Decizia civilă nr. 3602/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3602/R/2011
Ședința din 17 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 941 din 10 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată G. M., având ca obiect drepturi bănești diminuare salariu cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă primăria municipiului bistrița a transmis prin fax o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2
C.pr.civ.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 941/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. municipiului B.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta
G. M. împotriva pârâtei P. municipiului B.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 310 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța soluția menționată, T. a avut în vedere următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâta P. municipiului B., s-a apreciat că aceasta este nefondată.
Astfel, s-a reținut că potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, republicată, personalitatea juridică aparține unităților administrativ- teritoriale, adică orașelor, comunelor, municipiilor. T., conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă, fiind aparatul de specialitate al primarului.
Însă, este de observat faptul că pretențiile reclamantei s-au îndreptat împotriva angajatorului. Or, angajator este P. municipiului B., aspect reieșitdin răspunsul la adresa formulată și din contractul individual de muncă atașat, situație în care această entitate ce are organe proprii de conducere, pârâta justifică legitimare procesuală pasivă, în temeiul dispozițiilor art. 41 alin. 2 C.pr.civ. Întrucât acestei entități i s-a recunoscut dreptul să încheie contract individual de muncă, aceasta justifică legitimare procesuală pasivă în cauzele în care este chemată în judecată în calitate de angajator. Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive nu este întemeiată, impunându-se respingerea acesteia.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta esteangajată a pârâtei pe postul de paznic, conform contractului individual de muncă, actului adițional la acesta și depuse la dosar, activitatea sa fiind remunerată conform legii de salarizare a personalului bugetar, iar pârâta a pus în aplicare prevederile Legii nr. 118/2010 privind reducerea salariilor cu
25% pentru perioada (...) - (...).
Prin acțiunea formulată, reclamanta a înțeles să solicite plata drepturilor salariale cuvenite conform contractului individual de muncă cu începere de la data introducerii acțiunii, deci și pentru viitor. Față de obiectul sesizării, tribunalul a analizat legalitatea măsurii diminuării salariale atât din perspectiva Legii nr. 118/2010 aplicabilă pe perioada (...) - (...), cât și din perspectiva Legii nr. 285/2010, aplicabilă pe întreg anul
2011.
Prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, intrată în vigoare din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariului reclamantului, ca și al tuturor persoanelor din sistemul bugetar, s-au diminuat cu 25%. Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 118/2010, măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar are caracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Dispozițiile Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost suspuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
T. a observat că diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantei constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.
Salariul reclamantei angajată într-o unitate bugetară este stabilit prin lege, nefiind negociat între părțile contractante, cuantumul salariului înscris în contractul individual de muncă fiind cel anume reglementat prin lege la data încheierii contractului, iar nu cel convenit de reclamant cu angajatorul, care nici nu i-ar fi putut acorda un salariu în alt cuantum decât cel legal, astfel că salariul poate suferi modificări tot în temeiul legii, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.
Măsura diminuării drepturilor salariale constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de altfel și de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 874/2010, măsură care, pentru a fi justificată, trebuie să îndeplinească anumite cerințe și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție (apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moraleipublice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.
Toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din Legea nr. 118/2010, s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., securitate privită din perspectiva componentei sale sociale și economice și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului. Măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia și este determinată de o situație de criză financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării, și implicit, securitatea națională. Tocmai pentru a nu fi afectată substanța dreptului s- a instituit caracterul temporar al diminuării salariale. Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie
2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o.
Astfel, din perspectiva reglementărilor constituționale și europene, nu se poate reține o eventuală discriminare a reclamantului, ca salariat în sectorul bugetar față de angajatul din sectorul privat, întrucât pentru a exista o încălcare a principiului nediscriminării consacrat de P. 12 al C. europene și art. 14 din Convenția europeană, este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă. Așa cum rezultă din cuprinsul Legii nr.
118/2010, dispozițiile sale privesc întreg personalul bugetar și nu numai anumite categorii profesionale.
Angajații din sectorul public nu se află în aceeași situație juridică cu cei din mediul privat. Cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile, de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator, în funcție de veniturile, alți indicatori economici ori domeniul de activitate în care funcționează angajatorul.
