Decizia civilă nr. 4428/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

R O M A N I A CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4428/R/2011

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G.

JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. O. SA împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată C. M., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei recurente - consilier juridic A. D., lipsind reclamanta.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că la data de (...) recurenta a înregistrat la dosar un extras de cont privind plata salariului reclamantei pentru perioada (...) - (...).

Reprezentantul recurentei declară la acest termen de judecată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.

Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat în cauză.

Reprezentantul recurentei susține recursul astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea lui, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A A supra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.9178/112/(...) pe rolul T. B.-N., ulterior precizată, în ședința publică din 4 mai 2011, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâta S. „. S., solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să anuleze decizia de concediere disciplinară din (...), ca nelegală și netemeinică, să oblige pârâta să-i plătească despăgubiri pentru perioada cuprinsă între data desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, (...) și data rămânerii irevocabile a sentinței, să oblige pârâta să-i plătească drepturile restante reprezentând diferența de salariu pentru luna septembrie și drepturile cuvenite pentru luna octombrie și noiembrie până la data de (...), să oblige pârâta să plătească contribuțiile sociale datorate atât pentru drepturile restante cât și cele aferente despăgubirilor ce se vor acorda pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului individual de muncă, (...) și data rămânerii irevocabile a sentinței și să oblige pârâta să-iplătească suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale pentru concedierea nelegală.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși a început să lucreze pentru S. „. S..A, din data de (...), când a fost angajată ca lucrător comercial la magazinul O. 37, al acestei societăți din B., Piața Decebal, contractul individual de muncă l-a primit ulterior angajării sale, acesta fiind încheiat pe perioada determinată, până la data de (...). Menționează că, în afara de acest contract de muncă, nu i s-a mai remis vreun exemplar al unui contract pe durata nedeterminată, deși a semnat la un moment dat un astfel de contract. Nu a semnat niciun stat de plată în toată aceasta perioadă, în zilele de plată ale salariului (3 și 19 ale lunii) fiind anunțate telefonic (ea și colegele sale), să-și primească banii din casa și să îi treacă pe monetar. Li s-a comunicat telefonic și care este suma pe care trebuie să o primească fiecare, suma nefiind aceeași în fiecare lună. În aceste condiții nu cunoaște dacă în toată perioada în care a lucrat pentru această societate au fost achitate contribuțiile sociale aferente muncii prestate. Cartea de muncă nu i-a fost solicitată niciodată (nici măcar la încetarea muncii) și nici nu s-a completat în această perioadă lucrată.

Se mai arată că, în data de (...) a fost anunțată telefonic că punctul de lucru se va închide pentru schimbarea locației acestuia. În data de (...) s-a făcut inventar iar magazinul s-a închis. Nu i s-a prezentat nici un act privind întocmirea inventarului, din care să reiasă exact cuantumul lipsei invocate precum și modul în care a fost calculată această lipsă. S-a cerut (tuturor celor 3 angajate din acest punct de lucru) să-și efectueze concediul de odihnă pentru două săptămâni, timp în care societatea va încheia un contract de închiriere pentru un alt spațiu. La finalul celor 2 săptămâni, văzând că nu sunt rechemate la lucru, reclamanta a sunat la sediul societății, cerând lămuriri. I s-a spus să-și formuleze o altă cerere de concediu de odihnă pentru încă 5 zile.

În data de (...) a fost contactată telefonic, de numita A. F., să se prezinte de urgență la sediul firmei, în F., C., în vederea întocmirii actelor de lichidare, având în vedere ca magazinul urma să se închidă definitiv. Aceeași solicitare au primit-o și colegele sale. În data de (...), toate trei s-au prezentat la sediul firmei, unde li s-a comunicat că, întrucât s-a descoperit o lipsă de aproximativ 4000 lei la inventar, urmează să fie date afară și nu se pune problema unei alte angajări sau a întocmirii actelor prin șomaj, ori a plății salariilor restante. Nu li s-a prezentat niciun document privind întocmirea inventarului, din care să reiasă exact cuantumul lipsei invocate precum și modul în care a fost calculate această „lipsă";. Li s-a cerut să semneze o convocare pentru aceasta dată.

