Decizia civilă nr. 3549/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3549/R/2011
Ședința publică din data de 12 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. A. S. reprezentat prin S. L. ȘI I. AL M. DE L. DIN D. O., precum și recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. CFR M. SA B. împotriva sentinței civile nr. 1938 din 21 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâta intimată S. R. DE T. F. DE M. CFR M. SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamantul recurent prin reprezentant, a formulat și înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare la recursul pârâtei, prin serviciul de registratură al instanței la data de 27 septembrie 2011, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
De asemenea, se constată că la data de 11 octombrie 2011, prin fax, pârâta recurentă a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamant, prin care solicită respingerea recursului, iar la data de 12 octombrie 2011, tot prin fax, a formulat o cerere prin care solicită comunicarea întâmpinării formulată de reclamant.
Având în vedere data depunerii întâmpinării formulată de reclamantul recurent, respectiv 27 septembrie 2011, instanța constată că nu se impune comunicarea acesteia.
Constatând că s-a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs, cauza fiind în stare de judecată, rămâne în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.87/LM/2011/(...) a T.ui Bihor, a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul C. A. S. reprezentat prin S. L. și I. al M. de L. din D. O. în contradictoriu cu pârâtele S. N. de T. F. de M. CFR M. SA și S. R. de T. F. de M. C., în favoarea T.ui S..
Prin această acțiune s-a solicitat obligarea pârâtelor în solidar la plata primelor ocazionate de ziua feroviarilor - 23 aprilie pentru anii (...) actualizate în raport de rata inflației la data plății efective.
Prin întâmpinare, pârâta S. N. de T. F. de M. CFR M. SA a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile stabilite de C. colectiv de muncă și excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru anii 2007 - 2009 întrucât conform art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii prevăd termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii arătând că este unul din agenții economici monitorizați în baza art.1 din OUG nr.79/2001, revenindu-i obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut de bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor
2006 - 2008 aprobate prin hotărârea de guvern. În anul 2007 salariații au beneficiat de un ajutor material acordat cu ocazia Zilei feroviarului, în cuantum de 100 lei brut/salariat. În anul 2008, datorită situației financiare dificile nu s-a hotărât în C. de A. acordarea de premii.
Prin sentința civilă nr. 1938/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj îndosar nr. (...), s-a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune, ainadmisibilității acțiunii invocată de pârâta S. N. de T. M. CFR M. SA, fiind obligate pârâtele S. N. de T. F. de M. SA și S. R. de T. F. de M. CFR M. SA la plata către reclamantul C. A.-S. a sumei de 100 lei pe anul 2007 reprezentând premiu de Z. ceferistului, a sumei reprezentând nivelul clasei I de salarizare pe anul 2008. S-a respins cererea reclamantului de acordare a acestui premiu pentru anul 2009.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii pe motiv că nu s-a făcut procedura prealabilă de sesizare a comisiei mixte patronat - sindicate este nefondată, C. colectiv de muncă neprevăzând această procedură prealabilă pentru ca părțile să se poată adresa instanței.
Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2007, 2008 s-a considerat a fi nefondată întrucât obiectul cererii din speță îl formează drepturile bănești de natură salarială și se aplică în cauză ca atare, dispozițiile art. 283 lit. c din Codul muncii, care prevede ca termen de formulare a acțiunii 3 ani.
Aceasta, întrucât drepturile bănești solicitate sunt o componentă a salariului, care conform art.155 Codul muncii se compune din salariul de bază, indemnizații, sporuri precum și alte adaosuri.
Ori câtă vreme, salariul suplimentar este prevăzut în contractul colectiv de muncă și salariul se plătește în temeiul contractului individual de muncă, acesta este supus prescripției de 3 ani prev. de art.283 lit. c din
Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul este angajat a pârâtei S. R. de T. F. de M. SA - CFR M. SA conform art.64 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii 2007 - 2008, în afară de ajutoarele pe care le au potrivit legii, salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului pentru Z. feroviarului de un premiu a cărui cuantum va fi stabilit de C. de A., cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Pârâta nu se poate apăra că are obligația respectării art. 3 din Legea nr. 59/2002 conform căreia „indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității";, întrucât această obligație nu o exonerează de obligația stabilită în sarcina sa prin C. colectiv de muncă pe anii 2007-2008, contracte care dau naștere la drepturi și obligații în sarcina părților care le-au asumat, deciinclusiv în sarcina pârâtei, care are obligația de a achita toate obligațiile asumate prin contract.
