Decizia civilă nr. 3894/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3894/R/2011
Ședința publică din data de 26 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
M.-C. V.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
T.-A. N.
GREFIER:
M. T.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanta L. S. DIN Î. S. în numele membrilor de sindicat I. A., P. M., D. A., H. Ana, M. I., M. Eva, M. E., V. S., C. D., C. G., O. V., O. I., A. D., T. A., H. L., P. Ș., P. A. M., D. V., C. L., A. D., F. V., B. F., M. A., F. L., M. M., T. A., R. A. I, B. E., P. I. I., I. O. L., L. A., H. V., B. M., B. O., C. R., R. A. Ii, F. I., N. I., B. M., G. M., L. R., P. I., M. M., M. G., M. Ana, D. I., C. A. Și I. F. G., precum și recursul declarat de pârâtul M. F. P. B. PRIN D. S., împotriva sentinței civile nr. 3082 din 9 mai
2011, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr. (...), privind și pe pârâții
Ș. G. L. B. J., C. LOCAL J., P. O. J. - I. P. și I. Ș. AL J. S., având ca obiect
drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta reclamantei-recurente L. S. din Î. S., avocat I. D.-A., și reprezentanta pârâtului-intimat I. Ș. al J. S., consilier juridic J. V., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat I. Ș. al J. S. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă. Se comunică un exemplar din întâmpinare reprezentantei reclamanților-recurenți.
Reprezentanta reclamantei recurente a depus în dosarul nr. (...) o nota de cheltuieli pentru toate cauzele în care se prezintă la termenul de azi, în reprezentarea recurentei L. S. din Î. S.
Reprezentanta pârâtului-intimat I. Ș. al J. S. depune la dosar delegația de reprezentare.
Curtea din oficiu, pune în discuția reprezentanților părților cele statuate prin decizia nr. 20 din 17 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că momentul considerat relevant este cel al formulării cererii prin care s-a solicitat indemnizația pentru concediul de odihnă și concediul de odihnă.
Reprezentanta reclamantei-recurente solicită acordarea unui termen în vederea depunerii la dosar a cererilor prin care cadrele didactice ausolicitat plecarea în concediu de odihnă precum și acordarea indemnizației aferente acestuia.
Reprezentanta pârâtului-intimat I. Ș. al J. S. arată că nu se opune admiterii acestei cereri.
Reprezentanta reclamantei-recurente arată că tabelul depus la dosar certifică întreaga perioada de concediu, iar plecarea în concediu se face în baza unei cereri care poartă o dată anterioară primei zile de concediu de odihnă. Precizează de asemenea că adeverința de la dosar poartă data la care a fost eliberată.
Reprezentanta pârâtului-intimat arată că într-adevăr tabelul certifică plecarea în concediu, însă nu există certitudinea că există o cerere care a fost făcută în acest scop. Arată că din cunoștințele sale, plecarea personalului didactic și didactic auxiliar în concediu de odihnă nu are la bază o cerere scrisă, formulată individual de către fiecare cadru didactic, ci o planificare de efectuare a concediului de odihnă. Plecarea în concediu de odihnă se face începând cu data de 15 iunie, iar fiecare cadru didactic își întrerupe efectuarea concediului de odihnă pentru o săptămână sau două, în funcție de necesitățile școlii, în care revine la școală pentru a asigura continuitatea serviciilor pe anumite segmente.
Curtea, după deliberare, respinge cererea în probațiune formulată de către reprezentanta reclamantei-recurente întrucât la dosarul de fond există adeverințe emise de unitățile școlare în care se menționează data intrării în concediu a fiecărui reclamant în parte.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei-recurente susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe și pe cale de consecință, admiterea în întregime a acțiunii reclamanților, respectiv obligarea intimaților la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare, anume cu 10 zile anterior plecării în concediu, plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, obligarea pârâților la asigurarea finanțării pentru plata sumelor solicitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată, susținând pe larg motivele invocate în memoriul de recurs depus la dosar. S. cheltuieli de judecată potrivit notei de cheltuieli depusă la dosarul nr. (...).
Reprezentanta reclamantei-recurente solicită respingerea recursului
declarat de pârâtul M. F. P. B. PRIN D. S. ca nefondat.