Reclamanta consideră că decizia de concediere este nelegală pentru următoarele considerente:

- neefectuarea convocării conform prevederilor legale în acest sens ( cu toate că angajatorul a încercat „ să se acopere"; prin convocarea arătată și pe care a semnat-o la chiar data prezentării lor la sediul societății pentru a-și primi drepturile salariale, adică (...)).

- nu se prezintă în decizia contestată care prevederi din fișa postului și contractul individual de muncă au fost încălcate (în condițiile în care nu li s- a prezentat spre semnare vreo fișă a postului, iar contractul de muncă aferent perioadei (...) - (...) nu i-a fost remis).

- nu se prezintă în decizie motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către aceasta la data de (...).

- deși se face vorbire in decizie de procesul verbal nr.5188/(...) nu i s-a prezentat un exemplar din acesta, în decizie nu s-a indicat in mod corect instanța la care aceasta poate fi contestată.

De asemenea, reclamanta a susținut că decizia este și netemeinică, arătând că nu există nicio lipsă la inventar.

Referitor la lipsa de inventar, reclamanta a arătat că în toată perioada lucrată la S. „. S. a participat la inventare, fără cel de final și nu au fost semnalate probleme. Nici de la efectuarea ultimului inventar și până la data de (...) nu s-a menționat nimic despre vreo lipsă. Consideră că lipsa în gestiune este nereală, nefiind altceva decât o modalitate a societății de a o concedia, de a nu-i acorda dreptul de preaviz, fără a-i achita drepturile salariale restante. Această lipsă nu poate fi reală, mai mult, la data respectivă nu li s-a prezentat rezultatul clar al inventarului (de la contabila societății a aflat că el nu este finalizat), respectiv documente contabile din care rezultă, cu atât mai mult că le-a solicitat pentru a le confrunta cu situațiile magazinului rămase la șefa de magazin, solicitare refuzată de către societate. S-a mai arătat că aceasta așa-zisa „lipsă la inventar"; este o practică bine cunoscută a societății întrucât toate vânzătoarele care sunt puse să-și dea demisia sau pleacă de la societate sunt scoase cu lipsa la inventar și puse să plătească. Nu se consideră vinovată, întrucât nu a luat nici un ban sau produse de la magazinul societății, astfel încât rezultatul inventarului pretins de către angajator este fie o greșeală, fie o „intenție"; a acestuia pentru a nu-și îndeplini obligațiile legale față de ea.

De altfel, reclamanta a arătat că și din formularea deciziei de concediere rezultă clar, faptul că angajatorul, la data emiterii acesteia, nu are idee concretă despre această lipsă de inventar, întrucât face vorbire despre minus ca fiind: „ de peste 4.000 ron";, or, având în vedere că este vorba de inventar contabil, acesta trebuie să fie evidențiat strict și nu în termeni generali.

Ca urmare a concedierii nelegale solicită plata de despăgubiri potrivit

Codului muncii, fără să solicite reintegrarea.

Reclamanta a solicitat daune morale de la societate, întrucât desfacerea contractului de muncă în baza art.61 lit. a din Codul muncii și lipsa nejustificată la inventar i-au produs mari neajunsuri, în sensul că face imposibilă angajarea sa în altă parte, cu atât mai mult cu cât ea a lucrat doar în comerț din totdeauna.

De asemenea, a solicitat obligarea angajatorului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate disp.art.76-78 Codul muncii.

În dovedirea acestei contestații s-au depus la dosar înscrisuri.

Pârâta legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar și-a delegat reprezentant în instanță care a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea plângerii pe care a formulat-o la I. C. pentru cercetarea reclamantei și a celorlalte două persoane împreună cu care aceasta a avut gestiune colectivă.

Cererea de suspendare a cauzei a fost respinsă în ședința publică din

4 mai 2011, întrucât împotriva reclamantei nu a fost începută urmărirea penală, astfel cum rezultă din adresa comunicată de I. C.

