Decizia civilă nr. 3937/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3937/R/2011
Ședința publică din data de 26 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. C. J. B.-N. și C. J. B.-N. și de către reclamanții B. D., D. V., P. C. I., S. P., T. S., V. P. împotriva sentinței civile nr. 1448 din 22 iunie 2011, pronunțată de T. B.-N., în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați A. G., C. D. M. și pe pârâții intimați G. Ș. „. M. B., C. LOCAL AL M. B., P. M. B., având ca obiect obligația de a face.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 octombrie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
C U R T E A A supra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus pe rolul T. B. N. reclamanții A. G., B. D., C. D. M., D. V., P. C. I., S. P., T. S. și V. P. au chemat în judecată pe pârâții G. Ș. "S. M. B., C. local al municipiului B. și P. municipiului B. solicitând instanței în principal obligarea pârâtului de rândul 1 să acorde reclamanților timpul liber corespunzător numărului de ore suplimentare efectuate de fiecare dintre reclamanți în perioada 1 septembrie 2010-31 decembrie 2010; în subsidiar, în cazul în care se va respinge petitul principal, obligarea pârâtului de rândul 1 să plătească reclamanților orele suplimentare efectuate și sporul cuvenit aferent acestor ore suplimentare, respectiv obligarea pârâților de rândul 2-3 să aloce din bugetul de venituri și cheltuieli sumele necesare plății acestor drepturi salariale. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului de rândul 1 să recunoască reclamanților dreptul la repaus săptămânal și, în consecință, să le acorde săptămânal două zile libere consecutive cu acest titlu.
În drept s-au invocat al. 3, art. 283 din Codul muncii, art. 19 alin. (2) și art. 20 din L. nr. 330/2009 art. 41 al. 3 lit. "c" din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010.
Pârâtul G. Ș. „. M. B., prin notele depuse la dosar (f. 25) a arătat că unitatea are aprobate 3 puncte de pază, din care 2 puncte de pază funcționează în program de 8 ore în zilele lucrătoare și un punct de pază cu program de lucru continuu, inclusiv sâmbăta și duminica.
Pentru aceste 3 puncte de pază unitatea are normat și aprobat un număr de 8 persoane care își desfășoară activitatea prin rotație, astfel că existăposibilitatea să li se acorde timp liber corespunzător pentru orele suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru într-o lună.
Pârâții C. local al municipiului B. și P. municipiului B., prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 21) au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive, cu motivarea că potrivit art. 17 alin. 3 din L. nr. 84/1995, republicată, finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale unităților de învățământ special se asigură din bugetul consiliului județean.
La data de 16 martie 2011 reclamanții au înțeles să cheme în judecată și pe pârâții C. județean B.-N., prin președinte și P. C. județean B.-N. solicitând obligarea acestora la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale restante solicitate prin acțiunea introductivă.
La data de 13 aprilie 2011, prin precizarea de acțiune depusă la dosar (f.
57) reclamanții au solicitat obligarea pârâtului de rândul 1:
1. să acorde timpul liber corespunzător orelor suplimentare efectuate în perioada (...) - (...), necompensate la data formulării precizării, prin ore suplimentare înțelegând atât cele prestate cu depășirea programului de muncă, cât și cele prestate în zilele de sărbători legale (1, 25, 26 decembrie 2010).
În subsidiar, s-a solicitat plata sporului legal de 1. prevăzut de art. 41 alin.
3 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 și art. 137 alin. 2 din Codul muncii; plata sporului de 1. din salariul de bază aferent orelor lucrate în zilele de sâmbătă și duminică, în sărbători legale prevăzut de art. 132 alin. 3 din Codul muncii coroborat cu art. 41 alin. 3 lit. c din contractul colectiv de muncă și art. 20 din L. nr. 330/2009; sporul de 15% pentru munca prestată pe timp de noapte, conform art. 123 alin. 2 din Codul muncii; obligarea pârâților C. județean B.-N. și P. C. județean B.-N. să aloce din bugetul de venituri și cheltuieli sumele necesare plății acestor drepturi salariale.
2. să recunoască pe viitor și să acorde zilele de repaus săptămânal, constatându-se dreptul reclamanților la repausul săptămânal de 2 zile consecutive, în care nu se includ și cele 24 de ore ce succed celor 12 ore de muncă efectuate.
Au fost menținute pretențiile față de ordonatorii de credite.
Pârâții C. județean B.-N. și P. C. județean B.-N., prin întâmpinare au solicitat respingerea acțiunii arătând că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite și numai dacă nu există posibilitatea acordării timpului liber corespunzător munca suplimentară va fi compensată prin acordarea unui spor la salariu.
Totodată, s-a subliniat faptul că în bugetul consiliului județean nu există sume necesare pentru plata orelor suplimentare.
Prin sentința civilă nr. 1./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud îndosar nr. (...), s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A. G., B. D., C. D. M., D. V., P. C. I., S. P., T. S. și V. P., împotriva pârâților C. local al municipiului B. și P. municipiului B., ca fiind promovată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții A. G., C.
D. M., D. V., P. C. I. și V. P. împotriva pârâților G. Ș. „. M. B., P. C. județean B.-N.
și C. județean B.-N. și în consecință:
- a fost obligat pârâtul G. Ș. „. M. B. să plătească fiecărui reclamant sporul pentru munca de noapte prestată în intervalul 1 septembrie 2010 - 31 decembrie
2010 după cum urmează: reclamantului V. P. pe întreaga perioadă 1 septembrie
2010 - 31 decembrie 2010; reclamantului A. G. pe luna octombrie 2010 (64 ore); reclamantului C. D. M. pe luna decembrie 2010 (72 ore); reclamantului D. V. pe luna octombrie 2010 (64 ore); reclamantului P. C. I. pe lunile septembrie 2010 (72 ore) și octombrie 2010 (64 ore);
- au fost obligați pârâții P. C. județean B.-N. și C. județean B.-N. să aloce pârâtului G. Ș. „. M. B. sumele necesare plății sporului de noapte.
S-au respins ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate de reclamanții A.
G., C. D. M., D. V., P. C. I. și V. P. împotriva pârâților G. Ș. „. M. B., P. C. județean B.-N. și C. județean B.-N..
S-a respins în întregime ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții B. D., S. P. și T. S. împotriva pârâților G. Ș. „. M. B., P. C. județean
B.-N. și C. județean B.-N..
