Decizia civilă nr. 3431/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3431/R/2011
Ședința publică din data de 5 octombrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
G.-L. T.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva sentinței civile nr. 1. din 18 mai 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată M. A. N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, av. Neamț C., lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 29 septembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus la dosarul cauzei prin reprezentant, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, conform dovezilor anexate.
Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosarul cauzei delegație de substituire și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat,
Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, pentru motivele invocate prin memoriul de recurs, cu cheltuieli de judecată conform facturii și extrasului de cont pe care le depune la dosar.
C U R T E A A supra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus pe rolul T. B.-N., reclamanta M. A. N. a chemat în judecată pe pârâta SC OMV P. SA B., solicitând instanței obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale anual, pentru anii 2005, 2006 și 2007, sumă actualizată cu indicele de inflație începând cu data scadenței până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a fost salariată a pârâtei
și că pârâta avea obligația să-i achite drepturile salariale prevăzute de art.176 alin.1 din C. colectiv de muncă la nivel P., constând în ajutorulmaterial reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale în fiecare an în parte. A subliniat faptul că această obligație este prevăzută și de art.187 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură, energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2008.
Reclamanta a mai menționat faptul că nu s-a încheiat nici un document ori act adițional prin care să se ateste vreo negociere privind modalitatea concretă de calcul și acordare a cotei de gaz fiecărui salariat, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu există dovada concretă că ajutorul material solicitat a fost inclus în salariul de bază, situație în care drepturile solicitate cu acest titlu nu au fost acordate și sunt datorate de pârâtă.
În drept, s-au invocat art.269 alin.1, 281 și urm. Codul muncii, art.176 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii (...), 2006,
2007, art.187 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură, art.977 Cod civil
și OMF nr.1752/2005.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, lipsei calității procesuale active areclamantului și prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-au respins ca neîntemeiate excepțiile necompetenței teritoriale, a nulității cererii de chemare în judecată, a lipsei calității procesual active a reclamantei și a prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anilor 2006 și 2007.
S-a admis ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești aferente anului 2005, fiind respinsă acțiunea formulată de reclamantă privind aceste pretenții ca prescrise.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta M. A. N., împotriva pârâtei SC OMV P. SA și în consecință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei contravaloarea ajutorului a 4.000 mc de gaze naturale pentru anii 2006 și 2007, în funcție de prețul unui mc de gaze naturale la data de 01 ianuarie 2006 și respectiv de la data de 01 ianuarie 2007, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre T. a reținut următoarele:
În ce privește excepția necompetenței teritoriale a tribunalului s-a reținut că este nefondată, întrucât potrivit art.284 alin.2 C. muncii, competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă revine tribunalului în a cărei rază teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul, iar reclamanta din cauză are domiciliul în județul B. N..
S-a mai reținut că în speță nu sunt aplicabile prevederile art.72 din L. nr.168/1999, întrucât aceste dispoziții legale au fost abrogate implicit prin dispozițiile art.298 alin.2 Codul muncii.
T. a respins ca nefondată și excepția lipsei calității procesuale active areclamantului, întrucât acesta având calitatea de salariat al societății pârâte
și invocând prevederile art.176 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate care prevede că salariații au dreptul la un ajutor material reprezentând contravaloarea a câte 4000 mc de gaze naturale pentru fiecare an, și art. 187 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură ce se referă la același drept, tribunalul a statuat că acest drept aparține salariaților, iar nu sindicatului, situație în care aceștia sunt îndreptățiți să acționeze în judecată societatea pârâtă, având legitimitate procesuală activă.
