Decizia civilă nr. 4372/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4372/R/2011
Ședința publică din data de 28 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. C.
JUDECĂTORI: D.-L. B.- vicepreședinte al C. de A. C.
V. M. - președintele C. de A. C.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții GUI M., G. T., C. L., I. A., M. C., BAL C., C. M., C. I., C. M., T. C., Ș. A., K. M., G. I., reclamant S. A., H. D., B. C. prin L. S. DIN Î. S. precum și recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN D. G. A F. P. S. împotriva sentinței civile nr. 3466 din 23 mai 2011, pronunțată de
Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), privind și pe pârâții P. C. V. DE JOS, C. LOCAL AL C. V. DE JOS, I. Ș. AL J. S. și Ș. G. V. DE JOS având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat I. D. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 octombrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat I.
Ș. al J. S. a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar nota de cheltuieli și arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie
și acordă cuvântul pe fond asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței primei instanțe și pe cale de consecință, admiterea în întregime a acțiunii reclamanților, respectiv obligarea intimaților la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-
2010, în cuantum integral, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de L. nr. 1., în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare, anume cu 10 zile anterior plecării în concediu, plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, obligarea pârâților la asigurarea finanțării pentru plata sumelor solicitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată, susținând pe larg motivele invocate în memoriul de recurs depus la dosar.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice
- prin D. G. a F. P. S. solicită respingerea acestuia ca nefondat, atât pe fond cât și pe excepția lipsei calității procesuale pasive, apreciind că pârâtul are calitate procesuală în cauză, fiind ordonator de credite.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A P rin sentință civilă nr. 3466/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar civil nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P., excepție invocata de acest pârât.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S., excepție invocata de acest pârât, și, în consecința, a fost respinsă acțiunea formulată împotriva acestuia.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții GUI M., G. T.,
C. L., I. A., M. C., BAL C., C. M., C. I., C. M., T. C., Ș. A., K. M., G. I., reclamant S. A., H. D., B. C., prin reprezentant L. S. din Î. S., în contradictoriu cu Ș. G. V. de Jos, C. local V. de Jos, P. comunei V. de Jos și Ministerul Finanțelor Publice.
A fost obligat pârâtul de rândul 1 să calculeze și să achite reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar 2009-2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art. 1 alin. 1 din L. nr. 1. și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03 iulie 2010.
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie 2010, inclusiv.
Au fost obligați pârâții de rândul 2, 3 și 4 sa asigure fondurile necesare efectuării acestor plăți.
Au fost obligați pârâții de rândul 1-4 la plata către reclamanți a sumei de 186 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, T. a reținut în considerentele sentinței sale următoarele:
„Prin acțiunea sa reclamanta L. S. din Î. S., în numele membrilor de sindicat menționați în cuprinsul cererii introductive de instanță, a chemat în judecată pe pârâții Ș. G. V. de Jos, C. Local V. de Jos, P. comunei V. de Jos -
I. P., I. Ș. J. S. și Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009 - 2010 în cuantum integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de L. nr.1. în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu, plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009- 2010, obligarea pârâților la asigurarea finanțării pentru plata sumelor mai susmenționate.
În motivarea acțiunii reclamanții arată că personalul didactic din învățământ beneficiază de concediu anual cu plată în perioada vacanțelor școlare cu o durată de cel puțin 62 de zile, indemnizație care se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu așa cum prevede Codul Muncii în art.145 alin.1.
Același termen îl stabilește și art.7 alin.3 din H.G. nr.250/1992, iar
Contractul Colectiv de muncă U. la N. de R. Î. 2007 - 2008, înregistrat la
M. cu nr.596/(...), aplicabil tuturor salariaților din țară și la nivelul anilor
2009 - 2010, conține prevederi referitoare la termenul de plată a acestei indemnizații la art.29 și arată că acordarea indemnizației de concediu se plătește cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă.
Membrii de sindicat din tabelul anexat au început efectuarea concediului de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, care este data intrării în vigoare a Legii nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr.441/(...). În fapt însă, indemnizația de concediu cuvenită cadrelor didactice a fost diminuată cu un procent de 25%, aplicându-se în mod abuziv prevederile Legii 1..
Dreptul reclamanților de a obține plata indemnizației de concediu s-a născut cu cel puțin 5 zile înainte (10 zile conform H.G. 250/1992 și CCM înaintea plecării în concediu a acestora și înaintea intrării în vigoare a Legii
1.).
În consecință, ca urmare a nerespectării termenului imperativ de plată a indemnizației de concediu și prin interpretarea greșită a legii, pârâții au diminuat cu 25% cuantumul indemnizației, aplicând în mod nejustificat prevederile art.1 din L. nr.1.. Potrivit art.78 din Constituție, L. nr.1. a intrat în vigoare la data de 3 iulie 20910, prin urmare, diminuarea cu 25% a indemnizației a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Cu toate că dispozițiile Legii nr.1. nu erau incidente în chestiunea calculului și plății drepturilor privind indemnizația de concediu, totuși pârâții au procedat, fără niciun temei legal, la amânarea acordării drepturilor corespunzătoare și, ulterior, la calcularea și plata diminuată cu un procent de 25% a indemnizației de concediu, plată care s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale referitoare atât la termenul de plată, cât și la cuantumul indemnizației pentru concediul de odihnă.
Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. S. în numele M. F. P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P. motivată prin faptul că art.3 alin.1 pct.6 din H.G. nr.34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., elaborează pe bază de metodologii proprii... proiectul bugetului de stat, al legii bugetului și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
În sarcina M. F. P. cade adoptarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare bugetară. Atribuția sa este de a coordona acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor anuale ale legilor de rectificare, precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, aceste atribuții fiind stabilite prin L. nr.500/2002.
Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i decât obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite. M. E. și F. nu are legitimare procesuală pasivă în litigiul de față, devreme ce această autoritate publică centrală nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nici nu-i incumbă obligația de plată a drepturilor salariale pretinse de reclamanți.
Ministerul Finanțelor Publice nu este parte în raporturile de serviciu care s-au născut între reclamanți și pârâtul de rândul 1 - unitatea de învățământ neavând deci, calitatea procesuală pasivă și neputând fi ținut la plata sumelor de bani solicitate cu titlu de diferență de primă de concediu.
Pe fondul cauzei această pârâtă arată că L. nr. 1., prevede diminuarea cu 25% a drepturilor de natură salarială, inclusiv indemnizația de concediude odihnă ce se cuvine pentru perioada în cauză, în speță indemnizații ce se cuvin pentru lunile de concediu ( iulie și august).
În aceste condiții, chiar dacă angajatorul este obligat să acorde indemnizația de concediu cu 5 zile înainte dedata începerii concediului, nu înseamnă că salariatul ar avea dreptul la o indemnizație integrală fără a aplica dispozițiile Legii nr.1..
Prin întâmpinare, pârâtul I. Ș. J. S. a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, arătând că nu există raporturi juridice de muncă între această instituție și personalul didactic reprezentat de către sindicatul reclamant, așa încât, nu există nici obligații de natură salarială. Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, potrivit H.G. nr.2192/2004 care a abrogat H.G. nr.538/2001. Conform art.167 alin. 1 din L. nr.84/1995, republicată, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Finanțarea cheltuielilor cu salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar al instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat este asigurată din bugetele locale. Angajarea și eliberarea din funcție a personalului didactic auxiliar din unitățile de învățământ cu personalitate juridică se face de către directorul unității, eu aprobarea consiliului de administrație, conform art. 19 alin.2 din L. nr.128/1997. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Potrivit art.21 din O. nr. 3251 din 12 februarie 1998 pentru aprobarea normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte. Datorităfaptului că personalul didactic își ia concediul de odihnă în timpul vacanței de vară, adică lunile iulie, august, septembrie, iar la data de 30 iunie 2010, a fost publicată în Monitorul Oficial L. nr.1., pârâtul a apreciat că indemnizația de concediu aferentă lunilor iulie, august trebuie diminuată cu
25%.
Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate conform art. 137alin. Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a M. F. P. este nefondată și urmează a fi respinsă întrucât potrivit art.19 din L. nr.500/2002, privind finanțele publice, M. E. și F. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art.3 alin. l pct. 2 din HG nr. 208/2005 privind organizarea și funcționarea M. E.
și F. și a Agenției Naționale de A. F., în realizarea funcțiilor sale, Ministerul
Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: „... elaboreazăproiectul bugetului de stat al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
M. E. și F. este cel care are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborare a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, legea instituie răspunderea M. E. și F. pentru realizarea bugetului de stat după aprobarea acestuia de P., precum și pentru luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului bugetar și aplicarea politicii financiare a statului.
Pe cale de consecință, M. E. și F. are calitatea procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol, de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Într-adevăr, M. E. și F. este și ordonator principal de credite pentru bugetul de venituri și cheltuieli proprii și ale unităților subordonate, la fel ca și Ministerul Justiției, calitate care nu îi permite utilizarea creditelor bugetare aprobate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator principal de credite conform prevederilor art.47 alin.4 din L. nr.500/2002 respectiv plata salariilor altei instituții publice.
Însă, M. E. și F. este chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțelor publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice cu privire la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), ceea ce îi conferă legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză.
Obiectul litigiului constituindu-l sume datorate pe un an calendaristic și bugetar finalizat, respectiv pe anii 2009 - 2010 este evident că nu se pot include în bugetul de cheltuieli pe anul 2011, sume datorate pe anii bugetari încheiați, fără chemarea în judecată a M. E. și F..
Proiectul de buget pe un an include cheltuielile previzibile și determinabile pe care ordonatorul de credite le poate anticipa, or pentru a include în bugetul pe anul 2011 sume aferente anilor 2009 - 2010, care la momentul respectiv nu puteau fi anticipate, este evident că se impunea chemarea în judecată a M. F. P. baza prevederilor Legii nr. 388/2007.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș.
J. S. se observă că, în baza dispozițiilor din H.G. nr. 538/2001 de aprobare a
N. pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor din învățământul preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea. Acest pârât nu are nicio atribuție legală sub aspectul plății drepturilor salariale ale reclamanților, iar între reclamanți și acest pârât nu există raporturi juridice de muncă. Față de cele reținute, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a I.ui Ș. J. S.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut următoarele : Reclamanții sunt salariați ai pârâtei de rândul 1, în calitate de personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, sunt salariați cu contracte individuale de muncă.
Reclamanții și-au efectuat concediul de odihnă aferent anului 2010 în lunile iunie, iulie și august, astfel cum rezultă din tabelele depuse la dosarul cauzei. Cuantumul indemnizației a fost redus cu 25% în temeiul Legii nr. 1. privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Potrivit dispozițiilor art.145 alin. l din Codul Muncii pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Conform alin. 2 indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. D. alin. 3 sunt în sensul că indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Potrivit dispozițiilor art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data pentru care se solicită plata diferenței de indemnizație "C. didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor școlare, respectiv universitare, cu o durată de cel puțin
62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauză urmând a fi remunerate pentru munca depusă; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. învățământului împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (...)".
