Decizia civilă nr. 4628/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. (...)
D. CIVILĂ NR. 4628/R/2011
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M.
JUDECĂTORI: G.-L. T.
S.-C. B.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul C. S. C. împotriva sentinței civile nr. 2694 din 26 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe pârâtul intimat SC N&D I. C.-N., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 2 noiembrie 2011, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi, pentru când s-a amânat pronunțarea, pârâtul intimat a depus concluzii scrise.
C U R T E A A supra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. (...) pe rolul T. C. reclamantul C. S. C. a chemat în judecată pe pârâta S. N & D I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să anuleze D. de concediere nr. 1/(...), să oblige pârâta să-i plătească drepturile salariale pe perioada septembrie 2009-(...) în sumă de
1656 lei, să îi plătească orele suplimentare în cuantum de 6624 lei, să fie reintegrat pe postul deținut anterior, să se anuleze cele cinci zile de absente nemotivate si să-i fie plătită suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, arătând că reclamantul lucra doar 2 ore/zi venind la lucru doar la solicitarea sa, iar în zilele de luni si vineri nu se prezenta deloc la serviciu, fiind la cursurile pentru masterat.
A mai arătat că D. de concediere nr. 1/(...) este legală, desființarea locului de muncă ocupat de către reclamant a fost efectivă si a avut o cauză reală si serioasă și ea s-a datorat externalizării totale atât a serviciilor de proiectare, cât si a celor de studiu de caz.
Prin sentința civilă nr. 2694/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. S. C., în contradictoriu cu pârâta SC N & D I. SRL și în consecință, a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 370 lei reprezentând diferențele de drepturi salariale cuvenite și neachitate, aferente perioadei octombrie 2009 - martie 2010.
Au fost respinse celelalte petite.
A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial.
A fost obligat reclamantul să achite pârâtei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Conform copiei contractului individual de muncă încheiat si înregistrat sub nr. 12/(...) în Registrul General de E. al S., reclamantul a fost încadrat cu o fracțiune de normă de 2 ore/zi, salariul de bază brut lunar fiind de 300 lei.
Potrivit copiei D. nr.1/(...), reclamantului i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art. 65 alin. l din Codul Muncii.
Desființarea locului de muncă este efectivă atunci când postul este suprimat din structura angajatorului, are o cauză reală, prezintă caracter obiectiv și este derivată, când are la bază studii temeinice privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii, o persoană poate fi concediată pentru motive care nu țin de aceasta, determinate de desființarea locului de muncă din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acesteia.
Motivele care impun concedierea vizează acel loc de muncă și nu un loc de muncă de natura celui ocupat de către reclamantă, distincție ce exclude posibilitatea selecției salariaților. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că reorganizarea activității, dificultățile economice și transformările tehnologice reprezintă prin ele însele cauze reale și serioase de desființare a locului de muncă.
În acest context, reorganizarea, în înțelesul prevederilor art. 65 alin. 1 din
Codul Muncii, nu presupune cu necesitate existența unei situații economice precare a societății angajatoare, fiind suficiente doar o modificare a schemei de personal în funcție de oportunitățile oferite de viața economică sau financiară.
A., în condițiile în care desființarea postului de inginer constructor deținut de către reclamant, a fost determinat de reorganizarea activității, reorganizare definită de lege ca fiind o cauză reală și serioasă de desființare a locului de muncă, instanța a considerat că D. nr.1/(...) contestată este temeinică și legală, fapt care nu impune anularea acesteia.
Selecția personalului ce urmează a fi angajat sau disponibilizat este un atribut exclusiv al societății ori unității și în acest context a reținut că, desființarea postului de contabil a fost reală și serioasă, câtă vreme în organigrama și statul de funcțiuni al societății, întocmite ulterior emiterii deciziei contestate, nu mai există acest post, în acest mod intimata urmărind evitarea situației de a intra în incapacitate de plată.
