Decizia civilă nr. 3644/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
DECIZIA C. NR. 3644/R/2011
Ședința publică din data de 19 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 920 din 26 aprilie 2011, pronunțată de T. B.-N., în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat R. N., având ca obiect contestație indemnizație șomaj.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, cons.jur. C. C., lipsă fiind reclamantul intimat.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 septembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei pârâtei intimate, care depune la dosar delegație și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, schimbarea în totalitate a sentinței atacate în sensul de a se constata că dispoziția nr. 1/(...) privind respingerea indemnizației de șomaj este temeinică și legală, întrucât nu au fost întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 34 alin. 1 din L. nr. 7., pentru a beneficia de indemnizația de șomaj.
C U R T E A A supra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. B.-N., contestatorul R.
N. a chemat în judecată pe intimata A. B.-N., solicitând instanței anularea dispoziției nr. 1/(...), prin care intimata a respins cererea sa de acordare a ajutorului de șomaj, și drept urmare, să oblige aceasta să emită o dispoziție prin care să-i recunoască dreptul la indemnizația de șomaj cuvenită.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că i s-a respins cererea de acordare a șomajului pentru considerentul că a realizat venituri, conform art. 34 lit. B din L. nr. 7., cu modificările sau completările ulterioare. Motivul invocat nu este legal și nu reprezintă o aplicare a dispozițiilor legale incidente, ceea ce face ca dispoziția contestată să fie netemeinică și nelegală.
A menționat contestatorul că în anul 2010 a vândut un teren de 470 mp cu suma de 2820 lei, însă această împrejurare nu este de natură să justifice refuzul dreptului solicitat, cu atât mai mult cu cât vânzarea a fost determinată de necesitatea suportării tratamentului oncologic al soției sale.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, iar în cazul în care s-ar constata că litigiul este de competența secției de contencios administrativ al tribunalului, să se constatate decăderea contestatorului din neexercitarea dreptului la acțiune, conform art. 109 alin.2 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art.7 alin.1 din L. nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
A arătat intimata că din adeverința eliberată de A. B.-N. rezultă că reclamantul a realizat pe parcursul anului 2010 venituri impozabile, altele decât din activități autorizate potrivit legii, motiv pentru care el nu poate avea calitatea de șomer indemnizat, potrivit art. 5 pct.IV lit.c, coroborat cu art.34 alin.1 lit.b din L. nr. 7..
În același sens, art. 6 din Normele metodologice de aplicare a L. 7., aprobate prin HG nr. 1., veniturile prevăzute la art. 34 alin.1 lit.b din lege sunt venituri lunare care se determină prin raportarea venitului impozabil certificat de către organele fiscale teritoriale, la numărul de luni aferente unui an fiscal.
Prin sentința civilă nr. 920/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a admis contestația formulată de contestatorul R. N., în contradictoriu cu intimata A. J. pentru O. F. de M. B.-N. și în consecință, a fost anulată dispoziția nr. 1/(...), fiind obligată intimata să emită o nouă dispoziție prin care să recunoască dreptul contestatorului la acordarea indemnizației de șomaj.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin dispoziția nr. 1/(...), emisă de directorul executiv al intimatei, contestatorului i s-a respins cererea de acordare a dreptului la indemnizația de
șomaj, cu motivarea că are venituri din înstrăinarea de bunuri, conform art.34 lit. b din L. nr. 7., cu modificările și completările ulterioare.
Prin întâmpinarea formulată, deși indirect, intimata a adus în discuție natura litigiului de față, fără a invoca excepția de necompetență a instanței, însă tribunalul a apreciat că instanța specializată în soluționarea conflictelor de muncă este legal investită cu soluționarea litigiului, acordarea indemnizației de șomaj fiind în strânsă legătură cu raporturile de muncă ale contestatorului și cu modalitatea în care acestea au încetat.