Conform dispozițiilor art.146 din L. nr.128/1997, în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii.
Potrivit dispozițiilor art.147 alin.3 din L. nr. 128/1997, în termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al R., M. învățământului va elabora normele metodologice, regulamentele și instrucțiunile ce decurg din aplicarea legii, care, de asemenea, se vor publica în Monitorul Oficial al R..
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. l din HG nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, pe durata concediului de odihnă, salariații au dreptul la o indemnizație calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă."
Prin O. nr. 3251/1998 din (...) au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art.103 din L. nr.128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată.
Prin dispozițiile art.1 din L. nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, s-au prevăzut următoarele: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că acest temei de drept este incident inclusiv în cazul indemnizațieipentru concediu de odihnă cuvenită reclamanților, salariați din învățământ, pentru perioada efectuării concediului de odihnă efectuat după data intrării în vigoare a Legii nr.1..
Pentru a reține astfel, T. are în vedere natura juridică a indemnizației pentru concediu de odihnă și faptul că aceasta reprezintă echivalentul salariului pentru perioada în care se efectuează concediul de odihnă.
Întrucât, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. l din HG 250/1992 indemnizația de concediu se raportează la media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime și, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, întrucât pentru perioada ulterioară datei de intrare în vigoare a Legii nr. 1., salariul (în raport de care se determină și indemnizația pentru concediu de odihnă) a fost redus cu 25%, înseamnă că la rândul ei inclusiv indemnizația de concediu se reduce cu
25%.
Conform alin.2 al art.7 din HG nr. 250/1992, media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
Așa cum anterior s-a mai menționat, prin O. nr.3251/1998 din (...) au fost aprobate Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr. 250/1992, republicată.
Conform pct.21 din Normele metodologice, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Conform pct. 22 media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din flecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
În sistemul bugetar, legiuitorul a reglementat în mod particular, prin dispoziții legale speciale față de cele din Codul Muncii, modul de calcul și plată al concediilor de odihnă, iar aceste prevederi legale speciale sunt menținute, după cum rezultă din interpretarea art. 48 alin. 2 din L. nr.
33/2009.
Dreptul la încasarea indemnizației de concediu de odihnă într-un anumit cuantum se desființează dacă salariatul nu desfășoară activitate pe durata pentru care a efectuat zilele de concediu și dacă intervin modificări ale cuantumului salariului în perioada în care este efectuat concediul de odihnă, în sensul că acesta fie se majorează, ceea ce atrage implicit majorarea și a indemnizației corespunzătoare fie, în măsura în care pentru lunile în care se efectuează concediul drepturile salariale sunt diminuate la rândul ei indemnizația se diminuează.
Ca atare, împrejurarea că L. nr. 1. nu era în vigoare la data la care ar fi trebuit să se calculeze și să se plătească indemnizația de concediu nu poate conduce la concluzia că ea nu se aplică indemnizației aferente perioadei de concediu efectuat după data intrării în vigoare a actului normativ menționat, ci, dimpotrivă, incidența acestuia este determinată de singurul criteriu care explică aplicarea în timp a legii, respectiv de momentul efectuării concediului de odihnă, pentru că incidența unui act normativasupra situației de fapt analizate se raportează la momentul când acea situație intră în derulare și nu la un moment anterior.
Prin urmare, aplicarea prevederilor Legii nr. 1. pentru perioada de concediu de odihnă din intervalul (...)-(...) este legală și nu încalcă principiul neretroactivității.
Faptul că plata, indemnizației pentru concediu de odihnă se efectuează de regulă cu cel puțin 10 zile (conform Codului Muncii) lucrătoare înainte de plecarea in concediu nu are relevanță, deoarece și dacă aceste drepturi ar fi fost achitate în proporție de 1., plătitorul ar fi avut la îndemână acțiune civilă pentru recuperarea sumelor achitate necuvenit.
Or, în prezenta cauză, indiferent de faptul că drepturile reprezentând indemnizația de concediu de odihnă ar trebui să fie plătite anterior, aceasta ar fi reprezentat o plată în avans, o plată anticipată, ceea ce înseamnă că în privința conținutului dreptului cuvenit, mai exact în privința valorii indemnizației, se poate proceda la regularizarea ulterioară, în funcție de mai multe aspecte: nr. de zile cuvenit, în măsura în care i s-a acordat concediu și indemnizația aferentă pentru un număr de zile mai mare decât cele efectiv cuvenite în raport de zilele lucrate; cuantumul stabilit, în măsura în care în perioada de efectuare a concediului de odihnă au intervenit modificări ale cuantumului acestuia (fie în sensul majorării, fie în sensul diminuării).
In consecință, toate motivele de fapt și de drept anterior expuse, sunt de natură să conducă la concluzia că plata indemnizației pentru concediu de odihnă, aferentă perioadei (...)-(...), a fost în mod legal diminuată cu 25%, motiv pentru care, în privința cererii referitoare la calcularea și plata indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada (...)-(...), cererea este nefondată.
Va obliga pârâtul de rândul 1 să calculeze și să achite reclamanților diferențele dintre indemnizația de concediu cuvenită pentru anul școlar
2009 - 2010 fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de art.1 alin.1 din
L. nr.1. și indemnizația de concediu efectiv încasată pentru zilele de concediu de odihnă efectuate înaintea datei de 03 iulie 2010.
Va respinge ca nefondată cererea reclamanților de acordare a acelorași drepturi pentru zilele de concediu de odihnă efectuate după data de 03 iulie
2010, inclusiv.