Prin sentința civilă nr. 1./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta C. M.împotriva pârâtei SC „. SA și în consecință, a fost anulată ca netemeinică, decizia nr.5206/(...), emisă de pârâtă, de desfacere a contractului individualde muncă nr.131631/(...), conform art.61 litera „a"; din Codul muncii, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului individual de muncă, (...) și data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești restante astfel: diferența dintre drepturile bănești cuvenite și suma de 250 lei, pentru luna septembrie 2010; drepturi salariale, pentru perioada (...)-(...); indemnizație pentru concediu medical, pentru perioada (...)-(...) și indemnizație pentru concediul de odihnă, pentru perioada (...)-(...).

Pârâta a mai fost obligată să plătească contribuțiile sociale aferente drepturilor bănești restante, precum și cele aferente drepturilor bănești cuvenite pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului individual de muncă, (...) și data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

S-au respins ca neîntemeiate cererile având obiect: obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești pentru perioada (...)-(...) și la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta a fost angajata pârâtei începând cu data de 131631/(...), inițial pe perioadă determină, de o lună, până la (...) (f.8) și, prin actul adițional la acest contract, din (...) (f.49) pe perioadă nedeterminată, pe postul de lucrător comercial pentru comercializarea produselor alimentare și nealimentare din gestiunea comună a M. O. 37 din B., cu un salariu lunar de bază brut de 756 lei (f.9), atribuțiile postului fiind prevăzute în fișa postului aflată la filele 42-46, semnată de reclamantă iar din (...) a fost numită șefă de magazin (f.41).

Referitor la cererile având obiect anularea deciziei de sancționare disciplinară și plata de despăgubiri.

Prin decizia nr.5206/(...), s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă începând cu data de (...), conform art.61 litera „a"; din Codul muncii, reținându-se în motivarea acesteia că reclamanta nu și-a îndeplinit cu conștiinciozitate atribuțiile de serviciu prevăzute atât în contractului individual de muncă cât și în fișa postului, prin faptul că, împreună cu colegele de serviciu, au gestionat fraudulos gestiunea comună a magazinului în care și-au desfășurat activitatea astfel că, la ultimele inventare, minusul a fost de peste 4.000, 00 ron (f.6). Totodată, în cuprinsul deciziei, se menționează că, prin nota explicativă luată salariatei, aceasta menționează că este conștientă că a participat la o gestionarea comună a magazinului în care și-a desfășurat activitatea dar pentru minusul existent nu se consideră vinovată cu nimic, fiind făcută referire în motivarea decizie și la procesul verbal nr. 5188/(...) și faptul că decizia poate fi contestată la Tribunalul Cluj.

Dispozițiile art.61 litera „a"; reglementează desfacerea contractului individual de muncă cu titlu de sancțiune disciplinară astfel că decizia de concediere trebuie să îndeplinească exigențele prevăzute de art.263-268 din

Codul muncii, respectiv să fie emisă doar după efectuarea cercetării disciplinare prealabile, sub sancțiunea nulității și, tot sub sancțiunea nulității, trebuie să cuprinsă toate mențiunile indicate la alineatul 2 al art.228 Codul muncii.

Reclamanta invocă nulitatea decizie de sancționare, susținând că aceasta a fost emisă fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile respectiv că nu a fost convocată la o astfel de cercetare și că, din punct de vedere formal decizia este nulă pentru că nu s-au indicat ce prevederi dinfișa postului au fost încălcate, nu se indică motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale și, deși, în decizie, se face vorbire de procesul verbal nr.5188/(...), acesta nu i-a fost comunicat invocând totodată și faptul că instanța este greșit indicată.

T. a reținut că decizia de sancționare disciplinară a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art.267 din Codul muncii, fiind emisă după efectuarea cercetării disciplinare prealabile a reclamantei, care a fost convocată în data de (...) pentru data de (...), dată la care reclamanta s-a prezentat la sediul pârâtei, nu a solicitat termen pentru pregătirea apărării și a dat nota explicativă (f.24), prin care nu a recunoscut fapta și a declarat expres că a avut cunoștință de faptul că a participat la o gestiune colectivă împreună cu încă două salariate.

Prin urmare, s-a reținut că nu se poate susține că cercetarea disciplinară nu s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art.267 din Codul muncii.

