Decizia civilă nr. 1248/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
Pentru minori și familie
DECIZIA C. NR. 1248/R/2011
Ședința n 05 aprilie 2011
Instanța constituită din:
P. : D. C. G.
JUDECĂTOR : C. M.
JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. „. C. SA B. în nume propriu și prin S. R. de T. F. de C. C. împotriva sentinței civile nr. 4099 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr. (...) privind și pe reclamantul intimat S. L. R. V. R. C. C., precum și pe pârâta intimată S. C. C. - R. DE T. F. DE C. „. C. SA C., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 31 martie
2011, pârâta recurentă S. N. de T. F. de C. „. C. SA a transmis la dosar prin fax, concluzii scrise, care au fost trimise și prin poștă și depuse la dosar la data de 4 aprilie 2011.
De asemenea, la data de 01 aprilie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă a depus la dosar, în extras, copia contractului colectiv de muncă pentru anii 2009-2010, conținând prevederile în baza cărora s-au formulat pretențiile reclamantului, (filele 48-52).
Tot la data de 4 aprilie 2011, pârâta recurentă a depus la dosar copia contractului colectiv de muncă încheiat între societate și reprezentanții salariaților, respectiv F. reprezentative semnatare, aferent anilor 2007-2009, precum și actul adițional pe anii 2009-2010 atașat la contractul menționat, (filele 57-63).
De asemenea, se constată că prin motivele de recurs, pârâta recurentă S.
N. de T. F. de C. „. C. SA a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 al.2 cod procedură civilă.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4099 din 13 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea reclamantului S. L. R. V. R. C. C. și pârâtele S. N. DE T. F. DE C. „. C. și S. C. C. SA - R. DE T. F. DE C. C. C. SA C., au fost obligate la plata către membrii de sindicat B. I., B. M., M. D. și C. I. a câte un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației la data plății efective, pe anii 2007,2008 și 2009.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ambele pârâte.
S-a respins excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantului și prescripției invocate de pârâta 1.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ambele pârâte, că din contractul colectiv de muncă pe care își întemeiază reclamantul acțiunea rezultă că semnatar a acestuia este S. N. de T. F. de C. și ca urmare aceasta are obligația de a respecta și a duce la îndeplinire prevederile acestui contract colectiv de muncă, obligație ce-i incumbă și conform art.18 alin.1 din HG nr.584/1998 prin care a fost înființată S. N. de T. F. de C. „. C. SA";.
Contractul individual de muncă al fiecărui angajat (f.119-138) se încheie în baza prev. Contractului colectiv de muncă, iar în speță angajator este pârâta
2 - R. de T. F. de C. C., și în această calitate și aceasta are calitate procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantului invocată de pârâta 1 este neîntemeiată în condițiile în care art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003 a sindicatelor prevede că „ organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor"; iar acțiunea a fost formulată de reclamant în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat nominalizați în tabelul anexat cererii, și care și-a însușit acțiunea prin semnătura lor.
S-a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii
2007,2008 pentru că ar fi în prezența unui conflict de drepturi prescriptibil în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune și nu a unei acțiuni în plata unor drepturi salariale este nefondată deoarece Legea nr.168/1999 și Codul muncii actual utilizează terminologia „conflict de muncă";, după caz, „ de drepturi"; și „de interese";.
Obiectul cererii din speță îl formează drepturile bănești de natură salarială și se aplică în cauză ca atare, disp. art. 283 lit.c din Codul muncii, care prevede ca termen de formulare a acțiunii 3 ani.
Aceasta, întrucât drepturile bănești solicitate sunt o componentă a salariului, care conform art.155 Codul muncii se compune din salariul de bază., indemnizații, sporuri precum și alte adaosuri.