Acordarea acestor sume nu este condiționată, cum susține pârâta I, de aprobarea de către C. de A. cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, această condiționare existând, conform prevederilor art. 64 din CCM, doar în ceea ce privește cuantumul premiului peste nivelul clasei I de salarizare, atât timp cât CCM prevede acordarea acestui premiu stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Conform art.40 alin.1 lit. c Codul Muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din C. colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă. Art.243 Codul Muncii prevede că executarea C. colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin acesta putând atrage răspunderea părților care se fac vinovate de neexecutare.
Existând H. 4/(...) a C.ui de A. în ceea ce privește cuantumul de 100 lei pentru fiecare salariat premiu pentru Z. F. (f.13), instanța a obligat pârâtele la plata acestei sume pentru anul 2007, nefăcându-se dovada că aceste sume au fost achitate, cum susține pârâta, iar pentru anul 2008 pârâtele au fost obligate la plata acestui premiu la nivelul clasei I de salarizare, cum prevede C. colectiv de muncă.
Cererea privind acordarea acestui premiu pe anul 2009 a fost respinsă întrucât din prevederile art.64 alin.2 al Actului adițional la C. colectiv de muncă lasă la latitudinea angajatorului acordarea acestui premiu. Nefiind deci o obligație contractuală, pârâta nu poate fi obligată la plata ei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul C. A., prin S. L. și I. al M. de L. din D. O. și pârâta S. N. DE T. F. DE M. "CFR M. S."
1. Prin recursul formulat, S. L. și I. al M. de L. din D. O., în numelemembrului de sindicat C. A., a solicitat modificarea în parte a hotărârii primeiinstanțe cu obligarea pârâtelor la plata primei de Z. F. pentru anii 2007 în cuantum de 307 lei și pentru anul 2009 în cuantum de 570 lei și la plata cheltuielilor de judecată în fond și recurs.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că prima instanța a reținut in mod greșit ca temei al cererii sale prevederile CCM 2009-2010 si nu prevederile contractelor colective de munca pe anii 2007-2008 in baza cărora a solicitat drepturile salariale restante, pronunțând o hotărâre netemeinica si nelegala, care cuprinde motive străine de natura pricinii.
Pretențiile reclamantului sunt întemeiate pe prevederile art.67 din
CCM 2007-2008 încheiat la nivelul S. N. de T. F. de M. "CFR M." SA, înregistrat sub nr. 1632/(...), prelungita valabilitatea prin acte adiționale pana la data de (...), când a fost înregistrat sub nr.2(...) 2009-2010 si art.71 din C. Colectiv de M. la N. de G. de U. din T.ul F. pe anii 2006-2010.
Drepturile salariale solicitate de reclamant au devenit scadente la data de 23 A. prima de Z. F., deci anterior înregistrării contractului colectiv de munca pe anii 2009-2010 la data de (...).
În raport de prevederile art. 25 alin 3 din Legea nr.130/1996, arată că prevederile din Contractele Colective de M. pe anii 2009-2010 nu produc efecte retroactive pentru primele aferente anului 2009, cum in mod greșit a reținut prima instanța.
Pe de alta parte, dispozițiile art.2 din Contractele colective de munca pe anii (...)-2010, prevăd: Art.2(1) din CCM 2007-2008 înregistrat sub nr.1632/(...) :"Prezentul contract colectiv de munca devine aplicabil de la data înregistrării. " (2) Părțile se obliga, ca la negocierea CCM, sa nu susținăsi sa nu promoveze clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Aceleași prevederi au fost înscrise si in art.2 din CCM pe anii 2009-
2010 înregistrat sub nr.2S84/(...).
Aceste clauze din Contractele colective de munca, stabilesc expres ca prevederile contractului colectiv de munca se aplica de la data înregistrării si obligația părților de a respecta prevederile contractului colectiv de munca încheiat la nivel superior, in speța prevederile din C. Colectiv de munca la N. de G. de U. din T.ul F. pe anii 2006-2008, aplicabil si in perioada 2009-
2010, conform actului adițional nr.370/(...).
