Decizia civilă nr. 3633/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3633/R/2011

Ședința publică din data de 19 octombrie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G.-L. T.

JUDECĂTORI: S.-C. B.

I.-R. M. GREFIER: G. C.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții S. J. DE U. Z., D. DE S. P. S. și C. J. S. împotriva sentinței civile nr. 2434 din 11 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată POP L. E. și pe pârâtul intimat MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, având ca obiect obligație de face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtul SJU Z. cons. jur. M. C., reprezentanta pârâtei DSP S. cons. jur. Juca

L., reprezentantul CJ S. cons. jur. Cuzdriorean A. și reprezentanta reclamantei intimate, av. C. R., lipsă fiind reprezentantul pârâtului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 septembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței reclamanta intimată, prin reprezentant, a formulat și înregistrat întâmpinare, la care a atașat împuternicirea avocațială și dovada achitării onorariului avocațial.

De asemenea, se constată că și pârâtul intimat a formulat și înregistrat întâmpinare, atât prin fax cât și prin serviciul de registratură al instanței, prin care solicită respingerea recursurilor și menținerea hotărârii instanței de fond.

Reprezentanții pârâților recurenți precizează că au luat cunoștință de conținutul întâmpinării reclamantei, li se comunica cate un exemplar din întâmpinarea formulată de pârâtul intimat, depun la dosar delegații de reprezentare și arată că nu au alte cereri de formulat.

Reprezentantul pârâtului recurent C. J. S. mai depune la dosar extrase de pe portalul C. de A. C. privind soluții pronunțate în cauze similare.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentant pârâtei D. de S. P. S. solicită admiterea recursului, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, casarea sentinței și respingerea acțiunii pentru motivele invocate pe larg în memoriul de recurs.

S. admiterea recursurilor formulate de S. J. de U. Z. și C. J. S.

Reprezentantul pârâtul S. J. de U. Z. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată pentru considerentele invocate în memoriul de recurs. S. admiterea recursurilor formulate de C. J. S. și D. de S. P. S.

Reprezentantul pârâtului C. J. S. solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecând pe fond respingerea acțiunii reclamantei pentru considerentele expuse pe larg în memoriul de recurs. S. admiterea recursurilor formulate de S. J. de U. Z. și D. de S. P. S.

Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursurilor formulate de pârâți și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru motivele expuse prin întâmpinarea formulată.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 2434 din 11 aprilie 2011 a T.ui S. pronunțată în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. S. și excepția inadmisibilității invocate de pârâtul Ministerul Sănătății.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității și excepția prematurității, invocate de pârâtul C. J. S.

A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a D. de S. P. S., invocată de pârâta D. de S. P. S.

A fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta POP

L. E. în contradictoriu cu pârâții S. J. de U. Z., D. de S. P. S., C. J. S.,

Ministerul Sănătății și în consecință:

A fost obligat S. J. de U. Z. la stabilirea și întocmirea documentației necesare în vederea transformării postului reclamantei din asistent medical cu studii medii în asistent medical cu studii superioare începând cu data de 1 decembrie 2009 și la înaintarea acesteia către pârâtul C. J. S. cu propunerea de aprobare a statelor de funcții astfel modificate;

A fost obligat pârâtul C. J. S. la aprobarea statelor de funcții întocmite de pârâtul S. J. de U. Z., pentru transformarea postului reclamantei în asistent medical cu studii superioare începând cu data de 1 decembrie 2009;

A fost obligat pârâtul S. J. de U. Z. să elaboreze bugetul propriu de venituri și cheltuieli în care să includă creșterea salarială de până la 20% care urmează a fi determinată conform legii, pentru transformarea locului de muncă al reclamantei și să-l înainteze spre avizare pârâtului C. J. S.

A fost obligat pârâtul C. J. S. să avizeze bugetul de venituri și cheltuieli astfel elaborat de pârâtul S. J. de U. Z.

A fost obligat pârâtul S. J. de U. Z. să efectueze cuvenitele modificări în carnetul de muncă al reclamantei.

A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei formulată pentru obligarea pârâtei D. de S. P. S. la aprobarea statelor de funcții și la avizarea bugetului de venituri și cheltuieli.