A fost respinsă și excepția nulității cererii de chemare în judecatăinvocată de pârâtă pentru că, chiar dacă reclamanta nu a indicat valoareaobiectului acțiunii dedusă judecății, prin modul de formulare a obiectului acțiunii prin care se solicită obligarea pârâtei la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea 4000 mc gaze naturale pentru anii (...), acesta este suficient de determinat, iar acțiunea poate fi soluționată în mod adecvat pe baza acestor pretenții deduse judecății.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturilebănești invocate de reclamant pentru anii 2005, 2006 și 2007, tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit. c Codul muncii care instituie in termen de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului solicitat, și că nu este aplicabil termenul de 6 luni invocat de către societatea pârâtă, deoarece obiectul pretențiilor deduse judecății de reclamantă prin care solicită obligarea pârâtei la plata unor venituri cu titlu ajutor material anual, respectiv contravaloarea a câte 4.000 mc gaze naturale, sunt și trebuie asimilate drepturilor salariale cuvenite angajaților și trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
Observând însă că reclamanta a înregistrat acțiunea la data de 27 mai
2009 și că acesta solicită ajutorul material și pentru anul 2005, tribunalul aconstatat că pentru acest an, acțiunea formulată de reclamantă este prescrisă, întrucât în situația în care dispozițiile din contractele colective de muncă invocate la nivel de unitate și ramură, anterior precizate, nu indică o dată fixă din cursul anului în care ar fi trebuit achitat ajutorul material reprezentând cota de gaze naturale, înseamnă că trebuie luată în calcul pentru determinarea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție, cel mai târziu ultima zi din anul respectiv, ori în cazul anului
2005, ultima zi a fost 31 decembrie 2005, deci acțiunea putea fi introdusă în termenul legal de prescripție cel mai târziu în data de 31 decembrie 2008.
Contrar aserțiunilor reclamantului, tribunalul a considerat că termenul de prescripție de 3 ani în acest caz nu se calculează de la expirarea a 150 zile necesare pentru închiderea anului financiar întrucât față de pretențiile deduse judecății, acestea nu se află în legătură de conexitate directă cu închiderea anului financiar la nivelul societății, ci trebuie executate dispozițiile contractelor colective în timpul anului respectiv în lipsa altor prevederi derogatorii.
Însă, pentru anii 2006, 2007, constatând că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune s-a reținut că pentru aceste pretenții acțiunea a fost formulată în termenul de prescripție menționat, motiv pentru care a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile deduse judecății aferente anilor 2006-2007.
În ce privește fondul acțiunii, tribunalul a reținut următoarele:
Din înscrisul depus la dosar, emis de societatea pârâtă, datat 22 septembrie 2008, reiese că reclamanta a avut calitatea de salariat la pârâtă în meseria de vânzător, începând cu data de 01 noiembrie 2002 și inclusiv la data emiterii înscrisului, aspecte reieșite și din copia carnetului de muncă al reclamantulei, raporturile de muncă între părți încetând potrivit deciziei nr.23/(...), iar în această perioadă, doar la data de 01 iulie 2004 s-a făcut mențiunea în carnetul de muncă că salariul reclamantei a fost majorat ca urmare a aplicării prevederilor art.134 alin.1 din contractul colectiv de muncă, neexistând niciun fel de mențiuni înscrise cu privire la aplicarea art.176 alin.1 din contractul colectiv de muncă invocat drept temei al pretențiilor deduse judecății.
Potrivit art.39 alin.1 lit. a Codul muncii, salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă potrivit art.40 alin.2 lit. c din același cod. Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri conform art. 155 Codul muncii. Potrivit art. 236 alin.4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu dispozițiilor legale constituie legea părților, executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți - art. 243 alin.1, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală, conform art. 239 Codul muncii. Au fost reliefate și prevederile art.238 alin.1 Codul muncii care arată că prin contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. S-a impus a se preciza că aceste texte legale evocate sunt redate în forma în vigoare la data sesizării instanței de judecată, acestea fiind în consecință aplicabile în cauză raporturilor juridice dintre părți deduse judecății, chiar dacă ulterior o parte din aceste prevederi legale au fost abrogate prin L. nr.40/2011.
Față de aceste dispoziții legale tribunalul a stabilit dacă reclamanta în calitate de fost salariat al pârâtei este îndreptățită să primească un ajutor material anual reprezentând contravaloarea a câte 4.000 mc de gaze naturale potrivit dispozițiilor contractelor colective de muncă invocate prin acțiune.
Potrivit art.187 din C. colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2005, salariații agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr.1, în care este prevăzută și societatea pârâtă, vor primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază. Cuantumul și condițiile de acordare a acestui ajutor material vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivel inferior. Aceste dispoziții au fost reiterate și în contractele colective de muncă la nivel de ramură pentru anii 2006 și 2007.
