Decizia civilă nr. 756/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 756/R/2011
Ședința publică din 28 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : S. D.
JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 4. din 16 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată L. M., și pe pârâții intimați G. Ș. F. B., C. LOCAL AL M. B., P. M. B., având ca obiect calcul drepturi salariale - L. nr. 2..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 15 februarie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată
L. M. prin U. J. a S. L. din Învățământ B. N. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, precum și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că prin memoriul de recurs chematul în garanție - recurent a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de(...), prin sentința civilă nr. 4., pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. Local al municipiului B. și P. municipiului B.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta/ul L. M., prin U.. B.
N., împotriva pârâților G. Ș. F. B., P. municipiului B. și C. Local al municipiului
B. și în consecință:
- a fost obligat pârâtul G. Ș. F. B. să calculeze și să plătească reclamantei/. drepturile salariale restante rezultate din aplicarea dispozițiilor L. nr.2., reprezentând diferența dintre salariul efectiv încasat și cel datorat în conformitate cu prevederile L. nr.2., pentru perioada 01 octombrie 2008 -30 septembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflației la data plății efective;
- au fost obligați pârâții C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. să aloce pârâtului G. Ș. F. B. fondurile necesare plății sumelor restante datorate.
- a fost obligat pârâtul G. Ș. F. B. să plătească reclamantei/. suma de 30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție M. E., C., T. și S. și în consecință, a fost respinsă cererea de chemare în garanție față de acesta.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. împotriva M. F. P. reprezentat de D. G. a F. P. B.-N., ca fiind întemeiată și în consecință;
- a fost obligată chemata în garanție la transferul către pârâți a sumelor necesare plății pretențiilor reclamantei/.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta/ul face parte din rândul personalului din învățământul preuniversitar și, în perioada 1 octombrie 2008 - 30 septembrie 2009 a funcționat în cadrul pârâtei de rând 1, unitate școlară de învățământ cu personalitate juridică, salarizarea sa fiind reglementată de dispozițiile L. nr. 1., modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8., act normativ care a stabilit că salariul de bază se determină pe baza următoarelor elemente: 1. valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, care se stabilește anual prin hotărâre de G. și 2. coeficientul de multiplicare specific în raport de funcție, de nivelul studiilor și de vechimea în învățământ, prevăzut în anexele, parte integrantă a ordonanței. Anexele au cunoscut modificări succesive, urmare a creșterii anuale a valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a modificării coeficienților de multiplicare pentru funcțiile didactice, modificări realizate printre alte acte normative și în baza O. G. nr. 1.. Această ordonanță a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., act normativ conform căruia începând cu
1 octombrie 2008 salariile personalului didactic din învățământul preuniversitar, a personalului cu funcții didactice auxiliare din învățământ au cunoscut o creștere semnificativă, urmare a majorării valorii coeficientului de multiplicare. A., pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar și pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ valoarea coeficientului de multiplicare pe perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2008 a crescut de la
291,678 lei la valoarea de 400 lei.
Această lege nu a fost pusă în executare de către angajator așa cum rezultă din adeverința eliberată de unitate, nefiind alocate fonduri pentru creșterea efectivă a coeficientului de multiplicare.
Prin acte normative succesive, de forță juridică inferioară legii, s-a încercat justificarea refuzului de a se pune în aplicare L. 2., însă ordonanțele de urgență adoptate de guvern au fost ulterior fie respinse, fie declarate neconstituționale după cum urmează:
Prin OUG nr. 1., adoptată în ziua publicării legii menționate și publicată la 31 octombrie 2008, s-a prevăzut că în perioada octombrie-decembrie 2008valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a salariilor personalului didactic se stabilește la 266,026 lei, respectiv 299,933 lei, cu mult sub nivelul prevăzut de lege.
Prevederile ordonanței de urgență au fost declarate ca fiind neconstituționale prin D. nr. 1221 din 12 noiembrie 2008 a C. C. , cu motivarea că „adoptarea de către G. a O. de urgenta nr. 1. nu a fost motivata de necesitatea reglementarii intr-un domeniu in care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei masuri de politica legislativa in domeniul salarizării personalului din învățământ adoptata de P. Așa fiind, in condițiile in care legiuitorul primar a stabilit deja prin L. { H. "http://www.legestart.ro/L.-221-2008-aprobarea-O.-G.-15-2008-cresterile- salariale-ce-se-vor-acorda-anul-2008-personalului-invatamant-%..htm" |nr. 2.} pentru aprobarea O. G. { H. "http://www.legestart.ro/O.-15-2008-cresterile- salariale-ce-se-vor-acorda-anul-2008-personalului-invatamant-
%28Mjk5NzE1%29.htm" |nr. 1.} privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învățământ, publicata in Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, condițiile si criteriile de acordare a acestor creșteri salariale, G.ul, prin intervenția sa ulterioara, intra in conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "P.ul este organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii".
