Decizia civilă nr. 36/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 36/R/2011
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: S. D.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții recurenți B. A., K. A., P. F., S. I., T. G., V. G., A. G. și D. G. împotriva sentinței civile nr. 1079 din
22 iunie 2010 a T.ui Maramureș pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe pârâta intimată S. OMV P., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei intimate - avocat C. R. din cadrul Baroului Maramureș, lipsind reclamanții.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 11 ianuarie
2011 reprezentantul reclamanților a înregistrat la dosarul cauzei o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată învederând că se află în imposibilitate de a se prezenta în fața Curții de A. întrucât este angajat în două cauze aflate pe rolul J. B. M., fără însă a anexa dovada susținerilor sale.
Raportat la cererea de amânare reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea ei ca nedovedită.
Instanța după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamanților, acesta nefăcând dovada că ar avea delegație în dosarele invocate în cererea sa.
Nefiind formulate alte cereri Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului formulat în cauză.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de instanța fondului ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1079 din (...) a T.ui Maramureș pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S. OMV P. S. precum și excepția necompetenței teritoriale a T.ui Maramureș.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții: B. A., K. A., P. F., S. I., T. G., V. G., A. G., D. G. împotriva pârâtei S. OMV P. S., având ca obiect drepturi bănești.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția de necompetență teritorială a T.ui Maramureș că, potrivit art. 284 alin. 2 din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, aflându-ne în prezența unei derogări de la regula generală instituită de art. 5
Cod procedură civilă.
În domeniul conflictelor de muncă, competența teritorială nu este alternativă, ci revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Art. 72 din Legea nr. 168/1999, care stabilea competența instanței jude- cătorești în a cărei circumscripție își are sediul unitatea, a fost implicit abrogat de art. 298 alin. 2 din Codul muncii, care prevede că la data intrării sale în vigoare se abrogă orice alte dispoziții contrare.
Instanța a constatat că reclamanții au domiciliul pe raza teritorială a T.ui
Maramureș.
Așa fiind, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 284 alin. 2
Codul muncii, instanța a respins ca neîntemeiată excepția de necompetență teritorială a T.ui Maramureș.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune se impune a fi respinsă raportat la faptul că drepturile solicitate sunt drepturi de natură salarială neacordate, indiferent de izvorul acestor drepturi.
Potrivit art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani „de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, sau a unor despăgubiri către salariat…";.
Art. 166 Codul muncii alin. 1 „Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale…se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate";.
Același termen este prevăzut și de art. 145 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
Termenul de prescripție aplicabil în speță este cel de 3 ani conform prevederilor art. 166, art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii și conform prevederilor art. 145 alin. 5 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
În speță nu există o contestație a desfacerii contractelor de muncă ale reclamanților și prin urmare nu se aplică termenul de prescripție de 30 de zile invocat de către pârât.
Susținerea că termenul de prescripție ar fi de 30 de zile, exclude însă susținerea că termenul de prescripție în speță ar fi de 6 luni ca urmare a naturii juridice a indemnizației de concediere și că sumele sunt asigurate potrivit dispozițiilor OUG nr. 98/1999 de către A. N. pentru Ocuparea și Formarea profesională.
Pe fondul cauzei s-a constatat că acțiunea reclamanților a fost neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:
Urmare a privatizării sale, P. a cunoscut un amplu proces de restructurare și reorganizare, fiind nevoită să efectueze concedieri colective, ca parte a unor măsuri economice absolut necesare, cuprinse inclusiv în contractul de privatizare.
În conformitate cu dispozițiile legale edictate pentru asigurarea protecției sociale a salariaților disponibilizați, în cazul concedierilor colective angajatorului îi revine obligația de a întocmi un plan de măsuri sociale sau dealt tip prevăzut de lege ori de contractele de muncă aplicabile, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților.
A., în baza C. C. de M. societatea a conceput și prezentat partenerilor de dialog social un Plan S. prin care s-au stabilit limitele indemnizațiilor de concediere pentru disponibilizările ce urmau să se facă, consecință a planului de restructurare a companiei.