Potrivit art.176 alin.1 din C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte, se prevedea inițial că fiecare salariat are dreptul la acordarea unui ajutor anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, iar modalitatea concretă de calcul urmează a face obiectul unui act adițional. Însă ulterior prin C. colectiv de muncă la nivelul unității pârâte din 1997 f.60 s-a prevăzut că începând cu data de 01 iunie 1997 ajutorul material anual reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază. Modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la contract. În contractele colective de muncă la nivel de unitate din anii 1998 și 2008 s-a prevăzut la art.176 că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM 1997. S-a reținut faptul că pârâta nu a dovedit în concret includerea ajutorului material în litigiu în anul 1997 în cazul reclamantei, care oricum la acea dată nu era salariatul acesteia, însă nici în cazul altor salariați din acest județ care aveau această calitate la data respectivă.
În raport de probatoriul administrat în cauză, tribunalul a apreciat că nu sunt justificate susținerile societății pârâte în sensul că s-ar fi introdus în salariul de bază al reclamantei contravaloarea ajutorului material pentru anii menționați în acțiune reprezentând contravaloarea a 4.000 mc de gazenaturale anual în care acesta a activat la societatea pârâtă, fiind simple afirmații neurmate de majorarea efectivă a salariului de bază. Înscrisurile depuse de pârâtă în copie la dosar f.62-64 ce reprezintă adrese către sucursale ale pârâtei din anul 1997 nu sunt în măsură să convingă instanța că se referă la includerea ajutorului material prevăzut de art. 176 alin.1 în salariile de bază ale angajaților, întrucât nu se face trimitere expresă la acest drept, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-au efectuat mențiunile necesare în carnetul de muncă în acest sens.
Pentru că pârâta angajator nu a făcut proba necesară prin înscrisuri în condițiile art. 287 Codul muncii, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamantă este în parte fondată, respectiv pentru anii 2006 și
2007, motiv pentru care pârâta a fost obligată să plătească reclamantei contravaloarea ajutorului a 4.000 mc de gaze naturale pentru anii 2006 și
2007, în funcție de prețul unui mc de gaze naturale la data de 1 ianuarie
2006 și respectiv de la data de 1 ianuarie 2007. T., pentru a evita eventuale litigii între părți, a considerat că este necesar să stabilească data de la care se va calcula prețul unui metru cub de gaze naturale, preț ce va fi înmulțit cu 4.000 unități, iar data avută în vedere de tribunal, respectiv cea din 1 ianuarie a anului pentru care s-au acordat drepturile solicitate, este justificată de faptul că anumiți salariați nu au muncit la pârâtă pe tot parcursul acelui an, astfel că se impune stabilirea unei date fixe drept etalon pentru toți salariați din acel an calendaristic.
Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamantă în urma neachitării în anii 2006 și 2007 a ajutorului material cuvenit, suma respectivă urmează să fie actualizată cu indicele de inflație de la scadență, respectiv din ultima zi calendaristică a anilor 2006 și 2007 și până la data plății efective.
Apărările societății pârâte potrivit cărora drepturile bănești solicitate prevăzute de art.176 alin.1 din contractele colective de muncă pentru anii
(...), care prevedeau că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă din anul 1997, nu sunt în măsură a exonera societatea pârâtă de la obligația de a acorda acest drept prevăzut expres de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, pe de o parte, iar pe de altă parte, în condițiile în care nu a depus dovezile necesare la dosar din care să rezulte în concret că în cazul acestui reclamant s-ar fi realizat compensarea respectivă prin majorarea salariului de bază.
În baza art.274 C.pr.civ., tribunalul nu a acordat cheltuieli de judecată, pentru că, pe de o parte, față de soluția adoptată, pârâta este în culpă procesuală și nu este îndreptățită la acordarea unor asemenea cheltuieli, iar pe de altă parte, reclamanta deși a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, înscrisurile justificative anexate în acest sens sunt întocmite pe numele altei persoane, respectiv D. V., ce a fost parte probabil în alt dosar, situație în care reclamanta nu a dovedit că aceasta personal a efectuat cheltuieli de judecată, motiv pentru care nu au fost acordate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC OMV P. SA, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamantă și cu obligarea acesteia la plata sumei de 763 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și în recurs.
În motivarea recursului, pârâta critică în primul rând hotărârea cu privire la excepția tardivității acțiunii promovate de reclamant.
