Decizia civilă nr. 4413/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4413/R/2011
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.
JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C.
„. C. SA împotriva sentinței civile nr. 2150 din 28 aprilie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul S. L. DE LA R. DE V. C. N., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimat - avocat M. D., lipsind restul părților.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de 31 octombrie 2011 reclamantul intimat a înregistrat la dosar note de ședință pe care reprezentantul acestuia declară că înțelege să le susțină, neavând de formulat alte cereri în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat în cauză.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat raportat la motivele 2 și 3 invocate. Există autoritate de lucru judecat cu privire la reclamanta J. A. raportat la care se impune admiterea excepției. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A A supra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței sub nr. 1667/117/(...), reclamantul S. L. DE LA R. DE V. C., în numele membrilor săi de sindicat, a chemat în judecată pe pârâții: S. N. DE T. F. DE C. „. C. S. și R. DE T. F. DE C. „. C. S. C. și a solicitat instanței obligarea acestora la plata retroactivă a salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009, echivalent cu un salariu de bază de încadrare pe luna decembrie a anului pentru care se acordă, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că în Contractul colectiv de muncă pentru anii 2007 - 2008 încheiat la nivelul pârâtei de rd.1, înregistrat la D. B. sub nr. 1625/(...), a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional pentru anii 2009-2010 este prevăzută, la art. 32, acordarea pentru personalul societății, a unui salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic.
În susținerea poziției procesuale, reclamantul a invocat prevederile art. 40 al. 2 lit. c) din Codul muncii, conform cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti aceste sume de bani angajaților.
Reclamantul a arătat că pârâtele nu au onorat aceste obligații contractuale asumate, fiind astfel nevoiți să formuleze prezenta acțiune, solicitând totodată și obligarea pârâtelor la plata sumelor actualizate cu rata inflației.
Față de poziția reclamantului, prima pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu a fost parte semnatară a contractului colectiv de muncă, semnatara fiind cea de a doua pârâtă, excepție asupra căreia instanța s-a pronunțat prin încheiere de ședință. Se arată că în anii 2007,
2008 și 2009 societatea nu a avut venituri pentru constituirea fondului necesar plăților solicitate.
R. DE T. F. DE C. „. C. S. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că a fost înființată prin HG nr. 5., sucursalele regionale fiind fără personalitate juridică, iar potrivit art. 18 din HG nr. 5. prima pârâtă este cea care stabilește bugetul propriu, iar Consiliul de administrație al acesteia stabilește drepturile de salarizare și celelalte drepturi de personal.
Prin sentința civilă nr. 2150/(...) a T.ui C. s-a admis acțiunea formulatăde reclamantul S. L. DE LA R. DE V. C.-N., în numele și pentru membrii de sindicat: J. I. A. C., G. T. S., F. I. O. I., T. P. I., D. V. C. V., J. O., G. R. M., C. I., G. O. A., H. I. G., ADI I. M., P. GH. G. M., T. C. C., U. C. M., M. E. M., M. V. C. F., P. B. R. O., B. V. I., C. G. I., T. P. GH. G., T. O. V. N., B. P. V., B. M. I., B. G. A., B. GH. N. V., C. A. L., C. S. S., F. A. B., G. M. I., I. V. I., J. D. D., K. F. F., L. GH. D. Z., M. A. A., M. C. D., M. I. A., M. A. E. B., M. S. I., N. A. A. A., P. I. T., P. V. I., R. P. I., S. O. R. A. A., T. I. I., T. G. C., V. M. M., GAL- B. ST. I.,M. D. D. E., M. I. V., M. V. A., P. V. V., P. V. V., B. l. I. L., B. I. I., B. N. A., B. F. F., C. V. O., C. T. A. D., C. P. P., C. A. A., C. E. Ș., D. V. D., F. P. G. S., F. V. M., G. V. M., G. S. I. N., H. I. C. I., H. S., K. AL. A., KIS I. E. C., L. V. G., M. S. V., M. G. V., N. O., P. V. V., P. AL. A., P. V., R. L. G. A., R. V. A., S. D. I., S. V. E., S. I. I. S., S. P. P. D., T. S. S. A., U. A. V., V. V. I., VIG I. I., B. V. V. D., B. D., C. D. D., C. V. D. M., H. l. I., K. P. Ș., M. G. V. M., S. I. I., T. V. V., T. G. G., T. T., T. I. V., I. I. M., C. I. I., H. V. Ș. C., M. I. A. I., P. AL. N. A., P. G. P., M. P. V., C. V., GAL l. I., R. G., U. V. D. F., B. I. I., P. A. I., R. P. F., I. R. R. S. și S. V. V., în contradictoriu cu pârâtele S. N. DE T. F. DE C.
