Decizia civilă nr. 4642/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4642/R/2011
Ședința noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘED.TE : S. D. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : D. G.
G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții G. Ș. A. "I. I. DE LA B." și M. F. P. - D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 478 din 04 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâții intimați C. LOCAL S., P. O. S., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 2 C.pr.civ., invocă ca motive de ordine publică efectele Deciziei nr. 10 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recursul în interesul legii, conform căreia „În aplicarea dispozițiilor art.60 din codul de procedură civilă raportat la art.19 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art.1-4 din O.G. nr.2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. nr.3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Curtea constată recursul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.478 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pâ- râtul C. Local S.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. din În- vățământ M., în contradictoriu cu pârâții G. Ș. A. „. I. de la B. S., C. Local S., P. orașului S. și M. F. P. și, în consecință au fost obligați pârâții să plătească membrului de sindicat reprezentat de reclamant: B. I. drepturile bănești reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din L. 128/1997, începând cu data de (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din L. 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la (...), la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 19 din L. nr. 500/2002, privind finanțele publice, pe care se fundamentează pretențiile reclamantului împotriva acestui pârât, M. F. P. coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Având în vedere că, așa cum s-a arătat anterior, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale, instanța apreciază legitimarea procesuală pasivă a M.ui F. P. este conferită de prevederile legale evocate și, ca urmare, va respinge excepția invocată de acesta.
Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului C. Local al orașului S., instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 din HG nr. 538/2001 „începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Art. 167 al. 3 din L. nr. 84/1995 prevede că „Finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal în categoria cărora se înscriu și primele de vacanță se asigură prin bu- getele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ";.
Apoi, potrivit art. 36 al. 4 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și muni- cipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative.
Pârâtul C. Local S. a fost chemat în judecată ca pârât datorită calității de finanțator al instituției de învățământ, iar P. în calitate de ordonator principal de credite.
Trecând la soluționarea cauzei instanța a reținut următoarele:
Membrul de sindicat indicat în petitul acțiunii introductive, a împuterni- cit reclamantul, prin prisma prevederilor art. 28 din L. nr. 54/2003, să promo- veze prezenta acțiune.
D. adeverința nr. 1706/(...) eliberată de unitatea școlară, rezultă că B. I. are o vechime în învățământ de 36 ani 3 luni 15 zile.
Aceste mențiuni se coroborează cu datele din carnetul său de muncă.
În conformitate cu dispozițiile art. 50 al. 1 și 2 din L. nr. 128/1997 cu modificările ulterioare, personalul didactic din învățământul preuniversitar be- neficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învă- țământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creș- tere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare cores- punzător tranșei anterioare de vechime.
Începând de la data de (...), conform prevederilor art. 10 din Anexa II a
L. nr. 330/2009 se acordă în continuare tranșele de vechime prevăzute de art. 50 alin. 1 din L. nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare.
Cadrele didactice reprezentate îndeplinesc condițiile legale de vechime care îi îndreptățesc la tranșa suplimentară de vechime, însă, așa cum reiese din adeverința depusă la fila 7 dosar, emisă de unitatea școlară pârâtă, începând de la data de (...) aceste tranșe nu le-au mai fost acordate.
Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că cererea reclaman- tului privind acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzută de art. 50 din L. nr. 128/1997 cu modificările la zi este întemeiată cu începere de la data de (...) data de la care nu li s-a mai acordat și, în consecință, o a fost admisă conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor P ublice și G. Ș. A. „. I. de la B. S.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate de părți și din oficiu decătre instanță Curtea de A. constată următoarele:
1. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Prin recurs s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii împotriva sa, invocându-se excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de rolul care îi revenea recurentului în procesul bugetar și de execuție bugetară, conform L. nr.500/2002 și de inexistența raporturilor juridice de muncă dintre reclamant și recurentă.
Recursul este întemeiat.
Astfel, prin decizia nr. 10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la
19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M.ui F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
În acest sens, instanța supremă a reținut că:
„În mod constant în doctrină și jurisprudență, în interpretarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, s-a afirmat că instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea dechemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul
Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor L. nr. 3..
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul
Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul căreprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M.ui F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.