Pârâții C. local, P. și Ministerul Finanțelor Publice vor fi obligați în virtutea atribuțiilor conferite de lege, să asigure fondurile necesare efectuării acestor plăți.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâții de rândul 1, 2, 3 și 4 care vor fi obligați la 186 lei cheltuieli de judecată către reclamanți";.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte, L. S. din Î. S., în numele membrilor de sindicat menționați în cuprinsul cererii introductive de instanță, precum și în cererea de recurs, iar pe de altă parte, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. S.
1. Prin propriul recurs, L. S. din Î. S. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, ca fiind nelegală și, pe cale de consecință, admiterea în întregime a acțiunii reclamanților, astfel cum a fost formulată; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui J. S., întrucât această calitate este justificată la momentul plății indemnizației de concediu de prevederile art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 și art. 142 din L. nr. 84/1995, această entitate având calitate atât de angajator, cât și în ceea ce privește urmărirea modului în care se efectuează plata salariilor cadrelor didactice.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că acțiunea reclamanților este pe deplin întemeiată, potrivit art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, art. 145 alin. 1 din C. muncii, prevederilor din Contractul Colectiv de M. la nivel de ramură a învățământului nr. 596/(...), art. 30 din L. nr. 330/2009, art. 269 din L. nr. 1., toate aceste dispoziții legale fiind reținute sau interpretate în mod greșit de către instanța de fond.
Astfel, dreptul reclamanților de a obține plata indemnizației de concediu s-a născut cu cel puțin 5 zile (10 zile conform CCM) înaintea plecării în concediu a acestora, și înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Chiar dacă plata a întârziat din lipsă de fonduri, statele de plată trebuiau întocmite cu respectarea termenului legal, de cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, astfel încât, nu exista în cauză posibilitatea de a invoca dispozițiile Legii nr. 1., mai ales că indemnizația de concediu nu poate fi asimilată unui drept salarial în sensul art. 154, 155 și 161 alin. 1 C. muncii.
Prin L. nr. 1. s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, reclamanții având un „bun";, un „drept de proprietate"; în înțelesul Convenției, iar privarea acestora de proprietate putând fi făcută doar concomitent cu obligația Statului de despăgubire.
2. Prin propriul recurs, pârâtul D. G. a F. P. S. în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței recurate ca fiind netemeinică și nelegală, cu consecința admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive și a respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, precum și exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive de către prima instanță, prin aceasta ignorându-se nu numai dispoziția constituțională conform căreia L. bugetului de stat se aprobă de către P. R., unica autoritate ce are această atribuție, ci și dispozițiile HG nr. 538/2001, privind aprobarea normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, în vigoare până la data de (...), când a intrat în vigoare HG nr. 2192/2004 și ale art. 3 alin. 1 pct. 6 din HG nr. 34/2009.
Pârâtul recurent a mai invocat în susținerea recursului său prevederile art. 6, art. 14 alin. 3, art. 19 lit. g și k, art. 35 alin. 1, art. 47 alin. 4 din L. nr. 500/2002, ale art. 5 lit. e din HG nr. 3., ale art. 13 din OUG nr.
32/2001, ale art. 4 din HG nr. 1618/2009, ale art. 166 din L. nr. 84/1995, ale HG nr. 538/2001, ale art. 3, art. 7 lit. d, art. 5 lit. e, art. 39 alin. 1, art. 16 din HG nr. 2192/2004, ale art. 167 alin. 1 și 3 din L. nr. 84/1995, ale art. 38 lit. n, art. 63 lit. c, art. 38 alin. 2, art. 40 alin. 1 și 2 din L. nr. 2., concluzionând în sensul că M. F. publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i decât obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite.
Ministerul Finanțelor Publice este autoritate publică centrală, nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nici nu-i incumbă obligația de plată a drepturilor salariale pretinse de reclamanți.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul I. Ș. J. S. a solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, cu motivarea că indemnizația de concediu este un drept de natură salarială, căruia îi este aplicabilă L. nr. 1..
În mod corect prima instanță a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a I.ui Ș. J. S. și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Recursul reclamanților este fondat în parte, iar recursul pârâtului MFPeste nefondat.
1. Cu privire la fondul cauzei.
Reclamanții sunt angajații unității școlare chemată în judecată, pe postul de profesori, învățători, educatori și personal didactic auxiliar, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
În cursul anului școlar 2009-2010 reclamanții au intrat în concediu de odihnă la data de (...) și (...), în perioada iulie-august indemnizația de concediu cuvenită fiindu-i diminuată cu 25% în temeiul prevederilor Legii nr.
1..
Reclamanții au contestat, prin acțiunea pendinte, această măsură, apreciind că pentru lunile iulie și august 2010, în care reclamanții s-au aflat în concediu de odihnă, acestora i se cuvenea o indemnizație de concediu nediminuată, întrucât, pe de o parte, L. nr. 1. nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu de odihnă, iar pe de altă parte, plata indemnizației de concediu trebuia efectuată anterior datei plecării în concediu.
În aprecierea caracterului fondat ori nefondat al susținerilor reclamantei, Curtea apreciază că trebuie pornit de la analizarea dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din L. nr. 1., aplicabilă din data de 3 iulie 2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și ale Ordonanței de urgență a G. nr.
1., privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Dreptul la concediul de odihnă a fost recunoscut în favoarea cadrelor didactice prin art. 103 alin. 1 lit. a din L. nr. 128/1997, act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile, acesta fiind abrogat abia prin L. nr. 1..
Potrivit art. 103 din L. nr. 128/1997 (abrogată de 361 din L. nr. 1. la data de 9 februarie 2011), „cadrele didactice beneficiază de dreptul la concediu astfel: a) concediul anual cu plata, în perioada vacantelor școlare, respectiv universitare, cu o durata de cel puțin 62 de zile, exclusiv duminicile și sărbătorile legale; în cazuri bine justificate, conducerea instituției de învățământ poate întrerupe concediul legal, persoanele în cauza urmând a fi remunerate pentru munca depusa; normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de M. E., C. și I. împreună cu sindicatele recunoscute pe plan național; (lit. a) a art. 103 a fost modificată conform Hotărârii nr. 366 din 18 aprilie 2007, publicate în Monitorul Oficial nr. 277 din 25 aprilie 2007). b) perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de către consiliul de administrație sau senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.";
În aplicarea prevederilor art. 103 din L. nr. 128/1997, s-a emis O. nr.
3251/1998, pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ.
În anexa 1 pct. 21 și 22 din O. nr. 3251/1998 se reglementează modul de calcul al indemnizației de concediu, stabilindu-se că pe durata concediului de odihnă cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Media zilnică a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.
Această reglementare este în concordanță cu dispozițiile art. 7 din
H.G. nr. 250/1992, republicată, aplicabile tuturor salariaților din unitățile bugetare.
Art. 7 din HG nr. 250/1992 (republicata in temeiul art. III din
Hotărârea G. nr. 314 din 9 mai 1995, publicata in Monitorul Oficial al R.,
Partea I, nr. 93 din 17 mai 1995), prevede următoarele :
„(1) Pe durata concediului de odihna, salariații au dreptul la o indemnizație calculata in raport cu numărul de zile de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, după caz, indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreuna, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice in care se efectuează zilele de concediu de odihna. (2) Media zilnica a veniturilor prevăzute la alin. (1) se stabilește in raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna in care se efectuează zilele de concediu.
(3) Pentru salariații încadrați cu fracțiuni de norma, indemnizația de concediu de odihna se calculează avându-se in vedere veniturile prevăzute la alin. (1), cuvenite pentru fracțiunea sau fracțiunile de norma care se iau in calcul.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica si in cazul efectuării concediului restant din anul 1991.
(5) I ndemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile
înaintea plecării in concediu";.
Susținerea instanței de fond, conform căreia „în privința concediului de odihnă al personalului didactic din învățământ există o reglementare specială, cu caracter derogator de la dispozițiile art. 145 din Codul muncii, care nu sunt astfel incidente în speță";, este reală, însă se impune a se preciza faptul că și dispozițiile art. 145 Codul muncii, devenit art. 150 după republicare, conține dispoziții similare cu cele ale art. 7 din HG nr.
250/1992, după cum urmează :
În conformitate cu prevederile art. 150 din L. nr. 53/2003 republicată
- Codul Muncii (fost art. 145 înainte de republicare), „(1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
(2) Indemnizația de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
(3) I ndemnizația de concediu de odihnă se plătește de că tre angajator cu
cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în conc ediu";.
Dispoziții similare au fost reglementate și prin A. nr. 1 la O. nr.
3.251 din 12 februarie 1998, pentru aprobarea N. metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din învățământ, emise în aplicarea art. 103 din L. nr. 128/1997 și a Hotărârii G. nr.
250/1992, republicată (abrogat de din ORD. 5559/2011 la data de 13 octombrie 2011), după cum urmează:
„10. Programarea concediilor de odihna se va face la începutul anului școlar sau universitar de către consiliul de administrație sau de către senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare ori, după caz, de reprezentanții salariaților.
Perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administrație sau de senatul universității și de sindicatele de la nivelul unităților școlare sau universitare, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauza.
La programarea concediilor de odihna ale cadrelor didactice, conducerea unității va tine seama, în măsura în care este posibil, și de specificul activității celuilalt soț.
11. În situația imposibilității efectuării integrale a concediului de odihna în timpul vacantei de vara, concediul de odihna se poate efectua și în alte perioade ale anului școlar sau universitar, în funcție de interesul procesului de învățământ sau al celui în cauza.
12. Programarea concediului de odihna se va face prin decizie a conducerii instituției de învățământ, pentru întregul personal din unitate.
13. Pentru fiecare cadru didactic, încadrat după aprobarea programării concediilor de odihna pe întreaga instituție de învățământ, se va stabili, în scris, o data cu semnarea contractului individual de munca, perioada de concediu.
21. Pe durata concediului de odihna, cadrele didactice au dreptul la o indemnizație, calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime și, după caz, a indemnizației pentru funcția de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihna se efectuează în cursul a doua luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare luna în parte.
22. Media zilnica a veniturilor se stabilește în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare luna în care se efectuează zilele de concediu de odihna.
23. În calculul indemnizației concediului de odihna acordat personalului didactic se iau în considerare și sporurile care fac parte din salariul de baza, conform Legii nr. 128/1997.
26. I ndemnizația de concediu de odihna se plătește cu cel puțin 5 zile
înaintea plecării în concediu";.
Rezultă, așadar, din economia textelor legale mai sus invocate, că
I ndemnizația de concediu de odihna trebuie plătită de către angajator cu cel
puțin 5 zile înaintea plecării in concediu";.
În speță, față de împrejurarea că reclamanții au plecat în concediu de legal de odihnă începând cu data de (...) și (...) , în raport de dispozițiile legale citate anterior, reclamanții erau îndreptățiți la a le fi acordată indemnizația de concediu de odihnă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";, adică cu mult înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 1..