Prima instanța avea obligația de-a face o corecta calificare juridica a litigiului dedus judecății, inclusiv a dispozițiilor legale aplicabile.
Deși a invocat ca temei legal al drepturilor solicitate prevederile C.
Colectiv de M. la N. de G. de U. din T.ul F. pe anii 2006-2008, prelungit prin actul adițional nr.370/(...) pentru 48 luni, prima instanța retine prevederile art. 71, insa in mod greșit face aplicarea prevederilor Actului adițional la CCM, pronunțând o hotărâre netemeinica si nelegala cu aplicarea greșita a legii.
Contractele colective de munca la nivel de unitate pe anii 2009-2010 si
2010-2011 nu sunt aplicabile in speța deoarece stabilesc o clauza prohibitiva in contradicție cu dispozițiile art.71 din C. Colectiv de munca la N. de G. de U. din T.ul F. pe anii 2006-2008, aplicabil si in perioada 2009-
2010, fiind astfel încălcate prevederile art.238 alin. l Codul muncii si art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, CCM la N. de G. de U. fiind încheiat la nivel superior fata de CCM 2009-2010 la nivel de unitate.
C. colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungita valabilitatea prin act adițional pentru
48 luni, produce efecte juridice obligatorii fata de parata datorita dispozițiilor imperative ale art.41 alin.5 din Constituție si art. 236 alin.4 din Codul muncii raportat la art. 11 alin. l lit. b) din Legea nr.130/1996 si art.241 alin. l lit. b) din Codul muncii, dispoziții imperative care nu pot fi înlăturate prin simpla voința a părților.
Obligativitatea acordării drepturilor salariale solicitate rezulta si din prevederile art.40 alin.2 lit. c) si din art.243 din Codul muncii, art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, de care prima instanța nu a ținut cont.
A mai arătat recurentul că în mod greșit prima instanța a obligat paratele sa achite 100 lei ca prima de Z. F. pentru anul 2007, deoarece paratele au achitat parțial suma 100 lei prima de Z. F. pentru anul 2007, rămânând de achitat suma de 307 lei, deoarece nivelul clasei 1 de salarizare in anul 2007 era de 407 lei.
Recurentul reclamant critică hotărârea și sub aspectul modului de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței depuse la dosar, invocând încălcarea prevederilor art.274 si art.276 C.
In drept, recurentul reclamant și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct.6, 7, 8 si 9, art.3041, art.312, 315 C., art.274 C., prevederile
Legii nr.130/1996, ale Codului muncii, CCM pe anii 2007-2008 si 2009-
2010 al CFR M. SA, CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2010.
2. Prin recursul formulat, pârâta S. N. de T. F. de M. "CFR - M." S. a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii șicapătului de cerere privind acordarea premierii de Z. F. pentru anii 2007,
2008, ca nefondată.
În motivarea recursului pârâta recurentă a arătat următoarele:
1. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. recurenta a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără respectarea dreptului la apărare al societății pârâte și fără respectarea principiului contradictorialității, întrucât instanța de fond nu a transmis societății pârâte răspunsul la întâmpinare și nici eventualele acte anexate acestuia, CFR M. fiind pusă în imposibilitatea de a-și formula și completa apărările, nerespectându-se principiul contradictorialității.
Consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 105 C., apreciind că, necomunicarea răspunsului la întâmpinare și a eventualelor înscrisurilor anexate acestuia, constituie încălcarea prevederilor art. 85, 86,
107 C., sancțiunea fiind nulitatea hotărârii pronunțate, fiind în imposibilitate a se apăra, încălcându-i-se un drept fundamental și anume dreptul la apărare prevăzut de C. R. și C. E. a D. O., din acest punct de vedere, hotărârea pronunțată fiind nelegală.
2. Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C., recurenta critică hotărârea sub aspectul excepției prescrierii dreptului material la acțiune, arătând că motivarea instanței este contradictorie privind termenul referitor la prescripția dreptului material la acțiune, conform căreia deși dreptul solicitat este doar prevăzut în CCM, iar salariul se plătește în baza contractului individual de muncă, prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile art. 283, lit. c din Codul Muncii.