În sectorul public angajatorul este, întotdeauna, statul, prin diferitele sale entități de la nivel central sau local. Aceste entități ce au calitatea de angajator trebuie să țină seama de faptul că în sectorul public salariile sunt stabilite în baza legii, legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sume de bani, acesta neavând competența de a acorda drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință. Însă, atunci când legea diminuează cuantumul salariilor, contractul individual de muncă nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante a celor doi cocontractanți pentru a se aplica noile prevederi legale, așa cum nu se produce nici vreo negociere între părți în situația majorării salariilor din sectorul public, angajatorii trebuind să pună în aplicare legea adoptată în domeniu.
Toate aceste considerente demonstrează că angajatorul public prin natura cheltuielilor angajate în legătură cu plata drepturilor salariale,respectiv cheltuieli bugetare, și prin temeiul stabilirii sistemului de salarizare, respectiv legea, nu este în aceeași situație cu cel privat și nici măcar într-o situație analogă și comparabilă, astfel încât unei situații de fapt diferite îi corespunde un tratament juridic diferențiat.
Referitor la prevederile art.40 alin.2 lit. c Codul muncii invocată expres de reclamant/ă ca temei juridic al acțiunii, tribunalul a observat că acest text legal, ce reglementează una dintre obligațiile angajatorului, prevede că acesta trebuie să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate, însă această dispoziție legală nu poate atrage o soluție de admitere a acțiunii pentru că, după cum s-a explicat anterior, angajatorii din sectorul public pot și trebuie să acorde cu titlu de drepturi salariale doar ceea ce este reglementat prin lege, neputând negocia cu salariații acordarea unor drepturi salariale mai mari ori mici prin contractul individual de muncă, drepturi ce ar fi situate în afara cadrului legal în materia salarizării personalului bugetar.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat că măsura diminuării drepturilor salariale a fost dispusă prin lege, fără a fi necesară manifestarea de voință a angajatorului și a salariatului, este justificată de necesitatea asigurării securității naționale pe fondul crizei economice internaționale, și că prin aceasta nu se aduce atingere nici unuia dintre drepturile invocate de către reclamanți, situație în care, în baza prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, a art. 1 din Legea nr. 285/2010, a prevederilor art. 14 din Convenția europeană, a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., a P. nr. 12, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 310 lei cheltuieli de judecată reprezentând jumătate din onorariul avocațial potrivit înscrisului justificativ atașat la dosar, deoarece față de soluția adoptată privind fondul cauzei reclamanta este în culpă procesuală, urmând a se acorda doar jumătate din contravaloarea onorariului avocațial întrucât, pe de o parte, excepția invocată de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată, aceasta constituind apărarea principală a acesteia, iar pe de altă parte, suma la plata căreia fost obligat reclamanta este rezonabilă ținând cont de valoarea obiectului litigiului.
În termen legal, a declarat recurs pârâta P. municipiului B., solicitândmodificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului recurenta a arătat că deși acțiunea reclamantului a fost respinsă, instanța de fond a redus cuantumul cheltuielilor de judecata in mod nejustificat.
Instanța de fond nu era îndreptățita sa reducă cuantumul onorariului stabilit de avocat cu clientul său, care are ca finalitate, pe de o parte, prestarea asistentei juridice, iar pe de altă parte, plata onorariului si, eventual, a altor cheltuieli, întrucât acestea nu pot fi stânjenite sau controlate, direct sau indirect de niciun organ al statului.
Prin urmare, in mod greșit, instanța de fond a făcut in cauza aplicarea dispozițiilor art. 274 pct. 1 si 3 C.pr.civ. si a redus prin apreciere, cheltuielile judiciare privind onorariul convenit de avocat cu clientul său.
Conform dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, contractul dintre avocat si clientul sau nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului, iar in conformitate cu art. 94 alin. 2 si 3 din Statutul profesiei de avocat, onorariul se stabilește prin negociere, fiind totodatăexclusa obligația avocatului de a justifica cuantumul sumelor care i se cuvin cu acest titlu, convenite cu clientul sau.
De asemenea, in art. 95 din statut s-a stabilit ca reclamațiile si contestațiile privind onorariile si cheltuielile făcute in interesul clientului se soluționează potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 2 din Legea nr. 51/1995, adică de consiliul baroului, deciziile acesteia putând fi atacate prin plângere la C. permanenta, a cărei soluție este definitiva.
In aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie sa aibă in vedere atât valoarea pricinii, cat si proporționalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregătirea apărării in cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului. Astfel, nu este justificata reducerea onorariului achitat de parte avocatului sau, mai ales ca acțiunea a fost respinsa in întregime.