Acțiunea reclamantului trebuie respinsă întrucât, desființarea locului de muncă ocupat de către aceasta a fost una efectivă, a avut o cauză reală și a prezentat un caracter obiectiv. În această situație, pârâta nu poate reînființa un post doar pentru reclamant, în cadrul unui compartiment reorganizat cu atât mai mult cu cât serviciile îndeplinite de acesta au fost externalizate.
Din analiza copiilor statelor de plată coroborate cu declarația reclamantului în data de (...) rezultă că acesta mai are de primit doar suma de 370 lei reprezentând diferențele de drepturi salariale cuvenite si neachitate, aferente perioadei octombrie 2009-martie 2010.
Salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în baza contractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat. Prin corelația dintre prestarea muncii de către salariat si salarizarea muncii de către angajator se respectă principiul echivalenței prestațiilor în contractele sinalagmatice - do ut des - respectiv poți pretinde numai în măsura în care dai.
Obligația principală a angajatorului este cea de plata salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile si în condițiile prevăzute delege. R. din salariu, cu titlu de daune, se pot face doar în cazul în care datoria este scadentă, lichidă și exigibilă, constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă.
La dosarul cauzei s-a depus de către pârâtă copia scriptului din data de (...) prin care reclamantul recunoaște că a primit cea mai mare parte din drepturile salariale restante. Raportat la acesta și la drepturile salariale stabilite prin contractul individual de muncă instanța a calculat că acestuia i se mai cuvine doar suma 370 lei cu acest titlu (f.7,31).
Cu privire la plata orelor suplimentare trebuie arătat că, potrivit dispozițiilor art.117 din Codul muncii munca prestată în afara duratei normale a timpului săptămânal este considerată muncă suplimentară.
Instanța a constatat că nu este fondată cererea reclamantului privind plata drepturilor salariale reprezentând ore suplimentare deoarece lipsește dovada că acesta a solicitat angajatorului compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite și nici a împrejurării că s-a pretins spor la salariu în ipoteza imposibilității unității de a compensa munca suplimentară prin ore libere în termenul prevăzut de art.119 alin.1 din codul Muncii.
Referitor la cele 5 absențe nemotivate trecute în decizie instanța a reținut că reclamantul nu a propus niciun mijloc de probă pentru a dovedi că a fost împiedicat să se prezinte la locul de muncă. Mai mult din analiza e-mail-urilor rezultă că reclamantul își exprima doar „disponibilitatea"; de a se prezenta la locul de muncă dacă va fi contactat fiind online pe messenger.
Acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariatul care le solicită și fapta angajatorului de natură a produce pretinsa vătămare. În această situație, sarcina probei revine chiar salariatului lezat, sarcină pe care reclamantul nu și-a îndeplinit-o.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată acesta au fost admise doar în parte, întrucât conform prevederilor art. 274 C., partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, să suporte cheltuielile de judecată, obligația de restituire fiind întemeiată pe culpa procesuală.
Prevederile mai sus arătate se coroborează cu dispozițiile art. 276 C., în cazul în care pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte.
In cazul în care există cereri ale ambelor părți admise total sau parțial, instanța va compensa, după caz, în întregime sau doar în parte cheltuielile de judecată. Poziția juridică de parte câștigătoare este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii si rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Așa fiind, compensarea sub aspectul cheltuielilor de judecată se poate face si în cazul în care a fost admis numai unul dintre capetele de cerere. A., dacă ambele părți efectuează cheltuieli de judecată în legătură cu judecarea litigiului, se impune compensarea lor in raport cu valoarea pretențiilor admise si obligarea părții care a făcut cheltuieli mai mici la suportarea diferentei respective.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța, în temeiul art. 282 și urm. din Codul Muncii coroborat cu prevederile art. 155 si urm. Codul Muncii, a admis în parte cererea reclamantului si a obligat pârâta să-i achite acestuia drepturile salariale restante neachitate aferente perioadei octombrie 2009-martie 2010, respingând celelalte petite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. S. C., solicitândmodificarea în parte a sentinței atacate în sensul de a dispune: în principal, casarea sentinței cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare motivat de necercetarea fondului în ceea ce privește faptul că reclamantul nu a semnat CIM înregistrat în Registrul general de evidență a salariaților sub nr. 12/(...); însubsidiar, admiterea în întregime a acțiunii introductive, respectiv: anularea D. nr. 1/(...) ca netemeinică și nelegală, repunerea în situația anterioară emiterii D. nr. 1/(...) prin reintegrarea pe postul deținut, anterior desfacerii contractului individual de muncă; - obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri constând în: suma de 699 lei - reprezentând diferențe salariale neacordate pentru perioada septembrie 2009 - (...), suma de 4968 lei - reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectuate de reclamant în perioada septembrie 2009 - februarie
2009, anularea mențiunii privind celor 5 zile de absențe nemotivate din D. nr.
