cazului de sancționare față de cel prev. de art. 6. a din C. muncii.
În caz contrar s-ar accepta teza conform căreia dispoziția de încetare a contractului de muncă pentru motive care nu țin de persoana angajtului (cazuri supuse cel mai frecvent abuzului de drept al angajatorului, procedurile avute în vedere de către acesta fiind mai greu accesibil a fi cunoscute de către angajat), poate fi emisă oricum în orice condiții, fără respectarea condițiilor de formă, în raport de alte dispoziții, precum desfacerea contractului de muncă pentru motive disciplinare prev. de art. 61 lit. a C. muncii, unde procedura prealabilă obligatorie de cercetare impusă de art. 62 (1) îi conferă angajatului în cauză o atare garanție.
Și mai mult de atât, verificare exitenței îndeplinirii condițiilor impuse de art. 65 alin.(2), nu se poate face decât în timp, când se poate verifica, de exemplu, încălcarea restricției prev. de art. 72 C. muncii, referitor la concedierea colectivă.
Totodată, prin numărul mare de persoane disponibilizate, urmare a "C.A. din 0(...)", apreciază că, în ceea ce privește persoana acestuia, concedierea s-aefectuat în contextul unei concedieri colective, subscrisă condițiilor și procedurilor prev. de art. 68 și urm. C. muncii, fapt ce impune ce instanța să analizeze și asupra respectării procerurilor prevăzute de lege, atât în privința condițiilor de fond, cât și de formă, ale concedierii și respectiv ale condițiilor de concediere, a căror nerespectare, prin prisma prev. art. 74 C. muncii (dar și ale art. 62 alin.2), impune ca această concediere să fie "lovită de nulitate absolută", dat fiind prev. art. 76 C. muncii.
În ceea ce privește netemeinicia și nelegalitatea deciziei de concediere, a invocat aspecte relevante în conținutul contestației și a întâmpinării, nelegalitatea și netemeinicia acesteia fiind raportate (și în legătură cu) la nelegalitatea și netemeinicia celorlalte concedieri efectuate în raport de "H. CA din (...)", aspectele fiind analizate pe larg, de altfel, în conținutu celor două sentințe civile anexate.
În puls, pentru a evidenția faptul că și în prezent, începutul lunii august, postul pe care l-a ocupat reclamantul, de "management resurse umane", pretins restructurat de către intimată, există sub aceeași denumire, fiind menționat ca atare atât în Schema de organizare și funcționare a I. Ș. J. B. - N. (Anexa 3 la recurs) cât și în Planul managerial aferent anului școlar 2009 -
2010 (Anexa 4 la recurs), respectiv, persoana care îl ocupă în prezent este încadrată și se semnează sub aceeași denumire de "I. școlar managementul resurselor umane" (Anexele 5 și 6 la recurs). depun cele 4 anexe, extrase de pe site-ul oficial al intimatei.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,
Curtea de A. reține următoarele:
În mod judicios a constatat instanța de fond că decizia de concediere nr.
1033/0(...) a fost contestată de recurentul-reclamant după expirarea termenului legal imperativ de 30 de zile de la data comunicării actului, termen prevăzut de art. 283 alin. (1) lit.a) din C. muncii.
Contrar celor invocate de recurent, conform art. 295 alin. (1) din C. muncii dispozițiile acestui cod se întregesc cu dispozițiile legislației civile, în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă. Or, spre deosebire de dreptul comun (Decretul nr. 167/1958), conform dispozițiilor exprese din C. muncii acțiunea în constatarea nulității deciziei de concediere este prescriptibilă extinctiv, rațiunea instituirii termenului de contestare fiind restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilitatea raporturilor juridice.
Drept urmare, în condițiile în care decizia de încetare a contractului individual de muncă nu a fost contestată în termen, în mod legal instanța de fond nu a analizat motivele de nulitate ale acesteia invocate de recurent, nerespectarea termenului de 30 de zile având aceeași sancțiune indiferent de motivele concrete de nulitate invocate. Raportat la aceste aspect în mod eronat se susține că legea prevede o sancțiune diferită de decădere în cazul necontestării în termen a deciziei de concediere, faptul că în conformitate cu art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă în cazul nulităților prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie neavând nicio relevanță sub aspectul termenului în care trebuia contestată decizia de concediere
De asemenea, față de dispozițiile exprese și speciale ale art. 283 alin. (1) lit.a) din C. muncii în mod evident instanța de fond nu putea aplica prin analogie dispozițiile art. 4 din L. 554/2004.
Întrucât Decizia de concediere nr. 1033/0(...) a fost comunicată personal recurentului în data de (...), așa cum rezultă din semnătura sa de pe actul de concediere (fila 25), susținerile din recurs referitoare la necunoașterea deciziei de concediere urmează a fi înlăturate de către instanța de recurs.
Fără a nega justețea susținerilor recurentului referitoare la mențiunile pe care trebuie să le conțină o decizie de concediere, Curtea reține că întrucât decizia de concediere nu a fost atacată în termen, aceste susțineri nu au putut fi analizate nici la fondul cauzei nici în recurs, întrucât s-ar eluda termenul de
30 de zile prevăzut de art. 283 alin. (1) lit.a) din C. muncii. În mod similar, față de soluția pronunțată în cauză, analiza motivelor de recurs referitoare la caracterul colectiv al concedierii și la netemeinicia și nelegalitatea deciziei de concediere apare ca fiind superfluă.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind întemeiat.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale invocate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B. T.-O. împotriva sentinței civile nr. 4756 din (...) a T.ui B. N. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
L. D. I. - R. M. D. G.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond:R.B. și G.C.Ferențiu
| ← Decizia civilă nr. 1495/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5391/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