Faptul ca avocatul a determinat, exclusiv in limitele prerogativelor legale și statutare, conferite profesiei de avocat, soluționarea cererii la numai doua termene" nu reprezintă un motiv de reducere a onorariului avocațial, diligenta profesionala a apărătorului paratei conducând la soluționarea cererii intr-un timp foarte scurt.
Onorariul a fost stabilit inter partes conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, ținând seama de elementele prevăzute in alin. 3 al textului menționat.
T. de lege menționat permite instanței sa mărească sau sa micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita de avocat. T. face referire si la "tabloul onorariilor minimale", care nu mai exista in prezent, trimiterea fiind astfel superflua.
Art. 274 alin.3 C.pr.civ. este menit sa împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa fireasca, aceea de a permite justițiabilului sa beneficieze de o asistenta judiciara calificata pe parcursul procesului.
Prin reducerea onorariului plătit avocatului pârâta ar fi in imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află in culpă procesuală si nici in culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
În speță, onorariul apărătorului pârâtului, recurent de față, a fost de
500 lei, plus TVA 120 lei, în total 620 lei, conform dovezilor depuse la dosar, iar instanța l-a redus, considerându-l nepotrivit fără a motiva care a fost valoarea la care s-a raportat si fara a lua in calcul munca avocatului.
În drept recurenta a invocat prevederile art. 304 pct.7, 8 si 9 C.pr.civ.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, Curtea constată cărecursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat";.
Din aceste dispoziții legale rezultă că instanța are posibilitatea să cenzureze, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma criteriilor legale prevăzute de textul mai sus enunțat.
Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale menționate, apreciind că, în raport de munca concretă depusă de avocat în dosar, respectiv de conținutul întâmpinării, duratascurtă de soluționare a cauzei, precum și în raport de valoarea obiectului litigiului, cuantumul onorariului de avocat pretins cu titlu de cheltuieli de judecată este disproporționat.
Astfel, prima instanță a avut în vedere, pe de o parte că apărările pârâtei recurente cuprinse în întâmpinarea formulată prin avocat, s-au axat în principal pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepție respinsă de instanță iar, pe de altă parte, s-a avut în vedere complexitatea muncii depusă de avocat raportat la apărările formulate, obiectul cauzei, precum și faptul că aceasta face parte din categoria unor cauze repetitive în care pârâta-recurentă a fost reprezentată de același avocat, apărările formulate în aceste cauze fiind identice.
Contrar susținerilor recurentei, Curtea constată că instanța de fond a motivat reducerea onorariului avocațial și în raport de valoarea obiectului litigiului, reținând că diminuarea salarială pe perioada ce face obiectul cauzei este de aproximativ 1400 lei, iar onorariul de avocat este cuprins între 40% și 50% din suma solicitată.
Nu se poate considera că prin acordarea proporțională a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, s-ar aduce atingere efectelor juridice inter partes ale contractului de asistență juridică încheiat între pârâtă și avocatul ales al acesteia pentru reprezentarea intereselor sale în instanță, deoarece accentul cade pe măsura în care partea căzută în pretenții poate fi obligată la suportarea acestora. Or, o astfel de obligație poate fi stabilită ținând seama de prevederile art. 274 C.pr.civ, care permite instanței să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată imputate părții care a căzut în pretenții.
În acest context Curtea constată că în cauză nu poate fi reținută incidența prevederilor din Statutul profesiei de avocat referitoare la modul de soluționare a reclamațiilor și contestațiilor privind onorariile, care vizează raporturile dintre avocat și client.
Prin urmare motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct.
9 C.pr.civ., sunt nefondate.
Referitor la motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7 și 8
C.pr.civ., se constată că indicarea acestora de către recurentă este pur formală, în dezvoltarea motivelor de recurs neregăsindu-se critici care să poată fi cenzurate prin prisma prevederilor legale invocate. Hotărârea atacată este motivată, motivele sunt pertinente și necontradictorii, iar pronunțarea asupra cheltuielilor de judecată nu s-a făcut ca urmare a interpretării contractului de asistență juridică, ci prin raportare la prevederile art. 274 C.proc.civ.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1
C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 941 din (...) a T.ui B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. L. D.
GREFIER C. M.
Red. /dact./ SD
2 ex./(...) Jud.fond: I.S.
| ← Decizia civilă nr. 5391/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2368/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