Reprezentanta pârâtului-intimat I. Ș. al J. S. solicită respingerea recursului declarat de reclamantă pentru motivele invocate pin întâmpinarea depusă la dosar și arată că lasă la aprecierea instanței soluția asupra recursului declarat de pârâtul M. F. P. B. PRIN D. S.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A P rin sentință civilă nr. 3082/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar civil nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P., excepție invocata de acest parat. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a P. Z. și a C.ui local Z., excepție invocată deacești pârâți.A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S., excepție invocata de acest parat, și, în consecința, a fost respinsă acțiunea formulată împotriva acestuia. A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții menționați în dispozitivul sentinței, prin reprezentant L. S. din Î. S., în contradictoriu cu Ș. G. L. B. J., C. LOCAL J., P. O. J. și Ministerul Finanțelor Publice. A fost obligat pârâtul de rândul 1 să calculeze și să achite reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar 2009-2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art. 1 alin. 1 din L. nr. 1. și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03 iulie 2010. A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie 2010, inclusiv. Au fost obligați pârâții de rândul 2, 3 și
4 sa asigure fondurile necesare efectuării acestor plăți. Au fost obligați pârâții de rândul 1-4 la plata către reclamanți a sumei de 186 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție T. a reținut în considerentele sentinței sale următoarele :
Excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P. este nefondată și urmează a fi respinsă având în vedere art.19 din L. nr.500/2002, privind finanțele publice și art.3 alin. l pct. 2 din HG nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea M. Economiei și F. și a Agenției Naționale de A.
F..
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S. se observă că, în baza dispozițiilor din H.G. nr. 538/2001 de aprobare a N. pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea. Acest pârât nu are nici o atribuție legală sub aspectul plății drepturilor salariale ale reclamanților iar între reclamanți și acest pârât nu există raporturi juridice de muncă. Față de cele reținute instanța va admite excepția lipsei calității procesual pasive a I.ui Ș. J. S.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut că reclamanții și-a efectuat concediul de odihnă aferent anului 2010 începând cu data de (...), astfel cum rezultă din tabelele depuse la dosarul cauzei. Cuantumul indemnizației a fost redus cu 25% în temeiul Legii 1. privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Art. 103 din L. nr. 128/1997 prevede pentru cadrele didactice dreptul la 62 zile de concediu de odihnă . Art. 7 alin. l din HG 250/1992 indemnizația de concediu se raportează la media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă. Pentru perioada ulterioară datei de intrare în vigoare a Legii 1., salariul (în raport de care se determină și indemnizația pentru concediu de odihnă) a fost redus cu 25%, înseamnă că la rândul ei inclusiv indemnizația de concediu se reduce cu 25%.
T. a reținut astfel că indemnizația de concediu trebuia acordată nediminuată anterior datei de (...), însă dacă intervin modificări ale cuantumului salariului în perioada în care este efectuat concediul de odihnă, în sensul că acesta se diminuează pentru aceea perioadă în care se efectuează concediul.
T. a concluzionat că aplicarea prevederilor Legii nr. 1. pentru perioada de concediu de odihnă din intervalul (...)-(...) este legală și nu încalcă principiul neretroactivității.
Faptul că plata, indemnizației pentru concediu de odihnă se efectuează de regulă cu cel puțin 10 zile ( conform Codului Muncii) lucrătoare înainte de plecarea in concediu nu are relevanță, deoarece și dacă aceste drepturi ar fi fost achitate în proporție de 1., plătitorul ar fi avut la îndemână acțiune civilă pentru recuperarea sumelor achitate necuvenit.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâții de rândul 1,2,3 și 4 care vor fi obligați la 186 lei cheltuieli de judecată către reclamanți";.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte L. S. din Î. S., în numele membrilor de sindicat menționați în cuprinsul cererii introductive de instanță, precum și în cererea de recurs, iar pe de altă parte, pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin D. S.
I. Reclamanta L. S. din Î. S. a solicitat admiterea recursului, modificareaîn parte a sentinței recurate, ca fiind nelegală și, pe cale de consecință,admiterea în întregime a acțiunii reclamanților/ei/ului, astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui J. S., întrucât această calitate este justificată la momentul plății indemnizației de concediu de prevederile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 și art. 142 din L. nr. 84/1995, această entitate având calitate atât de angajator, cât și în ceea ce privește urmărirea modului în care se efectuează plata salariilor cadrelor didactice.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că acțiunea reclamanților este pe deplin întemeiată, potrivit art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, art. 145 alin. 1 din C. muncii, prevederilor din Contractul Colectiv de M. la nivel de ramură a învățământului nr. 596/(...), art. 30 din L. nr. 330/2009, art. 269 din L. nr. 1., toate aceste dispoziții legale fiind reținute sau interpretate în mod greșit de către instanța de fond.