Este lipsită de relevanță împrejurarea că prevederile OUG nr. 31. și 41., care reiau și modifică dispozițiile actelor normative anterioare, declarate ca fiind neconstituționale, nu au mai fost analizate pe fond de către Curtea Constituțională, excepțiile devenind inadmisibile prin prisma faptului că la data controlului de constituționalitate ele au fost abrogate.
Nu poate fi acceptată teza potrivit căreia prevederile art.2 din OUG nr.
31. și art. 2 din OUG 41. și-ar fi produs efectele de vreme ce ele vizează doar modificarea perioadelor la care se referă articolul nr.1¹ lit. a și b din OUG nr.
1., introdus prin OUG nr. 1., text de lege care a fost declarat în întregime ca fiind contrar dispozițiilor Constituției prin D. C. C. nr. 842/(...) și 9., și care a fost suspendat și mai apoi abrogat în virtutea prevederilor art. 31 alin.3 din L.
47/1992.
Pe de altă parte, prin creșterea salarială prevăzută de OUG nr. 1., așa cum a fost aprobată cu modificări prin L. nr. 2., reclamanta a dobândit cel puțin o speranță legitimă că va beneficia de drepturile bănești solicitate, iar urmare a caracterului neconstituțional al actelor care au blocat aplicarea prevederilor legii, cel puțin pentru perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009, dreptul reclamantei a devenit unul câștigat, și nu poate fi înlăturat fără încălcarea prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la C.
În practica C. Europene a Drepturilor Omului s-a reținut în mod constant faptul că speranța legitimă echivalează cu un bun, respectiv valoare patrimonială în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel că intră sub incidența drepturilor ocrotite de această prevedere.
Așa cum s-a subliniat printre altele și în cauza Weissman și alții împotriva României în legătură cu noțiunea de "speranță legitima", interesul patrimonial poate fi considerat o "valoare patrimoniala" atunci când are o bază suficienta in dreptul intern.
Or, nu s-ar putea afirma că prevederile unei legi adoptate de P. și publicată în Monitorul Oficial al României, nu ar fi o bază suficientă pentru a conferi reclamantei speranța legitimă că dreptul său de creanță constând în creșterea salarială menționată va fi respectat de statul a cărui reprezentant l-a acordat.
Așa fiind, tribunalul a reținut că pretențiile formulate de către reclamant/ă sunt întemeiate, astfel că au fost admise, respectiv pentru perioada 1 octombrie 2008 - 30 septembrie 2009.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza L. nr. 2., potrivit art.161 alin.4 din Codul muncii, sumele achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Cum pârâții de rând 2 și 3 sunt autoritățile care în conformitate cu art. 167 din L. nr. 84/1995, republicată, asigură finanțarea unităților de învățământ preuniversitar, aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății către reclamant/ă a sumelor restante datorate, în aceleași condiții în care asigură plata celorlalte drepturi salariale ale personalului didactic. Chiar dacă între reclamantă și pârâții C. Local al municipiului B. și P. municipiului B. nu există raporturi de muncă, având în vedere că reclamanta/ul a chemat în judecată pe acești pârâți pe calea acțiunii oblice, solicitând să aloce fonduri către unitatea de învățământ angajatoare excepția lipsei calității procesuale invocată de acești pârâți este neîntemeiată și va fi respinsă.
Cum C. local al municipiului B. este entitatea din bugetul căreia se asigură finanțarea unității pârâte, iar P. municipiului B. este ordonatorul de credite, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, republicată, aceștia au fost obligați să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate reclamantei/.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. E.,
C., T. și S. este întemeiată, fiind admisă ca atare.
Potrivit art. 167 alin. 17 din L. nr. 84/1995, republicată, de la bugetul de stat, prin bugetul M. E., C. T. și S. se asigură doar cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special expres enumerate la literele a - h, printre care nu sunt prevăzute și cheltuieli cu salariile cadrelor didactice sau al personalului didactic auxiliar.
Ca atare, având în vedere că acest minister nu finanțează învățământul preuniversitar, acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă.
În consecință, cererea de chemare în garanție a acestui minister formulată de pârâții P. municipiului B. și C. local al municipiului B. a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, admiterea acestei excepții împiedicând analiza fondului cererii de chemare în garanție formulată.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâții C. local al mun. B. și P . mun. B. împotriva chematului în garanție Ministerul Finanțelor Publice esteîntemeiată, impunându-se obligarea chematului în garanție Ministerul
Finanțelor Publice reprezentat de D. G. a F. P. B.-N. la transferul către pârâții C. local al mun. B. și P. mun. B., a sumelor necesare plății drepturilor bănești ale reclamantei/. având în vedere că potrivit art. 167 alin. 1 din L. nr. 84/1995, republicată, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unitățiloradministrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Din cuprinsul textului art. 167 din L. nr. 84/1995, republicată rezultă că finanțarea unității de învățământ preuniversitar se face din fonduri alocate prin bugetul local și nu de la bugetul local.