În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.";
În egală măsură, Curtea observă și că reclamantul a solicitat prin acțiunea promovată la data de (...) obligarea tuturor pârâților, inclusiv a M.ui F. P. la plata drepturilor salariale reprezentând tranșa suplimentară de vechime prevăzută de art. 50 al. 1 și 2 din L. 128/1997, începând cu (...) până la (...), respectiv prevăzută de art. 50 al. 1 din L. 128/1997 cu modificările la zi, începând din data de (...) și până la pronunțarea prezentei hotărâri, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației la data plății.
Solicitarea de plată a drepturilor salariale menționate se întemeiază pe existența unui raport de muncă, însă un astfel de raport nu se identifică între pârâtul recurent și membrii de sindicat reprezentați în cauză. Drepturile pretinse derivă dintr-un raport juridic de muncă străin de recurent.
Cu alte cuvinte, admiterea acțiunii așa cum aceasta a fost formulată, respectiv în sensul instituirii obligației de plată și în sarcina pârâtului recurent, ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane care nu sunt angajații M.ui F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
În consecință, Curtea constată că față de modul în care a fost formulat obiectul acțiunii, recurentul-pârât nu are calitate procesuală pasivă în cauză, neexistând identitate între persoanele care trebuiau să fie obligate în raportul juridic dedus judecății, respectiv unitatea de învățământ angajatoare a personalului didactic și recurent.
Având în vedere atât acest aspect, cât și caracterul obligatoriu al dezlegării date de instanță supremă acestei probleme de drept conform art.3307 alin.3 C.pr.civ. Curtea de A. va admite recursul în baza art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., va modifica în parte hotărârea în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
2. Recursul declarat de pârâtul G. Ș. A. „. I. de la B. S.
Prin recurs s-a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii, invocându-se în baza art.5 alin.2 din OG nr.15/2008 creșterile de 1. sunt incluse coeficienți de multiplicare.
De asemenea în ceea ce privește obligarea unității școlare la acordarea tranșelor suplimentare de vechime începând cu (...), în baza art.50 alin.1 din L. nr.128/1997 s-a arătat că art.10 din anexa II-a a L. nr.330/2009: „de prevederile art.50 alin.1 și ale art.90 alin.1 din L. nr.128/1007 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare beneficiază numai profesorul universitar și profesorul I grad didactic I din învățământul preuniversitar";.
Același lucru este prevăzut și la pct.7 alin.6 din Nota la A. II a L. nr.330/2009. De aici rezultă că nu toate cadrele didactice beneficiază de transa de vechime, ci doar profesorii cu gradul didactic I, iar aceste tranșe de vechime apar în grila de salarizare.
În plus începând cu (...), art.50 alin.2 din Statutul personalului didactic, în baza căruia se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime a fost abrogat de L. nr.330/2009, motiv pentru care, începând cu acea dată, este ilegală creșterea coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Recursul este în parte fondat.
Potrivit art. 50 alin. 1 din L. nr. 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ, alin. 2 al aceluiași art. 50 prevăzând că pentru fiecare din tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1. din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Prin Ordonanța nr. 4/2006 au fost majorate, începând cu data de (...), salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, însă, prin această ordonanță nu s-au adus nici un fel de modificări tranșelor suplimentare de vechime prevăzute în art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr. 128/1997, respectiv, aceste tranșe suplimentare de vechime nu au fost incluse în coeficienții de multiplicare, aspect care rezultă cu evidență din textul O.G. nr. 4/2006.
Prin O.G. nr. 11/2007 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin modificarea valorii coeficientului de multiplicare însă, așa cum rezultă din art. 2 și 3 din O.G. nr. 11/2007, în acești coeficienți de multiplicare nu a fost inclus și sporul cuvenit pentru tranșele suplimentare de vechime prev. de art. 50 alin.
1 și 2 din L. nr. 128/1997, ceea ce a fost inclus în coeficienții de multiplicare fiind sporul de stabilitate prevăzut de art. 50 alin. 11 din L. nr. 128/1997 (prin art. 2 din O.G. nr. 11/2007) și respectiv, sporul pentru suprasolicitare neuropsihică prev. de art. 50 alin. 13 din L. nr. 128/1997 (prin art. 3 din O.G. nr. 11/2007).