A fost obligat pârâtul G. Ș. „. M. B. să plătească reclamantului V. P. suma de 30, reclamantului A. G. suma de 7,5 lei, reclamantului C. D. M. suma de 7,5 lei, reclamantului D. V. suma de 7,5 lei și reclamantului P. C. I. suma de 15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
La termenul de judecată din data de 16 martie 2011 (f. 53) tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. local B. și a P.ui municipiului B., reținând că potrivit art. 167 alin. 19 și 21 din L. nr. 84/1995, republicată, în vigoare la data introducerii acțiunii, finanțarea unităților de învățământ special este asigurată de la bugetul de stat și din bugetul consiliului județean și nu din bugetul local.
Întrucât finanțarea unității de învățământ în cadrul căreia sunt angajați reclamanții nu se realizează din bugetul local, C. local B. și P. municipiului B. nu pot fi chemați în judecată pentru a fi obligați să aloce fonduri în cazul în care angajatorul ar cădea în pretenții.
Ca atare, admițându-se excepția invocată, acțiunea reclamanților împotriva pârâților C. local B. și P. municipiului B. se impune a fi respinsă ca fiind promovată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În aceste condiții tribunalul a analizat pe fond pretențiile reclamanților îndreptate împotriva unității angajatoare și a pârâților C. județean B.-N. și P. C. județean B.-N..
În acest sens s-a reținut că toți reclamanții au fost angajați ai unității de învățământ chemată în judecată în perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie
2010, așa cum rezultă din copia contractelor individuale de muncă și a fișelor zilnice de pontaj depuse la dosar.
Și în prezent sunt angajați ai unității școlare de învățământ chemată în judecată reclamanții B. D., D. V., P. C. I., S. P., T. S. și V. P.
În schimb, calitatea reclamanților A. G. și C. D. M. de angajați ai pârâtului
G. Ș. "S. M. B. a încetat la data de 1 martie 2011 prin demisie.
Așa cum rezultă din programul de lucru al unității școlare de învățământ (f.
98-105), unitatea are 3 posturi de pază din care unul cu program de lucru continuu de 24 de ore (cel din B-dul I. nr. 23) și două cu program de lucru normal de 8 ore (cele de pe străzile Ș. - T. N. nr. 9).
Conform hotărârii consiliului de administrație adoptată în ședința din data de 31 august 2010 (f. 106), programul de lucru al supraveghetorului de noapte pe anul școlar 2010-2011 s-a stabilit între orele 22,00-6,00, iar programul de lucru al paznicilor s-a stabilit astfel: între orele 7,00 - 15,00 la postul din strada N. B. între orele 7,00-15,00, respectiv 15,00 - 23,00 la postul din strada Ș. O. I. și în 2 ture, 12/24 la postul din bulevardul I..
Totodată, pentru depășirea normei săptămânale sau lunare s-a prevăzut compensarea cu timp liber.
Întrucât reclamanții au solicitat obligarea angajatorului la acordarea timpului liber corespunzător numărului de ore suplimentare efectuate de fiecare dintre reclamanți în perioada 1 septembrie 2010-31 decembrie 2010, necompensate la data formulării prec iz ăr ii de acț iune, ad ic ă p ân ă l a d ata de 13 aprilie 2011, dată la care s-a depus precizarea se acțiune, instanța a considerat că se impune a se stabili numărul de ore suplimentare efectuate de fiecare reclamant și necompensate până la data de 13 aprilie 2011.
Conform contractului individual de muncă al fiecărui reclamant, programul normal de lucru este de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, reclamanții, cu excepția reclamantului V. P., care este supraveghetor de noapte, ocupând postul de paznic.
Numărul de ore efectiv lucrate de reclamanți în perioada 1 septembrie 2010
- 31 decembrie 2010 este prezentat în cuprinsul situației orelor efectuate întocmită de angajator, necontestată de reclamanți (f. 26).
Conform acestei situații, pe toată această durată se constată un supliment de ore efectuate de reclamanții B. D. (16 ore), C. D. (4 ore), S. P. (12 ore) și V. P. (8 ore).
În cazul celorlalți reclamanți situația centralizatoare relevă prestarea unui număr mai mic de ore decât cel prevăzut în contractul individual de muncă.
În lunile septembrie, noiembrie și decembrie 2010 au fost 22 de zile lucrătoare, ceea ce înseamnă un program normal de lucru de 176 ore (22 zile x 8 ore/zi), iar în luna octombrie au fost 21 de zile lucrătoare, ceea ce presupune un program normal de lucru de 168 de ore (21 zile x 8 ore/zi).
În perioada ianuarie - aprilie 2011 situația orelor suplimentare efectuate de reclamanți este prezentată în centralizatorul depus la dosar de angajator, necontestat de reclamanți (f. 66).
Întrucât reclamantul C. D. s-a aflat în concediu fără plată în lunile ianuarie și februarie 2011 și apoi a demisionat cu începere din 1 martie 2011, acesta a rămas cu un plus de 4 ore necompensat cu timp liber corespunzător.
Reclamantul V. P. a desfășurat activitate cu 8 ore mai puțin decât programul normal înscris în contractul individual de muncă, ore care s-au compensat cu cele 8 ore lucrate în plus în perioada anterioară 1 septembrie 2010
- 31 decembrie 2010. De fapt, se poate observa că în luna ianuarie 2011 reclamantul a efectuat cu 16 ore mai puțin decât programul normal de muncă, astfel că cele 8 ore în plus existente la data de 31 decembrie 2010 s-au compensat în luna ianuarie 2011.
Reclamantul B. D. a prestat un număr de 48 de ore suplimentare, iar reclamantul S. P. un număr de 36 de ore suplimentare.
Conform programului de activitate pe luna mai 2011 depus la dosar în copie (f. 105) în perioada 3 mai 2011 - 6 mai 2011 reclamantului S. P. i s-au acordat zile libere, echivalentul a 32 de ore (4 zile libere x 8 ore/zi, întrucât reclamantul a fost programat la posturile de pază de 8 ore).
Ca atare, cele 12 ore lucrate suplimentar în perioada din litigiu 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010 au fost compensate în luna mai 2011.