„. C. "; S. și S. N. DE T. F. DE C. „. C. S. B. - R. S. DE T. F. DE C. C. și în consecință, a fost obligată cea de-a doua pârâtă să achite membrilor de sindicat reprezentați de reclamant salariul suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie pentru anii 2007, 2008 și 2009, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, conform prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil și la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocațial.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
La dosarul cauzei au fost depuse de către reclamant tabele nominale cu membrii de sindicat în funcție de domiciliile acestora. Membrii de sindicat reprezentați de către reclamant, toți cu domiciliul în județul C. sunt angajațiai pârâtei, fiindu-le aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate înregistrat la D. B. sub nr. 1625/(...).
Potrivit art. 32 din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2007 -
2008 încheiat la nivelul pârâtei, „. munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";.
Aceste prevederi legale au fost reiterate și în cuprinsul contractului colectiv de muncă pentru anii 2009 - 2010, valabilitatea contractului colectiv de muncă fiind prelungită prin act adițional.
Conform prevederilor art. 236 al. 4 C. muncii, contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar conform prevederilor art. 40 al. 2 lit. c) Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a plăti aceste sume de bani angajaților, iar apărările pârâtelor nu pot fi reținute.
În consecință, constatând că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile care le reveneau în temeiul contractelor colective de muncă mai sus menționate si în baza art. 236 al. 1 C. muncii, art.40 al.2 lit. c) din Codul muncii, instanța a admis acțiunea formulată de către reclamant și a obligat pârâții în solidar să plătească fiecărui membru de sindicat retroactiv, pentru anii 2007, 2008 și 2009, în funcția de perioada lucrată, câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației de la data plății.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele: R. DE T. F. DE C.
C. și S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA.
Prin recursul formulat, pârâta R. DE T. F. DE C. C. a invocaturmătoarele motive de recurs:
Recurenta consideră ca in mod greșit, prin încheiere de ședința, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S. N. de
T. F. de C. "C. C." S.A si a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de R. de T. F. de C. C.
In baza H. 5. a fost înființata S. N. de T. F. de C. C. C. S., societate pe acțiuni, cu personalitate juridica, care, in condițiile Legii nr. 31/1990, a înființat sucursale regionale, fara personalitate juridică, printre care si S. R. de T. F. de C. C.
Conform HG 5., art. 18 al. 1 S. N. de T. F. de C. "C. C." S. stabilește bugetul de venituri și cheltuieli al societății, iar in temeiul art. 19 (2), consiliul de administrație al S. stabilește, prin contractul colectiv de munca, drepturile de salarizare si celelalte drepturi de personal.
De asemenea, toate drepturile salariale sunt achitate direct de S. N. de
T. F. de C. "C. C." pentru toți salariații (inclusiv cei care sunt încadrați la R. sucursale), prin debitarea in conturile bancare a cardurilor de salarii ale tuturor salariaților.
Drepturile bănești solicitate de către reclamanta, sunt izvorâte din
Contractul Colectiv de M. încheiat la nivel de societate art. 32 si 69, iar părțile semnatare ale acestui Contract colectiv sunt reprezentanții salariaților prin sindicate si D. G. al S. N. de T. F. de C. „. C." S. A., care, conform statutului, este si Președintele consiliului de administrație, si nu reprezentanți ai R. de T. F. de C. C. si nu din contractele individuale de munca.
De asemenea, aceste drepturi (salariul suplimentar) sunt constituite din punct de vedere financiar doar la nivelul S. N. de T. F. de C. "C. C." SA, si nu la nivelul R. de T. F. de C. C., prin alocarea de fonduri cu aceasta destinație in bugetul de venituri si cheltuieli si in funcție de alți parametrii economico-financiari determinați de către S. "C. C." SA B.
Calitatea procesuala pasiva presupune existenta unei identități intre persoana paratului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic dedus judecății, or, așa cum se observa din cele de mai sus, doar S. N. de T. F. de C. "C. C." poate fi obligata la plata acestor drepturi, deoarece R. de T. F. de C. C. nu a încheiat si nu a semnat niciun act juridic prin care sa se oblige la plata vreunor drepturi bănești către salariații membri de sindicat cuprinse in contractele colective de munca si nici nu are fonduri proprii pentru plata acestora.