Arată recurenta că cererea reclamantului nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual demuncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, venituri cerute în temeiul unui contract colectiv de muncă, reclamantul invocând art.187 din CCM Ramură/art. 176 CCM P., nu contractul individual de muncă, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, astfel că acțiunea este prescrisă.
Pe fond, arată că ajutorul constând în contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost inclus în salariul de bază al salariaților. Astfel, prin art.187 din CCM la nivel de ramură nr. 2. s-a stipulat că angajații P. vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, cuantumul și condițiile vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivele inferioare.
Prin art.176 din CCM la nivel de unitate P. se prevede că ajutorul social constând în plata contravalorii cotei de gaze naturale a fost compensat prin contractul colectiv de muncă pe anul 1997. Această împrejurare a fost adusă la cunoștința sucursalelor P. prin adresa nr. IP nr.1721/(...).
La nivelul anilor 1998 și următorii, suma aferentă ajutorului privind cota de gaze a fost majorată implicit ori de câte ori au fost majorate salariile SC P. S A.
Această împrejurare rezultă din conținutul art.176 alin.1 din CCM la nivel de P. în care s-a stipulat că ajutorul material reprezentând c/val unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin C.. Aceeași formulare se regăsește și în CCM pentru anii 2006-2007, iar în anul 2008 alin. 11 al art.176 s-a completat cu precizarea expresă că începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere că acest ajutor nu se mai acordă, fiind inclus în salariul salariaților.
Împrejurarea că după anul 1997 nu au mai existat negocieri între P. și sindicat cu privire la acordarea separată a acestui ajutor, demonstrează cu prisosință faptul că acesta a fost inclus în salariul de bază al salariaților.
Recurenta a criticat hotărârea și prin prisma faptului că instanța nu a precizat caracterul sumelor la care a fost obligată pârâta, respectiv dacă aceste sume sunt brute sau nete, considerând că această precizare era necesară deoarece angajatorul are obligația de a vira la bugetul de stat contribuțiile la asigurările sociale, la fondul unic de asigurări sociale de sănătate, la bugetul asigurărilor pentru șomaj și impozitul pe venit.
Recurenta a mai menționat că prin decizia de încetare a contractului de muncă s-au stabilit și drepturile salariale de care a beneficiat reclamanta în momentul indisponibilizării, iar reclamanta nu a contestat această dispoziție. Consideră că prin soluția de admitere a acțiunii instanța a modificat implicit și dispoziția de încetare a contractului de muncă al reclamantei în partea privitoare la despăgubirile acordate.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 septembrie 2011,
reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta S. OMV P. S. și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată la fond și recurs, arătând că instanța de fond în mod corect a respins toate excepțiile invocate de pârâtă și a admis în parte acțiunea reclamantei. Cu privire la fondul cauzei, reclamanta apreciază că este îndreptățită la acordarea cotei de gaz, aceasta în condițiile în care recurenta nu a făcut dovada că acest drept salarial a fost inclus în salariul de bază.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea de A. reține că recursul pârâtei SC OMV P. SA estenefondat, având în vedere următoarele considerente:
Întrucât, conform art. 137 C.proc.civ., excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescripția dreptului la acțiune al reclamantului.
Sub acest aspect Curtea reține că art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din L. nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte de prescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
Curtea constată că solicitarea reclamantei de acordare a cotei de gaz privește perioada 2005-2007. Raportat la aspectele deja menționate și având în vedere că acțiunea a fost promovată la data de (...), Curtea reține că în mod corect T. a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind drepturile bănești solicitate pentru anii 2006 și 2007.
În privința fondului, Curtea constată că art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin C. Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la M. sub nr. 53346/06/(...), prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.430/(...) și C. Colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M. sub nr. 288/02/(...) a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr. 397/(...) pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 187, că salariații agențiloreconomici nominalizați în Anexa nr.1, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din L. nr.
130/1996 privind C. colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de S. ". S. există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și FSLI P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamanți, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.187 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din L. nr.
130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997.
Curtea reține însă că pârâta nu a probat faptul că începând cu data de
(...) drepturile solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art.176 din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P.";, întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens, așa cum prevedea chiar textul art.176, din CCM la nivel P. pentru anul 1997.