Ori câtă vreme, salariul suplimentar este prevăzut în contractul colectiv de muncă și salariul se plătește în temeiul contractului individual de muncă, acesta este supus prescripției de 3 ani prev. de art.283 lit.c din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța a reținut că membrii de sindicat în numele cărora este promovată acțiunea sunt angajați ai pârâtei S. -
R. de T. F. C. „. C. SA"; C.
În conformitate cu disp.art.30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități pe anii (...)-2008 pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. S. suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de A., luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor.În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Prin noțiunea de „. se înțelege, profitul societății sau plusul de valoare care depășește cheltuielile societății. Reclamantul nu se poate apăra, că nu aobținut , pentru că în urma activității ce a desfășurat-o a obținut venituri. În acest text din CCM, se arată modalitatea constituirii fondului de plată a salariului suplimentar, dar din ansamblul articolului, nu rezultă că această plată este condiționată de existența profitului, astfel că apărarea pârâtei, în sensul că nu dispune de fondurile necesare achitării drepturilor solicitate, nu au fost avute în vedere, întrucât o asemenea împrejurare nu o exonerează de obligația stabilită în sarcina sa prin contractele colective de muncă pe anii
2007-2009, contracte care dau naștere la drepturi și obligații în sarcina părților care le-au semnat, deci inclusiv în sarcina pârâtei, care are obligația să asigure fondurile necesare pentru respectare tuturor obligațiilor asumate și stabilite în sarcina lor.
Ca urmare, instanța având în vedere aceste considerente și constatând îndeplinite prev. art.161 și urm. Codul muncii, art.30 din CCM pe anii 2007-
2010, a admis acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele S. N. DE T. F. DE
C. „. C. SA B. și R. de T. F. de C. C.
S. N. de T. F. de C. C. C. S. prin S. R. de T. F. de C. C. a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în totalitate.
În motivele de recurs a arătat că instanța a reținut greșit faptul că regionala de T. F. de C. C. are calitate procesuală pasivă în cadrul acțiunilor izvorâte din contractele de muncă asupra unor drepturi salariale obținute ca urmare a negocierii între reprezentanții legali ai Societății naționale de T. F. de
C. SA B. și reprezentanții salariaților.
Arată că Directorul general al S. C. C. SA a delegat Directorului
Regionalei de T. F. de C. C. competenta de a incheia contracte de munca cu personalul care ocupa funcții de execuție în cadrul unității proprii și a subunităților din structura acesteia, în temeiul prevederilor art. 19 alin. 2 din Statutul Societatii N. de T. F. de C. - C. C. S., iar în temeiul prevederilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii îi revine obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din Contractul Colectiv de M. aplicabil.
Intr-adevăr sub aspectul obligației plății drepturilor salariale, este indirect și în subsidiar și obligația Regionalei de T. F. de C. C., dar potrivit doctrinei în materie contractuală, calitatea procesuala activă/pasivă poate avea doar partile semnatare ale contractului nu și unitățile care fac parte din structura vreunei părți semnatare.
In măsura în care R. de T. F. de C. C. prin reprezentant legal ar fi semnatar al Contractului Colectiv de M. cu reprezentanții salariaților (F. reprezentative menționate în lista semnatarilor Contractului Colectiv de M. ), calitatea procesuală pasivă a acesteia ar fi fost indubitabilă, ori nu este cazul în speța de față.
S. N. de T. F. de C. C. C. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii privind acordarea salariului suplimentar
2007, 2008 și 2009.
În motivarea recursului criticăm sentința pentru motivul de recurs prevăzut la art. 304 alin. (1) pct.9 din Codul de P. C., întrucât apreciază că în motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a subscrisei, instanta a aplicat greșit prevederile legale.
În ceea ce privește reținerile onoratei instanțe cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a societății, consideră că sunt neîntemeiate, deoarece calitatea procesuală se stabilește în concret, în raport de litigiu dedus judecății, respectiv față de existența identității între persoana reclamantului și persoana obligată în cadrul raportului juridic.