A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei formulată pentru obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la aprobarea schimbării organizatorice a S.ui J. de U. Z.

A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei formulată pentru obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la introducerea modificărilor corespunzătore în structura bugetului de stat și a M. S. și pentru obligarea la încheierea unui contract cu D. de S. P. S.

A fost obligată pârâta D. de S. P. S. la plata către reclamantă a sumei de

180 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta este angajata pârâtului S. J. de U. Z., având funcția de asistent medical cu studii post liceale.

Conform adeverinței eliberată de F. de M., F. și M. D., reclamanta a urmat cursurile universitare în perioada 2005-2009 curs la zi, și a absolvit F. de M., F. și M. D., specializarea -asistență medicală generală, cu susținerea examenului de licență în sesiunea septembrie 2009 la U. de V. „ V. G. din Arad.

Asistenții medicali care au absolvit astfel de studii au solicitat pârâtului S. J. de U. Z., transformarea locului lor de muncă conform cu studiile superioare absolvite.

Prin adresa nr. 18370/(...), angajatorul a comunicat personalului solicitant că nu poate da curs acestor cereri, însă, după numirea unui manager al spitalului, împreună cu comitetul director se va analiza situația lor, iar în funcție de bugetul aprobat, se va lua o hotărâre care le va fi comunicată.

Prin adresa nr. 923/(...), pârâtul S. J. de U. Z., a propus pârâtei D. de S.

P. S. transformarea unui număr de 165 de posturi de asistenți medicali, în posturi de asistenți medicali cu studii superioare.

D. de S. P. S. a formulat adresa de răspuns nr. 848/(...) prin care a comunicat pârâtului de rândul 1 că în momentul de față nu există un buget al DSP aprobat, implicit al unităților sanitare în subordine și a invocat dispozițiile Legii-cadru nr. 3..

Instituția emitentă a concluzionat că va reanaliza propunerea de transformare a posturilor după aprobarea bugetului și după stabilirea criteriilor de promovare.

Cu privire la transformarea postului reclamantei din asistent medical cu studii medii, în asistent medical cu studii superioare, instanța a reținut următoarele:

Conform art. 18 alin.1 din OUG nr. 115/2004, așa cum a fost modificat prin pct. 7 al articolului unic din L. nr. 125/2005 promovarea în condițiile legii a persoanelor încadrate pe funcția de debutant, precum și a celor care au absolvit studii de nivel superior într-un domeniu care să cuprindă activitatea respectivă se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior.

Art. 18 a fost abrogat de pct. 17 al alin. (1) al art. 48, Cap. VI din L.-

Cadru nr. 330 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 762 din

9 noiembrie 2009, însă a guvernat raportul juridic de muncă la data la care reclamanta a solicitat pârâtului S. județean de U. Z., transformarea locului său de muncă și este aplicabil în cauză, în baza principiului regit tempus actum.

În anexa 1, art. 18 lit. l din O. nr. 1. au fost reglementate atribuțiile direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului B. cu privire la aprobarea statelor de funcții pentru unitățile sanitare publice din subordine

, cu încadrarea în normativele de personal în vigoare.

Pe data intrării în vigoare a O.ui 1078/(...), însă, s-a abrogat O. ministrului sănătății nr. 1. privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a structurii organizatorice a direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului B., iar în acest ultim ordin nu s-a mai prevăzut atribuția acestei pârâte de a aproba statele de funcții întocmite de managerul spitalului.

Prin Ordonanță de U. nr. 162 din 12 noiembrie 2008 s-a realizat transferul ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile administrației publice locale

Conform art. 15 lit. a din HG nr. 56/29 ianuarie 2009 atribuțiile de aprobare a statelor de funcții pentru unitățile sanitare pe care le are însubordine autoritatea administrației publice locale, s-a transferat de la D. de S. P. la această autoritatea.

Prin protocolul de predare primire nr. 2868/7400/(...) încheiat între D. de S. P. S. și C. J. S., s-a efectuat predarea, respectiv primirea ansamblului de atribuții și competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile publice locale.

Cu privire la drepturile salariale solicitate și aprobarea bugetului, instanța a reținut următoarele:

Alin. 2 al art. 18 din OUG 115/2004 prevede că absolvenții învățământului superior de lungă sau scurtă durată, care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creștere cu până la 20% a salariului de bază avut.