1/(...), cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului recurentul critică hotărârea pentru nelegalitate, prin prisma prevederilor art. 304 pct. 9 C., și netemeinicie raportat la prevederile art. 3041 C., arătând următoarele:
1. Casarea cu trimitere spre rejudecare pentru necercetarea fondului în ceea ce privește faptul că reclamantul nu a semnat CIM înregistrat în Registrul general de evidență a salariaților sub nr. 12/(...)
Menționează recurentul că a contestat în fața instanței de fond contractul individual de muncă depus la dosarul cauzei, din prisma faptului că nu a semnat acest exemplar, aflând că acesta a fost întocmit cu data începerii activității - (...) și pentru 2 ore/zi după ce a solicitat o copie de la I.
În răspunsul la întâmpinare a reiterat acest aspect, solicitând instanței de fond să procedeze la verificarea de scripte în cond. prev. de art. 178-179 C., însă instanța de fond nu a pus în discuția părților această cerere și nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.
Procedând astfel, instanța a soluționat cererea fără a intra propriu-zis în cercetarea fondului, deoarece nu s-a pronunțat în nici un fel în ceea ce privesc aceste apărări, considerând astfel contractul individual de muncă valabil încheiat, atât în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților, cât și durata contractului și durata programului de muncă.
Consideră că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul probelor, la dreptul la un proces echitabil, la principiul rolului activ prevăzut de dispozițiile art.129 C.
2. Pe fondul cauzei, recurentul critică hotărârea în ceea ce privește soluționarea cererii de anulare a D. nr. 1/(...), arătând că instanța de fond a reținut aspecte generale, fără a motiva în concret, raportat la situația din cauza dedusă judecății, respingerea acestei cereri.
În ceea ce privește decizia atacată, menționează că potrivit art. 74
C.muncii, decizia de concediere trebuie să conțină, în mod obligatoriu, motivele care determină concedierea.
Cu privire la motivele concedierii, în decizia atacată se menționează lacunar
"desființarea postului" - fără a se indica în concret motivele care au condus la luarea acestei decizii. Apărările pârâtei din întâmpinare (însușite la modul general de instanța de fond) au fost în sensul necesității desființării postului datorită dificultăților economice, reducerii numărului de comenzi în domeniu.
Din apărările formulate de pârâtă în fața instanței de fond nu reiese în mod concret și clar dacă desființarea postului reclamantului s-a făcut datorită dificultăților economice sau datorită externalizării serviciilor. Pornind de la apărările pârâtei, pe care le apreciază ca fiind neprobate, recurentul consideră că din moment ce se pot plăti servicii externalizate de aceeași natură cu cele prestate de reclamant în cadrul contractului individual de muncă înseamnă că societatea nu avea greutăți financiare sau economice; dacă societatea a externalizat serviciile prestate de reclamant înseamnă că avea în continuare nevoie de astfel de servicii, astfel încât nu se justifica desființarea postului.
Mai mult, cu toate că pârâta a susținut că a desființat postul reclamantului din motivele indicate, la scurt timp după concedierea sa aceasta a postat un anunț pe site-ul e-jobs privind recrutarea unei persoane pentru aceeași funcție - inginer constructor.
- Mai arată recurentul că potrivit art. 73 alin 1 C.muncii, persoanele concediate în temeiul art. 65 beneficiază de dreptul la un preaviz care nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, iar potrivit art. 74 alin. 2 din Contractul Colectiv de M. U. la nivel national pe anii 2007-2010, durata preavizului ce trebuie acordat salariatului este de 20 de zile.