Prin O.G. nr. 15/2008 au fost prevăzute creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, această O.G. nr. 15/2008 urmând să-și găsească aplicare începând cu data de 1 ianuarie
2008. Prin art. 2 din O.G. nr. 15/2008 au fost menținute dispozițiile art. 2 din
O.G. nr. 11/2007, iar prin art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 15/2008 s-a prevăzut că
„în coeficienții de multiplicare cuprinși în Anexele nr. 2, 2 a și în Anexele 1.1 b și 1.2 b, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de
1. din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prev. de art. 50 alin. 2 din L. nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare";.
O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată prin L. nr. 221 din 27 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 730 din 28 octombrie 2008.
Potrivit art. I din OUG nr. 151 din 10 noiembrie 2008 pentru modificarea și completarea Ordonanței G. nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, art. 5 a fost din nou modificat, păstrându-se, însă, dispoziția de introducere a creșterilor de 1. în coeficientul de multiplicare.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 983 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 31 iulie 2009 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Ordonanța G. nr. 15/2008, constatându-se că acestea sunt neconstituționale.
În contextul legislativ expus, este evident că OUG nr. 151/10 noiembrie
2008 și L. nr. 221/27 octombrie 2008, nu pot produce efecte odată ce textul pe care îl modifică nu mai există, astfel încât recursul pârâtei nu este fondat sub acest aspect.
Astfel, singura normă care, în mod legal, poate sta la baza calculului tranșelor suplimentare de vechime rămâne art. 50 alin. 1 și 2 din L. nr.
128/1997. Acordarea acestor drepturi apare însă justificată doar până la data de (...), aceasta în condițiile în care prin intrarea în vigoare a dispozițiilor L. nr.
330/2009 - (...), legiuitorul a menținut beneficiul prevăzut la al. 1 din art. 50, abrogând însă în mod expres prin dispozițiile art. 48 pct. 40 din L. nr.
330/2009, dispozițiile art. 50 al. 2 din L. nr. 128/1997.
Așadar, legiuitorul a menținut și ulterior intrării în vigoare a L. nr.
330/2009, beneficiul tranșelor suplimentare de vechime, însă a instituit o procedură specială obligatorie de contestarea deciziilor de reîncadrare salarială.
În acest sens, conform art. 30 din L. nr. 330/2009:
„(1) Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale G., și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv dinindemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
(2) Sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III și în anexele la prezenta lege.
(3) Reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime
în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și trepteiprofesionale avute în luna decembrie 2009.";
De asemenea, potrivit art. 34 din același act normativ:
„(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.
(2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile. (4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.";
În speță, reclamantului i s-au stabilit drepturile salariale în baza L. nr.
330/2009, prin decizia de reîncadrare nr. 8/(...) (fila 26), nedovedindu-se de către reclamant urmarea procedurii prevăzute de art. 34, deși a fost citrat cu mențiune în acest sens.
Fără urmarea acestei proceduri obligatorii, instanța de judecată nu are posibilitatea stabilirii pe cale indirectă a drepturilor salariale cuvenite salariatului în cadrul unei conflict de muncă de drept comun.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 al. 1, 3 Cod de procedură civilă, Curtea va admite în parte și acest recurs, astfel că va modificaîn parte sentința, în sensul că va respinge obligația pârâtei G. Ș. „. I. de la B. S. de a plăti tranșa suplimentară de vechime ulterioară datei de (...).
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și în parte recursul pârâtului G. Ș. A. „. I. de la B." împotriva sentinței civile nr. 478 din (...) a T.ui M. pronunțate în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte după cum urmează:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. din Î. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Înlătură obligația pârâtului G. Ș. A. „. I. de la B." de a plăti membrului de sindicat reprezentat de reclamant - B. I., tranșa suplimentară de vechime ulterior datei de (...).
Menține restul dispozițiilor. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘED.TE JUDECĂTORI
S. D. L. D. D. G.
G. C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond.C. V.
| ← Decizia civilă nr. 2383/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... | Decizia civilă nr. 1446/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii de... → |
|---|