Mai mult, în motivarea soluției instanța de fond face referire la salariul suplimentar, deși obiectul prezentei cauze îl constituie ajutorul material ocazionat de Z. F.
3. Recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8
C., susținând că în mod greșit instanța de fond a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c Codul Muncii, asimilând plata unor ajutoare bănești - premierea de Z. feroviarului - ca fiind de natură salarială.
Întrucât cererea este întemeiată pe prevederile clauzelor contractuale cuprinse în CCM aplicabile în perioada 2007 - 2009 consideră că sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. l lit. « e » din Codul Muncii, în raport de care apreciază că dreptul la acțiune al reclamantului este stins prin prescripție.
În sensul clasificării acestor drepturi ca nefiind de natură salarială recurenta face referire la D. C. C. nr. 1276 din (...), prin care se stabilește că acordarea unor remunerații în lipsa muncii prestate afectează dreptul de proprietate al angajatorului, acesta din urmă fiind ținut de situația concretă și obiectivă a echivalenței prestațiilor.
Faptul că statutul premierii de Z. F. este acela de ajutor financiar, fiind o libertate a S. CFR M. SA în raport cu angajații săi și are caracter de plată aleatorie în condițiile financiar-economice stabilite de C. de A. al societății, rezultă chiar din faptul că acest ajutor este inclus în capitolul din CCM referitor la protecția salariatului (capitolul VI - Protecția salariaților) și nu la salarizare (capitolul - S.ul de salarizare).
În raport de prevederile art. 154 alin. 1 și art. 155 din Codul muncii consideră că ajutorul material de Z. F., așa cum este stipulat în CCM aplicabile, nu poate fi asimilat veniturilor salariale și nici nu reprezintă un adaos la salariu, cu atât mai puțin un spor.
Mai mult, din interpretarea alin. 2 al art.154 și art.161, alin. 1 din Codul Muncii rezultă că drepturile salariale sunt acele sume de bani ce se cuvin angajatului ca și contraprestație a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puțin o dată pe lună. Or, premierea de
Z. F. nu poate fi considerată un drept salarial în sensul menționat.
Premierea de Z. F. nu aste stipulată în contractual individual de muncă, nu reprezintă o contraprestație a muncii depuse de angajați (are caracterul unui drept suplimentar ce decurge dintr-un contract colectiv de muncă) și nu se plătește cel puțin o dată pe lună, ci are caracter anual.
Termenul de premiere, așa cum se regăsește în art. 64, alin 2 din CCM face referire la o acțiune ce nu are caracter obligatoriu. Mai mult, aceste premieri/ajutoare nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate în cadrul CFR M..
Față de cele arătate, consideră că nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. c Codul muncii, ce prevăd un termen de prescripție de 3 ani.
Consideră că în prezenta cauză sunt incidente prevederile art. 283, alin. 1 lit. e Codul muncii, care reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă în art. 283 alin 1 lit. c din Codul muncii.
Orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect. Termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 (1) lit. e are în vedere faptul că orice conflict colectiv trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil.
A interpreta altfel ar însemna că prevederile art. 283(1) lit. e sunt golite de conținut inaplicabile dacă se admite că termenul de 3 ani ar fi aplicabil în toate situațiile când se promovează acțiuni ce au ca obiect plata unor drepturi bănești.
4. Recurenta a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9
C., arătând că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile fără a avea în vedere prevederile din CCM 2007 -2009 și dispozițiile art. 236 alin. 4 din Codul Muncii, și art. 7 alin.2 din Legea 130/1996, potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Astfel, la nivelul S. CFR M. SA și al sucursalelor sale, sunt constituite în conformitate cu prevederile CCM aplicabile pe anii 2007-2009 cap. X,
«Comisiile mixte patronat-sindicate», cu atribuții de a analiza sesizările sindicatelor în legătură cu executarea contractului colectiv de munca și a contractelor individuale de muncă.
Ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, ca urmare a încă1cării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, va fi sesizată comisia mixtă patronat - sindicate, care va constata cele sesizate de salariați sau organizațiile sindicale și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul întregii societăți.
Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută și de art. 117 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006/2008, valabil până în anul 2010.
5. Instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția privind lipsa calității de reprezentant a organizației sindicale. Acțiunea a fost promovată pe rolul instanței de către SLIML D. O. în numele și pentru membrii săi de sindicat.
Deși a arătat că în conformitate cu prevederile art.28 din Legea nr.54/2003, calitatea de reclamant o are numai salariatul membru de sindicat reprezentat și nu organizația sindicala care acționează în numele membrilor săi, instanța de fond, în practicaua sentinței recurate, a atribuit această calitate S. L. I. al M. de L. din D. O..
Mai mult, din textul articolului mai sus menționat reiese că legea prezumă că o cerere de chemare în judecată formulată prin sindicat se realizează cu consultarea prealabilă si cu acordul membrilor săi.
Deci, înainte de a introduce cererea de chemare în judecată, organizația sindicală are obligația de a consulta membrii de sindicat și de a obține acordul (semnăturile) acestora.
Potrivit art. 222 din Legea nr. 53/2003 cu modificările și completările ulterioare: la cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceștia în cadrul conflictelor de drepturi.
Instanța de fond trebuia să-și formeze convingerea că salariatul cunoaște demersul judiciar ce se promovează în numele lui și nu se opune acesteia, iar dovada certă constă într-un document care să consfințească voința și consimțământul liber exprimat, concretizat în consemnarea identității și a semnăturii membrului de sindicat.
- Recurenta a formulat critici și în temeiul dispozițiilor art. 3041 C. arătând că ajutorul material prevăzut de art. 64, alin. 2 din C. Colectiv de
M., potrivit căruia "pentru Z. F. se va acorda o premiere a cărei cuantum va fi stabilit de C. de administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare ", este condiționat de conduita reclamanților, dar și de existenta unei hotărâri a C.ui de A., care este necesară și obligatorie pentru acordarea acestuia.
Aceste ajutoare urmau să se acorde, doar în baza unei hotărâri a C.ui de A., în cazul în care situația financiară a societății permitea acest lucru.
Pentru anul 2007, salariații pârâtei au beneficiat de un ajutor material acordat cu ocazia Zilei F., în cuantum de 100 lei brut/salariat, prima aprobată în CA al CFR M. SA prin H. nr. 4/(...).
Acordarea acestor ajutoare materiale nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea lor ca obligație a societății în clauzele contractului individual de muncă. Ele pot fi acordate numai în anumite condiții negociate de părți.
Cât privește anii 2008 și 2009, datorită situației financiare dificile pe care a traversat-o CFR M. SA, înregistrând o scădere masivă și progresivă a prestațiilor de transport, pentru echilibrarea situației economice a societății și a încadrării în limitele stabilite de bugetul de venituri și cheltuieli aprobat prin hotărâre de guvern, societatea nu a hotărât acordarea premierei în C. de A., fiind interesată în susținerea salariilor angajaților săi și evitarea concedierilor colective
Nu se poate ignora în momentul stabilirii unor drepturi pentru salariați nivelul productivității muncii și situația economică a angajatorului.
Mai arată că S. N. de T. F. de M. "CFR M." - S. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr. 79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar.
În aplicarea acestor prevederi legale, societății pârâte i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri
și cheltuieli aferente anilor 2007, 2008 și 2009, aprobate prin hotărâri de guvern.
Veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar pentru CFR M. începând cu anul 2008 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anul fiscal fost încheiat în pierdere.
Astfel, în lipsa posibilităților financiare societatea nu poate să asigure un sprijin suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
Drepturile solicitate de către reclamanți în prezenta cauză reprezintă în fapt doar ajutoare financiare condiționate de posibilitățile angajatorului: "din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităților de perfecționare- recalificare a personalului " conform art. 20 din C. colectiv de M..
Prin întâmpinarea formulată (f. 35-38), reclamantul S. L. și I. al M. de L.din D. CFR O. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă canefondat. Cu cheltuieli de judecata.
Prin întâmpinarea formulată (f. 40-43), pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant ca nefondat, arătând că CCM pe anii 2007 - 2008 a fost înregistrat sub nr.1632/(...) și a fost prelungit prin act adițional nr.2093/(...) doar până la data de (...).