Raportat la situațiile centralizatoare ale orelor efectuate de fiecare reclamant tribunalul a concluzionat că în perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010 au prestat ore suplimentare, peste durata normală de lucru prevăzută în contractul individual de muncă reclamanții B. D. (16 ore), C. D. (4 ore), S. P. (12 ore) și V. P. (8 ore), ceilalți reclamanți prestând un număr de ore sub programul normal de lucru.
În perioada următoare, respectiv în luna ianuarie 2011 orele suplimentare prestate de reclamantul V. P. au fost compensate, iar în luna mai 2011 s-au compensat și cele 12 ore suplimentare efectuate de reclamantul S. P.
Nu au fost compensate orele suplimentare prestate de reclamantul C. D. (4 ore) și cele prestate de reclamantul B. D. (16 ore).
Conform art. 11 din L. nr. 329/2009, prin derogare de la prevederile art.
119 din L. nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare (înforma în vigoare la data prestării activității de reclamanți și la data promovării acțiunii), de la data intrării în vigoare a Legii nr. 329/2009 (12 noiembrie 2009) până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 martie 2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010.
În stabilirea numărului de ore suplimentare prestate peste durata normală a timpului de lucru tribunalul nu a reținut susținerea reclamanților în sensul că prin sintagma „. suplimentare"; se înțelege atât orele prestate cu depășirea programului de muncă, cât și cele prestate în zilele de sâmbătă, duminică și în sărbătorile legale (1, 25, 26 decembrie 2010).
Conform art. 117 din Codul muncii în forma în vigoare atât la data formulării pretențiilor, cât și la data prestării muncii de către reclamanți (în prezent art. 120 din Codul muncii), munca suplimentară este cea prestată în afara duratei normale a timpului de lucru săptămânal. Ca atare, pentru stabilirea muncii suplimentare se au în vedere orele prestate de angajat pe săptămână și se compară cu cele săptămânale de lucru înscrise în contractul individual de muncă (40 de ore/săptămână), fiind indiferent, sub aspectul acestei noțiuni, dacă orele se prestează în zilele lucrătoare, în sărbătorile legale sau în zilele de repaus săptămânal.
Prin urmare, raportat la cuprinsul art. 117 din Codul muncii, s-a constatat că unitatea angajatoare a stabilit corect numărul de ore suplimentare efectuate de reclamanți.
Eventualele ore lucrate în zilele de sâmbătă și duminică, în sărbătorile legale constituie zile prestate în perioada repausului săptămânal, respectiv în sărbători legale, având alt regim și fiind reglementate distinct în Codul muncii față de munca suplimentară.
Ținând seama de dispoziția art. 117 din Codul muncii și având în vedere situația centralizatoare a orelor prestate de fiecare reclamant, întocmită de angajator, tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților A. G., D. V., P. C. I., S. P., T. S. și V. P. nu este întemeiată, reclamanții A. G., D. V., P. C. I. și T. S. neprestând ore peste durata normală a timpului de lucru, iar reclamanții S. P. și V. P. au beneficiat de timp liber corespunzător în cursul anului 2011.
În privința reclamanților B. D. și C. D. care au prestat ore suplimentare care nu au fost compensate cu timp liber, tribunalul a constatat că nu se poate dispune obligarea unității școlare să plătească în bani orele prestate suplimentar, acest lucru fiind interzis de art. 30 alin. 7 raportat la art. 19 alin. 2 din L. nr.
330/2009.
Ca atare, prin derogare de la dispozițiile generale ale C. muncii, legea specială prevede doar posibilitatea compensării cu timp liber, interzicând plata orelor suplimentare necompensate. A. lege a fost supusă controlului de constituționalitate, prin decizia nr. 1. a C. C. fiind apreciată ca fiind constituțională, ea impunându-se respectată de fiecare. C. dacă în considerentele deciziei se afirmă că plata pe anul 2010 ar trebui făcută, tribunalul apreciază că orice fel de considerente ale instanței constituționale sunt legale și se impun inclusiv instanței numai în măsura în care sunt susținute prin dispozitiv.
Pe de altă parte, sesizarea de neconstituționalitate care a stat la baza adoptării deciziei de judecătorul constituțional, la pct. 7 privea doar excluderea de la plată a orelor suplimentare pe anul 2009 și nu pe 2010, acesta fiind probabil motivul pentru care judecătorul constituțional a subliniat necesitatea plății în cursul anului 2010 a orelor suplimentare (coroborându-se obiectul sesizării pct. 7 cu pct. 7 din considerentele curții se poate remarca faptul că referirea instanței constituționale se referă la obligativitatea plății în anul 2010 a orelor suplimentare efectuate în anul 2009 și nu la obligativitatea plății în anul
2010 a orelor suplimentare efectuate în anul 2010, anul 2010 menționat în considerente la începutul pct. 7 constituind în opinia tribunalului o regretabilă eroare de dactilografiere).
Interdicția de plată este prevăzută și pentru anul 2011, conform art. 9 alin.
1 din L. nr. 285/2010.
În raport de dispozițiile speciale derogatorii ale art. 30 alin. 7 raportat la art. 19 alin. 2 din L. nr. 330/2009 și acțiunea reclamanților B. D. și C. D. de plată a orelor suplimentare necompensate cu timp liber corespunzător este neîntemeiată.
Conform art. 11 din L. nr. 329/2009 compensarea orelor suplimentare prestate de reclamanții B. D. și C. D. în anul 2010 trebuia realizată până la data de 31 martie 2011.
Ca atare, până la această dată reclamantul B. D. avea obligația să solicite unității, prin cerere scrisă, compensarea orelor suplimentare efectuate în anul
2010. La dosarul cauzei nu s-a depus dovada unei astfel de solicitări, astfel că după acest moment compensarea nu mai poate fi impusă angajatorului ca obligație, aceasta rămânând la aprecierea sa.
Întrucât reclamantul C. D. a demisionat la data de 1 martie 2011, obligația angajatorului de a compensa orele suplimentare prestate nu mai poate fi stabilită, chiar dacă ar fi existat în evidențele angajatorului o cerere de compensare, care însă nu s-a depus la dosar.
Așadar, a fost respinsă ca neîntemeiată și cererea reclamanților B. D. și C. D. de obligare a angajatorului să acorde timp liber corespunzător orelor suplimentare prestate în perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010.
În ceea ce privește munca prestată de reclamanți în zilele de sărbătoare legală, tribunalul a reținut faptul că în perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010 a existat o singură sărbătoare legală, în care nu s-a lucrat conform art. 134 Codul muncii (în prezent art. 139) și anume: 1 decembrie 2010, dat fiind faptul că zilele de 25 și 26 decembrie 2010, declarate și ele zile nelucrătoare au căzut sâmbăta și duminica, în repausul săptămânal.
Din fișele de pontaj (f. 48-49) rezultă că în ziua de 1 decembrie 2010 au prestat activitate doar reclamanții B. D., C. D. și V. P. Ca atare, cererea reclamanților A. G., D. V., T. S., P. C. și S. P. de obligare a angajatorului la plata sporului de 1. pentru zilele prestate în sărbătorile legale nu este întemeiată, din pontaje nerezultând că acești reclamanți au desfășurat muncă în sărbătorile legale existente în perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010.
Nu poate fi soluționată favorabil nici cererea reclamanților B. D., C. D., V.
P., P. C. și S. P. de plată a muncii prestate în zilele de sărbătoare legală, mai sus precizate, ca o compensare a muncii prestate, întrucât aplicarea dispozițiilor art. 20 din L. nr. 330/2009 incidentă personalului plătit din fonduri publice, prioritar față de dispozițiile C. muncii, a fost suspendată pe anul 2010.
Referitor la munca prestată în zilele de repaus săptămânal
(sâmbăta/duminica), s-a reținut că niciunul dintre reclamanți (exceptând pereclamantul V. P. cu totul sporadic o singură dată în zilele de 6 și 7 noiembrie
2010) nu a prestat activitate atât sâmbăta, cât și duminica.
Conform art. 110 din Codul muncii (actualul art. 113), repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este de 8 ore/zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.
Codul muncii nu exclude posibilitatea stabilirii unei durate mai mari a timpului de muncă, prevăzând la art. 112 alin. 2 (actualul art. 115 alin. 2) că durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Din dispozițiile art. 132 din Codul muncii (actualul art. 137) rezultă că repausul săptămânal nu este obligatoriu a fi acordat în zilele de sâmbătă și duminică, textul alin. 1 stabilind doar că repausul se acordă de regulă în aceste zile. Totuși, atunci când repausul în aceste zile este de natură să prejudicieze desfășurarea normală a activității, repausul poate fi acordat și în alte zile, fără ca să se prevadă obligația ca acestea să fie acordate consecutiv, în această situație salariații beneficiind de un spor la salariu.
Totodată, D. nr. 2. obligă statele membre să ia măsuri pentru ca fiecare lucrător să aibă dreptul - pentru fiecare perioadă de 7 zile - la o perioadă de repaus minim, neîntrerupt de 24 de ore, ziua de duminică fiind inclusă, de principiu, în perioada minimă de repaus săptămânal.
Natura activității desfășurate de reclamanți presupune munca de 12 ore la unul dintre posturile de pază cu un repaus de 24 de ore, asigurat de angajator.
Specificul activității unității de învățământ, care impune continuitate în asigurarea pazei, face imposibilă asigurarea zilelor de repaus săptămânal pentru toți reclamanții în zilele de sâmbătă și duminică.
Din fișele de pontaj privind activitatea reclamanților pe perioada 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010 (f. 38 - 49) rezultă următoarele:
- în luna septembrie 2010 din totalul celor 8 zile de repaus săptămânal
(sâmbătă și duminică) - reclamantul V. P. a desfășurat activitate în zilele de 19 și
25 septembrie 2010;- reclamantul A. G. a prestat activitate în zilele de 5, 11, 18,
26 septembrie 2010;- reclamanții B. D., C. D., S. P. nu au prestat activitate în zilele de repaus;- reclamantul D. V. a prestat activitate în zilele de 5 și 18 septembrie 2010;- reclamantul P. C. a prestat activitate în zilele de 5, 12, 19, 26 septembrie 2010;- reclamantul T. S. a prestat activitate în zilele de 4, 12, 19 și 25 septembrie 2010.
- în luna octombrie 2010 din totalul celor 10 zile de repaus săptămânal
(sâmbătă și duminică) - reclamantul V. P. a desfășurat activitate în zilele de 3,
17, 24, 31 octombrie 2010;- reclamantul A. G. a prestat activitate în zilele de 3, 9,
17, 23, 31 octombrie 2010; - reclamanții B. D., C. D., S. P. nu au prestat activitate în zilele de repaus; - reclamantul D. V. a prestat activitate în zilele de 3,
9, 17, 23, 31 octombrie 2010; - reclamantul P. C. a prestat activitate în zilele de
2, 10, 16, 24, 30 octombrie 2010; - reclamantul T. S. a prestat activitate în zilele de 2, 10, 16, 24, 30 octombrie 2010.
- în luna noiembrie 2010 din totalul celor 8 zile de repaus săptămânal
(sâmbătă și duminică) - reclamantul V. P. a desfășurat activitate în zilele de 6, 7,
14, 21, 28 noiembrie 2010; - reclamantul C. D. a prestat activitate în zilele de 6,
14, 21, 27 noiembrie 2010; - reclamanții A. G., B. D., P. C. nu au prestat activitate în zilele de repaus; - reclamantul D. V. a prestat activitate în zilele de 7,
13, 20, 28 noiembrie 2010; - reclamantul S. P. a prestat activitate în zilele de 6,
14, 21, 27 noiembrie 2010; - reclamantul T. S. a prestat activitate în zilele de 7,
13, 21, 27 noiembrie 2010.
- în luna decembrie 2010 din totalul celor 8 zile de repaus săptămânal
(sâmbătă și duminică) - reclamantul V. P. a desfășurat activitate în zilele de 4,
12, 19 decembrie 2010; - reclamantul C. D. a prestat activitate în zilele de 5, 11,
19, 26 decembrie 2010; - reclamantul B. D. a prestat activitate în zilele de 5, 11,
19 și 26 decembrie 2010 - reclamanții A. G., D. V., T. S. nu au prestat activitate în zilele de repaus; - reclamantul P. C. a prestat activitate în zilele de 4, 12, 18,
25 decembrie 2010; - reclamantul S. P. a prestat activitate în zilele de 4, 12, 18,
25 decembrie 2010.
Din modul de repartizare a reclamanților să presteze activitate în perioada
1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010 rezultă că angajatorul a respectat durata obligatorie de repaus de 24 de ore, a asigurat în măsura posibilității și neafectăriibunului mers al activității chiar 2 zile consecutiv de repaus (nefiind obligatoriu ca aceste zile să fie neapărat sâmbăta și duminica), respectând astfel prevederile art. 132 alin. 2 din Codul muncii (actualul art. 137 alin. 2).
Plata sporului pentru munca prestată în repausul săptămânal, în cazul personalului plătit din fondurile publice, este interzisă pe anul 2010, conform art. 30 alin. 7 raportat la art. 20 din L. nr. 330/2009, normă prioritară în aplicare.
Nu este întemeiată nici cererea reclamanților de obligare a angajatorului la recunoașterea dreptului reclamanților la repausul săptămânal și la obligarea acestuia să acorde reclamanților pe viitor, săptămânal, două zile libere consecutive cu acest titlu, în care nu se includ și cele 24 de ore ce succed celor
12 ore de muncă efectuate.
Așa cum s-a arătat mai sus angajatorul a acordat reclamanților repausul de 24 de ore după munca de 12 ore, a planificat activitățile astfel încât fiecare reclamant să aibă liberă cel puțin una dintre zilele de repaus săptămânal (sâmbăta sau duminica, după caz).
În condițiile în care reclamanților li s-ar acorda încă 2 zile de repaus pe lângă ziua de repaus ce urmează muncii de 12 ore sau două zile de repaus atunci când prestează activitate de 8 ore în timpul zilei, inclusiv în una din zilele de repaus săptămânal (sâmbăta sau duminica, după caz), un simplu calcul matematic duce la concluzia că reclamanții nu ar presta întreg timpul normal de muncă stabilit prin contractul individual de muncă.
Astfel, în cazul în care munca este prestată timp de 8 ore pe zi, se poate constata din pontajele întocmite că reclamanții prestează muncă timp de 4 zile în zilele lucrătoare și 1 zi fie sâmbăta, fie duminica, după caz. Prin urmare, în decursul unei săptămâni prestează muncă 5 zile, ceea ce înseamnă 40 de ore pe săptămână, cât este norma de lucru. D. ar mai beneficia de încă 2 zile de repaus, pe lună nu s-ar realiza timpul normal de lucru (ar lucra 3 zile pe săptămână timp de 8 ore, ceea ce înseamnă 24 de ore pe săptămână și 96 ore pe lună).
De asemenea, pe perioada cât reclamanții lucrează în programul „12 cu 24"; practic ei lucrează într-o săptămână efectiv 3 sau 4 zile, după caz timp de 12 ore zilnic. D. ar mai beneficia de încă 2 zile de repaus pe săptămână, ar însemna să presteze muncă 2 sau 3 zile după caz, timp de 12 ore pe zi, ceea ce ar însemna un maxim de 36 ore pe săptămână (12 ore x 3 zile) și de 144 ore pe lună, mai puțin decât timpul normal de muncă.
În ceea ce privește sporul de noapte, conform art. 18 din L. nr. 330/2009, prin derogare de la prevederile C. muncii, beneficiul sporului pentru orele lucrate în timpul nopții, adică în intervalul 22,00 - 6,00 se acordă persoanelor care prestează activitate în timpul nopții cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
Din fișa postului fiecărui reclamant (f. 111-199) rezultă că în sarcina acestora s-au stabilit și obligații în timpul nopții.
Programul de pază stabilit pentru reclamanți a fost depus la dosar (f. 98-
104), acesta corespunzând cu numărul de zile prestate pe timp de noapte înscris de angajator în fișele de pontaj.
Din cuprinsul fișelor de pontaj instanța a reținut orele prestate pe timp de noapte de către reclamanți.
Totodată, a reținut că în lunile septembrie, noiembrie și decembrie 2010 timpul normal de lucru a fost de 176 de ore (22 zile) pe lună, iar în luna octombrie de 168 de ore (21 zile).
Astfel, pentru a beneficia de spor de noapte în fiecare din lunile septembrie, noiembrie și decembrie 2010 reclamanții trebuiau să presteze pe timp de noapte minim 66 de ore (22 de zile lucrătoare x 3 ore pe zi = 66 ore), iar în lunaoctombrie 2010 reclamanții trebuiau să presteze pe timp de noapte minim 63 de ore (21 de zile lucrătoare x 3 ore pe zi = 63 ore).
Raportat la totalul orelor de noapte lucrate de reclamanți și la minimul care legal trebuia prestat pe timp de noapte rezultă că sporul de noapte poate fi acordat reclamanților V. P. pe întreaga perioadă 1 septembrie 2010 - 31 decembrie 2010 (112 ore în luna septembrie, 184 de ore în luna octombrie, 184 ore în luna noiembrie și 120 ore în luna decembrie); A. G. pe luna octombrie
2010 (64 ore); C. D. M. pe luna decembrie 2010 (72 ore); D. V. pe luna octombrie
2010 (64 ore); P. C. I. pe lunile septembrie 2010 (72 ore) și octombrie 2010 (64 ore).
Nu poate fi acordat sporul de noapte reclamanților A. G. pe luna septembrie 2010, pentru că a efectuat 56 de ore sub minimul legal impus și pe lunile noiembrie și decembrie 2010 când nu a prestat ore de noapte; B. D. pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie 2010 când nu a prestat ore de noapte și pe luna decembrie 2010 când a prestat doar 56 de ore sub minimul cerut de 66 ore; C. D. M. pe lunile septembrie și octombrie 2010 când nu a prestat ore de noapte și pe luna noiembrie 2010 când a prestat doar 56 de ore sub minimul cerut de 66 ore; D. V. pe lunile septembrie și noiembrie 2010 când a prestat doar
56 de ore sub minimul cerut de 66 ore și pe luna decembrie 2010 când nu a prestat ore de noapte; P. C. I. pe luna noiembrie 2010 când nu a prestat ore de noapte și pe luna decembrie 2010 când a prestat doar 64 de ore sub minimul cerut de 66 ore; S. P. pe lunile septembrie, octombrie 2010 când nu a prestat ore de noapte și pe lunile noiembrie și decembrie 2010 când a prestat ore de noapte sub minimul cerut de 66 ore; T. S. pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie
2010 când a prestat ore de noapte sub minimul cerut și pe luna decembrie 2010 când nu a prestat ore de noapte.
Dat fiind că s-a solicitat plata sporului în procent de 15% așa cum rezultă expres din cuprinsul precizării de acțiune (f. 57), tribunalul a reținut că nu poate acorda pentru reclamanții îndreptățiți un spor în cuantum mai mare decât cel solicitat.
În concluzie, în baza tuturor considerentelor mai sus relevate, a textelor legale invocate, reținând prioritatea aplicării Legii nr. 330/2009 în raport de dispozițiile C. muncii, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții A. G., C. D. M., D. V., P. C. I. și V. P. în contradictoriu cu unitatea școlară de învățământ și cu pârâții P. C. județean B.-N. și C. județean B.-N. conform dispozitivului.
Instanța a mai reținut că potrivit art. 167 alin. 19 din L. nr. 84/1995, republicată, în vigoare la momentul sesizării instanței, fiind abrogată prin L. nr.
1. în vigoare din 9 februarie 2011, finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale unităților de învățământ special se asigură din bugetul consiliului județean și din bugetul de stat.
În același timp, potrivit alin. 21 din art. 167, consiliul județean alocă prin hotărâri proprii fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat.
În cadrul cheltuielilor curente se includ și cheltuielile de personal, adică cele cu drepturile bănești ale personalului ce desfășoară activitate în învățământul special.
C. județean este entitatea căruia unitatea de învățământ îi înaintează proiectul de buget întocmit, cu identificarea tuturor categoriilor de venituri și cheltuieli, însoțit de notele de fundamentare, calitate în care aprobă prin hotărâre proiectul de buget.
Faptul că asemenea sume nu au fost prevăzute în bugetul pe anul 2010 nu înseamnă că sporul de noapte nu poate fi plătit celor îndreptățiți, ci dimpotrivădreptul și obligația corelativă a unității școlare finanțată de consiliul județean de acordare și plată a sporului de noapte este prevăzută în L. nr. 330/2009.
În aceste condiții, consiliul județean în calitate de finanțator al învățământului special, în baza art. 167 alin. 21 din L. nr. 84/1995, republicată, are obligația de a asigura fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, necesare finanțării unității școlare pârâte.
Conform art. 104 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, republicată, președintele consiliului județean este ordonator principal de credite.
Prin urmare, președintele consiliului județean, care este ordonator de credite și consiliul județean sunt obligate să aloce unității de învățământ sumele pe care aceasta le datorează cu titlu de spor de noapte, motiv pentru care s-a admis ca fiind întemeiată cererea reclamanților A. G., C. D. M., D. V., P. C. I. și V. P. de obligare a pârâților P. C. județean B.-N. și C. județean B.-N. să aloce pârâtului G. Ș. „. M. B. sumele necesare plății sporului de noapte.
Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate de reclamanții
A. G., C. D. M., D. V., P. C. I. și V. P.
Totodată, a fost respinsă în întregime ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții B. D., S. P. și T. S.
În temeiul art. 276 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a unității de învățământ pentru neacordarea sporului de noapte celor îndreptățiți, tribunalul a obligat pârâtul G. Ș. „. M. B. să plătească reclamanților V. P., A. G., C. D. M., D. V. și P. C. I. cheltuieli de judecată parțiale, la stabilirea cuantumului sumelor avându-se în vedere faptul că au fost admise parțial numai pretențiile acestor reclamanți, iar pretențiile admise reprezintă 1/5 părți din totalul celor formulate.
Onorariul de avocat în cuantum total de 1.200 lei justificat cu chitanțele nr. 5/2011 și nr. 57/2011, depuse în copie la dosar s-a achitat de toți cei 8 reclamanți, ceea ce înseamnă o sumă de 150 lei/reclamant, în cauză nefăcându- se dovada că onorariul s-a suportat în părți inegale de reclamanți.
Prin urmare, în cazul în care acțiunea reclamanților s-ar fi admis în întregime, fiecare era îndreptățit la suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Raportat la numărul pretențiilor formulate (5) rezultă că aferent fiecărei pretenții este suma de 30 lei/reclamant, apreciindu-se că fiecare pretenție are importanță egală.
Astfel, în cazul în care s-ar fi recunoscut dreptul la sporul de noapte pentru întreaga perioadă solicitată (septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2010), aferent acestei pretenții, ar fi fost suma de 30 lei, ceea ce înseamnă o sumă de
7,5 lei aferentă fiecărei luni pentru care se solicită sporul.
Pornind de la acest mod de calcul și raportându-l la numărul de luni pentru care s-a recunoscut sporul de noapte rezultă că reclamantului V. P. îi revine suma de 30 lei (pentru că i s-a recunoscut pe întreaga perioadă septembrie
- decembrie 2010); reclamanților A. G., C. D. M. și D. V. le revine fiecăruia suma de 7,5 lei (pentru că li s-a recunoscut dreptul numai pe o lună), iar reclamantului
P. C. I. îi revine suma de 15 lei, aferentă dreptului recunoscut pe 2 luni.
Cum alocarea de fonduri s-a solicitat doar pentru pretențiile bănești constând în sporurile solicitate, în baza principiului disponibilității obligația plății cheltuielilor de judecată s-a analizat numai în raport de unitatea angajatoare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții P. C. J. B.-N. și C. J. B.-
N. și reclamanții B. D., D. V., P. C. I., S. P., T. S., V. P.
Prin recursul formulat, pârâții P. C. J. și C. J. B. N. au solicitat modificarea inparte a sentinței atacate, în ceea ce privește obligarea pârâților P. C. J. B. N. și C.
J. B. N. să aloce pârâtului G. Ș. "S. M." B., sumele necesare plătii sporului de noapte reclamanților.
În motivarea recursului recurenții critică sentința pentru nelegalitate si netemeinicie, arătând că in considerentele sentinței atacate se retine doar intervalul de timp in care s-a prestat munca de noapte de către fiecare reclamant si pentru care trebuie să beneficieze de spor in cuantum de 15% , fără a se face trimitere la dovezi din care să rezulte dacă aceste spor a fost plătit sau nu de către pârâtul G. Ș. "S. M." B.
Consideră recurentul că era necesar ca instanța să solicite aceste dovezi, respectiv punctul de vedere al pârâtului G. Ș." S. M." cu privire la plata acestui spor, precum si state de plată din acest interval de timp din care să rezulte plata concretă a acestor sume,
În opinia recurenților pârâți, nu este suficient să se stabilească doar perioada de timp pentru care se solicită acest spor si la care reclamanții sunt îndreptățiți, fără a se stabili clar, fără nici un dubiu, dacă acest spor a fost plătit sau nu de către G. Ș. "S. M." B. astfel că apreciază nelegală și netemeinică sentința sub aspectul obligării președintelui C. J. B.-N. si C. J. B. N. la alocarea de fonduri pentru plata unor sume reclamanților, doar pentru că este obligație legală, fără a rezulta din considerentele sentinței dacă aceste sume au fost sau nu plătite de G. Ș. S. M." B.
În drept, recurenții pârâți au invocat prevederile art.312 alin.1 si alin.2, art.304 punctul 7 si 9 din Codul de procedură civilă.
Prin recursul declarat, reclamanții B. D., D. V., P. C. I., S. P., T. S., V. P. ausolicitat și modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii privind acordarea timpului liber corespunzător aferent orelor efectuate în zilele de sărbătoare legală și în zilele de repaus săptămânal în perioada 0(...) - (...), iar în subsidiar să li se plătească sporul de 1. pentru aceste ore, situație în care solicită admiterea și petitului privind obligarea pârâților intimați de rândul 2 și 3 la alocarea sumelor necesare plății, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenții reclamanți au arătat că în perioada octombrie-decembrie 2010 au lucrat aproape în totalitate după un program neîntrerupt de 12 ore cu repaus de 24, iar unitatea a apreciat ca fiind ore suplimentare, compensabile cu timp liber corespunzător, doar orele efectuate cu depășirea totalului orelor lucrătoare din lună. Adică dacă luna are 160 de ore lucrătoare, iar reclamanții au efectuat un total de 170 de ore, prin diferență au dreptul la 10 ore libere, fără a avea în vedere orele efectuate în timpul repausului săptămânal, indiferent dacă acest repaus s-ar fi acordat sâmbăta ori duminica și nici orele efectuate în cele trei zile de sărbătoare legală din luna decembrie.
Consideră recurenții că sentința recurată se întemeiază pe interpretarea eronată a dispozițiilor legale și aplicarea greșită a acestora la situația de fapt existentă.
1. În primul rând, D. nr.2. obligă statele membre la acordarea unui repaus minim de 24 de ore. A. nu însemnă că normele interne nu pot să prevadă o perioada a repausului săptămânal mai mare. Existența acestei directive europene nu înlătură obligația angajatorilor de a respecta reglementările cuprinse în dreptul intern, respectiv disp.art.132 alin.(1) din Codul muncii, care instituie obligativitatea acordării repausului săptămânal, repaus compus din două zile consecutive. Prin urmare, repausul săptămânal se socotește pe zile, nu pe ore așa cum greșit a apreciat instanța de fond, care a considerat că acordarea celor 24 de ore de repaus după un program de lucru de 12 ore este considerat repaus săptămânal, chiar dacă cele 24 de ore încep la ora 15,00 a unei zile și se sfârșesc la ora 15,00 a zile următoare, spre exemplu. Z. începe la ora 0,00 și se sfârșește la ora 24,00, astfel că acordarea unui repaus de 24 de ore de la data terminăriiprogramului de lucru nu se încadrează în rigorile normei legale referitoare la obligativitatea acordării celor două zile consecutive.
Recurenții apreciază ca fiind nelegală înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 132 alin.(1) din Codul muncii în considerarea existenței reglementării conținute de D. nr.2.. În consecință, orele de muncă prestate în zilele în care reclamanții ar fi trebuit să beneficieze de repausul săptămânal compus din cele două zile consecutive sunt ore suplimentare și trebuie fie compensate cu timp liber corespunzător, fie plătite cu sporul de 1. deoarece sunt ore efectuate în afara programului de muncă.
În plus, este real că art.132 alin.(1) prevede că zilele de repaus săptămânal se acordă de regulă sâmbăta și duminica. Însă trebuie avute în vedere și dispozițiile alin.(2) al aceluiași articol, care arată că "repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern." În speță, din actele depuse la dosar de pârâta Gr. Ș. "S. M." nu rezultă stabilirea altor zile în care se acordă repausul săptămânal, motiv pentru care primește aplicare regula generală prev. de art.132 alin.(1) din Codul muncii, iar nu excepția.
Mai mult, repausul de 24 de ore li se cuvine în baza disp.art.112 alin.(2) din Codul muncii, ca efect al prestării muncii timp de 12 ore și nu are legătură cu repausul săptămânal. C. dacă s-ar include în repausul săptămânal, în perioada în discuție nu au beneficiat decât sporadic de 2 zile consecutive de repaus.
2. O altă interpretare greșită a dispozițiilor legale constă în aprecierea că nu poate fi acordat timpul liber pentru că reclamanții nu au făcut dovada solicitării compensării.
Arată recurenții că dispozițiile legale incidente, respectiv art.119 al.(1) din Codul muncii instituie pentru angajator obligația acordării timpului liber corespunzător. Prin urmare timpul liber corespunzător se acordă de angajator în mod obligatoriu, fără a fi necesară o cerere expresă a angajatului sub sancțiunea decăderii din drept. Este o obligație pe care în speță angajatorul nu a respectat-o, situație în care trebuie să le plătească orele suplimentare, altfel ne-am afla în situația îmbogățirii fără justă cauză a angajatorului.
Pentru acest motiv, dar și pentru faptul că L. nr. 330/2009 nu a interzis plata orelor suplimentare, așa cum se susține, consideră reclamanții că sunt îndreptățiți la plata orelor efectuate cu depășirea programului de lucru, dar și a celor efectuate în zilele de sărbătoare legală și a celor de repaus săptămânal. Sub acest aspect, învederează că disp. art. 30 alin.(7) din L. nr.330/2009 prevăd: "Prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 și 24 nu se aplică în anul 2010". Deci, nu ne aflăm în fața unei interdicții exprese de plată a sporurilor, ci în fața unei prorogări a termenului de intrare în vigoare a unei dispoziții speciale, împrejurare în care primesc aplicare dispozițiile generale - cele ale C. muncii și contractului colectiv de muncă. D. dispoziția specială prevedea expres interdicția era discutabil dacă sunt îndreptățiți la plata unor ore efectuate cu depășirea programului de muncă. Însă dispoziția specială la care face referire instanța de fond nu era aplicabilă la data desfășurării activității, astfel că nu avea aptitudinea de a înlătura dispozițiile generale.
În drept, recurenții au invocat dispozițiile art.3041 și art.312 C.p.civ.