P. S. a fost încheiat în data de (...), fiind semnat de către P., în calitate de angajator, pe de o parte, și F. P., în calitate de reprezentant al salariaților, pe de altă parte. Art. 1 din P. S. prevede în mod explicit faptul că aceasta constituie o Anexă la C. C. de M. (făcând parte integrantă din el) urmând a produce efecte începând cu data semnării și până la (...).
P. S. și, implicit CCM încheiat la nivel de unitate, a fost modificat succesiv, inițial prin A. din (...) și ulterior prin A. din (...).
În baza negocierilor dintre angajator și F. P. (reprezentantul salariaților), în P. S. au fost prevăzute cele 3 categorii de pachete financiare, reprezentând indemnizația de concediere acordată în funcție de vechimea salariatului ce urmează a fi disponibilizat - drepturi bănești mult mai avantajoase decât cele prevăzute la art. 50 al CCM, tocmai pentru a atenua efectele concedierilor colective.
Susținerile reclamanților sunt nefondate întrucât indemnizațiile de concediere au fost acordate cu respectarea P. S.
În cadrul P. S., printre alte măsuri sociale convenite cu F. P., s-au stabilit și indemnizațiile de concediere aferente disponibilizărilor ce urmau a avea loc precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora.
Art. 4 din P. S. stipulează următoarele:
„În funcție de vechimea în P., angajații vor primi următoarele pachete:
-0,5-5 ani vechime-8 salarii medii brute*
-5-15 ani vechime-12 salarii medii brute*
-peste 15 ani vechime-15 salarii medii brute*.
*=pentru anul 2005: Salariul mediu brut P. pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional, cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă).";
Pachetele salariale nete acordate, în funcție de vechimea în muncă, în anul 2005, cu ocazia concedierilor colective au fost următoarele:
-0,5-5 ani vechime-8 salarii medii brute=(8x1400)/16%=9.408 RON
-5-15 ani vechime-12 salarii medii brute=(12x1400)/16%=14.112 RON
-peste 15 ani vechime-15 salarii medii brute=(15x1400)/16%=17.640
RON.
În concluzie, modalitatea de calcul a indemnizației de concediere pentru salariații disponibilizați în temeiul P. S. este următoarea:
Pentru anul 2005, baza de calcul a fost salariul mediu brut din anul anterior, în speță din 2004 (1.400 lei), care a fost calculat la începutul anului
2005 pe baza salariilor medii brute din anul 2004 în sumă de 1400 RON (conform adresei nr. 313 din (...) emisă de P.).
În funcție de vechimea fiecărui salariat în P., salariatul a primit un număr de 8,12, 15 salarii medii brute, calculate conform algoritmului prezentat mai sus.
Sumele rezultate au fost diminuate cu o cotă de impozit de 16%, obținându-se indemnizația de concediere, adică suma netă pe care a primit-o salariatul disponibilizat, menționată în decizia de concediere și, respectiv, în fluturașul de salariu din luna în care aceasta a fost achitată.
P. S. prevede, fără a lăsa loc de interpretare, faptul că salariul mediu brut în funcție de care se vor calcula indemnizațiile de concediere în anul 2005 este cel calculat pe baza celor plătite de societate în anul 2004.
Câtă vreme aplicabilitatea P. S. prevăzută de părți este 2005-2010, este evident că părțile au urmărit să ofere o exemplificare a algoritmului de calcul al acestor indemnizații de concediere, pornind de la momentul reper - 2005 (primul an de aplicare a P. S.), fără a fi necesar să reia acest mod de calcul detailat pentru fiecare an în parte până în 2010.
Mențiunile inserate ulterior în cuprinsul parantezei de la art. 4 din P. S. (în care este precizată formula de calcul a indemnizației de concediere) nu se pot constitui, dat fiind modul concret de redactare, decât într-o explicație a celor redate înainte și în niciun caz într-o derogare de la acest algoritm de calcul. Prin urmare, o interpretare strict gramaticală, nu permite varianta susținută de reclamanți în sensul că mențiunile inserate între paranteze ar constitui nu o explicitare a textului anterior, ci o expunere a unei situații diferite.
Rațiunea existenței unei asemenea prevederi constă în faptul că media salariului brut acordat de P. într-un an de zile nu poate fi stabilită decât la finalului anului respectiv. În aceste condiții singura valoarea certă cunoscută, care putea fi luată în calcul la stabilirea valorii salariilor compensatorii este cea din anul anterior.
Că aceasta a fost adevărata voință a părților rezultă și din mențiunile inserate ulterior în amendamentele la P. S. A., amendamentul din (...) prevede că indemnizațiile de concediere se vor stabili în funcție de salariul mediu brut acordat în anul anterior celui în care se acorda respectiva indemnizație de concediere.
Raportat la considerentele de mai sus, constatând neîntemeiată acțiunea, instanța respins-o, conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanții, solicitândmodificarea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 8 și 9 și art. 3041 C.proc.civ.; rejudecând cauza, să se admită acțiunea, cu obligarea pârâtei la plata către fiecare dintre reclamanții 1 - 6 a sumei de 9.250 lei reprezentând indemnizația minimă de concediere, conform art. 50 din CCM/2006, actualizată cu rata inflației; cu obligarea pârâtei la plata către fiecare dintre reclamanții 7 - 8 a sumei de 5.550 lei reprezentând indemnizația minimă de concediere, conform art. 50 din CCM/2006, actualizate cu rata inflației; cu obligarea pârâtei la plata sumei de 5.120 lei în favoarea fiecăruia dintre reclamanții 1 - 5 reprezentând diferență drepturi salariale conform planului social, actualizate cu rata inflației; cu obligarea pârâtei la plata sumei de 4.096 lei în favoarea fiecăruia dintre reclamanții 6 - 8 reprezentând diferență drepturi salariale conform planului social, actualizate cu rata inflației; și cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, reclamanții au arătat că s-a interpretat greșit C. C. de M. completat cu planul social, prima instanță schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Se face trimitere art. 7 alin 2, art. 11 alin. 1 și art. 30 alin. 1 din Legea
130/1996, art. 241 alin. 1 și art. 243 alin 1 din C.Muncii, art. 232 din CCM, conform căruia drepturile salariaților nu pot face obiectul unei tranzacții, limitări sau renunțări.
A., în conformitate cu art. 50 din CCM, fiecare salariat cu o vechime între
3 și 10 ani avea dreptul la plata a trei salarii medii, împrejurare în care fiecăruia dintre reclamanții 7-8 pârâta trebuie să achite suma de 5.500 lei, având în vedere cuantumul salariului mediu în P. în 2007, respectiv 1.850 lei.
Fiecare salariat cu o vechime de peste 10 ani avea dreptul la plata unui număr de 5 salarii medii, împrejurare în care fiecăruia dintre reclamanții 1-6 pârâta trebuie să achite suma de 9.250 lei.
Totodată, conform pct. 4 din P. S. P., salariații vor primi în funcție de vechimea în P. câte 12 salarii în situația în care vechimea este între 5 si 15 ani (reclamanții 6-8) și câte 15 salarii în situația în care vechimea este peste 15 ani (reclamanții 1-5).
Prevederile art. 50 se completează cu prevederile planului social, aspect menționat expres în contractul colectiv de muncă. În consecință, singura interpretare corectă și legală este aceea a acordării drepturilor compensatorii cumulate. Mai mult, deși prin CCM 2008 s-a stipulat faptul că acordarea pachetului din P. social exclude aplicarea art. 50 din contract, este de remarcat faptul că, pe de-o parte acest contract nu se aplică retroactiv reclamanților care au încetat raportul de muncă în 2007, iar pe de altă parte însăși lipsa acestei clauze din CCM anterioare vine să demonstreze faptul că pachetul din planul salarial trebuia completat de drepturile acordate conform art. 50 din C.
Prima instanță a dat o interpretare greșită și a adăugat la contract, ajungându-se la concluzia eronată conform căreia ar trebui avut în vedere salariul mediu din anul anterior.
În mod eronat prima instanță a reținut că din sumele cuvenite cu titlu de salarii compensatorii pârâta ar fi reținut în mod legal cota de 16% de impozit, iar sumele plătite ar corespunde drepturilor reclamanților. A fost încălcat art. 55 pct. 4 lit. j C.fiscal (în vigoare în aprilie-mai 2007) normă care prevede că sumele reprezentând plăți compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desființate ca urmare a concedierilor colective nu sunt impozabile în înțelesul impozitului pe venit.
În fapt, reclamanții au fost angajați ai pârâtei până în cursul anului
2007.
La data specificată în fiecare decizie s-a dispus încetarea contractului individual de muncă în temeiul art. 65 și 66 din C muncii. Motivul concedierii îl reprezenta, pentru toți reclamanții, desființarea postului ocupat ca urmare a reorganizării activității P. .
Potrivit art. 6 din decizia menționată s-a stabilit că valoarea netă a indemnizației de concediere este suma de 22.630 lei pentru fiecare dintre reclamanții 1-5 și de 18.104 lei pentru reclamanții 6-8.
Aceasta sumă nu a fost calculata în mod corect, ea nerespectând prevederile C. C. de M. și ale P. S. P. anexa la C.
Pentru anul 2007 salariul mediu a fost de 1850 lei, astfel cum rezultă din adresa nr. 713/(...) emisă de pârâtă. În consecință, fiecare reclamant care avea o vechime de peste 15 ani trebuia să primească suma de 27.750 lei. Față de suma primită efectiv reclamanții 1-5 au dreptul la o diferență de 5.120 lei. Fiecare reclamant care avea o vechime între 5 și 15 ani trebuia să primească suma de 22.200 lei. Față de suma primită efectiv reclamanții 6-8 au dreptul la o diferență de 4.096 lei.
Totodată, în conformitate cu art. 50 din CCM, fiecare salariat cu o vechime între 3 și 10 ani avea dreptul la plata a trei salarii medii, împrejurare în care fiecăruia dintre reclamanții 7-8 pârâta trebuie să achite suma de 5.500 lei, având în vedere cuantumul salariului mediu în P. în 2007, respectiv 1.850 lei. Fiecare salariat cu o vechime de peste 10 ani avea dreptul la plata unui număr de 5 salarii medii, împrejurare în care fiecăruia dintre reclamanții 1-6 pârâta trebuie să achite suma de 9.250 lei.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 9 decembrie 2010 pârâta S. OMV P . S. a solicitat respingerea recursului.
În motivare a arătat că raportat la dispozițiile art. 69 Codul muncii, în bază C. C. de M. societatea a conceput și prezentat partenerilor de dialog social P. S. care a fost încheiat în data de (...), fiind semnat de către P., în calitate de angajator și F. P., în calitate de reprezentant al salariaților și în care la art. 1 se prevede în mod explicit faptul că acesta constituie o anexă la C. C. de M. urmând a produce efecte începând cu data semnării și până la (...).
P. S. și, implicit CCM încheiat la nivel de unitate a fost modificat succesiv, inițial prin A. din (...) și ulterior prin A. din (...).
Obligația de plată a indemnizației de concediere are un singur izvor-C. C. de M. la nivel de unitate, modificat prin adoptarea P. S. (anexa la CCM) și a Amendamentelor la acesta. P. C. colectiv de munca nu au intenționat să acorde doua remunerații compensatorii cu același titlu, respectiv „. de concediere";.
Indemnizația nu poate fi plătită decât o singură dată, fie în forma prevăzută în CCM, fie în ceea prevăzută în P. S., pentru că, în ambele cazuri, plata are aceeași cauza, nefiind posibil cumulul a doua plăți, cu același titlu și având aceeași cauza.
În A. din (...) la P. S. părțile au stipulat: „P. confirmă faptul că, în redactarea punctului 4 din P. S. (cu privire la pachetele financiare, indemnizațiile de concediere acordate salariaților în situația concedierilor colective) voința comună a părților la data semnării P. S. a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților P. indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din C. C. de M., și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza P. S. cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 C. C. de M..
P. S., cât și Amendamentele la acesta au caracter mixt, convențional și reglementar, astfel încât interpretarea părților prevalează și are caracter retroactiv.
Orice normă interpretativă, destinată să stabilească voința reală a părților la data semnării (Pactului S.), produce efecte de la data semnării actului interpretat (Pactul S.).
Pe de altă parte, modalitatea de calcul a indemnizației de concediere pentru salariații disponibilizați în temeiul P. social este prin raportare la salariul mediu brut din anul anterior, deci pentru anul 2005, baza de calcul a fost salariul mediu brut din anul 2004, sumele fiind diminuate cu cota de impozitare de 16 %. În plus, media salariului brut într-un an de zile nu poate fi stabilită decât la finalul anului respectiv.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Esența litigiului constă din a se stabili dacă pachetele financiare acordate salariatului în baza prevederilor art. 4 din P. S. - anexă a contratului colectiv de muncă al P., cu valabilitate până la data de (...), trebuia sau nu să fie cumulate cu indemnizația de concediere prevăzută în contractul colectiv de muncă în vigoare la data desfacerii contractelor individuale de muncă al reclamanților.
Curtea constată că în mod temeinic a procedat prima instanță, interpretând dispozițiile P. S. menționat ca o completare a contractului colectiv de muncă, în sensul suplimentării cu excedentul acolo cuprins, iar nu al dublării dispozițiilor de acordare a unor indemnizații de concediere din cuprinsul contractului colectiv de muncă.
A., se constată că în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, art. 50, se prevedea acordarea unor indemnizații minime de concediere de unul,două, trei până la patru salarii medii nete în funcție de vechime, maximul fiind prevăzut pentru peste 15 ani vechime.
Prin P. S. - Versiune finală (...) - la alin. 4 se prevedeau 8, 12, respectiv
15 salarii, tot în funcție de vechime, maximul fiind de asemenea prevăzut pentru peste 15 ani vechime.
Față de precizarea din cuprinsul art. 50 alin. 2-4 din contract colectiv de muncă la nivel de unitate, că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu F. P., fiind subliniat că prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile P. social însușit de părți, interpretarea corectă este în sensul că de la acest minim prevăzut prin contractul colectiv de muncă, se va putea negocia acordarea unor drepturi în cuantum mai mare salariaților, în urma negocierii.
Nu se poate deci deduce intenția de acordare atât a indemnizației de concediere prevăzute de contractul colectiv de muncă, cât și a pachetelor financiare prevăzute cu aceeași destinație în P. S.
Conform DEX 98, a completa înseamnă „a întregi, a adăuga pentru a fi complet";, iar complet semnifică, potrivit aceleiași surse, „care conține tot ceea ce trebuie; căruia nu-i lipsește nici una dintre părțile constitutive; întreg, desăvârșit, deplin, împlinit";.
Deci, completarea la care face trimitere art. 50 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este în sensul arătat mai sus, de adăugare a unor drepturi pentru a face complet dreptul final acordat, însă nu în sensul de simplă adiționare, ci de adăugare la minimul prevăzut de contractul colectiv de muncă a excedentului cuprins în P. S., deci a părții cu care P. S. depășește prevederile pe care le completează din contractul colectiv de muncă, altfel spus, a diferenței în plus pe care acest plan o cuprinde, obținută prin scăderea din numărul de salarii medii prevăzute de planul social a numărului de salarii medii prevăzute de contractul colectiv de muncă pentru aceeași tranșă de vechime.
Practic, se aplică doar dispozițiile din P. S., ca fiind mai favorabile angajatului.
Nicidecum nu se poate afirma că s-ar încălca astfel prevederile art. 7 din contractul colectiv de muncă, citat de recurenți, dat fiind că în acest mod, nu se diminuează drepturi pe care salariații să le fi avut anterior, ci sunt suplimentate, majorate, sporite astfel de drepturi anterioare.
Aceeași concluzie se impune și față de invocatele prevederi ale art. 8 din
Legea nr. 130/1996, conform cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Pentru aceleași considerente, nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art.38 din Codul muncii, întrucât recurenții nu au fost puși în situația de a renunța la un drept care să le fie recunoscut de lege, prin neacordarea unor compensații cumulate.
Raportat la a doua critică din recurs, Curtea reține că nu pot fi acceptate susținerile recurenților conform cărora plata indemnizației de concediere trebuia să se facă prin raportare la cuantumul salariului mediu brut din anul în care s-a dispus concedierea.
Chiar textul pe care reclamanții își întemeiază pretenția cuprinde cu titlu de exemplu situația salariaților concediați în anul 2005, precizându-se că pentru acest an, se va lua în considerare salariul mediu brut din P. pe baza celui din 2004 (sic!), extinzându-se explicația în aceeași modalitate greoaie de exprimare prin completarea „(majorat în anii următori direct proporțional, cuacelași procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)";.
Deslușirea intenției părților, prin operația de interpretare, trebuie făcută în considerarea art. 978 Cod civ., adică în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul.
Considerarea literală a primei părți din clauza supusă interpretării ar conduce la imposibilitatea aplicării acestui text, dat fiind că lipsește a doua parte a silogismului pe care începe să îl propună (definit, silogismul, de DEX
98 ca „. deductiv care conține trei judecăți legate între ele astfel încât cea de-a treia judecată, care reprezintă o concluzie, se deduce din cea dintâi prin intermediul celei de-a doua";): se indică prima parte a silogismului, adică stabilirea indemnizației de concediere prin luarea în considerare a salariului mediu brut pe baza salariului din 2004; concluzia, ce constă din stabilirea indemnizației de concediere, dar nu se indică ce operațiuni să se facă pe baza salariului din 2004, cum să se coreleze sintagma „salariu mediu brut"; cu sintagma „pe baza salariului din 2004";, lipsind astfel a doua parte a silogismului.
În fața acestei imposibile interpretări literale și logice, se va proceda la o interpretare mai îngăduitoare față de regulile logicii și ale gramaticii, dar care să permită clauzei interpretate să producă efecte: se va considera că expresia
„prin luarea în considerare a salariului mediu brut pe baza salariului din 2004"; face de fapt trimitere, simplu, la salariul mediu brut din 2004 la nivel de P.
Completarea dintre paranteze, conținută de textul litigios: „(majorat în anii următori direct proporțional, cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)"; se va interpreta în aceeași modalitate, deci în sensul în care să poată produce efecte, considerându-se că prin trimiterea pe care părțile o fac la majorările salariale anuale efectuate prin contractele colective de muncă, se înțelege de fapt că în fiecare an ce va urma celui dat ca exemplu, să se calculeze indemnizația de concediere prin raportare la salariul mediu brut aferent anului precedent celui în care s-a dispus concedierea, sensul precizării dintre paranteze fiind, probabil, acela de a preveni aplicarea rigidă a textului, prin prelungirea raportării la salariul mediu brut din anul 2004 pentru toate concedierile ce vor fi dispuse pe întreaga perioadă vizată de P. S., anume, 2005-2010.
Față de cele ce preced, Curtea constată că raportându-ne doar la P. S., pe care recurenții îl recunosc, făcând deci abstracție de amendamentul la acest plan din (...), a cărui înregistrare la D. nu s-a probat (pentru a fi legală aplicarea lui în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 1 din Legea nr.
130/1996), concluzia este tot în sensul legalității acordării indemnizației de concediu prin raportare la salariul mediu brut la nivel de P. din anul anterior concedierii, recursul fiind și sub acest aspect nefondat.
În consecință, Curtea apreciază că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind neîntemeiat.
Cât privește critica din cuprinsul cererii de recurs prin care se face trimitere la prevederile C. fiscal, invocându-se greșita reținere a impozitului pe venit, Curtea reține că în petitele acțiunii nu se reflectă această critică, practic reclamanții nesolicitând nici o plată din partea angajatorului cu acest titlu. Sumele precizate cu exactitate în petitul acțiunii reprezintă diferențele dintre indemnizația de concediere raportată la salariul mediu din 2007 și cea primită efectiv de reclamanți, pe de o parte, iar pe de altă parte, numărul de salarii medii care compun indemnizația de concediere prevăzută de art. 50 din CCM, solicitate în plus față de indemnizația de concediere prevăzută în P. social. Caatare, nefiind formulat nici un petit care să corespundă criticii referitoare la reținerea impozitului pe venit, Curtea constată că nu se impune modificarea sub acest raport a sentinței atacate, neputându-se admite un petit neformulat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. A., K. A., P. F., S. I., T. G., V. G., A. G. și D. G. împotriva sentinței civile nr. 1079 din (...) a T.ui Maramureș pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 11 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. M. I. T. S. D.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...)
Jud.fond.d.m.H. și M.C.
G., N. N.
| ← Decizia civilă nr. 3633/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1933/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