Drept urmare, Curtea constată că este fondată susținerea reclamanților, conform căreia nu li se putea aplica diminuarea cu 25% a indemnizației de concediu de odihnă, prevăzută de L. nr. 1., decât cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 1 C. civ.
Cu alte cuvinte, dacă reclamanții și-au formulat cererea de acordare a indemnizației de concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009-2010, anterior datei de 03 iulie 2010, respectiv, și-au început efectuarea concediului legal de odihnă cuvenit anterior datei de 03 iulie 2010, atunci sunt îndreptățiți la a le fi acordată în întregime indemnizația de concediu de odihna, fără aplicare diminuării prevăzută de L. nr. 1., lege care a intrat în vigoare la data de (...), și aceasta pentru că dreptul lor la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul reclamanților anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1..
În acest sens, s-a stabilit și prin D. în interesul legii nr. 20/(...), pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 20/2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie prin care instanța supremă a statuat următoarele :
„Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S. în sensul că:
Stabilește că dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. privind unele măsurinecesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art.150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, și art.7 din Hotărârea G. nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, republicată, sunt incidente cererilor
formulate de perso nalul didactic și d idactic aux iliar din învățământul
preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de
concediu de odihnă aferentă anului școlar 2009 -2010, după intrarea în
vigoare a Legii nr.1., respectiv 3 iulie 2010.
Obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă";.
Se mai impune a se sublinia faptul că reclamanții, ale căror drepturi la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul lor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., aveau un „bun";, un „drept de proprietate"; în înțelesul Convenției și al art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.
Este adevărat că art. 53 din Constituție prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav, dar nu este mai puțin adevărat că restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O. prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților în baza Legii nr. 1., chiar dacă s-ar fi făcut cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 53 din Constituție, totuși, raportat la împrejurarea că dreptul reclamanților la acordarea indemnizației de concediu de odihnă s-a născut în patrimoniul lor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1., încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O.
În ceea ce privește motivul din recursul reclamanților, prin care se invocă L. nr. 1., Curtea, din oficiu, la termenul de judecată din data de (...), a invocat excepția inadmisibilității acestui motiv de recurs, excepție care urmează să fie admisă având în vedere prevederile art. 316 C. proc. civ., rap. la art. 294 alin. 1 C. proc .civ., respectiv, faptul că acest temei legal nu a fost invocat niciodată în fața primei instanțe, fiind invocat pentru prima dată prin recurs, invocare care echivalează cu o schimbare a cauzei juridice a acțiunii, în recurs, demers inadmisibil prin prisma art. 316 C. proc. civ., rap. la art. 294 alin. 1 C. proc .civ..
Cu pr iv ire l a exc ep ț ia l ipse i c al ităț ii p rocesu ale p as ive a p âr âtulu i
in timat I. Ș. al J. S.
Art. 142 din L. nr. 84/1995 actualizată enumără în mod expres și limitativ care sunt atribuțiile Inspectoratelor școlare, precizând că :
„Inspectoratele școlare sunt organe de specialitate subordonate M. Î.ui, având, în principal, următoarele atribuții: a) urmăresc modul de organizare și de funcționare a rețelei de învățământ preuniversitar și realizează inspecția școlară; b) asigura aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ; c) înființează, cu avizul M. Î.ui, unități ale învățământului de stat - grădinițe, școli primare, gimnazii, școli profesionale și de ucenici; d) propun M. Î.ui rețeaua de școlarizare din raza lor teritorială; e) asigura, împreună cu autoritățile administrației publice locale, școlarizarea elevilor, pe durata învățământului obligatoriu; f) asigura încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic; g) organizează și îndruma activitatea de perfecționare a personalului didactic, de cercetare științifică și alte acțiuni complementare din învățământul preuniversitar; h) asigura, împreună cu autoritățile publice locale, utilizarea, dezvoltarea
și protejarea bazei didactico-materiale din unitățile de învățământ; i) coordonează organizarea concursurilor de admitere și a examenelor de absolvire din unitățile de învățământ, precum și a concursurilor școlare; j) controlează toate activitățile și serviciile de învățământ preuniversitar organizate de agenți economici, fundații, asociații, culte și alte persoane juridice sau fizice, de pe raza lor teritorială; constata eventualele încălcări ale prevederilor legale și iau măsurile prevăzute de lege; k) coordonează activitatea bibliotecilor din unitățile de învățământ subordonate; l) coordonează și controlează activitatea Casei corpului didactic";.
Rezultă, așadar, din conținutul art. 142 din L. nr. 84/1995, că inspectoratelor școlare nu le-au fost atribuite prin lege nici un fel de atribuții în domeniul salarizării cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat.
Susținerea reclamanților intimați, în sensul că inspectoratul școlar ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, în virtutea calității sale deangajator - calitate conferită acestuia de art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997 și de art. 142 din L. nr. 84/1995, nu poate fi primită de către Curte, având în vedere următoarele considerente:
În virtutea dispozițiilor legale în materie, în vigoare în perioada obiect al acțiunii pendinte, calitatea de angajator al cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat nu o are nicidecum inspectoratul școlar, ci directorul unității de învățământ în care respectivul cadru didactic își desfășoară activitatea.
Că este așa o dovedește fără putință de îndoială legislația în materie, respectiv, art. 11 alin. 5 din L. nr. 128/1997, text legal care prevede următoarele :
„În învățământul de stat validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul școlar. Angajarea pe post
se face de director ul unității de învățăm ânt, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general. În învățământul particular validarea concursurilor și angajarea pe post se fac de către conducerea unității deînvățământ și se comunică în scris inspectoratului școlar";.
În același sens - al conferirii calității de angajator directorului unității de învățământ - dispun și prevederile art. 20, art. 21 și art. 22 din
Regulamentul de O. și F. a U. de Î. P., aprobat prin O. nr. 4.925 din 8 septembrie 2005, actualizat , emis de Ministerul Educației și Cercetării.
Astfel, art. 20 din O. nr. 4.925 din 8 septembrie 2005, prevede următoarele:
„Directorul, în calitate de angajator, are următoarele atribuții: a) încheie contracte individuale de muncă cu personalul angajat și aprobă concediile de odihnă ale personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, pe baza solicitărilor scrise ale acestora, conform Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările ulterioare, și contractului colectiv de muncă aplicabil; b) aprobă concediul fără plată și zilele libere plătite, conform prevederilor legale și ale contractului colectiv de muncă aplicabil, pentru întreg personalul, în condițiile asigurării suplinirii activității acestora; c) consemnează zilnic în condica de prezență absențele și întârzierile de la orele de curs ale personalului didactic de predare și de instruire practică, precum și ale personalului didactic auxiliar și nedidactic de la programul de lucru; d) atribuie, prin decizie internă, personalului didactic titular, personalului asociat sau cadrelor didactice pensionate, în regim de cumul sau plată cu ora, orele de curs rămase neocupate; e) numește și eliberează din funcție personalul didactic auxiliar și nedidactic, conform legislației în vigoare; f) coordonează comisia de salarizare și aprobă trecerea personalului salariat al unității de învățământ, de la o gradație salarială la alta, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare";.
Potrivit art. 21 din același Ordin, „directorul unității de învățământ, în calitate de evaluator, are următoarele atribuții: a) informează inspectoratul școlar cu privire la rezultatele de excepție ale personalului didactic, pe care îl propune pentru conferirea distincțiilor și premiilor, conform prevederilor Legii nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare; b) apreciază personalul didactic de predare și de instruire practică la inspecțiile pentru obținerea gradelor didactice, precum și pentru acordarea salariului de merit și a gradațiilor de merit";.
În sfârșit, conform art. 22 din Ordin, „directorul unității de învățământ, în calitate de ordonator de credite, răspunde de: a) elaborarea proiectului de buget propriu; b) urmărirea modului de încasare a veniturilor; c) necesitatea, oportunitatea și legalitatea angajării și utilizării creditelor bugetare, în limita și cu destinația aprobate prin bugetul propriu; d) integritatea și buna funcționare a bunurilor aflate în administrare; e) organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară";.
Rezultă, așadar, că nu inspectoratul școlar, ci directorul unității de învățământ are atât calitatea de angajator, cât și calitatea de ordonator de credite.
I. Ș. J. S. nu justifică o calitate procesuală pasivă în cauză nici măcar din punct de vedere al finanțării unităților de învățământ preuniversitar, dat fiind că, potrivit art. 167 alin. 1 din L. nr. 84/1995 actualizată, coroborat cu art. XIII din O.U.G. nr. 32/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Art. 167 din L. nr. 84/1995 actualizată prevede următoarele :
"(1) M. Î.ui, prin inspectoratele școlare, asigura administrarea și funcționarea tuturor unităților școlare din învățământul preuniversitar.
(2) Finanțarea cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico- materiale a unităților din învățământul preuniversitar este asigurata de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii.
(3) Ministerele de resort, autoritățile publice, precum și agenții economici interesați contribuie cu fonduri proprii, pe baza de contract, la întreținerea, dezvoltarea și modernizarea bazei materiale și de practica din unitățile de învățământ profesional, liceal și postliceal de profil.
(4) M. Î.ui asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora.
(5) Fondurile de la bugetul de stat care revine M. Î.ui se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ";.
Art. XIII din O.U.G. nr. 32 din 26 februarie 2001, actualizată, pentru reglementarea unor probleme financiare, stabilește că:
„(1) Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor privind: a) componenta locala aferenta proiectelor de reforma aflate in derulare la data de 31 decembrie 2000, cofinanțate de Guvernul României si organismele financiare internaționale, precum si rambursările de credite externe, plățile de dobânzi si comisioane la creditele externe aferente proiectelor respective; b) facilitățile acordate elevilor privind transportul pe calea ferata si cu metroul; c) bursele pentru elevii din Republica Moldova, precum si bursele pentru elevii străini si etnicii romani din afara granițelor tarii; d) organizarea examenelor, concursurilor si olimpiadelor naționale; e) perfecționarea pregătirii profesionale a cadrelor didactice;f) cota-parte de participare la proiectele <. da V. la care instituțiile de învățământ preuniversitar de stat sunt promotori sau parteneri";.
Pe cale de consecință, prin prisma textelor legale mai sus citate,
Curtea constată că I. Ș. al J. S. nu justifică în cauză o calitate procesuală pasivă, excepția lipsei calității sale procesuale pasive fiind legal admisă de către prima instanță.
Drept urmare, Curtea constată că acest motiv din recursul reclamanților este nefondat, impunându-se a fi respins ca atare.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor de drept mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să admită în parte recursul reclamanților, conform dispozitivului prezentei decizii.
2. În ceea ce recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prin care se invocă practic lipsa calității procesuale pasive a recurentului, Curtea constată că acesta este nefondat, motivat pe următoarele considerente:
Este adevărat că potrivit art. 167 din L. nr. 84/1995 republicată, „M.
E. Naționale, prin inspectoratele școlare, asigura, cu sprijinul material al consiliilor locale, administrarea și funcționarea tuturor unităților din învățământul preuniversitar de stat";, dar, nu este mai puțin adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. 2 din L. nr. 84/1995 republicată,
„finanțarea cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico-materiale a unităților din învățământul preuniversitar este asigurata de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii";, în timp ce, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, „M. Î.ui asigura de la bugetul de stat fondurile necesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora.";
Art. 167 alin. 5 din aceeași lege prevede că „fondurile de la bugetul de stat care revin M. Î.ui se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ";.
Art. 1 din H.G. nr. 1618/2009 prevede că :
„ (1) Finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar.
(2) Standardele de cost pe elev/preșcolar se determină, pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcție de numărul de elevi, de limba de predare, de alți indicatori specifici de învățământ și de mediul urban/rural.
(3) Finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată";, însă acest text legal trebuie coroborat cu art. 3 din același act normativ, conform căruia, „(1) Unitățile din învățământul preuniversitar de stat cu personalitate juridică transmit primarilor și inspectoratelor școlare numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate cu personalitate juridică. Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică răspund de corectitudinea datelor transmise.
(2) Primarii transmit Direcției generale a finanțelor publice județene numărul de elevi pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate administrativ-teritorială.
(3) Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare.";
Deși art. 3 alin. 3 mai sus citat face trimitere la repartizarea sumelor
defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de
stat pentru anul 2010, totuși această trimitere nu este de natură să conducă la concluzia acreditată de recurent, aceea a lipsei calității sale procesuale pasive, pe motiv că, dacă sumele nu au fost aprobate prin legea bugetului de stat pe anul 2010, atunci recurentul nu poate fi obligat la plata lor, dat fiind că, potrivit art. 5 alin. 4 lit. a) din L. nr. 11/(...), privind bugetul de stat pe anul 2010, „. defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 4 lit. b) sunt destinate finanțării cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat";.
Or, drepturile pretinse de reclamanți prin petitul cererii de chemare în judecată sunt drepturi salariale/asimilate salariului, prevăzute prin lege, respectiv, prin art. 103 lit. a din L. nr. 128/1997, astfel încât, în virtutea art. 5 alin. 4 lit. a din L. nr. 11., recurentul este ținut la virarea sumelor necesare plății acestor drepturi salariale (restante).
Art. 5 alin. 6 din L. nr. 11., vine să întărească caracterul nefondat al acestui recurs, având în vedere că acest text legal nu face altceva decât să contureze și mai clar atribuțiile ce revin directorului direcției județene a finanțelor publice județene în repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute al alin. 4 al art. 5 din aceeași lege.
Astfel, conform art. 5 alin. 6 din L. nr. 11., „repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (4) pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B., după caz, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar, în funcție de numărul de elevi/preșcolari și standardele de cost aferente, sau a direcției de muncă și incluziune socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective";.
Atribuțiile direcției generale a finanțelor publice județene în repartizarea acestor sume sunt subliniate și prin textul art. 40 din H.G. nr. (...), care prevede următoarele: „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului B., prin hotărâre și cu
asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului
școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
(2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
(3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.
Or, aș acum corect a subliniat și instanța de fond, direcția generală a finanțelor publice județene nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în teritoriu.
Invocarea de către recurent a celorlalte prevederi legale - art. 6, art. 14 alin. 3, art. 19 lit. g și k, art. 35 alin. 1, art. 47 alin. 4 din L. nr. 500/2002, ale art. 5 lit. e din HG nr. 3., ale art. 13 din OUG nr. 32/2001, ale art. 4 din HG nr. 1618/2009, ale art. 166 din L. nr. 84/1995, ale HG nr. 538/2001, ale art. 3, art. 7 lit. d, art. 5 lit. e, art. 39 alin. 1, art. 16 din HG nr.
2192/2004, ale art. 167 alin. 1 și 3 din L. nr. 84/1995, ale art. 38 lit. n, art. 63 lit. c, art. 38 alin. 2, art. 40 alin. 1 și 2 din L. nr. 2. -, enumerate sau menționate în cuprinsul cererii de recurs, excede obiectului cauzei și limitelor investirii instanței, astfel încât, prin prisma art. 129 alin. final C. proc. civ., Curtea va înlătura aceste motive de recurs, dat fiind că in prezenta cauză nu interesează nici administrația publică locală, astfel cum este ea reglementată de L. nr. 2., nici modul de organizare a M. F., astfel cum este el reglementat de HG nr. 3., nici modul în care L. învățământului reglementează diferitele atribuții ale M. Î.ui.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și aprevederilor art. 304 pct. 9 și art. 321 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează sărespingă ca nefondat recursul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., rap. la art. 1169 C. civ., pârâții vor fi obligați la plata către reclamanți a sumei de 124 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE.
Admite în parte recursul declarat de reclamanți prin L. S. DIN Î. S. împotriva sentinței civile nr. 3466 din 23 mai 2011 a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanți și în consecință:
Obligă pârâta Ș. G. V. de Jos să calculeze și să plătească reclamanților diferența dintre indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului școlar
2009-2010 cuvenită acesteia și cea efectiv plătită, fără aplicarea diminuării de 25% prevăzută de legea nr. 1..
Obligă pârâții C. Local al comunei V. de Jos, P. comunei V. de Jos și Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestei diferențe de indemnizație către reclamant.
Menține dispozițiile din sentință referitoare la soluționarea excepțiilor și cheltuielilor de judecată.
Obligă pârâții să plătească reclamanților suma de 124 lei cheltuieli de judecată, fiecăruia.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. C. D.-L. B. V. M.
GREFIER A. B.
Red.VM/dact.MS
3 ex./(...) Jud.fond: M.K.
| ← Decizia civilă nr. 1233/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 5087/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
