Decizia civilă nr. 5081/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5081/R/2011
Ședința din 05 decembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile nr. 4031 din 03 octombrie
2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. S., și pe pârâta intimată B. C. U. "L. B.", având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 28 noiembrie 2011, când s-a dispus amânarea pronunțării recursului pentru data de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin cererea înregistrată la data de (...), reclamanta C. S. a chemat în judecată pe pârâții B. C. U. L. B. și M. E., C., T. ȘI S. și a solicitat anularea actului adițional nr.1/2011 la contractul individual de muncă nr.1., obligarea pârâtei de rd.1 la reîncadrarea începând cu data de (...) conform dispozițiilor L. nr.285/2010, respectiv majorarea salariului cu 15% față de cuantumul brut al salariului din luna octombrie 2010, obligarea aceleiași pârâte să calculeze să plătească diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor art.1 al.1 și 5 din Legea nr. 285/2010 pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată in raport de rata inflației, obligarea pârâtei de rd.1 să efectueze mențiunile corespunzătoare in evidențele salariale și obligarea pârâtului de rd.2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
În motivarea cererii, reclamanta susține că pârâta de rd.1 a înțeles să modifice încadrarea, astfel că au fost incluse in salariul de bază sporul de stabilitate și de vechime iar restul sporurilor au fost incluse la compensații tranzitorii conform actului adițional din 2010 respectând principiul consacrat in art.7 al.2 și art.3 lit.c din Legea nr. 330/2009.
De asemenea, arată că la încadrarea din data de (...) pârâta de rd.1 trebuia să aplice următorul algoritm de calcul al drepturilor salariale: salariul brut din luna octombrie 2010 compus din salariu de bază și compensații tranzitorii care reprezintă 75% din salariul brut stabilit la data de (...) trebuia înmulțit cu 1,15 ca urmare a majorării de 15% conform L. nr.285/2010. Pârâta de rd.1 a aplicat majorarea de 15%, dar fără a lua in calcul și compensațiile tranzitorii întocmind actul adițional nr.1/2011 la contractul individual de muncă. Drept urmare, chiar dacă salariul din luna ianuarie 2011 a fost majorat cu 15% față de cel din octombrie 2010, în realitate acest salariu din luna ianuarie este mai mic după majorare decât salariul care era în luna octombrie.
Prin sentința civilă nr. 4031/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta C. S. și în consecință:
A fost anulat actul adițional nr. 1/2011 la contractul individual de muncă nr. 1..
A fost obligată pârâta de rândul 1 la reîncadrarea reclamantei începând cu data de (...) conform dispozițiilor L. nr. 285/2010, respectiv majorarea salariului cu 15% față de cuantumul brut al salariului din luna octombrie 2010.
A fost obligată pârâta de rândul 1 să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor art. 1, alin. 1 și 5 din Legea nr. 285/2010 pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflației.
A fost obligată pârâta de rândul 1 să efectueze mențiunile corespunzătoare în evidențele salariale ale reclamantei.
A fost obligat pârâtul de rândul 2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța soluția menționată, T. a avut în vedere următoarele:
Reclamanta este angajată a pârâtei de rd.1 în funcția de bibliotecar, cu studii superioare. În această calitate i s-a stabilit un salariu pe luna decembrie
2009 în baza OUG nr.41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009.
În luna ianuarie 2010 ca urmare a apariției L. nr.330/2009, încadrarea reclamantei a fost modificată în sensul că în salariul de bază au fost incluse sporul de stabilitate și sporul de vechime, iar restul sporurilor, respectiv sporul de condiții deosebite și salariul diferențiat au fost incluse în compensații tranzitorii, așa cum rezultă din actul adițional la contractul individual de muncă.
În luna octombrie 2010, salariul reclamantei avea următoarele componente: salar de încadrare 1552 lei, salar de bază 2231 lei în care erau cuprinse sporul de stabilitate și sporul de vechime, 625 lei compensații tranzitorii și un venit brut de 2856 lei.