De asemenea, s-a constatat de către prima instanță că decizia conține toate mențiunile prevăzute de art.268 din Codul muncii sub sancțiunea nulității, fiind descrisă fapta (lipsa din gestiunea colectivă), fiind indicate prevederile care au fost încălcate, respectiv cele din fișa postului și din contractul individual de muncă iar faptul că nu au fost indicate punctual aceste prevederi nu constituie motiv de nulitate, cât timp în cele două acte invocate sunt descrise obligațiile reclamantei a căror nerespectare ar fi dus la crearea de minus în gestiune.

S-a mai reținut că se face referire și la apărările reclamantei iar faptul că instanța a fost greșit indicată nu determină nulitatea deciziei, fiind sancționată cu nulitatea doar neindicare instanței or, în decizie se indică Tribunalul Cluj, instanță apreciată de pârâtă ca fiind instanța competentă, reclamanta nefiind prejudiciată prin indicarea acestei instanțe, cât timp o eventuală contestație adresată Tribunalul Cluj nu ar fi fost respinsă ci cel mult s-ar fi declinat competența de soluționare în favoarea tribunalului competent.

În schimb, prima instanță a reținut că decizia de sancționare disciplinară este netemeinică întrucât pârâta nu a probat că reclamanta a săvârșit abaterea disciplinară reținută în sarcina ei, respectiv crearea de minus în gestiune.

Pentru a concluziona astfel tribunalul a reținut că ultima inventariere a gestiunii de la magazinul 37 din B. a avut loc la data de (...) și s-a referit la perioada (...)-(...), așa cum rezultă din singurul act depus la dosar de pârâtă referitor la această inventariere, procesul verbal, nedatat și neînregistrat, întocmit la data de 2 noiembrie 2010, aflat în copie la filele 95-

96.

Potrivit acestui proces verbal lipsa în gestiune ar fi de 2.017,74 lei, în timp ce în decizia de sancționare se face referire la un minus de peste 4000 lei.

Deși tribunalul a solicitat pârâtei comunicarea tuturor actelor întocmite cu ocazia efectuării inventarului din 26 octombrie 2010, precum și a evidențelor contabile pentru ca instanța să poată verifica dacă într-adevăr reclamanta a comis abaterea disciplinară, pârâta nu a depus aceste acte la dosar deși sarcina probațiunii îi incumbă, conform art.287 din Codul muncii.

Astfel, inventarierea trebuie să se efectueze potrivit dispozițiilor cuprinse în Ordinul nr. 2861/2009, care la punctul 8 prevede măsurileorganizatorice prealabile iar la pct.18 prevede că, în timpul inventarierii toate bunurile care se inventariază se înscriu în listele de inventariere.

Conform pct. 33, pe ultima filă a listei de inventariere gestionarul trebuie să menționeze dacă toate bunurile au fost inventariate și consemnate în listele de inventariere în prezența sa și, de asemenea, acesta menționează dacă are obiecții. Listele de inventariere se semnează pe fiecare filă atât de către comisia de inventariere cât și de gestionar. În cazul gestiunilor colective, cum este și cazul de față, listele de inventariere se semnează de către toți gestionarii.

Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic și înscrise în listele de inventariere cu cele din evidența tehnico operativă (fișe de magazie) și din contabilitate (pct.35) și potrivit pct.42 se consemnează într-un proces verbal care trebuie să cuprindă inclusiv decizia de numire a comisiei de inventariere și pe lângă concluziile comisie de inventariere trebuie să conțină și propunerile acesteia cu privire la cauzele plusurilor și a lipsurilor constatate și persoanele vinovate, precum și propuneri de măsuri în legătură cu acestea și se prezintă în termen de 7 zile lucrătoare administratorului sau persoanei responsabile cu gestiunea entității care trebuie să decidă asupra soluționării propunerilor făcute, cu respectarea dispozițiilor legale.

Rezultatele inventarierii se înregistrează în evidența tehnico operativă

și în contabilitate (pct.45).