Din actele depuse în probațiune în dosarul de fond, rezultă că în fapt, aceste indexări și majorări au fost înregistrate anual de mai multe ori, neexistând vreun motiv de a considera că acea creștere salarială din anul
1997 ar corespunde includerii în salariul de bază a suplimentării în discuție.
Este în sarcina angajatorului să probeze că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației art. 176 din contractul colectiv de muncă, și aceasta nu doar printr-o adresă internă, ci prin evidențierea prin mijloace specifice (înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază.
Ca atare, nefiind probată includerea suplimentării salariale reprezentând cota de gaz în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestui venit, obligativitatea acordării sale a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură. Nu poate fi agreată interpretarea dată de intimata pârâtă acestor dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, ca instituind doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 187 alin. 1 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că „salariații vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale";, astfel că argumentele referitoare la negociere nu reprezintă o condiție de care să depindă nașterea dreptului, ci o contextualizare a modalității în care se va pune în executare obligația.
Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștereulterioară din partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.
Actul adițional din 2008 la contractul colectiv de muncă nu poate produce efecte pentru o perioadă anterioară încheierii sale, decât cu încălcarea principiului neretroactivității care este aplicabil și în privința clauzelor interpretative din contractul colectiv de muncă.
În acest sens, art. 31 din L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește că: „(1) Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. (2) Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.";
Așadar, nu există un temei legal pentru întinderea efectelor acestei clauze contractuale asupra unei perioade anterioare încheierii actului adițional.
Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.
Curtea mai reține că necontestarea deciziei de concediere de către reclamantă cu privire la cuantumul indemnizației de concediere nu o lipsește de posibilitatea solicitării suplimentărilor salariale pe cale separată, deoarece art. 165 Codul Muncii interzice asimilarea acceptării unei părți din drepturile salariale cu renunțarea la partea neachitată, iar art.38 din Codul muncii instituie principiul interdicției renunțării salariaților la drepturile recunoscute prin lege, cum este dreptul la salarizare.
De asemenea, motivul de recurs referitor la neindicarea caracterului brut sau net al sumelor acordate apare ca fiind neîntemeiat, deoarece art. 176 alin.1 din C. nu cuprinde dispoziții sub acest aspect, după cum nici L. nr. 53/2003 (Codul muncii) nu cuprinde reglementări privind baza de calcul a impozitului și contribuțiilor sociale.
Prin urmare, aceste apărări formulate de recurentă sunt probleme de executare a hotărârii și se întemeiază pe dispoziții legale privind regimul fiscal aplicabil în speță, ceea ce însă excede cadrului procesual de față.
Având în vedere dispozițiile art.287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării către reclamantă, în calitate de angajat, a drepturilor salariale suplimentare reprezentând cota de gaz aferentă anilor
2006 și 2007, Curtea constată că reclamanta este îndreptățită să beneficiezede drepturile suplimentare salariale pe acești ani.
Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 al. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul pârâtei SC OMV P. S.
În ce privește solicitarea reclamantei intimate de obligare a pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată la fond Curtea reține că prin sentința pronunțată instanța de fond nu a acordat reclamantei cheltuieli dejudecată, întrucât s-a constatat că înscrisurile justificative anexate în acest sens sunt întocmite pe numele altei persoane, respectiv D. V., situație în care reclamanta nu a dovedit că aceasta personal a efectuat cheltuieli de judecată.
În recurs intimata a anexat la dosar chitanța din data de (...) privind plata onorariului de avocat în sumă de 119 lei (fila 20 dosar recurs), însă, având în vedere că reclamanta nu a formulat recurs împotriva sentinței pronunțate de T. B.-N., precum și faptul că potrivit dispozițiilor art. 315 alin.
4 cu referire la art. 296 cod proc. civ. recurentei nu i se poate agrava situația în propria cale de atac, Curtea va respinge cererea intimatei de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond.
Cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs urmează de asemenea a fi respinsă, având în vedere că la dosar a fost depusă doar o factură proforma privind un onorariu de 900 lei pentru recurs, fără se face însă și dovada achitării de către intimata reclamantă a onorariului respectiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. P. S. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T. B.-N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Respinge cererea intimatei reclamante de obligare a recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5 octombrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI S .-C. B. I.-R. M. G.-L. T.
GREFIER G . C.
Red.GLT/dact.MS/2 ex./(...) Jud.fond: M.L.B.
| ← Decizia civilă nr. 1060/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1248/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