Conform art. 1 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțarea cheltuielilor cu salariile se asigură prin bugetul local din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Repartizarea acestor sume pe unități administrativ-teritoriale se face conform art. 3 alin. 3 din HG nr. 1618/2009 prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B. Or, direcția generală a finanțelor publice nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în teritoriu.
În baza art.274 C.proc.civ., unitatea de învățământ a fost obligată să plătească reclamantei suma de 30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chematul în garanție Ministerul F inanțelor Publice reprezentat prin D. B.-N., solicitând admiterea recursului,modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a M.F.P., reprezentat prin D. B.-N., ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a admis ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție, câtă vreme chematul în garanție nu poate fi obligat să vireze pârâților sumele necesare plății drepturilor bănești ale reclamantului/ei, întrucât, pe de o parte, cererea de chemare în garanție nu întrunește cerințele art. 60 - 63 C. proc. civ., iar pe de altă parte, între chematul în garanție și titularul cererii de chemare în garanție nu există nicio obligație de dezdăunare, fiind irelevant, din perspectiva temeiniciei ori netemeiniciei cererii de chemare în garanție, faptul că drepturile salariale pretinse de reclamant/ă nu i-au fost acordate de către pârâții de rândul 1-3, această împrejurare neconferind nici uneia dintre părți vreo garanție din partea recurentului pentru sumele de bani ce ar trebui plătite reclamantului/ei, sume ce își au suportul de drept izvorât dintr-un raport juridic de muncă.
Recurentul a mai arătat că pârâții care au formulat cererea de chemare în garanție și care sunt ordonatori principali de credite, au la îndemână pârghiile privind punerea în executare a hotărârii, conform art. 2 din O.G. nr.
22 cu modificările și completările ulterioare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312
C.proc.civ.
S-a depus întâmpinare de către intimatul/a reclamant/ă, solicitându-se respingerea recursului ca nefondat, ca și a excepției lipsei calității procesuale pasive, precum și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
S-a arătat în motivare că, potrivit art. 1 alin. 3 din H.G. nr. 1618/2009, finanțarea cheltuielilor cu salariile se asigură prin bugetul local din sumele defalcate din TVA, repartizarea acestor sume făcându-se prin decizie a directorului D. județene.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 60 alin. 1 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire, art. 61 C. proc. civ., prevăzând că cererea trebuie făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată, de către pârât odată cu întâmpinarea, sau când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, urmând ca, potrivit art. 63 alin. 1 C. proc. civ., cererea principală și cererea de chemare în garanție să se judece deodată.
Verificându-se în speță îndeplinirea acestor condiții de formă, Curtea constată că cererea de chemare în garanție a fost depusă în termen procedural, odată cu întâmpinarea și mai înainte de prima zi de înfățișare, cuprinzând toate elementele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de chemare în judecată, conform art. 82-84 și art. 112 C. proc. civ..
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți.
Însă, din textul art. 60 alin. 1 C. proc. civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Or, obligația recurentului de garanție față de pârâții C. Local și P. derivă din lege.
Din această perspectivă, coroborată cu faptul că prin sentința fondului recurentul nu a fost obligat direct către reclamant, Curtea constată că sunt vădit nefondate susținerile recurentului, conform cărora nu are nicio obligație de garanție în cauză.
Drept urmare, Curtea constată că este nefondată susținerea recurentului, în sensul că cererea de chemare în garanție nu îndeplinește condițiile art. 60-63 C. proc. civ.
Nu poate fi primită nici susținerea recurentului, conform căreia nu era întemeiată cererea de chemare în garanție, pe motiv că recurentul nu are niciun raport juridic cu reclamantul/a , ale cărui drepturi derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent, având în vedere că recurentul nu a fost obligat direct către reclamant/a la plata acestor sume de bani, ci către cei față de care recurentul chiar are o obligație de garanție, respectiv către pârâți.