În speță, s-a reținut că pârâta a efectuat inventarierea fără respectarea exigențelor prevăzute în acest act normativ, nu au fost întocmite liste de inventarierea care să fie semnate pe fiecare filă de cele trei gestionare, astfel încât tribunalul nu a putut verifica dacă cele menționate în procesul verbal din 2 noiembrie 2010 sunt reale, respectiv care a fost soldul faptic, soldul scriptic pentru a statua dacă reclamanta a săvârșit abaterea disciplinară reținută în sarcina ei.

Pe de altă parte, trecând peste faptul că procesul verbal de inventariere nu are număr de înregistrate, că mențiunile din acesta nu sunt complete, că cele consemnate în el nu pot fi verificate, s-a constatat că minusul menționat în acest proces verbal nu este identic cu cel reținut în decizia de sancționare disciplinară.

Prin urmare, ultimul inventar fiind efectuat cu nerespectarea dispozițiile legale privind efectuarea inventarului, rezultatul acestuia nu poate constitui temei al angajării răspunderii disciplinare. Așa fiind, tribunalul a reținut că pârâta nu a probat faptul că reclamanta a săvârșit abaterea disciplinară reținută în sarcina ei, motiv pentru care, în temeiul art.78 din Codul muncii, va dispune anularea deciziei nr. 5206/(...), emisă de pârâtă, ca fiind netemeinică. Cum, urmare a anulării acestei decizii, reclamanta nu a solicitat reintegrarea ci doar plata de despăgubiri, potrivit art.78 din Codul muncii a obligat pârâta să plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului individual de muncă, (...) și data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, întrucât la această ultimă dată contractul individual de muncă al reclamantei va înceta de drept, potrivit alibn.3 al art.78 din Codul muncii introdus de L. nr.40/2011.

Referitor la cererea având obiect plata unor drepturilor bănești pentru perioada anterioară desfacerii contractului individual de muncă, tribunalul a reținut că reclamanta a recunoscut primirea sumei de 250 lei , avans pentru luna septembrie 2010 (f.103) și că pârâta nu a probat că a achitatreclamantei drepturile bănești reprezentând diferența de salariu pentru luna septembrie 2010 și drepturile bănești pentru perioada 1 octombrie 2010-26 noiembrie.

Astfel, deși pârâta a susținut că a achitat o parte din aceste drepturi, respectiv că a virat pe cardul reclamantei suma de 394 lei, cu titlu de rest de plată pentru luna septembrie 2010 și suma de 250 lei cu titlu de avans pentru luna octombrie și (f.52) nu a probat că aceste sume au fost efectiv achitate reclamantei, actul de la fila 52 nefiind însoțit de dovada efectuării viramentelor bancare.

Din pontajele aflate la filele 53-55 reiese că în perioada 1 septembrie

2010-26 noiembrie 2010 reclamanta a prestat efectiv activitate în perioada

(...)-(...); (...)-(...); a fost în concediu medical în perioada (...)-(...) și (...)-(...); și a fost în concediu de odihnă în perioada pentru perioada (...)-(...) și în concediu fără plată din (...)-(...).

În consecință, s-a reținut că reclamanta este îndreptățită să beneficieze de drepturile bănești cuvenite pentru perioada efectiv lucrată

(drepturi salariale), pentru perioada în care a fost în concediu medica

(indemnizație de concediu medical) și pentru perioada în care a fost în concediu de odihnă (indemnizație de concediu) astfel că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile bănești restante drepturile bănești restante astfel: diferența dintre drepturile bănești cuvenite și suma de 250 lei, pentru luna septembrie 2010; drepturi salariale, pentru perioada (...)-(...); indemnizație pentru concediu medical, pentru perioada (...)-(...) și indemnizație pentru concediul de odihnă, pentru perioada (...)-(...) și a fost respinsă cererea pentru perioada (...)-(...), salariul fiind cuvenit doar în cazul în care munca a fost efectiv prestată nu și când salariatul a fost în concediu fără plată.