Această dispoziție, abrogată în prezent, își găsește aplicabilitate, așa cu se menționează mai sus, în temeiul principiului regit tempus actum.

Sintagma „până la 2. lasă loc partenerilor sociali la negociere, iar această negociere în urma admiterii acțiunii de transformare a postului, devine obligatorie cu imperativul respectării tuturor reglementărilor legale în vigoare.

În ceea ce privește fondurile care urmează a se stabili în urma negocierii, instanța reține că modul de finanțare al pârâtului de rândul 1 este reglementat de art. 188 din L. nr. 9. care, la aliniatul 1 prevede că spitalele publice sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii si funcționează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestații efectuate pe baza de contract, precum si din alte surse, conform legii.

Spitalele își elaborează propriul buget de venituri și cheltuieli, conform aliniatului 2 al aceluiași articol, iar activitatea și-o organizează pe baza acestui buget, aprobat de conducerea unității și cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior, în speță, C. J. S.

Bugetul de venituri și cheltuieli elaborat de pârâtul de rândul 1 se depune, în vederea aprobării la C. J. S., conform art. 25 din H.G. nr. 56/2009.

Prin adresa emisă în data de 30 martie 2011, pârâtul de rândul 1 a menționat că salariul reclamantei este plătit din venituri realizate în baza contractelor de servicii medicale încheiate cu casa de A. de S. Cu atât mai mult, după data intrării în vigoare a OUG nr. 48/2010, drepturile salariale ale personalului contractual nu se asigură din fonduri provenite de la bugetul de stat, iar Ministerul Sănătății nu are obligația de a introduce modificări corespunzătoare în structura bugetului propriu și al bugetului de stat.

Ministerul Sănătății are calitate procesuală pasivă justificată de atribuțiile conferite de HG nr. 1. și L. nr. 9. care se referă la implicarea acestuia în modul de organizare și funcționare a sistemului de sănătate, iar pârâtul C. J. S. prin prisma reglementărilor legale sus enunțate care îi conferă atribuții cu privire la aprobarea statelor de funcții și avizarea bugetului de venituri și cheltuieli.

De altfel, dispoziția de soluționare a cauzei în contradictoriu cu acest pârât, prevăzută în considerentele deciziei de casare, este obligatorie pentru instanța de fond, în baza art. 315 C.Proc.Civ.

Același ultim considerent este avut în vedere și la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a D. de S. P. S. La momentul solicitării transformării postului această pârâtă avea atribuții în legătură cu statele defuncții și bugetul spitalului, însă în prezent, aceste atribuții, inclusiv logistica necesară, s-au transferat C.ui J. S.

Cu privire la excepția inadmisibilității instanța a constatat că în vederea promovării cererii sunt îndeplinite condițiile generale de formă și de fond necesare exercițiului dreptului la acțiune, impunându-se soluționarea pe fond a cererii, excepția a fost respinsă.

Dreptul solicitat de reclamantă este actual, iar acțiunea a fost promovată ca urmare a soluționării cererii de transformare, de către D. de S. P. S., în mod nefavorabil. Pentru acest motiv, excepția prematurității de asemenea, a fost respinsă.

Instanța a reținut însă, culpa procesuală a acestei pârâte care, în urma solicitării pârâtului de rândul 1, a respins cererea de transformare.

Acest aspect are relevanță juridică prin raportare la cererea reclamantei de obligare la cheltuieli de judecată, conform art. 274 C.Proc.Civ..

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții S. J. DE U. Z., D. DE S.

P. S. și C. J. S.

Pârâtul C. J. S. a solicitat casarea sentinței și respingerea acțiuniireclamantei ca nefondată.

În motivarea recursului a arătat că instanța a depășit limitele puterii judecătorești, actul său de justiție fiind o ingerință în atribuțiile și competențele administrației publice locale, întrucât instanța își arogă atribute de manager al unității spitalicești, de ordonator de credite și de autoritate administrativă deliberativă, fără însă a respecta principii fundamentale de drept, respectiv principiul neretroactivității legii civile și pe acela al separației puterilor în stat.