În condițiile în care prevederile art. 119 din legea menționată dau litigiile ivite în urma aplicării sale în căderea instanțelor judecătorești competente, potrivit legii, iar alin.2 al aceluiași articol trimite la normele de procedură prevăzute de L. nr. 1., act normativ care de asemenea face referire în mod generic la instanța competentă, fără a o denumi, însă prevede la art. 82 completarea dispozițiilor sale cu cele ale Codului de procedură civilă, tribunalul a constatat că în speță devin aplicabile prevederile art. 2 lit. c din C.proc.civ., potrivit cărora tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
Ca atare, atâta timp cât legea specială în materia indemnizației de șomaj trimite la normele aplicabile conflictelor de drepturi, iar acestea se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, se poate concluziona că tribunalul, secția sau completul specializat în soluționarea conflictelor de muncă și altor drepturi de asigurări sociale, de la domiciliul, reședința sau sediul reclamantului, după caz, este competent să judece litigiile având ca obiect stabilirea și plata indemnizației de șomaj.
Prin decizia contestată s-a constatat neîndeplinirea de către contestator a condiției prevăzute de art. 34 lit. b din L. 7..
Potrivit acestui text legal, una dintre condițiile acordării indemnizației de
șomaj este ca solicitantul să nu realizeze venituri sau să realizeze venituri din activități autorizate potrivit legii, mai mici decât valoarea indicatorului social de referință, în vigoare, care în prezent este de 500 lei.
Contestatorul a realizat pe parcursul anului 2010 un venit impozabil din înstrăinarea bunurilor imobile de 2820 lei, din care s-a reținut un impozit de 56 lei, așa cum rezultă din adeverința de venit nr. 6. eliberată la data de 16 noiembrie 2010 de către administrația Finanțelor P.e a Municipiului B..
Instanța a reținut că la data la care textul citat al L. 7. era adoptat, venitul realizat din vânzarea bunurilor imobile nu era considerat ca fiind impozabil, astfel că această ipoteză nu a putut fi avută în vedere de legiuitor.
Potrivit prevederilor art. 4 din L. 7., este interzisă discriminarea de orice fel în aplicarea prevederilor legii.
Prin interpretarea dată de către intimată prevederilor art. 34 aduce contestatorul în situație de discriminare față de un alt solicitant al indemnizației de șomaj, care în anul fiscal anterior realizează venituri din activități autorizate potrivit legii, sub 500 lei pe lună.
Împărțind, conform metodei prevăzute de art. 6 din normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin HG nr. 1., venitul impozabil realizat de către contestator în anul 2010, rezultă pentru acesta un venit impozabil lunar de 235 lei, net inferior limitei de 500 lei, reținută mai sus.
Din interpretarea logică a textelor legale citate, tribunalul a conchis că, contestatorul îndeplinește toate condițiile pentru acordarea indemnizației de șomaj, decizia atacată fiind nelegală sub acest aspect, astfel că în temeiul prevederilor art. 119 din L. nr.7., a admis cererea, a anulat dispoziția contestată, obligând intimata să emită o nouă dispoziție prin care să recunoască dreptul contestatorului la acordarea indemnizației de șomaj.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. J. pentru O. F. de M. B. N.,solicitând schimbarea în totalitate a sentinței atacate, în sensul de a se constata că Dispoziția nr. 1 din (...) privind respingerea dreptului de indemnizație de șomaj, emisa de A. B. N. este temeinică și legală.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța nu a ținut cont de prevederile L. nr. 7. privind sistemul asigurărilor pentru șomaj si stimularea ocupării forței de munca, cu modificările si completările ulterioare si ale normelor de aplicare a acestei legi aprobate prin HG 1., prevederi care stipulează expres condițiile in care o persoana poate beneficia de indemnizație de șomaj.
Prin dispoziția nr. 1 din (...), A. B. N. a respins reclamantului R. N., dreptul de indemnizatie de somaj, intrucat nu a indeplinit condițiile prevăzute de art. 34, alin. 1), lit. b) din L. nr. 7..
Art. 5, alin.3) lit. f) din Ordinul nr. 85/2002, prevede ca cererea este însoțita si de acte eliberate de organele financiare teritoriale, din care sa rezulte ca nu realizează venituri sau ca realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referința, in vigoare. Valoarea indicatorului social de referința in vigoare este 500 lei conform art.331 din L. nr. 7..
Din adeverința de venit eliberata de A. B. N. in data de (...) reiese ca reclamantul in anul 2010 a realizat venituri impozabile, altele decât din activități autorizate potrivit legii, motiv pentru care nu poate avea calitatea de șomer indemnizat conform art. 5, punctul IV, lit. c) coroborat cu prevederile art. 34, alin. 1), lit. b) din L. nr. 7..