In concluzie, s-a arătat că doar S. N. de T. F. de C. "C. C." SA B. este in măsura sa aloce fonduri pentru achitarea drepturilor bănești solicitate de reclamant si nu R. de T. F. de C., al cărui director are doar un mandat special in ceea ce privește încadrarea personalului necesar desfășurării activității, plata salariilor personalului si a celorlalte drepturi bănești izvorâte din contractul colectiv de munca făcându-se doar de către S. C. C. SA .
Recurenta a mai arătat că instanța a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la solicitarea reclamantului de a se acorda salariul suplimentar aferent anului 2007 si 2008, fiind aplicabile prevederile art. 283 alin 1 lit. e din Codul Muncii, conform cărora "cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".
S-a mai invocat faptul că sentința pronunțata, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii si acordării salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 si 2009. este data cu aplicarea greșita a legii. ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de ari. 304 pct.9 C.pr.civ.
Astfel, se arată că prima instanța nu a reținut apărările formulate de
S. "C. C. SA prin care aceasta a arătat ca nu a avut venituri pentru constituirea acestui fond si ca drepturile solicitate pot fi acordate doar în concordanță cu prevederile legale care reglementează fundamentarea fondului de salariu.
Astfel, se susține că, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, parata S. C. C. SA si in subsidiar R. de T. F. de C. C., nu se putea obliga să acorde salariul suplimentar pentru că nu avea fonduri pentru acordarea acestora, si, chiar daca si-ar fi asumat această obligație, ea se putea executa numai dacă existau fondurile necesare pentru acordarea acestor drepturi. Dar câtă vreme subscrisele S. C. C. SA, respectiv
R. de T. F. de C. C. lucrează În pierdere, această clauză contractuală este imposibil de executat.
În conformitate cu dispozițiile art.12 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicată, cu modificările ulterioare: "contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale".
Acest text se aplica prin analogie si salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, cum este S. C. C. SA/R. C., unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobata prin hotărâre de guvern, dispoziție prevăzuta de O. nr.79..
Este important de reținut ca prin O. nr.79. s-a prevăzut obligativitatea aprobării prin act normativ a bugetului de venituri si cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat, cum este si cazul S. C. C. SA.
Potrivit art.236 alin.(4) din Codul Muncii, "contractul colectiv de munca încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților."
Din acest text rezulta ca un contract colectiv de munca poate fi izvor de drepturi si obligații numai daca se înscrie in limitele legii, in caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice. C. de norma convenționala a contractului colectiv de munca face ca acesta sa devina inaplicabil in situația in care vine in contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum este salariul, fara ca acestea sa poată fi susținute din bugetul aprobat prin H.G, la nivel superior societății, nu naște obligația de plata.
Mai mult decât atât, S. C. C. fiind o societate cu unic acționar Statul Român, aflată sub autoritatea M.ui T. și I. și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O. nr.79. privind măsuri economico- financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată prin L. nr.203/2009, avea obligația respectării prevederilor art.7 alin.(1). Deci, În conformitate cu aceste prevederi legale S. "C. C." SA i-a revenit obligația de a se Î. În fondul de salarii prevăzut În bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007 - 2009.
În dovedirea respectării acestor prevederi legale, S. "C. C." SA a depus la dosarul cauzei fotocopii de pe bugetele de venituri și cheltuieli ale societății pe anii 2007, 2008 si 2009, bilanțurile contabile pe acești ani și totodată execuțiile bugetare, înscrisuri din conținutul cărora rezultă atât cuantumul indicelui productivității muncii, cât și cel al indicelui câștigului salarial mediu, acte din care a rezultat cu claritate ca in loc sa funcționeze in profit, societatea a înregistrat pierderi foarte mari.
Mai mult, se invocă faptul că la data semnării Contractului Colectiv de
M. valabil pe anii 2007-2008, S. "C. C." SA nu avea aprobate bugetele de venituri și cheltuieli pe anii respectivi.
Astfel, CCM valabil pe anii 2007-2008 a fost semnat la data de (...), iar bugetul pe anul 2007 a fost aprobat ulterior, la data de (...) prin O. nr.
1349/(...), În timp ce pentru anul 2008, bugetul a fost aprobat prin H. nr.
1712/(...).
Se mai arată că, în anul 2009, societatea a înregistrat o pierdere în valoare de 210.377,85 mii lei si o pierdere cumulata din anii precedenți in valoare de 535.423,74 mii lei (pct.79 cap. V din bilanț).
Recurenta mai arată că în mod greșit instanța a acordat tuturor salariaților menționați in tabelul depus de S. reclamant drepturile bănești reprezentând salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 si 2009, deși unii dintre aceștia nu erau îndreptățiți, hotărârea fiind data cu aplicarea greșita a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Instanța de fond nu a luat in considerare apărările formulate de subscrisa pe fondul cauzei, apărări care au fost formulate si depuse la dosarul cauzei prin registratură, la data de 1.oct. 2010, împreună cu probatoriul constând in contracte individuale de munca sau decizii de încadrare.
Astfel, în urma verificării tabelului cu membrii de sindicat semnatari învederam instanței ca anumite persoane nu erau încadrate (nu aveau calitatea de salariat) în anul pentru care sindicatul solicita acordarea salariului suplimentar. În consecință, se arată că:
A. Nu pot beneficia de salariu suplimentar pentru anul 2007, deoarece nu erau încadrați la unitatea noastră in acel an sau nu au prestat activitatea un an calendaristic INTEGRAL (2007), următorii: G. R. M., deoarece a fost încadrat la data de (...); C. I., deoarece a fost încadrata de la data de (...) U. CAM ELIA M., deoarece a fost încadrata de la data de (...); M. G. V., deoarece a fost încadrat la data de (...); C. V., deoarece a fost încadrat la data de (...);
B. Nu pot beneficia de salariu suplimentar pentru anii 2007 și 2008, deoarece nu au avut calitatea de salariați in 2007 si nu au prestat activitatea un an calendaristic INTEGRAL in anul 2008, următorii: J. O., deoarece a fost încadrat de la data de (...); G. O. A., deoarece a fost încadrata de la data de (...); N. O., deoarece a fost încadrata de la data de (...); C. D. D., deoarece a fost încadrata de la data de (...);
În drept se invocă prevederile Contractului colectiv de munca încheiat la nivel de societate si art. 154, 155, 283 Codul muncii, art. 299, 3041
Cod.proc.civilă.
Recurenta S. N. DE T. F. DE C. "C. C." S. a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.
Consideră că sentința recurată, în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a societății a fost dată cu aplicarea greșită a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art.14 alin. (l) din Codul Muncii, prin angajator se înțelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forță de muncă pe bază de contract individual de muncă.
Persoana juridică, ca și persoana fizică dispune de o capacitate de folosință și una de exercițiu.
C. juridic al capacității de folosință îl constituie specialitatea ei și constă în posibilitatea subiectului colectiv de drept de a avea acele drepturi
și obligații care se circumscriu principiului specialității capacității de folosință, adică acela care este în acord cu scopul pentru care persoana juridică a fost înființată, scop prevăzut de lege, actul de înființare sau statut.
Capacitatea de exercițiu constă în aptitudinea subiectului colectiv de drept de a dobândi și exercita drepturi și de a-și asuma și îndeplini obligațiile, prin încheierea de acte juridice, de către organele sale de conducere (a se vedea A. Țiclea și alții, Dreptul muncii, pag.349).
Având în vedere cele de mai sus, prin regulamentul de organizare și funcționare al R. de T. F. de C. C., aprobat prin H. AGA nr. ll din (...), directorul general al S. C. C. SA, anexă la H. nr.5. a delegat directorului regional competența de a încheia contracte de muncă cu personalul ce ocupă funcții de execuție din cadrul unității proprii și subunitățile din structura acesteia (a se vedea lit.A3 cap.IV.2 din ROF-ul R. C.).
Prin urmare, deși lipsită de personalitate juridică, R. de T. F. de C. C. poate sta ca pârâtă în prezentul litigiu raportat la prevederile art.41 alin.(2) Cod procedură civilă, deoarece are organe de conducere proprii și autonomie în activitatea sa comercială, în folosirea fondurilor ce i-au fost puse la dispoziție și în executarea obligațiilor.
Așa cum a reținut și instanța de fond, în speța de față, intimatul reclamant are încheiat contract individual de muncă cu R. de T. F. de C. C. legal reprezentată de directorul regional.
Or, potrivit prevederilor art. 10 din Codul Muncii, contractul individual de muncă constituie temeiul potrivit căruia salariatul se obligă să prestezemunca pentru și sub autoritatea unui angajator, în schimbul unei remunerații denumite salariu.
În baza contractului individual de muncă, intimatul reclamant își desfășoară activitatea în cadrul regionalei, fiind remunerat de R. C., care raportat la prevederile art.40 alin. (2) lit. c) din Codul Muncii, are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Avându-se în vedere prevederile art.154 alin.(l) Codul Muncii potrivit cărora salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă și prevederile art.163 ale aceluiași cod, potrivit cărora plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată care se păstrează și se arhivează de către angajator, în speța de față R. C. efectuează plata salariului reclamantului și păstrează dovezile operațiunilor financiare efectuate.
Prin urmare, se arată că, raportat la prevederile legale susmenționate, calitatea de angajator îi aparține exclusiv R. de T. F. de C. C.
În concluzie, se solicită modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a C. C..
Se mai arată că sentința recurată nu conține nicio trimitere la excepția de autoritate de lucru judecat față de J. A., excepție ce a fost invocată prin notele de ședință nr. 1..
Pe fondul cauzei, se arată că instanța de fond nu a avut în vedere apărările formulate de recurentă.
Astfel, se susține că prin aplicarea prevederilor art. 982 din Codul civil, conform cărora "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg" și art.983 din Codul civil, conform cărora "când este îndoială, convenția se interpretează În favoarea celui ce se obligă", rezultă indubitabil că art. 32 alin. (1) și (3) din contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2007-2009 la nivelul C. C.
și prevederile din anexa nr. 6 la aceste contracte, sunt interpretate, precum și aplicate, astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anii 2007- 2009, venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Este adevărat că un contract colectiv de muncă este obligatoriu pentru părțile contractante și, în baza art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii obligă angajatorul să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din el. Însă tot atât de adevărat este că orice clauză contractuală trebuie interpretată în litera și spiritul său. Ori modul de redactare a art. 32 impune concluzia că acesta nu stabilește o obligație în sarcina angajatorului, ci doar o facultate a cărei materializare depinde de mai mulți factori, printre care și posibilitățile financiare ale angajatorului.
Astfel, potrivit principiului că nimeni nu se poate obliga la ceva ce este imposibil, subscrisa nu putea să acorde salariul suplimentar pentru că nu avea fonduri pentru acesta, iar chiar dacă ne-am luat această obligație, ea se va executa numai dacă există fondurile necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute de CCM, dar câtă vreme subscrisa lucrează în pierdere, această clauză contractuală este imposibil de executat.
Este de subliniat faptul că în conformitate cu dispozițiile art.12 din L. nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicată, cu modificările ulterioare: "contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se potnegocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale".
S-a mai invocat faptul că acest text se aplica prin analogie si salariaților din unitățile în care statul este acționar majoritar, cum este subscrisa, unități pentru care fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de guvern, dispoziție prevăzută de O. nr. 9..
De asemenea, se mai arată că prin O. nr.79. s-a prevăzut obligativitatea aprobării prin act normativa a bugetului de venituri si cheltuieli al societăților cu capital majoritar de stat, respectiv și pentru subscrisa.
Potrivit art.236 alin.(4) din Codul Muncii, "contractul colectiv de munca încheiat cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților."
Din acest text rezulta ca un contract colectiv de munca poate fi izvor de drepturi si obligații numai daca se înscrie in limitele legii, in caz contrar clauzele negociate neproducând efecte juridice. C. de norma convenționala a contractului colectiv de munca face ca acesta sa devina inaplicabil in situația in care vine in contradicție cu un act normativ, ori negocierea de drepturi bănești, așa cum este salariul suplimentar, fără ca acestea sa poată fi susținute din bugetul aprobat la nivel superior societății angajatoare, nu naște obligația de plata.
Se apreciază că atâta timp cât instanța a admis contrariu, acest lucru echivalează cu a admite ca părțile unui contract colectiv de munca la nivel de unitate pot negocia drepturi de natura salariala fara nici un fel de limita, ca lege a părților, având eficienta chiar cu încălcarea legii.
Prin urmare, clauzele din contractul colectiv de munca ce prevedeau aceste drepturi nu pot avea eficienta decât in măsura in care fondul de salarii al angajatorului este suficient pentru plata acestor sume, obligația de plata luând naștere doar in condițiile existentei surselor de venit care se aproba prin actele normative emise pentru aprobarea acestora.
Mai mult, se arată că, fiind o societate cu unic acționar statul român, aflată sub autoritatea M.ui T. și I. și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O. nr.79. privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată prin L. nr.203/2009 avea obligația respectării prevederilor art. 7 alin.(l), conform cărora: "indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii .... ". Deci, În conformitate cu aceste prevederi legale societății i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor
2007 si 2008.
În dovedirea respectării acestor prevederi legale, recurenta arată că a depus la dosarul cauzei fotocopii de pe bugetele de venituri și cheltuieli ale societății pe anii 2007 și 2008, bilanțurile contabile pe acești ani și totodată execuțiile bugetare, înscrisuri din conținutul cărora rezultă atât cuantumul indicelui productivității muncii, cât și cel al indicelui câștigului salarial mediu, după cum urmează:
- pe anul 2007, indicele câștigului mediu a fost de 99,23% (pct.1l5 din execuția bugetară), iar indicele de productivitate a fost de 100,01 % (pct.l18 din execuția bugetară).
- pe anul 2008, indicele câștigului mediu a fost de 100,18% (pct.115 din execuția bugetară), iar indicele de productivitate a fost de 100,72%
(pct.118 din execuția bugetară).
Totodată, s-a arătat că din analiza bugetelor de venituri și cheltuieli pe anii 2007 și 2008 și a execuției bugetare pe acești ani reies următoarele:
- pentru anul 2007, la rubrica privind "câștigul mediu lunar pe salariat" (Anexa nr. IA, pct. 6, cap. XI la O. nr. 1.) s-a prevăzut suma de
1817,47 lei, iar conform tabelului privind execuția bugetară pe anul 2007, suma a fost de 1803,55 lei, astfel că execuția bugetară realizată pe anul
2007 a fost sub sumele prevăzute în buget, ceea ce a condus la imposibilitatea acordării drepturilor solicitate.
- pentru anul 2008, la rubrica privind "câștigul mediu lunar pe salariat" (Anexa, pct. 6, cap. IX la H. 1.) s-a prevăzut suma de 2264,55 lei, iar conform tabelului privind execuția bugetară pe anul 2008, suma a fost de
2268,58 lei, diferența fiind mult prea mică pentru a permite acordarea salariului suplimentar.
Totodată, s-a menționat că din execuțiile bugetare ale anilor 2007 și
2008, rezultă următoarele:
- diferența dintre fondul de salarii aprobat pe anul 2007 în sumă de
373.000 mii lei și fondul de salarii realizat în același an în sumă de
370.073,08 lei, a fost de 2.926,920 mii lei (cap. XI, pct.5), sumă insuficientă pentru acordarea salariului suplimentar al cărui echivalent este un salariul de bază de încadrare din luna decembrie, pentru un nr. de t 17.078 de angajați.
- pe anul 2008, fondul de salarii aprobat prin BVC 2008 a fost de
464.789 mii lei iar fondul de salarii realizat in același an a fost de
465.245,46 mii lei, rezultând astfel o depășire a fondului alocat cu suma de
456,46 mii lei (cap. IX, pct.5), ceea ce nu a permis acordarea salariului suplimentar pe anul 2008.
Mai mult, s-a subliniat că la data semnării Contractului Colectiv de M. valabil pe anii 2007-2008, societatea nu avea aprobate bugetele de venituri și cheltuieli pe anii respectivi.
Astfel, CCM valabil pe anii 2007-2008 a fost semnat la data de (...), iar bugetul pe anul 2007 a fost aprobat ulterior, la data de (...) prin O. nr.
1349/(...), în timp ce pentru anul 2008, bugetul a fost aprobat prin H. nr.
1712/(...).
Ca atare, se invocă faptul că, clauzele contractuale privitoare la drepturile bănești, nu puteau fi aplicate decât în limitele acestor acte normative apărute ulterior semnării contractului colectiv de muncă, nicidecum fără respectarea acestor acte normative, întrucât s-ar fi încălcat principul pacta sunt servanda, respectiv prevederile art.969 din Codul civil conform cărora "convențiile legal făcute au putere de lege Î. părțile contractante ".
În ceea ce privește acordarea salariului suplimentar aferent anului
2009, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că pe acest an, societății nu i s-a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli. Reiterăm că bugetul de venituri și cheltuieli al societății se aprobă prin hotărâre de guvern, inițiată de M. T. cu avizul M.ui Finanțelor P.e și cel al M.ui Muncii, Familiei și Protecției S., în conformitate cu prevederile art. 5 lit. a) din OUG nr. 79. coroborate cu art. 15 alin. (1) din O.U.G nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
În conformitate cu prevederile legale de mai sus, a fost înaintat proiectul de BVC pe anul 2009 la M. T. si I. cu adresa nr.30/ A2/198/(...).
În acest proiect, recurenta arată că la rubrica aferentă fondului de salarii s-a prevăzut suma de 456.000 mii lei, în timp ce fondul de salarii realizat la sfârșitul anului 2009 a fost în valoare de 486.489 mii lei, astfel cum rezult din pct.115 cap. IX din execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009.Avându-se în vedere depășirea înregistrată de 30.488 mii lei,societatea s-a aflat în imposibilitatea de a acorda drepturile patrimoniale conform CCM.
Tot din execuția BVC a anului 2009, rezultă că s-au înregistrat depășiri ale cheltuielilor materiale cu combustibilul si ale cheltuielilor cu energia electrica de tracțiune fata de prevederile din proiectul de BVC 2009, aceste cheltuieli fiind strict necesare pentru funcționarea transportului feroviar public de calatori.
Mai mult, se arată că în anul 2009, societatea a înregistrat o pierdere în valoare de 210.377,85 mii lei si o pierdere cumulata din anii precedenți in valoare de 535.423,74 mii lei (pct. 79 cap. V din bilanț).
Recurenta mai arată că, în măsura în care ar fi avut venituri pentru a constitui fondul necesar acordării salariului suplimentar, salariații ar fi beneficiat de aceste drepturi, numai în condițiile art. 32 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2008-2009, coroborate cu dispozițiile Anexei nr. 6 la CCM 2008 - 2009, respectiv salariatul să fi desfășurat activitatea în cursul unui an calendaristic. Astfel, din considerentele sentinței și din dispozitivul acesteia, nu rezultă faptul că instanța ar fi avut în vedere următoarele:
- J. O. s-a angajat la R. C. în (...), motiv pentru care pentru anii 2007
și 2008 nu putea beneficia de salariul suplimentar;
- G. R. M. s-a angajat la R. C. în (...), motiv pentru care pentru anul
2007 nu putea beneficia de salariul suplimentar;
- C. I. s-a angajat la R. C. în (...), motiv pentru care pentru anul 2007 nu putea beneficia de salariul suplimentar;
- G. O. A. s-a angajat la R. C. în (...), motiv pentru care pentru anii
2007 și 2008 nu putea beneficia de salariul suplimentar;
- U.anu C. M. s-a angajat la R. C. în (...), motiv pentru care pentru anul 2007 nu putea beneficia de salariul suplimentar;
- M. G. V. s-a angajat la R. C. în (...), motiv pentru care pentru anul
2007 nu putea beneficia de salariul suplimentar;
- N. O. s-a angajat la R. C. în (...), motiv pentru care pentru anii 2007
și 2008 nu putea beneficia de salariul suplimentar;
- C. D. D. s-a angajat la R. C. în (...), motiv pentru care pentru anii
2007 și 2008 nu putea beneficia de salariul suplimentar;
- C. V. s-a angajat la R. C. în (...), motiv pentru care pentru anul 2007 nu putea beneficia de salariul suplimentar;
- R. G. s-a angajat la R. C. în (...), motiv pentru care pentru anul 2007 nu putea beneficia de salariul suplimentar;
Recurenta a mai invocat faptul că valoarea cheltuielilor este nejustificată în raport cu cele două criterii legale, respectiv: valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat, sens în care considerăm că nu au fost respectate prevederile art. 132 alin.3 din Statutul profesiei de avocat potrivit cărora:"stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente: timpul si volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client; natura, noutatea și dificultatea cazului; importanța intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, daca această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea În muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului; conlucrarea cu experți sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului; avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse deavocat; situația financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante".
Pe de altă parte, s-a apreciat că, cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat nu pot fi imputate societății întrucât, conform art. l alin.(1) din L. nr.54/2003, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată, astfel încât pentru valorificarea acestor drepturi, respectiv pentru atingerea scopului său, aceasta trebuie să dețină personal de specialitate juridică în măsură să formuleze acțiuni în justiție și să susțină aceste acțiuni pe rolul instanțelor de judecată.
Mai mult, se arată că, conform condițiilor prevăzute de art. 274 alin.(l) Cod. proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli. O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de față nu ne încadrăm în această categorie. De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina noastră pentru ca să fim obligați la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, se invocă prevederile art.304 pct. 9 și art.3041 din Codul de procedură civilă.
Analizând recursurile formulate de: S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA și R.
DE T. F. DE C. C. C. SA C., se reține că acestea sunt nefondate, pentruurmătoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-recurente R. de T.
F. de C. C. C. S. C. este nefondată întrucât natura juridică a sumelor pretinse prin acțiune este cea a unor drepturi salariale, fiind un adaos anual la salariul de bază, conform contractului colectiv de muncă, așadar un element al salariului, ce face parte din conceptul de pachet de drepturi salariale, reprezentând un avantaj pecuniar acordat pe parcursul și ca efect al derulării raporturilor de muncă.
Având în vedere că potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, este evident că raportul juridic dedus judecății este legat între acest pârât, ca angajator și reclamanți, ca angajați.
Ca urmare, în mod corect instanța de fond a respins această excepție. Curtea mai constată că în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Astfel, art.283 alin.1 din Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:….. c)în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Potrivit disp.art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Conform disp.art.166 din Codul muncii, dreptul la acțiune privind drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Astfel, se reține că art. 283 al. 1 lit. e) din Codul muncii nu este aplicabil în cauză, întrucât prin prezenta acțiune reclamantul nu a invocat neexecutarea unor clauze ale contractului colectiv de muncă, ci a solicitat plata unor adaosuri neacordate ce fac parte, potrivit disp.art.155 din Codul muncii, din categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate, conform art. 166 și 283 alin.1 lit.c) din Codul muncii în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
S. N. de T. F. de C. „. C. SA, Curtea reține că, deși nu are calitate de angajator al membrilor de sindicat reprezentați de reclamant, are calitate de ordonator de credite și a semnat contractele colective de muncă în temeiul cărora se solicită drepturile care fac obiectul prezentei cauze.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Față de cele de mai sus, și acest motiv de recurs apare ca nefondat. Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile O. nr. 79. și cele ale H. nr.1. invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește O. nr.79/2001, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
În ceea ce privește situația reclamanților care nu au lucrat întreg anul calendaristic în cadrul societății recurente, se reține că prima instanță aobligat la plata sumelor de bani cuvenite reclamanților cu titlu de salariu suplimentar „ conform prevederilor C.C.M. la nivel de unitate aplicabil";, deci proporțional cu perioada în care aceștia au prestat muncă în favoarea pârâților.
Se mai reține că în mod corect au fost stabilite de către instanța de fond cheltuielile de judecată puse în sarcina recurentului, având în vedere faptul că acesta a căzut în pretenții în cauză, iar art. l alin.1 din L. nr.54/2003 nu oprește sindicatul de a-și angaja în cauză un apărător ales.
Se rețin însă ca fiind fondate motivele de recurs prin care recurenții au invocat faptul că, prin sentința civilă nr. 2. iunie 2010, pronunțată de
Tribunalul Cluj - Secția M. de C. si F., de C. de M. si A. S., definitivă, rămasă irevocabilă prin decizia pronunțată de Curtea de A. C. din data de (...), reclamantei J. A., membră a S.ui L. de la R. de V. C.-N. i s-a admis acțiunea pentru capătul de cerere privind acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2007, 2008 și 2009, la nivelul valorii clasei 1 de salarizare, sindicatul intimat recunoscând că în cauză există autoritate de lucru judecat, astfel încât în mod greșit, cu încălcarea disp.art.166 Cod.proc.civilă și art.1201 cod. civil, prima instanță a admis și acțiunea formulată în cauză de către reclamanta J. A.
Pentru toate aceste considerente, , în temeiul disp.art.312 alin. 2 din Codul de procedură civilă, se vor admite recursurile declarate de pârâții: S. N. DE T. F. DE C. „. C. S. și R. DE T. F. DE C. C., se va modifica în parte sentința primei instanțe, se va respinge acțiunea formulată de reclamanta J. A. C., prin sindicat, în contradictoriu cu pârâții, existând în cauză autoritate de lucru judecat. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul disp.art.274 Cod.proc.civilă, recurenții-pârâți, aflați în culpă procesuală în cauză față de reclamanții cărora li s-a admis acțiunea, vor fi obligați să plătească intimaților, reprezentați de sindicat, suma de
1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâții S. N. DE T. F. DE C. „. C. S. și R. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 2150 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta J. I. A. C., prin sindicat, în contradictoriu cu pârâții, existând în cauză autoritate de lucru judecat.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Obligă recurenții-pârâți să plătească intimaților reprezentați de sindicat suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 1 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. C. M. I. T.
GREFIER N. N.
Red.: CM;
Tehnored.: C.M./M.S.;
3 ex./(...); Jud.fond: E.B..
| ← Decizia civilă nr. 4089/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1485/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