În conformitate cu prev. art. 1 lit. b) din CIM înregistrat în Registrul general de evidență a salariaților sub nr. 12/(...) (contestat deoarece nu a fost semnat de reclamant), "perioada de preaviz în cazul concedierii este de 20 de zile lucrătoare".
Ori, pârâta i-a dat preaviz în data de (...) (în scris și pe mail), preaviz care era de 20 zile lucrătoare și urma să expire la data de (...), iar prin decizia atacată i s-a desfăcut aceasta cu data de (...), deci înainte de expirarea termenului de preaviz.
Mai mult, societatea l-a pontat nemotivat 5 zile, cu toate că în toată perioada de după (...) i s-a interzis accesul în sediul firmei, în ciuda nenumăratelor email-uri trimise conducerii societății prin care solicita primirea la locul de muncă.
- Având în vedere că încetarea raporturilor de muncă a avut ca temei art. 65 alin. 1 C.muncii, recurentul consideră că pârâta avea obligația legală de a propune reclamantului alte locuri de muncă vacante în societate, compatibile cu pregătirea sa profesională sau să-i aducă la cunoștință că nu are posturi disponibile, în conformitate cu art. 74 lit. d) C.mun.
Raportat la aspectele menționate, recurentul consideră că decizia atacată este nelegală pentru lipsa unor elemente obligatorii, sancționate în conformitate cu prev. art. 76 cu nulitatea absolută.
Instanța de fond era datoare să verifice legalitatea și temeinicia măsurii concedierii prin stabilirea în concret - pe baza probatiunii administrate, a motivelor și împrejurărilor care au condus la această măsură. Controlul de legalitate ar fi trebuit să vizeze existența dificultăților economice, a transformărilor tehnologice, a reorganizării activității, cauza reală și serioasă a concedierii, precum și caracterul efectiv al desființării locului de muncă.
Ori, pârâta nu a probat în nici un fel cele susținute în apărare, fiind de altfel tardiv a mai proba aceste aspecte, deoarece decizia este lovită de nulitate absolută prin lipsa elementelor la care a făcut referire mai sus.
Instanța de fond a fost lipsită de orice probă care să susțină apărările pârâtei, "O." de care s-a prevalat pârâta și care a fost avută în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii ar putea fi cel mult și privită cu indulgență ca o adresă sau un răspuns la solicitarea privind depunerea acestui act.
D. atacată este nelegală și din prisma mențiunii privind cele 5 zile nemotivate, întrucât pârâta nu a putut proba lipsa de la locul de muncă, refuzul de a permite reclamantului accesul în incinta societății de la momentul acordării preavizului neputând constitui abatere în sarcina acestuia și nici absență nemotivată. Mai mult, deși reclamantul a solicitat depunerea de către societate a condicii de prezentă, la dosarul cauzei pârâta nu a depus acest act.
Recurentul consideră concedierea ca fiind efectuată în mod nelegal și solicită anularea D. nr.1/(...), reintegrarea pe postul și funcția deținute anterior, conform art. 78 alin. 2 C.muncii și achitarea tuturor drepturilor de care a fost privat ca urmare a concedierii.
- Referitor la cererea având ca obiect plata drepturilor salariale și a orelor suplimentare efectuate, recurentul a invocat dispozițiile art. 117 C.muncii (înforma în vigoare la data introducerii acțiunii) și ale art. 120 C.muncii, în raport de care consideră că neacordarea de ore libere plătite nu poate fi imputată reclamantului, acestea trebuind compensate sau plătite în condițiile legii pentru că au fost prestate. În ceea ce privește "sporul la salariu nepretins", acesta a fost solicitat instanței de judecată, având în vedere pe de o parte prevederile legale sus-menționate, precum și prev. art. J alin. 3 din contractul individual de muncă.
În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C., art. 3041 C., art. 177 și urm. C. și prevederile Codului muncii invocate în acțiune și în prezentul recurs.