În luna ianuarie 2011, salariul reclamantei avea următoarele componente:
1552 lei salariu încadrare, 1926 lei salariu bază în care sunt cuprinse sporurile de stabilitate și de vechime și un venit brut de 1925 lei.
Pârâta de rd.1 a întocmit actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă în care se prevede la lit.j salarizarea, totalul salariului brut de 1925 lei.
Potrivit prevederilor art.1 al.1 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, începând cu (...) cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 se majorează cu 15%.
Potrivit prevederilor al.5 al aceluiași articol, în salariul de bază aferent lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile care potrivit L. nr.330/2009 făceau parte din salariul de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu acordate, potrivit OUG nr.1/2010.
Analizând statele de plată aferente lunilor octombrie 2010 și ianuarie
2011, instanța a constatat că pârâta de rd.1 a procedat nelegal la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, întrucât majorarea cu 15% a avut în vedere doar salariul de bază cu sporurile de stabilitate și de vechime cuprinse în acesta nu și compensațiile tranzitorii, astfel că deși majorat cu 15%, salariul brut din luna ianuarie 2011 este mai mic decât cel din octombrie 2010.
Așa fiind, cererea reclamantei este fondată, fiind admisă cu consecința obligării pârâtei de rd.1 să reîncadreze reclamanta începând cu data de (...) prin majorarea salariului cu 15%, față de cuantumul brut al salariului din luna octombrie 2010, să-i calculeze și să-i plătească diferențele de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea dispozițiilor art.1 al.1 și 5 din Legea nr.
285/2010 pe perioada cuprinsă între (...) și până la reîncadrarea conform legii, actualizată în raport de rata inflației și să facă mențiunile corespunzătoare în evidențele salariale ale reclamantei, deoarece cuantumul brut al salariului de bază, începând cu (...), astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Venitul brut al salariului reclamantei in luna octombrie 2010 era compus din: salar de încadrare, salar de bază în care erau incluse sporul de stabilitate și sporul de vechime și compensațiile tranzitorii.
Acest venit brut se înmulțește cu 15% conform prevederilor art.1 al.1 din Legea nr. 285/2010 și logic, în luna ianuarie 2011 trebuie să rezulte un venit brut mai mare și nu mai mic, așa cum a rezultat din statul de plată pe luna ianuarie 2011, lună în care pârâta de rd.1 nu a avut în vedere și compensațiile tranzitorii alături de salariul de bază în care sunt cuprinse și sporul de stabilitate și de vechime.
Actul adițional nr.1/2011 nesemnat de către reclamantă reprezintă o manifestare unilaterală de voință a pârâtei de rd.1 în calitate de angajator de modificare a contractului individual de muncă, care contravine prevederilor legale arătate anterior, cu privire la modul de stabilire a salariului în baza legii.
În această situație, actul adițional nr.1/2011 la contract individual de muncă al reclamantei a fost anulat, deoarece salariul brut stabilit prin acesta nu este conform cu prevederile art.1 al.1 și 5 din Legea nr. 285/2010.
Pârâtul de rd.2 în calitate de ordonator principal de credite pentru bibliotecile centrale universitare, a fost obligat în temeiul art.18 din Legea nr.
334/2002 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. E., C., T. și S., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Învederează reclamantul că în mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E., C., T. și S., în condițiile în care acesta nu are și nu poate avea calitatea de angajator. C. principiului specialității capacității de folosință nu poate încheia contracte individuale de muncă cu personalul care lucrează în cadrul bibliotecilor centrale universitare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a le plăti. Această calitate o are numai conducătorul bibliotecii.
Făcând trimitere la dispozițiile art. 17,18,19, art. 44-46 din Legea nr.
334/2002, precum și la prevederile art. 20 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, recurentul concluzionează că în speța dedusă judecății, calitatea de ordonator de credite îi aparține directorului Bibliotecii Centrale Universitare "L. B." C.-N. și nu ministrului.
Totodată, potrivit art. 68 din Legea nr. 334/2002 "Bibliotecile de drept public dispun de autonomie administrativă și profesională în raport cu autoritatea finanțatoare.