Astfel, dreptul reclamanților/ei/ului de a obține plata indemnizației de concediu s-a născut cu cel puțin 5 zile (10 zile conform CCM) înaintea plecării în concediu a acestora/acesteia/acestuia, și înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Chiar dacă plata a întârziat din lipsă de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, de cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, astfel încât, nu exista în cauză posibilitatea de a invoca dispozițiile Legii nr. 1., mai ales că indemnizația de concediu nu poate fi asimilată unui drept salarial în sensul art. 154, 155 și 161 alin. 1 C. muncii.
Prin L. nr. 1. s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, reclamanții/a/ul având un „bun";, un „drept de proprietate"; în înțelesul C.i, iar privarea acestora/acesteia/acestuia de proprietate putând fi făcută doar concomitent cu obligația Statului de despăgubire.
II. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală, cu consecința admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și a respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, precum și exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive de către prima instanță, prin aceasta ignorându-se nu numai dispoziția constituționalăconform căreia L. bugetului de stat se aprobă de către P. R., unica autoritate ce are această atribuție, ci și dispozițiile HG nr. 538/2001, privind aprobarea normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, în vigoare până la data de (...), când a intrat în vigoare HG nr. 2192/2004 și ale art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009.
Pârâtul recurent a mai invocat în susținerea recursului său prevederile art. 6, art. 14 alin. 3, art. 19 lit. g și k, art. 35 alin. 1, art. 47 alin. 4 din L. nr. 500/2002, ale art. 5 lit. e din HG nr. 3., ale art. 13 din OUG nr.
32/2001, ale art. 4 din HG nr. 1618/2009, ale art. 166 din L. nr. 84/1995, ale HG nr. 538/2001, ale art. 3, art. 7 lit. d, art. 5 lit. e, art. 39 alin. 1, art. 16 din HG nr. 2192/2004, ale art. 167 alin. 1 și 3 din L. nr. 84/1995, ale art. 38 lit. n, art. 63 lit. c, art. 38 alin. 2, art. 40 alin. 1 și 2 din L. nr. 2., concluzionând în sensul că M. F. publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i decât obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite.
Ministerul Finanțelor Publice este autoritate publică centrală, nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nici nu-i incumbă obligația de plată a drepturilor salariale pretinse de reclamanți.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul I. Ș. J. S. a solicitatrespingerea recursului reclamanților/ei/ului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu motivarea că indemnizația de concediu este un drept de natură salarială, căruia îi este aplicabilă L. nr. 1..
Analizând sentința recurată, curtea reține următoarele:
Reclamanții/ta/ul sunt/este angajații/ta/ul unității școlare chematăîn judecată, pe postul de profesori, învățători și personal didactic auxiliar, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanții/ta/ul au/a intrat în concediu de odihnă la data de (...), în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr.
1..
Reclamanții/ta/ul au/a contestat, prin acțiunea pendinte, această măsură, apreciind că pentru lunile iulie și august 2010, în care reclamanții/ta/ul s-au/s-a aflat în concediu de odihnă, acestora/acesteia/acestuia i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și ale Ordonanței de urgență a G. nr.
1., privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
Potrivit art. 103 din L. nr. 128/1997 (abrogată de 361 din L. nr. 1. la data de 9 februarie 2011), „cadrele didactice beneficiază de cel puțin 62 zile, concediu de odihnă.
În aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, s-a emis O. nr.
3251/1998, pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, care în anexa
1 pct. 21 și 22 s-a stabilit că pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte și potrivit art. I pct.26. indemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din
H.G. nr. 250/1992, republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Este de remarcat că prin A. nr. 1 la O. nr. 3.251 din 12 februarie
1998, pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învățământ, (abrogat de din ORD.5559/2011 la data de 13 octombrie 2011) se prevede că programarea concediilor de odihna se va face la începutul anului școlar sau universitar de către consiliul de administrație sau de către senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare ori, după caz, de reprezentanții salariaților. Perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administrație sau de senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.