Intimata pârâtă S. N & D I. C.-N. a depus la dosarul cauzei concluzii scriseprin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu compensarea cheltuielilor de judecata.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține următoarele:
- În ce privește primul motiv de recurs Curtea apreciază ca fiind nefondate susținerile recurentului în sensul că instanța nu a cercetat fondul cauzei.
A., prin cererea introductivă de instanță reclamantul a învestit instanța cu cererile de anulare a deciziei de concediere și repunerea în situația anterioară în sensul reintegrării, anularea mențiunii privind cele 5 zile de absențe nemotivate, obligarea pârâtei la plata salariilor pe perioada septembrie 2009-(...), în sumă de
1656 și la plata orelor suplimentare în sumă de 4968 lei, precum și la plata daunelor morale, iar din considerentele sentinței atacate rezultă cu instanța de fond a analizat și soluționat toate capetele de cerere cu care a fost învestită.
Reclamantul nu a contestat existența unui contract individual de muncă încheiat cu pârâta și, deși susține că nu a încheiat cu pârâta un contract de muncă cu timp parțial, prin cererile formulate privind plata diferențelor salariale și a pretinselor ore suplimentare reclamantul se raportează la salariul de 300 lei menționat în contractul individual de muncă depus la dosar și la timpul de lucru de două ore menționat în contract.
Față de aceste aspecte, Curtea constată că, în vederea soluționării cererilor cu care a fost învestită instanța de fond, prin raportare la motivația invocată de reclamant în susținerea acestor capete de cerere, în cauză nu era necesară administrarea probelor invocate de recurent pentru verificarea semnăturii de pe contractul individual de muncă depus la dosar.
- Motivul de recurs referitor la capătul de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale aferente perioadei septembrie 2009-(...) este nefondat, având în vedere următoarele:
A. cum rezultă din precizările reclamantului din răspunsul la întâmpinare
(fila 49 dosar fond) acesta a pretins următoarele drepturi salariale: 300 lei pentru septembrie 2009; 159 lei pentru luna octombrie 2009, 249 lei pentru luna noiembrie 2009, 249 lei pentru luna decembrie 2009, 300 lei pentru luna ianuarie 2010, 300 lei pentru luna februarie 2010 și 101 lei pentru luna martie
2010.
Prin înscrisul depus la fila 19 dosar fond s-a făcut dovada plății către reclamant a următoarelor drepturi salariale: 159 lei pentru luna octombrie 2009,
249 lei pentru luna noiembrie 2009, 249 lei pentru luna decembrie 2009 și 300 lei pentru luna ianuarie 2010, în total suma de 957 lei, aspect necontestat de reclamant în recurs.
Prin recursul formulat reclamantul susține că instanța nu a acordat sumele aferente lunii septembrie 2009 - 249 lei, 9 zile octombrie 2009 - 90 lei,
249 lei pentru luna februarie 2010 și 111 lei pentru luna martie 2010.
În condițiile în care reclamantul nu a învestit instanța cu o cerere prin care să solicite să se constate că a fost salariatul pârâtei începând cu data de (...), în mod corect instanța nu a acordat acestuia drepturi salariale pentru perioada 1 septembrie 2009-12 octombrie 2009, în care reclamantul nu a figurat ca salariat al pârâtei.
Cum drepturile salariale pretinse de reclamant prin recurs pentru lunile februarie și martie 2010 sunt în sumă totală de 360 lei, iar instanța a obligat pârâta la plata sumei de 370 lei către reclamant cu titlu de diferențe salariale, Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat.
- Referitor la cererea având ca obiect plata orelor suplimentare Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 117 alin. 1 din codul muncii este considerată muncă suplimentară munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, prevăzută la art. 109 din codul muncii.
În cauza de față reclamantul pretinde că a lucrat câte 8 ore pe zi și consideră că a prestat câte 6 ore suplimentare față de durata timpului de lucru de 2 ore pe zi menționată în contractul individual de muncă.
Este de menționat că în cazul contractului de muncă cu timp parțial art. 102 din codul muncii prevede interdicția de a efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor acestora. În cauza de față nu s-a susținut și nu s-a făcut dovada unei astfel de situații.
Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art.118 alin. 1 din Codul muncii munca suplimentară se efectuează la solicitarea angajatorului.
De asemenea, art. 14 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 prevede că „orele prestate, la solicitarea angajatorului, peste programul normal de lucru stabilit în unitate sunt ore suplimentare.";
Rezultă astfel că orele suplimentare se efectuează la solicitarea angajatorului, solicitare care poate fi expresă sau implicită.
În cauză nu a fost făcută nici o dovadă în sensul că pârâta a solicitat reclamantului prestarea unor ore suplimentare. Pe de altă parte, în condițiile în care reclamantul considera că a prestat muncă suplimentară ca urmare a unor sarcini suplimentare impuse de angajator, în mod corect a apreciat instanța de fond că acesta avea obligația de a solicita angajatorului compensarea prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia. Art. 120 din codul muncii prevede că doar în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 119 alin. 1 munca suplimentară va fi plătită prin adăugarea unui spor la salariu.
Totodată, Curtea mai reține că între părți a fost încheiat și un contract de prestări servicii pentru lucrări de proiectare rezistență în baza căruia reclamantul a prestat pentru pârâtă serviciile respective și pentru care a încasat prețul, conform facturilor anexate de pârâtă la dosar.
- Curtea apreciază ca fiind fondate criticile recurentului referitoare la soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la cererea de anulare a deciziei de concediere.
Potrivit prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar așa cum rezultă din cuprinsul art. 65 alin. 2, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În conformitate cu dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu, alături de celelalte elemente, și motivele care determină concedierea.
În cauză, Curtea constată că în decizia de concediere contestată se menționează ca motiv al măsurii concedierii „desființarea postului";, fără a se face nici o referire la cauzele care au determinat desființarea postului reclamantului.
Or, pentru a răspunde exigențelor impuse de dispozițiile art. 74 lit. a din codul muncii, în cuprinsul deciziei de concediere era esențial a fi arătate motivele ce au determinat desființarea postului, respectiv acele cauze reale și serioase ce au condus la luarea acestei măsuri.
Obligativitatea menționării acestor motive în cuprinsul deciziei de concediere este impusă și prin prisma dispozițiilor art. 77 din codul muncii care prevăd că în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Curtea constată astfel că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea condițiilor de formă prevăzute de lege, respectiv art. 74 alin. 1 lit. a din Codul muncii, în sensul că nu cuprinde motivele care au determinat desființarea postului, astfel că, în baza dispozițiilor art. 76 din codul muncii această decizie este lovită de nulitate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a susținut că desființarea postului reclamantului s-a datorat deciziei societății de externalizare totală, atât a serviciilor de proiectare, cât și a celor de studiu de caz, însă nu a făcut nici o dovadă în cauză a existenței unei decizii a conducerii societății în sensul externalizării serviciilor ce făceau obiectul contractului individual de muncă al reclamantului.
Critica referitoare la lipsa menționării în cuprinsul deciziei de concediere a listei locurilor disponibile în unitate nu este fondată, întrucât această condiție nu este impusă de lege în cazul concedierii în temeiul prevederilor art. 65 din codul muncii, în acest sens statuând și Înalta Curte de Casație și Justiție prin D. nr. 6 din 9 mai 2011 în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Însă, în raport de incidența cauzei de nulitate a deciziei de concediere menționate mai sus Curtea constată că acest aspect este lipsit de relevanță, considerând în același timp că este inutil a se mai analiza aspectele invocate referitoare la nerespectarea termenului de preaviz.
Pentru aceste considerente, Curtea de A. constată că în mod greșit a apreciat instanța de fond că decizia de concediere contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că va modifica sentința sub acest aspect în sensul că va dispune anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 1/(...) emisă de pârâta S. N & D I. S.