Este evident că organizația sindicală face o gravă eroare susținând că ulterior încetării sale, la (...), CCM 2007-2008 continuă să producă efecte, această susținere fiind în deplină contradicție cu art.245 lit. a din Codul muncii, care stipulează faptul că, orice contract colectiv de muncă încetează la împlinirea termenului pentru care a fost încheiat.
Consideră că în mod corect instanța de fond a avut în vedere voința părților pentru anul 2009, exprimată prin prevederile CCM la nivel de unitate încheiat pe anul 2009. Astfel, conform art.64 din CCM pe anul 2009, drepturile pe care le solicită reclamanții sunt suprimate pentru anul 2009.
Referindu-se la susținerile recurentului cu privire la prevederile cuprinse în CCM la nivel de grup de unități, arată că potrivit art.31 din Legea nr.130/1996: „Clauzele contractuale colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru";.
Or, în acest caz este evident că temeiul juridic aplicabil pentru capătul de cerere referitor la premierea aferentă Zilei F. pentru anul 2009, îl constituie art.64 din CCM pe anii 2009-2010.
Învederând dispozițiile art.24 alin.2 și 3 din Legea nr. 130/1996 recurenta arată că reclamantul, prin organizația sindicală, cere acordarea unor drepturi suplimentare prin voința părților, deși nu s-a solicitat niciodată ca instanța să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care reprezentanții salariaților au fost de acord.
Referitor la criticile recurentului reclamant în ceea ce privește valoarea primei de Z. F. pe anul 2007, respectiv de 100 lei, pe care instanța de fond a dispus-o în sarcina CFR M., arată că ajutoarele materiale prevăzute de art. 64, alin. 2 din CCM, sunt condiționate de conduita reclamanților, dar și de existenta unei hotărâri a C.ui de A., care este necesară și obligatorie pentru acordarea acestora.
Menționează că suma de 100 lei, reprezentând ajutor material cu ocazia Zilei F. pentru anul 2007 și aprobată în C. de A. al CFR M. S. prin H. nr.4/(...), nu este precizată ca fiind o plată parțială, așa cum susținerecurentul. Mai mult suma de 100 lei, reprezentând premierea pentru Z. F. pe anul 2007 a fost achitată fiecărui salariat în parte.
Cu privire la critica referitoare la cheltuielile de judecată, consideră că acestea trebuiau solicitate și dovedite.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține următoarele:
Recursul pârâtei S. N. de T. F. de M. "CFR - M." S.
- În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de pârâtă, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C., Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, se constată că prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei, reclamanții reprezentați de sindicat au înțeles să-și exprime punctul de vedere față de aspectele învederate de recurentă în conținutul întâmpinării depuse la fondul cauzei, fără a invoca aspecte noi de natură să conducă la modificarea pretențiilor deduse judecății, astfel cum acestea au fost formulate prin cererea introductivă și prin precizarea depusă la data de (...) (fila 13 din dosarul T.ui Bihor), astfel că nu se impunea acordarea unui nou termen de judecată, nefiind incidente dispozițiile art. 132 C..
Pe de altă parte, recurenta a fost legal citată pe parcursul judecării cauzei în fața instanței de fond, astfel că a cunoscut termenul de judecată fixat de instanță, având posibilitatea să-și delege un reprezentant în instanță care să-i reprezinte interesele. În atare condiții, nu se poate susține că i-ar fi fost prejudiciate interesele sau că s-ar fi încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.
- Curtea constată că excepția lipsei calității de reprezentant a S. nu poate fi reținută având în vedere că potrivit prevederilor art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, „în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. 1, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzuta de lege, inclusiv de a formula acțiune in justiție in numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor in cauza.";
Legiuitorul recunoaște expres prin dispozițiile art. 1 alin. 1 coroborate cu cele ale art. 28 din Legea nr. 54/2003, calitatea de reprezentant a organizației sindicale în cazul acțiunilor promovate în numele membrilor de sindicat în vederea apărării drepturilor acestora ce decurg din dreptul muncii.
- Criticile formulate de către recurenta pârâtă referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, sunt nefondate.
Astfel, Curtea reține că pretențiile solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale negociate, care își au izvorul în C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
Potrivit disp.art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin drept salarial nu se înțelege doar salariul de bază, ci, așa cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 154 și urm. din Codul muncii, acesta semnifică și indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri care sunt exprimate în bani și reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, natura salarială nefiind dată doar strict de denumirea convenită de părți, ci de natura drepturilor, care în final guvernează regimul juridic aplicabil.
Dincolo de denumirea dată de părți prin contractul colectiv de muncă, drepturilor respective, un ajutor bănesc sau un premiu acordat înconsiderarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial.
Art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
De asemenea, conform disp.art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Curtea mai reține că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)-d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Astfel, se reține că art. 283 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în cauză, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 166 și 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
- Referitor la motivul de recurs privind excepția inadmisibilității sau cea a prematurității justificate prin prisma neîndeplinirii procedurii prealabile în fața comisiilor mixte patronat-sindicate, Curtea reține că această procedură nu este obligatorie, ea nefiind prevăzută de lege, iar art. 109 alin. 2 Cod de procedură civilă, prevede că numai în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței se face după îndeplinirea procedurii prealabile, în condițiile prevăzute în acea lege. În cauza dedusă judecății nu există nici o procedură prealabilă prevăzută de lege care să fie obligatoriu de urmat înainte de promovarea acțiunii.
De altfel, din interpretarea dispozițiilor art. 107 din contractul colectiv de muncă reiese că „procedura prealabilă în fața comisiilor mixte"; la care face trimitere recurenta reprezintă o eventuală modalitate alternativă de soluționare a litigiilor, care însă nu exclude accesul la instanță.
Motivele invocate de recurenta pârâtă prin prisma dispozițiilor art. 304
3041 C. referitoare la fondul cauzei Curtea urmează a le analiza odată cuanaliza recursului reclamantului, reținând în acest sens următoarele:
Potrivit prevederilor art. 64 din C. colectiv de muncă pe anul 2. încheiat la nivelul pârâtei, înregistrat sub nr. 1632/(...), valabil până la data de (...), conform actului adițional înregistrat sub nr. 2093/(...), „În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului, de următoarele: - pentru Z. F. se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de C. de A., cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei I de salarizare";.
Potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. a din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
Totodată, se reține că potrivit dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea
130/1996 și art. 236 din Codul muncii, „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";, astfel încât salariatul recurentei reprezentat în cauză era îndreptățit la plata tuturor drepturilor salariale, inclusiv a adaosurilor la salariu, în cuantumul prevăzut în contractul colectiv de muncă aplicabil.
Curtea constată astfel că în mod temeinic și legal a considerat prima instanță că cererea reclamantului privind acordarea premierii pentru Z. F.
2008 în cuantum la nivelul clasei 1 de salarizare este întemeiată.
În mod greșit însă a apreciat instanța de fond că pentru anul 2007 reclamantul este îndreptățit doar la suma de 100 lei cu titlu de premiu pentru Z. F., conform Hotărârii C.ui de A. nr. 4/(...), întrucât conform prevederii din contractul colectiv de muncă cuantumul minim al premiului de Z. F. la care era îndreptățit reclamantul era la nivelul clasei I de salarizare, iar potrivit anexei 1 la contractul colectiv de muncă, pentru anul
2007 acest cuantum a fost de 407 lei.
Contrar susținerilor din recurs, Curtea reține că premierea de Z. F. nu era condiționată de existența unei decizii a C.ui de A. C. din contractul colectiv de muncă prevede că salariaților li se va acorda premierea din fondurile angajatorului, C. de A. urmând a stabili cuantumul acestei premieri, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cuantumul minim al premierii fiind stabilit prin contractul colectiv la nivelul clasei 1 de salarizare.
Pe de altă parte, din susținerile pârâtei și recunoașterea reclamantului
Curtea reține că pârâta a achitat acestuia suma de 100 lei cu titlu de premiu de Z. F., astfel că reclamantul este îndreptățit la diferența neachitată în sumă de 307 lei, sub acest aspect recursul reclamantului fiind întemeiat.