Cum din statele de plată depuse de pârâtă reiese doar faptul reținerii contribuțiilor sociale (f.60-66), nu și faptul că acestea au fost virate efectiv către bugetul general consolidat tribunalul a obligat pârâta să plătească contribuțiile sociale aferente drepturilor bănești restante precum și cele aferente drepturilor bănești cuvenite pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului individual de muncă, (...) și data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Referitor la cererea privind plata de daune morale, tribunalul a reținut că, întrucât reclamanta nu a probat că a suferit un prejudiciu moral urmare a faptului că a fost emisă decizia de sancționare disciplinară, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea având obiect obligarea pârâtei la plata sumei de

5000 lei, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. „. S., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Referitor la cererile având ca obiect anularea deciziei de sancționare disciplinară și plata de despăgubiri, tribunalul a reținut că decizia de sancționare disciplinară a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 267 C. muncii și că aceasta conține toate mențiunile prevăzute de art. 268 C. muncii sub sancțiunea nulității.

Referitor la considerațiile privind netemeinicia deciziei de sancționare disciplinară, instanța a considerat că pârâta nu a comunicat toate actele întocmite cu ocazia efectuării inventarului din (...) și a evidențelor contabile pentru ca instanța să poată verifica dacă într-adevăr reclamanta a comis abaterea disciplinară. În continuare, instanța detaliază actele necesare conform Ordinului nr. 2861/2009.

Recurenta arată că nu e de acord cu punctul de vedere al instanței, deoarece societatea a comunicat toate actele solicitate prin adresă conform citației din (...).

Prin respectiva adresă se solicită „comunicarea statelor de plată începând cu data angajării contestatoarei și până la data emiterii deciziei de concediere, pontajele întocmite, eventualele cereri pentru acordare de concediu de odihnă, inventarul efectuat la începutul și la încetarea activității contestatoarei, procesul verbal încheiat privind concluziile ultimului inventar efectuat, dovada convocării contestatoarei în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile";.

Prin urmare, recurenta a arătat că instanța a solicitat doar procesul- verbal încheiat privind concluziile ultimului inventar efectuat și nicidecum alte acte. Nici ulterior instanța de fond nu a solicitat comunicarea altor acte privind inventarul respectiv, ci a considerat, în opinia recurentei, nemotivat, că ar fi vina societății că acestea nu au fost depuse.

Prin urmare, recurenta consideră că astfel i-a fost îngrădit dreptul la apărare prin limitarea probațiunii doar la cea cuprinsă în adresa din (...) și solicită acceptarea depunerii în probațiune a actelor completate în cursul sau referitoare la inventarierea respectivă. Au fost întocmite liste de inventariere, semnate de cele trei gestionare, care atestă realitatea constatărilor și neconcordanța dintre soldul scriptic și soldul faptic. Procesul-verbal de inventariere nu cuprinde semnăturile gestionarelor deoarece acestea au refuzat să semneze - probabil în perioada de la completarea listelor de inventar și până la efectuarea procesului-verbal de inventariere.

S-a arătat că gestionarele au participat însă la operațiunea de inventariere, semnăturile acestora fiind prezente pe listele de inventariere și declarația de inventar, datate (...) - data efectuării inventarierii. In cel privește neconcordanța dintre minusul constatat în procesul verbal de inventariere și decizia de încetare disciplinară a contractului individual de muncă, aceasta este cu mare probabilitate o eroare materială ce se datorează exclusiv redactorului deciziei.

În concluzie, în urma probațiunii depuse, recurenta consideră că decizia nr.5207/(...) este temeinică, S. O. SA. probând minusurile de inventar prin acte semnale de gestionară .

În ce privește despăgubirile egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului individual de muncă ((...)) și data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, recurenta solicită modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acestei dispoziții ca urmare a constatării temeiniciei deciziei 5207/(...).

Pentru luna septembrie 2010, recurenta arată că a achitat reclamantei

și suma de 394 lei, iar pentru luna octombrie 2010, recurenta arată că s-a achitat de asemenea un avans de 250 lei prin virament bancar (CEC B.).

Referitor la contribuțiile sociale aferente drepturilor bănești restante,

S. O. S. arată că a depus o cerere de eșalonare pe lângă autoritățile competente în vederea eșalonării plății acestora, deoarece din cauza crizei economice generalizate aceste contribuții nu au fost achitate pentru niciun salariat, de aproximativ un an.