Totodată, în baza dispozițiilor art. 78 din codul muncii se va dispune reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii și va fi obligată pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
- Referitor la mențiunea privind cele 5 zile nemotivate Curtea constată că, deși prin acțiunea introductivă reclamantul a contestat cele 5 zile de absențe nemotivate menționate în decizia de concediere, prin întâmpinare pârâta nu a formulat nici o apărare cu privire la acest capăt de cerere, nu a precizat care sunt zilele în care reclamantul a absentat nemotivat și nu a combătut susținerile reclamantului în sensul că i s-a interzis accesul în unitate. Nici prin întâmpinarea formulată în recurs intimata pârâtă nu a răspuns acestui motiv invocat de recurent.
Din statul de plată pe luna februarie 2010 Curtea constată că reclamantul figurează cu 15 zile lucrate și 5 zile nemotivate (fila 50 dosar fond).
Deși în ședința publică din data de 31 martie 2011 reprezentantul reclamantului a solicitat ca pârâta să depună la dosar condica de prezență pârâta nu a depus acest înscris și nici nu a făcut vreo altă probă prin care să dovedească care sunt cele 5 zile în care reclamantul a lipsit nemotivat.
Din adresa depusă la fila 16 dosar fond emisă de P. municipiului C.-N. rezultă că reclamantul a sesizat organele de poliție, comunicându-i-se că în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de (...) i-a fost adus la cunoștință „. desfacerii contractului de muncă";. Acest înscris este de natură a confirma susținerile reclamantului cu privire la existența unor situații conflictuale între acesta și angajator.
Pe de altă parte, deși instanța de fond a reținut că din corespondența depusă la dosar ar rezulta că reclamantul și-a exprimat doar disponibilitatea de a se prezenta la locul de muncă, instanța a omis a interpreta răspunsul reprezentantului angajatorului prin care acesta i-a comunicat că în situația în care în perioada de preaviz apare vreun proiect nou va relua colaborarea cu reclamantul.
Mai mult decât atât Curtea constată că prin întrebarea nr. 2 din interogatoriul luat reclamantului, pârâta a pretins că reclamantul nu s-a prezentat la locul de muncă nemotivat în ultima săptămână anterior încetării contractului individual de muncă, aspect contestat de reclamant, dar mai ales infirmat de statul de plată salarii pentru luna martie 2010 (fila 34 dosar fond) din care rezultă că reclamantul a lucrat 12 zile în luna martie 2010, în condițiile în care conform deciziei de încetare a contractului de muncă data încetării raporturilor de muncă a fost (...).
În raport de toate aceste aspecte Curtea apreciază că în cauză angajatorul nu a făcut dovada că reclamantul a lipsit 5 zile nemotivat, astfel că și sub acest aspect recursul reclamantului apare ca fiind fondat.
- Deși prin recursul formulat recurentul solicită admiterea în întregime a acțiunii introductive, Curtea constată că acesta nu formulează critici cu privire la soluția instanței de respingere a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor daune morale, astfel că sub acest aspect recursul apare ca fiind nemotivat. În consecință Curtea urmează a menține hotărârea instanței de fond cu privire la acest capăt de cerere.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 cod proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 cod proc. civ. Curtea va admite în parte recursul declarat de reclamant și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va fi admis capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de concediere și capetele de cerere accesorii privind reintegrarea reclamantului și plata despăgubirilor conform art. 78 din codul muncii.
În raport de această soluție și având în vedere cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în primă instanță în sumă de 2000 lei, (conform chitanței depuse la fila 21 dosar fond), Curtea va modifica sentința și sub aspectul capătului de cerere privind cheltuielile de judecată în sensul că pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 800 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
În baza dispozițiilor art. 274, 276 cod procedură civilă, având în vedere că recursul este doar în parte fondat, Curtea va obliga intimata pârâtă la plata către recurent a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE Î N NUMELE LEGII D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de reclamantul C. S. C. împotriva sentinței civile nr. 2694 din (...) a T. C., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că dispune anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 1/(...) emisă de pârâta S. N & D I. S.
Dispune reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior concedierii. Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 800 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă pe intimata S. N & D I. S. să plătească recurentului suma de 300 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI I .-R. M. G.-L. T. S.-C. B.
G. C.
GREFIER R ed.GLT/dact.MS
3 ex./(...)
Jud.fond: E.B.
| ← Decizia civilă nr. 4769/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 3323/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