Ca atare, având în vedere obiectul litigiului, respectiv acordarea unor drepturi prevăzute în CCM, raportat la prevederile art. 5 coroborat cu art.67 lit.b) din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare, suntem în prezența unui conflict de drepturi și nu a unui conflict de interese, unde în conflictul de drept părțile sunt salariații și angajatorul.
Arată că salariații B. I., B. M., M. D. și C. I., au încheiat contract individual de muncă cu R. de T. F. de C. C., legal reprezcnrată de directorul regional.
R. de T. F. de C. C. în calitate de angajator, raportat la prevederile art.d l alin.(2) Cod procedură civilă, are calitate procesuală pasivă în dosar, motivat și de faptul că are organe de conducere proprii și autonomie în activitatea sa comercială în folosirea fondurilor ce i-au fost puse la dispoziție și în executarea obligațiilor asumate.
Față de cele susmenționate și având în vedere prevederile alin.40 alin.(2) lit.c) din Codul Muncii, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil îi revine RTFC C.
Mai criticăm sentința pentru motivul de recurs prevăzut la art. 304 alin.(l) pct. 9 din Codul de P. C., întrucât apreciază că în motivarea respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța a aplicat greșit prevederile legale.
Instanța a apreciat că drepturile bănești sunt de natură salarială și se aplică art.283 lit.c) Codul Muncii termenul de formulare a acțiunii fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Învederează că, așa cum reiese din motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată, acțiunea reclamantei a fost întemeiată pe prevederile contractelor colective de muncă aplicabile recurentei în perioada 2006-2007 și
2008-2009 nu pe prevederile contractelor individuale de muncă.
Având în vedere că drepturile pretinse de intimatul-reclamant sunt prevăzute, în mod exclusiv, în contractele colective de muncă, apreciază că ne aflăm în prezența unui conflict de drepturi, așa cum acesta este definit la art. 5 din Legea nr. 168/1999, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.(l) lit.e) din Codul Muncii, care prevede în mod expres că "cererile în vederea soluționării unui conf1ict de muncă pot fi fonnulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune".
În concluzie, solicită să se dispună modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției și respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.
Pe fond, consideră că reținerea instanței încalcă prevederile art. 247
Codul muncii, în sensul că atâta timp cât la nivelul C. C. exista CCM nu avea obligația legală să aplice CCM la nivel de grup de unități.
Ca atare, trimiterea instanței la prevederile art. 30 din CCM la nivel de grup de unități este neîntemeiată.
Reiterează prevederile art. 32 alin. (1) din CCM aplicabile pe anii 2007-
2008 la nivelul C. C., conform căruia: "Pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.", respectiv alin. (3) "Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar."
Având în vedere prevederile art.982 cod civil conform cărora "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecărei înțelesul ce rezultă din actul întreg ", rezultă indubitabil că art. 32 alin. (1) și
(3) din contractele colective de muncă aplicabile pe anii 2007-2009 la nivelul C. C. și prevederile din anexa nr. 6 la aceste contracte se aplică astfel: salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile mentionate în anexa nr. 6 la contracte, sub condiția că societatea să fi avut pentru anii
2007- 2009, venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.
Această condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate, nu a putut fi îndeplinită de subscrisa, deoarece, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr. 79/2001 și prevederilor O.U.G. nr.
79/2008, avea obligația respectării prevederilor din aceste acte normative conform cărora: " ... indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat in unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității ... ".
Prin urmare, raportat la aceste prevederi legale, recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2007- 2009, aprobate prin acte normative, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.
Având în vedere că pe anii (...) a rezultat o diferență prea mică pentru a se putea constitui fondul necesar acordării salariului suplimentar, rezultând depășiri la cheltuieli materiale, astfel că unitatea s-a aflat în imposibilitatea financiară de a constitui fondul necesar acordării salariului suplimentar.
S. L. R. V. R. C. C. prin concluzii scrise (f.40-42) a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
Analizând recursurile formulate de C. N. DE CĂI F. C. S. B., în numepropriu și pentru S. R. CF C.-N., se reține că acestea sunt nefondate, pentruurmătoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-recurente C. N. DE
CĂI F. ";. S. B.- S. R. CF C.-N. este nefondată întrucât natura juridică a sumelor pretinse prin acțiune este cea a unor drepturi salariale, fiind un adaos anual la salariul de bază, conform contractului colectiv de muncă, așadar un element al salariului, ce face parte din conceptul de pachet de drepturi salariale, reprezentând un avantaj pecuniar acordat pe parcursul și ca efect al derulării raporturilor de muncă.
Având în vedere că potrivit art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, este evident că raportul juridic dedus judecății este legat între acest pârât, ca angajator și reclamanți, ca angajați. Ca urmare, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune, Curtea reține că Art. 283 alin.(1) din Codul muncii prevede că „cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea 130/1996 prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a)- d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Curtea apreciază corectă interpretarea primei instanțe, care a considerat că dreptul solicitat se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 155 Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Or, contravaloarea unui salariu suplimentar pe an constituie tocmai un astfel de alt adaos. Astfel, un ajutor bănesc acordat în considerarea calității de angajat nu poate reprezenta decât un drept salarial, deci o contravaloare a activității profesionale prestate, fiind de la sine înțeles că angajatorul nu procedează la stipularea unui atare drept decât în considerarea acestei activități pe care angajatul o prestează în beneficiul său, deci ca o bonificație prin care să sporească pachetul salarial și astfel, să facă mai atractiv postul, sau să își fidelizeze angajații, sau să mențină salariile la un nivel competitiv pe piață.
Art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 283 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, în conformitate cu dictonul specialia generalibus derogant, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantulei a fost înregistrată în (...) și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente perioadei 2007-2009, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată în cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate.
În mod corect instanța de fond a reținut că acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
Astfel, art. 32 alin. 3 precizează că :„ Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fonduluipentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Față de cele de mai sus, și acest motiv de recurs apare ca nefondat.
Pentru aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că disp.art.22 alin.1 din H.G. nr.581/1998 și cele ale art.29 alin.3 și 4 și art.47alin.3, 48 alin.2 din Legea nr.500/2002 invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
Având în vedere disp.art.1 din O.U.G. nr.81/1997, se reține că prevederile acesteia nu sunt aplicabile în cauză.
În ceea ce privește H.G. nr. 142/2005, se reține că dispozițiile acesteia nu sunt aplicabile în cauză, întrucât reglementează doar măsuri salariale ce urmau să fie respectate în anul 2005 de către operatorii economici monitorizați, ori în cauză nu s-au solicitat drepturi salariale pentru anul 2005.
De asemenea, H.G. nr.50/2006, deși cuprinde măsuri ce se impun a fi luate cu privire la drepturile salariale cuvenite salariaților în anul 2006, nu este aplicabilă în cauză întrucât salariile suplimentare aferente anului 2006 se plătesc salariaților în anul următor, conform art. 32 din Contractul Colectiv de M. încheiat la nivelul C. N. DE CĂI F. B. pe anii 2., înregistrat la D. B. sub nr.
6113/(...), ce prevede că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În ceea ce privește O.U.G. nr.79/2001, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
Pentru toate aceste considerente, constatând că în mod corect prima instanță a obligat pârâții la plata salariului suplimentar cuvenit pe anii 2006,
2007 și 2008, potrivit clauzelor contractelor colective de muncă aplicabile, în temeiul disp.art.312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se vor respinge recursurile formulate de pârâtele R. C. și S. "C. C." SA împotriva sentinței civile numărul 4099 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele R. C. și S. "C. C." SA împotriva sentinței civile numărul 4099 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 05 aprilie 2011.
P. JUDECĂTORI D . C. G. C. M. L. D.
GREFIER A. B.
Red. DCG/(...) Dact. SM/2 ex.
| ← Decizia civilă nr. 3431/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 4089/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