În ceea ce privește criticile din recurs, prin care se invocă practic lipsa calității procesuale pasive a recurentului, Curtea constată că acestea sunt nefondate, motivat pe următoarele considerente:
Este adevărat că potrivit art. 167 din L. nr. 84/1995 republicată, „M. E. Naționale, prin inspectoratele școlare, asigura, cu sprijinul material al consiliilor locale, administrarea și funcționarea tuturor unităților din învățământul preuniversitar de stat";, dar, nu este mai puțin adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. 2 din L. nr. 84/1995 republicată,
„finanțarea cheltuielilor de întreținere și reparare a bazei didactico-materiale a unităților din învățământul preuniversitar este asigurata de către consiliile județene și locale din fondurile alocate special de la bugetul de stat, din bugetele locale, precum și din resurse proprii";, în timp ce, potrivit alin. 4 al aceluiași articol, „M. Învățământului asigura de la bugetul de stat fondurilenecesare pentru salarizarea personalului didactic auxiliar și administrativ din unitățile și instituțiile învățământului de stat, precum și cheltuielile de funcționare a acestora.";
Art. 167 alin. 5 din aceeași lege prevede că „fondurile de la bugetul de stat care revin M. Învățământului se repartizează distinct pe tipuri, niveluri și forme de învățământ";.
Art. 1 din H.G. nr. 1618/2009 prevede că:
„(1) Finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar.
(2) Standardele de cost pe elev/preșcolar se determină, pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcție de numărul de elevi, de limba de predare, de alți indicatori specifici de învățământ și de mediul urban/rural.
(3) Finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată";, însă acest text legal trebuie coroborat cu art. 3 din același act normativ, conform căruia,
„(1) Unitățile din învățământul preuniversitar de stat cu personalitate juridică transmit primarilor și inspectoratelor școlare numărul de elevi/preșcolari pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate cu personalitate juridică. Directorii unităților de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică răspund de corectitudinea datelor transmise.
(2) P.ii transmit Direcției generale a finanțelor publice județene numărul de elevi pe nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu pentru întreaga unitate administrativ-teritorială.
(3) Repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare";.
Deși art. 3 alin. 3 mai sus citat face trimitere la repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, totuși această trimitere nu este de natură să conducă la inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, pe motiv că, dacă sumele nu au fost aprobate prin legea bugetului de stat pe anul 2010, atunci recurentul nu poate fi obligat la plata lor, dat fiind că, potrivit art. 5 alin. 4 lit. a) din L. nr.
11/(...), privind bugetul de stat pe anul 2010, „. defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 4 lit. b) sunt destinate finanțării cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat";.
Or, drepturile pretinse de reclamant prin petitul cererii de chemare în judecată sunt drepturi salariale prevăzute prin lege, respectiv, prin L. nr. 2., astfel încât, în virtutea art. 5 alin. 4 lit. a din L. nr. 11/2010, recurentul este ținut la virarea sumelor necesare plății acestor drepturi salariale restante.
Nici invocarea de către recurenți a prevederilor art. 5 alin. 6 din L. nr.
11/2010, nu constituie un argument în sprijinul admisibilității recursului, ci, dimpotrivă, vine să întărească caracterul nefondat al acestui recurs, având în vedere că acest text legal nu face altceva decât să contureze și mai clar atribuțiile ce revin directorului direcției județene a finanțelor publice județene în repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute al alin. 4 al art. 5 din aceeași lege.
A., conform art. 5 alin. 6 din L. nr. 11/2010, „repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată prevăzute la alin. (4) pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B., după caz, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., după consultarea consiliului județean și a primarilor, și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar, în funcție de numărul de elevi/preșcolari și standardele de cost aferente, sau a direcției de muncă și incluziune socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective";.
Atribuțiile direcției generale a finanțelor publice județene în repartizarea acestor sume sunt subliniate și prin textul art. 40 din H.G. nr. (...), care prevede următoarele: „(1) după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, vor repartiza unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
(2) Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. B. aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
(3) După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv";.
Or, aș acum corect a subliniat și instanța de fond, direcția generală a finanțelor publice județene nu este altceva decât reprezentantul M. F. P. în teritoriu.
Invocarea de către recurent a prevederilor O.G. nr. 22/2002 excede obiectului cauzei și limitelor investirii instanței, astfel încât, prin prisma art. 129 alin. final C. proc. civ., Curtea va înlătura acest motiv de recurs, dat fiind că, în prezentul cadru procesual instanța nu a fost investită, de către pârâții care au formulat cererea de chemare în garanție, cu executarea silită a sentinței fondului. În faza de judecată a recursului nu pot fi invocate niciun fel de critici care vizează executarea silită propriu zisă a hotărârii și care eventual ar putea fi valorificate doar în faza de executare silită a respectivei hotărâri.
Așa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul recurent Ministerul Finanțelor
Publice reprezentat prin D. B.-N., va fi obligat la plata sumei de 15 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. B. N. împotriva sentinței civile nr. 4895 din (...) a T.ui B. N. pronunțate în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Obligă pe numitul recurente să plătească intimatei L. M. suma de 15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
L. D. S. D. D. G. A. B.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: I.S./C.I.
| ← Decizia civilă nr. 3858/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 42/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