Prin întâmpinarea formulată (f. 30-32) P. C. J. B. N. si C. J. B. N. au solicitatrespingerea recursului reclamanților, ca neîntemeiat, arătând că potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 7 din L. nr. 330/2009 este interzisă plata orelor suplimentare peste durata programului normal de lucru si a celor efectuate in zilele de sărbătoare legală si de repaus săptămânal, in perioada solicitată de către reclamanți, motiv pentru care consideră că sentința pronunțată in primă instanță cu privire la aceste aspecte este temeinică si legală.
Menționează că această interdicție este prevăzută si de art.11 din L. nr.
329/2009 privind reorganizarea unor autorități si instituții publice, raționalizarea cheltuielilor si respectarea acordului cadru cu C.E si F.M.I. si de art. 9 din L. nr.
285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilorlegale incidente Curtea de A. constată că recursurile sunt nefondate, având învedere următoarele considerente:
Referitor la recursul reclamanților Curtea reține următoarele:
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 117 din Codul muncii munca suplimentară reprezintă munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 109 din Codul muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 109 alin. 1 din Codul muncii pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 40 de ore pe săptămână.
Regimul juridic al muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu încadrarea în durata normală a timpului de muncă săptămânal, este reglementat distinct prin dispozițiile art. 132 și respectiv art. 134 -137 din codul muncii.
În consecință nu pot fi reținute susținerile recurenților în sensul că orele de muncă prestate în zilele în care reclamanții ar fi trebuit să beneficieze de repausul săptămânal, compus din cele două zile consecutive, cu încadrarea în durata normală a timpului de muncă săptămânal, sunt ore suplimentare, deoarece ar fi ore efectuate în afara programului de muncă.
În ceea ce privesc orele suplimentare efectuate de reclamanți Curtea constată că în mod legal a reținut instanța de fond incidența dispozițiilor art. 11 din L. nr. 329/2009, potrivit cărora munca suplimentară prestată în anul 2010 trebuia compensată prin ore libere plătite acordate până la data de (...).
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. 1 și 2 din L. nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice „(1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcții de execuție sau de conducere se compensează cu timp liber corespunzător.
(2) În cazul în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform alin. (1), aceasta se plătește în luna următoare, cu un spor de 75% aplicat la salariul de bază.";
Însă, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 7 din L. nr. 330/2009, „Prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 și 24 nu se aplică în anul 2010.";
În mod corect a interpretat instanța de fond această dispoziție legală în sensul că instituie interdicția acordării în anul 2010 a sporului la salariu pentru munca suplimentară prestată în perioada 0(...)-(...).
În raport de interdicția respectivă, Curtea apreciază că reclamanții aveau posibilitatea de a solicita doar compensarea cu timp liber a orelor suplimentare prestate, până la data de (...), conform art. 11 din L. nr. 329/2009.
Nu pot fi reținute criticile reclamanților în sensul că acordarea de timp liber în compensare era obligația angajatorului, iar în condițiile în care acesta nu și-a îndeplinit-o ar fi îndreptățiți la acordarea sporului pentru munca suplimentară.
A. întrucât reclamanții aveau cunoștință de dispozițiile legale menționate în sensul că nu pot beneficia de plata orelor suplimentare, astfel că era în interesul lor să solicite compensarea muncii suplimentare cu timp liber.
Alta ar fi fost situația în care ar fi formulat o astfel de cerere, iar angajatorul ar fi refuzat să le acorde drepturile cuvenite.
În ceea ce privește munca prestată în zilele de repaus săptămânal Curtea reține că într-adevăr art. 132 alin. 1 din codul muncii prevede regula că acesta se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
Însă, pentru situațiile în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia desfășurarea normală a activității, dispozițiile art. 132 alin. 2 din codul muncii reglementează posibilitatea acordării repausului săptămânal și în alte zile, nu neapărat consecutive, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. 3 salariații beneficiind în această situație de un spor la salariu.
Prin referirile la reglementarea conținută de D. nr. 2. privitoare la repausul săptămânal instanța de fond nu a înlăturat aplicabilitatea normei interne ce reglementează acest aspect, ci a accentuat faptul că interpretarea dispozițiilor art. 132 alin. 2 din codul muncii în sensul că nu este obligatorie acordarea zilelor de repaus în două zile consecutiv în situația reglementată de acest text de lege, respectă dispozițiile minimale cuprinse în legislația comunitară.
Pe de altă parte, Curtea apreciază corectă interpretarea instanței de fond în sensul că zilele de sărbători legale care au căzut în zilele de sâmbătă și duminică urmează regimul juridic reglementat de art. 132 din codul muncii, întrucât este evident că, în condițiile în care aceste sărbători au căzut în zilele de repaus săptămânal, nici unul din salariații din țară nu au beneficiat suplimentar în anul
2010 de acele două zile libere prevăzute de art. 134 din codul muncii, respectiv prima și a doua zi de C.
Referitor la plata sporului pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal sau în zilele de sărbători legale Curtea apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că și în această situație se aplică cu prioritate reglementarea specială prevăzută prin dispozițiile art. 30 alin. 7 raportat la art. 20 din L. nr. 330/2009 în sensul că plata sporului pentru munca prestată de personalul plătit din fonduri publice în zilele de repaus săptămânal sau în zilele de sărbători legale în anul 2010 este interzisă.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâții P. C. J. B.-N. și C. J. B.-N.
Curtea constată că este nefondat având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 287 din codul muncii sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
În cauză se constată că angajatorul nu a susținut și nu a făcut dovada că a achitat reclamanților sporul pentru munca prestată în timpul nopții la plata căruia a fost obligat de instanța de fond.
Mai mult decât atât, se constată că prin adresa nr. 756/(...) emisă de G. Ș.
„. M. B., înaintată la dosar ulterior comunicării sentinței pronunțate de instanța de fond, unitatea școlară angajatoare a comunicat că a achitat reclamanților sporul pentru munca de noapte prestată de aceștia în perioada septembrie - decembrie 2010, fără a face vreo mențiune în sensul că acest spor fusese deja achitat reclamanților anterior pronunțării sentinței.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea de A. va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții B. D., D. V., P. C. I., S. P., T. S., V. P. și de pârâții P. C. J. B.-N. și C. J. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T. B.-N. pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G .-L. T. S.-C. B. I.-R. M.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: G.C.F.
| ← Decizia civilă nr. 5188/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4078/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