Întrucât reclamantul conform adeverinței de venit realizează venituri, iar veniturile realizate nu sunt din activități autorizate potrivit legii, cum ar fi întreprindere familiala sau persoana fizica autorizata, consideră că nu poate avea calitatea de șomer indemnizat.
Pentru a beneficia de indemnizație de șomaj, persoanele cărora le-au încetat raporturile de munca din motive neimputabile trebuie sa îndeplinească cumulativ condițiile prevăzute in art. 34, alin. 1 ) din L. nr. 7., si implicit si condiția prevăzuta la litera b) si anume sa nu realizeze venituri. Ori din adeverința de venit eliberata de A. BN in data de (...) reiese ca reclamantul in anul
2010 a realizat venituri impozabile din vânzarea unui teren, altele decât din activități autorizate potrivit legii, motiv pentru care i s-a respins dreptul la indemnizație de șomaj.
Menționează că în ultimii trei ani contestatorul a mai beneficiat de trei perioade de indemnizație de șomaj întrucât documentele depuse pentru perioadele respective au fost in conformitate cu L. nr. 7..
Deși venitul realizat in anul 2010 și cuprins in adeverința de venit eliberata de A. B. N., era obținut din vânzarea unui teren, în L. nr. 7. si in normele de aplicare se prevede doar ca șomerii beneficiază de indemnizație de șomaj daca "nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referința, in vigoare".
Deși veniturile realizate lunar de contestator in anul 2010, sunt mai mici de 500 de lei, acestea nu sunt venituri realizate din activități autorizate potrivit legii, ci sunt venituri realizate din vânzarea unui teren. Consideră ca indiferent de ce natura ar fi veniturile realizate de potențiali beneficiari de indemnizație de șomaj, daca nu sunt din activități autorizate si mai mici de 500 de lei, sunt un impediment la acordarea indemnizației de șomaj.
Apreciază că aplicarea art. 34 lit. b din lege nu poate fi considerată ca fiind discriminatorie in sensul L. 7., pentru simplul motiv ca in contextul articolului menționat este cuprinsa o prevedere expresa, ce permite persoanelor autorizate sa realizeze venituri din activități autorizate mai mici de 500 lei, in comparație cu celelalte categorii de șomeri care realizează orice fel de venituri, chiar mai mici decât 500 de lei cum este cazul contestatorului.
Instanța de fond admite acțiunea contestatorului motivând aceasta prin faptul ca venitul realizat din vânzarea bunurilor imobile nu era considerat ca fiind impozabil la data la care textul L. 7. a fost adoptat, justificare netemeinica fata de o prevedere expresa a unui act normativ care a suferit nenumărate modificări. De asemenea invocarea prevederilor art. 4 din L. 7. privind interzicerea oricăror forme de discriminare in aplicarea prevederilor legii, o considera irelevanta întrucât formele de discriminare prevăzute nu se regăsesc in contextul menționat, iar in alin. 2 al art. 4 din aceeași lege prevede ca masurile si drepturile acordate de L. 7., unor categorii de persoane nu constituie discriminare in sensul prevederilor alin. 1 invocat de instanța de fond.
In drept, recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute in art. 304 pct. (7) si (9) din Codul de P. C., precum și dispozițiile art. 299 - 316 din Codul de P. C., art.5, punctul IV, lit. c), art. 34, alin. 1), lit. b) si art. 119 din L. nr. 7., art. 6 din normele metodologice de aplicare a L. 7., aprobate prin HG 1..
Reclamantul R. N. a formulat întâmpinare (f. 9-10), prin care a solicitatrespingerea recursului declarat de A. J. pentru O. F. de M. B.-N. ca nefondat.
A menționat intimatul că în susținerea recursului nu se invocă motive de nelegalitate sau de ordine publică.
Cererea de admitere a recursului și de schimbare a sentinței atacate în sensul admiterii recursului, ca și cea de constatare a legalității Dispoziției nr.
1/(...) nu sunt admisibile întrucât: - prima nu are claritatea și concizia cerutăpentru o cerere de recurs nefiind clar ce se solicită în recurs - a doua cerere este inadmisibilă, fiind formulată direct în recurs (recurenta; fiind pârâtă în acțiunea de fond).
Consideră intimatul că sentința atacată este legală și temeinică, arătând că este corectă și necombătută cu argumente de către recurentă susținerea instanței de fond în sensul că la adoptarea L. nr. 7. veniturile realizate din vânzarea bunurilor imobile nu era considerate ca fiind impozabile, astfel că această ipoteză nu a fost avută în vedere de către legiuitor.
O corectă aplicare a dispozițiilor legale, în ipoteza în care venitul realizat din vânzarea unor bunuri imobile este considerat venit impozabil, pentru aplicabilitatea la speță, este determinarea venitului mediu lunar (prin împărțirea sumei dobândite prin vânzare la 12 luni), pentru a se determina astfel "venitul impozabil lunar".
Orice alt raționament ar duce la discriminare și la consecințe de-a dreptul absurde (ca, de exemplu, în cazul unei vânzări de bunuri imobile în valoare de, să zicem, 600 lei, într-un an calendaristic, venit total de peste 500 lei, medie 50 lei/lunar).
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea de A. constată că recursul este nefondat având în vedereurmătoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 34 alin. 1) lit. b) din L. nr. 7. șomerii prevăzuți la art. 17 alin. 1 din lege beneficiază de indemnizație de șomaj daca îndeplinesc și condiția prevăzută de acest text de lege, respectiv „nu realizează venituri sau realizează, din activități autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referința, în vigoare".
Art. 6 din normele metodologice de aplicare a L. 7., aprobate prin H. nr. 1., prevede că veniturile prevăzute la art.34 alin 1) lit. b) din lege sunt venituri lunare care se determină prin raportarea venitului impozabil certificat de către organele fiscale teritoriale, subordonate Agenției Naționale de A. F., la numărul de luni aferente unui an fiscal.
Art. 15 din aceleași norme metodologice prevede că „(1) Șomerii prevăzuți la art. 17 din lege, care realizează venituri din activități autorizate potrivit legii, vor beneficia de indemnizație de șomaj în condițiile art. 34 alin. (1), respectiv alin. (3) din lege, dacă dovedesc că acele venituri, determinate potrivit art. 6, nu depășesc valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare în luna pentru care se face dovada.
(2) Prin activități autorizate potrivit legii se înțelege activitățile economice desfășurate de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și/sau întreprinderi familiale conform legii sau exercitarea profesiilor liberale potrivit dispozițiilor legale speciale.";
Curtea apreciază că dispozițiile art. 34 alin. 1 lit. b din L. nr. 7. ce vizează situația șomerilor care realizează venituri nu pot fi interpretate în sensul excluderii de la beneficiul dreptului la indemnizația de șomaj a șomerilor care realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referința, însă nu din activitățile autorizate menționate la art. 15 alin. 2 din normele metodologice.
Aceasta întrucât potrivit art. 5 pct. VII din L. nr. 7., în sensul prevederilor acestei legi, indemnizația de șomaj reprezintă o compensație parțială a veniturilor asiguratului ca urmare a pierderii locului de muncă. Rezultă astfel că scopul dispozițiilor art. 34 alin. 1 lit. b din L. nr. 7. este acela de a acorda această compensație și șomerilor care realizează venituri, însă sub limita indicatorului social de referință.
Nu există nici o justificare rezonabilă pentru care un șomer care realizează venituri lunare sub limita indicatorului social de referință din activitățile autorizate enumerate de art. 15 din normele metodologice să beneficieze de indemnizație de șomaj, iar un șomer aflat în situația reclamantului, respectiv care a realizat un venit impozabil sub limita prevăzută de art. 34 alin. 1 lit. b, însă din vânzarea unui imobil, să nu beneficieze de indemnizație de șomaj.
În acest sens, în mod corect a apreciat instanța de fond că o interpretare a dispozițiilor legale în sensul solicitat de pârâtă ar crea o discriminare între reclamant și alți șomeri solicitanți ai indemnizației de șomaj care au realizat venituri sub limita de 500 lei pe lună, însă din activități autorizate potrivit legii.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, iar în cauză nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 cod proc. civ. întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, și nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă
Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 9. din 26 aprilie 2011 a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 19 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: I.S.
| ← Decizia civilă nr. 2693/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5373/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