În ceea ce privește cererea având ca obiect premiul pentru Z. F. 2009
Curtea constată că în mod greșit a apreciat instanța de fond că sub acest aspect sunt aplicabile prevederile actului adițional 1713/2010 adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2..
Prin acest act adițional s-a modificat art. 64 din contractul colectiv de muncă pe anul 2., în ceea ce privește premiul pentru Z. feroviarului clauza contractuală având următorul conținut: „pentru Z. F. C. de administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor poate decide printr-o hotărâre, în funcție de posibilitățile financiare ale societății, acordarea unei premieri al cărei cuantum să fie cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.";
Din copiile contractelor colective de muncă și actelor adiționale la acestea, depuse la dosar, rezultă însă că la data sărbătorii de Z. F. 2009
((...)) la nivelul societății pârâte nu a existat contract colectiv de muncă, întrucât contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2008 a fost prelungit până la data de (...), iar contractul colectiv de muncă 2009-2010 a fost înregistrat la D. de muncă și P. S. B. la data de (...), aplicându-se de la data înregistrării, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 3 din Legea nr.
130/1996.
Curtea constată că prin precizarea depusă la data de (...) (fila 13 din dosarul T.ui Bihor) reclamantul a arătat că își întemeiază cererea pe prevederile C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din T.ul feroviar pe anii 2006-2010.
Potrivit art. 71 din acest din urmă contract colectiv de muncă, salariații beneficiază de o premiere pentru „Z. Feroviarului";, la nivelul clasei
1 de salarizare.
Curtea reține astfel că reclamantul era îndreptățit la plata premiului pentru Z. F. 2009 în temeiul art. 71 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din T.ul feroviar pe anii 2006-2010, aplicabil și pârâtei, având în vedere în acest sens prevederile art. 241 alin. 1 lit. b din codul muncii.
Prevederile C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2. și ale actului adițional la acesta nu produc nici un efect asupra dreptului la premiul cuvenit reclamantului pentru Z. feroviarului 2009, întrucât în caz contrar s-ar încălca principiului neretroactivității, acest drept fiind exigibil la momentul încheierii contractului colectiv la nivel de unitate.
Este irelevant faptul că contractul colectiv de muncă la nivel de unitate
2009-2010 a fost semnat de organizația sindicală la care este afiliat reclamantul, deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art. 38 Codul muncii).
Potrivit art. 40 alin. 2 lit. c) Codul muncii, „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă";.
Criticile recurentei potrivit cărora obligația sa de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget, sunt nefondate, deoarece în C. colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză prin care să limiteze sau condiționeze în acest sens drepturile cuvenite cu acest titlu salariaților.
În ceea ce privește OUG nr. 79/2008, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Aspectele invocate de recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale, asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de M. CFR M. SA este nefondat, astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod proc. civ., urmează să îl respingă.
Pe de altă parte, Curtea reține că recursul declarat de reclamant este întemeiat și în consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cu referire la art. 3041 cod proc. civ., recursul reclamantului va fi admis, sentințaatacată urmând a fi modificată în parte conform dispozitivului prezentei decizii.
Având în vedere că, potrivit celor de mai sus, acțiunea reclamantului s-a dovedit a fi întemeiată, în baza dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în primă instanță, respectiv suma de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat, justificată cu chitanța depusă la fila 49 dosar fond.
În recurs, recurentul reclamant, deși a solicitat cheltuieli de judecată, nu a depus nici un document justificativ în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S. L. ȘI I. AL M. DE L. DIN D. O. pentru reclamantul C. A. S. împotriva sentinței civile nr. 1938 din 21 martie 2011 a T.ui S., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâtele S. N. DE T. F. DE M. CFR M. S. și S. R. DE T. F. DE M. CFR M. S. să plătească reclamantului suma de 307 lei reprezentând premiul pentru Z. F. aferent anului 2007 și suma de 570 lei reprezentând premiul pentru Z. F. aferent anului 2009.
Menține restul dispozițiilor din sentință, care nu contravin prezentei decizii.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. CFR M. SA împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe intimata S. N. DE T. F. DE M. CFR M. SA să plătească S. L.
ȘI I. AL M. DE L. DIN D. O. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în fond.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: M.K.
| ← Decizia civilă nr. 3896/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 28/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