Hotărârea instanței de fond este nelegală și nu poate fi pusă în aplicare întrucât nu ține cont de succesiunea actelor normative în timp și de cadrul legal care reglementează promovarea ca urmare a absolvirii unor studii de nivel superior, după cum nu ține seama nici de reglementările care guvernează raporturile de muncă.

Referitor la aprobarea statelor de funcții modificate începând cu data de (...), arată că la data de (...) S. J. de U. Z. se afla în subordinea M. S., fapt pentru care statele de funcții și bugetul acestuia erau aprobate de D. de S. P. S.

Transformarea posturilor ca urmare a absolvirii unor studii de nivel superior reprezintă indiscutabil o promovare așa cum rezultă din prevederile art.18 din OUG nr.115/2004, forma în vigoare până la data de (...). Promovarea este un drept al angajatorului și presupune o creștere salarială, în cazul de față fiind de până la 20% și se realizează în condițiile legii, prin act de decizie al angajatorului și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pe fiecare an bugetar.

Este evident că în aceste condiții promovarea nu se poate realiza retroactiv, întrucât fiecare an bugetar presupune existența unui buget aprobat și executat precum și existența unor funcții aprobate și ocupate cu încadrarea în cheltuielile de personal alocate.

Menționează faptul că potrivit prevederilor art. 197 din L. nr. 9., începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal stabilite potrivit legii reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul M. S. cu această destinație.

Prin sentința recurată Tribunalul Sălaj obligă C. județean să avizeze bugetul S.ui județean, buget în care să fie cuprinse creșterile salariale aferente promovării reclamantei, de până la 20%.

Referitor la elaborarea bugetului și "avizarea" acestuia de către C. județean arată că potrivit art. 191 alin. 9 din L. nr. 9., bugetele de venituri și cheltuieli ale spitalelor din rețeaua administrației publice locale se întocmesc, se aprobă și se execută potrivit prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, și fac parte din bugetul general al unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.

Bugetul de venituri și cheltuieli al spitalului este parte integrantă a bugetului județean, iar acesta nu se avizează ci se aprobă anual, prin hotărâre, de către consiliul județean.

Referitor la creșterile salariale care ar trebui reflectate în buget, acestea trebuie să-și găsească corespondentul în atribuții suplimentare pe care angajatorul trebuie să le prevadă în fișa postului și în contractul individual de muncă, urmare a modificării nivelului acestuia.

Prin ultimele precizări aduse în fata instanței de fond, reclamanta își modifică petitele acțiunii introductive în sensul că solicită soluționarea acestora pe două etape, respectiv (...) -(...) și din (...) și pentru viitor. Instanța de fond soluționează cererea fără a ține seama de precizările aduse și acordând astfel ceea ce nu s-a cerut, obligă C. județean la o conduită nelegală.

Prevederile art.18 și art. 25 din OUG nr. 115/2004, reținute de instanță drept temei legal al acțiunii reclamantei, au fost abrogate prin L. nr. 3., la rândul ei abrogată prin L. 2.. Abrogat este și O. 1470/(...) pentru aprobarea Criteriilor privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale în unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, prin O. nr. 4..

Pârâtul S. J. DE U. Z. a solicitat casarea sentinței și respingerea acțiuniireclamantei.

În motivarea recursului a arătat că din cuprinsul art. 18 din OUG

115/2004 nu reiese nicidecum că ar fi vorba de o obligație a angajatorului, ci de o posibilitate, pe care conducerea spitalului o are pentru a-și promova angajații în funcție ele necesitățile obiective și de posibilitățile financiare ale spitalului. Esența prevederilor alin. 1 din art. 18 este că promovarea în condițiile legii se face prin transformarea postului.

Aceste prevederi legale nu sunt imperative și angajatorul nu poate fi obligat ca, în mod necondiționat, să asigure promovarea în funcții cu studii superioare a întregului personal care absolvă studii superioare în specialitatea postului.

Criteriile privind angajarea și promovarea în funcții la data la care reclamanta a formulat solicitarea de transformare a postului precum și la data de O(...), dată stabilită de instanță pentru efectuarea transformării postului. erau stabilire prin O. M. nr. 1470/(...). În acest ordin nu există funcția de asistent medical cu studii superioare.