Prin urmare, M. E., C., T. și S. nu are calitate procesuală în cauză, întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei administrative, iar M. E., C., T. și S. a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, biblioteca centrală universitară având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.
Intimata reclamantă și intimata pârâtă au solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinica si legala a sentinței recurate, pentru motivele arătate în întâmpinare(f. 13,18).
Nu au fost administrate probe noi. Recursul este nefondat.
Activitatea bibliotecilor centrale universitare este reglementată de prevederile L. învățământului nr. 84/1995 cu modificările și completările ulterioare, art.137 stipulând că în sistemul de învățământ funcționează, ca parte integrantă, o rețea de biblioteci specializate: biblioteci centrale universitare și biblioteci pedagogice, ca instituții cu personalitate juridică.
Potrivit L. bibliotecilor nr. 334/2002, art. 17, 18, 19 bibliotecile universitare sunt biblioteci de drept public sau de drept privat, care au ca utilizatori principali studenții, cadrele didactice și cercetătorii din instituțiile de învățământ superior. Din această categorie fac parte și bibliotecile centrale universitare, care sunt biblioteci de drept public, de importanță națională, cu personalitate juridică.
Bibliotecile centrale universitare sunt parte integrantă a sistemului național de învățământ și participă la procesul de instruire, formare și educație, precum și la activitatea de cercetare din instituțiile de învățământ superior; acestea pot avea și departamente proprii de cercetare științifică.
Personalul bibliotecilor se compune din: personal de specialitate; personal administrativ; personal de întreținere (conform art. 44 al. 1 din Legea nr.334/2002).
Potrivit art. 45 al.1 și 46 din același act normativ "Angajarea personalului de specialitate din bibliotecile finanțate din fonduri publice, cu personalitate juridică, se realizează prin concurs organizat de conducerea bibliotecii, potrivit legii", iar" angajarea personalului administrativ și de întreținere stabilit prin organigrama bibliotecii se realizează conformitate cu prevederile legale.
De asemenea, în conformitate cu art. 18 al. 1 lit. a din legea nr. 334/2002
" din categoria bibliotecilor universitare fac parte bibliotecile centrale universitare, care sunt biblioteci de drept public, de importanță națională, cu personalitatejuridică, subordonate M.ui E. și C., f in anț ate de c ătre acesta.
Pornind de la dispozițiile legale evocate, Curtea notează că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către recurent nu poate fi primită.
Este adevărat că recurentul nu poate fi obligat „la plata"; drepturilor salariale pretinse, ca urmare a faptului că între acesta și reclamantă nu subzistă raporturi de muncă, nefiind încheiat un contract individual de muncă, o astfel de obligație subzistând exclusiv în sarcina angajatorului
Însă, recurentul face o confuzie în privința calității în care a fost chemat în judecată, considerând în mod eronat că aceasta este aceea de angajator. D. cum reiese din petitul acțiunii acesta a fost chemat în judecată ca pârât în virtutea calității lui de ordonator de credite, în vederea „alocării, asigurării"; de fonduri și, nicidecum, de angajator.
Or, potrivit art. 20 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice: "conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz."
Prin urmare, pârâta B. C. U., având personalitate juridica, este ordonator secundar de credite si se afla in subordonarea M.ui E., C., T. și S., care esteordonatorul principal de credite.
De altfel, în acest sens și-a exprimat poziția procesuală însăși recurentul prin memoriu de recurs prin care a subliniat punctual că „ întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomieiadministrative, iar MECTS a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, bibliotecacentrală universitară având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație";.Or, prin această aserțiune, recurentul își recunoaște calitatea de ordonator principal de credite și implicit calitatea procesuală pasivă în cauză.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea găsește recursul nefondat, astfel că va dispune în baza art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă respingerea acestuia potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M. E., C., T. ȘI S. împotriva sentinței civile numărul 4031 din (...) a T.ui C. pronunțate în dosar numărul (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
D. G. S. D. L. D. C. M.
Red./dact. DG
2 ex./(...) Jud.fond: P.U.
← Decizia civilă nr. 2739/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 211/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
---|