Așadar, atât la data programării concediilor, cât și la data plecării reclamanților în concediu nu era adoptată L. nr. 1., deci acest act normativ nu putea fi aplicat, întrucât s-ar fi încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Rezultă, așadar, din economia textelor legale mai sus invocate, că
Indemnizația de concediu de odihna trebuie plătită de către angajator cu cel puțin 5 zile înaintea plecării in concediu";.
În speță, față de împrejurarea că reclamanta/ul a plecat în concediu
de legal de odihnă începând cu data de (...), în raport de dispozițiile legale citate anterior, reclamanții/ta/ul erau/era îndreptățiți/îndreptățită/îndreptățit la a le fi/a-i fi acordate/acordată indemnizația de concediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";, adică cu mult înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Drept urmare, curtea constată că este fondată susținerea reclamanților/tei/ului, conform căreia nu li/i se putea aplica diminuarea cu
25% a indemnizației de concediu de odihnă, prevăzută de L. nr. 1., decât cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 1 C. civ.
În acest sens este și Decizia în interesul legii nr. 20/(...), pronunțată în dosar nr. 20/2011, în care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art.7 din Hotărârea G. nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic șididactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar
2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr.1., respectiv 3 iulie
2010.
Această deciziei este obligatorie pentru instanțe după cum rezultă din dispozițiile art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Se mai impune a se sublinia faptul că reclamanții/ta/ul, ale/al căror/cărui drepturi/drept la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul lor/său anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., aveau/avea un bun în înțelesul C.i și al art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.
În cauza Lelas vs. Croația Curtea a statuat că nu este consacrat de C. dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, însă pentru ceea ce s-a obținut, s-a prestat munca, reprezintă un bun în sensul C.i și al art. 1 din Primul Protocol Adițional la C. În cazul de față recurenții reclamanți au solicitat indemnizația de concediu pentru anul școlar 2009-
2010, perioadă pentru care au prestat activitatea didactică și la data plecării în concediu de odihnă, legislația în vigoare prevedea dreptul acestora la o indemnizație nediminuată.
Este adevărat că art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, dar nu este mai puțin adevărat că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O. prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților/tei/ului în baza Legii nr. 1., chiar dacă s-ar fi făcut cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 53 din Constituție, totuși, raportat la împrejurarea că dreptul reclamanților/tei/ului la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul lor/său anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., încalcă prevederile art.1 din
Protocolul adițional la C. E. a D. O.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului intimat I. Ș. al J. S., curtea reține că această excepție a fost corect admisă de tribunal. Din conținutul art. 142 din L. nr. 84/1995, reiese că inspectoratelor școlare nu le-au fost atribuite prin lege nici un fel de atribuții în domeniul salarizării cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat.
Susținerea reclamanților/ei/tului intimat, în sensul că inspectoratul școlar ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, în virtutea calității sale de angajator - calitate conferită acestuia de art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 și de art. 142 din L. nr. 84/1995, nu poate fi primită de către Curte, având în vedere următoarele considerente:
În virtutea dispozițiilor legale în materie, în vigoare în perioada obiect al acțiunii pendinte, calitatea de angajator al cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat nu o are nicidecum inspectoratul școlar, ci directorul unității de învățământ în care respectivul cadru didactic își desfășoară activitatea. În același sens - al conferirii calității de angajator directorului unității de învățământ - dispun și prevederile art. 20, art. 21 și art. 22 din Regulamentul de O. și F. a U. de Î. P., aprobat prin O. nr. 4.925 din 8 septembrie 2005, actualizat , emis de Ministerul Educației și Cercetării.
I. Ș. J. S. nu justifică o calitate procesuală pasivă în cauză nici măcar din punct de vedere al finanțării unităților de învățământ preuniversitar, dat fiind că, potrivit art. 167 alin. 1 din L. nr. 84/1995 actualizată, coroborat cu art. XIII din O.U.G. nr. 32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea. Curtea constată că acest motiv din recursul reclamanților/ei/ului este nefondat, impunându-se a fi respins ca atare.
Având în vedere considerentele mai sus expuse în temeiul art. 304 pct.
9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., curtea va admite în parte recursul reclamanților/ei/ului, conform dispozitivului prezentei decizii.
II. În ceea ce recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prin care se invocă practic lipsa calității procesuale pasive a recurentului, curtea constată că acesta este nefondat, motivat pe următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 167 alin. 2 din L. nr. 84/1995 republicată, „finanțarea cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico-materiale a unităților din învățământul preuniversitar este asigurata de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii";, în timp ce, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, „ M. Î.ui asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora.";
Art. 167 alin. 5 din aceeași lege prevede că „fondurile de la bugetul de stat care revin M. Î.ui se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ";.
Art. 1 din H.G. nr. 1618/2009 prevede al. 3 prevede că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.";
Deși art. 3 alin. 3 mai sus citat face trimitere la repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, totuși această trimitere nu este de natură să conducă la concluzia acreditată de recurent, aceea a lipsei calității sale procesuale pasive, pe motiv că, dacă sumele nu au fost aprobate prin legea bugetului de stat pe anul 2010, atunci recurentul nu poate fi obligat la plata lor, dat fiind că , potrivit art. 5 alin. 4 lit. a) din L. nr. 11/(...), privind bugetul de stat pe anul 2010, „. defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 4 lit. b) sunt destinate finanțării cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat";.
Or, drepturile pretinse de reclamanți/tă/t prin petitul cererii de chemare în judecată sunt drepturi salariale/asimilate salariului, prevăzute prin lege, respectiv, prin art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, astfel încât, în virtutea art. 5 alin. 4 lit. a din L. nr. 11., recurentul este ținut la virarea sumelor necesare plății acestor drepturi salariale (restante).
Invocarea de către recurent a celorlalte prevederi legale - art. 6, art. 14 alin. 3, art. 19 lit. g și k, art. 35 alin. 1, art. 47 alin. 4 din L. nr. 500/2002, ale art. 5 lit. e din HG nr. 3., ale art. 13 din OUG nr. 32/2001, ale art. 4 din HG nr. 1618/2009, ale art. 166 din L. nr. 84/1995, ale HG nr. 538/2001, ale art. 3, art. 7 lit. d, art. 5 lit. e, art. 39 alin. 1, art. 16 din HG nr.
2192/2004, ale art. 167 alin. 1 și 3 din L. nr. 84/1995, ale art. 38 lit. n, art. 63 lit. c, art. 38 alin. 2, art. 40 alin. 1 și 2 din L. nr. 2., enumerate sau menționate în cuprinsul cererii de recurs, exced obiectului cauzei și limitelor investirii instanței, astfel încât, curtea va înlătura aceste motive de recurs, dat fiind că in prezenta cauză nu interesează nici administrația publică locală, astfel cum este ea reglementată de L. nr. 2., nici modul de organizare a M. F., astfel cum este el reglementat de HG nr. 3., nici modul în care L. învățământului reglementează diferitele atribuții ale M. Î.ui.
Pentru aceste considerente, curtea constată că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 și în temeiul art. 321 alin.
1 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâții vor fi obligați la plata către reclamanți/tă/t a sumei de 124 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial aferent contractului de asistență juridică nr.
105/(...), sumă justificată prin factura fiscală nr. 0624/(...), prin ordinul deplată nr. 45/(...) și prin nota de cheltuieli, depuse la dosar nr. (...)(soluționat în ședința publică din (...)).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamanta L. S. DIN Î. S. împotriva sentinței civile numărul 3. mai 2011 a T.ui S., pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în totalitate acțiunea formulată de reclamantă, în numele și pentru membrul/i de sindicat și, în consecință:
Obligă pârâta/ul de rândul 1 să calculeze indemnizația de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25%, prevăzută prin L. nr. 1. și să plătească reclamanților/telor diferența dintre indemnizația integral calculată și cea efectiv încasată.
Obligă pârâții C. LOCAL J., P. O. J., MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE să asigure finanțarea pentru plata diferenței menționate.
Menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea acțiunii față de
I. Ș. J. S.
Respinge ca nefondat recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE, împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pârâții să plătească reclamanților suma de 124 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. M.-C. D. T. N. A.-T.
GREFIER T. M.
Red.TAN/dact.CG
3 ex./(...) Jud.fond: K. M.
| ← Decizia civilă nr. 4329/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 2865/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