Instanța de fond obligă la transformarea unui post existent în statul de funcții al spitalului și prevăzut în legislația în vigoare la acea dată într-un post care nu este prevăzut de legislația aplicabilă la acel moment.

Având în vedere aceste prevederi legale este criticabilă și eronată concluzia instanței de fond conform căreia transformarea postului operează de la sine și este obligatorie, nefiind considerată promovare. Textul de lege pe care se fundamentează acțiunea reclamantei reglementează tocmai modalitatea de promovare în cazul absolvirii studiilor de nivel superior funcției ocupate.

În ceea ce privește obligarea spitalului la transformarea posturilor începând cu 0(...) consideră această hotărâre a instanței de fond exagerată și criticabilă având în vedere faptul că actul normativ în baza căruia se dispune efectuarea transformării postului nu prevede un termen în care se face această transformare.

Funcția de asistent medical cu studii superioare nu este prevăzută în legislația în vigoare la acea dată privind promovarea. nu existau resursele financiare pentru acordarea majorărilor salariale și nu exista aprobarea ordonatorului de credite ierarhic superior.

Pârâta D. DE S. P. S. a solicitat admiterea excepției lipsei calitățiiprocesuale pasive, casarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantei.

În motivare invocă excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece prin protocolul de predare-preluare nr. 2868/7400/(...) în baza OUG nr.

162/2008 managementul S.ui J. de U. Z. a fost transferat C.ui J. S., astfel competența de a aproba statele de funcții și modificările acestora aparține acestuia.

Față de aceste prevederi consideră că nu mai are atribuții de a aproba bugetul de venituri și cheltuieli al S.ui județean de U. Z., această competență revenindu-i tot C.ui J. S.

Pe fondul cauzei consideră că transformarea postului din asistent medical cu studii postliceale în asistent medical cu studii superioare, este o promovare, iar potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 2 din OUG nr. 115/2004, promovarea se face potrivit metodologiei legale în vigoare, prin transformarea postului avut într-un post corespunzător promovării, potrivit alin. 2 criteriile privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale se stabilesc prin ordin al ministerului sănătății.

Potrivit art. 8 alin. 2 coroborat cu alin. 8 și art. 35 al A. II din L. nr. 3., în vigoare la data de 0(...), transformarea postului din statul de funcții este condiționată de încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri și cheltuieli.

Referitor la cheltuielile de judecată arată că din corespondența dintre DSP S. și spital rezultă că acțiunea a fost promovată anterior emiterii vreunui răspuns solicitării spitalului de transformare a posturilor, astfel că nu poate fi reținută culpa pârâtei. S. J. de U. nu a solicitat această transformare în anul bugetar 2010 și începând cu același an, nicidecum în anul bugetar 2009, ori reclamanta a solicitat și instanța a admis acest capăt de cerere cu data de

0(...).

Intimata reclamantă Pop L. E. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, motivat pe faptul că în actele normative reținute de instanța de fond nu există echivoc cu privire la posibilitatea transformării postului.

Intimatul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor și menținerea soluției instanței de fond.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și adispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M. S., Curtea apreciază că în mod legal prima instanță a respins această excepție față de dispozițiile art. 2 lit. e din HGR nr. 1., privind organizarea și funcționarea M. S. care reglementează în mod expres care sunt atribuțiile acestuia, printre care și cea de a asigura, în colaborare cu instituțiile administrației publice centrale și locale, resursele umane, materiale și financiare necesare funcționăriiinstituțiilor din sistemul public de sănătate, cât și față dispozițiile art. 4 alin. 1 pct. 4 din HGR nr. 1., care stabilesc că în îndeplinirea obiectivelor prevăzute la 3, Ministerul Sănătății exercită atribuțiile prevăzute de L. nr. 9. privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, precum și alte atribuții, respectiv fundamentează necesarul de servicii medicale, precum și resursele financiare pentru funcționarea sistemului de sănătate.

În ceea ce privește angajarea și promovarea personalului din unitățile sanitare publice, prin prevederile art. 4 alin. 1 pct. 19, pct. 194, pct. 20, pct.