Analizând recursul formulat de S. „. S., prin prisma motivelor de recursinvocate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, se reține că acesta estenefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr.5206/(...), recurenta a decis sancționarea disciplinară a intimatei C. M. cu desfacerea contractului de muncă, pentru următoarele fapte: „…nu și-a îndeplinit cu conștiinciozitate atribuțiile de serviciu prevăzute atât în contractul individual de muncă, cât și în fișa postului, prin faptul că împreună cu colegele de serviciu au gestionat fraudulos gestiunea comună a magazinului în care și-au desfășurat activitatea, astfel că la ultimele inventare minusul a fost de peste 4000, 00 ron."; S-a mai avut în vedere prin decizie și procesul-verbal nr.5187/(...).

Astfel cum rezultă din actul adițional la contractul individual de muncă nr.1609/(...), intimata a fost numită de către societatea intimată la data de (...), pe funcția de șef departament mărfuri alimentare/nealimentare, având, conform fișei postului, atribuțiile de: coordonare a întregii activități din magazine, de participare la preluarea și recepționarea calitativă și cantitativă a mărfurilor care intră în gestiunea magazinului, de urmărire a modului de cântărire și încasare a produselor preambalate, de luare a măsurilor de asigurare a condițiilor de păstrare și predare a numerarului și a altor valori către unitățile specializate de transport valori sau către unitățile bancare, sau către alte instituții de credit, conform dispozițiilor, de asigurare a primirii /predării în aceeași zi a sumelor încasate de la toate casele de marcat din magazine, de a trimite zinic evidența încasărilor în numerar, a bonurilor vaorice, precum și a documentelor justificative la casieria centrală a firmei, de efectuare a controlului inopinat al casieriei cel puțin odată pe săptămână, de a solicita inventarierea generală a magazinului cel puțin odată pe lună, ș.a..

Curtea reține că în mod greșit prima instanță a reținut că decizia curprinde toate mențiunile prevăzute de art.268 alin.2 din Codul muncii, art.252 alin.2 din Codul muncii republicat, deși angajatorul nu a descris în concret faptele ce au fost reținute în cauză ca fiind abateri disciplinare, fiind menționată doar "gestionarea frauduloasă a gestiunii comune";, fără a se preciza care dintre atribuțiile din fișa postului ar fi fost încălcate de către salariată, pentru a permite instanței să verifice îndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii disciplinare a intimatei.

Având în vedere însă faptul că soluția pronunțată de către prima instanță este corectă și în acest capăt de cerere, Curtea reține că se impune menținerea acesteia, cu substituirea motivării.

Art. 268 alin.2 Codul Muncii, art.252 alin.2 din Codul muncii republicat, sancționează cu nulitatea absolută decizia de sancționare ce nu cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c)motivele pentru care au fost înlăturat apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motive pentru care nu a fost efectuată cercetarea; d)temeiul de drept în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară; e)termenul în care sancțiunea poate fi contestată și f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

Pentru motivele precizate anterior, se reține nerespectarea prevederilor art.268 alin.2 lit.a) din Codul muncii, respectiv neprecizarea în concret a faptelor săvârșite de către reclamantă, mențiuni care trebuiau cuprinse în decizie sub sancțiunea nulității absolute, lipsa acestora neputând fi complinită cu alte probe sau trimiterea la alte înscrisuri, ce nu au fost comunicate salariatului împreună cu decizia de sancționare, neputându-seinvoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în actul de sancționare.

Doar printr-o motivare concretă a deciziei se asigura informarea corectă a salariatului sancționat disciplinar, pentru ca aceasta să aibă posibilitatea de a lua în cunoștință de cauză decizia de ataca sau nu în instanță acest act și de a-și exercita dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil.

De asemenea, în lipsa motivării actului decizional, instanța nu poate aprecia asupra legalității acestui act. Pentru a-și putea exercita atribuția de control a legalității actelor de sancționare ale angajatorilor, instanța de judecată trebuie să cunoască descrierea concretă a faptelor ce au fost considerate ca fiind abateri disciplinare, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă deciziei emise, neputând fi complinită în cursul cercetării judecătorești.

Angajatorul mai face trimitere la procesul-verbal nr.5187/(...), fără a comunica însă acest act reclamantei-intimate odată cu decizia de sancționare.

Astfel cum a reținut și Curtea Constituțională prin deciziile nr.383/2005, nr.319/2007, condițiile de formă și conținut ale actului prin care angajatorul aplică o sancțiune disciplinară sunt impuse de lege pentru a preveni eventualele abuzuri din partea angajatorilor, față de care salariatul se află în raporturi de subordonare, pentru a-l informa concret și complet pe angajat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care se aplică sancțiunea, precum și pentru ca instanța să aibă suficiente elemente de verificare a legalității și temeiniciei măsurii dispuse.

De altfel, nici din înscrisul intitulat „convocare";, depus la fila nr.23 de fond nu rezultă care este „obiectul"; cercetării, mențiune obligatorie conform art.267 alin.3 din Codul muncii, art.251 alin.3 Codul muncii republicat, obiect ce în cazul răspunderii disciplinare trebuie să cuprindă faptele considerate ca fiind abatere disciplinară, având în vedere că, potrivit disp.art.263 alin.1 din Codul muncii, art. 247 alin.1 Codul muncii republicat, angajatorul are dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi doar atunci când constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.

În speță, obiectul convocării l-a constituit însă:";…clarificarea faptului ca la ultimele inventare minusul aferent a fost de peste 4000 lei";, ceea ce nu a permis contestatoarei-intimate să-și formuleze apărări cu privire la faptele constatate de către angajator ca fiind abateri disciplinare, ci eventual, cu privire la pretinsul prejudiciu cauzat societății.

Se reține că, din acest punct de vedere, concedierea este lovită de nulitate și pentru nerespectarea disp.art.267 din Codul muncii, art.251 din Codul muncii republicat.

Având în vedere aceste considerente reținute cu privire la nulitatea deciziei de concediere contestate în cauză, se reține ca fiind de prisos analizarea motivelor de recurs ce privesc temeinicia deciziei.

Pentru aceste considerente, se constată că în mod corect prima instanță a acordat intimatei despăgubiri conform art.78 din Codul muncii, art.80 din Codul muncii republicat.

De asemenea, în mod corect și în temeiul art.40 alin.2 lit.f din Codul muncii, prima instanță a obligat recurenta și la plata contribuțiilor sociale aferente drepturilor bănești restante, cererea de eșalonare la plată a acestora adresată autorităților competente neputând privi decât cel mult executarea hotărârii.

De asemenea, deși a susținut că suma de 394 lei diferență drepturi salariale pe luna septembrie 2010 a fost achitată intimatei la data de (...), din extrasul de cont eliberat de CEC B. nu rezultă că această sumă ar fi fost virată cu titlu de drepturi salariale pe luna septembrie, la dosarul cauzei nefiind depus nici statul de plată aferent acestei luni pentru reclamantă.

Pe de altă parte, din pontajul aferent lunii septembrie 2010, depus la fila nr.55 dosar de fond, rezultă că reclamanta a prestat efectiv activitate, pentru care este îndreptățită la plata drepturilor salariale doar în perioada (...)-(...), pentru restul perioadei angajatorul trebuind să plătească acesteia indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă.

Aceeași este și situația sumei de 250 lei virată la data de (...), având în vedere faptul că intimata a fost îndreptățită la drepturi salariale pentru luna octombrie doar în perioada 20-(...), în restul perioadei aceasta aflându-se fie în incapacitate temporară de muncă, fie în concediu de odihnă, beneficiind astfel de indemnizațiile corespunzătoare.

În măsura în care angajatorul deține documente lămuritoare și doveditoare privind plata acestor drepturi salariale, sau plata celorlalte drepturi bănești cuvenite reclamantei pentru aceste luni, acestea vor fi desigur avute în vedere în faza executării sentinței pronunțate de către prima instanță.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod. proc. civilă, se va respinge recursul formulat de S. „. S. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. O. S. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T. B. N. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 1 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. C. G. C. M. I. T.

GREFIER N. N.

Red.:C.M.

Tehnored.: C.M./M.S.;

2 ex./(...);

Jud.fond: T. B.-N.: R.I. B.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4428/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă