Decizia civilă nr. 3540/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3540/R/2011
Ședința din 11 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE: D. C. G. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. S. D. Î. în numele membrilor de sindicat D. A., G. I., P. A., R. L., G. I., T. O., S. G., B. L., G. V. împotriva sentinței civile nr. 2770 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâții Ș. S. B., C. LOCAL S. și P. L. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs, reclamantul recurent solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nefiind formulate alte cereri ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată, mandatarul S. S. D. Î. T. a solicitat instanței pentru reclamanții D. A., G. I., P. A., R. L., G. I., T. O., S. G., B. L., G.
V. să fie obligați pârâții Ș. S. B., C. LOCAL S., P. L. S. la calculul și plasta drepturilor salariale neacordate reprezentând diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă cuvenită legal si cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă efectuat în anul 2010, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data plății.
În motivarea cererii s-a arătat că membri de sindicat reprezentați au primit o indemnizație de concediu diminuată cu 25%, în lunile iulie și august
2010 și consideră că reducerea de 25% prevăzută în art.1 din L. nr. 1. nu se aplică indemnizației de concediu întrucât aceste dispoziții privesc salariile, soldele si indemnizațiile lunare de încadrare. A învederat că potrivit art. 145 din Codul Muncii, indemnizația de concediu se calculează prin raportare la media salariilor din ultimele 3 luni de activitate iar L. nr. 1. nu poate retroactiva și se aplică începând cu data de (...). Prin urmare, indemnizația de concediu trebuia calculată prin raportare la drepturile salariale din lunile iunie, mai și aprilie 2010, când salariile au fost plătite integral, nediminuat.
1
Cel mult se putea proceda la o diminuare cu maximum 8,3% a indemnizației pentru salariații care s-au aflat în concediu in luna august și a căror indemnizație s-a raportat și la salariul din luna iulie.
S-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 2770 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj îndosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Membrii de sindicat reprezentați de către S. S. din Î. T. au calitatea de cadre didactice și nedidactice, angajate ale pârâtei Ș. S. B. din C..
I. de concediu cuvenită acestora și încasată în lunile iulie și august
2010 a fost diminuată cu 25%, aplicându-se prevederile art. 1 al. 1 din L. nr.
1., care au următorul cuprins: „Cuantumul brut alsalariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri,
inde mn iz aț ii și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.";
Indemnizațiile de concediu ale membrilor de sindicat menționați au fost în mod legal reduse cu 25 % deoarece legea se referă expres la „., noțiune care cuprinde orice fel de indemnizații întrucât legiuitorul nu distinge după cum acestea sunt indemnizații de concediu ori alte tipuri de indemnizații.
L. nu retroactivează întrucât vizează numai dreptul la indemnizația de concediu născut după intrarea sa în vigoare și calculat în conformitate cu prevederile sale, iar dispozițiile menționate sunt în acord cu prevederile art. 157 al. 2 din Codul muncii conform cărora sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Pentru aceste considerente, în baza art. 1 din L. nr. 1., instanța a respins acțiune ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S. S. D. Î. în numele membrilor de sindicat solicitând casarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivare reclamantul a arătat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, sens în care citează dispozițiile art. 145 din Codul muncii, din care rezultă că indemnizația de concediu de odihnă se calculează ca medie zilnică a drepturilor salariale (salariul de bază + indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul. În consecință, pentru salariații care s-au aflat în concediu de odihnă în luna IULIE, indemnizația de concediu trebuia calculată raportat la drepturile salariale din lunile IUNIE, MAI și APRI.
2010. În egală măsură, pentru salariații care s-au aflat în concediu de odihnă în luna AUGUST, indemnizația de concediu trebuia calculată raportat la drepturile salariale din lunile IULIE, IUNIE și MAI 2010.
Dispozițiile L. nr. 1. nu influențează în minus cuantumul indemnizației de concediu pentru salariații din învățământ aflați în concediu legal de odihnă în luna iulie 2010, iar influența pentru luna august 2010 este mult mai mică decât cea aplicată de pârâți, deoarece, raportat la prevederile art. 1 din L. nr. 1. fac referire la salarii, solde și indemnizații lunare de încadrare, iar NU la I. DE C. E. adevărat că textul se referă și la „. drepturi în lei";, însă acestea trebuie să îndeplinească o condiție - de a fi stabilite în conformitate cu prevederile L.-
2 cadru nr. 330/2009 (...) și ale Ordonanței de U. a G. nr. 1. ...";, Ori, niciunul dintre cele două acte normative nu reglementează modalitatea de calcul a indemnizației de concediu.
Apoi, la art. 4 din lege se dispune: „Prevederile art. 1 - 3 se aplică începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi";.
L. în cauză A INTRAT ÎN VIGOARE la 3 zile de la publicarea sa în M. O. al
R., respectiv la data de 3 iulie 2010 (fiind publicată în M. O. al R., Partea I, nr.
441/(...)) și își produce efectele numai pentru viitor, astfel că diminuarea cu
25% a salariilor operează abia din data de 3 iulie 2010.
Un argument suplimentar îl reprezintă și momentul plății indemnizației. Astfel, art. 145 alin. (3) din Codul muncii prevede: „I. de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea in concediu";. În plus, Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î.
(înregistrat la M. cu nr. 596/15/(...)) prevede, la art. 29 alin. (4), că: „I. de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă";.
Potrivit art. 30 alin. (1) raportat la art. 11 alin. (1) din L. nr. 130/1996 aplicarea acestora la nivelul ramurii învățământ, în toate unitățile și instituțiile de învățământ și pentru toți salariații din învățământ este obligatorie. Inclusiv Constituția R. prin dispozițiile art. 41 alin. (5) garantează caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă; tot astfel, se invocă practica
Înaltei Curți de C. și Justiție - Secția C. A. și F.
Pentru personalul care a intrat în concediu în luna iulie, indemnizația de concediu trebuia calculată și plătită încă din luna iunie 2010 (dată la care L. nr. 1. nu era în vigoare).
Pentru a justifica diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, pârâții au invocat și acte administrative cu caracter normativ (O.M.E.N. nr.
3251/(...) și Hotărârea G. nr. 250/1992), însă deoarece Codul muncii este
LEGE, act normativ cu forță juridică superioară oricărei hotărâri de G. sau ordin de ministru, se aplică cu prioritate, cu atât mai mult cu cât Codul muncii este și ULTERIOR celor două acte menționate, pe care le modifică implicit, având în vedere și principiul activității legii în timp.
Instanța de fond, în motivarea sentinței, s-a raportat numai la dispozițiile art. 157 alin. 1 din Codul muncii, care sunt însă irelevante pentru speță.
Plata corespunzătoare concediului de odihnă din vara anului 2010 era aferentă perioadei de activitate școlare 2009-2010, care a început în septembrie 2009.
Dacă, din orice motive, un salariat care a solicitat și a fost planificat să execute concediul de odihnă în luna martie, beneficiază de indemnizația de concediu prevăzută de lege, lipsirea celor ce au fost planificați în concediul de odihnă după apariția actului normativ care le restrânge drepturile creează, în defavoarea celor din urmă, o stare de discriminare încălcându-se așadar, principiul egalității prevăzut de art. 16 din Constituție, art. 5 alin. (1) din L. nr.
53/2003 - Codul muncii și art. 14 din Convenție.
Plata indemnizației de concediu nu este o favoare pe care legiuitorul o face angajatului, ci este un drept legal și trebuie respectat ca atare.
Mai mult decât atât, adeverințele emise de unitatea de învățământ nu au fost contestate de I. Ș., ceea ce înseamnă că modalitatea de calcul, respectiv cea prevăzută în Codul muncii, a fost recunoscută de pârâtă, chiar dacă prin întâmpinare invocă o altă formulă de calcul, respectiv cea prevăzută de O. nr.
3..
3
Instituția de învățământ trebuia să calculeze aceste drepturi în conformitate cu legislația în vigoare la data nașterii drepturilor de concediu de odihnă și nu la data plății efective întrucât legea română nu retroactivează.
Nu s-au depus întâmpinări.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
Se constată, sub acest aspect, că primul motiv de recurs vizează aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 1 al L. nr. 1..
Teza recurentului este întemeiată.
Astfel, trebuie remarcat că așa cum se arată în cererea de recurs, modul de calcul al indemnizației de concediu stipulat de art. 145 alin.2 Codul muncii este prin raportare la „. zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele
3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu";. În plus, există imperativul de a se plăti această indemnizație „cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu"; și ca indemnizația de concediu să nu fie „mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă";.
În speță, se pune problema de a corela aplicabilitatea acestor dispoziții legale cu caracter general cu cele ale O.ui nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa 1 pct. 21 și 22 reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu „în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu";. În același sens sunt prevederile art. 7 din H.G. nr. 250/1992, republicată.
Curtea constată că deși aparent aceste din urmă prevederi legale ar trebui să prevaleze, ca normă specială în raport de norma generală, în fapt, aceste din urmă stipulații legale, pe de o parte, nu au un caracter special, iar pe de altă parte, sunt abrogate.
Astfel, O.ui nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ a fost emis în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată, avându-se în vedere art. 8 din L. nr. 6. privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților.
L. nr. 6. stipula la art. 3 că „pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere, luate împreună";.
Acest act normativ a fost abrogat de art. 298 din actualul Cod al muncii, L. nr. 53/2003.
Inițial Codul muncii prevedea calculul indemnizației pentru concediul de odihnă în mod similar prevederilor art. 3 din L. nr. 6., anume, „. perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu care nu poate fi mai mică decât valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă.
(2) I. de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a veniturilor din luna/lunile în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu";.
Aceste prevederi legale au suferit modificări, fiind aduse la forma actuală prin dispozițiile O. nr. 6..
4
În preambulul acestui act normativ se arată că „urgența adoptării prezentului act normativ rezultă din necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de R. în cadrul negocierilor privind Capitolul 13 "Ocupare și politici sociale", de armonizare a legislației naționale cu acquis-ul comunitar";.
Prin urmare, norma generală, care anterior, prin dispozițiile L. nr. 6. și apoi ale actualului Cod al muncii, în varianta inițială, stabilea modul de calcul a indemnizației de concediu de odihnă prin raportare la salariul de bază, sporul de vechime și indemnizația pentru funcția de conducere avute în chiar perioada concediului, a fost înlocuită prin norma generală dată de prevederile din cuprinsul actualului Cod al muncii astfel cum a fost modificat prin O. nr. 6., citate anterior, în sensul arătat, anume, al calculării acestei indemnizații prin raportare la media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul.
Ca o consecință, și actele normative cu putere inferioară, emise în baza prevederilor cuprinse în legi cu caracter general, trebuie considerate abrogate în măsura în care actele în aplicarea cărora au fost emise nu mai sunt în vigoare.
E. cazul O.ui nr. 3. pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, dar și al art. 7 din H.G. nr. 250/1992, republicată.
Astfel, H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihna și alte concedii ale salariaților din administrația publica, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare a fost emisă în baza prevederilor art. 7 din L. nr. 6., care stipula: „regulile privind durata concediului de odihnă, inclusiv a concediului de odihnă suplimentar, cuantumul indemnizației cuvenite, programarea, efectuarea, întreruperea și amânarea concediului de odihna, precum și compensarea în bani a concediului neefectuat se stabilesc, în limitele și cu respectarea dispozițiilor prezentei legi, prin: a) hotărâre a G., pentru salariații din administrația publică, regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare; b) regulamente, pentru salariații din justiție, procuratură și alte organe de stat";.
Or, în măsura în care L. nr. 6. a fost abrogată explicit, trebuie considerată abrogată implicit și H.G. nr. 250/1992, adoptată în baza acestei legi și în executarea ei. În acest sens sunt prevederile art. 67 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ce reglementează evenimentele legislative implicite: „în cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite. (…) (3) Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres";.
În mod evident, în cauză nu este vorba despre o astfel de abrogare implicită a unor acte normative speciale, întrucât după cum s-a demonstrat în cele de mai sus, actele normative invocate de către unitățile școlare în calcularea indemnizației de concediu de odihnă nu au avut un caracter special la data edictării, ci au fost în acord cu norma generală, fiind acte juridice cu putere inferioară legilor în a căror aplicare au fost emise.
Așa fiind, se constată că stabilirea cuantumului indemnizației pentru concediul de odihnă pentru salariații din învățământul preuniversitar de stat trebuia să se facă prin raportare la dispozițiile art. 145 alin.2 Codul muncii, deci cu luarea în considerare a mediei zilnice a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul.
5
Or, în această situație, diminuarea indemnizației prin aplicarea prevederilor art. 1 din L. nr. 1. este nelegală, făcându-se cu aplicarea retroactivă a legii.
Practic, plata indemnizației trebuia făcută cu cel puțin 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Astfel, conform art.145 alin.3 din Codul muncii, indemnizația de concediu de odihnă trebuia plătită cu 5 zile înainte de plecarea în concediu.
Potrivit art.59 alin.4 din Contractul Colectiv de M. U. la N. N. pe anii 2007-
2010, indemnizația de concediu se plătește înainte de plecarea în concediu.
Art. 29 alin.4 din Contractul Colectiv de M. la N. de R. de Î. pe anii 2007 -
2008, aplicabil față de data înregistrării la M., prevede că indemnizația de concediu de odihnă se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă.
Or, în aceste condiții, trebuie concluzionat că plata era datorată anterior intrării în vigoare a L. nr. 1. (data de 3 iulie 2010), față de data reținută necontestat a fi cea a începerii concediului de odihnă.
Nu se poate considera nici că stabilirea indemnizației ar fi trebuit corectată prin aplicarea diminuărilor impuse de L. nr. 1. ulterior întoarcerii din concediu, prin compensări operate cu alte drepturi salariale atunci scadente, și în acest mod a se respinge acțiunea.
Astfel, dreptul la primirea indemnizației de concediu este aferent muncii deja prestate de angajați de-a lungul întregului an școlar, fiind astfel un drept câștigat.
În învățământ, drepturile anuale, cum este cel la concediu de odihnă, la indemnizația pentru acest concediu etc. sunt considerate de legiuitor a fi aferente anului școlar, iar nu anului calendaristic, evocatoare fiind în acest sens dispozițiile art. 2 din anexa 1 la O. nr. 3. și ale art. 103 din L. nr. 128/1997, unde se arată că „personalul didactic beneficiază de concediu de odihnă cu durata integrală, dacă a funcționat în baza unui contract individual de munca în tot cursul anului școlar sau universitar. În cazul în care angajarea s-a făcut după începerea anului școlar sau universitar, durata concediului de odihnă este proporțională cu perioada cuprinsă între data angajării și sfârșitul anului școlar";.
Așa fiind, dreptul la concediu de odihnă plătit include un veritabil drept de creanță pentru sumele datorate cu titlu de indemnizație, la sfârșitul perioadei pentru care se acordă concediul. Acest drept a fost câștigat, în acord cu prevederile legale în vigoare la data derulării raporturilor de muncă, tocmai prin prestarea muncii în perioada pentru care se acordă concediul, or în speță concediul s-a acordat în vara anului 2010 pentru anul școlar 2009-2010, deci pentru munca depusă în intervalul septembrie 2009 - iunie 2010. Ca urmare, diminuarea indemnizației ar echivala cu o lipsire de proprietate, așa cum se afirmă în acțiune și în cererea de recurs.
Curtea apreciază că nu se impune cercetarea temeiniciei cauzei prin raportare la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și protocoalele la aceasta, ca și la jurisprudența C., prevederile legale interne fiind suficiente pentru dezlegarea pricinii.
Faptul reglementării, prin dispozițiile art. 145 Codul muncii, a obligativității plății acestei indemnizații anterior plecării în concediu și a calculului acesteia prin raportare la media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul este suficient pentru a deduce că la data intrării în vigoare a L. nr. 1., dreptul reclamantului/ei la plata integrală a acestei indemnizații era deja născut, neputând fi afectat de reglementări ulterioare fără a se produce o aplicare retroactivă a legii, cu încălcarea prevederilor constituționale.
Cererea de actualizare a diferențelor de indemnizație de concediu de odihnă cu indicele de inflație este de asemenea întemeiată.
6
Curtea apreciază că sumele datorate cu acest titlu și neacordate trebuie astfel actualizate pentru a se asigura deplina reparare a prejudiciului creat prin neplata unor drepturi legale, în conformitate și cu prevederile art. 80 alin. 1 Codul muncii republicat (art. 78 varianta dinaintea republicării), text de lege cu valoare de principiu în ceea ce privește situația nelegalei neacordări a unor drepturi salariale, și care stipulează că în cazul concedierii efectuate în mod netemeinic și nelegal, instanța va obliga angajatorul la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate. Or, chiar dacă nu este vorba în speță de o nelegală concediere, rațiunea legii este aceeași, anume, integrala reparare a prejudiciului creat printr-o injustă neplată a unor drepturi salariale; știut fiind că salariul reprezintă de principiu sursa traiului zilnic al angajatului, apare ca legitimă solicitarea de a se actualiza cu rata inflației aceste sume, astfel încât puterea de cumpărare să se prezerve iar neplata la termen să nu diminueze importanța economică a acestor sume. De altfel, plata salariului este cel puțin lunară, astfel încât cu privire la orice drepturi de natură salarială, angajatorul este de drept în întârziere, potrivit art. 166 alin. 1 coroborat cu art. 160 Codul muncii republicat (art. 161 și 155 varianta dinaintea republicării), situație în care actualizarea sumei de natură salarială neplătită la timp apare ca imperativă.
Curtea reține ca fiind fondat și capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâții C. Local S. și P. comunei S.
Astfel, obligația de a plăti indemnizația de concediu de odihnă, revine angajatorului, care este, necontestat, unitatea școlară reprezentată prin director.
Aceste drepturi se asigură însă din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin.1 din L. învățământului nr. 84/1995, unde se prevede că: „unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din L. nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Potrivit art.40 din aceeași hotărâre, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ- teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Având în vedere și dispozițiile art. 157 alin.2 din Codul muncii, Curtea reține că intimaților-pârâți: C. Local și P. comunei S. le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale ce se cuveneau personalului din învățământ.
Văzând și prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează a admite recursul și a modifica sentința în sensul admiterii acțiunii.
PENTRU ACE. MOTIVE, ÎN N. L.,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de S. S. D. Î. în numele membrilor de sindicat
D. A., G. I., P. A., R. L., G. I., T. O., S. G., B. L., G. V. împotriva sentinței civile
7 nr. 2770 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar nr. (...) pe care o modifică în tot și în consecință:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de S. S. D. Î. în numele
și pentru membrii de sindicat D. A., G. I., P. A., R. L., G. I., T. O., S. G., B. L., G. V. în contradictoriu cu pârâții Ș. S. B., C. LOCAL S. și P. C. S. și în consecință:
Obligă pârâta de rândul 1 la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării de 25 % prevăzută de L. nr. 1. și obligă pârâta de rândul 1 la plata diferenței dintre îndemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului 2009-2010, actualizată cu indicele inflației.
Obligă pârâții de rândul 2 și 3 la alocarea fondurilor necesare pentru plata sumelor mai susmenționate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 11 octombrie 2011.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI, D. C. G. C. M. I. T.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond.I.P.
GREFIER, N. N.
8
| ← Decizia civilă nr. 5086/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1163/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