29, pct. 33, se stabilesc, printre atribuțiile M. S. în acest domeniu, că organizează, în condițiile legii, concursuri și examene pentru obținerea specialității și promovarea în grade profesionale pentru medici, medici dentiști, farmaciști, biologi, chimiști și biochimiști și pentru asistenți medicali și moașe din rețeaua M. S. și a ministerelor cu rețea sanitară proprie, elaborează normativele de personal ale instituțiilor publice din rețeaua proprie, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, în condițiile legii și avizează bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a D. de S. P. S., se constată că legitimarea procesuală a acesteia este pe deplin justificată în cauză față de dispozițiile A. I la OMS nr. 1., art. 4 alin. 2 din OMS nr. 1. actualizat, art. 5 din OMS nr. 1470/2005, art. 17 alin. 1 și 2 din HGR nr. 1., art. 15, art. 16 lit. c., art. 24 și art. 25 din HGR nr. 56/2009.

În plus, anterior încheierii P.ui de predare-primire nr. 2868/7400/(...) între D. de S. P. S. și C. J. S., prin care s-a realizat predarea, respectiv, primirea ansamblului de atribuții și de competențe exercitate de Ministerul Sănătății către autoritățile publice locale și prin care managementul S.ui J. de U. Z. a fost transferat C.ui J. S., D. de S. P. S. avea atribuții specifice referitoare la problema litigioasă supusă analizei în prezenta cauză.

Astfel, la data de 0(...) S. J. de U. Z. se afla în subordinea M. S., iar statele de funcții și bugetul acestuia erau aprobate de D. de S. P. S., ulterior, ca urmare a protocolului din (...), aceste atribuții au revenit C.ui J. S., urmând să fie exercitate numai pentru viitor, conform art. 49 din L. nr. 215/2001.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a C.ui J. S. se reține că inițial, prin A. nr. I, cap. III, art. 18 pct. I alin. 1, lit. l din OMS nr. 1., au fost prevăzute atribuțiile D. de S. P. S. și ale municipiului B., în legătură cu

„aprobarea statelor de funcții pentru unitățile sanitare publice din subordine, cu încadrarea în normativele de personal în vigoare";, însă ulterior acest ordin a fost abrogat la momentul intrării în vigoare a O.ui MS nr. 1078/2010, iar acesta din urmă nu a mai prevăzut în competența D. de S. P. S. astfel de atribuții.

Prin OUG nr. 162/2008 s-a realizat transferul de atribuții și competențe exercitate până atunci de Ministerul Sănătății, către autoritățile administrației publice locale. Prin urmare, în virtutea acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 15 din HGR nr. 56/2009, curtea reține că s-a transferat de la D. de S. P. S. la autoritatea administrației publice locale atribuția de aprobare a statelor de funcții pentru unitățile sanitare pe care la are în subordine autoritatea administrației publice locale respective.

În speță, prin P. de predare-primire nr. 2868/7400/(...), încheiat între D. de S. P. S. și C. J. S., s-a realizat predarea, respectiv, primirea ansamblului de atribuții și de competențe exercitate de Ministerul Sănătății cătreautoritățile publice locale. Astfel, prin acest P., managementul S.ui J. de U. Z. a fost transferat C.ui J. S.

Rezultă așadar, că pentru perioada ulterioară aceste datei se justifică în cauză calitatea procesuală pasivă a C.ui J. S.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că prin demersul său juridic reclamanta a solicitat ca transformarea postului de asistent medical cu studii post liceale în asistent medical cu studii superioare și acordarea salariul corespunzător acestei încadrări să se facă începând cu data de 0(...), invocând în susținerea acestei pretenții prevederile art. 18 alin. 1 și 2 din OUG nr.

115/2004, dispoziții care potrivit celor arătate de reclamantă sunt imperative

și trebuie aplicate de îndată.

În rejudecare, ca urmare a primei casări, reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând transformarea postului de asistent medical cu studii postliceale în asistent medical cu studii superioare, începând cu data de 0(...), până la data de (...) această obligație subzistând, în opinia reclamantei, în sarcina D.S.P., iar ulterior acestei date, în sarcina C.ui J..

Din coroborarea celor două aliniate ale art. 18 din OUG nr. 115/2004 - în vigoare la data de (...) - se desprinde ideea că ceea ce este imperativ de urmat, în raport de aceste dispoziții legale, este doar majorarea cu până la 20

% a salariului persoanelor care au fost trecute pe o funcție corespunzătoare studiilor absolvite, însă, în nici un caz nu este obligatorie - așa cum nefondat susține reclamanta - transformarea automată a postului de asistent medical cu studii postliceale în asistent medical cu studii superioare.

Această concluzie se desprinde, pe de o parte, tocmai din terminologia uzitată de legiuitor în textul art. 18 alin.1, care vorbește de „. în condițiile legii"; a acestor categorii de persoane, iar pe de altă parte, din întreaga economie a OUG nr. 115/2004, coroborat cu OMS nr. 1470/2005, act care reglementa

„criteriile privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale în unitățile publice din sectorul sanitar";, acte normative care conturează clar ideea că transformarea postului de asistent medical cu studii postliceale în asistent medical cu studii superioare nu se face automat, în virtutea art. 18 din OUG nr. 115/2004, ci prin concurs, organizat în condițiile legii.

Din cuprinsul art. 31 din OUG nr. 115/2004 raportat la art. 2 din același act normativ, reiese faptul că angajarea personalului pe funcții, grade și trepte profesionale se face prin concurs, pe un post vacant existent în statul de funcții, însă numai după prealabila stabilire a statului de funcții de către fiecare unitate sanitară cu personalitate juridică, în condițiile prescrise de art. 31.

În același sens sunt și prevederile art. 35 din același act normativ, din care reiese, că transformarea postului de asistent medical cu studii postliceale în asistent medical cu studii superioare nu se face automat, în virtutea art. 18 din OUG nr. 115/2004, ci prin concurs, organizat după prealabila stabilire a statelor de funcții, dacă există posturi vacante în acest sens, și numai cu condiția încadrării în resursele financiare alocate anual, potrivit legii, mai ales că L. nr. 9. prevede textual în ce condiții se face finanțarea spitalelor.

Drept urmare, Curtea constată, prin prisma tuturor argumentelor legale mai sus invocate, că transformarea postului de asistent medical cu studii postliceale în asistent medical cu studii superioare nu se face de drept în virtutea art. 18 din OUG nr. 115/2004, ci prin concurs, organizat după prealabila stabilire a statelor de funcții, dacă existe posturi vacante în acestsens și numai cu condiția încadrării în resursele financiare alocate anual, potrivit legii.

Concluzia în sensul că aceasta era procedura obligatorie de urmat, reiese și demersurile parcurse în cauză de către S. J. de U. Z. care a propus pârâtei D. de S. P. S. transformarea unui număr de 165 de posturi de asistenți în posturi de asistenți medicali cu studii superioare, pârâta răspunzând că la momentul respectiv nu exista un buget aprobat și, implicit, nici un buget al unităților sanitare în subordine, condiții în care S. J. de U. Z. a concluzionat că va reanaliza propunerea de transformare a posturilor după aprobarea bugetului și după stabilirea criteriilor de promovare.

Majorarea salarială de până la 20% nu se aplica automat, prin simplul fapt al absolvirii unor studii superioare, ci, în prealabil, era necesară promovarea concursului organizat pentru ocuparea postului vacant de asistent medical cu studii superioare și abia apoi își găseau incidență prevederile art. 18 alin. 2 din OUG nr. 115/2004.

Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează să admită recursurile, să modifice în parte sentința tribunalului în sensul respingerii acțiunii formulate și precizate de reclamantă în contradictoriu cu pârâții S. J. de U. S., D. de S. P. S. și C. J. S. și Ministerul Sănătății.

Față de soluția adoptată și având în vedere prevederile art. 274

C.proc.civ. va înlătura obligația acestei pârâtei D. de S. P. S. de plată a cheltuielilor de judecată.

Vor fi menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții S. J. DE U. Z., D. DE S. P. S. și C. J. S. împotriva sentinței civile nr. 2434 din 11 aprilie 2011 a T.ui S. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată și precizată de reclamanta POP L. E. în contradictoriu cu pârâții S. J. DE U. Z., D. DE S. P. S. și C. J. S.

Înlătură dispoziția de obligare a pârâtei D. DE S. P. S. la plata cheltuielilor de judecată.

Menține dispozițiile din sentință care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECATORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.

GREFIER G . C.

Red.I.R.M/Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud. fond: Pop A. Ramona

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3633/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă